
Jurnal de cărți
Ion Rațiu –Anii rezistenței
Istoricul Stejărel Olaru a continuat cu o tenacitate demnă de toată lauda operațiunea de cercetare, descifrare și pregătire pentru tipar a unei noi și consistente tranșe din Jurnalul lui Ion Rațiu. Cel de-al patrulea volum, apărut în uiltimele luni ale... citește tot articolul

Jurnalul, ca loc de salvare a memoriei
Vor fi cumplit dezamăgiți toți cei care se așteptau ca Nu sunt eu (Editura Litera, București, 2020) să fie o autobiografie ca la carte.
Atunci când a decis să ne împărtășească propriile secrete și să ne pună la dispoziție ceea ce ea însăși socotește... citește tot articolul

Mircea Zaciu, din nou „departe-aproape”
S-au împlinit în luna martie 20 de ani de la despărțirea de profesorul clujean Mircea Zaciu.
N-aș putea spune cu exactitate câte publicații, câți dintre numeroșii lui discipoli, care astăzi lucrează în universități sau prin redacții de reviste literare, au marcat așa cum s-ar... citește tot articolul

Politică și similitudini
Editura Humanitas a lansat în iunie, cu ocazia Bookfest, primele două volume din Jurnalul unei epoci al lui Denis de Rougemont. Intelectualul elvețian de mare anvergură, întemeietor al personalismului, cunoscut deopotrivă ca autor al unor cărți fundamentale.
Desigur, pentru mine, în primul rând din motive sentimentale, locul întâi în top... citește tot articolul