vineri, martie 29, 2024

Summitul de la Vilnius: Ucraina NIET, Moldova DA! Cine câștigă, cine pierde după Vilnius?

Poate vi-l imaginați pe Vladimir Putin frecându-și mâinile în timp ce privește fiasco-ul în care s-a transformat summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Dintre cele șase țări curtate de Uniunea Europeană doar două continuă drumul: Republica Moldova și Georgia. Barroso și Van Rompuy care fac declarații dure la adresa Ucrainei par a fi învinși de jocul rusesc. Sunt lucrurile atât de simple pe cât par?

Cine a câștigat cel mai mult la Vilnius? Cel puțin pe termen scurt – Republica Moldova

Putem felicita Republica Moldova. Dacă aveți vreo rezervă gândiți-vă la situația din ultimele luni: embargo pe vin, amenințări cu tăierea gazului rusesc, amenințări în ce privește Transnistria. Mă întreb ce guvernare românească ar fi avut curajul să continue negocierile cu Uniunea Europeană în condiții asemănătoare. După criza politică de la începutul anului trecut parcă întregul guvern a s-a transformat într-o echipă de pentru finalizarea negocierilor pentru Acordul de Asociere cu UE: Ministrul de Externe a devenit Primul Ministru iar Ministra Afacerilor Europene a devenit Ministru de Externe.

Bineînțeles, mai sunt multe de îmbunătățit în Republica Moldova. Așa cum știm chiar din ograda noastră, progresul în negocierile cu Uniunea Europeană nu înseamnă automat reducerea corupției, îmbunătățirea actului administrativ sau reducerea influenței politicienilor asupra economiei și administrației publice. Dar guvernul moldovean a prins ritmul negocierilor cu Uniunea Europeană și îl respectă aproape fără greșeală. Următorii pași după Vilnius sunt complicați: în primul rând moldovenii trebuie să suporte eventualele repercursiuni ale Federației Ruse după gestul de frondă care e parafarea Acordului de Asociere. O să fie frigul mai puternic decât determinarea Republicii Moldova? Sunt oamenii obișnuiți dispuși să suporte greutățile economice, eventual interdicția de a mai lucra în Federația Rusă?

În al doilea rând e vorba de birocrația pe care o presupun Acordul de Asociere, Acordul de Liber Schimb și Acordul pentru Liberalizarea Vizelor. Pentru primele două, după parafare urmează traducerea celor 972 de pagini și verificarea lor. Comisia Europeană susține că semnarea se poate face doar spre sfârșitul anului viitor. Această întârziere ar putea fi greu de suportat de populație, mai ales dacă presiunile rusești se intensifică. Emoții sunt încă și în ce privește liberalizarea vizelor, unde următorul pas e votul din Parlamentul European. Dorința lui David Cameron de a reduce imigrația nu e o veste bună nici pentru Republica Moldova. Valul de scepticism (ca să nu zicem de lașitate) care i-a cuprins pe politicienii europeni în preajma alegerilor din 2014 ar putea să amâne votul din Parlament până după perioada electorală. Din nou, orice amânare poate fi periculoasă pentru Republica Moldova.

Întrebarea pentru politicenii europeni este dacă vor fi destul de curajoși (sau vizionari) încât să ia măsurile necesare pentru a nu amână inutil semnarea Acordului de Asociere și liberalizare vizelor.

Putin egalează

Chiar dacă aparent diplomații Federației Ruse jubilează pentru că au reușit să împiedice un nou avans occidental în spațiul sovietic, cred că Vilnius este mai degrabă un moment de recalibrare pentru toți actorii implicați. Progresul făcut de Uniunea Europeană din 2009 depășea orice așteptări: până acum câteva săptămâni, Ucraina, cu un guvern pro-rus se pregătea să facă un pas care o aducea aproape de statutul de țară candidată UE. Influența Uniunii s-ar fi extins în Caucaz dincolo de Georgia. Era obligația Moscovei să își recâștige aliații. Pentru Armenia negocierile au luat o turnură tragică atunci când Federația Rusă a anunțat că reîncepea exporturile de arme către inamicii azeri. Cu Ucraina, șahul a durat până în ultimul moment, e greu de știut cu ce promisiuni/amenințări l-a convins Putin pe Ianukovici.

Uniunea Europeană – să ne mulțumim cu ce am câștigat

În ciuda scorului de pe tabela de marcaj, Uniunea Europeană și-a consolidat poziția geopolitică. Republica Moldova pare a fi devenit un partener „ireversibil”, e un câștig neașteptat față de situația din 2009. În plus negocierile din ultimele luni cu Ucraina au alimentat așteptările populației și au bătut în cuie integrarea europeană ca temă majoră a politicii ucrainene. Departe de a fi luați prin surprindere de refuzul Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu UE, unii politicieni europeni s-au obișnuit deja cu ideea că Ucraina nu va semna înainte de 2015 și îi văd chiar avantajele. Decât o integrare grăbită a unui partener nepregătit și nu foarte doritor, așa cum ar fi Ucraina lui Ianukovici, UE ar putea prefera să redeschidă discuțiile cu un guvern pro-european. In plus, UE nu premiază guvernarea lui Ianukovici și păstrează în portofoliu toate avantajele Acordului de Asociere.

Dacă UE va progresa în mod consistent cu Republica Moldova în următorii doi ani, Ucraina va fi foarte motivată să voteze un regim pro-european și să continue negocierile în circumstanțe mai bune pentru toată lumea.

Georgia

Parafând Acordul de Asociere Georgia rămâne pe traseul european însă este veriga slabă din cuplul cu Republica Moldova. În Georgia avem situația inversată față de Republica Moldova, cu răsturnarea recentă a guvernării pro-europene care a avansat până la această etapă. Situația georgiană rămâne incertă: pe de-o parte publicul este pro-european și anti-rus. Pe de altă parte guvernarea actuală ar putea prefera să aplice tactica ucraineană și să avanseze în negocierile cu europenii pentru a obține cât mai mult de la Federația Rusă în schimbul refuzului de semna Acordul de Asociere.

Cine pierde?

Chiar dacă pentru Uniunea Europeană și Federația Rusă situația se re-echilibrează, există victime colaterale de pe urma ultimei confruntări.

Ucraina

Se vehiculează intens ipoteza că Ianukovici ar fi renunțat la integrarea europeană pentru a câștiga (chiar fraudulos) alegerile prezidențiale din 2015. Această ipoteză este dezastruoasă pentru Ucraina și e o regresie periculoasă la perioada în care alegerile erau fraudate sub ocrotirea Rusiei. Totuși, dacă interpretăm această ipoteză prin divizia care există între estul și vestul Ucrainei putem ajunge la o versiune mai nuanțată. 17,3% dintre ucrainieni se declară etnici ruși, iar partea estică a Ucrainei este mai influențată de Federația Rusă decât de Uniunea Europeană. Măsuri economice drastice și o campanie media anti-Ianukovici prin canalele rusești care sunt transmise în Ucraina ar fi un scenariu periculos pentru președintele ucrainean. În aceste condiții e greu de crezut că Ianukovici se va răzgândi în privința semnării acordului până în 2015.

Actuala Comisie Europeană

Parteneriatul Estic a fost lansat în 2009 și este proiectul cel mai important pentru Comisarul Stefan Fule, foarte important și pentru Catherine Ashton și Manuel Barroso. Din păcate, cei trei reușesc doar în mică măsură din ceea ce și-au propus atunci când au lansat Parteneriatul. Situația e dificilă pentru Štefan Füle– mandatul sau se rezumă la aderarea Croației, deschiderea negocierilor cu Muntenegru, Serbia și Islanda (negocieri care stagnează) și rezultatele Parteneriatului Estic. Pentru că politica externă europeană este atât de complexă e greu de spus care este vina Comisiei pentru situația actuală. Criticii (de altfel numeroși) lui Füle îi pot reproșa lentoarea birocrației europene pentru pregătirea parafării și semnării Acordului de Asociere.

România

Deși zilele acestea suntem mai degrabă preocupați să evaluăm cine a ajutat mai mult Republica Moldova sau cine ar fi putut să facă mai multe eforturi, totuși uităm că România are și de pierdut de pe urma summitului de la Vilnius. Dacă Ucraina ar fi semnat Acordul de Liber Schimb astăzi automat acest acord ar fi intrat în vigoare în mod provizoriu. Acest lucru ar fi însemnat eliminarea taxelor vamale pentru exporturile românești către Ucraina și o potențială revigorare a comerțului și activităților economice în nordul României. Indiferent de culoarea politică a guvernării din Ucraina avem tot interesul să susținem deschiderea economică a Ucrainei și integrarea sa europeană.

Articol aparut pe site-ul Europuls

_______________________________________

Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Dar de ce sa nu ne dorim o Ucraina slabita, nedemocratica, cu tensiuni intre vestul pro-occidental si estul pro-rus (posibil, desi improbabil, chiar rupta in bucati la un moment dat), cu economie neperformanta, corupta, oligarhica, stat de drept nefunctional? Nu ar fi Romania net preferata unei astfel de Ucraine de posibili investitori?

    • Ai oferit cel mai bun exemplu de mentalitate românească autentică. România ar avea mult mai mult de câștigat dacă ar fi înconjurată de state funcționale și prospere. Instabilitatea este întotdeauna exportată și la vecini, nu rămâne blocată în statul direct implicat. Dar tu n-ai de unde să știi, pentru că România nu e azi un stat funcțional și prosper și n-a mai fost astfel de prin 1975.

      • Iar tu ne oferi un exemplu de postac comunistoid: România era în 1975 un stat prosper și funcțional???? Numai un postac comunistoid, securisto-nostalgic poate afirma o asemenea aberație tâmpită! Așa cum e, cum nu e România azi, este totuși cea mai bună Românie care a existat până acum vreodată în toată istoria sa! Punct! Iar cineva care afirmă că România din plin ceaușism dezlănțuit era mai funcțională și mai prosperă ca cea de azi, e doar un mitocan mincinos și lipsit de orice urmă de bun simț! Punct! U

  2. …. parcă întregul guvern a s-a transformat într-o echipă de pentru finalizarea negocierilor …

    …. moldovenii trebuie să suporte eventualele repercursiuni …

    Aici m-am oprit.

  3. „dacă interpretăm această ipoteză prin divizia care există între estul și vestul Ucrainei”…
    Oare ati vrut sa spuneti „dezbinarea”? Divizia e cu totul altceva…

  4. Pentru a intelege mai bine pozitia Ucrainei ar fi util sa vedem putin care sunt interesele economice straine prezente in acesta tara, pornind de la investitiile straine directe.

    http://www.planet-expert.com/fr/pays/ukraine/investissement-direct-etranger-ide

    „Les principaux investisseurs en Ukraine sont Chypre, l’Allemagne, les Pays-Bas, la Grande-Bretagne, l’Autriche, les Etats-Unis et la Russie. Outre le domaine énergétique, les investissements directs étrangers se concentrent principalement dans les domaines bancaire et de l’agroalimentaire”

    Si observam ca investitiile straine directe sunt preponderent rusesti (direct si trecand prin Cipru). Occidentalii au investitii serioase, in industrie si energie, doar prin intermediul nemtilor si al Olandei. Sa tinem cont insa ca Olanda poate insemna, in mare parte si datorita legislatiei sale favorabile companiilor straine, tot capital rusesc.
    Acesta este realitatea economica nuda de care nu avem voie sa nu tinem cont daca vrem sa facem o analiza nemancurtizata a situatiei.

    Cred ca este hazardat sa ne asteptam la o schimbare semnificativa a situatiei dupa alegerile din Ucraina. Oamenii au avut timpul si posibilitatea sa urmareasca atent ce anume inseamna, din punct de vedere economic, atat apropierea lor de UE, cat si apartenenta recenta la UE a vecinilor lor. Poate ca nu le-a placut ce au vazut.

    Lipseste din text o analiza mai aprofundata a situatiei din punctul de vedere al Ucrainei, nu numai a elitei politice ucrainene.

  5. Eu cred ca nu trebuie sa ne ingrijoram prea tare de refuzul Ucrainei…..
    UE a mai trecut prin astfel de set-backs. Sa ne gindim doar la incetarea furtunoasa a negocierilor cu UK din anii ’60…. treaba cu Ucraina e o copilarie, prin comparatie cu UK.
    Doar ca, in opinia mea, abordarea stategico-tactica a CE/UE a fost un pic prea abrupta/impetuoasa. Cum sa fie Rusia de acord cu un asemenea act care de miine inscria un teritoriu ce a fost intotdeauna al Rusiei intr-o organizatie concurenta, ca sa nu spunem adversa……?!?? Rusia kieveana este leaganul natiunii ruse. Asta nu e putin lucru.

    Poate ca politicienii UE ar trebui sa schimbe abordarea prin cistigarea increderii Rusiei. Acum e clar ca va fi privita cu mare, mare suspiciune o buna perioada de timp. Un aranjament convenabil cu Rusia ar fi un cistig imens. Pe termen scurt si mediu, totusi, nu vad Rusia renuntind la prerogativele suveranitatii depline ptr.a adera la UE.

    Din fericire zurbagiul de fost presedinte al Georgiei nu mai e presedinte. Asta e un cistig ptr.UE, altfel Goergia ar fi fost un pct.f.sensibil.

    Moldovenii ii vor trebui sa aiba muuulta rabdare si nervii tari pina sa culeaga fructele acordului semnat ieri. Nu stiu daca guvernele lor vor fi pe masura greutatii sarcinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laura Bretea
Laura Bretea
Laura Bretea este consultant în asistență electorală pentru UE, ONU, ONG-uri internaționale și a lucrat în aproape 20 de țări din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină și Europa de Est. În 2012 și 2013, Laura a fost Asistent parlamentar la Parlamentul European unde a urmărit dosarul Republica Moldova și comisiile de Politică externă și Dezvoltare. Este membră a Consiliului Director al Europuls.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro