vineri, martie 29, 2024

Suveranitatea economică: între sloganuri și realități

În discursurile unor politicieni și în scrierile unor jurnaliști și economiști români, este prezent adesea sloganul suveranității economice. Concepția economică exprimată de această sintagmă se inspiră, evident, din modelul xenofob-autarhic al economiei comuniste, însă amintește, de asemenea, de politica „prin noi înșine” aplicată în perioada interbelică. Pentru a fi independentă din punct de vedere economic, România trebuie să iasă într-un fel sau altul din lume! Problema este că, în condițiile globalizării, ieșirea din lume poate avea consecințe grave. În definitiv, autarhia înseamnă reducerea importurilor și limitarea intrărilor de capital străin, ceea ce împiedică dezvoltarea economică și face imposibilă suveranitatea economică.

Într-un context internațional marcat de numeroase tensiuni geopolitice, alimentate mai ales de relațiile comerciale încordate dintre SUA și China, criza financiară internațională și pandemia au resuscitat și în România discursul xenofob-autarhic al propagandei național-comuniste. La unele posturi de televiziune, publicații on-line, rețele de socializare etc., se vehiculează adesea sintagme ca: „proiect de țară”, „model economic românesc”, „strategie națională de ieșire din criză”, „capital românesc”, „produse românești”, „independență alimentară și/sau energetică”, „suveranitate economică” ș.a.m.d. Ca urmare, o parte destul de însemnată a populației a ajuns să se teamă de globalizare: conform unui studiu realizat la nivel internațional, 42% dintre cetățenii români consideră că mondializarea este un pericol.[1]

Acest discurs este în concordanță, în primul rând, cu lozincile și sloganurile propagandei național-comuniste: „suveranitate”, „neamestec în treburile interne”, „dreptul fiecărui popor de a-și decide singur soarta”, „creșterea exporturilor”, „reducerea importurilor”, „rambursarea datoriei externe” etc. Aplicată în practică, politica economică susținută prin această propagandă a dus la lipsuri de tot felul, penurie de bunuri alimentare, foamete, frig în case etc. – factori care au contribuit, fără îndoială, la alimentarea stării de nemulţumire a populaţiei, care, în decembrie 1989, a ieşit în stradă în marile oraşe şi a răsturnat comunismul.

În al doilea rând, sloganurile menționate amintesc de politica „prin noi înșine” aplicată de  Partidului Naţional Liberal, care a fost la guvernare în cea mai mare parte a perioadei interbelice (1922-1926, 1927-1928). Această politică a constat în protecţionism vamal şi încercarea de a creşte ponderea capitalului românesc în detrimentul capitalului străin în anumite ramuri economice mai profitabile sau considerate importante din punct de vedere strategic, în crearea unor avantaje salariaţilor români comparativ cu specialiştii străini, substituirea importurilor (cu tendinţe de autarhie economică), controlul şi restricţionarea relaţiilor economice externe etc.[2] La fel ca opera de „construire a societății socialiste multilateral dezvoltate”, politica ”prin noi înşine” a eşuat atât în planul dezvoltării economice, cât şi în cel al creșterii nivelului de trai. În epocă, principalele cauze au fost recoltele agricole slabe din mai mulţi ani, ostilitatea creditorilor externi şi opoziţia internă, dar şi caracterul eronat, rigid şi primitiv al însăşi politicii respective. Ca urmare, Partidul Naţional Liberal a fost nevoit să cedeze puterea Partidului Naţional-Ţărănist, al cărui guvern a început să aplice din 1928 o politică economică diferită – cunoscută sub denumirea de ”porţi deschise”.

În orice caz, tematica „suveranității economice” nu se mai reduce în prezent la un simplu discurs în favoarea protecționismului.[3] Fără îndoială, suveranitatea și protecționismul exprimă ambele dorința de „a-și lua soarta în mâini proprii” într-o lume globalizată, în care factorii de decizie politică și cetățenii au sentimentul că lucrurile scapă de sub control, însă aceste teme sunt susținute, de asemenea, de sentimentul că globalizarea provoacă o anumită dezrădăcinare, mărind distanța dintre locurile unde bunurile sunt consumate și locurile unde acestea se produc.

Astfel, dezbaterea cu privire la suveranitatea economică cunoaște actualmente unele nuanțe noi. În unele țări, cum ar fi, de exemplu, SUA, discursul protecționist privește, de regulă, o singură țară (Japonia în anii 1980; China în prezent), pe când discuția referitoare la „suveranitate” merge mai departe și consideră că amenințarea este difuză și globală. Această atitudine vizează nu numai China, ci și corporațiile multinaționale, care sunt acuzate că pun în pericol aprovizionarea cu bunuri și menținerea locurilor de muncă prin delocalizarea producției și crearea de lanțuri valorice mondiale. În Europa, discuția amintită reflectă, de asemenea, teama de dependența de marile companii americane de pe piața tehnologiei informatice (Google, Apple, Facebook, Amazon et Microsoft – GAFAM). În fine, în România, neliniștea este sporită de teoriile conspiraționiste, de discursurile despre transformarea țării într-o colonie periferică a Occidentului, despre pericolul dezmembrării țării ca urmare a regionalizării etc.

În consecință, dacă discursul tradițional despre protecționism evidențiază necesitatea păstrării locurilor de muncă amenințate de creșterea importurilor, discursul despre suveranitate insistă pe dependența țării față de anumite produse considearte „esențiale” sau „strategice”. Miza este regăsirea unei forme de independență prin restabilirea unei anumite apropieri spațiale între producție și consum și limitarea lanțului valoric la teritoriul național. În cazul particular al României, această schimbare de accent are o notă aparte, având în vedere faptul că rata șomajului este aici redusă, iar o mare parte a populației lucrează în străinătate. Ca urmare, suveraniștii români nu revendică atât menținerea locurilor de muncă pentru autohtoni, cât apărarea resurselor resurselor naturale (zăcăminte de petrol, gaze naturale și aur, pământ agricol, păduri etc.) în fața pericolului exploatării acestora de către străini,

În fine, remediul propus este mai aproape de o politică economică ofensivă, decât de o politică defensivă. Acesta constă, în esență, în instituirea de taxe vamale pentru limitarea importurilor și reintroducerea controlului asupra mișcărilor de capital. Suveranitatea economică reabilitează, deci, etatismul; ea implică crearea, prin mijloace politice și juridice, a unor avantaje comparative pentru agenții economici autohtoni, aplicarea unor politici sectoriale expansive, recuperarea decalajelor tehnologice prin subvenționarea și creditarea preferențială a anumitor activități economice  etc.

Se pune totuși întrebarea: care este conținutul exact al noțiunii de „suveranitate economică”? Întrebarea este justificată, deoarece suveranitatea nu este, de fapt, un concept economic, ci unul care provine din domeniul politic, juridic și militar, unde se definește, literalmente, ca fiind faptul și dreptul de a exercita o autoritate absolută asupra unui teritoriu. Astfel, noțiunea este folosită mai ales în domeniul relațiilor politice internaționale, desemnând un „atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state” (aici). Suveranitatea unei țări este, deci, foarte apropiată de noțiunea de independență: o țară suverană este o țară care nu depinde de altele și dispune de soarta, de actele sau de interesele sale în mod liber, fără nici o constrângere externă.

Transpusă mutatis mutandis în domeniul economic, această definiție a suveranității conduce la ideea revenirii mai mult sau mai puțin pronunțate la o anumită formă de autarhie. Căci, pentru a nu depinde de nimeni, o țară trebuie realmente să „iasă din lume” într-un mod sau altul, așa cum preconizează, la urma urmelor, suveraniștii. Astfel, ieșirea de sub incidența globalizării implică instituirea de taxe vamale mari asupra importurilor, ieșirea din Uniunea Europeană și din zona euro, închiderea frontierelor în fața imigrației, restabilirea controlului asupra mișcărilor de capital ș.a.m.d. În cazul României, ar mai fi de adăugat amânarea sine die a intrării în spațiul Schengen și în zona euro.

După cum arată eclatant experiențele românești menționate la începutul acestui articol, o asemenea politică conduce ineluctabil la un impas și este, de fapt imposibilă în lumea contemporană. Deoarece, la acest început de mileniu III, țările sunt structural dependente unele de altele prin comerț cu bunuri și servicii, investiții directe, fluxuri de capital și mișcări de populație, revenirea la autarhie ar avea un cost economic exorbitant, ceea ce face ca această evoluție să fie puțin probabilă. De asemenea, deși poate într-un mod mai puțin grav, o politică de suveranitate de inspirație mercantilistă, respectiv de sorginte stalinist-ceaușistă, în cazul României, care urmărește reducerea importurilor, limitarea și condiționarea intrărilor de capital străin, împiedicarea imigrației etc., are efecte opuse celor așteptate. În definitiv, autarhia împiedică performanțele economice și s-a dovedit în cursul istoriei contrară obiectivului suveranității economice.

În loc de această concepție maximalistă cu privire la suveranitatea economică, problema ar putea fi pusă în termeni mai realiști. Căci, chestiunea de principiu care îi preocupă în prezent pe majoritatea decidenților politici nu este suveranitatea economică în sens absolut, deoarece ei știu foarte bine că restabilirea acesteia este imposibilă, ci autonomia în producerea și/sau aprovizioanare cu anumite unor bunuri considerate „esențiale”. Și tocmai această dorință de suveranitate „limitată” este cea care s-a manifestat în perioada pandemiei Covid-19 în privința unor produse și echipamente de protecție medicală. Tensiunile cu privire la aprovizionarea cu aceste bunuri au evidențiat fragmentarea producției mondiale și importanța inconturnabilă a anumitor furnizori. Cetățenii țărilor bogate au fost surprinși de aparița penuriei, deoarece erau obișnuiți cu abudența și confortul asigurat de marea lor putere de cumpărare la nivel mondial. Pe de altă parte, cetățenii români, care, cel puțin în cazul generațiilor mai în vârstă, erau deprinși cu lipsurile, cozile și interdicțiile de tot felul, nu par să conștientizeze imensul avantaj conferit de apartenența României la structurile euro-atlantice, care le-a permis să beneficieze relativ rapid de echipamentele și medicamentele necesare pentru a face față pandemiei.

Dincolo de episodul crizei sanitare, sentimentul dependenței structurale a Europei față de SUA – și chiar față de China, în privința echipamentelor pentru tehnologia 5G – se manifestă, de asemenea, în sectorul informaticii și al altor tehnologii de viitor, cum ar fi, de exemplu, bateriile electrice. Acest lucru va determina, probabil, autoritățile din țările UE să încerce să relocalizeze întreprinderile care le-au părăsit teritoriul, precum și să recupereze decalajul tehnologic prin crearea de avantaje comparative pentru anumite genuri de activități productive.

Concluzia care se desprinde din cele arătate este că între o autarhie imposibilă și un liber schimbism hazardant, imperativul suveranității economice se rezumă la realizarea unor activități de producție strategice. În cazul României, din cauze pe care nu le discutăm aici, mijloacele aflate la dispoziția autorităților pentru atingerea acestui obiectiv sunt însă foarte puține. Ele există totuși și constă, în principal, în atragerea de capital străin și absorbția de fonduri europene.

Timișoara, 24 februarie 2021

NOTE


[1]-D. Reynié (dir.), Démocraties sous tension: une enquête planétaire, vol. I, Fondation pour l’innovation politique/International Republication Institute, 2019, p. 5 (aici)

[2]-B. Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Polirom, Bucureşti, 2010, p. 251.

[3]-Pentru o analiză mai amplă a protecționismului, a formelor și efectelor sale, a se vedea și lucrarea autorului: Protectionismul (aici)

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Totusi as avea cateva intrebari ca sa nu ramanem pierduti in chestiuni de forma de exprimare – Ar fi oare asa aiurea ca firme romanesti sa isi propuna sa fie lideri poate regionali poate globali pe anumite nise economice? Ar fi oare atat de depasit istoric ca Romania, chiar parte a UE si a altor acorduri economice, sa isi propuna prin capitalul sau uman, de idei, de valoare sa incerce sa faca performanta si sa produca plusvaloare in anumite sectoare? Nu inteleg ce e condamnabil in performantele economice pe care le obtin tari precum Elvetia, Polonia, Ungaria, Cehia, Singapore, Suedia, Israel, Taiwan, Finlanda? Ca nu inseamna ca ne transformam in vreo putere economica de talia China, US, UK, Germania, Japonia…adica avem simtul masurii si al ridicolului, dar sa nu facem nimic nimic?!

    • Poate ca de fapt Romania nu doreste asa ceva. Poate ca romanii se complac in starea in care sunt.
      Dar sa ne intrebam ce i-ar impinge pe romani in directia pe care o mentionati:
      – Lipsuri? Nu prea sunt
      – Dorinta de mai bine? E inlocuita cu auto-suficienta.
      – Idealuri, dorinte de implinire ? Cam greu, Romania nu mai are are entuziasm

      ===

      Dupa parerea mea, principalul obstacol in atingerea unei semnificatii globale a Romaniei (sau cum doriti sa o numiti in spritul celor postate) este abordarea etatist-interventionista. Adica, daca nu merge ceva, ne intrebam „ce ar trebui sa faca Guvernul?”

      Dupa mine, intrebarea ar trebui sa fie cu totul alta: „Ce a facut Guvernul si nu ar fi trebuit sa faca?”.

      • Din pacate intrebarea este tardiva. Dar inca Guvernul mai poate face ceva, mai are de jucat cateva carti strategice atata vreme cat mai are in mana productia de energie electrica, o parte din distributia de energie electrica, o parte din productia de gaze, productia de lemn, productia de sare si alte resurse minerale, transportul de gaze, de energie, inca mai poate contura un plan strategic. Dar eu ma refeream desigur la resursele de capital din sectorul privat. Modelul de construire al averii romanilor foarte bogati cu exceptia lui Daniel Dines de la Uipath arata o mare diferenta de viziune fata de cei mai bogati polonezi, cehi si unguri de exemplu, dar si fata de alti bogati din tarile pe care le mentionam mai sus. Din modul cum se construieste bogatia si cum statul reuseste sa creeze conditii pentru acumularea bogatiei se nasc diferentele majore. Eu nu stiu un stat bogat fara o clasa de oameni bogati. Nu stiu daca putem vorbi de suveranitate economica in prea multe state de pe Glob, dar exista cu siguranta state mici sau medii care si-au dezvoltat abilitati de a performa in sectoare de nisa, care le asigura un confort economic pe care unii l-ar putea numi si suveranitate economica in raport cu partenerii lor de comert.

        • Intrebarea
          Ce a facut Guvernul si nu ar fi trebuit sa faca?
          se refera la
          interventia excesiva si nepotrivita asupra pietei.
          ===
          Sunt de acord ca trebuie sa existe
          o scara sociala
          adica
          posibiltatea de a deveni bogat.

    • Bi@z _ „…sa incerce sa faca performanta si sa produca plusvaloare in anumite sectoare”

      Lucrările d-lui Karl Marx definesc conceptul „plusvaloare”, utilizat aici în sens nepotrivit.

      Dar, da, economia românească este necompetitivă. mediul investițional este profund neatractiv (este aberant ca legislația fiscală să cunoască într-un singur an peste 300 de modificări, spre exemplu).

      Investițiile românești sunt ridicole, iar la cele străine nu ne putem aștepta să devină consistente atunci când poate apărea „din spuma mării” un domn precum L Dragnea, care prin „Grupul Scoviștea” poate decide soarta economiei românești pe decenii. Este nevoie de predictibilitate, nu de instabilitatea catastrofală generată de guvernarea PSD cel puțin din ultimii ani (Grindeanu, Tudose, Dăncilă).

      • Termenul plusvaloare l-am utilizat in sensul său propriu pentru că exprimă sursă de acumulare a capitalului și pentru aportul său în procesul de obținere a performanței economice.

        • @Biz _ „Termenul plusvaloare…”

          …își are originea în teoria valorii muncii a lui Ricardo și se referă la valoarea [socială a] muncii lucrătorului.

          Intuiesc, citind comentariul dumneavoastră, că vă referiți la conceptul de „valoare adăugată”. Este o confuzie pe care o întâlnim câteodată și la unii economiști din patria noastră. Nu-i un motiv să vă îngrijorați.

          • Stiam de conceptia lui Marx despre plusvaloare sau surplus economic al muncii angajatului insusit de catre patron, recunosc ca nu si de Ricardo, dar ce am spus mai sus cred ca ramane valabil. Pentru ca este o sursa de imbogatire pentru patron la scara microeconomica si de capitalizare economica la nivel macro. Desi aveti perfecta dreptate privind confuzia si inrudirea celor 2 concepte plusvaloare si valoare adaugata.

    • Lista pe care o prezentati, cu exceptia Israelului, e de multa vreme o fosta legenda devenita intre timp un basm anacronic.

  2. În ceea ce priveşte România( dar şi alte state fost comuniste), situaţia lor economică este decisă de cei 50 de ani de economie comunistă, care a provocat o ruptură faţă de nivelul tehnologic şi de productivitate al Vestului. „Recuperarea” decalajelor de dezvoltare se face greu şi cu pierdere de timp, dar se face. Un exemplu: Cehia a depăşit deja Spania ca pib( paritatea puterii de cumpărare) per locuitor, iar România a ajuns la 70% din media Uniunii Europene( depăşind Grecia, Turcia şi Letonia).
    Pentru noi, ca membri ai UE, problema suveranismului( nu numai economic, dar şi politic) se pune în următorii termeni: vrem să renunţăm la suveranitate într-o Europă Federalizată, DA sau NU?
    Grea şi periculoasă întrebare.

    • @Lucifer _ „România a ajuns la 70% din media Uniunii Europene…”

      Încontextul globalizării, am unele rețineri în comparațiile nivelului de trai, sau de dezvoltare economică dintre țări, raportat la PPP. Să adoptaăm mai iute modena comună europeană; comparațțiile de acest fel vor fi făcute mai lesne!

      • Mai sunt şi alţi indicatori, de ex. Indicele Dezvoltării Umane dezvoltat de ONU, în care România este clasificată ca „very high uman development”( ţară cu înalt nivel de dezvoltare) pe poziţia 49( anul 2019). Adică suntem pe la coadă, dar în Lumea bună.

        • @Lucifer _ „Indicele Dezvoltării Umane…”

          Dap! Doar că este un indice compozit, care ia în calcul, spre exemplu, pentru exprimarea stadardului de viață, tot PPP. :)

          Altfel, dacă vorbim despre accesul la educație, România este o țară cu un acces larg, dar calitatea actului educațional este [cel puțin] discutabilă.

          Accesul la servicii medicale este generos, iar numărul de paturi la mia de locuitori este mare în comparație cu alte state europene, dar practic nu avem specialiști, iar în cazul arsurilor grave, spre exemplu, pacienții pot fi tratați cu adevărat corespunzător doar în strinătate, din cauza infecțiilor nosocomiale. Și ambele servicii sunt formal gratuite. Șamd. Astfel se explică punctajele mari ale patriei noastre.

          Prin urmare, atunci când se fac astfel de comparații între state este prudent să fie avuți în vedere mai mulți indici și indicatori, pentru obiectivitatea concluziilor.

    • Un articol foarte bun, cu o concluzie de foarte bun simț pentru situația de azi: „…imperativul suveranității economice se rezumă la realizarea unor activități de producție strategice. În cazul României, din cauze pe care nu le discutăm aici, mijloacele aflate la dispoziția autorităților pentru atingerea acestui obiectiv sunt însă foarte puține. Ele există totuși și constă, în principal, în atragerea de capital străin și absorbția de fonduri europene.”

  3. S-a dus vremea lui ”Prin noi înșine!”. Acum se merge pe sloganul ”Prin voi înșine!”, adică voi dragi liberali & USR -Plușii sînteți la guvernare și faceți tot ce trebuie pentru noi înșine, că altfel deschidem sertarele și de-acolo sar dosarele. Lupta de idei, doctrine de partid și strategii de țară dintre SRI și SIE se ascute și s-ar părea că și moș Teacă ar vrea să puie botu’ la plăcinta cu bani mulți. Deocamdată să vedem ce face Cîțu, că a deschis sezonul de mercato la companiile de stat prin care are de gînd să întărească suveranitatea țării prin vînzări și împrumuturi în condiții favorabile pentru capitalul străin. După ce îl pune la îngrășat o să atragă capitalul ăla străin la noi și o să-l pună la lucru ca să dea de muncă pe degeaba la oameni. În 20-30 de ani, dacă muncim cu sîrg și devotament, o să fim și noi în stare să mărim în sfîrșit alocațiile cu 5% și să le mai dăm o su’dă lei la leafă neesențialilor. Pînă atunci, ciocu’ mic și la muncăăăă, bă!

  4. Modelul economic suveranist românesc înseamnă confiscarea capitalului de către vechii securiști în strânsă unitate cu progeniturile lor răspândite, democratic, prin toate cotloanele politice ori tehnocrate.

    Deși analfabeți economic, securiștii și tovarășii au reușit sa acumuleze suficient capital prin plasarea propriilor oameni în posturile cheie din administratia centrala încă de pe vremea primului guvern provizoriu.

    Blocarea oricăror concurenți, furtul la scară extinsă pe legi și ordonanțe cu dedicație, căpușarea celebrelor găuri-negre din economia de stat prin deturnarea subvențiilor, sabotajul și compromiterea oricărui demnitar care nu avea recomandările potrivite din sistemul securist-mafiot, experimente de tip Ghiță și Tender, prin intermediul cărora au fost drenate sume imense din buget în conturile acestor pseudo-afaceriști pentru finanțarea privată a multor achiziții suspecte și cu rol de paravan al unor generali de servicii – au incercat de toate și au reușit ce și-au propus: să acumuleze, să dețină și să scape de posibilele urmări ale raptului practicat în numele națiunii.

    Nimic de păstrat din acest „model economic suveranist”.

  5. Stimate,
    d-le Biz,
    1.Firmele romanesti nu au ,,suflul” necesar pentru a se ,,europeniza ori mondializa”, ele fiind in stadiul ,,prim de dezvoltare”, care presupune ,,atasarea” la o multinationala!Concentrarea continua a Capitalului multinational absoarbe firmele mai rasarite din Romania, ele devenind filiale ,,straine” ale acestuia pina cind va avea loc un proces major de reindustrializare, despre ale carei conditii vorbesc la punctul urmator.Concluzia apartine firmei de consultanta economica COFACE Romania, care a evaluat astfel activitatea antreprenoriatului roman din ultimii 10 ani.
    2.Tema propusa de prof. Cernea este extrem de actuala in noianul de confuzie care stapineste nu doar curentele antinationale ci si pe ,,cugetatorii” nostri economici si politici in genere.
    Privite prin prisma determinarilor pe care le produce globalizarea, lucrurile sint simple: ,,suveranitatea/independenta economica este rezultatul unui ,,proiect de tara” capabil sa asigure o dezvoltare economica-industriala rapida.Suveranitatea/independenta se apreciaza si construieste azi in raport de capacitatea de a elimina saracia si inapoierea economica-industriala din tara!
    Ceeace inseamna azi ,,prin noi insine”, este capacitatea nationala de a beneficia de resursele de dezvoltare ale epocii globalizarii: Capital, forta de munca, resursele tehnologice si tehnico-stiintifice, capacitatea organizatorica si antreprenoriala, etc. care azi sint LIBERE DE STATUL NATIONAL!
    INDEPENDENTA ECONOMICA, inseamna dezvoltare economica si industriala prin atragerea si utilizarea in Romania a acestor NOI resurse ale dezvoltarii alaturi de cele nationale, care (in principal) sint BUGETARII (ca principala resursa nationala a dezvoltarii), pe care in lipsa ,,proiectului de tara” care se faca din ei (si institutiile bugetare) virful de lance al dezvoltarii – sint considerati piatra de moara de gitul ,,MODELULUI ECONOMIC BUGETAR – intre DOUA LEGISLATURI”!
    Stagnarea economica si eculubratiile ideologice inventariate de prof. Cernea nu vor inceta pina cind nu vor fi risipite de proiectul de tara care va aduce competitivitatea economica la nivelul cifrei 10 – 15 (a tarilor Vestice) si va ,,organiza” complicatul proces de adoptare a modelului economic NOU, pro-activ, ,,dezvoltator economic”, a carui necesitate era explicata de Liviu Voinea in 2010 (in lucrarea academica ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii, pag. 106, Concluzii).
    3.In ce ma priveste, cred ca marii economisti si specialisti in economia intreprinderii si macroeconomie n-au nevoie de lectii, ci de ,,tranzitia” la ,,noua economie” a dezvoltarii economice-industriale rapide, ale carei contur (teoretic) si principale teme au izvorit din insasi proiectul de reindustrializare.
    In oceanul de ,,dezbatere economica” a posibilitatilor de iesire din Criza economica bugetara a Romaniei – care se intoarce mereu si paranoic la aceeasi imposibila ,,ecuatie a echilibrului bugetar”, ideea unui proiect national cu obiectivul reindustrializarii creaza aceeasi senzatie de utopie (ori SF) – ca ,,stafia comunismului” care bintuia in 1848 Manifestul Partidului Comunist (a lui Marx)!
    4.Regret ca persoanelor carora le-am propus colaborarea pentru evaluarea si promovarea proiectului de tara li s-a parut atit de neverosimil un astfel de demers programatic, incit au abandonat totul inainte de a cunoaste daca acesta ,,sta sau nu cu picioarele pe pamint”, prin metode, tehnici si instrumentarul de lucru…

    • Domnule Caliman,

      proiectul de tara despre care vorbiti ca sa se nasca are nevoie de o stabilitate politica pentru cateva cicluri electorale pentru a putea merge coordonat intr-o anumita directie. Pentru stabilitate politica e nevoie fie de un consens transpartinic, care dupa 30 de ani de politica postdecembrista ne arata ca suntem mai usor de divizat decat de unit deci nu e o solutie fezabila, fie de un jucator politic cu tractiune pentru cateva mandate – un partid in jurul caruia sa se formeze guvernul pentru cateva mandate. Asa cum a fost CDU al lui Helmut Kohl sau guvernul socialist spaniol la putere la finele anilor 90. Dincolo de proiectul de tara, avem nevoie de o formidabila si coerenta putere de executie, ceea ce inseamna ca este nevoie nu doar de un puternic leadership politic, ci si de o resetare sociala cum noi suntem mai comozi din fire fata de alte popoare, iar ultimele 3 decenii nu imi pare ca suna a mobilizare dupa exodul pe care l-am generat si clasele generoase de asistati social si de bugetofagi.
      Asa ca raman circumspect mai ales ca timpul curge impotriva noastra pt ca guvernul are din ce in ce mai putine parghii economice la indemana.

    • Citind cu atentie urmatoarea consideratie cu partea finala a ei:

      „INDEPENDENTA ECONOMICA, inseamna dezvoltare economica si industriala prin atragerea si utilizarea in Romania a acestor NOI resurse ale dezvoltarii alaturi de cele nationale, care (in principal) sint BUGETARII (ca principala resursa nationala a dezvoltarii), pe care in lipsa ,,proiectului de tara” care se faca din ei (si institutiile bugetare) virful de lance al dezvoltarii – sint considerati piatra de moara de gitul ,,MODELULUI ECONOMIC BUGETAR – intre DOUA LEGISLATURI”!

      a carei logica imi scapa – BUGETARII sunt resurse nationale ale dezvoltarii nationale…etc,etc – deoarece atragerea fondurilor de dezvoltare alocate pe domenii nu are nevoie de un proiect de tara ci doar de stiinta, de munca si dorinta de a le accesa.

      .Din acest acest motiv nu ma mir :

      ” ca persoanelor carora le-am propus colaborarea pentru evaluarea si promovarea proiectului de tara li s-a parut atit de neverosimil un astfel de demers programatic, incit au abandonat totul inainte de a cunoaste daca acesta ,,sta sau nu cu picioarele pe pamint”, prin metode, tehnici si instrumentarul de lucru…

      Ii iubesc mult pe filozofi atunci cand raman in domeniul lor competenta si mai putin cand se erijeaza in comentatori de politici economice

  6. Stimate,
    lucifer!
    1. Romania n-a depasit Grecia sau Letonia, decit daca va luati dupa o statistica aiuritoare, care da 70 la suta din starea UE cu salariile minime pe economie a 70 la suta din salariati! si adaugarea la realizari a comertului multinationalelor!
    Apoi Cehia este o tara minuscula azi, care a fost prima putere industriala inainte de 89 si era firesc sa depaseasca Spania care este o tara mare cu economie diversificata.
    2.Situatia Estului NU este decisa de cei 5o de ani de comunism, ci de lipsa unui model economic pro-activ si a unui proiect de tara pe modelul ,,tigrilor asiatici” care in cei 30 de ani de la lansare le-au consacrat ca puteri industriale, desi au plecat de la zero economic si cultural!

    • „Statisticile aiuritoare” sunt ale Eurostat, FMI şi Banca Mondială, destul de convergente între ele. Un program de ţară este necesar, dar să nu absolutizăm, lumea este într-o schimbare profundă şi dramatică care relativizează orice „proiect de ţară”. Chiar aş generaliza şi aş spune că nu trebuie un proiect statal/ guvernamental decât în câteva direcţii( energie, digitalizare, educaţie şi cercetare).

  7. „Transpusă mutatis mutandis în domeniul economic, această definiție a suveranității conduce la ideea revenirii mai mult sau mai puțin pronunțate la o anumită formă de autarhie.”

    Sunt bucuros să citesc un nou și binevenit text al domnului Silviu Cerna, în fond, o nouă pagină a unui curs de economie. Aș îndrăzni, însă, câteva modeste observații…

    Cu eleganță, autorul evită încă o dată punerea în contextul sociopolitic românesc a teoriei economice prezentate. Astfel, cred că nu poate fi trecut peste faptul că România este un stat captiv (cel puțin parțial), fiind condus de peste 30 de ani de o guvernare cleptocratică de sorginte securisto-comunistă, iar caracteristicile economiei românești sunt cele ale unei economii în curs de dezvoltare.

    În acest context, este necesar ca suveranitatea despre care se vorbește în text – excelent prezentată de autor drept pretext și precursor al autarhiei – să fie privită din perspectiva dorinței cleptocrației de a evita constrângerile partenerilor internaționali ai României în sensul întăririi democrației și statului de drept (Uniunea Europeană, partenerii comerciali etc.). De asemenea, este necesar să avem în vedere, cred eu, că unul dintre cele mai importante eșecuri ale pieței este corupția.

    Astfel, concret, măsuri economice având consecințe socio-economice grave, de la decizia de mutare a ambasadei României din Israel (care a afectat negativ relațiile comerciale cu unele state arabe), la OUG 14 (care a afectat investițiile străine), de la creșterea salariilor în administrația publică (reflectată în deficit bugetar, inflație șamd.), la modificarea legislației în domeniul justiției (care a destabilizat sistemul juridic), sau repatrierea rezervei de aur etc., au avut drept obiectiv protejarea membrilor cleptocrației sub pretextul suveranității.

    „Deconectarea” de la piețele internaționale, „ieșirea din lume” a României nu au avut loc din pricina unei cercetări științifice, sau a unor principii economice care au condus la soluții izolaționiste precum în Statele Unite spre exemplu, ci din dorința cleptocraților ca instituțiile politice și economice internaționale, conform principiului „neamestecului în treburile interne”, să nu sancționeze guvernarea cleptocratică din România pentru deficitul de democrație creat de ei.

  8. Suveranitate economica nationala in era globalizarii nu mai exista, orice discutie in acest sens trebuie pt Romania vazut in context european la nivel UE.

  9. Interesant articolul dv.dar iată o întrebare simpla: romanii nu mai știu sa facă sere pt roșii,castraveți,etc,nu mai știu sa producă ceapa,usturoi(vine din China),cartofi,mere lapte si brânzeturi.iata ce simplu devin un pic mai independenți economic,Vorbim despre,industrii,etc complicat pentru noi,dar am putea sa ne hrănim singuri
    Da,am putea daca…..

  10. cam asa, suveranitatea individuala first (observati cit cistiga neica nimenii din bnr, asf si alte entitati monopol de stat bransate la buget, securisti sadea vorb aia, si academicieni destepti ce n a mai vazut lumea) iar cea nationala second (ultima tara n europa si prima n emigratie pe timp de pace). in 89 nu s a facut curatenie, dar sa le fereasca sfintul pe aceste lepre cind se va face.

  11. Suveranitatea economica este posibilă și necesara in anumite domenii strategice unde dependenta de factorii de decizie externi este riscanta.Ma refer in special la sectorul energetic și agricol alimentar.Eu cred că resursele energetice ale României trebuie exploatate numai de companii românești fie de stat ,fie private sau mixte.Gazul și petrolul extras din Romania nu trebuie vândut nicăieri decât tot în Romania la preturi sustenabile astfel încât petrolul și gazul românesc să acopere consumul intern măcar câteva decenii.Fiind o țară slabă financiar nu trebuie sa devenim dependenți de petrolul și gazul din import.Acest lucru se poate obține printre o politica energetică inteligenta E ceva de bun simt.Terenurilevagricole românești și pădurile nu trebuie înstrăinate cu nici un preț iar agricultura romaneasca trebuie finanțată masiva și încurajată.Celelalte domenii pot fi oricât de deschise capitalului străin și globalizării dar cele două menționate mai sus sunt strategice și trebuie să rezervate capitalului românesc.

  12. O tema interesanta care suscitata dezbateri aprinse pe tot globul, chiar si la case mai mari.

    Am ramas cu o nelamurire. Autorul afirmă ca politică liberalilor „prin noi înșine” a fost un eșec si mai apoi spune ca „Partidul Naţional Liberal a fost nevoit să cedeze puterea Partidului Naţional-Ţărănist, al cărui guvern a început să aplice din 1928 o politică economică diferită – cunoscută sub denumirea de ”porţi deschise”.
    Nu aflăm însă care politică a fost mai buna pentru Romania acelor ani.
    In cartea lui Bogdan Mugescu, Romania si Europa, citata si in articol se spune ca esecul politici liberale s-a datorat faptului ca economia era inca distrusă după război si ca atat politicile liberale cât si cele țărăniste au fost introduse defazat fata de condițiile economice externe din acele vremuri.
    In fapt cea mai mare fugă a capitalului strain din Romania s-a înregistrat in 1930 timpul guvernării taraniste a porților deschise.
    Din păcate n-am reușit sa găsesc cartea lui Nicholas Georgescu-Roegen despre Economia României (tradusă la noi in 1997) care ar fi putut oferi poate o discuție mai aprofundata.

  13. Dupa ce ne sperie bine cu autarhia, pe care chiar domnia sa o numeste – imposibila- si liber schimbismul hazardant ( ma intreb cat de mare o mai fi in realitate numarul celor care sunt adeptii celor doua variante si mai ales care este numarul celor in pozitia de a decide calea de urmat ) autorul articolului, prin concluzia pe care o trage, ne spune ca exista totusi nevoia de suveranitate economica si ea :

    ….. ” se rezumă la realizarea unor activități de producție strategice. În cazul României, din cauze pe care nu le discutăm aici, mijloacele aflate la dispoziția autorităților pentru atingerea acestui obiectiv sunt însă foarte puține. Ele există totuși și constă, în principal, în atragerea de capital străin și absorbția de fonduri europene „.

    Mi-ar fi placut sa stiu ce alte mijloace ar putea fi avute in vedere pentru ca cele doua, atragerea de capital si absorbtia de fonduri ,au devenit o marota in discursul public. De mai multa vreme si cu rezultatele cunoscute !

    IMHO aceste alte mijloace ar fi trebuit discutate,cu necesitate si in detaliu, dupa doar o scurta introducere referitoare la suveranitatea economica.

    De asemenea o enumerare a activitatilor de productie strategice ( macar a catorva ) ar fi fost interesanta ca sa vedem cum gandeste autorul articolului.

    Asta si pentru a se evita o citire intr-o cheie propagandistica a articolului.

    Platforma Contributors e vizitata ,desi uneori nu pare,de tipi putin mai inteligenti decat media.

    • Tipic pentru Romania.

      O cugetare celebra a lui I.L Caragiale suna asa :

      Romanii ,chiar daca nu fac multe lucruri,au o mare calitate,vorbesc.
      E drept ca de cele mai multe ori vorbesc pe langa subiect pentru ca daca ar vorbi la subiect s-ar termina discutia prea repede !

  14. Tipic pentru Romania.
    O cugetare celebra a lui I.L Caragiale suna asa :
    Romanii ,chiar daca nu fac multe lucruri,au o mare calitate,vorbesc.
    E drept ca de cele mai multe ori vorbesc pe langa subiect pentru ca daca ar vorbi la subiect s-ar termina discutia prea repede !

  15. Domnule Cernea. Cred ca exagerati . Nu vrea nimeni suveranitate economica absoluta. Nu invatam nimic din medelul unor tari ca Israel, Franta Germania, chiar si China (sau mai ales) Sunt cateva zone economice de interes strategice pentru un stat. Din pacate pentru Romania,aproape toate nu mai tin de statul roman,motiv pentru care suntem ca o barca , fara carma ,in bataia valurilor. Mai grav ,orientarile actualilor guvernanti(nici cu fostii nu a fost mai bine) nu ne dau mari sperante pentru acel deziderat de stat roman ,care sa-si poata purta de grija. Nimeni nu garanteaza existenta unor sanse similare,extraordinare ,asa cum au fost cele de la inceputul secolului trecut. Ce mai ramane de aparat in caz de….doamne fereste?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro