vineri, martie 29, 2024

Sunt tradiționalist; deci exist

de Aristotle Papanikolaou[1]

În focul războaielor culturale, cuvântul „tradiționalist” a câștigat popularitate și a fost abordat într-o varietate de moduri. În sens larg, astfel se autointitulează mai ales cei care se identifică ca fiind religioși și care sunt aparent fideli tradiției lor religioase fie în fața atacurilor asupra religiei în general, fie în fața atacurilor altor persoane din aceeași religie, care pun sub semnul întrebării diverse aspecte ale tradiției respective. Pentru creștinii ortodocși ar fi suficient un exemplu foarte simplu: un tradiționalist autointitulat s-ar opune hirotonirii femeilor întru diacon, în timp ce un netradiționalist – de obicei numit, în mod peiorativ, liberal – ar putea contesta faptul că femeilor le este refuzată posibilitatea de a fi hirotonite.

O extensie a „tradiționalistului” o reprezintă „valorile tradiționale” care au ajuns să însemne un set foarte aparte de „valori” legate de gen și sexualitate. Sintagma „valori tradiționale” a devenit de curând un slogan transnațional care străbate diviziunea Est-Vest, întrucât există occidentali (evanghelici americani) care fac alianță cu cei din Est (ortodocși ruși practicanți) pentru a promova „valorile tradiționale” în structurile juridice naționale și internaționale consacrate.

Semnificația „valorilor tradiționale” este în continuare adâncită prin neologismul: „Morală ortodoxă”. Spun neologism, întrucât niciodată în istoria creștinismului – cel puțin în cea a creștinismul ortodox – cuvântul „ortodox” nu a funcționat ca adjectiv pentru „moralitate”. Niciodată. Acest neologism are o conotație foarte netradiționalistă – îndrăznesc să spun, modernă. Poate să fie pe placul celor atrași de o versiune a așa-numitei „Opțiuni Benedict”, dar această logică donatistă a purității a fost condamnată cu mult timp în urmă de Biserică.

Teza mea este foarte simplă: folosirea cuvântului „tradiționalist” și a formelor sale derivate („moralitate ortodoxă”, „valori tradiționale”) nu poate fi susținută din punct de vedere filosofic; este greșită. De ce? Pentru că toți suntem tradiționaliști. Cum așa? Pentru că este imposibil să exiști ca ființă umană fără tradiție. Cu alte cuvinte, existența a-tradițională este imposibilă. Altfel spus, oamenii există nu numai în cadrul tradiției și prin tradiție, ci ca tradiție.

Dacă această teză este surprinzătoare, ceea ce poate fi mai șocant este faptul că ea circulă de mult timp; cu siguranță, nu sunt primul care o spune. Eu, pur și simplu, repet o axiomă care a câștigat un consens filosofic destul de larg și probabil a fost formulată cel mai bine de filosoful Alasdair MacIntyre, a cărui lucrare și-o însușesc mulți dintre așa-numiți tradiționaliști. Ei fac acest lucru selectiv, întrucât nu menționează că, pentru MacIntyre, totul este o tradiție, chiar și liberalismul împotriva căruia se definesc „tradiționaliștii”. Faptul că democrația liberală însăși este o tradiție susținută de anumite practici civice a fost demonstrat cu siguranță de filozoful de la Princeton, Jeffrey Stout.

În acest moment, un „tradiționalist” ar putea accepta că totul este tradiție și că suntem cu toții tradiționaliști, dar probabil ar susține că folosirea cuvântului „tradiționalist” este îndreptat împotriva acelora care se identifică cu tradiția religioasă comună și încearcă să o schimbe pentru a o adapta la cultura actuală și pentru a fi mai relevantă. Aceștia ar putea concluziona că cei care susțin, de exemplu, că femeile ar trebui să fie hirotonite întru diacon contaminează tradiția ortodoxă cu tradiția liberală ateistă. Această abordare ar fi, de fapt, mai degrabă validă din punct de vedere filosofic și teologic, dar, dacă asta se pretinde, atunci cuvântul „tradiționalist” are nevoie de un adjectiv, cum ar fi, de exemplu, „pur” pentru a indica ce fel de tradiționalism este evocat.

Acest argument, totuși, nu reflectă întru totul realitatea. Cum ar descrie cineva o persoană, un practicant fidel al creștinismului ortodox, care acceptă autoritatea hotărârilor dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, care crede că Iisus este pe deplin divin și pe deplin uman, că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu (theosis), și care, pe baza acestor convingeri „tradiționale”, susține că în cadrul tradiției sunt posibile atât dialogul, cât și schimbarea în probleme cum ar fi, de exemplu, genul și sexualitatea? Dacă nu există gândire fără tradiție și dacă aceste argumentele sunt formulate pe baza reflecției în cadrul și prin intermediul convingerilor proprii Tradiției Ortodoxe, nu cumva este acesta un „tradiționalism ortodox”?

Ar putea fi invocat argumentul că simpla formulare de pretenții cu referire la gen și sexualitate ar reprezenta întrepătrunderea dintre două tradiții ce se exclude reciproc.  Dar cum este dacă argumentele se bazează, de fapt, pe principii teologice și credințe constitutive ale Ortodoxiei? Și dacă cineva susține că însăși discuția despre aceste chestiuni este doar din cauza liberalismului, atunci contra-argumentul este faptul istoric că au existat filozofi păgâni care au pus întrebări gânditorilor creștini. Dacă sursa întrebărilor descalifică chiar aceste întrebări, atunci, din acest motiv, întreaga istorie a gândirii creștine ar trebui respinsă.

Ceea ce acești „tradiționaliști” adesea uită sau aleg să ignore este că Alasdair MacIntyre a declarat în mod explicit că, deși tradițiile în sine sunt adesea diferențiate de presupoziții epistemice distincte, o tradiție – pentru a supraviețui ca tradiție –  trebuie să fie deschisă față de toate întrebările și provocările. Viabilitatea unei tradiții va depinde de cât de bine poate răspunde provocărilor și întrebărilor unei anumite ere, însușindu-și  cele mai bune percepții ale unei tradiții rivale într-un mod care să nu amenințe coerența internă a tradiției. Aceasta nu înseamnă că o tradiție trebuie neapărat să-și schimbe principiile; dar, dacă aceste principii nu sunt răspunsuri credibile pe baza presupozițiilor nenegociabile ale tradiției, atunci acea tradiție nu va supraviețui.

Adevărata dezbatere este confuzia din jurul cuvântului „tradiționalist”, ceea ce nu înseamnă dacă cineva este tradiționalist sau netradiționalist, credincios sau necredincios. Linia de demarcație stă în dezacordul cu privire la implicațiile presupozițiilor sau convingerilor deținute în comun de cei care aderă la tradiție. Pentru a reveni la exemplul nostru, atunci când susțin că Biserica ar trebui să permită femeilor să devină diaconese, nu înseamnă că facem Ortodoxia mai relevantă, ci că nu există un argument teologic bun în conformitate cu credința în Întruparea lui Dumnezeu (care include Crucea și Învierea) care ar împiedica femeile să slujească Biserica în acest fel. Acesta mi-ar servi și ca lumină călăuzitoare atunci când mă gândesc la probleme legate de sexualitate.

Un lucru este sigur: cel puțin ateii m-ar considera tradiționalist; dar abordarea lor cu privire la acest termen este, pur și simplu, reversul instrumentalizării religioase greșite a termenului. Din nou, nu este vorba de a fi tradiționalist versus netradiționalist; este vorba de a identifica ce fel de tradiționaliști suntem. Ca să știți, sunt un tradiționalist Incarnațional. Îi suspectez pe cei cu care sunt în dezacord cu privire la ceea ce este discutabil în Tradiția Ortodoxă că ar împărtăși această presupoziție epistemică. Dezbaterea noastră reală se referă la cantitatea acceptabilă de diversitate care poate exista între cei care au o tradiție dogmatică comună.

Prin urmare, trebuie să recunoaștem presupozițiile noastre comune; trebuie să susținem acele presupoziții comune, în special dogmele, ca reguli de bază pentru dezbatere; și trebuie să încetăm să folosim cuvinte precum „tradiționalist”, „valori tradiționale” și „moralitate ortodoxă”, care doar distorsionează ceea ce împărtășim în comun sau, în cel mai rău caz, devin instrumente retorice pentru demonizare. Aceste cuvinte fac dialogul imposibil, ceea ce, pentru oricine cunoaște istoria creștinismului, este în antiteză cu Tradiția vie.

__________________________

Aristotle Papanikolaou este codirector al Centrului de Studii Creștin-Ortodoxe din cadrul Universității Fordham.

Traducător: Cezar Marksteiner-Ungureanu și Marius S. Ciulu

NOTE


[1] Articol preluat de la adresa: https://publicorthodoxy.org/2019/02/19/i-am-a-traditionalist-therefore-i-am/ [23.2.2019].

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Cuvintele sunt intotdeuna interpretabile. Intelesurile insa, nu!

    Daca intelegem prin „traditie” ceea ce deriva din dogma crestina ortodoxa, atunci desigur ca poate exista o opozitie intre traditie si „liberalism”. „Poate exista” adica o putem concepe, intelege si discuta.

    Daca insa prin „traditie” intelegem corpusul de valori si reprezentari derivat din traditia primoridiala (esoterica sau heremetica sau moderna sau oricare ar fi), atunci traditia nu se mai poate pune ca opusa „liberalismului”. Pentru ca nu exista un sens in afara celui mai cuprinzator sens :-).

    Opozita ar fi mai curand intre morala inteleasa si cea impusa. In aceasta acceptiune a fi ateist este o imposibilitate. Pentru ca nu poti fi fara de morala, fara a-ti nega existenta ca individ. :-)

    Desigur insa ca si ateismul ca atare ar deveni in aceasta a doua situatie doar o forma de indepartare a omului de propria sa natura. Neavand a face prin urmare cu credinta, in sens religios si nici cu o anumita conceptie despre lume. Si care nu ar avea capacitatea de a transforma un om intr-o alt fel de fiinta.

    ///

    Intelegerea „valorilor traditionale” nu ar fi prin urmare decat o forma de concepere a ritualului si de dezbatere a dogmei, atat cat este posibil. Cat de intins este acest „posibi”l?

    Insa ar fi probabil de asteptat ca sfasierea acestei panze a dezbaterii tesute pe firele credintei si ateismului sa fie dificil de acceptat. Cel putin din motivul ca ar contraveni flagrant modului contradictoriu in esenta sa in care oamenii pun problema de cate ori vine vorba despre credinta.

    Dar daca dorim sa ajungem la fond, ar fi indicat sa inlaturam ambalajul. Adica, sa discutam despre formele prezentei Traditiei, mai degraba decat despre ceea ce este comun in dogme sau despre ceea ce se opune credintei (oricare ar fi aceea si oricare ar fi intelegerea sa). Cel putin din motivul ineficientei discutiei despre cat de mult alb este in negru sau cat de mult negru este in albul unei panze pe care nu o poate nimeni vedea. Cel putin.

  2. Excelent text, surprinzator de favorabil dialogului reformator, felicitari autorului!
    In opinia mea, biserica ortodoxa are mari dificultati de adaptare la democratie. Or, aceasta este epoca in care traim, aici si acum discursul teologic are de raspuns preocuparilor cotidiene ale oamenilor, tuturor oamenilor! Deocamdata insa, se pare ca insasi modul in care se intelege aplicarea dogmaticii ortodoxiei, impiedica includerea tuturor oamenilor in proiectul ei, nici vorba deci de vreo intentie de deschidere catre universalitate…
    Tema este complicata, ca orice echilibru sau cale de mijloc, pentru ca implica un efort considerabil de „desprafuire” in vederea primenirii ideilor, dogmelor si obiceiurilor instalate durabil, dar mai ales a actiunilor aferente. Atunci, se prefera binecunoscutul si adnc inradacinatul statu quo : ramane cum am stabilit, pacatosii cu pacatosii si ortodocsii cu ortodocsii!
    Totusi, o privire lucida „in jur”, ar fi de natura sa incite clerul rtodox „de buna credinta” ;) , la intoarcerea catre valorile clasice ale crestinismului, respectiv la repunerea omului in centrul tuturor preocuparilor!

    • Achiesez la ideea de excelenta a textului. Deschiderea spre reformare insa e cam restrictiv formulata: acceptam „reforma” doar daca e in sensul traditionalismului nostru. Caci ideea subliminala a textului mi se pare a fi tocmai existenta simultana a mai multor „traditionalitati”, vazute ca universuri paralele si in care, cel putin teoretic, fiecare ar putea alege sa traiasca.
      Problema survine, si sa nu ne prefacem ca nu este asa (!), atunci cand interactiunile dintre diversele traditionalisme se multiplica in cotidian, fiecare univers promovandu-si, cu argumentele cele mai diverse, propria doctrina.
      Am scris doctrina?! Mda, atunci cand „ismele” nu mai pot coexista, suprapunerea teritoriilor de actiune atingand un punct critic, traditionalismele tind sa devina politici. Pentru ca , desi frumos spus, repunerea omului in centrul tututror actiunilor sale, este pentru fiecare Traditionalist ce exista marcata de definirea numelui „om”: cu totii, cei mai reprezentativi, liderii, sculptatii, blonzii sau brunetii, samd. Dificil!

    • @Ela – democrația reprezintă un armistițiu între forțele politice din societate. Bisericile trebuie să-și vadă de rolul lor în plan spiritual, nimic mai mult.

  3. „…existența a-tradițională este imposibilă…”. Nu e chiar asa. Pai daca traditia este ca flacaii sa se bata cu ciomege, mersi, dar prefer sa traiesc in afara traditiei.
    „…Viabilitatea unei tradiții va depinde de cât de bine poate răspunde provocărilor și întrebărilor unei anumite ere…” si „…dacă aceste principii nu sunt răspunsuri credibile pe baza presupozițiilor nenegociabile ale tradiției, atunci acea tradiție nu va supraviețui…”. Pai am si eu vreo citeva intrebari:
    – de ce Biserica, prin papa Grigore I, la anno 591, a transformat-o pe Maria Magdalena, din sotia lui Isus (si cel mai fidel si competent apostol si ucenic), intr-o prostituata?
    – de ce la primul consiliu de la Niceea au fost acceptate in Noul Testament epistolele lui Saul (pardon, Pavel), un aprig (la inceput) prigonitor al crestinilor si un om care nu l-a intilnit niciodata pe Isus ?
    – de ce, daca „…nu există un argument teologic bun…”, de aproape 2000 de ani, femeile nu pot fi hirotonisite?
    – ce vechime are planeta Pamint? Daca eu cred ca vechimea este de 4,5 mld. de ani, inseamna ca sint a-traditionalist, deci existenta mi-e imposibila? Sau sint ateu si deci imi neg existenta?
    – au existat dinozaurii?
    – cei care nu sint crestini (deci islamicii, hindusii, budistii, etc.) se duc sigur in iad dupa moarte? De ce ei spun acelasi lucru despre crestini si cine are dreptate si de ce?
    – Daca opiniile de mai jos au existat, Einstein si Hawking au existat, sau nu?
    „Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic altceva decât produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia o culegere de legende venerabile dar, în ciuda a toate, destul de primitive”, scria Einstein, de la universitatea Princeton, în New Jersey, în aprilie 1955.
    În 2011, Stephen Hawking a declarat pentru ziarul britanic The Guardian că nu crede în existenţa raiului şi a vieţii de apoi, numindu-le „basme create de oameni cărora le este frică de întuneric”.

    • „Pai daca traditia este ca flacaii sa se bata cu ciomege, mersi, dar prefer sa traiesc in afara traditiei.”

      Aveti mai mult variante:
      – va insurati si nu mai sunteti flacau, evadand astfel din chingile traditiei, care va exista in continuare
      – va schimbati sexul, obtinand acelasi efect ca mai sus, dar folosind o alta Cale
      – va mutati in satul vecin, und etraditia e ca flacaii sa nu se bata cu ciomege.

      In orice varianta veti fi deci Traditionalist, schimband doar Paradigma traditionala in care va era impus, pana la un Moment dat, sa traiti.

  4. Sapiens-Sapiens si-a inceput spiritualitatea, dovezile antropologice, arheologice si biologice sunt elocvente, inca din Upper Paleolithic, in urma cu 50 000 de ani.

    Monoteismul, in toate variantele, este din start impotriva traditiilor si obiceiurilor ancestrale; Inchizitia a fost expeditiva cu practicantii etno-folclorului, sub acuzatia de vrajitorie, fiindca politeism! Monoteismul musulman in varianta Sunnita aplica Sharyia, o teologie care amendeaza implacabil deriva traditiilor etno-folclorice („shark”, politeism).

    Conservatorismul traditionalist, ideologie politica.

    Traditionalist conservatism, also known as classical conservatism and traditional conservatism, is a philosophy emphasizing the need for the principles of a transcendent moral order, manifested through certain natural laws to which society ought to conform in a prudent manner. Shortened to traditionalism and in the United Kingdom and Canada referred to as Toryism, traditionalist conservatism is a variant of conservatism based on the political philosophies of Aristotle and Edmund Burke. Traditionalists emphasize the bonds of social order and the defense of ancestral institutions over hyper-individualism.

    • Completare

      Upper Paleolithic:

      Religious behaviour is one of the hallmarks of behavioral modernity, generally assumed to have emerged around 50,000 years ago, marking the transition from the middle to the Upper Paleolithic. It was probably more common during the early Upper Paleolithic for religious ceremonies to receive equal and full participation from all members of the band in contrast to the religious traditions of later periods when religious authorities and part-time ritual specialists such as shamans, priests and medicine men were relatively common and integral to religious life.

      Sunt dovezi paleoantropologice si paleoarheologice referitor la comportamentul religios al omului de Neanderthal.

  5. Atunci cand cineva vrea sa studieze cultura si credintele oamenilor dintr-o tara, obicediul este sa mearga la fata locului si sa discute cu oamenii, apoi sa-i intrebe despre credintele lor. Domnul Aristotle Papanikolaou de la Universitatea Catolica multiculturala Fordham pare ca a omis acest mic amanunt si, in discutia sa eleganta despre cat de inapoiata este Ortodoxia ne arata parerea sa personala despre aceasta.

    Crestinismul se bazeaza pe filosofia Noului Testament, o filosofie revolutionara pentru vremea cand a aparut. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti are o multime de consecinte pentru cine chiar pune in practica acest indemn. Cele 10 porunci din Vechiul Testament au stat la baza unui sistem de reglementari pentru buna convietuire. „Iubeste-ti aproapele” a sters dintr-o data diferentele de tot felul dintre oameni, vorbind despre egalitate in mod universal.

    Istoric vorbind, oamenii au trait urmand cele mai „diverse” traditii, larg raspandite: sacrificii umane, zoofilie, necrofilie, homosexualitate, pedofilie, omoruri in masa, tortura, arderi pe rug, tras in teapa, crucificat, sclavagism, canibalism. In urma cu putin peste 100 de ani in Africa existau inca piete de carne unde erau adusi oameni crescuti pentru a fi taiati si mancati. Nu mai departe de zilele noastre inca se practica sclavia, dar si alte astfel de traditii.

    In Romania (inca) crestin-ortodoxa, traditii sunt intr-ajutorarea si dorinta de buna convietuire. In general, oamenii care incalca anumite reguli de convietuire sunt tolerati, iar problemele se incearca a se rezolva la nivel de comunitate locala. Familia, compusa dintr-un barbat, o femeie si copii este considerata baza comunitatii si a societatii in sens larg. Nu sunt incurajate conflictele si divorturile. Familia este principala responsabila pentru cresterea si educarea copiilor. Regulile astea sunt atat de simple si de baza incat au fost codificate in lege ca sablon. Astea sunt traditiile noastre.
    In unele societati mai razboinice, traditia spune ca barbatii ramasi dupa razboaie sangeroase isi impart femeile disponibile – asa a aparut poligamia in numeroase societati. Vechiul Testament vorbeste si el de poligamie pentru ca evreii Vechiului Testament erau ceva mai razboinici, ceea ce ducea la aparitia unui dezechilibru intre numarul de femei si cel de barbati.

    Este bine sa fim toleranti, dar trebuie sa intelegem cum functioneaza societatea si sa-i intrebam si pe subiecti daca vor toleranta fara limitari.

    Ce inseamna deci „traditionalist”, eventual in contrast cu „progresist”, „modernist”, „reformator”? Aceasta sintagma suna mai degraba peiorativ si este folosita liberal de oameni sau organizatii care se considera superiori si care vor sa-si impuna un punct de vedere prin reducerea completa la tacere a subiectilor. Dpv stiintific, folosirea intentionata a unei asemenea sintagme se cheama manipulare si este dovada de necinste intelectuala – creand justificari pentru violenta. Bolshevicii au folosit asemenea sintagme pe scara larga pentru a justifica tortura si omoruri in masa. La fel au facut nazistii. In Vechiul Testament exista justificari mai rudimentare pentru violenta triburilor evreiesti contra locuitorilor din diverse zone pe unde acestia au trecut dinspre Egipt catre pamantul fagaduit.

  6. Adica femeile sunt bune de slujitotare (diaconese), dar nu de preot si episcop. Mai traditionalist de asa nu se poate.
    Liberalii care il lauda pe autor pentru deschidere ori nu isi dau seama de aceasta implicatie , ori acepta aceasta degradare a femeilor ca prim pas pentru hirotonirea lor ca preot si episcop.

    • @AT – stimate domn, poți să numești o femeie ”tată”, dacă ții neapărat. Dar asta n-o s-o facă să se comporte ca un tată.

      O familie în care rolul tatălui e exercitat de o femeie e o familie disfuncțională. Exact asta se întâmplă în bisericile anglicane de pe-aici, preoții sunt femei, că asta a putut fi impus prin lege, dar credibilitatea bisericii a dispărut, că asta nu poate fi impusă prin lege.

  7. Cred ca traditionalism nu se poate separa de conservatorism si de local. Progresist are, mai intordeauna, o nuanta de import or avantgarda a unei elite nu intodeauna foarte inteleapta.
    In masura in care vrem sa ramanem ceea ce ne-am nascut si nu o clona a altei lumi trebuie sa facem un echilibru (dificil) intre a ne mentine in traditii si local si a adopta cu circumspectie importuri care poate nu ni se potrivesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ortodoxie publica
Ortodoxie publica
Inițiativa „Ortodoxie publică” își propune să ofere publicului român acces la analize teologice semnate de specialiști, teologi, sau jurnaliști celebri în primul rând din Occident (ex. „Public Orthodoxy”), dar și din țară. Prin demersul nostru selectarea textelor traduse urmărește o serie de criterii, dorindu-ne ca aceste texte să fie echilibrate, echidistante și nepărtinitoare. Pentru fiecare articol există un drept de traducere din partea autorului respectiv, iar traducerea se realizează benevol. Menționăm că părerile, opiniile sau alte judecăți de valoare din conținutul textelor traduse aparțin exclusiv autorilor acestora, iar acest lucru nu înseamnă neapărat că traducător este întru totul de acord cu ele. Obiectivul principal al acestei inițiative constă în oferirea cititorului de rând un acces mai mare la texte de impact deja publicate în alte limbi și semnate de persoane cu un renume recunoscut. Prin acest demers nu dorim influențarea, ci informarea publicului, aducând în spațiul mediatic românesc texte „de bun simț”, documentate și pertinente în probleme de interes general. Din echipa de traducere fac parte: Cezar Marksteiner-Ungureanu, Marius-Ștefan Ciulu. Corectura articolelor este realizată de Iustiniana Armanca. În echipa de traducere este binevenită orice persoană doritoare și capabilă să depună benevol efortul de a traduce analize dintr-o limbă străină în limba română. Adresă de contact: [email protected]

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro