duminică, octombrie 17, 2021
Acasă Etichete Dumitru Petrescu

Probleme economice româneşti, redescoperirea vânzării de solduri şi epurările în lumea politică de la Bucureşti (1954-1967)

Începând din anul 1992 au fost publicate în România, în colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale”, o serie de volume în care sunt prezentate evoluţia economiei româneşti şi mondiale, politica şi analiza monetară, instituţiile financiare internaţionale, principiile libertăţii comerţului şi, nu în ultimul rând, istoria Băncii Naţionale a României. citește tot articolul

Despre karme politice în comunism: Ceaușescu, Drăghici și Securitatea

În urmă cu 60 de ani s-a purtat una din cele mai acerbe batalii pentru putere din istoria comunismului românesc. Se confruntau, de fapt, aparatul de partid, grupat in jurul lui Ceaușescu, și acela al Securitătii lui Dej, condus de Drăghici. Cu perseverentă viclenie, Ceausescu a reușit mai intâi... citește tot articolul

Cine a fost Chivu Stoica? Valetul lui Gheorghiu-Dej

Dacă a existat un personaj în comunismul românesc cu desăvârșire dominat de personalitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, numele său a fost Chivu Stoica. Numele său real era Stoica Chivu, dar istoriografia comunistă l-a transformat în Chivu Stoica, probabil spre a evita o cacofonie. Era mărginit, incult, ranchiunos, cu imense complexe... citește tot articolul

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A…

de: MirceaM

la „Îmbogățiții de război”

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

Interviu cu soprana Angela Gheorghiu. „În România am învățat o falsă istorie a muzicii, fabricată și comandată.”

Angela Gheorghiu este acum cel mai cunoscut artist român din lume. Notorietate cuantificabilă, clară, neîndoielnică. Prestigiul ei...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)