vineri, ianuarie 27, 2023

Suferința ca exercițiu didactic

În agenda publică s-a strecurat, zilele trecute, așa, mai ca o notă de subsol, și știrea privind proiectul de lege propus de Remus Cernea referitor la interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri. E adevărat, momentul s-a nimerit cum nu se poate mai prost. Între mașinile de la ANAF parcate în Vama Veche și reținerea primarului de la Iași, propunerea deputatului ecologist a trecut aproape neobservată. Membrii Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților au respins, fără teama de a stârni cine știe ce proteste, proiectul de modificare legislativă, iar flashmob-ul organizat ad-hoc de cei câțiva susținători ai proiectului nu a deranjat nici el foarte tare praful din fața Casei Poporului.

S-ar fi cuvenit mai multă importanță acordată subiectului. În ultimii ani, vocea celor care atrag atenția asupra stării degradante și relelor tratamente pe care dresajul le presupune a devenit tot mai puternică. 31 de state americane și 14 țări din Europa, printre care Grecia, Ungaria, Austria, Finlanda și Suedia au interzis folosirea animalelor în cadrul spectacolelor de circ[1]. În România, cadrul legislativ al protecției animalelor este asigurat de legea 205/2004, dar nu acoperă în întregime problematica invocată. Modificarea articolelor 17 și 25 în forma pe care a propus-o Cernea ar fi impus o interdicție completă în acest sens și ar fi dus la relocarea animalelor în rezervații naturale[2]. Schimbarea ar fi fost, cu siguranță, una binevenită. La cum au fost relatate în presă reacțiile deputaților, înclin să cred că proiectul a fost respins mai degrabă din cauza imaginii controversate pe care o are Cernea și nu pe motiv că argumentele care susțin propunerea nu ar fi fost valide. Nu am nici o îndoială că, dacă schimbarea legislativă era propusă de un partid cu greutate în Parlament, altele ar fi fost șansele adoptării ei.

Un dram de conștiință și umanitate ar fi suficient pentru a înțelege cât  de trist este ceea ce li se întâmplă acestor animale, prizoniere ale unei vieți în care, paradoxal, sunt obligate să livreze bucurie și încântare. Pe lângă faptul că sunt ținute în condiții absolut mizerabile, în cuști sau containere de transport strâmte și murdare, sunt supuse exercițiilor de dresaj prin înfometare, lovire sau chiar folosirea electroșocurilor[3]. Pentru o bună parte dintre concetățenii noștri aspectele invocate nu atrag nici măcar atenția, darmite indignarea. An de an, spre exemplu, într-un țarc din pădurile patriei are loc un adevărat măcel al mistreților săvârșit de niște indivizi cu serioase frustrări personale. Cu câteva excepții, nimeni nu pare deranjat de eveniment. Ba chiar, sesizez o oarecare invidie pentru posibilitățile așa zișilor vânători de a-și exhiba pasiunile îndoielnice și stilul luxos de viață. Nu e, în mod evident, nimic aristocratic în a privi agonia unor animale încolțite din toate părțile cât, mai degrabă, un spectacol crud și degradant. Dar, pentru ca acest fel de a vedea lucrurile să devină o regulă unanim acceptată, ar fi trebuit să aibă cineva curajul și inspirația să propună o redefinire a hărții valorilor în care credem. Să elaboreze un set de norme morale și etice, care să ne apropie ceva mai mult de mileniul în care trăim. Cineva care să aibă instrumentele potrivite pentru a accesa mentalul colectiv și de a-i rescrie mecanismele interne.

Școala, spre exemplu.

Dar, după cum a devenit aproape o tradiție pentru sistemul de învățământ preuniversitar, dascălii ratează și această provocare, nefiind în stare să iasă din logica discursului sindicalist și a rutinei birocratice pe care, chipurile, o critică. Școala românească se blochează dacă trebuie să aibă o reacție rapidă, adecvată evenimentelor. Orice nu se încadrează în menghina ei didactică și nu iese pe banda rulantă a producției de diplome îi produce confuzie și îi întârzie, nepermis de mult, reflexele pedagogice. Nu facem nimic dacă nu ni se spune. Pierdem prea mult timp căutând modele pentru sistemul nostru de educație uitând care ar trebui să fie scopul acestuia. Școala nu ar trebui doar să răspundă unei comenzi sociale ci ar trebui să fie la fel de prezentă în viața cetății cum sunt și celelalte instituții. Ar fi fost un excelent prilej pentru profesorii de biologie, cultură civică și religie să intervină în dezbaterea de față și să inițieze campanii de informare în școli, discuții la orele de dirigenție sau la cele dedicate disciplinelor opționale pe tema ecologiei.

Nici dinspre factorul politic nu sunt semne că ar exista voința asumării sau conștientizării unor astfel de valori. Dovadă sunt argumentele pe care le-au invocat deputații susținând că proiectul lui Cernea “ar lua zâmbetele copiilor și asta ar fi trist”[4].  E clar că nu au înțeles mare lucru din ceea ce înseamnă, cu adevărat, procesul de învățare. Faptul că un copil este pus în situația de a reține informații sau de a se amuza pe seama suferinței unui animal nesocotește principiile de bază ale actului educational. Învățarea nu înseamnă doar asimilarea unor noțiuni ci și formarea unor comportamente sociale active și responsabile. Elevul își cizelează sensibilitatea și își formează caracterul nu doar bagajul de cunoștințe. Cât despre grija manifestată față de elevii din mediul rural, aș spune că sunt atâtea lucruri de făcut în ceea ce-i privește încât faptul că nu învață zoologie pe seama animalelor de la circ este nesemnificativ. Ar fi, poate, mai potrivite, pentru început, campanii de informare cu acei părinți, nu puțini, care își iau copiii de la școală pentru munca la câmp. Săptămâni la rând.

Discuțiile de față dezvăluie, iată, nu doar stadiul nostru de civilizație ci și un prilej pe care școala l-ar fi putut folosi ca exercițiu didactic. Mai importantă, poate, decât eterna noastră obsesie față de reforma învățământului ar fi fost preocuparea față de utilitatea și funcționalitatea lui. Dacă vrem restartarea sistemului nostru de educație atunci va trebui să avem curajul să intrăm în arenă și să facem și altceva decât ceea ce am fost dresați să facem. Cu riscul de a greși.

N O T E __________________________


[1] http://www.vier-pfoten.ro/campanii/animale-salbatice/fara-animale-salbatice-in-circuri/legislatia-in-europa-/

[2] http://epochtimes-romania.com/news/nu-circurilor-cu-animale-flashmob-pentru-interzicerea-folosirii-animalelor-salbatice-la-circ—232880

[3] http://www.cutu-cutu.ro/content/cruzimea-circului

[4] http://agrointel.ro/33354/circ-cu-remus-cernea-la-comisia-pentru-agricultura-luam-si-zambetele-copiilor-si-asta-e-deja-trist/

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. „Suferința ca exercițiu didactic” este intr-adevar, o aberatie dar si o realitate in Ro, din nefericire, alaturi de alte subiecte importante, fondatoare de mentalitati si constiinte, si tratate cu aceeasi indiferenta iresponsabila!
    In Ro, mai mult decat in orice alta tara pe care o cunosc, am remarcat ca oamenii, indiferent de gradul lor de educatie sau cultura, atunci cand sunt confruntati cu o problema „inedita”, au o reactie automata, viscerala chiar, de a o minimaliza, atunci cand nu o refuza pur si simplu, cu mult prea bine cunoscuta replica „nu asta conteaza, dom’le”…
    Ma intreb deci, de unde provine aceasta forta divinatorie exceptionala, datorita careia se anticipeaza ,cu atata usurinta, impactul real al unei situatii concrete, dar inedite, deci, a priori necunoscute, inainte de a o analiza catusi de putin…?
    Probabil ca este in temperamentul nostru sa nu dam importanta preocuparilor altora, sa le desconsideram cu o suverana indiferenta, uneori cu aroganta celui care (crede ca) le stie pe toate si, sa ne ocupam, deci, doar de „ceea ce conteaza”!
    Astfel am ajuns AICI!
    Ne place, ne convine ce-am obtinut? Scoala, drumurile, spitalele, mancarea, guvernantii, elitele, copiii, etc., sunt cei pe care-i meritam?
    Daca DA, nu trebuie schimbat nimic, putem sa continuam linistiti sa facem ce stim mai bine, ca pana acum!
    Daca NU, putem incepe prin a ne impune (!) :
    – sa admitem ca avem mereu ceva de invatat, indiferent de varsta sau pozitie sociala, si sa consideram asta ca pe o sansa!
    – sa ascultam pana la capat, fara sa-l intrerupem, pe cel care ne-a solicitat atentia, daca am acceptat sa i-o acordam.
    – sa ne respectam pe noi insine, ca sa-i putem respecta si pe altii, fara sa conditionam cu reciprocitate…ci increzatori in justetea demersului nostru, si convinsi ca numai asa, respectul va deveni, in curand, o reactie normala chiar si intre romani!
    Legatura cu subiectul articolului este directa : intr-o lume civilizata, animalele sunt ocrotite, au drepturi garantate prin legi (!), respectarea lor nefiind facultativa ci obligatorie, si asta pentru simplul motiv ca oamenii civilizati, respectandu-se pe ei insisi, nu admit sa se comporte altfel, decat respectuos, fata de orice forma de viata!

  2. Si eu cred ca Cernea e problema. Ar fi probabil mai bine ptr toti daca si-ar cauta alt serviciu, inclusiv ptr bietele animale. In definitiv, cum sa creditezi un individ care iti dadea lectii de pragmatism politic din Machiavelli cu doi, trei ani in urma? Chiar, spunea atunci ca oricat de condamnabile sunt sau par moralmente mijloacele, nu ai de ce sa fii tulburat cand scopul tau e binele cetatii sau asa ceva. E ceva extrem de intunecat aici, adica daca as aduce discutia despre asta, mai curand l-as cita pe Gandhi, cu refuzul lui de a-si ppune problema scopurilor separat de mijloace, eventual pe Kant, cu imperativul categoric si toate problemele pe care le implica, decat pe Machiavelli si a lui reason of state.
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/de-ce-ar-aplauda-machiavelli-suspendarea-lui-basescu-81862.html
    Cele bune

  3. Imaginea lui Cernea nu e controversata. E catastrofala (vezi propunerea cu delfinii = persoane non-umane).//
    Exista deja legi care interzic cruzimea fata de animale. Daca dresorii nu le respecta, sa fie sanctionati conform acestor legi. Nu sa se interzica numerele cu animale.//
    Cu vanatoarea e mai complicat. E desigur de neinteles satisfactia pe care o provoaca acest „sport”. Iar unele animale la care e permisa vanatoarea sunt salbatice in deplinatatea cuvantului si mai sunt si rare (unele specii de pasari).
    Dar exemplul cu mistretii nu e bine ales. Acestia sunt crescuti in fondurile de vanatoare special pentru acest scop. Si se inmultesc foarte rapid. Daca nu ar fi vanati, fondul s-ar suprapopula. Si atunci ce sa faci cu ei? Sa-i sterilizezi, sa-i eutanasiezi?

    • „Acestia sunt crescuti in fondurile de vanatoare special pentru acest scop. Si se inmultesc foarte rapid. Daca nu ar fi vanati, fondul s-ar suprapopula. Si atunci ce sa faci cu ei? Sa-i sterilizezi, sa-i eutanasiezi?”

      Nici una, nici celalata: pur si simplu sa nu mai fie crescuti „special in acest scop”!
      Presupun ca dupa o vanatoare serioasa cuplata cu reducerea sau chiar eliminarea punctelor de alimentare populatia de mistreti si-ar relua evolutia normala intr-un ecositsteml natural. Desigur, ar pierde Tiriac ceva venituri si n-ar mai putea discuta afaceri in mijlocul naturii. ;)

    • Vă mulțumesc pentru observații. Personal cred că demersul domnului Cernea era necesar. Exemplul cu mistreții se referea la evenimentul organizat de Ion Țiriac. Acolo nu avea loc o vânătoare, în sensul sportiv al termenului, ci o sesiune de tras la tir de dragul de a vedea cum se moare. Înțeleg prin vânătoare (pe care nu o practic și nu o aprob) un sport în care armele vânătorului și cele ale vânatului sunt relativ egale. La domnu’ Țiriac în ogradă erau înghesuiți în bătaia puștii si descarcat armele ca sa se auda poc. Toate bune!

  4. În realitate circul clasic cu dresură de animale este o specie pe cale de dispariție tocmai din cauza legilor pentru protecția animalelor.

    Pentru cine a văzut orice spectacol de circ al lui Cirque du Soleil, viitorul circului este asigurat.

    Cirque du Soleil a pus la punct spectacole tematice de o spectaculozitate rară, în care sunt prezentate numere acrobatice având o coregrafie extrem de ingenioasă, cu decor dinamic și spectacol de lumini impresionante. Singura problemă cu spectacolele respective este că sunt foarte scumpe, însă merită orice dolar plătit lor.

    Ceea ce a câștigat circul în lumea modernă e mult mai mult decât renunțând la animale și clasicii clovni.

    În SUA a început să apară presiune și asupra spectacolelor de dresură marină, după ce un dresor a fost ucis de o balenă ucigașă acum vreo câțiva ani, în timpul unui spectacol, la Sea World San Diego.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marcel Bartic
Marcel Bartic - profesor de istorie și cultură civică, manager într-o instituție privată de învățământ preuniversitar și activist secular-umanist.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro