joi, martie 28, 2024

Sunt catelul lui Basescu! (Updated)

Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa! Sunt „suflet de sclav”, spune un fost presedinte al Romaniei (Emil Constantinescu). Sunt macinat de un teribil, auto-distructiv servilism, spune un fost disident cu care am dus candva importante batalii impreuna (Dorin Tudoran). Sunt „Homo Brucanus” (ma rog, „Homo Sovieticus”, in versiune corectata), spune un fost jurnalist al „Europei Libere” post-decembriste, azi membru in CNA propus de PNL (Radu Calin Cristea). Pe scurt, sunt un iremediabil „basist”. Am citit un excelent articol de Andrei Plesu despre fixatia pe Basescu. Basescu nu e perfect, Doamne fereste, dar mai exista si alte teme pe lumea aceasta. Era sa uit, sunt „catelul lui Basescu”, spune alt fost presedinte al Romaniei, eternul Ion Iliescu.

Public aici un aticol mai vechi care, mi-e teama, nu si-a pierdut nimic din actualitate. Sincer, nu o fac cu nicio urma de bucurie. Mai degraba cu dezolata lehamite:

„Aflu ca Ion Iliescu se simte hartuit. Se simte urmarit, prigonit, haituit, victimizat. Ca si in 1990, forte malefice, in slujba stim noi cui, conspira sa-l distruga. Pe el, salvatorul natiunii. Mai tineti minte sloganul: “Iliescu apare/Soarele rasare”? Cititi mai jos o stire despre interviul sau din Gandul din care reiese ca beneficiarul caderii regimului Ceausescu (pe care a indraznit sa-l atace abia dupa ce s-a dovedit ca nu mai risca nimic), omul care a organizat mineriada fratricida din iunie 1990, ma considera, “catelul lui Basescu”. Prins in lesa prezidentiala, incurabil “cotrocenizat”, calomniator de profesie, impostor intelectual, “scribalau”, autor de “monstruoase facaturi”, alerg dupa el, sunt cel care il terorizez, ii ruinez, cu tupeu, malitie si rea-credinta, linistitele batraneti…

Asa arata, descumpanita si angoasata, viziunea politica de ultima ora a nedezmintitului politruc. Nici vorba sa-si asume vreo responsabilitate, vreo culpa. Crescut in cultura politica a bolsevismului, Iliescu ramane, iata, prizonierul ei. Intrucat nu poate polemiza, el insulta. Intrucat nu poate argumenta, el vitupereaza. Il insulta pe Doru Maries, il insulta pe Radu Moraru. Ma insulta, pentru ca nu poate acepta adevarul despre mostenirea sa politica. Recurge la sudalma pentru ca nu ne poate pune botnita. Pentru ca, oricat s-ar indoi unii si altii, Legea Lustratiei va avea efecte intarziate, dar reale. Pentru ca am fost deschis unui dialog (criticat de multi), pentru ca l-am ascultat cu atentie, pentru ca am descoperit cat neadevar moral ascunde, iar la ceasul bilantului, marturia mea va conta…

Este drept ca orice om de stat are, in democratiile asezate, dreptul la o batrinete cat mai putin agitata. Prin forta lucrurilor, nu poate fi insa si cazul unui presedinte sub mandatul caruia a curs singe nevinovat pe strazi: dupa 22 decembrie 1989, in 13-15 iunie 1990, etc. Rudele si aliatii morali ai victimelor nu pot sa taca. De aceea, Ion Iliescu a ajuns inevitabil, la virsta de 80 ani, un om hartuit de trecutul cu care a refuzat sistematic sa se impace. N-a scos la iveala vinovatii. Dimpotriva, a oferit oricarui suspect inalta sa protectie. Acum, apasat de verdictul dovezilor empirice, sfirseste printr-o nesfirsita lamentatio. Odinioara capabil de oarecari nuante, el nu poate gandi decat manicheist, vindicativ si clientelar. A oferit slujbe si privilegii in schimbul unor servicii politice. E nevoie de exemple? Recentul caz Voicu spune totul.

Ca atare, Ion Iliescu nu poate concepe ca mai suntem unii care credem in valori, ca nu totul este un aranjament material. Ion Iliescu a fost un aparatcik obedient, eliminat din structurile supreme de partid abia in momentul cand regimul intrase in paranoia terminala. Nu a fost un Nagy sau un Dubcek. Nu a fost un Gorbaciov a la roumaine. Dupa 1989, ar fi putut sa sustina democratizarea veritabila. A ales si a sustinut formula unei restauratii neo-comuniste (cu o ideologie in care bolsevismul rezidual se ingemana cu un populism etnocentric agresiv). S-a opus cat a putut liberalizarii economice, reformei morale, terapiei-soc in economie, pluralismului autentic si decomunizarii. A acceptat (mai precis spus a tolerat) alternanta din 1996 a contrecoeur. Discursul sau de la Alba Iulia din noiembrie 1995 prevestea apocalipsa in cazul victoriei CDR. Atunci a scris Cristian Tudor Popescu in Adevarul un articol antologic despre “Ranjetul bolsevic al presedintelui Iliescu”. In ultimul sau mandat a acceptat sa mearga in directia NATO si UE, patronand in acelasi timp structuri mafiotice care au parazitat (“mexicanizat”) economia si societatea acestei tari. Nu a a rupt niciodata categoric cu ideologia si sistemul pe care le-a servit vreme de decenii. Fostii sai colegi din conducerea PCR (Stefan Andrei, Silviu Curticeanu, Dumitru Popescu, chiar prietenul si fostul protector Paul Niculescu-Mizil) nu l-au iertat pentru ca i-a “tradat” si pentru ca nu le-a grabit amnistierea. De fapt, nu a facut-o pentru ca intoate actiunile pe care le-a prezentat drept realiste a fost vorba de calcule oportuniste. Voia sa dovedeasca o fictiva despartire de aparatul vechiului regim. Timp in care ii promova pe Hrebenciuc, Cozmanca si chiar pe Adrian Paunescu. Din comunismul paria al lui Dej si Ceausescu (spre a relua conceptul lui Ken Jowitt), s-a nascut post-comunismul paria al lui Ion Iliescu.

Ar fi de adaugat ca Ion Iliescu nu a fost niciodata exclus din CC al PCR. Acest lucru ar fi insemnat o sanctiune de partid, si inca una extrem de grava. Pur si simplu, in 1984, deci destul de tarziu, el nu a a fost reales in CC. Din care facuse parte, fara sa cracneasca, incepand cu anul 1965. Douazeci de ani! De fapt, dupa stiinta mea, Iliescu nu a fost niciodata sanctionat pe linie de partid, proba a indefectibilei sale discipline. Nu a semnat, in martie 1989, ”Scrisoarea celor 6″. Din surse de credibile, am aflat ca a fost invitat sa semneze si ca s-a derobat. La fel, in cartea de dialoguri Marele soc, aparuta in 2004, cu cateva luni inainte de expirarea ultimuili sau mandat, Iliescu a evitat sa dea un raspuns lipsit de ambiguitati la intrebarile mele pe acest subiect. A reactionat indignat si ulcerat impotriva biografiei sale continuta in anexa Raportului Final al Comisiei de analiza a dictaturii comuniste. Regimul Iliescu a fost intemeiat pe amnezie, pe siluire a istoriei si pe minciuna. In acest sens, si nu numai, a fost unul situat in prelungirea comunismului. Dar societatile, ca si indivizii, traiesc ceea ce psihanaliza numeste reintoarcerea a ceea ce a fost refulat. A trebuit sa se confrunte cu acest proces de purificare, de redresare morala generalul Augusto Pinochet in Chile. Generalul Wojciech Jaruzelski in Polonia nu are nici el o batranete calma. Viitorii ani nu vor fi unii in care Ion Iliescu sa beneficieze in continuare de privilegiile uitarii. Sunt prea multi cei care nu vor sa mai fie, vorba Monicai Lovinescu, orfanii curajului si ai adevarului.

Am citit deunazi un text al unui eseist care sustine ca de fapt nu a existat un proiect neo-comunist dupa 1990. Ca singur Iliescu ar fi putut dori un asemenea regim, ca nu era asadar o aspiratie a grupului hegemonic. Nu neg ca impulsul utopic nu mai exista de multa vreme in Romania si in genere in statele din Blocul Sovietic (desi perestroika a fost de fapt ultima utopie comunista). Dar , in 1990, Iliescu, Martian Dan, Barladeanu, Petre Roman, N.S. Dumitru, Virgil Magureanu, Voican-Voiculescu si altii din echipa de varf ramaneau atasati de o viziune etatist-colectivista, autoritarista, corporatista, paternalista, xenofoba, anti-oocidentala, anti-liberala si anti-intelectuala. O putere neo-comunista? Neo-fascista? Daca ne gandim la rangile minerilor, analogia cu fasciile, cu detasamentele de asalt, nu ar fi chiar deplasata… Ion Iliescu ar vrea sa intre in istorie ca un contestatar al totalitarismului comunist. Nu a fost decat un activist mai putin grobian, mai putin diletant si mai putin obscurantist decat cei mai multi dintre colegii sai de inalta nomenklatura. Dupa 1990, a fost promotorul unui neo-comunism (ori cripto-comunism) care a esuat lamentabil. Dar care a lasat in urma victime umane, cinism, pesimism, iresponsabilitate, jefuirea tarii, pierderi uriase la capitolele stat de drept, reforme si modernizare.

A fost Iliescu o personalitate importanta? Fireste, intrucat Romania de azi poarta in mare masura amprenta deciziilor sale. Tot asa cum Serbia a fost marcata de actiunile lui Slobodan Milosevici ori Slovacia de acelea ale lui Vladimir Meciar. A fost rolul sau istoric benefic? Ma indoiesc. Nu trebuie sa fii “catelul lui Basescu” pentru a nota aceste lucruri. Este suficient sa nu suferi de orbire.

Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, sustine ca se simte si acum, la 20 de ani de la caderea comunismului, la fel de urmarit ca inainte de 1989.

“Ma simt ca inainte de 1989, cand zeci de ani am fost urmarit, acasa si pe strada, de securitatea lui Ceausescu. Am ajuns astazi sa fiu atacat, aproape in fiecare zi, de catelusii lui Basescu. E inadmisibil”, a spus Iliescu, pentru Gandul.

Iliescu sustine ca nu intelege atacurile din ultima peroada, concertate impotriva sa. ”Eu nu mai sunt in functie si tocmai asta imi ridica multe semne de intrebare in privinta cauzelor unor astfel de atacuri. E rusinos ca niste catei ai lui Basescu, acest Maries, care nu are niciun fel de calitate morala, Tismaneanu si Nasu-asta, Moraru, la emisiunea lui sa ma atace zi de zi”, a mai spus Iliescu.”

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/30/sunt-catelul-lui-basescu-de-la-ion-iliescu-cetire/

Pentru articolul lui Andrei Plesu:

http://adevarul.ro/news/politica/basistii-1_52f7abb3c7b855ff5633b51c/index.html#

O precizare: Cum scriu mai sus, am purtat batalii impreuna cu Dorin Tudoran in numele unor valori comune. Revistele „Agora” si „Meridian” stau marturie in acest sens. Am tradus si prefatat, pentru editia americana, in anii 80, eseul sau anti-totalitar „Frig sau frica”. Citam atunci titlul unei povestiri de Delmore Schwartz: „In Dreams Begin Responsibilities”. Cred ca era potrivit pentru ceea ce-a reprezentat poetul atunci. In acei ani nu erau multi cei care, in tara fiind, sa-si ridice vocea deschis impotriva dictaturii. El a facut-o si merita respectul nostru pentru acel comportament demn. Nu erau multi nici cei care, in exil, sa duca lupta pe care a dus-o Dorin Tudoran si pe care, indraznesc sa o spun, am dus-o si eu. Unii care azi sunt foarte vocali in a ma ironiza si a-mi pune sub semnul intrebarii trecutul, taceau malc in acei ani. Din pacate, pe unii ii vad semnand comentarii tongue-in-cheek chiar pe blogul lui Dorin Tudoran. Pacat. Trecutul nu poate fi rescris daca vrem sa ramanem fideli adevarului. Nu cer nimanui sa-mi impartaseasca opiniile. Cer insa sa mi se acorde creditul onestitatii, se nu se insinueze ca fiecare luare de pozitie a mea (ori absenta, reala ori imaginara, a unei luari de pozitie) este motivata de scopuri ariviste si ticaloase. Spunea candva Lucian Blaga: “Sa fim noi insine sub stelele noastre si sa ingaduim celorlalti sa fie tot ei insisi sub stelele lor”.

(Update, 11 februarie 2014): Nu am citat fragmente din corespondenta personala, nu o voi face nici acum. Am spus ca, in Raportul Wiesel, apare numele domniei sale (Dorin Tudoran), Raportul a fost postat pe site-ul presedintiei in timpul lui Ion Iliescu (2003). Am facut referinta la texte publicate de domnii Tudoran si Shafir. Daca dl Shafir crede ca nu despre mine era vorba in acel pamflet, ma bucur sa o aflu, fie si dupa aproape 15 ani. La vremea respectiva, dl Tudoran i-a consacrat, in „Romania Literara”, un pamflet cu titlul „Mimoza si olita”. Era, intre altele, un raspuns la afirmatia d-lui Shafir ca doar cine nu voia sa vada ca e vorba despre mine nu vedea acest lucru. Oricum, let bygones be bygones.

Sunt de acord cu dl Tudoran, viata nu este atat de lunga incat sa ne pierdem vremea cu „futilitati”. Doar ca identificam in chip diferit „futilitatile”. Cat priveste numele mentionate in Raportul Wiesel, nu pe mine trebuie sa ma chestioneze domnul Tudoran. N-am facut parte din acea Comisie, deci nu eu am scris capitolul in care este pomenit numele sau. Am crezut atunci, cred si acum ca accentuarea unei presupuse dorinte de „monopolizare a suferintei” de catre un grup etnic este o eroare. Cand mi s-a incredintat mie conducerea unei Comisii Prezidentiale, l-am invitat pe Dorin Tudoran sa faca parte din ea. Numele sau este mentionat pe lista disidentilor, a celor care s-au opus cu demnitate dictaturii, in Raportul Final. Asa era normal sa se intample, asa s-a intamplat. Nu am niciun merit special in acest sens. Este meritul intregii Comisii si al expertilor, dar mai ales este meritul unui om care, in acele timpuri sumbre, a dovedit verticalitate. Despre trecutul recent si despre prezent, cu alt prilej ori, poate, niciodata…

Despre Michael S. Radu:

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/29/a-incetat-din-viata-politologul-michael-radu/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/04/01/traian-ungureanu-despre-michael-radu/

http://www.amazon.com/Latin-American-Revolutionaries-Groups-Methods/dp/0788157302

Distribuie acest articol

91 COMENTARII

  1. Daca in Romania in viziunea iliesciana cei care au curajul sa-si asume opinii politice contrare sunt catei, atunci ma declar si eu pechinez al lui Basescu. Cred ca este infinit mai bine decat sa fiu un intepenit apparatchik obedient pana la capat unei cauze care a ucis mai mult de 80 de milioane de oameni si care nu vrea cu niciun chip sa recunoasca raul pe care l-a facut unei tari intregi.

    Mi se pare nu doar greu de digerat, ci pur si simplu inacceptabila violenta de limbaj cu care sunt clasificati astazi drept „basisti”, culmea, de catre persoane care isi aroga valente democratice. Dorin Tudoran, Radu Calin Cristea scriu bloguri si articole pe care pur si simplu nu le pot lectura pana la capat din cauza obtuzitatii de care dau dovada. Sincer, nu cred ca o reactie unitara a elitei romanesti impotriva factorului politic poate fi posibila – ceea ce este catalogat drept o parte a elitei este in fapt o masa de indivizi grobieni care in tari mai maricele in care posibilitatea trierii este mai mare, nu s-ar fi facut niciodata remarcati.

  2. Iliescu ion a lasat in urma sa victime umane,cinism,pesimism ,iresponsabilitate,jefuirea tarii….. adevarat si bine spus.Intrebat de un ziarist daca observa devalizarea ce are loc in tara , Iliescu ar fi raspuns,ca asa se nasc viitorii bogati ai Romaniei.Nu stiu daca este adevarat , seamana cu povestea raspindirii cartofului in Franta.

  3. Acest om mi-a ingropat viitorul. In 1990 aveam 16 ani. Si visam cu ochii deschisi. Azi sunt in strainatate si ma uit cu groaza la ceea ce a ajuns Romania.Romania dupa Iliescu.

    • „Azi sunt in strainatate si ma uit cu groaza la ceea ce a ajuns Romania.Romania dupa Iliescu.”

      Cu regret vă informez că „ieri”, prin 2004, vă uitați cu groază la ce a ajuns România dupa Iliescu. „Azi” vă uitați cu groază la ce a ajuns România după Băsescu.

      • Azi suntem mulţi cei care ne uităm cu groază la ceea ce a ajuns România. România pontocraţiei şi a grivcocraţiei, România în care eternul şi stresantul Iliescu trage, în continuare, sforile din umbră, prin intermediul creaturilor sale politice. (Un cunoscător al istoriei mi-ar putea spune că şi Mazarin a fost creatura lui Richelieu, dar ăştia doi aveau un savoir faire care lipseşte complet USLamului)

        Cu regret vă informez că sunteţi paralel cu realitatea. La MARE distanţă!

  4. Nici mie nu-mi place Basescu, si imi displace cand este inconjurat de oameni cu mult peste conditia sa dar, optiunea fiecaruia e libera, iar respectarea optiuni celorlalti este primul pas in a-ti afirma propria ta alegere. Este evident ca isteria lui Iliescu nu are a face cu apartenenta sau simpatia cu un grup basescian. Este mai degraba frica launtrica a „ilegalistului” de a fi desconspirat. Crescut (la propriu) intr-o paranoia a „dusmanului de clasa” si a tradarii din interior (dizidenti, deviationisti, etc.) nu are cum sa inteleaga ca profesiunea de istoric inseamna critica vremurilor si nu apologia lor.
    Iar, interesanta este reflexia puterii acestui personaj aparent retras din marea politica (cat de mare poate fi pe Dambovita). Este o desfatare sa vezi cum isi asmute cateii si cum se materializeaza „unitatea de nezdruncinat in jurul conducatorului”.

    Nu imi place Basescu dar inca se mai poate comunica liber.

  5. Domnule profesor,

    Din ce ați publicat și din felul în care ați scris, în ultimii ani, despre țară, valori, deziderate românești și pericole e limpede în ce direcție s-au conturat afinitățile domniei voastre. Și n-am cum să mă-ntreb: Ce e defect în asta? N-aveți dreptul, la fel ca toți ceilalți, să mizați pe un portret sau altul, să aveți simpatii, preferințe, resimțăminte bine conturate? Ce-mi pare mie bolnav e cînd România gîfîie și scapără schizofrenic, ori cînd face dovada unei ample scîrbe volubile din mijlocul ambelor tabere. Cînd complexitatea realului, diversitatea firească a umanității autohtone sunt sacrificate, abuziv, în favoarea unui crochiu militar: „us(e)liștiˮ versus „băsiștiˮ. Dacă te declari imun la circul local, sătul de ambele contraperformanțe, șovăitor, sau perfect exterior acestui tămbălău maniheist, care va să zică neimplicat, ba chiar inocent în materie de lătrătură politică, nu te crede nimeni. Ba din contră, devii, brusc, oleacă mai suspect: Oare nu practici o perfidă regie de camuflaj? Și nu cultivi, tocmai de aceea, tertipuri și dedesubturi părtașe? Cred că greșim catastrofal ori de cîte ori demonizăm – în regim de insomnie – opțiunile celuilalt* și facem din alegerea proprie un absolut civic, adică ceva de-o dumnezeiască legitimitate.

    ___________
    * Bineînțeles, cînd celălalt front înțelege să facă luptă politică în stilul Antenei3 e musai a semnala grav primejdia trecerii în cutumă gazetărească a unei barbarii…

    • Nu stiu daca ai avut curiozitatea sa citesti, pe blogul Dlui Dorin Tudoran, acuzatia de servilism pe care i-o aduce profesorului Tismaneanu. Daca da, ati observat, desigur, ca face parte din epilogul unei serial de 8 sau 9 articole in care sunt descrise ideologia si practicile publicistice ale forum,ului In Linie Dreapta.

      Impresia mea este ca Dl Tudoran s-a hotarat sa-si manifeste deschis antipatia pentru profesorul Tismaneanu. Evenimentul era de asteptata, iar producerea lui la inceputul unui sezon electoral crucial pentru viitorul Romaniei nu poate surprinde pe nimeni.

      Singura intrebare este la ce i-a trebuit Dlui Tudoran excursia in mlastina odorifera a forumului In Linie Dreapta, cand putea foarte bine sa spuna ce crede deaspre profesoryul Tismaneanu direct, pe blog sau intr-o publicatie ostila politologului de la University of Maryland? Cred ca aceast decizie tactica a Dlui Tudoran are de a face cu faptul ca asocierea cu/sprijinul pentru In Linie Dreapta reprezinta un calcai al lui Ahile pentru profesorul Tismaneanu. caci ce poate sa fie mai tentant, pentru cineva care manuieste armele retoricii ca Dl Tudoran, decat o haita de „attack dogs” anonimi, autodidacti in ale conservatismului politic, intoleranti cu orice le depaseste capacitea de intelegere si empatie, neplacuti prin aroganta si obtuzitate.

      • Mi-am exprimat dezacordul cu recuzita oratorică și trompeta ideologică a acelei platforme. N-aș merge pînă într-acolo încît să văd în echipa de la În Linie Dreaptă o toxină radicală în peisajul doctrinar românesc. Dar nici confortabil nu m-aș simți în iureșul lor ultra-conservator.

        Nu l-aș încadra pe Vladimir Tismăneanu într-o logodnă zemoasă cu acel cuib. Da, a consimțit unor vecinătăți publicistice acolo, i-a vorbit de bine în cîteva rînduri, i-a felicitat pentru cîteva grupaje tematice folositoare. Dar, repet, nu l-aș confunda pe Tismăneanu cu substanța acelui tip de discurs.

        Dorin Tudoran? Mie, onest vorbind, omul îmi pare, de la o vreme, prizonier al cîtorva rebarbative încețoșări temperamentale. În genul ieșirilor acre practicate de Goma la un moment dat (dacă vă mai aduceți aminte). Ce-i știrbea lui Goma prestigiul era resortul, ușor sesizabil, al gesticulației sale. Nu era greu de ghicit la dînsul, chiar și după surparea ceaușismului, un tenace fetișism al conjurației, dublat de o amară etică a încruntăturii. La fel și cu Dorin Tudoran : , voluptatea nedisimulată a frondei și o permanentă surescitare ofensivă vor sfîrși prin a-i împuți, ireversibil, legenda…

        • Frumoasa asta cu cuibul, denota rafinament intelectual. Nu e putin lucru sa scrii in acelasi mesaj ca ILD te dezgusta, dar nu e o „toxina radicala”, desi e un „cuib” (fireste, legionar). Felicitarile mele „ultra-conservatoare” pentru ridicol.

          P.S. Baieti, eu zic sa puneti de un fan-club „Dezgustat de ILD” . Pare-se ca exista o linie care va uneste: nevoia copilareasca de a spune „Eu nu sunt de acord cu” X-ulescu.

      • Domnule Manu, Desi mesajul nu-mi este adresat, fiind forumul articolului meu si fiind eu pomenit in el, intervin. Nu aveti dreptate. Domnul Dorin Tudoran duce o campanie de defaimare a mea de ani si ani de zile, cu mult inainte ca portalul pe care il descrieti cu lux de adjective negative sa fi prins fiinta. Nu sunt psiholog, nu pot intelege patima domniei sale. Dar, daca ma gandesc la literatura, imi amintesc de Joseph Conrad si de „Duelistii” (precum si de filmul minunat de Ridley Scott).

        http://www.youtube.com/watch?v=g8nGgvepXCk

        Era cred prin 1999 cand, in „Romania Literara” dl Tudoran a publicat un pamflet cu titlul deloc gentil „Sforarici Arvunescu”. Cum v-ati simtit, draga domnule Manu, primind un asemenea dar de la un vechi si bun prieten? La vremea aceea, domnul Michael Shafir a fost sigur (a spus-o public) ca pamfletul ma avea pe mine ca tinta. Intr-un mesaj-fluviu, dl Tudoran m-a asigurat ca nu despre mine era vorba. I-a raspuns in aceeasi revista d-lui Shafir. Passons. Scrisesem in „Romania Literara” un articol cu titlul „Intelectualii si delirul nationalist” (il gasiti citat de dl Radu Ioanid in polemica sa cu dl Paul Goma). Ma refeream, intre altele, la unii intelectuali din fosta Iugoslavie care imbratisera cauza lui Milosevici. Pomeneam despre unii intelectuali din Romania care scriau in favoarea „libertatii de exprimare” a negationsitului Garaudy si, mai ales, la cei care deplangeau eforturile unui anumit grup de „a monopoliza suferinta”. In scrisoarea amintita, dl Tudoran m-a asigurat ca articolul meu este excelent, dar ca nu crede ca am dreptate cand as sugera ca el s-ar situa in acea categorie. Dupa cativa ani, „Raportul Wiesel” il amintea. Eu l-am crezut pe dl Tudoran, motiv pentru care am decis sa nu includ textul in volumul „Scrisori din Washington” aparut la Polirom. Cred ca doamna Ioana Copil, coordonatoarea volumului, isi aminteste acest detaliu.

        Alt episod. Martie 2009, moare un prieten, sunt la Viena, aflu vestea trista pe e-mail, de la unul dintre verii sai. Imediat postez pe blog un scurt tribut. Ce urmeaza, dupa o luna, colegul nostru de la „Agora” scrie un text pasamite in memoria lui Michael S. Radu, in fapt o prezentare a mea (e drept, fara nume, dar cu toate datele necesare identificarii fara gres) menit sa ma prezinte ca pe un monstru de ingratitudine. Poti polemixza cu asemenea texte? Dvs ati face-o?

        Va pot oferi destule probe, dar cred ca stiti destul si fara sa va dau eu detalii suplimentare. Nu am un calcai al lui Ahile decat pentru cei care vor sa creada in perfectiunea cuiva. Nu sunt perfect, domnule Manu, imi marturisesc slabiciunile umane. Intre acestea, insa, nu figureaza, sper, daltonismul moral. Fac erori, domnule Manu, dar stiu sa disting intre antisemiti si anti-antisemiti. Portalul ILD, cu care pot fi in acord sau in dezacord intr-o chestiune sau alta, intra in a doua categorie, nu veti gasi acolo pe forum huliganisme antisemite. Nu sunt deloc convins ca asa stau lucrurile pe blogul moderat al d-lui Dorin Tudoran. Ceea ce, ma grabesc sa o spun, nu implica decat acest lucru, nimic altceva.

        • „stiu sa disting intre antisemiti si anti-antisemiti. Portalul ILD, cu care pot fi in acord sau in dezacord intr-o chestiune sau alta, intra in a doua categorie, nu veti gasi acolo pe forum huliganisme antisemite.”

          Absenta huliganismelor antisemite pe portalul In Linie Dreapta nu ii confera respectabilitate. Proclamarea anti-antisemitismului nu e credibila si nu are valoare atata vreme cat mentalul colectiv al acelui grup de autori este dominat de intoleranta si agresivitate pentru alte entitati sociale. .oricum am lua-o, portalul ILD este o „liability” pentru dumneavostra. .

          • Sunt fericit ca nu trebuie sa dati referinte pentru si despre mine :) Nu e vorba de absenta acelor huliganisme, ci de taxarea lor drept ceea ce sunt. Nu este vorba doar de repudierea transanta a antisemitismului, ci de opozitia deschisa fata de nationalismul ortodoxist, fata de neo-imperialismul rus (nu e o fictiune, domnule Manu, ci o realitate palpabila!). Este vorba de a te opune celor care, explicit sau implicit, cer boicotarea, pe toate caile, a statului Israel. Mai este ceva: m-as feri de expresii esentializante gen „mentalul colectiv”. Oamenii, toti oamenii, au individualitati, subiectivitati ireductibile la un numitor comun. Sigur, pot exista afinitati, simpatii, antipatii etc

            Ati incercat sa scrieti acolo, ati avut polemici, deci aveti o pozitie marcata de propria experienta. Nu va oblig sa cititi nimic, aveti propriile optiuni. Vi le respect, sper ca si reciproca e adevarata.

            • Ca si dumneavoastra, sunt un „batran” profesor universitar in Statele Unite. Pot sa va asigur ca referintele despre dumneavoastra ar reflecta numai felul in care opera dumneavoastra este apreciata de comunitatea academica de aici.

          • Peter Manu:

            1. Antiamericanism.

            @ Bugsy (comentariul postat la 20:58)

            Sunteti naiv sau insuficient informat. America nu are prieteni, ci doar interese.

            2. Frecventeaza fara nici o greata bolsevismul Critic Atac si ii vorbeste comunistului antiamerican Florin Poenaru cu STIMATE:

            Stimatul domn Poenaru e un leninist.

            3. Basescu = Miscarea Legionara = Nicolae Ceausescu.

            Prin formula popor-cultura-stat, Traian Basescu cade in triumfalismul de trista amintire al Miscarii Legionare si regimului national-comunist al lui Nicolae Ceausescu. Ca si predecesorii lui, Traian Basescu cauta loialitate politica printre cei dintre noi inca atrasi (ca si el) de ideologia totalitara.

          • Citesc si nu-mi vine a crede. Un “batran” profesor universitar de origine romana , care a experimentat (personal presupun) ororile uniformitatii si colectivizarii gandirii si expresiei publice in regim totalitar, si care, teoretic ar fi trebuit sa fie “contaminat” de beneficiile libertatii de exprimare si de optiune, ba si de ale diversitatii ideilor in circulatie in tara despre care inca se mai spune ca este the land of the free, are o problema cu unde anume publica dl Tismaneanu, nu cu continutul publicisticii domniei sale. Si nu cu orice loc are problema, ci cu o platforma conservatoare, ILD – prefixul asta “ultra” alaturi de conservatorism, ma duce imediat cu gandul la acuzele de “ultraliberalism” ( tot o mistificare cu conotatii periorative, dar a ideii de liberalism, de catre clasicii detractori de stanga ai liberalismului si libertatii in general).

            Da, nici eu nu sunt de acord cu tot ce se publica pe ILD ( ma-ntreb daca am fost vreodata de acord cu tot ce publica vreo institutie media; sigur nu). Nici nu trebuie. Am critica, pot alege. Dupa cum e util sa iau act si de opiniile cu care nu sunt de acord ( ascute discernamantul, muschiul critic, previne monotonia si incremenirea-n proiect, plus ilustreaza diversitatea de opinii). Dar vocile sunt diferite si individuale ( textele semnate in numele redactiei lor sunt de asemenea luari de pozitie cu care poti sau nu poti fi de acord). Iar coordonatele sunt benefice si consecvente: anti-comunism, anti-antisemitism, recuperarea si conservarea memoriei si valorilor crestine si occidentale.

            Exista excese sau erori stilistice? Da. ( e vorba de preferintele mele personale, sa fie clar). Exista selectii nefericite de texte si argumente. Cateodata. Exista erori de interpretare doctrinara a realitatilor (din punctul meu de vedere, sa ne-ntelegem, avem dreptul la puncte de vedere diferite, pe baza de argumente, in masura in care le detinem). Da. De apanajul libertatii de exprimare insa ramane si dreptul la eroare. Si la nuanta. Insa exista destule texte si publicisti de valoare care sunt promovati, ba si tradusi ( un efort laudabil) acolo.

            Cum puteti nivela si amalgama fara nicio distinctie, ba sub forma unor epitete eminamente negative, si nu putine, ani de publicistica, idei si autori diferiti, ramane cel putin bizar. Se presupune, nu-i asa, ca profesorul ( nu mai vorbim de universitar) este primul care cultiva discernamantul, nuanta, distinctia fina si gandirea critica argumentata metodic, pe caz concret, nu idiosincratica, la gramada ideologica sau docrinara. Constat ca nu e cazul dvs. Pacat. Asa se pierde, iata, autoritatea si credibilitatea intelectuala.Si profesorala.

            PS: prefer oricand o expunere rationala, articulata, conectata logic si lucid la realitate, decat o dizertatie buimaca, sofista si contrafactuala a unui titrat obnubilat, asa cum nu putini intalnim in publicistica romaneasca actuala (las’ ca si occidentala). Avem de exemplu chiar aici, pe contributors, “voci” de o stranie ( cand nu e ilara) obnubilare ideologica. De exemplu o duduie blonda, cadru universitar, care ridica ode trotkiste, marxiste si progresiste (majoritatea de un semidoctism tragic) de cate ori apuca. Nu-i spun numele, ca nu doresc sa-i adaug la trafic. Pierdere de timp. Sau, alt cadru universitar, specializat chipurile in studii americane, caruia ii scapau la un moment dat intelegeri si distinctii elementare privind constitutionalismu american ( democratie-majoritarianism-legitimitate). Si daca ar fi doar astia doi… Nu mai vorbim de obnubilarile de gen ale celor de la vox publica, sau criticatac. Ce sa zic? Sa ne fereasca dzeu de asa titrati si sa ne tina cu mintile-ntregi.

            • PS, completare – m-am grabit si am omis cuvinte – vroiam sa spun ca prefer oricand o expunere articulata samd….fie si a unui autodidact ( bravo lui daca singur invata si intelege mai mult decat „academicii” si prea titratii) decat….

              Exista pe lumea asta ( nu de putine ori) cazuri de prostie sofisticata ( insuficienta intelectului e o chestiune congenitala si nu poate fi suplinita sau corectata prin educatie, oricat de harnica, decat prea putin) sa nu uitam. De aia avem ( care cat avem) discernamant. Sa ni-l folosim.

        • @Vladimir Tismaneanu

          Iti voi raspunde pe blogul meu, chiar daca „Nu sunt deloc convins ca asa stau lucrurile pe blogul moderat al d-lui Dorin Tudoran. Ceea ce, ma grabesc sa o spun, nu implica decat acest lucru, nimic altceva.” (lipsa de certitudine ca pe blogul meu lipsesc „huliganismelor antisemite”)

        • @ALL
          Eu ii simpatizez, din motive personale diferite, pe amindoi: si pe Dorin Tudoran si pe Vladimir Tismaneanu. As zice chiar pe amintrei, fiindca nici Paul Goma nu mi-i antipatic, indiferent de variatele sale pozitionari. O spun aici, sub nicneim, dar am scris-o, in carti + articole, ori de cite ori a fost cazul sau am avut chef.

      • Singura intrebare este la ce i-a trebuit Dlui Tudoran excursia in mlastina odorifera a forumului In Linie Dreapta, cand putea foarte bine sa spuna ce crede deaspre profesoryul Tismaneanu direct, pe blog sau intr-o publicatie ostila politologului de la University of Maryland?

        Serialul „Oportunism. Gargară. Escrocherie”, incriminator la adresa d-lui Tismăneanu apare pe blogul d-lui Tudoran. Am încercat să leg un dialog cu dl. Tudoran, spre surprinderea mea a răspuns, dar din păcate sare de la un subiect la altul când rămâne fără muniție. Oricum, e descalificant ce face. Un alt individ cu o traiectorie de neînțeles (se alătură lui Oprea, Dinescu, Tănase and company).

        Din pacăte, ÎLD este gazda unor articole pline de fobii din cele mai variate. Unele articole sunt interesante. Mie mi se pare un site imatur în conținut, nedefinitivat, unde unii din autori ventileaza primitivisme românești (homofobie, etc.).

        • Domnule monarhist, fie si lup, iti lipseste proprietatea termenilor. Nu orice nu iti convine pe lumea asta este „fobie”. Tendinta asta stangista de a face din orice opozitie la agenda de stanga un prilej de mers la psihiatru este de prost gust si tradeaza neputinta, intelectuala si morala. Nu este nimic in neregula in a spune ca anumite comportamente sunt daunatoare si/ sau periculoase. Cat despre islamofobie sau alte acuze demne de o cauza mai buna, tin sa precizez ca atata vreme cat islamismul este pe primul loc la violenta, salbaticie, oprimare (va place cuvantul, nu?), crima, viol s.a.m.d., este ridicol sa te preocupi de „islamofobie”.

      • Domnule Manu , Dvs. scrieti : ” Nu stiu daca ai avut curiozitatea sa citesti, pe blogul Dlui Dorin Tudoran, acuzatia de servilism pe care i-o aduce profesorului Tismaneanu. Daca da, ati observat, desigur, …”

        Ei, si urmeaza alte aprecieri , mai mult sau mai putin subiective , despre recent incheiatul serial in 9 ( NOUA ) episoade de pe blogul certocrat. Chestia e ca numai cu O ZI in urma , tot Dvs. scriati, tot aici : ” Nu citesc blogul Dlui Dorin Tudoran. Am destul material ….” :

        http://www.contributors.ro/global-europa/comunism-antisemitism-negationism/#comment-171359

        Si atunci indraznesc sa va intreb : e laie sau balaie ? Sau nu cumva din aceasta dilema nu putem iesi ?!? :lol:

        • Putem iesi foarte usor (si) din aceasta dilema. Am intrat pe blogul Dlui Tudoran astazi, ca sa inteleg ce spune profesorul Tismaneanu prin „pe unii ii vad semnand comentarii tongue-in-cheek chiar pe blogul lui Dorin Tudoran. „.

            • D-l Manu evoluează sub înaltul patronaj al lui ponta, (cu p mic de la plagiator). Cam ce credeţi, că poate, în sfîrşit, înţelege?

  6. Conținutul articolului este interesant din punct de vedere documentar vis-a-vis de evoluțtia politică a lui Ion Iliescu, însă nu cred că subiectul mai este de actualitate. Nu cred că în prezent Ion Iliescu este problema, nu cred că mai are o influență semnificativă. E ținut de mascotă și scos la paradă din când în când. Mai degrabă urmașii săi, mutanții politici pe care establishmentul post-decembrist i-a creat. Societatea se luptă cu efectele deciziilor luate acum 15-20 de ani, răul a fost deja făcut.
    Articolul d-lui Pleșu este într-adevăr de actualitate. Tratează obsesia (deseori controlată) a clasei politice si mediei aservite cu privire la persoana lui Traian Băsescu. În lipsa unei agende politice si economice serioase și când vrei să deviezi atenția publicului de la neputința de a administra si de la haosul instituțional, de ce nu? Veți vedea că și la europarlamentare si la alegerile din acest an dezbaterile se vor concentra tot în jurul lui Traian Băsescu. Chiar și în anii următori, discuțiile si controversele vor fi axate în jurul – ați ghicit cui? – Traian Băsescu sau moștenirii regimului său dictatorial.
    Simultan le transmit „băsiștilor” fundamentaliști-ortodocși că La commèdia e finita! La un moment dat trebuie să accepte să il lase din brațe pe vajnicul marinar devenit politician și să se gândească serios la alternativă. Dacă într-adevăr vor să construiască un proiect nou și vor să fie votați de România Tăcută, de nișa dinamică a societății care s-a săturat de acest bâlci cu neamuri proaste și mult scandal ce continuă dezlănțuit de 24 de ani. Altfel vor rămâne întotdeauna înțepeniți in proiect, marginali iar în final vor avea soarta dinozaurilor. Extincția.

  7. „Unii care azi sunt foarte vocali in a ma ironiza si a-mi pune sub semnul intrebarii trecutul, taceau malc in acei ani. Din pacate, pe unii ii vad semnand comentarii tongue-in-cheek chiar pe blogul lui Dorin Tudoran. Pacat. Trecutul nu poate fi rescris daca vrem sa ramanem fideli adevarului.”

    Volo,

    Daca ai citi mai atent comentariile de pe blogul meu, ai observa ca imi exprim, deseori, dezacordul cu false acuzatii care ti se aduc; cu genul de comentarii in care se spune ca esti profesor universitar nu datorita meritelor, ci altor „circumstante”; ca nu ma dezic de trecut; ca nu incurajez pe nimeni sa treaca cu vederea meritele pe care le-ai avut si le ai; ca nu uit sprijinul pe care ni l-am acordat reciproc; ca nu consider sprijinirea unui proiect politic (proiectul Traian Basescu, cu cele bune si cele mai putin bune) o vinovatie (acuzatie aberanta), ca nu comit prostia de a condamna optiuni politice perfect indreptatite etc.

    Cu ce sunt de acord din acele comentarii este, de pilda, ca MODUL in care este sustinut un proiect politic sau altul mi se pare, de prea multe ori, greu de inteles…

    Comentarii rautacioase, acide, nedrepte, impertinente etc. exista pe orice blog sau site care nu practica o cenzura la sange a comentariilor. Nu altfel stau lucrurile si pe aceasta platforma. Citeste, de exemplu, comentariul semnat „amanda13”.

    Crezi ca tu vei putea stopa integral „suvoiul” de comentarii „tongue-in-cheek” care vor urma dupa posibila aparite a comentariului meu?

    De acord cu: „Trecutul nu poate fi rescris daca vrem sa ramanem fideli adevarului.”

    As adauga insa ca nici prezentul nu poate fi rescris sau citit numai cum ne convine, „daca vrem sa ramanem fideli adevarului.”

    Cele bune.

    • dle Tudoran,
      dupa ce in destule postari pe bloguri il terfeliti pe „Volo” in toate felurile va faceti ca ploua.
      Dvoastra sinteti „frate draga” cu marele scriitor caruia ii pare rau ca l-a cunoscut pe dl Tismaneanu, si va varsati veninul asupra sa cu sau fara motiv.
      Lasati-o jos, ca macane. Si se numeste Marius Oprea. Va mai amintiti ce scriati cind a fost inlocuit? si vedeti ce a ajuns?

    • Aaa, si am uitat, dle Tudoran.
      „Serialul” in care va luptati cu cei de la ILD (nu-i urmaresc) si nu scapati ocazia sa dati cite o palma cu piciorul si dlui Tismaneanu, e preluat pe Voxpublica, dar ati oprit comentariile. Dupa modelul comunist: cind vorbesti cu mine, tu sa taci :P

    • De unde această putere la unii români de a comunica cu ‘victima’ ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Publici pe blogul personal un serial plin de răutăți si mizerii, desfințezi o persoană -cu care întâmplător ai colaborat, aparent chiar prieten în trecut, este profesor universitar in Statele Unite recunoscut în toată lumea, de care se leagă poate singura ispravă a administratiei Băsescu-Boc (mă refer la condamnarea regimului comunist) – iar apoi nonșalant te adresezi cu ‘Volo’ si închizi cu ‘Cele bune’.
      Mister Tudoran, vă transmit lehamitea mea sinceră!

    • Comentariul meu nu se vrea rautacios, ori injurios. El reprezinta opinia mea si nu cred ca termenii pe care i-am folosit sunt in vreun fel lipsiti de buna cuviinta. Dimpotriva. In plus, nu depasesc limbajul postarilor si comentariilor de pe blogul dvs., mai ales cele referitoare la cei cu care, politic sau din alte motive, nu sunteti de acord.

      • Nici vorba, ma refer la interventiile ad hominem, la calomnii, insulte, amenintari. Nu este cazul cu mesajele Dvs, din cate stiu. Dar pot oferi o mostra de toleranta de pe blogul d-lui Tudoran:

        „Tovarasului neomarxist Tismaneanu ar trebui sa-i fie interzis accesul in Romania din motive de igiena si sanatate publica. Ca tuturor comerciantilor de otravuri. Ma rog lui Dumnezeu ca Basescu sa plateasca intr-o zi pentru insulta incalificabila de a-l numi pe fiul bolsevicului in fruntea comisiei aleia al carei rol primordial fost sa ascunda si stearga urme, nu sa caute criminaii. Si sa fie strins cu usa pina spune cine i l-a recomandat.”

        http://www.dorintudoran.com/oportunism-garagara-escrocherie-iii/#comment-34177

        As dori sa precizez ca, din ratiuni de timp, nu pot administra rdialogul cu citotrii si pe pe blogul meu personal, si aici. Am decis ca este rpeferabil ca el sa se desfasoare pe o platforma publica moderata. Am mai spus-o, o repet: nu sunt singurul care decide ce comentarii apar. Moderatorul are propriile criterii, legate de strategia si filosofia platformei. Este dreptul sau. In ce ma priveste, salut comentariile cu pozitii diferite de ale mele, cata vreme sunt exprimate in termeni civilizati, calmi, politicosi. Dupa cum salut si comentariile care converg cu pozitia mea :) Ce nu salut sunt insinuarile, tonul ultimativ, insultele.

        • Va multumesc, domnule Tismaneanu. Raspunsul meu se adresa domnului Tudoran. Ma pregateam sa-i ofer la randul meu o mostra, tot de pe blogul domniei sale, dar eram si eu intre doua cursuri si nu am avut timp sa o caut si sa o postez.

          Numai bine. :)

    • Am incercat sa recitesc ce ati scris, ca sa va inteleg.

      Poate ca eu nu pricep pe ce lume ma aflu. Dar incerc sa spun ce am inteles eu (probabil multe prostii)

      Dumneavoastra chiar suferiti dupa atatea atacuri din diverse locuri. Multe gratuite, de acord As putea sa zic toate, dar nu pot, ca nu stiu. Sa zicem ca toate, de dragul discutiei. Dar prea investiti energie in asta. Conspectati cu maxima atentie ce se scrie la ILD. Notati useri, articole, citate cu un energie demna de o cauza mult mai buna.

      Eu v-am scris si va repet: ILD ARE 600 DE VIZITATORI UNICI ZILNIC. Practic ILD nici nu exista in online-ul romanesc.

      Ei, ati vrea sa ripostati. Cum sa faceti asta? Daca dai in cei de la ILD, dai ca in fum. De fapt nu ca in fum, ca oamenii se vor bucura: wow, a ripsotat, deci l-am atins bine, deci existam, deci suntem luati in seama, etc

      Haideti sa lovim la domnul Tismaneanu, lovim cu manta. Aici stim ca putem da, aici stim ca doare. Evident ca dupa asta urmeaza si replicile si tot asa. Dar e bine: cu cat e batalie mai incinsa, cu atat puteti marca si dumnevaoastra mai bine. Si va auto-convingeti ca ati procedat corect.

      Poate ar trebui sa va limpeziti mintea un pic. Parca ati pierdut directia..

  8. “Ma simt ca inainte de 1989, cand zeci de ani am fost urmarit, acasa si pe strada, de securitatea lui Ceausescu.”-

    Iar Lucia Hossu-Longin compara condamnarea lui Nastase cu cea a lui Iuliu Maniu !
    Acesti paleo-neo comunisti -din categoria Iliescu, Nastase, Ponta- sufera de un sindrom comun, unul foarte comunist, cel al lipsei lor de legitimitate politica in istoria romaneasca.
    De aici si asociatiile aberante pe care le fac.De fapt cauta ei sa se convinga singuri de contrariul, sa nege constienmt cea ce subconstient ii macina.Ii macina faptul ca ei nu ar fi trebuit de fapt sa existe, si ca mai devreme sau mai tarziu adevarul despre ei va triumfa in istorie.

  9. @Vali:
    (nu comentez la postarea de mai sus, ca sa las loc de raspuns)
    Există, cred eu, mai multe tipuri de echidistanţă şi mai multe tipuri de răspuns valabil la acestea.

    1. Există, de exemplu, echidistanţa celui care pretinde că nu îl interesează politica, că e apolitic, că face strict judecăţi de ordin cultural. O asemenea echidistanţă este deja una politică şi nu prea e echidistanţă, e o poziţie politică partizană doar că nu e asumată. Mai mult decât atât, de multe ori, cel care arborează o asemenea echidistanţă e cât se poate de convins de adevărul propriilor convingeri şi de puritatea lor fiind la o adică gata să sprijine cele mai dure reacţii la adresa unora pe care-i simte că îi agresează intimitatea sau felul lui de a vedea societatea.
    2. Mai există echidistanţa selectivă: a celor care, de exemplu, aleg să vorbească despre anumite lucruri şi să nu vorbească despre altele şi care atunci când vorbesc despre unele insistă ca, în numele echilibrului, să pună pe acelaşi plan victima şi agresorul, părerea vădit partizană şi cea mai puţin sau nepartizană. Ceva de genul acesta practică „Dilema Veche”. Nu i-aş acuza niciodată de falsă echidistanţă la modul la care a fost acuzat Mircea Toma şi Active Watch, însă am ajuns să nu-i mai citesc din cauza asta de multă vreme. Cred că e suficient.
    3.Există şi categoria falşilor echidistanţi, a falşilor obiectivi, cu privire la care este clar că echidistanţa e doar o mască pe care se străduie din răsputeri să o păstreze pentru că e principala lor calitate.
    4. Ar mai exista şi o echidistanţă mai apropiată de ceea ce înţelegem prin acest termen, A celor care au ei înşişi o părere despre ceva, care atunci când sunt subiectivi recunosc acest lucru şi şi-l asumă, care sunt gata să recunoască atunci când adversarul de discuţie are un argument valid, cărora nu le e teamă să-şi argumenteze poziţiile (nu neapărat să-şi argumenteze echidistanţa) şi care, în general, apreciază un argument mai degrabă prin calitatea lui decât prin prisma persoanei de la care vine (deşi, uneori, şi consistenţa personajului e relevantă pentru consistenţa argumentului).

    De fapt, întreaga miză pentru persoanele partizane este să reuşească etichetarea celor din ultima categorie ca făcând parte dinntr-una din primele trei categorii, de preferinţă din a treia. Pentru asta se întrebuinţează tehnicile cele mai diverse, de la insultă, calomnie şi şantaj emoţional la deriziune întru nimicire şi, eventual, recompunere din bucăţi (te distrugem, dar după aceea poţi să fii cu noi dacă eşti băiat bun şi te supui). De fapt, singura modalitate prin care poţi afla dacă ai în faţă o persoană care se apropie cât de cât de o poziţie echidistantă (nu în general, ci în legătură cu o problemă anume) este să îl întrebi pur şi simplu care este poziţia lui în legătură cu acea problemă şi să îi pretinzi să o argumenteze, nu să argumenteze de ce NU are o poziţie. Dacă va fi sincer şi deschis (poate nu din prima), are toate şansele să fie o persoană capabilă de echidistanţă. Cu condiţia, sigur, să aibă o părere proprie şi nu una gata fabricată de alţii pe care doar să o reia tale quale.

    • Domnule Maxa, cred ca ati omis o categorie de echidistanti: cei la care s-a referit Malcolm X atunci cand a spus „I’m for truth, no matter who tells it. I’m for justice, no matter who it’s for or against.”

      • Eu aveam în vedere oameni reali, în carne şi oase sau grupuri de indivizi, nu personaje mitologice. De propovăduit echidistanţa e cel mai uşor, dar aia nu ţine loc de echidistanţă.

        • Ma refeream – poate usor prea eliptic – la echidistanta bazata pe principii.

          Sau altfel spus, acea echidistanta care imi permite sa fiu critic fata de domnul Tismaneanu, atunci cand cred ca greseste, si apreciativ fata de unul dintre corifeii lui Ponta, atunci cand acesta are dreptate.

          Si oarecum, prin contrapunere cu „echidistantii” care nu vad barna din ochii idolilor lor de grija paiului din ochii adversarilor (vedeti acuzatiile de „antenism” la adresa celor care afirma ca toti sunt o apa si-un pamant, indiferent de pseudo-orientarea politica).

    • Apreciez hărnicia taxonomică și lista propusă. Și înțeleg lejer fariseismul neutralității (intrarea nr. 3) și prototipul ei (punctul 4). E clar că unii simulează tactic echidistanța și că există, cel puțin într-un topos al dezbaterii ideal, comentatori fără afiliere și de bună-credință, permeabili la logică, demonstrații solide, informație corectă.

      Nu pricep clasa inaugurală în ordinea pe care ați propus-o. Adică nu pot avea o Weltanshcauung, o convingere globală despre mersul cumsecade al lumii și al istoriei locului în care funcționez, fără să fiu suspect de ipocrizie? De ce n-aș putea amenda vehement cutare practici, cutare turpitudini, fără a moșteni bursc culpa unei găști oarecare ce face război împotriva acelorași derapaje? Se cheamă asta că, dacă nu-mi convine fumul de țigară și o spun fățiș, am aceeași agendă sîngeroasă cu toți aceia ce vor să spînzure ori să interzică existența fumătorilor?

      Dar nu îmi e clară nici „echidistanța selectivă”, pe care ziceți c-o vedeți în Dilema Veche. Din ce scrieți, îmi vine a crede că DV vă miroase mai degrabă a partizanat vulpesc, cu surdină grea…. Fiindcă nu văd cum ai putea face un șotron iscusit, un joc ambiguu de fiecare clipă fără să-ți lichefiezi obrazul, efigia.

      Dacă e s-o spun pe șleau, eu nu prea cred în echidistanța boreală, de spectator alb și hipotensiv. Cred că există partizanat nedrept (e plină țărișoara de otrepe paramilitare…), cred că poți fi loial cu gentilețe (fără muci, smoală, bădărănii), cred că merge să aderi la un program administrativ și la cîteva principii fără a-ți risca libertatea interioară. Și mai cred că poți da în lehamite, într-un soi de nausea atotcuprinzătoare. Omul analizei exterioare e mai rar decît mîțele ce-ți fac curte dezinteresat.

      • Cu prima categorie e destul de simplu. Nu ma refer la cei care chiar vor sa fie lasati in pace si sa nu-i întrebe nimeni nimic niciodată. Ci la cei care ţin să spună că ei sunt apolitici, că nu fac politică, care îşi caută compania celor care le seamănă. La distracţie ca şi în viaţă. În fapt, îi interesează doar propria persoană şi păstrarea status quo-ului. O fi, n-o fi politic?

        Cu categoria DV e ceva mai tricky, recunosc. De asta mă feresc să o condamn vehement. E genul de persoană sau de grup care e destul de tolerant cu o largă plajă de opinii (adică, spre deosbire de prima categorie, nu fuge de opinii şi de discuţii), câtă vreme nu sunt „extremiste” sau „radicale”, calificate ca atare după „common sense” sau după propriile criterii. E vorba e un soi de centrism sub masca unei echidistanţe. Adică e vorba tot de o poziţie. Echidistanţa mai ajută asemenea persoane / grupuri şi la a se eschiva de la acţiuni sau luări de poziţii în 90% din cazuri.

        Nici eu nu prea cred în echidistanţa boreală, de unde şi faptul că atribui caracterul de „echidistanţă” în primul rând celor care-şi recunosc subiectivitatea şi nu se pretind obiectivitatea întruchipată.

        Altfel, tipuri ar mai fi destule. Mai sunt, de pildă, unii care se pretind echidistanţi pentru că sunt de partea adevărului, dreptăţii, coloanei vertebrale, în general de partea celor buni. Sunt un caz foarte interesant, cu foarte multe exemple în ultimii ani. Cei care îţi spun că nu susţin ceva / nu încearcă să te convingă de ceva pentru că vor să aibă dreptate cu tot dinadinsul, ci pentru că aceea este poziţia corectă. morală, nerelativă, acela este adevărul. Se întâmplă pur şi simplu ca ei să se facă mesagerii lui :)

        • pt. Maxa, referitor la comentariul din 30.01.2014
          10/02/2014 la 12:44
          excelent vorbiti despre lipsa de umor a dlui Liiceanu, detectabila cu ochiul liber, dar nicaieri ca aici, in comentariul dvs., atit de limpede evidentiata, dle Maxa !
          G. Liiceanu are, in absenta umorului, trei carti esentiale pt. mine, greu de egalat.
          remarcabila este atentionarea dvs., in absenta ironiei, extrem de rara.
          probabil, ca si mine, il stimati pe dl. Liiceanu mai mult decit “aparatorii” sai.
          unde va mai pot citi ?

          Răspunde

          • De stimat, îl stimez, e adevărat. Şi l-aş stima şi mai mult dacă la vârsta asta s-ar lăsa criticat ceva mai uşor şi ar accepta să se mai repună în chestiune. E destul de complicat să stimezi un autor doar pentru ceea ce a scris acum douăzeci de ani. În rest, nu am ce comenta.
            Deocamdată nu am un blog, dar o să apară probabil şi acela.

            • @Gavrilache
              Sa se lase criticat ca sa le satisfaca lor setea de egalitarism, relativism etc.
              Oamenii acestia nu stiu sa admire. Si nu suporta nici ca altii sa o faca. Pentru ei, cei care admira sunt oameni cu simtul critic razuit. Ei cred ca a admira pe cineva fara a-i spune „te admir, DAR…” se cheama idolatrie. Ei sunt, ma-ntelegi, obiectivi.

            • @ALX

              Eu pot să înțeleg ce vrea Maxa, anume să vadă pe sticlă, în ziare, la rampă cărturari decuplați de la marmura statuii proprii. Adică niște domni disponibili pentru (aproape) orice tip de interpelație. Chestiunea e ațoasă și merită gîndită calm, fără averse și înaripări sentimentale. Acum, în ce-l privește pe dl. Liiceanu, nu cred că rîvna lui Maxa e cumsecade. Într-o țară în care se vorbește tot mai firav și mai imund românește, unde prestația la vedere e tot mai trivială (cînd nu deocheată în forme de neînghițit), unde cultura a ajuns un soi de ‘lux minor’ (iertați oximoronul…), a umbla la cearșafurile și inadvertențele intelectualilor de vîrf îmi pare un moft inoportun. (Nu mai pomenesc de oțăreala golănească a cîtorva breji la dresa „elitelor”…)

            • Oh, dear.

              @Vali: da, şi mie îmi pare un moft inoportun a umbla la cearșafurile și inadvertențele intelectualilor de vîrf. Năstruşnică idee.

  10. dupa ce si au facut datoria la aiud, gherla, sighet, rm sarat exterminind nu doar social ci si fizic elita romaniei. calaii neamului meritau o batrinete tihnita si o pensie direct proportionala cu mirsaviile comise. dupa 90 scirbaviile s au perpetuat cu ajutorul indivizilor pe care tocmai ii creasera : gloatele nedefinite (nici tarani nici muncitori) care uitasera sa munceasca dar care se bucurau ca aveau unde merge dimineata si unde se intoarce (locuintele dormitor) seara. dupa ce au strigat in van citiva ani, milioane de romani au plecat definitiv din tara. lupta era inegala. ce se intimpla azi ? nu e o surpriza. ce va fi ? greu de raspuns.

  11. Sentimentele fata de Basescu. Un subiect vechi si fals, repetat obsedant de catre o singura tabara, cea majoritara. Ei urasc patimas. Iar noi ar trebui, intr-o logica razboinica strimba, sa-l iubim patimas pe dusmanul lor.

    Provocarea obsedanta a taberei uslamiste trebuie tratata ca si pina acum. Cu tot dispretul cuvenit subiectului. Sentimentele pro si anti Basescu sint importante doar pentru uslamisti. Cu acest subiect isi motiveaza orice actiune in forta. Isi zapacesc sustinatorii la lupta perpetua. Milioanele de uslamisti se hranesc sufleteste cu acest subiect.

    Hai sa initiem niste actiuni mai aerisite, mai amuzante. De 1 Aprilie de exemplu. Sa-i laudam pe uslamisti. Sa ne aratam adeziunea fata de o stire fantasmagorica. Sa sustinem in solidaritate maxima idei traznite. Sa inventam saptaminal cite o solidaritate in jurul unei idei traznite. Sa le aratam uslamistilor oglinda umorului. Sa-i provocam pe uslamisti sa-si aeriseasca sufletele. Fara ura.

    • Draga Daniel S

      Nici in gluma sa nu mai spuneti ca vi se pare o solutie…gluma!
      Ma refer la lupta „aerisita” impotriva uslamistilor.
      Niciodata nu vor intelege glume, umor, palme morale, credeti-ma! Fie din calcul jigodios fie din neputinta intelectuala, vor lua o lauda a „noastra” (iau un exemplu la intamplare din ce propuneti) ca pe dovada imbatabila a faptului ca, gata, ne-au convins, in sfarsit au invins…Si vor invinge pe deplin, recurgand imediat la antenizarea cunoscuta si aratand poporului ca „GATA, S-AU CONVINS SI BASISTII CA DREPTATEA E DE PARTEA NOASTRA!!!”
      Nu va trec fiorii?!

      • Umorul autentic poate fi o arma politica mai eleganta decit zeflemeaua. Nu avem nimic de pierdut. Umorul fara ura pare a fi antidotul romanesc sanatos fata de spectacolul malefic de succes al antenelor.

        Umorul este de fapt un remediu sanatos si pentru noi, opozitia minoritara a uslamismului. Cred ca toata lumea ar avea de cistigat. Solidaritatea prin umor de tip Times New Roman poate completa briliant dezbaterea serioasa. Dezbatere la care majoritatea uslamista nici nu are acces, dintr-un milion de motive. Teoretic, ar trebui sa fim mai isteti decit propaganda uslamista. Deocamdata sa recunoastem. Din punct de vedere practic, propaganda uslamista a fost mai tare,

        Ar trebui sa recunoastem calitatile oponentilor. Si sa-i depasim in rezultate.

  12. Iliescu? Doar un comunist dizgratiat, adica cazut n dizgratie la curtea lui Ceausescu. Cine spune ca a fost un dizident nu are poprietatea termenilor.:)

  13. D-le prof. Tismaneanu,

    Trec peste strangerea de inima pe care o am cand vad ca subiecte si articole Contributors par sa fie si camp de batalii individuale dezamagitoare (personal, cred ca nu ar trebui sa va lasati antrenat in asta), si extrag din textul dvs. ceva ce-mi da o stranie ambivalenta: dvs. ziceti ca, mai tarziu dar sigur, Legea Lustratiei va avea consecinte. Mie imi pare ca e un subiect care nu mai preocupa pe nimeni in societatea romaneasca actuala, ceva la care am incetat sa sper , pe care nici nu mai am puterea sa-l explic rarilor doritori…Si iata ca veniti dvs., o voce autorizata, si-mi spuneti sa mai astept un pic…
    Eu, apreciindu-va din multe p.d.v., ma straduiesc sa adun anemice ramasite de optimism (aveam 30 ani la „revolutie”, cunoasteti dramele acestei generatii), ma hotarasc sa mai astept un pic si intreb cu glas pierit: cam cat?!
    Multumesc!
    Desprimavarare blanda!

    • Sunt in favoarea decomunizarii, nu cred ca am pus sub semnul intrebarii necesitatea lustratiei. O lege trebuie sa fie votata de parlament. Vedeti acest parlament votand o lege precum aceea a lustratiei, fie si in versiune soft? Ganduri bune!

      • D-le profesor,

        Nu m-am exprimat clar, probabil…Lupt cu o tona de virusi, poate conteaza.
        Da, am inteles perfect ce sustineti, doar ca dvs credeti (in textul initial) ca…O SA VINA si legea asta, iar eu tocmai asta deplang, ca ea n-o sa vina nicicand. Si mi s-a parut ca ne propuneti „putintica rabdare’, adica te pomeni ca dvs stiti ceva si noi nu…
        Din pacate, e cum ziceti ulterior; un astfel de parlament (si eu cred ca destule ulterioare) nu va vota in veci o asa lege.
        Sa nu mai speram. Sa gasiti dvs, analistii formatori de opinie, alte proiecte. Alte campuri de batalie. Realiste. Sa putem crede in ele si sa mai avem si puterea sa luptam. Bavardajul simpatic si empatic pe-aici, nu cred sa ne-ajute (decat ca supapa psihologica, desigur, o importanata dovada a unei apartenente, ceea ce nu-i putin).
        Si, desigur, va multumim!

  14. Linia Roman, Basescu a fost tovarasul de drum cal troian infiltrat in conventia democratica pentru a o sabota din interior, deci Basescu nu ar fi cea mai buna alegere pentru sprijinitori.
    Ei ar fi putut sa gaseasca ceva mai bun.
    Ce se intimpla in tara este o lupta interna in fsn.
    Fsn a integrat tot ce se putea a furat numele partidelor isotirce si in fapt democratia nu este decit un circ epntru conumul maselor si pacalirea europei.
    Ca sa fie mai interesant jocul Fsn s-a impartit in echipe si a facut campionat.
    Echipele fesenistie se intec intre ele in mod tovarasesc.
    Este dreptul fiecaruia sa simpatizeze cu unul sau altul dar la sfirsitul campionatului cupa ramine la o echipa fsn iar suporterul ramine cu dusmani cu pumni luati in tribuna si injuraturile vecinilor.

  15. As face doar o modesta nota referitoare la fixatia pe Basescu. Turata indelung in urechile auditoriului, deja stoarsa de larg profit (locale+parlamentare), tema de campanie „Basescu” este inca o vaca buna de muls. Bun. Ca sa stim cum stam cu resursele de imaginatie ale strategilor politici din spatele acestei megaconstructii, USL. Poate ca este prea multa asteptare din partea mea, dar as sugera acestor numiti „strategi” sa aiba si putina consideratie pentru oamenii acestei tari si sa nu ne mai atraga in inca (cel putin) o campanie emotionala anti/pro Basescu. Consilierii politici – cu mari pretentii – din spatele USL pot incerca macar sa le explice liderilor ca, din confortul unei majoritati covirsitoare, ar avea voie sa abordeze si alte metode de convingere in afara de „dezgustatorul Basescu”. Chiar asa sa fie Basescu o mina nesecata de succes pentru toata echipa de strategi USL? Nu puteti gasi ceva care sa va implice pe voi? Sinteti toti niste scolari marginiti ca si seful vostru, Ponta? Dar cred ca intreb retoric. Imi amintesc de „mareata” voastra strategie de a fixa mitingul USL de lansare a campaniei pt.legislative fix la aceeasi ora cu intilnirea intr-o sala a Parlamentului a popularilor europeni. De o parte o adunare de rutina, calma, cu figuri importante ale politicii europene, de cealalta parte flamboaiantul miting cu stadionul intesat de oameni adusi cu anasina din toata tara. Frumoasa imagine despre cum intelegeti voi sa faceti politica. Iar acum Ponta si Antonescu mizeaza pe intoarcerea curteniei.

  16. Stimate Dke Tismaneanu,
    Din pacate dl Manu are in mare parte dreptate. ILD este o liability pt dvstra. Problema nu este anti-antisemitismul acestora sau chiar dezabatrea reala despre un boicot asupra Israeului ci rasismul, xenofobia si homofobia rampante pe acea platforma. Adaugati la acestea un islamofobie virulenta si aveti tabloul in linii mari pt ILD. Sau islamofobia vi se pare tolerabila? Sau homofobia? Dintr-un respect fata de dialogul si adevarul pe care afirmati ca le pretuiti atat de mult este bine sa nu distorsionam ceea ce se intampla pe platforma ILD. Optiuni valide de dreapta nu trebuie sa fie confundate cu rasismul, xenofobia, homofobia sau islamofobia. Who are you kidding? ….aici in US asa ceva stiti bine nu este tolerat de mult. Vedeti dvstra – dublu standard si probarea selectiva – sunt motivele pt care credibilitatea dvstra a suferit o asemenea depreciere. Regards. Paul R.

    • Depreciere in ochii cui? Credibilitate in raport cu cine? Pentru moment, poate, in ochii domnului Manu, ai Dvs, ai participantilor la discutiile gazduite si sustinute de cei care au salutat mega-serialul d-lui Tudoran. O rugaminte, macar din respect pentru superba pledoarie a lui Gabriel Liiceanu in favoarea unei limbi romanesti curate, nu intrebuintati cuvinte gen „rampant”. Nu exista in limba romana. In rest, recurgetila acuzatii dure fara a oferi argumente. Cum ar suna daca eu as scrie aici ca o anumita platforma doreste lagare de concentrare de tip bolsevic? Ati avea dreptate sa ma criticati pentru hiperbola, insinuare etc „Aici in US asa ceva nu este tolerat”. Deci ati construit o sperietoare, acum o nimiciti. Dublu standard? Poate exemplificati.

      • Limba engleza a adaugat, de curind, cuvintul „selfie” in vocabular. Nu am auzit academicieni si mari scriitori protestind impotriva acestei ‘impuritatzi”. Limba romana ca si altele este si poate fi in continua schimbare. Altfel nu am vorbi decit „varza”, „brinza”, „brusture”, vechi cuvinte autohtone.

        Nu am stiut ca „rampant” nu este in Romana, multumesc. Dar propun sa-l insusim. Sint convins Caragiale l-ar fi folosit deasemenea daca avea ocazia.

        Apropo, stie cineva originea cuvintului „nepotism” in limba engleza? Putem sa ne mindrim ca vine din Romana, sau este din greaca?

        Altfel ma grabesc sa parasesc acest forum, fiindca se intimpla evenimente cu capre de care nu sint mindru. Le propun celor implicatzi sa isi faca un „selfie” (nou cuvint romanesc).

      • Stimate Domnule Profesor, nu vă supăraţi pe mine că vă contrazic, dar aici nu aveţi dreptate. Cuvântul rampant EXISTĂ şi în limba română, fiind des întâlnit în lucrările de heraldică! A, da, şi în numismatică! Ştiu că nu vă plac citatele din Wikipedia, dar, din lipsă de timp, am să vă dau unul preluat de acolo, din articolul despre… leul românesc (văr primar cu leva bulgărească, fiind amândouă aceste monede „nepoatele” leuwenthaller-ului olandez, care circula în Ţările Române şi Imperiul Otoman în secolul al XVII-lea, fiind un soi de valută forte a epocii; ca atare, leul românesc este văr şi cu dolarul american, descendent din thaller, chiar dacă o fi doar văr de gradul doi): „În secolul al XVII-lea, în statele româneşti se foloseau ca monedă taleri olandezi („Leuwenthaller”) care aveau gravat pe revers un leu rampant (ridicat în două labe)”. Închei, întrebându-mă în câte picioare se ridică „rasismul, xenofobia si homofobia” despre care vorbea comentatorul de mai sus… Şi pe câte picioare s-a ridicat uslamul ponto-voiculescian? Just kidding…..

  17. Dle Tismaneanu,
    Am sa va raspund pe rand, nu neaparat in ordine. In spiritul sper al unui dialog, fie el polemic sau al unui „agree to disagree”. 1) Depreciere? – dupa cum vedeti din comentariile atat pe acest forum, cat si pe altele cat si in opinia publica generala din Ro. Exclud dintre acestea pozitii vizavi de dvstra pe cele injurioase care se descalifica ca atare. 2) Incercarea de ma asocia cu anumite persoane sau forumuri este ceea ce numim aici „a cheap shot” care de fapt disimuleaza absenta unui raspuns. 3) Now to the core of the problem si a ceea am spus : va discreditati pt simplu motiv ca publicati pe ILD. De ce? – pentru 2 motive: A) ILD are clare accese de homofobie, rasism, islamofobie – o sa va rog sa nu insultati inteligenta atat a mea cat si a dvstra ignorand acest fapt despre ILD. Aici nu e vorba despre o sperietoare ci despre comportamente care astazi nu mai sunt acceptate defel de lumea civilizata. Va rog deasemenea ca o proba de respect reciproc sa nu-mi cereti sa va aduc exemple de pe ILD care probeaza acest lucru – amandoi stim ca acestea exista. It’s disingenuous on your part to praise ILD anti-antisemitism si sa ignorati homofobia, islamofobia si in final rasismul prezente pe platforma ILD atat in texte cat si in comentarii. Acestea sunt argumentele mele – cred ca acuzele pe care le aduc platformei ILD sunt self evident in multiplele texte si pozitii de acolo. B) Cred ca selectiv alegeti sa ignorati aceste lucruri evidente de pe ILD. A le ignora pt ca sunteti de acord cu unele din pozitiile lor va atrage acuzatia ca ignorati un abuz si comportamente largely unacceptable in the civilized world. Poate ca acest lucru tine in Ro unde discursul public este dezastros si faptele, cuvintele nu au urmari dar aici la NY nu tine. Imi pare foarte rau dar atunci cand o organizatie, o platforma , etc expune opinii, pozitii rasiste ea NU mai este frecventabila. Simply as that. Daca vreti o analogie din Ro – Antenele, Intact – NU sunt frecventabile. Cel putin nu pt cei care au o intelegere a democratiei si civilizatiei contemporane. O ultima observatie: can we please drop the language pretense? Ma refer la nota dvstra asupra cuvantului „rampant”. It’s a comment section on a little platform not a PhD thesis for God’s sake! Otherwise sper sa nu ignorati problema discreditarii dvstra prin publicarea si sustinerea unei platforme rasiste. Este o problema serioasa cred eu care ar trebui sa aiba un singur course of action – departajarea. Si mai sper ca veti publica acest raspuns. Regards from Strand Book Store, sunt sigur ca il cunoasteti. RP

    • Let’s agree to disagree :)

      Ce intelegeti prin „opinia publica generala din Romania”? Platforme gen „CriticAtac” si „Vox Publica” ori reviste gen „Observator Cultural”? Ma iertati, cultural, dar si politic, prefer „Literatura de azi”, „22”, „Orizont”, „Apostrof”, „LaPunkt”, „Romania Literara”…

      Strand Bookstore este unul din locurile mele favorite.

  18. A pune pumnul in gura a fost si este principalul model de „dialog” al generatiei Iliescu, plus discipoli. Numai dacă intimidarea nu merge.
    Ei nu au căutat niciodată adevarul, pentru ca il cunosc, il exprima clar, răspicat si convingător.
    Ce contează ca suna fals si este devastator, pe termen lung? Important este sa fie cursiv, sa sune patriotic si paternalist. Factura este plătită de altcineva. De un popor nefericit, pasiv si foarte influentzabil. In contextul acesta, invectiva si calomnia sunt arme redutabile,pe care le stăpânesc si le folosesc frecvent, doar, doar un Liiceanu sau Plesu sa-si ia lumea in cap si sa ceara azil politic in Groenlanda. Cărtărescu si premiul lui din Spania? O conspiratie.
    Surprise, surprise, si de acolo vor scrie pe net :)

  19. Daca ar exista o persoana mai nenorocita,mai perversa si mai tiranica decat sotii Ceausescu fara indoiala Iliescu este cu mult avans pe primul loc asta pt ca nu putem uita niciodata ca a facut parte cu brio din aparatul comunist,nu putem uita de asemenea niciodata mortii de la revolutie pe care ii doresc sa ii aiba pe constiinta si sa il bantuie toata viata asta si viata de apoi si bineinteles ca nu putem omite nici celebrele intoxicari comuniste adica mineriadele unde acest jeg al societatii romanesti are iarasi rolul principal.Bai Iliescule nu iti doresc decat sa apuci sa faci si tu niste puscarie in viata asta cat mai ai de trait si dac se poate o pedeapsa capitala in viata de apoi(daca o exista) si tot nu ai sa te speli de pacate.Rusine sa iti fie comunistule!!!

  20. Foarte multa dreptate aveti domnule Tismaneanu. „Ion Iliescu a fost un aparatcik…. […] Nu a fost un Nagy sau un Dubcek. Nu a fost un Gorbaciov a la roumaine.”

    Doar ca Ion Iliescu se viseaza si azi un „Gorbaciov” in varianta romaneasca… Nu spunea el in zilele revolutiei ca „scrie istorie”… ? Da, o scria pe a lui… asa cum o credea el ca este…
    Multi oameni se cred providentiali pentru natiunile pe care vremelnic le conduc, dar putini sunt cu adevarat trimisi de „providenta”… Primul lucru care ii contrazice este chiar inchipuita lor modestie…

    Foarte bine ca scrieti ceea ce scrieti, domnule Tismaneanu ! Toata stima si respectul !

  21. Dle V.Tismaneanu,faceti parte dintr-o categorie restransa de persoane (personalitati!) a caror simpla existenta are darul (enervant! ;) )sa le sublinieze altora mediocritatea!Prezenta dvs,fie ea indepartata geografic de varful tintei,deranjeaza cu atat mai mult „ordinea”,asa cum a fost si este ea gandita de diversii cârmaci succesivi ai Romaniei!In plus,dvs nu va rezumati la a aparea sporadic pe scena romaneasca pentru a polemica polemici,sunteti vigilent si reactiv in permanenta,ceea ce,cred eu(…!?),explica exasperarea ilustrilor dvs detractori!
    Dupa parerea mea,”importanta publica” a unei persoane se stabileste SI in functie de „cine-i sunt?” dusmanii,dvs va aflati deci la loc de cinste,in varful piramidei!Intr-adevar,cine se mai poate „lauda” cu 2 fosti presedinti ai Ro in acest palmares?
    Cei care se simt hartuiti de dvs,pentru ca-i impiedicati,practic,sa-si definitiveze opera magistrala de acaparare a tot ce inseamna Stat de Drept,asortata cu indobitocirea completa a neamului,continua sa se foloseasca de ceea ce stapanesc foarte bine,si a dat mereu rezultate excelente:instigarea la ura prin denigrare!
    Josnic,dar clasic!

    In afara subiectului,am o intrebare pe care de mult vroiam sa v-o adresez: cine considerati ca a fost mai daunator Romaniei:Ceausescu sau Iliescu…?

    • Va multumesc mult pentru acest mesaj. Am discutat subiecte legate de intrebare in „Cartea presedintilor”, un dialog cu Cristian Patrasconiu, volum aparut anul trecut la Humanitas. In parametrii istorico-politici in care au actionat, atat Ceausescu, cat si Iliescu au esuat ca lideri politici: primul a promis o relativa liberalizare interna care nu s-a materializat, a distrus, prin optiuni irationale, economia romaneasca (oricum grav afectata de sistemul economiei de comanda), a construit (si a incurajat) un cult al personalitatii grotesc si cu efecte pe care le simtim si azi, a promovat cel mai cras clientelism, a permis si chiar a ordonat abuzurile Securitatii etc O politica externa cu momente autonome nu s-a tradus in niciun fel de avantaje pentru populatia tarii, ci doar in plasmuirea imaginii conducatorului ca personalitate mapamondica.

      Ion Iliescu a ajuns la putere prin deturnarea optiunilor anti-totalitare ale revolutiei din decembrie 1989, a sustinut perpetuarea nomenclaturii in pozitii de control economic si politic, a facut pact cu fortele national-staliniste (Patrulaterul Rosu), a patronat o coruptie endemica. S-au pierdut ani-cheie ai tranzitiei. Timpul este o variabila esentiala in aceste momente de ruptura, Iliescu a tergiversat si a sabotat cat i-a stat in puteri intemeierea statului de drept. Da, a acceptat alternanta din 1996, dar, cand a revenit la putere, dupa prea putin semnificativul si deloc decisivul intermezzo Constantinescu, l-a sustinut pe Adrian Nastase in toate malversatiunile stiute. Ambii au avut oroare de pluralism.

      http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor

  22. Basescu a fost singurul Presedinte al Romaniei – cel putin pana acum – care a luptat si a incercat sa aduca democratia, statul de drept si, daca ar fi putut, probabil ca si prosperitate in tara.

    Basescu si-a creat o echipe de experti cu care a lucrat si cred ca aici a dat sah-mat celor care latra acum impotriva!

    Nimic nu este perfect, este loc de mai bine si de aceea sper la un viitor Presedinte al RO mai bun decat Basescu.

    Dar cum ar fi aratat RO condusa de Dl Geona – „Mihaela, dragostea mea!” sau mai grav de Inalt Prea Ouatul = cantonat iarasi?

    Ar fi existat ministrii, prim-ministru si parlamentari – indiferent de culoarea politica- condamnati definitiv? NU cred! Este un scor negativ, dar arata ca exista un tren de curatare in mediu…Nu este suficient, dar macar arata ca se poate ajunge acolo unde nici nu viseaza Iliescu ca ar putea sa ajunga…

    Cat despre actiunile domnului Constantinescu acesteau au fost mult limitate si sporadice – nu a avut puterea de patrunde in maruntaiele dihaniei care ulterior a revenit la putere mult mai puternica si cu mai mare apetit de revansa.

    Suntem mici in RO, dar putem sa ne facem mai mari si mai curati, daca vrem!
    Personal vreau, dar oare ce zice vecinul? Vrea el capra mea?

    • @Eu*****
      Eu! Eu nu vreau capra dvs, nu vreau nici sa va moara, nici macar sa slabeasca sau sa naparleasca. As vrea sa-mi permiteti s-o scarpin, peste gard, intre coarne si sa-i dau un morcov zemos.
      Ma calific sa „punem” de-un partid?!

      • Nu recomand, paduchii trec prin gard, iar capra este buna cand se supune definitiei: sa stea ca atare!
        Altminteri, veti vedea (pe pielea dumneavostra mult prea-scarpinata) ca unii sunt intotdeauna mai mari si mai curati ca altii!

    • „Dar cum ar fi aratat RO condusa de Dl Geona – “Mihaela, dragostea mea!” sau mai grav de Inalt Prea Ouatul = cantonat iarasi?”
      Nu foarte diferită de România pontocratică şi grivcocratică!
      Dar, totuşi, nu trebuie uitat că întotdeauna poate fi şi loc de MULT mai rău… Mai ales la noi….

  23. Cu un an inainte de alegerile din 3/17 noiembrie 1996, in cadrul Congresului PDSR se anuntau voci critice cu privire la tendinta de ‘privatizare’ a partidului de catre noii agenti economici (cea notabila fiind al lui D Martian). In ochii patriarhilor ‘socialismului’ romanesc PDSR-ul cunostea capitalismul de cumetrie: avand in vedere cine a folosit aceasta sintagma si in ce context, putem afirma ca soarta e ironica uneori? :) Acest eveniment are valoarea unui omen, iar partidul lui Iliescu (cu binecuvantarea sa) inlocuia materialismul dialectic cu pragmatismul materialist. Aceasta schimbare de garda avea valoarea unor ‘epurari’, iar continuatorul dogmei devenea, pentru electoratul dur (acela care mai era), imaginea ‘capitalismul cu fata umana’.

    Cat despre modelul pe care l-a urmarit I Iliescu, consider ca V Meciar ar fi un exemplu mult prea bland. S Milosevici ar fi mai potrivit, insa a mizat ca America va fi pasiva cand a inceput Razboiul din Kosovo; a mizat gresit (spre a-l cita pe R Reagan). Va contrazic respectuos, dar consider ca Iliescu pe cat a fost de atasat dogmei, pe atat a fost constient de nevoia de ‘metamorfozare’. Robert Kocharyan ar fi modelul cu care eu il asociez. Control din umbra in timpul unui conflict etnic (oare ar fi putut Targu Mures, 1990, sa fie un Sumgait), ales ‘democratic’, ungerea succesorului (cadru de nadejde, european?!), carisma personala (pentru un lider de razboi), eliminarea sangeroasa a opozitiei, sfera de influenta potrivita patriei (Ex oriente lux). Ati mentionat faptul ca in noiembrie 1995 (presupun ca v-ati referit la 1996), era prevazuta apocalipsa, insa nu si ratiunea sa: alierea cu UDMR constituia un act impotriva sigurantei (nu securitatii :) ) nationale.

    Daca regimul sovietic a avut un oponent cu mult mai puternic in interior decat in exterior (cate resurse ale KGB-ului erau furnizate impotriva dizidentilor si cate pentru spionaj?), Iliescu a neglijat impactul produs de veritabila societatea civila, unita pentru singura data in istoria post-decembrista a Romaniei: din fericire a fost unita exact cand trebuia (mai tarziu ar fi fost inutil).
    Multi au fost, putini au ramas. Nu exista niciun dubiu cu privire la infiltrarea societatii civile de catre agentii lui V Magureanu: mai mult ca sigur ca nu vom sti niciodata sau, in cazul cel mai fericit, decat foarte tarziu. Dar daca acesta este un pret platit pentru alegerea din 2000, atunci este in sarcina beneficiarilor (a fiecarui roman care este cetatean european) sa il plateasca si nu a celor care au luptat si continua sa lupte. Titlul este neinspirat, intrucat ati ramas printre ‘cei putini’, dar ati fost dintre cei care au produs schimbarea. Iar asta nu poate fi schimbata decat de istorie.

    PS: In aceasta seara, presedintele a mentionat (la postul B1) cum CNA refuza sa ii ia in discutie sesizarile cu privire la calomniile proferate de mai multe posturi de televiziune, intrucat 2 membri parasesc sedinta la ‘momentul oportun’ asfel incat sa nu fie cvorum. Presedintele a refuzat sa nominalizeze, insa a prezentat elemente din biografiile celor doi membri, care ne indica instantaneu identitatea acestora: Christian Mititelu si R Calin Cristea. Afirmatia ulterioara a presedintelui este antologica: Inainte de 1989 ei erau Dumnezei cand ii auzeai la Europa Libera, insa nu stim daca tot ceea ce spuneau era din pura convingere sau citeau, facand-o pe bani.

    • Va multumesc pentru comentariu. Nu ma pot pronunta despre dl Christian Mititelu. Stiu ca a condus sectia romana a BBC in anii 80. L-am intalnit o singura data, la New York, cred ca prin 1986. Am colaborat intens la BBC in acei ani. Dl Radu Calin Cristea nu a vorbit niciodata la RFE inainte de 1990. A facut-o dupa aceea, ca angajat al acestui post de radio (a lucrat la biroul din Bucuresti si un timp la Praga). Metamorfoza sa din ultimii ani a fost observata de multa lume. Cand am indraznit sa scriu ceva pe acest subiect, m-am ales cu un serial de pomina semnat de RCC in „Observator Cultural”. In „22”, doamna Brindusa Armanca are un articol direct legat de rolul lui RCC in CNA (numit e PNL, are rang de secretar de stat, cu salariul respectiv si celelalte avantaje). Evident, el nu este nici „pupin”, nici „sinecurist” :)

      http://www.revista22.ro/amneziile-domnilor-mititelu-537i-cristea-din-cna-37785.html

  24. Balacareala asta face rau ambilor „protagonisti”- V T si D T. Ar fi cazul sa se opreasca amandoi. Pot relua eventual combatul dupa aparitia editiei a doua a celebrei carti listatoare de negationisti a lui Shafir. Tare sunt curios cum ar suna lista acum. Cardinalul Glemb a murit, Monica Lovinescu asisderea (cred ca si delatorul dansei Popper), Manolescu l-a atacat virulent pe Goma, etc etc
    Armistitiu, domnilor, daca nu se poate o pace rece!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro