Recomand calduros o carte izvorata dintr-o mare iubire pentru un om, preotul greco-catolic Viorel Baciu, care, in vremuri de cumplite incercari, a stiut sa nu nu capituleze. Mai mult, asemeni altor personalitati ale acestei nobile traditii religioase si general-culturale, Viorel Baciu a reusit sa transmita prin generatii, valorile in care au crezut marii carturari ai Ardealului etern. A fost, la propriu si la figurat, un invatator, un dascal, un profesor. Totalitarismul, in oricare din variantele sale, fara exceptie nefaste si demonice, a insemnat agresiunea continua impotriva onoarei, verticalitatii etice si adevarului. Servitorii sistemelor totalitare au fost obsedati de controlarea si supravegherea spiritului. Pentru ei, nu Hristos, nu Dumnezeu era calea si adevarul, ci Partidul.
De fapt, cum scria poetul polonez Aleksander Wat, comunismul a insemnat distrugerea omului interior, a sufletului, a increderii. Pentru a obtine acest lucru, era nevoie de torpilarea pana la anihilare a credintei religioase. Atacul impotriva religiilor a fost declansat de bolsevici din prima clipa de exercitare a puterii lor dictatoriale, de nimic ingradita, samavolnica, inumana si dezumanizanta.
Regimul comunist din Romania a actionat mimetic in 1948, a urmat cu patologic zel linia Kremlinului de eradicare a greco-catolicismului. Cel putin doua lucruri ii deranjau pe Stalin si pe discipolii sai din Romania. In primul rand, era vorba de existenta unei matrici spirituale care nu putea fi oxidata, corupta ideologic, un set de valori care au dat masura a ceea ce inseamna umanismul romanesc. Apoi, la fel de important si de exasperant pentru cei care impusesera monopolul politic si ideologic al bolsevismului in Romania, era legatura dintre greco-catolicism si Roma. Internationalismul stalinist nu permnitea niciun alt reper al loialitatii. Devotamentul pentru Kremlin era sacru in ochii lor. Cel pentru Roma, deci pentru umanismul crestin ca experienta globala, era „criminal”, subversiv, trebuia nimicit. Toate cultele au fost prigonite in Romania comunista, insa niciunul nu a fost hartuit cu atata diabolica inversunare precum cel greco-catolic. Nu propun aici o ierarhie a suferintei, constat pur si simplu evidente perfect documentabile si documentate (mentionez scrierile istoricului Cristian Vasile, precum si capitolul despre represiunile anti-religioase din „Raportul Final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania).
In rascolitorul ei eseu, Mioriţa Got scrie pe buna dreptate: „Cu toate că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii și a educației în România modernă, fiind una dintre cele două biserici naționale românești, ea a fost singurul cult scos în afara legii prin Decretul 358 din 1 Decembrie 1948, fiind intens persecutată mai apoi vreme de patruzeci de ani. Patrimoniul acesteia a fost răpit și dat în folosința Bisericii Ortodoxe Române și statului comunist. În anii stalinismului, cardinalul Iuliu Hossu și toți cei 11 episcopi greco-catolici, împreună cu nenumărați preoți, călugări și credincioși au fost torturați și uciși în temnițele comuniste, decimați, persecutați.” Tinerii din Romania de azi stiu prea putin despre supliciul unor oameni precum Viorel Baciu.
Cartea aceasta este un efort de a desfide amnezia si de a reaminti ca era posibil sa supravietuiesti fara a pactiza cu sistemul totalitar. Preotul greco-catolic Viorel Baciu a fost ceea ce numim un om drept. Erudit, de o inteligenta scaparatoare, era in egala masura un intelept si un misionar al Adevarului. Credinta sa a fost una adanca si fierbinte. La un ceas cand regimul abolise fundamentele distinctiei dintre Bine si Rau, cand ura era predicata, codificata si institutionalizata drept ideologie oficiala, Viorel Baciu a aparat, cu orice risc, dreptul de a ramane fidel marii lectii de iubire a crestinismului: „Se cuvine a fi menționat faptul că părintele Viorel Baciu – așa cum el însuși mărturisea în repetate rânduri cu modestie, dar și cu vădită mulțumire –, din clipa hirotonisirii sale ca preot greco-catolic (la 25 Martie 1948, de Sfânta Sărbătoare a Bunei-Vestiri) până la plecarea în Împărăția Cerurilor (pe 25 Martie 1983, 35 de ani mai târziu), nu a lăsat să treacă nicio zi fără a oficia Sfânta Liturghie și fără a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului, acasă și oriunde s-ar fi deplasat.”
Securitatea s-a ocupat cu maniacala insistenta de Biserica Greco-Catolica, a incercat sa suprime rezistenta credinciosilor si a clericilor care ii pastoreau, in secret, pe cei care nu acceptasera dictatul partidului-stat. Acest volum este o contributie indispensabila la intelegerea strategiilor salvarii spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunci cand bezna ajunge sa para eterna, cand cinismul oportunist face ravagii, cand prea putini intrezareasc o lumina la capatul tunelului. Il recomand din inima tuturor celor pentru care libertatea si demnitatea fiintei umane sunt valori vesnice, esentiale si non-negociabile. Martirul nestiut Viorel Baciu a oferit un exemplu de onoare in timpuri in care atatia au ales calea opusa, a dezonoarei.
(Textul de mai sus este prefata mea la volumul „Istoria unui destin confiscat” de Mioriţa Baciu Got, aparut luna aceasta la editura Curtea Veche)
http://www.curteaveche.ro/istoria-unui-destin-confiscat.html
Iar totul decurge din faimoasa aserțiune stalinistă: „Cîte divizii are Papa ?”
Deși, chiar și Koba, a înțeles foarte bine că forța papalității nu stă în tancuri și divizii. Despre „colegul” Hitler ce să mai vorbesc ! Schicklgruber, după ce și-a pus serios problema eliminării fizice a succesorului Sf. Petru, a lăsat-o moartă. Știa el cîte ceva cu privire la propagandă (dar nu destule). Urmașii lui Djugașvili, mult mai subtili, s-au apucat de ronțăit – încet și sigur – catolicismul de la rădăcină. Vezi aberațiile lui Dan Brown et ejusdem farinae. Cînd i-a pocnit disperarea în fața rezilienței „inamicului” au dat cu mucii în fasole de s-a cutremurat (și s-a prins) toată lumea – glonțul zombi-ului turco-bulgaro-kaghebist Ali Agca versus polonezul Ioan Paul II.
SAU NU S-A PRINS TOATĂ LUMEA ?
Aflu,citind acest bulversant articol,de o alta subtilitate a politicii tavalugului comunist,si anume distrugerea prioritara a cultului greco-catolic!O data in plus,se pare ca Diavolul se ascunde in detalii…Imi imaginam ca religia si religiosii,in general,”beneficiau” in egala masura,chiar daca din motive diverse,de atentia comunistilor atei…!?Probabil insa ca,asa cum spuneti dle V.Tismaneanu,unii erau mai greu de indoctrinat decat altii,mai profund fideli,poate?
Fara sa intentionez sa contest o realitate istorica pe care n-o cunosc decat superficial,din diferite surse + sau- oficiale,am aflat de existenta multor palcuri de rezistenta ideologica in randul ortodoxilor,de preoti care si-au sacrificat viata dar niciodata credinta si principiile…Sper ca si ei,martirii ortodoxi,sa suscite interesul urmasilor lor de a le face cunoscuta viata,in loc sa spuna,poate(???),dupa citirea acestui articol „inca un catolic?”
Am avut un sentiment asemanator,de admiratie si de indignare (din motive diferite,evident!),atunci cand am aflat ce a scris si ce a afacut pentru romani si Romania Marele Rabin A.Safran,si ce NU se stie depre actiunea lui patriotica,in tara pe care a iubit-o si a pretuit-o pana la moarte!
Destinul exceptional al acestui om exemplar,Viorel Baciu (care-mi aminteste de Mgr V.Ghika!),se inscrie in lista (deocamdata scurta!) personalitatilor de exceptie pe care Romania incepe sa le revendice propriei istorii,sa le scoata astfel la lumina pe care o merita!
Doresc ca aceasta carte sa incurajeze publicarea altora,a numeroase altora,deoarece tratarea acestei teme este inca in stadiu incipient,fiecare destin exceptional reprezintand un tezaur imaterial pe care il avem de transmis generatiilor urmatoare!
Multumim lui Dumnezeu, Marelui nostru Pedagog, care, acum, la vreme de nevoie, face sa rasara un nou model de preot al lui Cristos: parintele profesor Viorel Baciu! Am insotit cu rugaciunea, marturia pe care ne-o ofera Doamna Prof. Dr. Miorita Got, in lucrarea despre iubitul ei tata. Pot spune ca eu il cunosc pe acest preot- profesor, pentru ca Bunul Dumnezeu a facut sa o cunosc pe fiica sa Miorita si intre noi sa se nasca o mare prietenie! Cand studiem o carte- este foarte important autorul! Lucrarea este o adevarata marturisire a credintei, ca o incununare a Anului Credintei. Am cunoscut-o pe fiica parintelui Viorel, in anul 1996, in calitatea de presedinte al SNEC (Secretariatul National de Educatie Catolica) parte integranta din OIEC(Oficiul international de Educatie Catolica)si inspector al Ministerului Educatiei, cand din partea Episcopiei noastre de Lugoj, Preasfintitul Alexandru m-a delegat sa particip la seminarul „Formarea Formatorilor”, organizat si condus de catre doamna profesoara, pedagog crestin de Limba si Literatura Romana, de cea mai inalta tinuta si competenta maxima. Il rugam pe Bunul Isus, Invatatorul nostru ca marturia vietii- „martirului nestiut Viorel Baciu”, preot si profesor sa trezeasca dorinta de „imitatio Christi” in toti preotii lui Cristos …doar asa putem sa ne asteptam la roade sfinte! Multumim Tatalui ca a ales Biserica noastra, Greco-Catolica, sa impartaseasca soarta Fiului Sau, Biserica mereu umbrita de venirea si lucrarea Spiritului Iubirii. Lucrarea este un crampei din binecuvantatul si roditorul Calvar al Bisericii noastre! Dorim celor care vor gusta din adevarul mesajului acestei carti sa primeasca de Sus puterea de a marturisi intotdeauna credinta lor in Cristos!
I