România invizibilă există şi îşi croieşte drumul ei, neabătut, dincolo de vocile publice ale celor care nu ne reprezintă: toţi politicienii, analiştii, habarniştii, politrucii, vedetuţele, formatorii neformaţi şi alte pseudo-specialişti şi lichele incompetente care oripilează în fiecare bunul simţ al acestor români neştiuţi şi nevăzuţi pe televizoare, în presă sau în diverse scandaluri. Aceşti români nu numai că nu au loc la aceeaşi masă cu impostura şi corupţia morală, dar nu vor să se afişeze cu aceşti pseud0-reprezentanţi ai naţiei, aleşi sau auto-mandataţi. Aceşti români aşteaptă, furioşi, neliniştiţi, dar decenţi, ca România pe care o doresc şi o visează să devină a lor. citește tot articolul

Aveam prostul obicei să aruncăm cu roșii în palatul Cotroceni, încă de atunci ciuma roșie era tot roșie, deci hai cu roșii. Nu ne speriau bastoanele jandarmilor, cel puțin pe noi, fetele, pentru că știam că ne protejează băieții, dar ei au primit multe lovituri, nu se fereau pe vremea aceea. Nici nu ne arestau pentru că știau cine suntem și nu voiau o reputație atât de sinistră, mai ales că existau legăturile Ligii Studenților cu expați și intelectuali din alte țări. La cursurile lui Adrian Năstase și Antonie Iorgovan purtam însemnele Casei Regale, coroana și crucea. citește tot articolul

Timp de decenii, în exil, Mihai I a fost întruchiparea tragică a unei speranţe. Simpla sa prezenţă era un semn că România uzurpată de comunism şi murdărită de demagogie continua să existe. Împotriva sa s-a rostogolit, în cei patruzeci de ani care au urmat ... citește tot articolul