joi, martie 28, 2024

Sursa răului se găsește în Parlament

Avem un Parlament inert, transformat în Casă de odihnă a Sindicatelor lumii interlope. Desigur, îmi puteți reproșa că nu e tocmai politicos să vorbesc în acești termeni despre instituția fundamentală a democrației românești. Din păcate, dreptatea stă de partea mea și voi explica de ce relele din ultimii ani provin din parlamentarismul de cea mai joasă speță pe care îl are România.

Voi începe cu una dintre istoriile triste ale Parlamentului României pentru că un amendament adus legii privind accesul la informațiile clasificate a dat peste cap finalul de mandat al Președintelui Traian Băsescu și a oferit un motiv suplimentar unui grup de interese de a ataca Justiția. Amendamentul a exclus mii de demnitari și funcționari ai statului român de la verificări privind vulnerabilitățile personale care ar putea să le pună în pericol accesul la informații clasificate. Dacă nu s-ar fi votat acest amendament, oamenii care conduc România ar fi trecut prin procese regulate de verificare, începând chiar cu Președintele. Această verificare ne-ar fi privat de un scandal cum este cel în vârtejul căruia ne-au atras Antena 3 și actele nesăbuite ale lui Mircea Băsescu.

Amendamentul nu a fost votat într-o anticipare a vreunei vulnerabilități a Președintelui. Nici vorbă! La baza lui a stat un interes mult mai meschin și de natură personală al parlamentarilor. După cum se vede, Parlamentul e populat de indivizi care au probleme grave cu legea și faptul că ei ar fi trebuit să fie verificați, pentru a deveni membri ai unor comisii parlamentare sau pentru a putea deveni miniștri, i-a speriat suficient de tare încât să își bată joc de lege și de interesul național. Și amendamentul a fost adoptat deși Guvernul și ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat) s-au opus acestui amendament. Ironia tristă a situației vine și din faptul că amendamentul a fost inițiat de un deputat PDL, care nu deținea certificat de securitate.

Dar Parlamentul nu a ajuns în acest punct pentru că e bântuit de spiritele nefaste ale Casei Poporului în care își desfășoară activitatea. Parlamentul a devenit nefrecventabil pentru că oameni precum Călin Popescu Tăriceanu au ajuns să îl considere un instrument potrivit în lupta politică. Neinvitarea Președintelui la aniversarea a 150 de ani a Senatului a fost o grosolănie, dar votul acordat unei declarații politice prin care i s-a cerut demisia lui Traian Băsescu este un act insultător pentru clasa politică. Presupun că dacă se va păstra această modalitate de a face politică, putem conta pe Parlament pentru a pune paie pe foc în orice conflict politic viitor. E suficient să te împotrivești majorității parlamentare ca să fii excomunicat.

Ocupați cu declarații politice, parlamentarii nu au uitat să voteze scoaterea de sub spectrul incompatibilității a primarilor și amendamente la Codul Silvic depuse de câțiva colegi care, evident întâmplător, dețin suprafețe împădurite și aveau nevoie de o lege care să le permită defrișarea. Asta după ce ani de zile s-au opus oricăror cereri de ridicare a imunității parlamentarilor care trebuiau să fie anchetați sau arestați. Din acest motiv ne-am și trezit cu toate rudele prin Parlament, pentru că e mai simplu să îți aduci întreaga familie la adăpostul imunității parlamentare decât să fii cinstit.

Pe lista neagră a Parlamentului se pot adăuga și multe alte evenimente și acte de-a dreptul reprobabile. Discursul Președintelui cu ocazia condamnării comunismului a devenit o mascaradă condusă de Corneliu Vadim Tudor cu acceptul președintelui de ședință, Nicolae Văcăroiu. De dragul distracției, ne-am trezit prin Parlament cu Gigi Becali, Irina Loghin sau Teo Trandafir. Nu i-a păsat nimănui că știrbește prestigiul unei instituții vitale. Marțea neagră și tentativă de lovitură de stat din 2012 au avut loc în Parlament. Lui Călin Popescu Tăriceanu nu i-a păsat ce lasă în urmă, dacă a putut să se răzbune pe Traian Băsescu. Ilie Sârbu numără corupții din Parlament cu detașare și i se pare că 10 e o cifră mică. Dan Voiculescu a folosit Senatul ca adăpost și a candidat sau a demisionat ori de câte ori i-a folosit în procesul pe care îl are pe rol.

Parlamentul a devenit casa tuturor celor care își pot cumpăra imunitatea. Atunci când face legi, face legi pentru grupuri de interese, atunci când e nevoie de gesturi normale de ridicare a imunității se împotrivește Justiției. Și am ajuns în situația paradoxală că parlamentarii nu pot fi trași la răspundere. E o pistă falsă părerea că odată cu ridicarea imunității sau cu schimbarea legii prin care se dă imunitatea aleșilor problema se va rezolva. Ce facem dacă ne trezim cu un grup de interese în Parlament? Ce facem dacă un număr suficient de parlamentari cad sub influența unui grup de interese și ajung să voteze la comandă. Scandalul cu Adrian Severin în Parlamentul European ne demonstrează că se poate și la case mai mari. Nu avem nici un mecanism la îndemână și nici o societate civilă capabilă să preseze o schimbare de atitudine în interiorul Parlamentului. Soluția rămâne în mâinile electoratului dar șansele de a schimba comportamentul parlamentarilor în viitorul apropiat este destul de redus.

Fac acest comentariu din poziția cuiva care este membru al acestei instituții. Există numeroși oameni de bună calitate în Parlament și mulți oameni politici bine intenționați. Dar, ca în mai toate domeniile de importanță socială, curentul majoritar este subordonat unor grupuri de interese. Cu riscul de a părea un demers don quijotesc, cred că singura soluție e implicarea societății civile în controlul activității parlamentare prin transparentizarea procesului decizional și penalizarea fără milă a celor care greșesc. Vlad Cozma, Florin Popescu sau Daniel Chițoiu ar fi trebuit să își dea demisia singuri din Parlament. Așa ceva nu se va întâmpla vreodată, dar dacă ignorăm decăderea Parlamentului vom asista în curând la decăderea întregii clase politice.

Distribuie acest articol

100 COMENTARII

  1. La solutii……stati cam slab cu ideile !!! Pe acesti derbedei nu-I mai dam niciodata asa , cu una cu doua , jos din fotoliile alea !!!! Asteptam si alte propuneri de a scapa de jigodiile rosii !!

    • „Sursa raului” nu poate fi identificata decat superficial in Parlament. Respectivii alesi nu au aparut din neant. Ei au fost rezultatul perioadei post ’89 (ce continua in prezent) in care justitia si serviciile (sa numesc doar doua elemente cheie) au inchis ochii si intr-o mare masura au pactizat cu ceea ce avea sa devina o mafie transpartinica, finantata la baza de clanuri interlope. SRI de exemplu e mai preocupata azi sa treaca legi prin Parlament prin care pot perchezitiona fara mandat computerele cetatenilor dar nu acelasi interes il manifesta pt destructurarea clanurilor interlope (nu doar urmarirea lor informativa). ANAF cere impozite platite la zi de catre cetateni de rand dar nu se aproprie de operatiuni complexe prin care statul e inselat cu miliarde de lei. Ma intreb de ce nu ne explicati si noua, ignorantilor, cum de este mentionat numele Romaniei in cartea „NO PLACE TO HIDE” a lui Greenwald ?

    • E un om cu discurs coerent si foarte bine pregatit . Dar nu va avea niciodata votul meu el sau oricine altcineva atat timp cat sustine exploatarile gazelor de sist si exportul de gaze si alte resurse naturale din productia interna . Un roman adevarat ar trebui sa excluda din start aceasta optiune , ce ne (mai) ofera subsolul tarii trebuie tinut si pentru generatiile viitoare , nu vandut acum pentru doi banuti , iar pe viitor sa ramanem dezbracati in fata celor ce vor avea resurse ,

      • Resursele tale din producția internă nu vor mai valora nimic peste 30-50 de ani. Nevoile energetice ale României sunt incomparabil mai reduse decât ale Staelor Unite sau ale Chinei, astfel că ultimele două vor adopta în mod sigur soluții mai performante în cei 30-50 de ani menționați. Poți să nu le folosești acum, dar nici mai târziu nu vei mai avea ce face cu ele.

        Atitudinea ta ține mai degrabă de psihologie: ai văzut babele sărace de pe la țară cum adună în curte toate bucățile de scândură și de tablă? Nu le vor folosi la nimic niciodată, dar le adună pentru că le oferă un fals sentiment de siguranță.

        • Deci peste 30-50 de ani nu o sa mai fie nevoie de gaze? Mai sa fie, o sa ne incalzim toti de la reactorul nuclear propriu. Hai ca esti original – nu cred ca am mai auzit pana acum argumentul asta: daca nu le scoateti acum, in viitor nu o sa mai fie nevoie de ele :))

          • Înainte de a face comentarii sarcastice, marca Adrian Năstase sau Victor Ponta, o să te rog să verifici cam cât gaz metan se folosea în urmă cu 50 de ani. Și să te informezi cam câte din locuințele nou construite în Anglia sau în Germania se mai conectează la rețelele de gaz metan. Și din asta o să deduci singură cam cât gaz metan va mai fi necesar peste 50 de ani.

            Chiar și astăzi, dacă electoratul nu ar fi compus din maimuțe isterice visând la jungla primordială cu râuri de lapte și miere curgând pe sub bananieri și smochini, grupuri de 15-20 de blocuri ar putea fi alimentate cu toată energia electrică necesară pentru gătit și încălzit din reactoare nucleare de mărimea unui garaj de autoturism, care nu necesită nicio intervenție timp de 30 de ani, după care sunt luate de-acolo și înlocuite cu altele noi.

            Însă isteriile ecologiste își spun din plin cuvântul, așa că singurele care ajung să folosească efectiv respectivele reactoare nucleare sunt portavioanele și submarinele.

        • Zici ca resursele acestea nu vor mai valora nimic peste 50 de ani si ai facut o trimitere la consumul de acum 50 de ani . Atunci vezi care era pretul gazelor acum 30-40-50 de ani si fa o proiectie sa vezi cam cat vor valora in orizontul de timp mentionat de tine . Pretul resurselor are o singura directie -in sus , iar disponibilitatea lor e din ce in ce mai redusa . Lasand asta deoparte , mai vezi si cam cat a castigat Romania din redeventele pe petrolul si gazele exploatate si raporteaza la cat a castigat Norvegia sau Marea Britanie (in functie de cantitatile extrase) , tarile europene care inca au resurse de hidrocarburi , si spune-mi unde e castigul nostru . Ce spui tu ca va fi peste 50 de ani… Cand eram copil visam si eu ca in anul 2000 vom merge cu masini zburatoare si ca orasele tarii vor fi pline de autostrazi si zgarie-nori . Nu stiu ce varsta ai si cat ai putut vorbi cu batranii din familia ta care au prins perioada de dupa razboi , dar atunci s-a spus ca la sate toti vor primi tractoare si combine si nu va mai fi nevoie de cai si carute , asa ca foarte multi si-au dus caii la abator si au ajuns sa care cu spatele sau sa puna vacile la jug . Nu trebuie sa iti bati joc de ceea ce ai atat timp cat nu stii ce vei avea , iar daca din istorie nu invatam nimic , atunci sa nu ne mai mire nimic. Iar babele alea de la tara sa stii ca de cele mai multe ori folosesc cuiele stranse .

          • @ iri – cred că ai o problemă de înțelegere a unor fenomene și a cauzelor lor.

            În lumea civilizată, chiar nu mai folosește nimeni cai la muncile agricole, chiar au toți tractoare și combine. Faptul că regimul comunist a avut politici economice stupide nu înseamnă că lumea, în ansamblul ei, nu a trecut la tractoare și combine. Comuniștii credeau că modernizarea se poate face cu forța, iar bunicul meu a făcut inclusiv doi ani la Canal, fără proces, pentru că avea alte păreri decât partidul.

            Chiar și așa, agricultura socialistă se desfășura tot cu combine și tractoare, problema era că un Universal 850M ara doar 3 brazde la fiecare trecere, în timp ce lumea civilizată folosea modele de Massey-Ferguson care arau 22 de brazde la o singură trecere. E clar cât costa să obții acele produse agricole, da? N-ai să obții niciodată 8.500 kg de grâu la hectar făcând agricultură cu caii, iar dacă vrei să fii competitiv, trebuie să le obții, pentru că atât obțin Franța și Germania.

            Eu nu discut acum din postura unui copil care visează la mașini zburătoare, ci din postura unui adult care înțelege cum funcționează lumea. În momentul când o resursă cu-adevărat necesară devine deficitară, se găsesc soluții de înlocuire a ei. Fără nicio contribuție a României, care la nivel planetar nu e decât un sat înapoiat. Atitudinea ta nu ajută România să se integreze în lumea civilizată, ci o ajută să rămână și în continuare un sat înapoiat.

            În România sar mereu în aer apartamente din cauza gazului metan, așa că noile locuințe nu ar mai trebuie alimentate cu gaz. Dar pentru că existe cartiere întregi care depind de așa ceva, iar unele rețele de gaz metan tocmai au fost înlocuite complet, fiind astfel operaționale pentru încă 30 de ani, pe acești 30 de ani ai în continuare nevoie de gaz metan. Însă pe viitor, e mult mai economic să alimentezi locuințele cu energie electrică trifazată (care oricum ajunge și azi în scara blocului) decât să mai construiești rețele de gaz metan. Astfel că gazul metan își va pierde valoarea de resursă energetică pentru locuințe individuale, în următorii 30-50 de ani. Deci trebuie exploatat acum, cât încă mai valorează ceva.

            Energia electrică e mult mai ”flexibilă”, de aceea se va impune pe viitor. Se poate obține din tot felul de surse, pe când gaz metan nu va fabrica nimeni pe scară largă, pentru că e neeconomic, mai bine folosești direct energia electrică. Lumea nu va folosi mașini zburătoare individuale prea curând, costul este încă prohibitiv. Dar portavioanele americane din Pacific sunt pe cale de a începe să producă ”jet-fuel” (kerosen pentru avioane) din apă de mare, folosind pentru asta enormele cantități de energie furnizate de reactoarele nucleare pe care le au la bord.

            Tu vrei să păstrezi gazul metan pentru nepoți, dar să continui azi să trăiești în sărăcie, plătind gaz rușilor?!

      • Draga Itri,
        fara resurse o sa ramai oricum.
        Si asta pentru ca:
        1. reprezentanti de tipul lui Ponta& co vor vinde totul pentru spaga corecta, +
        2. autismului celor ca tine, care de dragul unor iluzii „verzi-nationaliste” nu sprijina niste oameni in regula, care stiu sa faca diferenta dintre un stat de drept si unul confiscat, si ar lucra pe termen lung si in interesul tau, sunt sigura.
        Deci success la „nevot”. Berea si micul din ziua votarii sunt mai verzi asa, cu princii solide ca astea.

        • de acord ca vom ramane fara aceste resurse, dar daca am posibilitatea sa imi exprim dezacordul fata de atitudinea unui politician – repet , unul din foarte putinii cu un discurs coerent si fara sa fie inrait de dorinta de a da cuiva vreo lectie – o fac . Unul din motivele pentru care mi-e sila si de Basescu si de Ponta si de clasa politica din ultimii 25 de ani este si dorinta de a vinde totul pe nimic . Industria a fost falimentata sub privirea galesa a guvernantilor in primii 10 ani de dupa revolutie , iar ce a ramas din ea a fost data la fier vechi sau vanduta pe guma Tuborg . Daca inca mai avem ceva resurse – gaze , aur si ce se mai gaseste – care sunt esentiale in momentul actual , iar in ritmul nostru de dezvoltare si peste 50 de ani , nu cred ca trebuie sa fim de acord cu cei ce vor sa le vanda si pe acestea tot pe nimic .

  2. Din pacate are dreptate MRU. Articolul descrie adevarul despre parlament si in sprecial despre parlamentul actual. O realitate malefica.

    Mi-as dori ca MRU sa candideze la prezidentiale. El este singurul candidat care crede pe deplin in valoarea justitiei independente. Poate ca si altii vor prelua tema pe masura ce se apropie prezidentialele. Dar cu exceptia lui MRU, niciunul nu pare a avea sinceritatea, determinarea si curajul lui MRU.

    Ar mai fi Cristian Diaconescu, dar si acesta zicea zilele trecute ca Romania nu are nevoie de presedinte jucator. Ce sa intelegem de aici? Eu am inteles ca trebuie sa-l tai de pe lista pe Cristian Diaconescu.

    • Nu contează ce crede MRU, contează să găsești 6 milioane de alegători care să decidă că merită să pună ștampila pe numele lui. Și pe ăștia n-o să-i găsești, pentru că MRU se exprimă prea elevat pentru alegătorii de la care vrea voturi. Dacă rezultatul alegerilor s-ar decide după IQ-ul candidaților, probabil MRU ar câștiga detașat, ”da’ vezi că-n viață nu-i așa / cam cum ar trebui să fie”, cânta Pavel Stratan :P

  3. vom asista în curând la decăderea întregii clase politice? Pai dle Ungureanu, clasa politica este praf cam din 1946, de cand au fost arestati taranistii. Dupa 90, mai traiau cativa, Copos, Ratiu, dar prea putini ca sa schimbe ceva. Averi drepatte cand spuneti ca in parament sunt si cativa oameni care muncesc si sunt onesti, dar acestia sunt putini. Electoratul nu poate schimba nimic pentru ca oferta este aceeasi. Daca mergi la piata si ti se ofera doar legume ofilite, incerci sa cuperi ceva, orice ti se pare mai atragator. Asa si cand te duci la vot, nu ai alege pe nimeni, dar nu ai ce face. De aceea, prezenta la vot este mica. Ati avut o pozitie din care puteati sa schimbati mai multe, dar nu ati profitat de ocazie. Acum este tardiv, Scriind pe situri citite de putini, nu aduceti nicio schimbare. Asteptam initiativa dvs legislativa care sa elimine orice fel de imunitate. Nu stiu daca trebuie schimbata si constitutia, dar cel putin in cazul parlamentarilor, cred ca nu, puneti si dvs vre-un jurist care va consiliaza sa verifice. Poate doar in cazul presedintelui. Nimeni, nici macar acesta din urma nu trebuie sa aiba niciun fel de imunitate. Daca nu se poate schimba asta in parlament, atunci verificati cum se poate declansa un referendum in acest sens si cum acesta poate schimba actul normativ care anuleaza imunitatea. Va rog actionati in interesul public si la o astfel de initiativa voi veni sa va sprijin daca e nevoie de mine, si nu voi veni singur, va asigur.

    • @ Gabriel: „Pai dle Ungureanu, clasa politica este praf cam din 1946, de cand au fost arestati taranistii.”
      Nu, d-le Gabriel, clasa politica nu este praf doar din 1946, ci de cand exista ea in Romania. Cel putin de la Cuza incoace.
      Iar taranistii nu e cazul sa fie idealizati. Cititi putina istorie si nu de aia comunista. De exemplu, marele national-taranist Maniu a fost principalul artizan al intoarcerii lui Carol al II-lea in 1930, cu uzurparea Regelui legitim Mihai. A fost inceputul sfarsitului pentru democratia romaneasca. In 1938 s-a instaurat dictatura regala si s-au interzis partidele politice, deci 1946 a gasit terenul pregatit. Din pacate, Corneliu Coposu a fost doar o paranteza extraordinara

      • Clasa politica nu e praf de la Cuza , opinia asta ai cules-o din manualele staliniste. in 1859 nu exista niciun stat numit Romania, In 1918 Romania era un stat respectabil de marime substantiala, al Europei. Sa faci in 60 de ani din nimic un stat respectabil de marime de luat in considerare este o performanta extraordinara, c are se datoreaza clasei politice de atunci. Praful s-a ales dupa ce au venit comunistii.

  4. MRU sa sti ca te-am apreciat si chiar ma gindeam sa votez cu tine la prezidentiale, dar cind am vazut ca ai dat in Basescu, mi-am dat seama ce fel de om esti cu adevarat. Asa ca votul meu se va duce probabil la Cristian Diaconescu.

    • Dle Vasile, votul dvs pare foarte mobil si e foarte posibil sa ajunga la un al x-lea candidat daca va mai sufla cineva ceva despre Diaconescu. Asta pentru ca legenda cu datul in Basescu a fost deja demontata de MRU, dar n-ai ce face, vorba zboara, bine dirijata de cohorte de pioni. Daca chiar va intereseaza MRU ca si candidat mergeti la sursa declaratiilor sale. Daca vreti doar sa bagati strambe e alta poveste.

  5. Dacă asta este cea mai eficientă soluție pe care o avem la îndemână, e înfiorător. Pentru că nu e o soluție realistă, ci doar o speranță naivă, deocamdata cel puțin Desigur nu trebuie renunțat la ea doar pentru că, momentan, e ineficace. Cred că România se află într-un conflict intern foarte grav iar acei politicieni si parlamentari despre care pomeniti ca nu sunt inca „rinocerizati” ar trebui sa faca tot ce este omeneste posibil pentru a salva fragilul stat de drept roman. Faptul ca parlamentul emite legi nu înseamnă ca este deasupra Legii. Iar faptul ca statul român este incapabil sa se protejeze de niste parnaiasi ajunși parlamentari este un semn de extrema urgenta si gravitate. Cand este de preferat razboiul pacii?cand pacea aduce mai mult rau decat razboiul,un răspuns clasic. Dupa cum imi pare in Romania se duce un razboi, din fericire inca neviolent. Iar statul român de drept este invins.

  6. ”implicarea societății civile în controlul activității parlamentare prin transparentizarea procesului decizional” sună a limbă de lemn, din care omul simplu nu va înțelege nimic.

    Se referă asta la desființarea oricărui vot secret în parlament? Așa ar fi normal, parlamentarul nu se află acolo în nume personal, ci reprezintă niște alegători. Iar acei alegători au dreptul să știe cum a votat alesul lor în diverse chestiuni și să poată verifica asta pe site-ul parlamentului chiar și după câțiva ani.

      • Nu putem continua circul ăsta cu revocarea aleșilor. Există alegerile anticipate, dacă e cazul, dar este complet neproductivă revocarea aleșilor ori de câte ori crede Antena 3 necesar. Încearcă să vezi dacă poți construi ceva, de demolat e în stare oricine. Un mandat are o durată bine stabilită, el nu trebuie reconfirmat din 6 în 6 luni, cum ți-ar plăcea ție sau lui Dan Voiculescu.

  7. Pana sa intre in politica il vedeam ca pe o mare speranta a Romaniei, a fost o delectare acea emisiune memorabila a lui Iosif Sava cu MRU. Si apoi de fiecare data la fiecare aparitie publica imi facea o impresie deosebita, o valoarea evidenta am vazut in el.
    Dupa ce-a intrat in politica vraja s-a destramat si mi-amintesc numai cum in timp ce majoritatea romanilor trageau din greu dupa masurile de austeritate ale Guvernului Boc, Dl MRU se desfata la Palatul Victoria cu vita Kobe si alte farafastacuri „demne” de vremurile grele in care majoritatea covarsitoare a romanilor se rugau la Dumnezeu sa se termine, ca de la politicieni nu mai asteptau nimic….
    Si-atunci a picat povestea cu vita Kobe si restul…
    Iar vraja MRU s-a destramat definitiv.
    Nu spune neadevaruri in ceea ce spune, doar ca nu-l mai cred nici pe el ca ar fi altfel in ceea ce priveste interesul pentru cei care ALEG in Romania.

    • cu articolul asta are deja citziva care il iubesc ! asta ii poporu rumin:iubeste si uraste,pacat ca nu gindeshte.io zic ca orice s ar dezvalui ca adevar nu va schimba cursul : apa trece,pietrele ramin.
      aa !”Scandalul cu Adrian Severin în Parlamentul European ne demonstrează că se poate și la case mai mari. ” n am intzeles ? trebuia Parlamentul European sa l bage in pushcarie ? Io shtiu ca tovarashii lui de hotzie (ceilaltzi doi) au fost condamnatzi de tzarile lor ! romanica domnule autor ii si in acest caz casa mare !

  8. „Discursul Președintelui cu ocazia condamnării comunismului a devenit o mascaradă condusă de Corneliu Vadim Tudor”
    Cred ca se putea gasi o alta formulare; nu discursul a devenit o mascarada, ci atmosfera in Parlament.
    In rest, despre majoritatea parlamentarilor, numai vorbe dulci :P

    • Despre majoritatea parlamentarilor numai vorbe dulci?! Pai chiar si autorul accepta varianta lui Sârbu cum ca ar fi zece corupti. Sunt prea multi pentru un Parlament serios, dar dupa toate canoanele aritmetice nici 3% nu poate fi majoritate. Majoritate de corupti avem acum la presedintie: 100%. Asta e ironia articolului: tot ce incearca autorul sa prezinte ca fiind o insusire exclusiva a parlamentarismului romanesc se aplica mult mai bine celeilalte institutii a statului, rezultate in urma unor alegeri libere. Un presedinte jucator si o Mare Adunare Nationala care se merita reciproc!

      • serios?
        ti-au venit asa dintr-o data procentele pe post de argumente?
        nenicule, parlamentul e aratat cu degetul de vreo 4 legislaturi incoace de catre CE in raportul MCV.
        si , a inteles ceva, a aratat ca vrea sa schimbe ceva in bine?
        ei, ash! dimpotriva.
        ba acuma mai au si tupeu sa-i ceara presedintelui demisia desi nu este implicat in acest scandal copt si umflat de A3.
        pai cum sa n-aibe ei tupeu, cand insusi Ponta, prim ministru, nu-i asa, s-a gasit sa sara primul cu cererea de demisie.
        pai cum, domnu’ Ponta, chiar matale care l-ai tinut pe Fenechiu ministru pana in ziua cand a fost condamnat a doua oara, definitiv?
        pai atunci ne-o trambitai cu prezumtia de nevinovatie, acu’ nu se mai aplica?
        ia mai lasati-ne bre, voi astia jegosii din politica damboviteana, care schimbati fetele in functie de ce va convine sau nu.
        ia mai lasati-ne voi parlamentari, care trimiteti la Bruxelles declaratia voastra care pute de la coruptii dintre voi , de la cei carora le refuzati ridicarea imunitatii si de la privilegiile pe care vi le acordati singuri cu nerusinare.
        ia mai lasati-ne !

        • 10 din 500 inseamna exact 2%. Eu am plusat la 3%.

          Dpmdv ar trebui sa demisioneze mai ales Ponta. Pentru TB e prea tarziu.
          Iar afirmatia ca el n-ar fi implicat in scandal e naivitate pura.

      • @ Hantzy,
        ai un merit de „apreciat”: esti consecvent. E meritul tau.: Basescu e cel mai mare corupt.
        Cit despre autor, nu stiu cum sa-l analizez: ca analist politic sau ca om politic.

        • Asa este! Cu cateva amendamente: asta nu e un merit, ci o deficienta, nu este a mea, ci a lui Basescu si nu e de apreciat, ci de condamnat.

          • De justitie prietene, de justitie. Pana atunci e la fel de nevinovat ca ion iliescu. Sau victor ponta. Sau crin antonescu. Sa-ti spun spetele? Vorbeste cu coordonatorul tau , ti le explica el.

            • Nici nu spun altceva, prietene: artizanu’ sa fie cercetat de justitia independenta A SA.

  9. Un pas necesar pentru reformarea clasei politice ar fi limitarea numarului de mandate la 2, a cate maximum 4 ani. Aplicabil pentru functiile alese, inclusiv primari, presedinti de consilii judetene si consilieri.
    Pentru a nu prelungi agonia, sa se ia in considerare timpul deja petrecut in functie.
    Inchipuiti-va cum ar arata Parlamentul in aceste conditii! Dar Consiliile Judetene si locale cu baronii lor?

  10. Parlamentul Romaniei, croit dupa Constitutia din 1991, cu face-lift in 2003, in care se vede inca silueta diafana a vampirilor bugetivori, este glazurat cu democratie in partile expuse spre UE si insiropat cu mita in blat.
    Parlamentul cu maxim 300 de alesi, intr-o singura camera, este aspiratia electoratului, satul de ordonantele de urgenta, care de fapt atesta un parlament nulicameral, singura bucatarie fiind Guvernu, care dicteaza parlamentului cu p mic.

    John Adams, spunea – Constitutia este Legea care trebuie sa apere Poporul de Guvern !!! –
    Are careva impresia pe-aici ca Constitutia Romaniei ne apara de ceva ?? Nu ne apara nici macar de noi !

  11. Din pacate atita timp cit cei care candideaza TREBUIE SA AIBA BANI nimic nu se va intimpla bun din punct de vedere al calitatii candidatilor.Daca s-ar gasi 10 criterii pe care un candidat trebuie sa le indeplineasca cumulativ (pregatire profesionala, experienta de conducere macar a 10 oameni,necolaborare cu serviciile …etc)iar o data candidat fiind Statul sa sustina campania electorala la fel pentru toti atunci oamenii de calitate (care de regula nu dispun de bani pentru o campanie electorala !)vor popula parlamentul si aceasta Cheltuiala a statului se va recupera prin lucrurile bune realizate de un astfel de parlament.

  12. Asta isi doreste Populimea. Sa voteze pe un pui congelat sau o sticla de ulei aproape expirat si sa-i expedieze in Parlament pe toti nataraii, Populimea nu poate fi absolvita de raspundere ci este intr-o oarecare masura complice.
    Ma gandesc cateodata ca romanilor nu le sta bine cu democratia.

  13. Cu totii va faceti iluzii, tara asta nu se va schimba, romanii inghit orice. Putinii romani curajosi se ridica impotriva mafiei dar sunt repede doborati de greutatea coruptiei celorlalti, care spera la niste firimituri de la masa baronilor.

    Incet-incet se legalizeaza hotia, parlamentul a adus tara de la o stare in care speram la o integrare in lumea occidentala la o stare complet lipsita de orice speranta ca Romania va fi vreodata o tara in care merita sa traiesti.

    In Romania nu exista clasa de jos, clasa de mijloc si clasa superioara, exista doar hotii si victimele lor.

    Nu mai fiti victime, plecati din tara!

    • adevarat graiti,dle. E un adevar incomod de care se feresc toti sa-l pronunte: romanii nu sint atit de inocenti, le plac hotii si hotia. Nu e nimic de facut, locul lor e in alta parte, Cei putini care sint altfel, ori sint umiliti si duc o viata fara nici un fel de satisfactie aici, ori cei mai puternici si norocosi, pleaca si isi croiesc fiecare o alta viata. Daca ar fi altfel, ar iesi in strada impotriva mizerie zilnice de tot felul, ar lua atitudine in situatiile obisnuite ale vietii. Dar nu, in afara gardului lor (si a familiei lor) poate sa fie oricum si orice. Nu deranjeaza, vor gasi ei o solutie pt ei si micul lor clan. Nu doar ‘borfasii’ cum ii numeste dl Tapalaga pe corupti au cla, ci si omul de rind care nu poate intelege beneficiile unui corp social sanatos asupra corpuli individual si familial. Iar solutia e una singura si pt asta ar trebui iesi in strada: RIDICAREA IMUNITATII in functiile publice! sensul democratic al imunitatii a fost deturnat la noi!

  14. Da, înainte de a ne fi bine trebuie să ne fie foarte rău !

    Este o naivitate să credem că prin vot este posibilă eradicarea impertinenței, tupeului, mitocăniei și trădării parlamentarilor.
    Procedurile democratice au devenit, în mâinile trădătorilor de țară, unelte paradoxal de eficiente pentru distrugerea Democrației înseși.

    Se impune o reformă a sistemului de legi care protejează Democrația.
    Primul zid de protecție ar trebui să fie Consiliul Național al Audio-Vizualului pentru a stopa cascada de puroi revărsată cu bună știință în mințile celor care nu știu să se protejeze singuri.
    Al doilea zid este Legea pentru Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat care trebuie să-și recapete adecvarea.
    Al treilea zid ar trebui să devină Constituția. Aceasta ar trebui să traseze limite clare ale imunității demnitarilor. Depășirea acestor limite trebuie clar definită drept Înaltă Trădare iar vinovaților să le fie retrasă poziția de Demnitar și să fie judecat în regim de urgență.

    Mă întreb: ce cred investitorii străini în afaceri din România despre comportamentul ”demnitarilor” români ?
    Ce le mai lipsește să se hotărască a-și strămuta afacerile în alte țări ? Ce vor face atunci guvernanții, de unde vor scoate bani pentru salariile sutelor de mii de bugetari și pensiile celor 4,5 milioane de pensionari care au 35-40 de ani de muncă ?

    Oare se urmărește aducerea populației la un acut grad de revoltă astfel încât să apară și în România un Euromaidan de pe urma căruia să ne procopsim, din nou, cu tancurile rusești ?

  15. Știți de ce nu mai e nimeni interesat de aceste subiecte, fierbinți dealtfel si care chiar reprezintă miezul raului ? Pentru ca toate discuțiile, pe orice front public încep si se termina cu ei ( politicienii). Ca si cum restul populației nu ar mai exista. Pur si simplu noi nu mai existam. Suntem noi ( populația ) si ei ( politicienii) . Noi cu ale noastre, despre care nu mai vorbește nimeni si ei cu ale lor. Începeți orice discuție din celălalt capăt. Restul s-a uzat, este stereotip. Ma gândesc ca poate doriți sa va audă si cei care s-au ținut deoparte pana acum. Invatati-i pe oameni sa se asocieze, invatati-i sa caute biroul parlamentarului pe care l-au votat, măcar la oraș. Nu spun sa faceți dumneavoastră educație civică întregii populații ignorante,dar repetate lucrurile acestea de catre politicieni, de catre jurnaliști, de o cincime de ori fata de cât se rosteste numele Basescu sau Ponta, picătura cu picatura , vor capătă sens si veti avea la ce sa faceți referire la un moment dat. Poate ca de fapt, vremea dvs. veni peste 10 ani. Atunci despre ce o sa vorbim? Sau între timp veți fi abandonat fiindcă n-a fost sa fie in acest an?
    De fapt, ceea ce încerc sa va transmit este sa încercati sa captati atenția prin altceva. Tot aștept sa-mi redea cineva încrederea, speranța. Toate cuvintele se pierd intr-un discurs care începe si se termina cu Ei,nu cu noi. Vorbiti cât mai des, cu NOI, despre Ei.
    Provocați-ne, încercati-ne! Așa cum sunt parlamentari cumsecade si bine pregătiți, așa sunt si cetateni normali, bine informați , bine pregătiți cărora li se consuma vietile, puterile, tinerețile. Toata lumea astăzi caută bani. Bani nu mai sunt, dar se risipește o resursa imensa a acestei tari, resursa umană. Si ce este mai trist, este ca piere generația ceauseilor din care fac si eu si dvs. parte, ori de o astfel de generație, atât de numeroasa si Instruita cred ca Romania nu va mai avea parte niciodată.
    Acum am pus tunurile pe dumneavoastră ca v-am prins pe-aici. Sa nu va para rău, puteți veni mai des, ca nu muscam.

    • @Mara, acest comentariu – ca si altele pe care le-ati facut pe aceasta platforma si pe care le-am citit cu mare interes – imi da mai multa speranta decat orice discurs politicienesc!
      Prin gandurile pe care le impartasiti aici, dvs demonstrati cat de mult se inseala toti cei care ne sfideaza si care ne desconsidera, toti cei pentru care nu suntem altceva decat o masa informa de ignoranti debusolati, care ori ridica din umeri, ori zic „amin”!
      In acelasi timp, eu ca simplu cetatean, m-am simtit valorizata si incurajata de randurile dvs, sentimente care nu mi-au fost niciodata starnite de vreun politician roman!
      Gasesc comentariul dvs nu numai inedit in modul de abordare, ci cu adevarat mobilizator, mai percutent si mai „la obiect” decat articolul dlui RMU, care l-a inspirat…(pe care domn il respect, dar inca nu-l admir…)
      Va admir sincer, Mara, si va incurajez sa puneti intr-un articol, ideile acestea, clare, simple si inovatoare pe care le aveti, si de care ducem lipsa!!!, si sa-l propuneti pentru a fi publicat! Cu cat mai multa lume recapata incredere, cu atat mai dificil le va fi dusmanilor acestei natiuni, sa ne manipuleze in continuare…!
      Multumesc pentru speranta pe care am regasit-o datorita randurilor dvs…

      • Pentru întărirea speranței!
        Mark Twain a dat câteva definiții:
        „Senator: om care face legi la Washington, in intervalele de timp cand nu se afla la închisoare pentru delicte de drept comun.
        Slujitorii poporului: persoane alese in posturile lor pentru a lua mita.”
        Având in vedere ca cele de mai sus au fost scrise in jurul anului 1900, iar la noi s-au publicat in anul 1956, iar astăzi este anul 2014, putem judeca dintr-o perspectiva mult mai detașată. Dar sa nu uitam de unde am plecat, trebuie întărită speranța!
        Cât despre articol,….ma mai gândesc!

    • Mi-a placut comentariul, chiar mai mult decat articolul. Ar putea constitui un bun punct de plecare pentru orice candidat in cursa prezidentialelor. Eu, personal, l-as vota pe cel care incearca sa se apropie de acest pdv.

  16. Nu doresc să mă împotrivesc majorităţii opiniilor, dar MARII VINOVAŢI pentru existenţa acestui parlament de puşcăriabili suntem tocmai NOI, cei care formăm electoratul român atât de apatic şi indiferent (ca să nu spun iresponsabil!), care stă acasă şi lasă o minoritate (alcătuită din cei interesaţi, pe deoparte, şi de cei prostiţi cu pomenile electorate jalnice). Degeaba ne văicărim pe această cale dacă, fiecare în jurul său, nu reuşeşte să deschidă alţi ochi şi alte minţi, care, în timp, să modifice acest raport nefast dintre alegătorii care nu ştiu ce fac şi cei care ar şti dar sunt în minoritate. „O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare!”

    • pai stam acasa pt ca chiar nu e nimeni sa merite votul in curcumscriptiile noastre, probabil de aia.

      uite lumea a incercat dupa psd sa voteze pnl …puscariabili si acolo, pdl si acolo, acum cu pmp uite omul cu puii …
      alta lume a mers spre prm sau ppdd cu sperante ca aia or fi onesti, tot aceeasi poveste de coruptie sau incompetenta.

      deci care e solutia? sa spui …mergeti la vot e aiurea… pt ca pana la urma ai un buletin cu niste oameni din circumscriptia ta ….aia sunt nu sunt altii, nu il pot vota pe MRU ca e in alta circumcriptie …si atunci am de ales intre X care pare onest si e nou dar apoi ajuns in parlament e doar o masina de vot la ordin, Y care a tot fost si nu face nimic, Z care e corupt, ….si cam atat.
      ce fac?
      PROBL E CA NU AI PE CINE VOTA concret in circumscriptia ta!!! si nu poti merg sa votezi la baia mare in circumscriptia C pt ca acolo stii ca candideaza un om de valoare …tu trebuie sa votezi ce ai la tine pe lista sau sa nu mergi.

  17. dnule mru imi place mult de dvoastra dar sincer cred ca ar trebui sa faceti mult mai mult daca vrei sa aduceti o schimbare reala romaniei.din pacate electoratul din romania nu o sa voteze niciodata un candidat ca dvoastra caci nu ii duce capul indeajuns si majoritatea au mult mai multe in comun cu alte ponta/voiculescu decat cu un intelectual.asa ca fara o campanie serioasa si atragerea unui electorat serios care sa va propage ca presedinte pe dvoastra si alti colegi asemanatori tot ce spuneti raman doar vorbe frumoase.

  18. Cred ca spectrul politic romanesc este complet descoperit pe partea dreapta. PSD sau PNL sau PDL se inghesuie spre stanga si centru (aici imi vine in minte o fraza dintr-un discurs al lui Reagan din 1964″ there is no left or right, there is only up or down”. Deci acestea se inghesuie mai mult spre „down”). Absenteismul masiv la fiecare sesiune de alegeri arata dezamagirea cu actualul peisaj politic. Partiduletele declarate de dreapta, printre care si al dlui MRU nu au fost suficient de convingatoare pentru a-i scoate din casa pe absenti. La dreapta este deci un flanc larg care asteapta sa fie cucerit. Riscul este ca el sa fie umplut de o formatiune gen FN sau UKIP, care va destabiliza fundamental „establishmentu”-ul actual, dealtfel foarte bine caracterizat de dl MRU. Trebuie numai un nucleu de oameni inteligenti (chiar in ale raului) si cu un talent pentru marketing politic si in doua legislaturi succesul este grantat. Vedeti PP-DD, care nu a avut substanta si anvergura necesare, unde a ajuns.
    Peisajul actual prezinta deci o oportunitate, dar in egala masura un risc, in functie de cine ocupa flancul liber. Sper sa ma insel, dar vad lucrurile mergand spre risc mai degraba decat spre oportunitate. Asta pentru ca oameni care au mai multa credibilitate precum dl MRU nu reusesc sa vanda idei contrare unor clisee adanc inradacinate in mentalul colectiv, pentru ca le lipseste talentul sau marketingul politic necesar sau amandoua. Evocarea „societatii civile” arata, cum sugera cineva mai sus, neclaritate in solutii. Insasi sintagma este un nonsens, daca stam sa analizam, deciziile sunt luate de oameni cu nume si prenume, nu de duhul societatii civile care pluteste in aer.
    Intrebarea este unde se va opri aceasta degradare a spatiului politic/public. Nu pot decat sa sper ca vom fi exceptia care confirma regula/predictia lui Tocqueville (incep sa ma sperii totusi cat de des am ajuns sa vad ocazia potrivita sa o citez):

    “A democracy cannot exist as a permanent form of government. It can only exist until the voters discover that they can vote themselves largesse from the public treasury. From that moment on, the majority always votes for the candidates promising the most benefits from the public treasury with the result that a democracy always collapses over loose fiscal policy, always followed by a dictatorship. The average age of the world’s greatest civilizations has been 200 years.”

    • Regula lui Tocqueville s-ar putea aplica doar într-o lume unde există un singur stat democratic. Ca Statele Unite pe vremea lui Tocqueville sau ca Republica Romană, înainte de Caesar.

      Însă într-o lume multipolară, o democrație poate eșua liniștit într-o țară, fără ca celelalte să fie cu-adevărat afectate. Ceea ce va permite reconstruirea democrației în țara unde a eșuat. Există o regulă de aur, aceea care spune că democrațiile liberale nu se războiesc între ele. Războiul e o modalitate complet neeconomică de a-ți atinge scopurile, iar dictaturile nu-și pot atinge scopurile decât prin războaie. Ceea ce le condamnă inevitabil la dispariție.

      Cine credeți că-și va impune modelul social-politic în următoarea sută de ani, Coreea de Nord și Myanmar sau Coreea de Sud și Japonia? :P

      • @Harald: Eu interpretez „a democracry” nu ca sistemul in general ci cel existent intr-o tara. Ref razboi, da, sunt de acord, nu este economic, dar esecul unei democratii nu cred ca trebuie sa rezulte neaparat intr-un razboi.
        Ref evolutii posibile, nu cred ca ar fi spre un sistem gen Coreea de Nord, ci mai degraba spre un regim autoritar de dreapta gen anii 1930.

  19. Parlamentarii sunt in mare majoritate niste interlopi, unii dovediti alti inca nu, alesi totusi intr-un mod destul de democratic, in alegeri libere regulate. Azi sunt si la urmatoarel alegeri nu mai sunt in parlament. Deci ei nu creza o problema catastrofala imediata
    Problema este mult mai grava decat lasa de inteles domnul MRU si sta in faptul ca marea majoritate a alegatorilor romani sunt loviti in cap (adica cu un rationament centrat pe sine si fara aportul valorilor morale necesare unui progres echilibrat). Motoul national „Lasa ca merge si asa, ne descurcam noi cumva” este imprimat adanc in felul de gandire si vietuire al fiecarui roman (ortodox, ateist sau protestant). Asta afecteaza panza societatii in care traim, ducand-o spre distrugere.
    Procesul de reparare a unor astfel de probleme are loc, prin educatie, de-a lungul unor perioade de timp indelungate (mai multe generatii) si este urmarea unor esecuri sistemice catastrofale (care provoaca, in cele mai multe cazuri, violenta sistematica pe intregul teritoriu geografic acoperit de sistem).

    Cu alte cuvinte: „we are doomed if curent course is not changed”
    „Repent. The End is coming.”

  20. In primul paragraf spuneti ca „Avem un Parlament inert, transformat în Casă de odihnă a Sindicatelor lumii interlope,” iar in ultimul paragraf ca „Există numeroși oameni de bună calitate în Parlament și mulți oameni politici bine intenționați. Dar, ca în mai toate domeniile de importanță socială, curentul majoritar este subordonat unor grupuri de interese.” Nu stiu exact ce intelegeti dvs. prin „numerosi” si „multi” in conditiile in care „curentul majoritar este subordonat unor grupuri de interese.” Normal si logic era sa spuneti ca sunt putini si, deci, minoritari cei ce urmaresc binele comun in Parlament. In opinia mea, degetele de la o mana sunt mai mult decat suficiente sa-i numarati pe cei in cauza. Daca acest articol l-ati destinat special site-ului Contributors, va spun ca ati subestimat serios inteligenta cititorilor si comentatorilor acestei platforme de idei.
    In ultimul paragraf concluzionati ca „Cu riscul de a părea un demers don quijotesc, cred că singura soluție e implicarea societății civile în controlul activității parlamentare prin transparentizarea procesului decizional și penalizarea fără milă a celor care greșesc.” Nu pot spune decat ca din aceasta fraza „don quijotesc” nu inseamna altceva decat „prostesc” (asta ca sa rimeze). Controlul societatii civile asupra activitatii parlamentare. Cand spui „control” inseamna ca societatea civila poate schimba sau impune intentia de vot a parlamentarilor. Cum? Prin „transparentizarea procesului decizional și penalizarea fără milă a celor care greșesc.” Pai cum transparentizeaza societatea civila procesul decizional din Parlament? Prin ce metode? Legale? Exista vreo lege in acest sens? Exista alte metode sau parghii pt. transparentizare? Ce intelegeti exact prin „proces decizional”? Discutii individuale intre parlamentari? Discutii in interiorul partidelor? Discutii intre membrii diferitelor partide? Discutii si negocieri oficiale intre partide? In loc sa ocupati sapte paragrafe cu lucruri deja stiute mai bine ne sugerati ce este si cum poate fi transparentizat actul decizional in Parlament. De asemenea ce intelegeti prin „penalizarea fără milă” pe care societatea civila o poate aplica in cazul netransparentei decizionale in Parlament? Exista si „penalizare cu mila”? Care ar fi diferenta intre cele doua? Cum se poate realiza prima si in ce consta exact?
    In concluzie, eu unul consider acest text ca un discurs de nivel submediocru retoric cu tenta puternic populista si evident fara substanta in genul „sa facem si sa dregem” fara a spune exact ce si mai ales cum.
    P.S. Nu am vazut interviul dvs. dar Ion Cristoiu sustine intr-un articol din EvZ ca ati fost de acord cu cererea de demisie a lui Basescu. Poate clarificati acest lucru aici. Asta daca aveti chef si timp pt. un cititor si comentator mai putin credul si mult mai putin agreabil.

  21. Nimic nou sub Soare. Putem vedea cu ochiul liber calitatea „alesilor” din parlament. Si nu de ieri, de azi. Cata vreme un loc pe liste se poate cumpara, tot asta va fi calitatea parlamentarilor. Nu gasesc nicio noutate in acest articol. Parlamentul este o adunatura de oportunisti, din punctul meu de vedere.

    Eu am fost la referendum si am votat pentru parlament unicameral si 300 de parlamentari. Un referendum validat de Curtea Constitutionala. Si? S-a intamplat ceva? Canci! Daca votul popular nu conteaza, cum ar putea societatea civila (diverse ONG -uri care, de multe ori, reprezinta interese obscure) sa reformeze clasa politica si parlamentul?

    Spuneti ca „Există numeroși oameni de bună calitate în Parlament și mulți oameni politici bine intenționați.” Daca sunt asa numerosi, cum se face ca nu auzim de lansarea „Initiativei Oamenilor Politici Onesti Pentru Reformarea Parlamentului” – o initiativa trans-partinica, de ecologizare a peisajului politic romanesc? Daca sunt asa numerosi cei onesti, de ce trebuie ca societatea civila sa le faca treaba? „Eu vreau sa fac, dar nu ma lasa altii” nu poate fi o scuza, pentru politicieni cu pretentii de lideri.

    De ce mai exista vot secret, in parlament? De ce nu putem sti, noi, alegatorii, cum voteaza cei pe care i-am trimis acolo? Cum poate fi considerat responsabil un om care se ascunde in spatele unui vot secret?

    In lipsa unor criterii mai elaborate, mi-am facut o regula proprie de evaluare a oamenilor politici: ii apreciez pe cei consecventi. Indiferent de culoarea lor politica. Un om care, de-a lungul anilor, ramane cu niste convingeri neclintite, nu tradeaza si nu-si modifica discursul dupa conjuncturi, are respectul meu. Si, poate, chiar si votul meu.

  22. Soluții? Inimaginabil de greu de oferit. De ce? Simplu. Ion Iliescu și gașca au clocit cea mai infectă democrație, din care au apărut capitalismul de cumetrie și statul mafiotizat în toate structurile. Cheia întregului hățiș de junglă în care orbecăim nu stă în vorbăraie sau filozofare elevată, ci în revizuirea la sânge a sistemului electoral in integrum. Câtă vreme candidații, de la consilieri la parlamentari, sunt stabiliți în interiorul clicilor interlope ale partidelor, doar după criterii mercantile de cloacă, iar în final organizarea și finalizarea scrutinelor de orice gen este la cheremul aleșilor partidului din care fac parte primarii, adio democrației autentice. Adăugați, apoi, ingredientele casei: masa de telealegători cu o cultură civică precară, buimăcită zi de zi de dezbateri – înecate în ură, mizerii politicianiste și palavre, conduse de așa-ziși analiști, jurnaliști, deontologi, dirijați din umbră de mahării cu foncții și bănet.
    Concluzia: la acest moment, dacă PSD-ul va merge la prezidențiale cu Bercea Mondial, certamente va ieși câștigător din primul tur!

  23. Foarte frumos…

    Dar dumneata, concret, ce ai facut ca sa combati aceasta stare de lucruri? Ca articole putem scrie cu totii, la cei corect alfabetizati ma refer (din pacate din ce in ce mai putini se inscriu in categoria asta)! Insa de la un parlamentar astept mai mult decat lamentari pe web.

  24. Domnule Ungureanu,

    Am citit cu atentie editorialul dumneavoastra. Va trimit cateva comentarii:

    1.Tot ceea ce ati scris dumneavoastra in acest text am observat si singur la TV si in presa. Deci, textul dvs nu a adus nimic nou, pentru mine nu are absolut nici o valoare adaugata.

    2. Este trist sa constat ca o persoana care vrea sa fie presedintele Romaniei si care incearca sa ma convinga sa il votez nu imi livreaza ceva de valoare. Sau, mai exact, imi livreaza ceva ce nu are nicio valoare pentru mine si se descalifica in acest fel.

    3. Nu voi vota indivizi care scriu articole in care constata ce constat si eu singur. Nu am nevoie de un presedinte cu care sa facem echipa sa ne plangem de mila. Am nevoie de un presedinte capabil sa schimbe situatia si care atunci cand imi cere votul deja mi-a demonstrat ce a facut el concret pana in acel moment.

    4. Sunt director intr-o multinationala. Imi plac lucrurile concrete, precise, de calitate, masurabile. Lucram cu KPI, cu procese desenate la nivelul 4 de detaliu, cu roluri si responsabilitati clar definite. Fiind obisnuit cu aceste lucruri, observ din prima secunda cand cineva nu imi livreaza sau cand imi livreaza ceva de calitate proasta. Aplic aceleasi criterii si pentru a masura candidatii la presedintie. Va comunic la modul cel mai sincer, in urma cu 2-3 ani v-as fi votat. Acum eu nu mai vad o diferenta intre dvs si Ponta. Mai mult, cred cu tarie ca in unele situatii Ponta poate si stie sa livreze mai mult si mai bine ca dvs. Nu vreau sa votez un idiot ca Ponta. Tocmai de aceea dezamagirea pe care mi-o generati este si mai dureroasa.

    5. Nu veti iesi presedintele Romaniei daca nu luati niste masuri fara precedent dvs ca individ sa va schimbati optica. Implementati niste initiative clare, de valoare, inainte de alegeri, ca altfel nu veti lua nici 10%, va garantez. Ma asteptam ca procentajul pe care l-ati primit la Europarlamentare sa va trezeasca, sa va arate care este valoarea dvs in acest moment. Initiativele pe care le astept pot fi in educatie, sanatate, dezvoltarea unor valori morale sanatoase la poporul roman, etc.

    • nene, esti incredibil!
      trecand peste faptul ca la ora 10 fara 10 un director isi vede de KPI-uri,
      nu sta sa citeasca presa pe net …
      da’ sa-l compari pe MRU cu Ponta? a innebunit lupu’?
      pai o sa auzi vreodata din gura Pontalaului ceva critic la adresa nazbatiilor parlamentarilor din propriul partid/alianta?
      haide, uimeste-ne, da-ne un singur exemplu macar!
      Pontalaul, care cere demisia presedintelui pentru un scandal in care NU este implicat,
      in timp ce-l linge in dos pe Nastase chiar si dupa cea de-a doua condamnare?
      wtf? asta-i materialul de calitate pe care ti-l livreaza Ponta?
      minciuna, ipocrizia, lasitatea, plagiatul?
      pai taticu’, daca astea ti-s valorile la care te sensibilizezi,
      du-te’n KPI-urile dumitale!
      nu-ti mai pierde vremea citind asertiunile unui fost olimpic la fizica,
      din moment ce-ti sunt suficiente cele ale unui plagiator si mincinos notoriu.
      haide!

      • Stai, nu sari…s-ar putea sa aiba dreptate domnul. Si care e problema cu a fi pe Contributors la 10. Sincer si eu lucrez enorm si imi mai permit sa intru si sa comentez uneori.
        Spui dumneata ca nu l-ai vazut pe Ponta apostrofandu-si tovarasii…diferenta aici e ca MRU nu prea are tovarasi de apostrofat si-atunci comparatia e nula. Daca s-ar duce MRU peste noapte sef la PSD si s-ar apuca de apostrofat, in max. 2 saptamani zboara de acolo de nu se vede. Dealtfel ceva similar s-a intamplat cand l-au zburat din postura de prim ministru. Politica e altceva decat un sir de intransigente prin care ti-i pui pe toti pe cap. Problema in Romania nu e MRU sau Ponta ci infrastructura umana de ansamblu. Daca maine ponta moare intr-un accident va aparea alt „ponta like” care sa-i ia locul. Pentru ca societatea e cladita pe ponti si combinatii de tip ponta. Daca era pe „combinatii” gen MRU nu discutam despre asa ceva acum.
        PS. Ca un comentariu, eu fiind din Iasi (originar) am avut intentia de a vota FC-ul la Euro. Cand l-am vazut insa pe un securist comunist traseist, fost deputat PSD (Traian Dobre) ca-l „garanta pe MRU” pe toate afisele si la toate televiziunile locale, am inteles cam cat valoareaza si judecatile domnului MRU si ca „schimba-i cu forta” era un simplu slogan.

      • Cred ca ati ratat esenta comentariului – asteptam mai mult de la Ungureanu pentru ca aparent este singura alternativa daca vrem o schimbare.
        Momentan nu „livreaza” decat vaicareli. Multi pot face acest exercitiu literar, dar nu vor castiga alegerile prezidentiale astfel, cu atat mai putin alegerile care conteaza – locale si parlamentare in 2016. Daca nu se va ridica peste nivelul asta de politica din vorbe, nu are nici o sansa. Ponta da din gura la fel de abil (irelevant cate minciuni scoate) si este la fel de incapabil sa castige singur voturile. De aici si comparatia. Nu vrem sa votam un MRU care va fi fortat sa faca la randul sau compromisuri cu baroni locali pentru ca altfel nu poate strange voturi. Asa guverneaza Ponta, asa a guvernat Boc si din cauza asta l-au ‘evacuat’ de la guvernare in 2012 dupa doar doua luni. Daca nu are o solutie clara si realista, il votam degeaba.

      • Draga „io”,

        Timpul unui director este, in general, foarte fragmentat. In Romania exista o suita de factori care genereaza o fragmentare si mai mare decat ceea ce se intampla in vest. Intre dou intalniri sau intre doua activitati mai importante poti avea si perioade scurte de timp care nu sunt suficiente ca sa faci o activitate importanta. Si atunci se intampla sa mai citesti rapid un articol. Citesc, in general, foarte putine articole pentru ca sunt extrem de pitine de calitate in presa romaneasca.

        Revenind la subiect, iti dau un exemplu.

        Ion de la tara are un pogon de pamant si vrea sa gaseasca pe cineva sa il coseasca. Vine la el un tip, Vasile, cu scopul de a bate palma sa ii coseasca lui Ion iarba. Vasile nu discuta cu Ion despre iarba/munca ci incepe cu gargara: „parlamentarii sunt niste banditi. Masoneria controleaza omenirea…”

        Crezi ca il da Vasile pe Ion pe spate si Ion il angajeaza pe Vasile sa ii coseasca iarba pentru ca a constatat ca gandesc la fel? Eu cred ca oamenii de la tara au o gandire destul de buna cand analizeaza lucrurile practice. Ion se gandeste daca Vasile e om serios, harnic, daca are tarif bun, etc.

        Nu inteleg de ce romanii la cazuri practice gandesc normal, dar in alte situatii, ca cea cu articolul de fata, gandesc anapoda si sunt dusi cu presul.

        Ai nevoie de un candidat la Presedintie. Vine unu’ si iti face un articol: „parlamentarii sunt hoti”. Tu gandesti repede, asta e bun de presedinte ca a zis-o? Nu te uiti daca el a facut ceva concret sa merite sa fie presedintele tarii tale? Prin concret nu ma refer sa „i-o traga” lui Gadea in emisiune la A3. Nu ma refer la gargara infinita. Eu chiar astept ceva concret.

        Ce ar putea fi ceva concret, minimum acceptabil? Sa faca o Fundatie Forta Civica, sa angajeze un profesor de informatica, sa il trimita la o scoala de tigani dintr-un sat, si in 2-3 ani sa ridice doi pusti saraci la nivelul sa poata participa in clasa a V-a la olimpiada judeteana de informatica. Ca sa aiba un model sa il comunice in toata tara ca un exemplu pe care sa il urmeze si altii. Sau sa faca o „casa a pionierilor” unde sa ii invete pe niste pusti sa asambleze drone si sa faca tot felul de operatiuni cu ele.

        As vrea sa vad ca FC creaza un sistem prin care aduce inapoi in tara romani care au studiat la Oxford, Harvard, MIT, ca ii ajuta sa se integreze organizat in societatea romaneasca si sa creeze ceva impreuna pentru tara.

        In realitate, as astepta de la MRU in primul rand un document de 200-300 de pagini despre cum ar trebui schimbat sistemul de educatie din Romania. As vrea sa ii vad viziunea. As vrea sa il vad ca face ceva si livreaza ceva. As vrea sa vad de la el si partidul lui o strategie de tara. Macar sa imi arate un document de cateva sute de pagini.

        Problema este ca de la acest individ eu „vad” numai vorbe. Si ar trebui fie sa se dea pe brazda, fie sa dispara de pe scena politica. Nu mai avem nevoie de inca un Emil Constantinescu in care oamenii sa isi puna sperante false. Mai bine sa ramana scena goala pana apare un om capabil si serios.

    • Si eu sunt de acord cu dvs. domnule Popescu. MRU nu e altceva decat un om al sistemului, in general sub orice forma a lui si in special cea mai putin vizibila, care se pare ca nu a confirmat investitia facuta in el si ai carui ochi il dau permanent de gol. O fi o simpla iluzie sau deziluzie?

  25. Eliminarea imunitatii parlamentare sau de orice fel este primul pas catrea rezolvarea acestei situatii !
    Imunitatea asta atrage excrocii in parlament la fel cum o sursa de apa atrage animalele din jungla/savana.
    Eliminati imunitatea si excrocii vor fugi din parlament singuri !
    Poate ca sunt eu defect dar eu unul nu pot sa inteleg de ce nimeni din politica romaneasca nu indrazneste sa propuna eliminarea cu totul a acestor prevederi pozitiv discriminatorii ? Nu suntem toti egali in fata legii ?
    Cum ar fi daca, colegii mei de serviciu ar trebui sa-si dea acordul pentru ca eu sa fiu anchetat/arestat ?
    Chiar nimeni nu vede ridicolul acestor prevederi ? Numai strainii pot remarca asa ceva ?
    Ref.: http://www.gandul.info/gandul-live/senatorii-americani-john-mccain-ron-johnson-si-christopher-murphy-la-interviurile-gandul-video-integral-12722263

    • Ar fi necesara modificarea constitutiei. Un demers inutil in conditiile politice actuale. Sau poate sunteti atat de naiv incat sa credeti ca majoritatea parlamentara actuala se va grabi sa voteze eliminarea propriei imunitati? Doar un politician populist, in cautare de voturi pentru promisiuni desarte, si-ar ocupa cu timpul cu o initiativa ca asta, stiind ca nu poate castiga. Poate peste 6 ani, daca se schimba suficient scena politica, s-ar putea discuta asa ceva.
      In caz ca nu cunoasteti Constitutia Romaniei, o revizuire poate fi initiata de presedinte, un sfert din parlamentari sau 500.000 de cetateni, apoi trebuie sa treaca de votul a doua treimi (67%) din parlamentari in fiecare camera sau trei sferturi (75%) in plenul reunit. Ultimul pas este aprobarea prin referendum…

  26. Solutii?..
    Lasati un pic aroganta la o parte si incepeti de acum sa va construiti imaginea de partid solid pentru alegerile din 2016. Daca FC ar avea deja lista de candidati la urmatoarele alegeri parlamentare? Daca acesti candidati ar incepe de acum sa isi viziteze colegiul, sa comunice direct cu oamenii aia simpli care sunt dusi de nas cu promisiuni aberante? Poate ca atunci ar fi un moment bun sa va intoarceti pe contributors.. Poate chiar veti gasi sustinere aici.. :)
    Ati incheiat epistola intr-un ton care imi aduce aminte de Emil Constantinescu „invins de sistem”. Nu e chiar asa. Nici macar nu ati incercat sa luptati serios..

  27. Dar cine sa fie oare societatea civila pe care o tot asteptati sa se manifeste dle MRU ?

    Cumva din ea fac parte si baietii aceia de la „Uniti salvam ” care erau batuti si urcati in dube atunci cand protestau in primavara 2012 la minisierul mediului – da era pe vrema cand erati premier ??
    Sau poate ca din ea fac parte acei oameni care au protestat in 2013 contra cianurarii rosiei montane si a exploatarii gazelor de sist. ?
    Va simtiti cumva solidar cu ei de le cereti brusc ajutorul ?
    Unde erati in martea neagra din decembrie 2013 cand s-a iesit in strada contra legilor amnistiei si minelor?

  28. Sunteţi omul pe care atât eu cât şi familia mea l-ar fi votat pentru preşedinţie. „L-ar fi votat” pentru că am realizat urmărind participarea dvs. la o emisiune tv suntţi la fel ca ceilalţi: aţi tras în Băsescu din toate poziţiile. În acel Băsescu care v-a oferit post la SIE şi pe cel de premier! Aţi dat în el pentru …. fratele său. Păcat. Ne vom reorienta.

  29. E corecta caracterizarea pericolelor care pot veni din partea unui legislativ populat cu necalificati professional si moral. Clasa politica nu se va schimba niciodata singura sau de buna voie. Nu isi va impune singura criterii de selectie sau control. Este iluzorie si speranta ca electoratul sau societatea civila o va face. Trebuie forta (civica?) pentru asa ceva.
    Cum autocratia nu este o varianta, as propune un senat redus ca numar si format din oameni calificati si verificati (in sensul vulnerabilitatilor de care amintiti), preferabil apartinici si alesi fara partide si algoritmi, care sa aiba mandatul si puterea sa impuna principii si reguli de activitate pentru clasa politica. Sa impuna limite clare ale jocurilor de maidan si de interese practicate de partide sau indivizi cocotati electoral in decidenti.

  30. atentie! parlamentul este esential intr-o democratie. Demonziati punctual persoane, nu institutia in sine.. altfel alunecam spre totalitarism. Sanatate

  31. Cea mai SIMPLA solutie:

    La fel ca in SUA: Daca nu stii Constitutia tarii si nu ai un IQ minim, NU AI DREPTUL SA VOTEZI.

    S-ar elimina 80% din votantii de ocazie

  32. Am incercat cu ceva timp in urma sa propun un mod de a scapa de coruptia din parlament printr-o metoda dificila dar nu imposibila:
    Sa cream o organizatie cetateneasca (Asociatia Cetatenilor Revoltati de Politicienii Corupti) care sa propuna un numar de candidati la parlamentarele din 2016 si care sa fie votati la nivel national de toti cetatenii care simpatizeaza cu aceasta idee. Anterior lansarii candidaturii acestora, fiecare ar trebui sa semneze in fata unui notar un contract angajament prin care se obliga ca daca sunt alesi, sa sustina votarea legilor: Lustratiei, Alegerilor Parlamentare, Alegerilor Locare, Functionarului Public. Aceste legi vor avea un draft predefinit, care sa poata fi suportul de initiativa legislativa. Imaginati-va daca acesti 300-400 de parlamentari ar vota aceste legi dupa care si-ar da demisia (asumata prin contractul cu cetatenii) dupa care se va proceda la alegeri anticipate !

    • E plin contributors de astfel de idei rupte de realitate. Chiar daca ar exista aceasta asociatie si ar gasi 400 de candidati pregatiti sa-si dea demisia din parlament imediat ce schimba nspe legi, cum va propuneti sa castigati alegerile? Cine va face campanie? Cu ce bani? Cum ajungeti cu mesajul la electorat? O fi credibil (oricine poate sa promita asa ceva)? ‘Parlamentarii’ astia de o noapte isi permit financiar aventura? Isi lasa jobul maine si se lanseaza in politica doar ca sa-si dea demisia dupa ce castiga? Din ce vor trai? Sau vor fi toti pensionari care se plictisesc pe acasa? Nici macar nu exista baza legal pentru acest contract-angajament. Parlamentarii nu raspund in fata legii pentru modul in care voteaza. Daca faceti un sondaj in randul electoratului, cati credeti ca ar sustine legea lustratiei?

      • Eu cred că aici se află soluția, mica schimbare cu urmări majore: e normal ca parlamentarii să nu răspundă în fața legii pentru modul cum votează, dar nu e normal să existe vreun vot secret. Fiecare parlamentar votează individual, iar acel vot trebuie să fie cunoscut public, pentru posteritate. Inclusiv cu detalii ”picante”, de genul ”acest vot a fost exprimat de către nepoata Noricăi Nicolai, nu de către doamna parlamentar ales” sau ”acest vot nu a fost exprimat niciodată, însă așa a fost numărat de către Roberta Anastase”. Și rezultatele ar începe să se vadă încă din prima legislatură.

        Așadar, sursa răului se găsește în procedurile parlamentare, nu ”în Parlament”, cum crede MRU. Însă nu mă pot împiedica să remarc lipsa sa de entuziasm spre a dialoga cu cititorii Contributors. A primit mai multe comentarii cu privire la care ar trebui să-și exprime niște puncte de vedere, dar se pare că e sub demnitatea domniei-sale să mai coboare la nivelul muritorilor cărora le-a făcut deja onoarea să li se adreseze în scris.

    • V-ati recitit textul? cu voce tare, eventual.
      Ce fel de societate propuneti?
      Chiar credeti ca toti romanii vor sa fie votate legile ” Lustratiei, Alegerilor Parlamentare, Alegerilor Locare, Functionarului Public?”

  33. E adevarat si mentionat si rementionat de 1000 de ori de multi ziaristi. Populatia stie una si buna voteaza Ponta in proportie de 57% (dupa ultimul sondaj). Sincer au trecut momentele acestor articole (au devenit de-a dreptul inutile). Consider c-ar fi cazul sa iesiti pe strada printre oameni sa le vedeti probleme sa le-aratati si voi pe-ale voastre (din calitatea de parlamentar) si sa cautati solutii impreuna. Vorbitul din spatele microfonului, dupa scaunul de parlmentar sau de la tribuna imbracati frumos ii determina pe oameni sa va priveasca pe toti la fel (comentariu auzit de la oameni: da da ce-i pasa lui are haine bune si bani suficienti si e acolo cu ei dar ne spune noua ce sa facem. Sa vina aici sa puna osul la treaba alaturi de noi).
    La modul in care actionam, (mai bine zis refuzam sa ne implicam mai mult) pentru ca mereu discutam doar din anumite pozitii in care ne aflam (de exemplu doar din pozitia de parlamentar) si uitam mereu ca de fapt suntem oameni si-ar trebui sa iesim intre oameni si sa muncim si sa construim alaturi de ei, stim foarte bine directia, e clar ca nimic nu va schimba actualul trend si finalul este evident.

  34. D-le Ungureanu,

    Afirmati ca: „Există numeroși oameni de bună calitate în Parlament și mulți oameni politici bine intenționați”. Asa de un amor, puteti exemplifica ce inseamna „numerosi”?

  35. Ați publicat un text banal și în părțile sale corecte, și în părțile sale toxice. O colecție de truisme și minciuni prin omisiune.

    În primul rând, ne-ați demonstrat un mai vechi beteșug al oamenilor de intelligence: disprețul pentru politica democratică și politicieni. ”Specialiștii” structurilor informative cred doar în putere, inclusiv militară, și banii cei mari. Parlamentul li se pare cea mai neghioabă invenție, singura sa utilitate fiind aceea de-a ține sub un oarecare control populația și de a face figură de țap ispășitor. Nu faceți excepție nici dumneavoastră. Pentru că loviți în ”Parlament” ca instituíe fundamentală în primul rând și doar apoi amintiți de actualii parlamentari.
    Da, aveți dreptate, foarte mulți din actualii parlamentari alcătuiesc o faună ciudată, total inadecvată rolului constituțional. Doar o minoritate pare să mai aibă calitățile și cunoașterea necesare activității parlamentare. Restul sunt certați cu etica, cu gramatica, cu bunul simț.

    Dar ”sursa răului” nu este în Parlament. În Parlament găsim doar ”fructele răului”.

    Să vedem, de ce anume ar avea nevoie azi un personaj onorabil, competent, binevoitor și neaflat ”la ordin” pentru a ajunge să ne reprezinte în Parlament, oricare ar fi orientarea sa politică?

    1. Ar avea nevoie de experiență politică în organizația locală, să-l cunoască, să-l aprecieze și să-l susțină colegii săi ”de rând”? Nu, avem multe exemple de oameni propuși în funcții fără legături verificate cu partidul respectiv, ci doar cu unul sau altul dintre lideri sau ”baroni” sau ”jucători”. MRU, de exemplu, a ajuns chiar premier.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_R%C4%83zvan_Ungureanu

    2. Ar avea nevoie oare de o carte de vizită în domeniul interesului public, ar trebui să fi făcut ceva notabil pentru o comunitate, pentru o localitate? Parlamentul, prin definiția sa, este o adunare reprezentativă pentru popor, adică pentru cei ”conduși”, nu pentru șefi. Nu, nu cunosc asemenea exemple de parlamentari selectați și votați în baza unei activități anterioare dedicate unei probleme vitale pentru ”pălmași”.

    3. Ar avea nevoie de o carte de vizită profesională relevantă pentru activitatea parlamentară? Să fie o voce respectată în asociații de juriști, medici, profesori, ingineri, economiști, etc? sunt doar câteva cazuri în peste două decenii de parlamentarism.

    Azi, pentru a fi parlamentar ajunge să ai bani mulți (sau o colecție de ”sponsori” serioși), să faci parte dintr-un cerc de persoane cu interese și poziții politice relevante, să ai părinții potriviți, să cunoști și să ”stimulezi” jurnaliștii potriviți. Și, desigur, să suporți posibilitatea lăturilor turnate în capul tău de te miri ce semianalfabeți. Lăturile fac parte din ”joc” și constituie prima supapă oferită furiei publice.
    Partidele nu mai contează, sunt doar trambuline ocazionale, interșanjabile, ieftine. De aceea și avem un traseism politic dezgustător. Zeci de politicieni și partide întregi trec de la stanga la dreapta și retur fără nicio tresărire.

    Dar cum s-a ajuns aici? Să ne uităm în urmă, la scurta istorie a parlamentarismului post-comunist.
    1. În primii ani, principalul instrument de contraselecție politică a fost presa. Cei mai excentrici și mai zăltați parlamentari au fost făcuți ”personalități” de presă. Nu a contat substanța politică, ci ”penajul multicolor” al parlamentarilor. Citiți presa vremii și vedeți ”vedetele” de atunci: Ciontu, Gavra, Dumitrașcu, s.a.m.d. Atunci s-a născut ”răcnetul patriotic”. Bună armă în mâinile nevăzute ale ”specialiștilor” în următoarele două decenii, nimic de zis!
    2. Apoi, principalul instrument de contraselecție a fost ”societatea civilă”, grupul de ONG-uri care s-a alăturat vocilor bine orientate din mass-media. Au început presiunile și manipularea publicului în următoarele direcții: politicienii trebuie să fie oameni cu bani, companiile de stat sunt rele și trebuie să fie privatizate rapid (fie și pe un dolar), restitutio în integrum, votul uninominal. Toate fiind rădăcini ale unor realități actuale detestate de majoritatea cetățenilor.
    3. Al treilea instrument de contraselecție utilizat a fost ”elita” bine selecționată și orchestrată. Promotoarea unei agende pretins ”de dreapta”, în fapt doar de destructurare internă a partidelor politice, de anemiere a acestora și de ”disponibilizare” a resurselor țării. Descentralizarea administrativă precipitată și în absența condițiilor obiective a dus la apariția ”baronatelor”. Cruciada pentru ”întinerirea” clasei politice a provocat o infuzare a Parlamentului și consiliilor locale (și județene) cu personaje încă necoapte, fără cunoașterea necesară politicii. ”Stagiarii”, fie ei și bine intenționați, au fost și sunt victime facile pentru diverși ”experimentați” din afaceri, intelligence, etc.
    4. Al patrulea instrument îl constituie constelația de instituții ”selecte” puse să cenzureze și să desfigureze ”voința politică”. Curtea Constituțională adaugă fără rușine la Constituție și rescrie dispoziții referitoare la raporturile dintre autoritățile statului, ANI vânează incompatibilități acolo unde este evident că NU SUNT conflicte de interese, DNA se mobilizează selectiv și conform unor afinități elective, CSM și ICCJ răspund înaltelor și atlanticelor comandamente și acționează ”deîndată și întocmai” asupra Parlamentului.
    Parlamentul (ca autoritate politică și legiuitoare) a devenit, sub acțiunea acestor instrumente bine dozate, o fantomă. Neexperimentat, amenințat, plin de oameni cu abilități și interese doar în afaceri aproximative, neinteresat de marile probleme și sfidări ale societății românești. O ruină a democrației.
    Partidele au devenit vaste colecții de oameni fără idei și a convingeri politice. Votul uninominal a înlăturat orice posibilitate de preselecție a politicienilor propuși pentru funcții în stat. Azi sunt organizații lipsite de resurse (prin lege), disponibile și vulnerabile la orice mocofan cu bani.
    Există leac? Există.
    Va fi greu, pentru că va fi împotriva intereselor multora dintre cei care stau în umbră. Va lua timp, pentru că trebuie mai întâi pusă ordine în relațiile interinstituționale. Va fi o luptă, pentru că resursele apropriate în două decenii de câțiva câini mari trebuie să se întoarcă la societate. Va fi riscant, pentru că ”paznicii” intereselor României par a fi ”sub contract” acum cu alte zări.

    • Foarte bun comentariul Casandrei. De adaugat importanta tot mai mare a “vectorului media” in intratrare / iesirea de pe scena politica a diversilor candidati. Nu pot insa sa nu remarc preocuparea tot mai mare a autoritatilor in stabilirea/controlul discursului zilnic al media (prin livrari de stenograme din dosare, arestari cu jurnalistii de fata, etc) Orice pt a nu se discuta despre problemele sistemice ale tarii si pt a continua acest status quo al faradelegilor in cardasie acoperite de mult zgomot de fond. Felicitari d-lui MRU pt ca a afirmat recent la Realitatea TV ceea ce presupunea orice om cu oarecare intelegere a situatiei: SRI l-a informat pe T.B. de relatia MB-BM. Destul de rare insa momentele acestea de onestitate autentica. Cum se poate ca in Romania bancilor sa li se permita a fura de la clienti prin clauze abuzive sute de milioane de euro iar apoi BNR sa ceara „studii de impact” inainte de orice implementare a unor directive europene menite sa opreasca abuzuri de acest gen? Simplu. Institutiile platite de cetateni nu-si fac datoria. Deja se lucreaza la legi care sa impiedice clientii sa atace in instanta aceste clauze iar de dat inapoi banii furati nici nu se pune problema. Cum a fost posibil ca mizeria de afacere Rosia Montana sa ajung atat de aproape de reusita? Simplu. Institutiile platite de cetateni nu-si fac datoria. Apropo, a mai auzit cineva ceva ref incriminarea politicienilor si a diverselor autoritati implicate in aceast afacere (ca in comisia parlamentara s-au oferit numeroase piste de investigare)? Exemplele pot continua …Tot ce putem spera este doar o oarecare egalitate intre catei, caci de cei aflati in staturile puterii si ai banilor nu se atinge nimeni decat tangential, pt a mai rari/ elimina competitia. In rest, musamalizari si dezinformare. In vreme ce in Romania interesul SRI si al altor structuri este de a inregistra calculatoarele personale („un fel de ITP” nevinovat), de a avea acces la ele fara mandat, de a obliga la inregistrarea cartelelor prepay (ca infractorii nu sunt in stare sa puna boshetari sa le cumpere cartele,etc.), de a schimba BI/CI curente cu unele cu cip (ori unele fara cip dar „sigure” -macar sa-si aduca la zi baza de date pt sofisticatele programe de recunoastere faciala pe care probabil si le-au cumparat din banii amaratilor) –in SUA, Curtea Suprema a decis ca fara mandat nu pot fi inspectate telefoanele mobile, computerele, alte dispozitive de comunicare deoarece ele contin informatii personale esentiale: „Modern cell phones are not just another technological convenience. With all they contain and all they may reveal, they hold for many Americans ‘the privacies of life.’ The fact that technology now allows an individual to carry such information in his hand does not make the information any less worthy of the protection for which the Founders fought. Our answer to the question of what police must do before searching a cell phone seized incident to an arrest is accordingly simple—get a warrant.”Chief Justice John Roberts

      • „Politica și Mafia sunt două puteri care trăiesc din controlul asupra aceluiași teritoriu. De aceea, ori fac război, ori ajung la o înțelegere.” – Paolo Borsellino, magistrat anti-Mafia, asasinat în Palermo… cum ne putem explica altfel, decat printr-o intelegere (nu prea mult deosebita de cea din Mexic) intre diverse nivele ale autoritatilor statului si grupari criminale faptul ca annual intre 500 mil euro-1 mld euro sunt furati ANUAL din sistemul sanitar (vezi emisiunea de azi Europa FM) prin amanarea si blocarea introducerii unei chei de control (cardul de sanatate). Nu cred ca aceste sume nu sunt sufficient de imp pt a nu constitui amenintari grave la siguranta nationala dar se pare ca SRI considera ca cetatenii obisnuiti sunt de fapt cei periculosi (au adopta mentalitatea partenerului strategic ce considera potentiat teroristi pe cei ce protesteaza – poate vom afla si despre fusion centers ale jandarmeriei ref Rosia Montana si gaze de sist)

  36. Din cate stiu, sunteti unul dintre cei care frecventeaza in mod regulat Ambasada SUA, de unde se pare ca v-ati contaminat de maladia dublului standard. D-stra sustineti un standard pentru opozitie, unul pentru putere, din pozitia in care va situati la un moment dat. Una ati fumat in PDL, cand erati la putere, alta acum, in FC, cand sunteti in opozitie. Mai sintetic spus, vizati cate un standard separat pentru fiecare din cele doua parti ale esichierului, asa cum procedeaza Vestul cu tarile din Est, si, in special, americanii cu romanii. Ceea ce ma uimeste este ca nimeni nu se sesizeaza (sau poate ca o fac, dar au interese in a mentine tacerea) ca dublul standard este incompatibil cu statul de drept, pentru care este cel mai mare afront, il desfiinteaza, fie ca este vorba de aplicarea dreptului national, fi a celui international. Avizele de securitate sunt necesare pentru un numar strict determinat de persoane, care, in general, urmeaza sa ocupe functii numite. In cazul functiilor eligibile problema este mai delicata, nu cunosc niciun caz de demnitar ales prin milioane de voturi caruia sa i se fi refuzat sa-si ocupe functia sau sa i se retraga pe motive de aviz de de securitate, probabil si pentru ca mai tare decat controlul de securitate functioneaza controlul social si politic sau pentru ca s-ar incalca legea de fier a democratiei. Ar fi si ridicol ca un functionar care da astfel de avize sa se ia de gat, cum se spune, cu alegatorii! Insa cand procedeul avizarii de securitate se extinde la mii de oameni, si ma intreb cate mii de oameni lucreaza in aparatele din organelle de stat central si locale, cu portite politice de a se extinde, chestiunea devine periculoasa pentru democratie, reinvie sau poate reinvia practicile securiste, de trista amintire. Asa ca lasati-o moarta sau cel putin mai moale cu avizarea de securitate a parlamentarilor si cu „raul” din Parlament, acolo sunt oameni cu credibilitate si legitimitate electorala (desigur, pana la proba contrarie), credibilitate si legitimitate in fata carora nu au trecere niciun fel de avize functionaresti. Amin! (adica asa sa fie si sa se intample si in continuare).

  37. MRU a pierdut votul (si respectul) meu atunci cand a cedat mostenirea Hojdu, ba inca a luptat in parlament pentru aceasta decizie antinationala de parca-i rapisera ungurii copilul si-l amenintasera cu executia daca nu obtine „rezultatul scontat”.
    Deci sa-l voteze cei din HArCov…

  38. Eu votez cu MRU! Chiar daca ” dreapta ” va avea 10 candidati !
    Iar in turul doi, intre Ponta si MRU , nu cred ca sunt mult oameni cu scaun la cap care sa voteze Ponta. MRU , Presedinte !

  39. Pe mine m-ati pierdut de la titlu. Incriminarea unei institutii democratice nu poate fi un demers acceptabil pentru un doritor al puterii intr-o tara care a suferit de dictatura prea mult timp. Ati fost investit cu pozitia de prim ministru de acelasi parlament care v-a demis.

    Un fost prim ministru, si un doritor al puterii trebuie sa inteleaga ca inspirand neincrederea in institutille publice nu reuseste altceva decat sa isi submineze propria baza a eventualei puteri.

    Deci, in calitate de doritor al presedentiei, dvs imi transmiteti senzatia ca pregatiti terenul pentru autocratie.

    Pe de alta parte nu inteleg deloc la ce va foloseste sa atacati parlamentul, pentru ca, in eventualitatea relativ improbabila ca veti obtine puterea, veti avea nevoie de acest parlament si de urmatorul pentru a realiza orice, si in primul rand pentru a investi democratic orice administratie.

    Am vazut cu totii la ce aiureala ne duce conflictul intre puterile statului. Statul democratic functioneaza prin cooperarea puterilor separate de constitutie, conflictul poate fi doar o situatie tranzitorie care trebuie solutionata.

    Nu aveti decat sa va dezlantuiti in fata unui parlamentar sau a altuia, a unui ministru sau a altuia, dar acestia sunt oameni, nu institutii.

    V-as recomanda sa editati titlul acestui articol, si daca chiar vreti sa atacati pe cineva, atacati exact persoanele si deciziile lor gresite.

  40. Dle MRU, Ati produs o expunere oarecum academica insa nu spuneti nimic nou; toti romanii care sunt interesati de viata cetatii si a statului stiu aceste lucruri; ce mi se pare inadmisibil este ca nici dvs, cu elocinta ce va caracterizeaza, cu gandirea analitica si argumentatia coerenta, nu exprimati o solutie viabila; stiti cine ii trimite pe alesi in Parlamentul Romaniei : plebea, domnul meu, plebea aceea care nu citeste discursul dvs si nu va intelege limbajul si vocabularul: plebea din satele lu’ dragnea, plebea din Olt si din Moldova, om-noul comunist si pavlovienii spalati pe creier cu antena, cumparati cu o galeata de plastic; ar trebui sa va ganditi mai bine cum sa ajungeti la ei! Sper ca scorul de la europarlamentare v-a dat de gandit, pentru ca electoratul dvs, desi e cert scolit si ancorat in realitate, este o elita, si pe cale de consecinta, o minoritate. nu esuati in dispute sterile, vorbiti oameilor de rand „pe limba lor” nu le dati ce nu pot digera, ci spuneti-le cum veti rezolva problemele cu care ei se confrunta. Daca nu ofeiti solutii nu veti fi nici macar remarcat, sau, daca veti fi, nu veti devein credibil.

  41. Cum atinge problema comentatorul F.P. mai sus, poate ne luminează autorul articolului cum e cu avizele de securitate în democrațiile consolidate. La funcțiile eligibile, na, nu doar la cele numite. Vă băgați, domnule MRU?

    • Uite cum e la imperialiștii engleji decadenți, cărora se pare că, mai nou, am ajuns noi să le dăm lecții. Citez – dintr-un material despre membrii comisiei parlamentare de control a activității serviciilor de informații – Question: „What security clearances do Committee Members hold?” Answer: „Members of the Committee are subject to section 1(1)(b) of the Official Secrets Act and therefore have access to highly classified material in carrying out their work. (As Members of Parliament, they are not subject to the security vetting procedures that officials undergo in order to have access to such material.)”.

      Reiau ultimul paragraf, pentru uzul tuturor aruncătorilor de perdele de fum „As Members of Parliament, they are not subject to the security vetting procedures that officials undergo in order to have access to such material.”.
      QED (sper).

        • La alți imperialiști, americanii, iote cum e „Members of Congress have TOP SECRET security clearances. Because they were elected to office, they do not have to submit to the background check procedures (Congressional Staff on the other hand must submit to background checks to handle classified materials). The House and the Senate limit dissemination of intelligence to members who are on the Intelligence committees and many of their hearings are closed.”
          „Because they were elected to office” – este exact logica invocată, și pe bună dreptate, de partizanii președintelui Băsescu în cateva din momentele tensionate din ultimul timp. Principiu cu care eu unul am fost și sunt de acord, fie vorba. Legitimitatea dată de vot nu poate fi de nimic înlocuită. A, intrăm în discuția cu legitimitatea unora aleși pe liste de partid? De ce nu s-a mers până la capăt cu implementarea votului uninominal pur și dur, într-un singur tur? I-a fost teamă lu’ Reformatoru’, lui Mazărul și Fazărul lui Statu de drept, că nu-i intră mimozele în parlament?

  42. Stimate domnule profesor, sunteti in Parlament si nu ati avut un discurs pe masura la tribuna, nu ati propus o lege unde va califica pregatirea (invatamant, patrimoniu, cultura), nu ati tinut o sala in picioare. Pacat ar fi sa se piarda potentialul dvs. in lupte inutile pt o pozitie de prezidentiabil. Sa stiti ca decenii la rand Take Ionescu, P. P. Carp au trudit in gol (legi, pozitii publice) fara sa creada ca vreun ultim tren le va sfarsi cariera. Mergeti incet, prin munca sarguincioasa, si veti reusi intr-un final.

  43. Cand o sa vad un politician care militeaza fervent pentru abrogarea Legii Partidelor Politice pe acela il voi vota.
    Atentie: nu modificarea, nu imblanzirea criteriilor abuzive din aceasta lege ci abrogarea ei.

    Aceasta lege are drept efecte tot ce insirati in articol.

    Sa faceti apel la civism cand cadrul legal existent consacra abuzul si incalcarea drepturilor de a alege si de a fi ales mi se pare o gluma nesarata: e acelasi lucru cu a cere voios unuia olog, ciung si orb sa conduca o masina. Si apoi sa clatinati compatimitor din cap, deplangand starea precara a nefericitului.

  44. Nu e bine domnule MRU, nu e bine… Sa musti mana care te hraneste si sa astepti sa te hraneasca in continuare nu denota decat cinism.
    1. Este inacceptabil sa ataci parlamentul, chiar daca e plin de puscariasi/puscariabili( si e!). Este casa democratiei, chiar asa siluita cum e la noi.
    2. Daca tot vreti sa fiti un lider, fiti unul care sa mobilizeze o miscare in parlament care le-a esuat liberalilor(aia cu demisia, pe care au uitat-o toti). Ma indoiesc ca strangeti 10, adica sunteti chiar mai putini decat cei CONDAMNATI !!!
    3. V-as vota, dar pana acum nu mi-ati spus niciodata(clar, raspicat, cu subiect si predicat) de ce. Schimbarea e un mijloc nu un scop!
    4. Va rog cu simpatie, asumati-va niste idei: simple,clare care sa va defineasca. E va percep ca pe apa sfintita. Nu faceti niciun bine sar nici n-aveti ce strica.

    Deci pana una alta, n-aveti decat sa faceti analize, macar astea sa ramana in urma dvs.

  45. Sursa raului se gaseste insasi in institutie, sub forma ei actuala! Parlamentul a aparut ca o adunare a reprezentantilor cetatenilor/alegatorilor, pe vremea postalionului si a porumbeilor calatori. Astazi nu mai e nevoie de reprezentanti, caci se poate vota direct, prin mijloacele electronice existente sau care pot fi usor inventate. De cand au aparut parlamentele, au aparut si partidele, grupari de indivizi manati in majoritate de interese personale si de grup. Cred ca parlamentele sub forma actuala trebuiesc desfiintate si, odata cu aceasta si partidele. Fiecare cetatean trebuie instruit, si doar cei care ajung la un nivel prestabilit de instructie trebuie sa aiba acces permanent si direct la decizii! Starea de competenta a unui individ de a vota ar trebui reinnoita la cativa ani, tot pe cai electronice, prin reevaluarea starii lor de sanatate mintala. S-ar putea obtine pe aceeasi cale si un juramant, reinnoit si acesta la cativa ani, de credinta fata de stat, natiune sau chiar fata de colectivitatea locala a cetateanului! Veti vedea ca se va ajunge la astfel de sisteme in cativa ani. Acum aparatul reprezentantilor consuma prea multe resurse, oficial si neoficial!

  46. Parlament, grupuri de interese, servicii de informatii

    Foarte interesant articol scris de un membru al Parlamentului , in primul rand prin teza lui centrala (“ Sursa raului se gaseste in Parlament” ) care defineste o institutie atat de importanta ( la noi, din pacate, nu si foarte democratica ) drept cauza primara a raului social si eludeaza in acest mod adevarata problema . In realitate , Parlamentul nostru este unul captiv , dar cauzele acestei situatii se afla in afara lui, ori tocmai despre aceste probleme nu se discuta aici si cu cartile pe fata.

    In al doilea rand, autorul ne propune inca un paralogism absolut uluitor aruncand pisica nostra drept in curtea Parlamentului European :

    “Scandalul cu Adrian Severin în Parlamentul European ne demonstrează că se poate și la case mai mari.” (?!)

    Cu alte cuvinte, e ca si cum am spune ca scandalul Severin nu a aparut din vina celui care l-a provocat , ci din vina Parlamentului European care i-a permis aparitia ! :))

    Mai mult decat atat, autorul gaseste drept explicatie a situatiei actuale din Parlament inactivitatea societatii civile care este incapabila sa preseze asupra Parlamentului si sa obtina “ o schimbare de atitudine ” (?! ) in interiorul Parlamentului. In acest caz avem o interesanta dilema penala, legala, civila si morala in cazul senatorilor cu dosare penale pentru ca numai schimbarea atitudinii lor ( presupunand ca o obtinem ! ) nu schimba de loc problema faptelor si dosarelor lor penale …

    Pe de alta parte, daca Parlamantul este unul captiv , in aceeasi masura si electoratul este unul captiv deoarece de 25 de ani nu mai stie pe cine sa voteze intre cei care isi schimba intr-o veselie marca Dandanache doctrinele, partidele, denumirile,lozincile, functiile, pozitiile, gradele, uniformele,hainele,etc.

    In al treilea rand, autorul nu defineste care sunt aceste obscure grupuri de interese si transfera raspunderea din planul politic in planul civic : “ singura soluție ar fi implicarea societății civile în controlul activității parlamentare”, aruncand deci vina pentru culpa politica asupra societatii civile care devine singura vinovata de oalele sparte de politicienii care se apara democratic adica unii pe altii : “dacă ignorăm decăderea Parlamentului vom asista în curând la decăderea întregii clase politice.”
    Ceea ce omite sa precizeze autorul articolului este ca si societatea civila, la fel ca si clasa noastra politica , este de fapt parazitata, mai exact avem o societate civila autentica ( atat cat poate exista aceasta in conditiile noastre ! ) care este dublata de o falsa scocietate civila ( http://cursdeguvernare.ro/societatea-civila-si-crizele-globalizarii-romania.html) , mai exact un fel de societate in civil ) astfel incat si in plan civic cetatenii sunt exact in aceeasi situatie ca in politica respectiv aceea de a nu putea distinge pe graul de neghina !

    In sfarsit, teza generala care sta la baza acestui foarte interesant articol scris practic de un persoana din interiorul sistemului , este una care valideaza sistemul si in acelasi timp eludeaza raspunderea politica : politicienii actioneaza ( si nu prea patesc nimic) dar de vina este societatea civila ( cea autentica sau cea falsa ) care nu intervin/e acolo unde de fapt nu poate actiona , adica in interiorul Parlamentului. Aceasta pozitie este foarte explicabila daca avem in vedere conceptia originala a autorul articolului ( fost director SIE) despre mecanismele politice ale guvernarii , conceptie prezentata cu ceva timp in urma respectiv atunci cand a fost desemnat drept premier :

    Ungureanu: “Intenţionez să folosesc experienţa MAE şi a SIE în eficientizarea guvernării” *)

    Sursa : http://adevarul.ro/news/politica/ungureanu-intentionez-folosesc-experienta-mae-sie-eficientizarea-guvernarii-1_50aecf007c42d5a663a0be95/index.html

    De fapt, aici autorul se apropie de una din cele mai “interesante” teze publicate la noi , a unui autor care considera ca de fapt toti politicienii trebuie sa posede o cultura specifica si sa faca zid in jurul unor institutii “specifice” sau chiar sa devina …“ișpioni” :

    Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici

    Sursa : http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484

    http://pseudointelectuali.blogspot.ro/2010/01/cultura-de-intelligence-decidentilor.html

    http://sergiusimion.blogspot.ro/2012/03/demilitarizarea-romaniei.html

    Nota

    *) Cu ceva timp in urma, intr-o discutie in tren cu un tanar care voia sa acceseze fonduri europene si se lovea de birocratia atat de specifica de la noi, am aflat inca o (posibila si bizara ) explicatie pentru aceasta : in orice institutie de stat exista functionari care dau note informative la cel putin 2-3 servicii de informatii simultan ( din cele 6-7 care exista la noi ! ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Razvan Ungureanu
Mihai Razvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu este un istoric și diplomat român, care a deținut funcțiile de prim-ministru al Guvernului României, ministru de externe și director al Serviciului de Informații Externe al României. Astazi este Senator de Arad şi Preşedintele Partidului Forţa Civică.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro