În ce măsură această nouă strategie convinge în privinţa determinării autorităţilor române de a lupta cu corupţia?
Săptămâna trecută, în mijlocul misiunii de evaluare a Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, a fost aprobată de către guvern Strategia Naţională Anticorupţie. Coincidenţa este deranjantă şi jenantă pentru România, căci ar fi trebuit ca până acum să înţelegem că voinţa politică se demonstrează lucrând constant şi din vreme, nu aprobând politici publice atunci când vin experţii europeni să verifice eficienţa implementării lor. Trecând, însă, peste această supărătoare coincidenţă, vă propun să analizăm în ce măsură această nouă strategie convinge în privinţa determinării autorităţilor române de a lupta cu corupţia.
Strategia a fost elaborată în a doua parte a anului trecut în urma unui audit independent şi cu larga consultare a societăţii civile. Motivul amânării adoptării ei a fost lipsa aprobării Ministerului de Finanţe cu privire la fondurile necesare pentru implementarea planului de acţiune aferent. Nu e deloc clar dacă între timp lucrurile s-au rezolvat – din comunicatul Ministerului Justiţiei nu rezultă dacă guvernul a aprobat şi planul de acţiune (asumându-şi, aşadar, implicaţiile financiare) sau doar Strategia (caz în care implementarea practică rămâne iluzorie).
Ideea de bază a Strategiei e corectă – e nevoie de mai multă muncă din partea administraţiei în zona de prevenţie. Instituţiile de combatere a corupţiei îşi fac treaba şi trebuie lăsate în pace să lucreze în cadrul legislativ actual. Strategia propune introducerea unei monitorizări a implementării deciziilor de confiscare, astfel încât să nu mai vorbim despre o rată de 10% de colectare a acestor venituri la bugetul de stat, se propune ca parlamentul să decidă în maximum 72 de ore în cazurile de ridicare a imunităţii şi se doreşte creşterea transparenţei finanţării partidelor politice. Există şi idei proaste – cum ar fi cea privind introducerea testelor de integritate –, adică oferirea de mită funcţionarilor publici pentru a vedea dacă aceştia acceptă sau nu – exclusiv în plan administrativ. Astăzi ele se fac doar cu aprobarea magistraţilor, doar în cadrul unui proces penal şi doar dacă există informaţii anterioare cu privire la conduita neconformă şi repetată a respectivului funcţionar public. Se fac aşa, pentru că asta e practica CEDO şi pentru că doar aşa se poate face diferenţa între testul de integritate şi provocare. Orice îndepărtare de la această practică va conduce la anularea probelor şi la sancţionarea României de către CEDO în cazul unei eventuale plângeri.
Pentru că în toate rapoartele de ţară Comisia Europeană critică lipsa de voinţă politică în anticorupţie, ministrul Predoiu invită parlamentul să adopte o declaraţie de susţinere a principiilor noii Strategii. Vorbim despre parlamentul care discută în aceste zile propunerea UDMR de dezincriminare a conflictului de interese şi a corupţiei comise de către demnitarii publici (subiect cu privire la care atât premierul, cât şi PDL tac mâlc). Vorbim despre parlamentul care tocmai trece printr-o nouă criză de imagine legată de cazul Boldea. Dincolo de implicaţiile procedurale ale acestui dosar, problema de fond este selecţia oamenilor politici de către partide. Se pare că banii daţi partidelor sunt mult mai importanţi decât caracterul finanţatorilor care ajung apoi în diverse poziţii publice, inclusiv în parlament.
Şi ca să fie clar despre cine vorbim, să ne aducem aminte că domnul Boldea este cel care iniţiase un proiect de lege care îi pedepsea pe jurnaliştii care scriau despre dosare penale (să fi avut vreo premoniţie?). Vorbim despre parlamentul ai cărui membri îşi angajează rudele la cabinetele parlamentare şi, când sunt prinşi, în loc să îi dea afară, atacă Legea ANI la Curtea Constituţională. O declaraţie de bune intenţii venită din partea acestui parlament nu va convinge pe nimeni – nici în România, nici în afara ei. Înainte de a putea vorbi despre declaraţii serioase, parlamentul trebuie să devină o instituţie de încredere, de la care cetăţenii acestei ţări să aştepte legi bune. Un prim pas ar fi renunţarea la legile care distrug actualul cadru anticorupţie. Un al doilea pas ar fi ca parlamentul să se curăţe de uscăturile care îl populează. Un al treilea pas ar fi ca parlamentarii să realizeze că nu pot face orice doar pentru că sunt parlamentari – că legile trebuie să fie şi drepte, nu doar votate de un număr suficient de mâini ridicate după ordine de partid. //
Articol preluat din Revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Testele de integritate NU SUNT PROBE IN INSTANTA si nu sunt folosite in dosare penale, asa ca CEDO nu are ce sa anuleze. Acum, ele sunt utilizate de Ministerul de Interene pentru a vedea ce angajati sunt vulnerabili. Daca pica testul (adica iau mita de la un fals mituitor)functionarii sunt sanctionati pe linie administrativa, mergand pana la desfacerea contractului de munca. Ma mira ca un specialist ca tine pe probleme judiciare nu stie acest lucru.!!!!
Care „larga consultare a societatii civile”?
Glumiti!
Poate vreti sa intrebati aleator pe strada, lumea, daca „a fost consultata” si „in ce fel anume”?
@codruta
Eu inteleg ca fiecare se crede/vrea centrul universului, dar cred ca nu se ajunge nicaieri daca trebuie sa intrebi pe fiecare ( cind are el 5 minute sa discute cu tine ) ce parere are despre x sau y. Resursele si timpul necesar pt asa ceva nu sint de ici de colo ( presupunem ca jumatate din populatia Romaniei trebuie sa fie intrebata/consultata -> cam 9 milioane de oameni, aloca 5 minute pt fiecare => 9*5*10^6 minute, asta inseamna 31250 zile. O mie de persoane lucrind 8 ore pe zi => 93 de zile, asta inseamna aproape 4 luni ( 24 de zile lucratoare ) ). Mai ia in cosiderare ca pot aparea inca vreo 20 -30 de asemenea initiative unde e nevoie de consultarea „societatii civile” ( si nu toate pot aparea simultan ) si o sa ai nevoie de o armata de functionari care sa se ocupe doar de consultat societatea civila. Iar asta e cazul fericit, in care consultarea fiecarui cetatean reuseste din prima si timpul necesar pt a ajunge la urmatorul cetatean e zero. De aia se fac sondaje pe esantioane de populatie, se pun tot felul de initiative „in dezbaterea” societatii civile ( chestie care insemna ca cine vrea citeste despre ce e vorba in initiativa aia si comenteaza/propune imbunatatiri ). Probabil de aia democratia e/trebuie sa fie participativa ( ca sa functioneze ).
In cazul asta „larga consultare a societatii civile” inseamna ca un numar (probabil > 2-3 ) de NGO-uri au participat la aceste dezbateri ( acolo unde si cum vor fi fost organizate ).
F.
Prezentarea pe care o faceti unei mentalitati revolute ( la nivel de sistem exista inca o obsesie a actiunilor de tip „ undercover ” ) este concisa si la obiect :
„ Există şi idei proaste – cum ar fi cea privind introducerea testelor de integritate –, adică oferirea de mită funcţionarilor publici pentru a vedea dacă aceştia acceptă sau nu – exclusiv în plan administrativ. Astăzi ele se fac doar cu aprobarea magistraţilor, doar în cadrul unui proces penal şi doar dacă există informaţii anterioare cu privire la conduita neconformă şi repetată a respectivului funcţionar public. Se fac aşa, pentru că asta e practica CEDO şi pentru că doar aşa se poate face diferenţa între testul de integritate şi provocare.”
Riscul este acela de a provoca la unii din lumea celor care nu au respect nici pentru propria lor persoana nici pentru ceilalti, reactii de tip grobian si visceral , dar acesta este din start un risc asumat .
Pe de alta parte, desi la noi se scrie atat de mult si de ani de zile, performanta de a reusi un excelent diagnostic de sistem in numai cateva propozitii clare este foarte rar intalnita :
„ Şi ca să fie clar despre cine vorbim, să ne aducem aminte că domnul Boldea este cel care iniţiase un proiect de lege care îi pedepsea pe jurnaliştii care scriau despre dosare penale (să fi avut vreo premoniţie?). Vorbim despre parlamentul ai cărui membri îşi angajează rudele la cabinetele parlamentare şi, când sunt prinşi, în loc să îi dea afară, atacă Legea ANI la Curtea Constituţională. O declaraţie de bune intenţii venită din partea acestui parlament nu va convinge pe nimeni – nici în România, nici în afara ei. Înainte de a putea vorbi despre declaraţii serioase, parlamentul trebuie să devină o instituţie de încredere, de la care cetăţenii acestei ţări să aştepte legi bune. Un prim pas ar fi renunţarea la legile care distrug actualul cadru anticorupţie. Un al doilea pas ar fi ca parlamentul să se curăţe de uscăturile care îl populează. Un al treilea pas ar fi ca parlamentarii să realizeze că nu pot face orice doar pentru că sunt parlamentari – că legile trebuie să fie şi drepte, nu doar votate de un număr suficient de mâini ridicate după ordine de partid.”
Nici aceasta prezentare nu este menita sa va atraga simpatii politice si sociale , deci este inca un risc asumat . Pe de alta parte, orice om de buna credinta din societatea civila ar trebui sa sprijine aceste demersuri. Problema la noi este ce se intampla de fapt cu societatea civila si cu cu oamenii de buna credinta a caror retragere din ring a constatat-o chiar si presedintele Basescu.
Probabil ca alaturi de Laura mai trebuie sa fie si alte voci in mass-media si mereu supravegheata societatea pentru a marca derapajele.
O singura voce sau cele izolate, ici si colo, cred ca trebuie sa se uneasca!