Un articol intitulat Adio, bătrâne asasin, deopotrivă eseu și document, apărut în Revista 22 din 2 octombrie 2017, a trecut complet ignorat de televiziuni și de comentatorii de presă. A fost urmat de altele două: Din nou despre Iulian Vlad. Faza pe DOCUMENTE. Agenda generalului de Securitate Ștefan Alexie (6 octombrie 2017) și 9 zile lipsă: ce a făcut Securitatea între 22 și 30 decembrie 1989? (10 octombrie 2017). Toate aceste texte au fost scrise de cercetătorul la CNSAS Madălin Hodor, în săptămânile care au urmat morții lui Iulian Vlad (30 septembrie 2017), ultimul șef al Securității din vremea lui Ceaușescu. Paginile domnului Hodor au făcut limpede apa tulbure și murdară a istoriei noastre recente, în care ne bălăcim, de 27 de ani, printre „adevăruri istorice” ticluite de Iulian Vlad, de Aurel Rogojan (fostului șef de cabinet al lui Vlad) și de alte figuri mai palide sau mai sonore ale vechii Securități (Filip Teodorescu, cel care a inventariat recent, la „Realitatea TV”, 29.000 de agenți ruși aflați în decembrie 1989 în România, sau Vasile Mălureanu, „specialist în dezinformare-manipulare și represiune internă”, cum îl prezintă ziarele, care „după Revoluție a răspuns de distrugera dosarelor”.
Tăcerea care a însoțit apariția celor trei articole cu valoare de revelație istorică este uimitoare. Dar cum este ea explicabilă? Cum de pot fi întâmpinate cu tăcere răspunsuri la întrebări care ne-au torturat sufletele atâta amar de timp, de vreme ce ele dezleagă, în sfârșit, marea enigmă a celor care au ctitorit, prin crimă, intrarea noastră într-o nouă etapă a istoriei? Cum poate fi înțeleasă această tăcere, când articolele lui Mădălin Hodor răspund pe o bază strict documentară la câteva întrebări cruciale pentru români: „Cine a tras în noi 16-22?”. „Cine a tras în noi după 22?”. Cine au fost „teroriștii”? Ce s-a întâmplat cu adevărat în România în cele zece zile de la sfârșitul lui decembrie 1989? Ce a fost povestea cu „turiștii sovietici” apăruți, chipurile, cu zecile de mii la sfârșitul lui decembrie 1989 și rămași vreme de vreun an pe meleagurile noastre?
Cine a avut interesul să ne înece, prin multiplicarea lor la nesfârșit, în basme istorice și scenarii apocaliptice cu teroriști invizibili dar omniprezenți, cu ape otrăvite, cu unguri care se pregătesc să ne ia țara, cu emisiuni TV întrerupte pe neașteptate etc. etc.? Ne-am scăldat, timp de aproape trei decenii, în scenarii fabricate de mitomani profesioniști, instruiți să multiplice minciuna ca să ascundă definitiv adevărul care, prin natura lui, e unul singur. Când „dosarele Revoluției” s-au închis și deschis de câteva ori până acum, mai spera cineva că vom primi vreodată răspunsuri credibile la întrebările amintite? Ne obișnuiseră cu gândul, fără să avem însă niciodată dovada palpabilă a temeiniciei lui, că personajele-cheie ale aparatului de represiune comunist au fost totodată autorii represiunii din decembrie, că ei au organizat măceluri locale, au îngropat sau au ars morții, au creat apoi scenarii de camuflare ale faptelor lor și, în final, au trecut cu bine pe celălalt mal al istoriei, virusând apoi întreaga societate și ocupând toate instituțiile importante ale statului: politice, bancare, economice, comerciale, diplomatice, de securitate, corpurile de control, mass-media etc. Am trăit vreme de 27 de ani cu bănuiala că suntem conduși de asasini autohtoni și de urmașii lor, cu toții legați, în diferite variante (prin funcții, interese, grade de rudenie etc.) de fosta rețea a Securității. Grație cercetărilor întreprinse în arhivele CNSAS de către Mădălin Hodor, această bănuială a devenit astăzi o certitudine: crimele făcute de Securitatea condusă de Iulian Vlad în ultima decadă a lui decembrie 1989 sunt atestate acum de documente irefutabile.
Atunci cum se face că posturile de televiziune, radiourile, ziarele tac în fața acestor revelații istorice? Ba mai mult, cum se face că „bătrânul asasin” a fost omagiat la „Realitatea TV” a doua zi după moartea lui, că toată securimea s-a mobilizat să-i aducă omagii la scenă deschisă, făcând dintr-un fost turnător al propriului tată și dintr-un personaj așezat în centrul unui regim de teroare – un patriot cu mintea luminată și cu sufletul bun ca pâinea caldă? Răspunsul se impune de la sine: tăcerea cu care au fost întâmpinate dezvăluirile lui Mădălin Hodor atestă că mistificările operate asupra istoriei de reprezentanții fostei Securități și-au atins scopul. Și așa cum ne familiarizăm cu gândul că atunci „ei” au împușcat oameni nevinovați și le-au ars cadavrele, tot așa acum înțelegem că, prin ziare și prin posturi de televiziune publice și private, tot „ei” filtrează subiectele care trebuie discutate (și felul în care trebuie discutate), despărțindu-le de cele ce trebuie ignorate și trecute sub tăcere.
Dacă dezvăluirile lui Mădălin Hodor n-au putut ajunge la un public larg, ele au avut totuși ecou printre elevii și urmașii lui Iulian Vlad. Printre primii comentatori ai articolului Adio, bătrâne asasin se află și fostul locotenent de Securitate, trecut în rezervă în 2009 cu gradul de general de brigadă, Cristian Troncotă, până mai adineauri profesor de „intelligence” la Academia Națională de Informații (cea care pregătește ofițerii SRI). Comentariul lui Cristian Troncotă începe cu aceste cuvinte: „Mă numesc Cristian Troncotă și am constatat că mi-ați pronunțat numele, fapt pentru care mă simt îndreptățit să fac unele precizări asupra veridicității afirmațiilor dumneavoastră.” Cu această frază aș putea să mă adresez și eu acum lui Cristian Troncotă: „Mă numesc Gabriel Liiceanu și am constatat că m-ați invocat în comentariul postat la textul lui Mădălin Hodor, fapt pentru care mă simt îndreptățit să fac unele precizări asupra scoaterii din context a textului meu.” Iar invocarea de care vorbesc suna așa: „Poate între timp – îi scria CristianTroncotă lui Mădălin Hodor – îl întrebați și pe domnul Gabriel Liiceanu ce a vrut să spună prin următoarea propoziție: «Un brânci dat de Gorbaciov istoriei noastre» (vezi Dragul meu turnător, Editura Humanitas, București, 2013, p.10).” Voi reveni puțin mai jos cu răspunsul.
Pe Cristian Troncotă l-am văzut în acțiune cu ocazia lansării la 15 decembrie 2011, în incinta BNR, a cărții istoricului american Larry Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic cu România. Primisem pentru sala „Mitiță Constantinescu” o invitație în care se specifica și numele vorbitorilor: Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, Cristian Troncotă, „istoric al serviciilor secrete”, generalul în rezervă Ioan Talpeș, fost șef SIE în timpul lui Ion Iliescu, și autorul, Larry Watts. Ce societate stranie!, mi-am zis. Un istoric american lansat de foști securiști! M-am dus, împins de curiozitate. Tot ce am văzut, auzit și simțit atunci în cele două ore cât a durat „evenimentul” nu mi s-a șters nici azi din minte.
Sala „Mitiță Constantinescu”, amenajată pentru conferințe și colocvii, este împărțită în două. Partea din față, cu cele vreo 15 rânduri de fotolii capitonate, se deschide către un soi de scenă. Pe axul sălii este instalată o masă la care stau vorbitorii. În partea stângă a scenei, se află pupitrul de la care vorbește cel căruia i se dă cuvântul. Cea de a doua parte a sălii este despărțită de prima printr-un culoar de circulație transversal. Ocupanții primului rând, în afară de faptul că pot să-și întindă picioarele în voie, au o perspectivă globală asupra capetelor ocupanților primei părți a sălii. Ei bine, când m-am așezat într-unul din fotoliile acestui rând, mi-a răsărit în față o pădure de capete cu părul alb. „Uite-l pe Iulian Vlad”, am auzit o voce pe rândul din spate. „ – Unde?”, a întrebat o alta. „ – În rândul întâi în mijloc”. Aveam deci sub ochi, văzute din spate, alcătuind o masă compactă și omogenă, toate mărimile fostei Securități. Nevăzându-le chipurile, păreau că sunt unul singur distribuiți în toți. Ce oare îi adunase acolo?
Mugur Isărescu, care a deschis „lansarea”, ne-a prevenit că vom asista la prezentarea unei cărți „excepționale”, cu secțiuni incitante, care pun în lumină poziția deosebită a României comuniste în spațiul fostului bloc sovietic. Așa a și fost. Atât „istoricul serviciilor secrete”, Cristian Troncotă, cât și generalul în rezervă Ioan Talpeș au ajuns în prezentarea lor la punctul fierbinte al cărții: „marea invazie sovietică” din decembrie 1989, care ar fi dus la căderea lui Ceaușescu și care s-a soldat cu mii de victime. Invazia cu pricina ar fi fost expresia urii neîntrerupte a „imperialismului sovietic” la adresa unei țări și a unui șef de stat care pusese în pericol unitatea și, până la urmă, chiar existența blocului sovietic! Ioan Talpeș a explicat apoi că „turiștii sovietici” au fost prezenți continuu în țară, începând cu revolta muncitorilor de la Brașov din 1987 și terminând cu mineriada din iunie 1990, Securitatea, se subînțelege, nefăcând altceva decât să apere țara de dușmanul extern sub conducerea marelui patriot Ceaușescu. În intervenția finală, autorul însuși, Larry Watts, a prezentat pe un ecran o hartă frumos colorată a blocului sovietic arătând cum, sub Ceaușescu și grație politicii lui geniale, acesta fusese pe punctul de a se destrăma: România, aliată cu americanii, urma să desprindă una câte una țările din Tratatul de la Varșovia (pe ecranul prezentării acestea se colorau treptat în mov), izolând în final URSS-ul și eliberând Estul Europei de sub cizma imperialismului ruso-sovietic. Din toate aceste trăznăi, un lucru rezulta cu precizie: Securitatea nu fusese nicidecum amestecată în crimele Revoluției din decembrie sau, dacă existaseră și unii membri ai ei care se făcuseră vinovați de așa ceva, aceștia fuseseră de fapt agenți KGB.
Ascultându-i pe vorbitori, după o vreme, am avut senzația că mă aflu într-o istorie virtuală, în care orice era cu putință. De unde-și făcuse rost Ceaușescu de un istoric american care învățase partitura istoriografiei securisto-comuniste din anii ᾽80 (Larry Watts venise în România în 1984)? Ce căuta în sediul BNR această „selectă” societate a ofițerilor de Securitate în rezervă, veniți să celebreze cartea unui american care le cânta în strună, făcând din agenții unui regim de teroare „slujitori ai patriei” și salvatori ai ei? (Vorba lui Breban către generalul Pleșiță, când încheia convorbirea telefonică prin care îl turna pe Paul Goma: „Slujim patria, tovarășe general!”.) Către sfârșitul „evenimentului cultural”, am avut brusc senzația că am nimerit la petrecerea unor fantome. Ca în faimoasa scenă din Balul vampirilor al lui Polanski, dacă pe tavanul sălii „Mitiță Constantinescu” s-ar fi aflat o oglindă, în ea s-ar fi văzut numai constituția nefantomatică a trupului meu. Ei, ca duhuri desprinse din ceața trecutului, ca ființe inconsitente, n-ar fi apărut în oglindă. Și așa cum eroul din Balul vampirilor, deși înconjurat de zeci de dansatori, se vede în uriașa oglindă a sălii dansând de unul singur, la fel, am avut atunci sentimentul inconfortabil că mă aflam printre stafii, printre strigoi, printre revenants, cum spun frumos francezii, printre „cei ce revin” după ce au murit. Simțământul acesta m-a făcut să ies tiptil din sală, de teamă să nu fiu obligat să particip la scena finală a ciocnirii paharelor cu vin din „podgoriile Isărescu”…
Ei bine, adevărul este că băieții ăștia cu părul alb și urmașii lor au reușit să ne condamne la un dans istoric macabru, în care fantomele au devenit mai reale decât oamenii vii – ele sunt protagoniștii, ele conduc cadrilul, ele ne confecționează istoria, ele ne fac guvernele, ne dau legile și fură tot –, iar noi, oamenii vii, am devenit părelnici, distribuiți în roluri palide de figuranți în comedia bufă a democrației originale românești. Trăim în irealitatea lor. Suntem o țară bântuită.
Și-acum să mă întorc la sintagma din Dragul meu turnător, folosită de Cristian Troncotă în demonstrația lui pentru a mă atrage alături de el, împotriva lui Mădălin Hodor. Iat-o citată în contextul ei originar:
„Trecuseră cinci săptămâni de la «evenimentele» din decembrie 1989, cărora trebuie să recunoaștem lucrul ăsta – românii n-au reușit nici până astăzi să le dea o încadrare convenabilă istoric. Revoluție? Lovitură de stat? Un brânci dat de Gorbaciov istoriei noastre? «Agențiile străine?» Oricum, dacă vrei să să te asiguri că nu greșești, prudent este să te refugiezi, când vorbești de zilele acelea de sfârșit de ᾽89, în termenul vag de «evenimente».”
Ce este exprimată aici? O certitudine? Revendicarea unei chei a istoriei? Sau o derută? Deruta noastră a tuturor, deruta românilor care nu mai știau ce se întâmplase cu ei în acel decembrie învăluit în ceață și cu urmele ce-ar fi dus la înțelegerea lui – șterse? Abia acum articolele lui Mădălin Hodor și documentele doveditoare ne așază pe drumul drept al faptelor reale.
Nu voi insista asupra precarității procedeului și a lipsei de onestitate profesională a celui care se pretează la trucul ieftin al deturnării sensului prin scoatere din context. Voi exprima doar, văzându-i tertipul, o a doua nedumerire. Vorba lui Steinhardt, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb și, odată cu mine, nimeni nu poate fi oprit să se întrebe: aceștia sunt mentorii noilor cadre ale serviciilor de securitate ale României ca țară NATO și membră a Uniunii Europene? Cum să predea munca de intelligence într-un stat modern și democratic tocmai cei care se ocupaseră cu întocmirea de dosare de urmărire informativă, cu puneri sub ascultare, cu filaje, violări de corespondență, violări de domiciliu, înscenări, persecuții, torturi, crime – toate îndreptate împotriva concetățenilor lor? Asta în țară. Iar în afara ei, „așii contraspionajului românesc” se îndeletniceau cu furturi de documente NATO în beneficiul KGB, cu răpirea sau lichidarea persoanelor trecute pe lista neagră a regimului comunist, cu spionaj economic sau cu punerea de bombe la sediul radioului Europa Liberă. Ce fel de moștenire lasă tinerilor ofițeri foștii profesori de la Academia Națională de Informații Cristian Troncotă sau Aurel Rogojan, autor de foiletoane fiction, care povestește cum Păltinișul era o filială a lui MI6, iar ciobanii sunau din bucium peste văile Cindrelului ca să-i anunțe lui Noica sosirea agentului englez? Desigur, ne spune autorul foiletonului, treaba asta era controlată de „ai noștri”, căci făcea parte dintr-un program de colaborare al Securității cu MI6…
Pe scurt: cum se face că educatorii de până mai ieri ai viitorilor ofițeri SRI și SIE, care trebuie să fie pregătiți să coopereze oricând cu serviciile de intelligence occidentale, au fost aleși dintre ofițerii Securității lui Ceaușescu? Vorba lui Steinhardt: mă întreb, nu fac decât să mă întreb.
.
Articol aparut si pe si site-ul Revistei 22
De ce nu ati incercat, stimate domnule Gabriel Liiceanu sa creati un „Solidarnosc” romanesc ? Dar o miscare cum fost cea in Cehia, in jurul neuitatului Vaclav Havel ?
Consider ca toate orgoliile, toate resentimentele, toate invidiile trebuiau sa „paleasca” si sa triumfe Spiritul celei mai frumoase miscari umaniste de la sec.20, pornita de la santierele navale din Gdansk si sprijinita in acel mod miraculos de Adam Michnik si restul polonezilor vizionari !!!
Pe de alta parte, ati fi putut domnule Profesor sa unificati „Umanioarele” cu „Stiinta”, cu profesorii si inginerii din domeniul tehnic , impreuna cu arhitectii samd.
Tare bine ar fi fost o comuniune de idei, de actiune cu oamenii din Diaspora si ma gandesc in primul rand cu exceptionalul domn Profesor Constantin Cranganu, este o adevarata revelatie si incantare pentru cititorii din domeniul tehnic sa-i gaseasca mereu semnatura pe platforma contributors !!!
Din pacate, dumneavoastra, domnul Andrei Plesu , domnul Mircea Cartarescu v-ati situat intr-o pozitie de „superioritate”, ati adoptat o aroganta ce nu a fost deloc benefica , nu ati incercat deloc sa catalizati „sfatul batranilor”, al inteleptilor acestui neam , iar tot ce a urmat a fost o imensa dezamagire si stupefactie generala !
Din pacate, motto-ul oamenilor rationali care au mai ramas in aceasta tara e „Aceasta Lehamite” vorba titlului unui film binecunoscut…
Pacat !…
Fara o constructie noua solida , care sa porneasca din indrumarile si recomandarile dumneavoastra , a Reperelor intelectualitatii stiintifice si umanistice adunate la aceeasi masa, pe calapodul Grupului pentru Dialog Social, nu ne vom putea reveni prea curand…
Mea culpa ca nu am comentat nimic la textul dumneavoastra !
Mda, ar fi fost bine sa existe si la noi un fel de „Solidaritate” insa nu sunt convins ca ar fi avut „succes” in Romania. In primul rand, cred ca exista diferente mari de mentalitate intre noi si polonezi si, in al doilea rand, o astfel de miscare in Romania ar fi fost „innabusita” mult mai „eficient” de tovarasul Vlad and Co. si nimeni n-ar mai fi avut curajul sa iasa din casa.
Poate ca o astfel de federatie sindicala ar fi reusit cu sprijin occidental in Romania…
Departe de mine intenţia de a-i lua apărarea d-lui Liiceanu, în primul rând pentru că se poate apăra, după cum se ştie, foarte bine şi singur, iar în al doilea rând deoarece, la nevoie, s-ar găsi precis apărători mai buni decât mine.
Dar vă răspund totuşi, d-le Marcu, pentru că regăsesc în comentariul d-vs pretenţia exagerată a omului de rând, care pe de-o parte aşteaptă de la elite salvarea neamului, iar pe de altă parte contribuie el însuşi foarte puţin la atingerea acestui ţel. Intelectualii amintiţi de d-vs s-au angajat în politică chiar mai mult decât ar fi fost, după părerea mea, necesar în condiţii normale. Faptul că nu au avut mai mult succes decât cel pe care îl cunoaştem cred că nu li se poate reproşa doar lor. Într-o ţară în care omul de rând nu-şi face datoria civică sau de serviciu decât în scârbă şi nu are maturitatea politică de a face deosebire între propagandă şi informaţie, nici nu se putea întâmpla altceva.
De acord cu dvs, dle Lungu, cu o rezerva insa, relativ la gradul de civism al romanilor : cum s-ar fi putut sa fie altfel decat deplorabil?
Se naste cineva democrat, constructiv, dotat cu viziune politica sau macar cu discernamant? Nu. Aceste calitati, aspiratii, tendinte sau simple preocupari intelectuale, se invata pe timpul vietii…
De la cine?
Exact asta e problema, in opinia mea : lipsa de pedagogie a elitei.
Incontestabil, intelectualii romani implicati in politica, la diverse momente ale istoriei recente, au facut-o din convingere, cu pricepere deseori si cu cele mai bune intentii, dar ei s-au adresat numai unei categorii a societatii. Nu s-au coborat la nivelul maselor populare, dand impresia ca le dispretuiesc….
Ce Solidaritate, dom`le!? Uitati-va la voi astazi, cum va joaca in picioare urmasii lui Pantiusa, Dej, Ceausescu, cum stati ca niste catei plouati si inspaimintati sa nu deranjati nepotii lui Ceausescu de la pomenile pe care au consfiintit sa vi le faca, ca sa nu cumva sa va chioraie burtile si sa aiba parte de o moarte precum cea a bunicului ideologic. Asta in conditii de certitudine, ca uciderea populatiei pasnice nu mai intra in discutie. Atunci dispareai, pur si simplu, precum Doina Cornea, (apropo, a mai adus cineva in discutie sacrificiul ei, i-a cerut careva iertare pt. umilintele la care au supus-o sclavii lui Ilici, dupa 90?) sau Babu Ursu. Incetati sa mai faceti reprosuri unor oameni, care cel putin au fost constanti cu ei insisi, care nu si-au pierdut, nici in acesti ultimi 30 de ani, coloana vertebrala. Ce sila mi-e de toti neica-nimenii de azi, carora le-a dat internetul puterea sa dea capete in gura, de la adapostul tastaturii si cu siguranta fizica garantata de cadavrele unor alti romani impuscati de propriile organe de represiune.
Se poate numi revolutia burtii, ce s-a intamplat atunci, caci s-a dovedit in 30 de ani, ca daca mancarea e destula, poporul poate fi tinut cu cizma pe grumaz etape istorice intregi. Daca cineva i-ar fi spus asta lui Ceausescu, avea azi statuie, iar clanul lui urma, dupa tipar Mao, la conducerea Tarii. De la adapostul unui internet de tip chinezesc, Secu`ar fi detectat „dusmanul partidului” si ar fi disparut, tot asa, traditional securist, din peisajul populat cu burti pline. Iar Vlad crapa tot atat de demn, cu mica diferenta, ca la corul de ode, s-ar fi adaugat si funeralii nationale. Dar, las`, ca va e dat sa le traiti, citi dintre voi?, pe ale tovarasului Iliescu, ultima fosila stalinista traitoare si activa intr-o gubernie europeana de la periferia continentului.
Ce păţişi, muică, ai cazut de pe biţiclă?
@ Misu Beciuklistu`,
tu nu o lauzi pe Doina Cornea, ci iti lustruiesti becicleta!
„Toti cretanii sint mincinosi; eu sint cretan”, se potriveste de minune cu „Ce sila mi-e de toti neica-nimenii de azi, carora le-a dat internetul puterea sa dea capete in gura”
Stimate dle Marcu,
Va inteleg doar in parte aadmiratia pt dl. Cranganu care o fi dinsul un bun inginer dar dpdv politic e destul de naiv, asta ca sa folosesc un eufemism. Dl. Cranganu are o admiratie netarmurita pt Trump, ceea ce mie mi se pare descalificant dpdv politic. Cineva care il vede pe Trump ca pe salvatorul natiei l-ar fi putut vedea si pe unul ca Vadim (din fericire plecat dintre noi) ca pe un salvator al natiei. Cel putin dl. Liiceanu e cit se poate de lucid.
Prin 2014, in magazinul Nic din Cotroceni, Ristea Priboi isi făcea cumpărăturile. Era îmbrăcat intr un costum extrem de elegant (gen Armani), mirosea a parfum bun, avea o insigna f. delicata cu drapelul românesc in piept. A ieșit si s a suit intr un SUV Mercedes. Din cate am aflat, pe atunci făcea „consulting” in energie.
Deci despre ce vorbim aici?
O unificare a umanioarelor cu stiinta , cu inginerii , cu arhitectii etc. , comuniune de idei si de actiune ( de cuget si simtire , consens national , cum ar veni ) , sfatul inteleptilor neamului …
Buna , rea , exista democratie , partide , politicieni ( pt. care se luptau Havel si Solidaritatea , pe vremea aceea nu erau ) , ce sa faca intelectualii ?! Umanistii se ocupa cu umanioarele , inginerii , cu constructiile lor , arhitectii cu arhitectura iar ¨inteleptii neamului¨ cu mintuirea neamului ( presupun ca este vorba de academicieni , au si scris un fel de plan de mintuire generala , cind se va termina Catedrala probabil ca problema se va rezolva ) … Daca ar infiinta un partid , sa zicem , Partidul intelectualilor , am avea o politica umanista , tehnica , arhitecturala , literara , geofizica si astrofizica , o politica stiintifica si filozofica . Sa zicem ca s-ar descurca mai bine , admitind ca intelectualii sint numai oameni de bine , dedicati interesului public , am avea ceva ca o ¨Vointa generala¨ ( a ¨Neamului¨ , cum ziceti ) ; oare ¨proletariatul¨ ( activ sau pasiv – adica in somaj benevol ) ar vota cu Partidul intelectualilor , in a carui platforma ar figura idei nobile , ecuatii complicate si virtuti marete ?!
De bine de rau , avem libertate democratica , totul e cum ne folosim de ea , responsabilitatea e a fiecaruia , ¨elita¨ politica e oglinda ¨neamului¨ , cum ziceti , e aleasa democratic . Cit de mult iubeste proletariatul intelectualii s-a vazut , ce sa faca intelectualul , sa se stearga de scuipat si sa alerge dupa prosti ?! Apropo , Patriarhul Chiril tocmai a enuntat deunazi situatiunea si a revelat solutia : daca libertatea aduce atit de multe probleme , nu e mai bine sa renuntam la libertate ?! Un sfat intelept , plin de bunavointa crestineasca , a mai zis-o un rus putin mai ateist inaintea i-p-s-lui , a zis-o si Marele Inchizitor …
Raspunsul este pt. @ C. Marcu , evident , scuze .
Doamna @luci incercati sa fiti mai putin superficiala si mai coerenta in replici, macar din respect pentru unul din cei mai respectati intelectuali din Romania !
Imi pare rau ,dar gandirea dvs. este simptomatica pentru mentalitatea „Romanicii fanariote” : inginerii cu inginerii, arhitectii cu arhitectii ,iar cei de la „umanioare” cu ale lor , fiecare cu „ciorba” fiecaruia…
Nu doamna : Adam Michnik si cei de la Gazeta Wyborcza,scriitorii polonezi nu i-au dspretuit pe muncitorii de la Santierele Navale din Gdansk ci au incercat si au reusit sa creeze acea Solidaritate la nivel national impotriva Dictaturii comuniste, nu s-au ridicat intr-un „turn de fildes” uitandu-se „in jos” , dispretuitor,la cei ce lucreaza in domeniul industrial sau in domeniile tehnice,asa cum s-a intamplat la noi, din pacate…
De altfel, spiritul „zeflemitor”, tipic romanesc la adresa altora si -a aratat „fata” in ziare si reviste asa zis satirice, cum a fost „Academia Catavencu” , a lui „boier” Dinescu ,unde exista o rubrica batjocoritoare „judetul Vaslui in NATO” … Adica la noi „intelectualii” in loc sa vina cu solutii PRAGMATICE la problemele din judetele Vaslui, Teleorman, Botosani , Delta Dunarii samd , au stat prin cafenele si alte stabilimente flecarind despre cat de imbecili si prosti sunt cetatenii acelor judete, ca voteaza mereu cu fesenistii /pedeseristii/pesedeii…
Nu doamna, in tarile Europei Centrale, in Ungaria, in Polonia , in Cehia dar si in mica Slovenie cercurile intelectual, fara deosebire, nu au facut diferente intre cetatenii diferitelor regiuni, asa cum la noi -din pacate – ardelenii si banatenii ii iau in zeflemea pe „Miticii” munteni ori „prostii de moldoveni”…
De asta am spus ca Grupul de Dialog Social, Alianta Civica au pornit de la niste idei deosebite dar cineva trebuia sa intretina „focul” spiritului civic…
Haideti sa recunoastem deschis, nu era bine sa fie chemati la „Sfatul Inteleptilor” si regretatii Savantul Profesor Solomon Marcus si Inginerul Constantin Stroe, cel ce a adus practic investitia Renault la Pitesti in urma cu multi ani ?
Sa nu uitam!
A existat o ALianta Civica care a unit sub aripa si intlectuali si arhitecti si ingineri si a avut un mare strateg – uite ca urmeaza sa comemoram niste ani de cand s-a stins SENIOR-ul.
Da, alianta a functionat si a dat primul si cel mai important semnal pentru societatea noastra.
A aratat ca se poate si altfel – ceea ce a urmat a fost inceputul remodernizarii RO – greu, dureros dar necesar.
Iarasi sansa a fost de partea noastra cand am avut parte de o minte luminata care sa ne readuca echilibrul economic care parea pierdut pentru multi ani.
Dar cati mai tinem minte?
Evident , Evident … Poate ca unii intelectuali au preferat confortul ( in definitiv , sint tot oameni ) , ca majoritatea dintre noi , cred insa ca e nedrept si absurd sa-i acuzi pe cei care s-au zbatut cel mai tare ca nu au facut destul . In acele vremuri periculoase dnul Liiceanu a fost un virf de lance . Iar comparatia cu Solidaritatea nu isi are rostul , si la noi un Walesa sau un Havel ar fi fost eroi , dar morti . Calitatea intelectuala si responsabilitatea civica si morala nu inseamna acelasi lucru , fiecare trebuie sa fie responsabil in dreptul lui , nu sa astepte mereu de la altii .Lech Walesa era electrician .Si care a fost recunostinta concetatenilor sai , se stie , Polonia , Cehia , Ungaria par cam plicitisite de libertatea democratica . Nu e nevoie de inventarea unor noi miscari extraordinare , asociatii , fronturi sau cine stie ce , ci ca acelea care exista sa functioneze , iar pt. asta e nevoie de oameni capabili , in toate domeniile ( ! ) Intelighentia militanta se ocupa cu Fronturile de salvare ( etim. : mintuire ) nationala , primul a fost pus la cale de Lenin si ultimul , probabil , a fost al lui Iliescu , daca nu or mai fi prin Africa . Dar ce , Eminescu a facut sindicat sau partid ?! Caragiale a incercat el ceva prin politica , dar bunii lui concetateni probabil ca l-au gasit prea arogant si nu tocmai ¨verde¨ , situatiunea e si ea veche …
Multa sanatate dvs. si dnlui Marcu !
Tulburator articol!
buna dimineata
expunerea la alte chestiuni Tulburatoare Dauneaza Grav Democratiei, motiv pentru care Strada Are temei sa se reuneasca, in luna Mai 2017 abordam o pancarta cu logoul P$D modificat din trandafiri in cocotieri, Dl Liiceanu m a intrebat politicos daca le fac reclama mascata, amandoi am zambit, i am raspuns ca..este pour le conaisseur..acum imi dau seama ca de la momente soft de tachinare P$D avem Obligatia sa trecem la momente hard..evident apoi precum uleiul iese din apa..sa ii luam de guler pe toti acei mentionati de dl Liiceanu ca find fantomele de la BNR
articol de bun simt, cu o omisiune vitala, totusi: fix aceiasi securisti care l-au slujit pe Ceasca i-au „invatat meserie” si pe Coldea&Co, despre care d-l Liiceanu nici vorba sa aiba vreo parere negativa
Daca nu ei, atunci cine?
Ei nu fac altceva decat sa ocupe spatial liber.
ati uitat de armata (in principal prin ofiteri), care a participat la represiuni pana in 21-22 dec iar dupa a pus la cale operatiunea de diversiune cu teroristi inventati pt a poza in salvatori; dupa fuga lui ceasca securistii au stat mai degraba cuminti pt ca intelegeau ca venise sfarsitul regimului.
as fi preferat sa nu citesc acest articol, simt cum ma cuprinde indignarea, furia, imi creste tensiunea.
Nu am decit o singura explicatie, pur si simplu securistii au fost mai dastepti, iar noi, toti ceilalti, niste idioti, am fost si asa vom ramine pe vecie.
Nu, pur si simplu erau deja organizati: pile, cunostinte, relatii.
Post Scriptum si nici nu li s-a opus consecvent o forta politica. Ia ganditi-va daca stiti, in anii de imediat de dupa Revolutie, vreun ministru de externe care sa fi scos de acolo toate „rudili” si „neamurili” si toti puii de militieni ajunsi primi secretari dupa ce-au batut taranii din satele lor sa intre in CAP. Stiu ce vorbesc si despre cine. Nici macar distinsul prieten al autorului nu a facut absolut nimic in acest sens. Dimpotriva. In Ministerul Culturii, pe vremea domniei sale, au primit posturi grase si cu foarte mare influenta personaje ca Hidegcuti, Cozmanca…Aveti vreo explicatie pentru aceasta inactiune?
„Nur der verdient sich Freiheit wie das Leben,
Der täglich sie erobern muß“
după J. W. Goethe, Faust. Numai cel care zilnic își dobândește libertatea și viața e demn de această libertate.
Autorul e glasul libertății dobândită 1989 cu prețul a sute de vieți omenești, preia responsabilitatea „meseriei“ de cetățean în propriile mâini. Cele mai bune condiții pentru locuitorii țării de un secol: participarea 2007- 2017 în cea mai civilizată, solidară Uniune (Rechtsgemeinschaft) de pe continentul nostru, protecția țării e sigură ca partener în NATO (Wertegemeinschaft), aceste schimbări profunde au creat condiții externe foarte bune pentru toți locuitorii țării. Prezentarea autorului, memoria acelora cu biografia în două „lumi“, dă de gândit. E obositor:
… „.-… „Cine a tras în noi 16-22?”. „Cine a tras în noi după 22?”. Cine au fost „teroriștii”? Ce s-a întâmplat cu adevărat în România în cele zece zile de la sfârșitul lui decembrie 1989?… … mistificările operate asupra istoriei de reprezentanții fostei Securități și-au atins scopul. Și așa cum ne familiarizăm cu gândul că atunci „ei” au împușcat oameni nevinovați și le-au ars cadavrele, tot așa acum înțelegem că, prin ziare și prin posturi de televiziune publice și private, tot „ei” filtrează subiectele care trebuie discutate (și felul în care trebuie discutate), despărțindu-le de cele ce trebuie ignorate și trecute sub tăcere. „…..
Trecutul recent e un trecut amenințător pâna azi, e o moșternire grea care încă mai continuă? Amputările în societatea civică 1939- 1989, biografiile deformate în naționalcomunism sunt umbra otravită, continuitatea nedorită, nemeritată în era libertății, democrației, păcii, în țară și în UE:
… „…. Ei bine, adevărul este că băieții ăștia cu părul alb și urmașii lor au reușit să ne condamne la un dans istoric macabru, în care fantomele au devenit mai reale decât oamenii vii – ele sunt protagoniștii, ele conduc cadrilul, ele ne confecționează istoria, ele ne fac guvernele, ne dau legile și fură tot –, iar noi, oamenii vii, am devenit părelnici, distribuiți în roluri palide de figuranți în comedia bufă a democrației originale românești. Trăim în irealitatea lor. Suntem o țară bântuită…. „…
Tinerii de azi, ca ceilalți din generația lor în UE, sunt preocupați în primul rând de ziua de azi și de viitorul de mâine. E bine, e normalitatea țării azi. Sperăm că vor dobândi încredere în propriile aptitudini și în viitorul comunității civice în țară și în UE. Tinerii de azi sunt stăpâni pe soarta lor, „clădesc“ o altă societate civică decât părinții și bunicii lor. Sunt mai optimist decât autorul. Impart nerăbdarea și nemulțumirea exprimată excelent de autor în textul de față.
„Vâslim cu spatele spre viitor, numai din când în când câte unul întoarce privirea spre viitor“ spunea Henry Coandă.
Autorul cunoaște, descrie foarte bine cea ce a fost. Nu se lasa mințit, mituit de semidocții de pe malurile Dâmbovițene de ieri de azi și de mâine. Trecutul recent e sumbru. Generația cu biografia frânta nu a rezolvat „tranziția“ spre bunăstare, belșug și prosperitate pentru cei mulți în țară. Unii și-au umplut buzunarele, au conturi „aurite“ încă din naționalcomunism. Prezentarea autorului va primi răspunsuri? Sperăm.
Am câteva întrebări privind pe acești profitori din „epoca de aur“: NATIUNEA ceaușistă a vândut cetățeni minoritari, evrei, sași, șvabi, etc. pentru dolari, statul a încasat miliarde devize pentru carne vie. Este numai jumătate de adevăr din cea ce-a s-a întâmplat. Patrioții „securiști“ au șantajat 1950- 1989 pe cei cu cerere de „plecare definitivă“, au încasat fără „chitanțe“ de la familiile care așteptau ani de zile (dați afară din serviciu, știu bine despre ce scriu. „Das Feld räumen,. Roman“, Johann Lippet, Wunderhorn Verlag Heidelberg) pașapoartele. Unde au ajuns dolarii, D-Mark încasate până 1989 de stat și de „patrioți“? Cu acest capital în buzunar au pornit spre „capitalism“ securiștii & PCRiștii. Trecutul e trecut. Lustrația? Minciuna ramâne minciună, mârșavia ramâne mârsavie ( „nu totul a fost corect“ spune A. Pleșu în spațiul public românesc după 1989 despre jaful naționalcomunist. Ramâne intrebarea: cei care au fost miniștri după 1990…?… lustrația? …). Emigrarea a 210.000 de locuitori din țară în occident 2016? Emigrarea a peste 3 milioane de cetățeni în vest după 1989? Cât timp mai merge așa? Demografia? Cine scrie?
Viitorul e deschis. Nimic nu e bătut în piatră.
Voi sunteți urmașii Romei….. …
… „ Das ist der Weisheit letzter Schluß:
Nur der verdient sich Freiheit wie das Leben,
Der täglich sie erobern muß.
Und so verbringt, umrungen von Gefahr,
Hier Kindheit, Mann und Greis sein tüchtig Jahr.
Solch ein Gewimmel möcht’ ich sehn,
Auf freiem Grund mit freiem Volke stehn.
Zum Augenblicke dürft’ ich sagen:
Verweile doch, du bist so schön!
Es kann die Spur von meinen Erdetagen
Nicht in äonen untergehn. –
Im Vorgefühl von solchem hohen Glück
Genieß’ ich jetzt den höchsten Augenblick. … „ …
Pe pamânt liber cu un popor liber… …
nene kurt…ne-ai mancat zilele cu citatele in germana si textele copiate in bloc din articolul pe care il comentezi…serios, daca vrei sa iti „vinzi” marfa, fa-o mai accesibila, altfel e pierdere de spatiu si ma doare degetul pe „soricel” pana dau sa trec de lungul articol a lu’ matale :-) .
e un forum de schimb de idei si nu de batut cu caramida in piept ca stim germana si citate in original
Domnule Liiceanu,
evident oamenii de rand, chiar si cei din diaspora nu citesc „Revista 22”, „Dilema” sau blog-urile prea „‘telectuale”. din pacate.
altfel, articolele domnului Hodor Madalin Hodor sunt pur si simplu extraordinare, documentate, clare ca lumina zilei. daca am avea si un bun orator care sa poate sa le „traduca” intr-o stire scurta, apoi intr-o interventie televizata, apoi intr- un documentar de televiziune profesional cum sunt cele de pe „Arte” , da! toate aceste ar fi inceputul dialogului cu cetatenii romanii si nu cu „gloata” asa cum se exprimau Ceausescu, Vlad si compania lor de indivizi sinistri si criminali.
Nu bagati toata diaspora in aceeasi oala ca ne suparam. Eu chiar citesc doar Contributors sau Dilema Veche si uneori sunt mult mai informat decat cei din RO.
Dle Liiceanu,
Ma intreb si eu si m-am intrebat. A murit Iulian Vlad si au aparut din fel de fel de domni ca Guse, Andronic, Bichir, Cristoiu care fie la EvZ, fie la Realitatea il plangeau pe Iulian Vlad , mare patriot, mare general etc. . M-a socat in primul rand ,apoi mi s-a reconfirmat a mia oara ca statul paralel a exisat si exista. Mugur Isarescu a fost dovedit de curand ca ofiter de secu de catre Romania Libera.
Nu ma mai mira nimic.
Noua ne-au ramas intrebarile, care nu inseamna putin lucru. Romania e tara condusa de agenti ai servicilor secrete. Asta spune pana si Ponta…
Asta am ajuns, de unde am plecat acum 27 de ani cu toate ca suntem in UE si NATO.
Ne raman intrebarile, e o lume libera , putem merge oriunde.ne putem gandi.
Intrebarea mea este : ne place Romania asa cum e ? Fiindca asta e rezultatul conducerii serviciilor secrete ani la rand in frunte cu Isarescu and comp. Daca nu , macar sa votam, si sa nu ne mai miram cine ne conduce, cand 70% din votanti stau acasa in ziua alegerilor.
Numai bine,
Roma, 30 octombrie.
pe prostul clasei il gaseai in ultima banca, nu putea mai mult, dar ii admira pe cei din fata, nu i disparuse rusinea. priviti i acum pe prostii clasei unde au ajuns ! invesmintati de insusi armani, innobilati de universitatile si academiile neantului, au iesit ca paduchii in frunte. sint „nouveaux riches ii” oricarei cleptocratii care se respecta. romania a devenit scena pe care se manifesta toate haimanalele. ei sint statul, ei dau lefurile si pensiile, ei sint vatafii ce troneaza deasupra putorilor care le gireaza continuitatea.
De necrezut la ce dialog am asistat astazi intr-un magazin de pe Mosilor: o mumie plina de rautatea binecunoscuta a nomenclaturistelor ii spune unui zombie mare si gras: „a, ce placere sa va vad, ati fost cel mai destept comunist”. Personajul astfel gratulat, ranjeste cu superioritate si aroganta. Era Ion Traian Stefanescu, care a replicat spunand ceva despre Moscova, despre 1989….Nooo, ceausismul era bun, poporul nu avea de ce sa se revolte, nici n-ar fi facut-o nu-i asa, daca nu era „mana Moscovei”. Ce nerusinare cumplita au leprele astea impenitente! Ei care au facut atata rau tarii asteia ca nu ne revenim de aproape 30 de ani! Si pleaca lumea pe capete spre zari mai civilizate de parca ar fi razboi civil.
„…cum se face că educatorii de până mai ieri ai viitorilor ofițeri SRI și SIE, care trebuie să fie pregătiți să coopereze oricând cu serviciile de intelligence occidentale, au fost aleși dintre ofițerii Securității lui Ceaușescu?”
Ce mare importanta au intrebarile!
Am citit de cateva ori acest ultim pasaj, pana am inteles ce „nu-mi suna bine” si, cand am gasit, v-am multumit, stimate domn G.Liiceanu, ca m-ati incitat, interpelandu-ma cu intrebarea dvs, sa gasesc raspunsul incercand sa-mi reformulez intrebarea : cum adica, au fost alesi?
Si-au distribuit, intre ei, posturile cheie ale tarii!
Cumetria este consubstantiala cu Romania.
Aurel Rogojanu este fostul sef de Cabinet al lui Iulian Vlad si bunul amic al sefului SIPA col URECHIA cel care a racolat-o ca infirmatoare pe Rodica Stanoiu si impreuna au scris citeva carti mustind de antioccidentalism , de nostalgii comuniste si ceausiste si de dragoste fata de rusi.In perioada in care KGB-uistul Radu Timofte a fos seful SRI (2000-2004) Aurel Rogojanu a fost consilieru sau principal .Tot in acea perioada adica in 2003 Presedintele bolshevic ILICI ILIESCU l-a avansat in grad adica l-a avansat in gradul de general general de brigada (r)
Da,s-a incercat un fel de …spalare de rufe, ,al dracului de murdare,.Ce zic eu,nu spalare,ci doar o incercare de….clatit dela obiele de opinci,pana la strae croite pe masura basbuzucilor care ne-au condus,si ne conduc cu mult succes,pentru buzunarul lor.Ma contrazice care-va?
Nu cred,in prealabil,mi-ar fi cerut c.v_ul,ori macar o carte de vizita…
As spune ca raspunsul (la intrebarea finala, despre instructorii vechi ai noilor membri ai serviciilor) e destul de simplu, sluga ramane sluga si „telentele” ei sunt de apreciat in orice regim. Poti folosi pusca in atac sau aparare, ca sa jefuiesti sau sa te aperi de jefuitori. Ne putem intreba cum au unii (cum ajung sa aiba) natura de sluga, adica fara tata (cazul lui Iulian Vlad) si fara Dumnezeu (as spune chiar ca au si ei un Dumnezeu al lor, unul care nu e si al nostru). Poate ca aici autorul ar avea mult mai multe de spus. Am vazut atat de multe incat nu mai pot gandi in alb si negru, sunt intr-o mirare continua.
Domnul Cristian Troncotă nu a predat munca de intelligence in cadrul A.N.I. Ci mai degraba istoria intelligence in Romania .
Răspuns dlui Gabriel Liiceanu
Pentru un filozof de talia dumneavoastră nu cred că este suficient să pună doar întrebări. Lumea se așteaptă să dați și răspunsuri. Doar într-un singur caz înrebările rămân fără răspuns: atunci când sunt retorice. .Prin urmare, în loc să mă acuzați de lipsă de onestitate profesională, ați fi făcut mai bine să -mi explicați punctul dumneavoastră de vedere despre cât de mult, sau cât de puțin, ori deloc s-ar fi implicat serviciile secrete și diplomația sovietică în evenimentele din decembrie 1989 din România. Dacă nu aveți încă un punct de vedere deja bine fundamentat, pe documente, nu pe vorbe sau clișee atisecuriste, vă recomand ultima mea carte Momente și personalități din istoria serviciilor secrete românești 1924-1989., pp. 294-347. Poate organizați și o dezbatere publică pentru buna informare a românilor. Dar cu documente pe masă, nu cu Lista lui Ambrozie sau Agenda genealului Alexie, care nu dovedesc nimic, poate imaginea unor strigoi stâirniți de alți strigoi. Mă refeream desigur la strigoii lui Băsescu.
Cu respect