sâmbătă, februarie 8, 2025

Subiectul era motanul Thomas…?

Irlandezul Martin McDonagh este un răsfățat al scenelor românești de teatru. Piese precum Regina frumuseții din Leenane, Billy Șchiopul, jucată și cu titlul Schilodul din Inishman, Vestul singuratic sau Omul pernă au cunoscut până acum cel puțin două versiuni scenice. 

Spectacolele prilejuite de piesele lui Martin Mc Donagh au fost, în general, bine primite și de public, și de critică. Firește, au existat și reacții negative. Organizația locală a unui partid politic, reamintindu-și esența tare comunistoidă care îi stă și în fire, și în simțire, a vrut să interzică versiunea de la Teatrul Maria Filotti din Brăila a Omului pernă.  Au fost și critici care s-au scandalizat în fața limbajului e adevărat că nu tocmai de mănăstire din unele scrieri ale cuiva care altminteri a strălucit nu doar în teatru, ci și în cinematografie.

În aceste condiții cum să nu mă mire faptul că o comedie neagră în mod evident situată în vecinătatea perfecțiunii, așa cum cred sau, mai corect spus, intuiesc că este Locotenentul din Inishmore, scrisă la începutul anilor 2000, reprezentată pentru prima oară în mai 2001 tocmai la Royal Shakespeare Company, The Other Place, Stratford upon Avon și distinsă în 2003 cu premiul Oliver la categoria Cea mai bună comedie nouă, a fost reprezentată la noi pentru întâia oară de abia la începutul toamnei anului 2022. Între paranteze fie spus, iată că și englezii premiază piesele nou jucate, nu o face doar UNITER-ul nostru pe care și-au permis să-l face arșice tot felul de submediocri în fața ofensivei cărora președintele cu virtuți de rabin al organizației pare să cedeze cum nu se poate mai lamentabil. 

Dar revenind.Vlad Massaci, regizorul spectacolului cu Locotenentul din Inishmore de la Teatrul Mic, indubitabil un bun cunoscător al literaturii dramatice a lui Martin McDonagh, s-a exprimat undeva că, după părerea lui, piesa din 2001 a irlandezului, ar fi cea mai bună scriere destinată scenei a acestuia. Cum Massaci chiar știe ce vorbește (el a dat două versiuni scenice notabile piesei Billy Șchiopul) nu prea am motive să mă îndoiesc că binecunoscutul regizor are dreptate. El e confirmat și de detaliul că în 2014 Daily Telegraph a socotit lucrarea lui McDonagh drept una dintre cele mai bune 15 comedii scrise vreodată.  Cred și că Locotenentul din Inishmore beneficiază de o foarte bună traducere în românește datorată deja hiper-experimentatului Bogdan Budeș. Care a lăsat să zburde în voie vorbele aparent nițeluș mai decoltate, știind foarte bine că ele sunt absolut desemantizate, adică au valoarea a ceea ce lingviștii numesc semn zero.În schimb, traducătorul nu a făcut nici cea mai neînsemnată concesie comercialului, ocheadelor șmecherești la public.

Din punctul de vedere al textului,spectacolul de la Teatrul Regina Maria ar fi întrunit toate premisele de a fi fost o reușită. În plus, în distribuție figurează opt dintre cei mai buni actori de care dispune la ora actuală trupa Iosif Vulcan a Teatrului orădean de limba română. Dintre care Richard Balint (aici distribuit în rolul Donny) și Răzvan Vicoveanu (Joey) au în palmares premii UNITER. A căror justețe o confirmă (și) evoluțiile lor de acum. Răzvan Vicoveanu ne rezervă chiar o plăcută surpriză evoluând în rolul unui terorist cam tâmpițel înscris în Armata de Eliberare Irlandeză. Care, atenție!, a fost cu totul altceva decât mult temuta IRA. Mai nou venitul Tudor Manea, remarcat la ediția din anul 2022 a Galei Hop, lasă și el o impresie foarte bună. Își merită pe deplin locul în trupă. Buni sunt și Eugen Neag, și Alin Stanciu, și Pavel Sîrghi, și Ciprian Ciuciu. Unii dintre ei puteau fi încă și mai buni dacă vorbele rostite ar fi fost în totalitate inteligibile. Nu sunt, iar vina le aparține, desigur,  în primul rând lor, dar și regizorului Ovidiu Caiță care a fost cum nu se poate mai indiferent la nuanțe. Nu a impus renunțarea la oltenisme, nu a vegheat ca mult prea multe silabe să fie înghițite, nu s-a opus precipitărilor inutile, nu a dinamizat defel prima parte a montării, a recurs la soluții de primă mână, nu a îmbogățit semnificația replicilor. Și care a și îngăduit ca ilustrația muzicală să fie dată la maximum. Și să fie acoperite astfel vocile actorilor.

Adevăratul locotenent din Inishmore este, de fapt, o locotenentă. O fată care lasă impresia de a fi o insipidă și care ajunge să fie pe placul mult doritului Padraic de abia atunci când renunță la uniformă și se îmbracă în rochie. O cheamă Mairead și este interpretată foarte bine de Giorgiana Coman. Iar cum Giorgiana Coman este singura femeie din distribuție, spre a nu stârni protestele feministelor de care mustește în vremea din urmă teatrul românesc, un teatru amenințat de primejdiile gândirii politic corecte și de asaltul atitudinilor neomarxiste, mă fac că nu observ că și Giorgiana Coman are și ea unele probleme la capitolul voce.

Spectacolul demarează lent, începutul nu se prea leagă, lunga discuție despre moartea pisicului Thomas devine, de la un moment dat, neinteresantă. Vina nu e nici a lui Richard Balint și nici a lui Eugen Neag, ci a aceluiași Ovidiu Caiță. Care, cum spuneam,  nu a știut cum să o dinamizeze. A lăsat-o să curgă lent, conferindu-i însușiri de soporific. De fapt, subiectul din Locotentul din Inishmore nu e nici motanul Thomas, nici pisicul Sir Roger în numele cărora se comit crime. Mi-am intitulat cronica așa cum mi-am intitulat-o (titlul are și cuvenitul semn de întrebare) fiindcă în timpul momentelor de plictis gândul m-a dus la o piesă de odinioară Subiectul era trandafirii.De Frank D. Gilroy. Iar când te gândești la altceva în timpul unui spectacol, e clar că acolo ceva nu merge.  

Adevăratul subiect al scrierii lui Martin McDonagh este terorismul. Moartea, crima comise de tot felul de scelerați în numele unor clamate idealuri nobile pentru care, de fapt, nu simt de fapt nimic. Martin McDonagh a preferat formula comediei negre pentru a denunța mobilurile minore ale unor furii oarbe. Pentru a sublinia derizoriul în care pot cădea uneori momentele esențiale ale istoriei.

Partea a doua a spectacolului e nițeluș mai dinamică, parcă e și ceva mai legată. Nu însă atât cât ar fi trebuit. De vină fiind iar deficitul de inspirație al regizorului. Păcat.

Închei cu încă o observație critică. Spectacolul nu dispune de un caiet-program în lege. Ci doar de o fițuică viu colorată din care nu lipsește doar numele traducătorului (asta e o mai veche meteahnă), ci și acela al autorului piesei.      

Teatrul Regina Maria din Oradea

LOCOTENENTUL DIN INISHMORE de Martin McDonagh

Traducerea: Bogdan Budeș

Regia: Ovidiu Caiță

Scenografia: Oana Cernea

Cu: Richard Balint (Donny), Eugen Neag (Davey), Alin Stanciu (Padraic), Giorgiana Coman (Mairead), Tudor Manea (James), Pavel Sîrghi (Christy), Ciprian Ciuciu (Brendan), Răzvan Vicoveanu (Joey)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro