duminică, decembrie 10, 2023

Strigătele democrației

Am trăit 6 ani în comunism. Primii 6 ani din viață. Doar vag îmi amintesc cum era să stai la coadă înainte de ’89. Dar iată, 25 de ani mai târziu, Guvernul Ponta îmi oferă șansa de a mă întoarce în timp, ca să îmi consolidez amintirea. În Londra, of all places. Doar că statul la coada de duminică, 2 noiembrie, la Institutul Cultural Român nu s-a încheiat cu o unghie de unt sau o franzelă, ci cu o ușă trântită în nasul democrației. Fiindcă deja cunoașteți povestea – ați văzut înregistrările video și ați citit articolele -, nu fac decât să redau pe scurt ceva din experiența de duminică, înainte de a oferi câteva interpretări și sugestii.

Înainte de a ieși din casă, în jurul ore 16:30, am verificat pe net situația de la secția de votare. Era clar că, în cel mai bun caz, urma să avem dificultăți. Ajunși la fața locului, ne-am mirat, am fotografiat mulțimea și ne-am încolonat. Coada era lungă. Înaintam greu. Senzația era că făceam vreo 3-4 pași tot la 20-30 de minute. Eram toți surprinzător de tăcuți. Din când în când, pe fondul unei surprinzătoare cumințeni generale, de după colț se auzeau prevestitor primele fluierături și strigăte indignate. Apoi totul revenea la normal. Mai făceam doi pași și iar așteptam 20-30 de minute.

Nu ne-a luat mult timp să realizăm însă că, cel mai probabil, nu vom ajunge să votăm. Fluierăturile și strigătele s-au întețit și erau tot mai frecvente. Către 21, după ce nu ajunseserăm nici măcar la jumătatea distanței până la intrarea în secție, am ieșit din rând și am fugit până în față, aproape de intrare. Atunci au început strigătele democrației: ”Deschideți ușa!”; ”Nu plecăm, vrem să votăm!”; ”Suntem uniți!”; ”Jos comuniștii!” sau ”It’s our right to vote!”, atunci când polițiștii englezi, veniți oricum tardiv, au debarasat intrarea. Niciun slogan însă nu era strigat cu mai multă energie și patos ca ”Jos Ponta”. Duduia Belgrave Square. Cu toții știam că aceea era rădăcina problemei.

Deznodământul anti-climactic îl știm cu toții. Nici vorbă de prelungirea orelor de votare. 800-1000 de oameni împiedicați să voteze. 800-1000 de oameni cărora li se călcase în picioare un drept fundamental, garantat prin constituție, în momentul definitoriu al democrației.

Am plecat răgușiți, indignați, dezamăgiți, dar și încurajați și îndârjiți.

Nu reiau motivele pentru răgușeală, indignare și dezamăgire. Sunt arhicunoscute. Zic doar că am plecat încurajați să vedem că există totuși o Românie care refuză să-și plece capul din supunere sau resemnare, o Românie care știe să denunțe nedreptatea și să-și ceară drepturile când e batjocorită, o Românie încă vie, ce poate lupta pentru schimbare.

Uitându-ne însă la micul procent pe care îl reprezentăm ca români plecați din țară, și totodată la distanța considerabilă între cei doi candidați, trebuie să renunțăm la orice fel de iluzii. Nu cred că de data asta rezultatul va atârna, în mod direct, de noi. Cuvintele-cheie sunt însă ”în mod direct”. Rolul nostru este poate altul. Prin mobilizarea noastră, prin răbdarea cu care am stat la coadă – între 3 și 6 ore –, prin strigătele noastre insistente la ușa ambasadei, poate vom fi reușit să îi tulburăm pe cei mulți de acasă care se afundă în ”somnul (cel) de moarte” al indiferenței, cinismului și resemnării.

Aceștia trebuie treziți la o realitate a debandadei și minciunii, într-o țară care, atenție, încă mai poate fi… normalizată. Dar solidaritatea și mitingurile de susținere, pentru care vă suntem mulțumitori, nu sunt de-ajuns. Nu e suficient să ne citim reciproc articolele, postările pe Facebook, să ne dăm like-uri și share-uri solidare. Suntem într-un balonaș de săpun în care e cald și bine. S-au încins spiritele de atâta indignare. Dar balonașul nostru trebuie spart. Anglofonii au o vorbă… we’re preaching to the choir. Și corul știe deja predica. Problema sunt cei din bancă. Cei mulți, care ațipesc sau dorm de-a binelea, nepăsători și cinici. Aceia trebuie treziți. Fără ei, duminica trecută și duminica din 16 vom fi răgușit degeaba.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „Dar solidaritatea și mitingurile de susținere, pentru care vă suntem mulțumitori, nu sunt de-ajuns.” – dar reprezinta un bun pas in directia justa, stimate domn!
    Trezirea celor resemnati depinde de fiecare dintre toti ceilalti, de fiecare actiune personala sau colectiva, nu cred ca este momentul sa stabilim ierarhii absurde referitoare la importanta unora sau altora dintre modurile de exprimare!
    Cat despre „renuntarea la iluzii” pe care v-o propuneti, incercati sa eliminati zilele acestea din vocabularul dvs cuvantul „iluzie”, inlocuindu-l cu „vis”…si visati! Nu se stie niciodata ce forta creatoare pot avea visele cumulate ale oamenilor de bine!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Natan Mladin
Locuiește în Londra și este doctorand în teologie sistematică al Queen’s University Belfast, cu o teză despre intersecția teologiei cu teatrul; Asociat RZIM România.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro