joi, martie 28, 2024

Tăiați-i salariul lui Umberto Eco! (Despre aberația Hirsch în universitatea românească)

Circulă o nouă directivă în universitatea românească. Cu toții am fost puși să ne calculăm indicele Hirsch pe Thomson-Reuters, Scopus și Google Scholar.

Voi vorbi pe scurt despre absurditatea demersului. Ca să nu fiu acuzat de necinste, mă folosesc pe mine însumi pe post de cobai.

După ce mi-am calculat indicele Hirsch (2 pe Google Scholar, 1 pe Scopus și Thomson-Reuters), m-am cam îngrijorat (fig. 1). Mă așteptam să stau mai bine, cu 8 studii în reviste ISI occidentale (pe lângă altele 20) și mai multe citări de care aveam cunoștință în reviste ISI precum Scriptorium, Vivarium, Medium Aevum sau Anglo-Saxon England, bașca altele prin cărți publicate la edituri academice de prestigiu precum Brill, Rodopi, Brepols sau De Gruyter.

(Fig. 1: Indice h Adrian Papahagi pe Scopus)

Am observat pentru început că niciunul dintre aceste motoare de căutare nu găsește toate citările. Unele, identificate aici, nu apar dincolo, și invers. Majoritatea nu apar deloc. Ca să nu mai vorbim că, dacă publici în franceză, italiană, spaniolă, sau germană, ești practic invizibil (norocul meu că sunt anglist).

Am început, firește, să mă compar cu alți colegi umaniști pe care-i știam vrednici, din diverse universități românești: pe Scopus și Thomson-Reuters, majoritatea au indicele 0, sau în cel mai bun caz 1. Rar întâlnești câte un 2. Mi-am zis că așa suntem noi, românii, mai marginali, chiar și când publicăm la Oxford, Paris, Milano sau Londra și am început să mă compar cu personalități străine din domeniul meu, filologia medievală. Cu toții aveau indici între 0 și 2. Măi, să fie!

L-am căutat, de pildă, pe Daniel Donoghue, profesor de engleză veche (specialitatea mea) la Harvard, universitatea nr. 1 sau 2 în toate clasamentele mondiale, om la sfârșit de carieră, cu salariu imens, fonduri de cercetare generoase și acces la cea mai bună bibliotecă universitară imaginabilă.

Rezultat: 6 citări, indice Hirsch 2 pe Scopus (versus eu, 2 citări, indice Hirsch 1) – fig. 2.

(Fig. 2: Indice h Prof. Daniel Donoghue, Harvard, pe Scopus)

„Măi, să fie”, îmi spun din nou. Repet căutarea cu Andy Orchard, Bosworth and Rawlinson Professor of Anglo-Saxon la Oxford: tot cam așa.

Până când m-am gândit să verific cum stă unul dintre cei mai celebri medieviști, creator de școală în semiotică, autor de cărți de succes, la sfârșit de carieră, profesor la Bologna, cea mai veche universitate din lume: Umberto Eco. Ei bine, și Eco are indicele Hirsch 2. Mai puțin, probabil, decât mulți chimiști sau informaticieni la început de carieră.

Domnule ministru al Educației, lăsați glumele proaste! Cel puțin pentru științele umane, indicele Hirsch este irelevant. Tot demersul inițiat de Minister este încă o formă fără fond, un exercițiu steril pornit de niște birocrați care nu și-au pus înainte întrebările fundamentale privind relevanța acestuia.

Motoarele Thomson-Reuters, Google Scholar și Scopus sunt calibrate mai ales pe științele exacte, ignorând cu grație citări pertinente în reviste umanistice ilustre. Din păcate, deși știu că mulți și-ar dori acest lucru, nu putem reduce lumea academică la chimiști sau biologi.

Ca simplu exemplu, cel mai mare indice h5 al unei reviste umanistice este 38, față de cel mai mare indice h5 al unei reviste de științe exacte, care este 355. Ca să nu mai vorbim că indicele h5 cel mai înalt al unei reviste în limba franceză este 15 (în domeniul biotehnologiei – cele umaniste au mult mai puțin). Ce să facă un italienist specializat în Dante: să publice în reviste americane de biologie pentru a fi citat?

(Fig. 3-5. Top 10 indici h5 periodice; top 10 indici h5 periodice de științe umane; top 10 indici h5 periodice în limba franceză)

ANEXĂ

Atâta găsește Scopus despre Umberto Eco:

(Fig. 6: Indice h Umberto Eco, Bologna, pe Scopus)

Aceasta este bibliografia despre Umberto Eco, în CV-ul său de pe site-ul Universității din Bologna (http://www.sssub.unibo.it/pagine_principali/Curriculum_eco.htm).

Selected bibliography on Umberto Eco

(Articles in daily and weekly press excluded, if not republished as a part of a book).

BIBLIOGRAPHY

CONTURSI, JAMES. L. 2005 Umberto Eco: An Annotated Bibliography. Minneapolis: The Minnesota Bookman

Publications.

BOOKS AND SPECIAL ISSUES OF JOURNALS.

AHLBORN-RIZZUTO URSULA.  1990  Im Labyrinth der Zeichen.  Europäische Hochschulschriften. Series IX, Vol. 18,

Frankfurt|M, Bern, New York: Peter Lang Verlag.

AJELLO, NELLO  1974  Lo scrittore e il potere. Bari: Laterza.

AVIROVIC, L. & DODDS, J., EDS.  1993  Umberto Eco, Claudio Magris. Autori e traduttori a confronto. Atti del

Convegno internazionale, Trieste, 27-28 Novembre 1989. Udine: Campanotto.

BACHORSKI, H. JÜRGEN., ED.  1985  Lektüren, Aufsätze, zu Umberto Eco „Der Name der  Rose”. Göppingen:

Kümmerle.

BAUCO, L. & MILLOCCA, F.  1989   Dizionario del ‘Pendolo di Foucault’. Milano: Corbo (German tr., Das

Geheimnis des Pendels-entschlüssen. München, 1990).

BERGER, GÜNTER 1999  Annäerungen an die Insel. Lektüren von Umberto Ecos “Die Insel des vorigen Tages”.

Bielefeld, Aisthesis, 1999.

BOBES NAVES, M. ET AL.  1982  Umberto Eco. Special issue of Los Quadernos del Norte III, 14.

BONDANELLA, PETER  1997  Umberto Eco and the open text. Semiotics, fiction, popular culture. Cambridge:

Cambridge U.P. g) Polish tr. Krakow: Wydawnictwo Znak, 1997.

BOUCHARD, N. AND PRAVADELLI, V., EDS  1998  Umberto Eco’s Alternative. The Politics of Culture and the

Ambiguities of Interpretation: New: York: Peter Lang.

BREMER, THOMAS. AND HEYDENREICH, TITUS, EDS. 2002  Siebzig Jahre Umberto Eco. Special issue of Zibaldone 33.

BROCHIER, JEAN-JACQUES, ED.  1989  Umberto Eco. Du semiologue au romancier. Special issue of Magazine

Littéraire 262, février, 1989.

BUKHARA, A Persian Review of Culture, Art and Iranology (in Persian), 9, 52, Summer 2006. Special issue devoted to

Umberto Eco

BURKHARDT, A.& ROHSE, E., EDS.  1991  Umberto Eco. Zwischen Literatur und Semiotik. Braunschweig: Ars et

Scientia.

CADEDDU, JOSEPH  1997  La Bustina di Minerva (1985-1994) d’Umberto Eco.  Université de Nanterre, Centre de

Recherches Italiennes, 11/12, Mai 1997.  sub-stance

CAESAR MICHAEL  1999  Umberto Eco. Philosophy, Semiotics and the Work of Fiction. Cambridge: Polity Press.

CALABRESE, OMAR  1987  L’età neobarocca. Bari: Laterza (English tr. Neo-Baroque – A Sign of the Times.

Princeton: Princeton U.P., 1992).

CALVO MONTORO, M.J. AND CAPOZZI R., eds. 1999  Relaciones literaria entre Jorge Luis Borges y Umberto Eco.

Cuenca: Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha  and University of Toronto.

CANNON, JOANN.  1989  Postmodern Italian Fiction. The Crisis of Reason  in Calvino, Eco, Sciascia, Malerba.

Rutheford: Farleigh Dickinson University Press. London  and Toronto: Associated University Press.

CAPOZZI, ROCCO, ED.  1997  Reading Eco. An Anthology. Bloomington: Indiana U.P.

CHIRITESCU, FLORIN, ET AL.  1983  Umberto Eco. Nimele Rozei. Special issue of  Secolul 20. Revista de Sinteza 272-

274.

CHUNN, IAN AND HAWKINS, RICHARD, eds. Fakebook : A festschrift for Umberto Eco on the occasion of his lecture

„Fakes and forgeries”.Vancouver: Immediacy press, (1989)

COLETTI, THERESA.  1988  Naming the rose. Eco, medieval signs and modern theory. Ithaca: Cornell U.P.

CONRADIE C.J., ED.  1988  Die Naam van die Roos. Special issue of Middeleeuse Studies-Medieval Studies 1988.

Publikasiereeks van die Randes Afrikanse Universiteit.

COTRONEO, ROBERTO.  1995  La diffidenza come sistema. Saggio sulla narrativa di Umberto Eco. Milano:

Anabasi (Enlarged edition Eco: due o tre cose che so di lui. Milano: Bompiani, 2001).

DARMON,J.-C. AND MORELLO, A.-A:, eds.,  1999  Umberto Eco, Special issue of Dix-neuf / Vingt, 7, mars.

DE LAURETIS, TERESA.  1981  Umberto Eco. Firenze: La Nuova Italia (Collana Il Castoro).

EKBLAD, SVEN.  1994  Studi sui sottofondi strutturali nel ‘Nome della rosa’ di Umberto Eco. Parte I. ‘La divina

commedia’ di Dante. Lund: Lund University Press.

ENGEMANN, W. & VOLP, R., EDS.  1992  Gib mir ein Zeichen. Zur Bedeutung der Semiotik für theologische

Praxis-und Denkmodelle. Berlin: De Gruyter.

ERIKSSON, BIRGIT  1995  Umberto Eco. Copenhagen:Rhodos.

ETO, JUN 1992 Kotoba to chinmoku (an interview). Tokyo: Shinchosha.

FABBRICHESI LEO, ROSSELLA  1983  La polemica sull’iconismo. Napoli: Edizioni Scientifiche Italiane.

FARRONATO, CRISTINA 2003  Eco’s Chaosmos. Toronto: University of Toronto Press.

FLEISSNER, ROBERT F.  1989.  A rose by any other name. A survey of literary flora from Shakespeare to

Eco.West Cornwall, CT: Locust Hill Press.

FORCHETTI, FRANCO 2005 Il segno e la rosa. I segreti della narrativa di Umberto Eco. Roma: Castelvecchi 2005

FRAGA DE AZEVEDO, FERNANDO J.  1995  A teoria da cooperação interpretativa de Umberto Eco. Porto: Porto

Editora.

FRANCESE, JOSEPH 2004  Socially Simbolic Acts: The Historicizing Fiction of Umberto Eco, Vincenzo Consolo and Antonio Tabucchi. Madison: Farleigh Dickinson U.P.

FULGA, DANIELA  1997  Zămbetul ă ngerului. De la teoria semiotica ă la roman: Umberto Eco. Cluj-Napoca:

Clusium, 1997.

FRANDSEN, FINN  2000 Umberto Eco og semiotikken. Aarhus: Universitetsforlag.

GANERI, MARGHERITA.  1991  Il „caso” Eco. Palermo. Palumbo.

GIOVANNOLI, RENATO, ED.  1985  Saggi su Il Nome della Rosa. Milano: Bompiani (Spanish tr., Ensayos sobre El

Nombre de la Rosa, Barcelona, Lumen, 1987).

GRACIA, JORGE ET AL. 2002 Literary Philosophers: Borges, Calvino, Eco. London: Routledge.

GRITTI, JULES.  1991  Umberto Eco. Paris: Editions Universitaires.

GUGLIELMI, NILDA.  1988  El Eco de la rosa y Borges. Buenos Aires: Editorial Universitaria..

HAFT, A. J., WHITE, J.G & R. J.  1987  The Key to The Name of the Rose. Harrington Park, N.J.: Ampersand.

HARENDARSKI, ULF, & GLOY, KLAUS  1996  Vom Zeichenlese. Eco sprachwissenshaftlich kommentiert. Aachen:

ein-FACH-verlag.

HAVERKAMP, A. & HEIT, A., EDS.  1987  Ecos Rosenroman. Ein Kolloquium. München: Deutscher Taschenbuch ..
HERNANDEZ, MARTIN  1995.  Readers and Labyrinths: Detective Fiction in Borges, Bustos Domecq and Eco. New

York: Garland.

ICKERT, KLAUS & SCHIK, URSULA.  1986  Das Geheimnis der Rose entschlüsselt. München: Hayne ((Italian tr., Il

segreto della rosa decifrato, Milano, Salani, 1987: Japanese tr. 1990).

INGE, M. THOMAS, ED.  1988  Naming the rose. Essays on Eco’s ‘The name of the rose’. Jakson & London:

University Press of Mississippi.

JACHIA, PAOLO 2006 Umberto Eco. Arte semiotica letteratura. San Cesario: Manni

KERNER, MAX, ED.  1987  „… eine finstere und fast unglaubische Geschichte”? Mediävistiche Notizen zu U.Eco’s

Mönchsroman ‘Der Name der Rose’. Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft.

KERNER, MAX & WUNSCH, BEATE  1996  Welt als Rätsel und Geheimnis? Studien und Materialien zu Umberto

Ecos Foucaultschem Pendel. Frankfurt-Berlin: Peter Lang.

KINDT, TOM AND MÜLLER HANS-HARALD, eds.  2000  Ecos Echos. München : Fink.

KROEBER BURKHART.  1987  Zeichen in Umberto Ecos Roman ‘Der Name der Rose’. München: Hanser.

KUHANGEL, SABINE  2003 Der labyrintische Text. Literaische Offenheit und die Rolle des Lesers. Wiesbaden: Deutsche

Universitäts-Verlag.

LANZA, GIOVANNI  1998  “Pourrait être continué…” La poetica dell’opera aperta e Les Faux monnayeurs di

André Gide. Frankfurt: Lang. 

LÈVY, SIDNEY., ED.  1984  In: search of Eco’s Rose. Special Issue of  Sub-stance 47. Special issue: Proceedings of the

Symposium  at the University of Austin, Texas, september 1984 (Japanese tr., Bara no namae tankyu. Tokyo:

Jiritsu shobo, 1988

LOGOŠ, OLGA ABD PETROIV, VLADIMIR, EDS.,  2002  Slovar’ “Majatinka Fuko” Umberto Eco. Saint Petersburg:

Symposium.

MCHALE, BRIAN, ET AL.  1989  The Name of the rose. Special section of Hebrew University Studies In Literature and

Art 17, pp. 1-116.

MAGLI, PATRIZIA,ET AL., EDS.,  1982  Semiotica: Storia Teoria Interpretazione. Saggi intorno a Umberto Eco.

Milano: Bompiani.

MANGIERI, ROCCO 2004 Abadías, Mapas, Péndulos, Islas. La semiótica del espacio en las novelas de Umberto Eco. Sl

(Maracaibo?), sd.

MARINESCU, LUIZA, 2003 Umberto Eco in labirintul romanului postmodern. Bucuresti: Editura Fundaţiei România De

Mâine.

MARMO, COSTANTINO, ED.  1990  Commented edition of Il Nome della Rosa, with Introduction, Notes, Appendices,

Glossaries. Milano: Bompiani.

MAROEVIC, TONKO  1988  Umberto Eco. Eco-Efekt. Special issue of Republika (Zagreb) xliv, 9-10.

MARTIN HERNANDEZ, JORGE  1995  Readers and Labyrinths. Detective Fiction in Borges, Bustos Domeq, and Eco.

New York: Garland.

MÉNDEZ MUNÉVAR, RAUL ET AL.  1988  En torno a ‘El nombre de la rosa’. Seminario. Universidad Nacional de

Colombia: Faculdad de Artes. Instituto de Investigaciones Esteticas, sd

MERSCH, DIETER.  1993  Umberto Eco zur Einführung. Hamburg: Junius.

MORAWSKI, S. ET AL.  1994  Umberto Eco i etnologia… Special issue of Konteksty xlvii, 1-2, pp. 3-42.

MOSER, MANFRED  1986  Musil, Canetti, Eco, Calvino. Die überholte Philosophie. Wien, 1986.

MUSARRA, FRANCO ET AL. 2002  Eco in fabula. Umberto Eco in the Humanities. Umberto Eco dans les sciences

humaines. Umberto Eco nelle scienze umane. Proceedings of the International Conference, Leuven, 24-27

febbraio 1999. Leuven: Leuven U.P. and Firenze: Franco Cesati Editore.

NANNI, LUCIANO  1980  Per una nuova semiologia dell’arte. Milano: Garzanti.

OUSMANOVA, ALMIRA  2000  Ymberto Eko: paradokc’i interpretacii. Minsk: Propilen.

PANCORBO, LUIS.  1977  Ecoloquio con Umberto Eco. Barcelona: Anagrama.

PANSA, F. & VINCI, A.  1990  Effetto Eco. Roma: Nuova Edizione del Gallo.

PETITOT, J. & FABBRI, P., EDS.  2000  Au nom du sens. Autour de l’œuvre d’Umberto Eco, Colloque de Cerisy 1996.

Paris: Grasset (Italian tr. Nel nome del senso. Milano: Sansoni 2001).

PEYRONIE, ANDRÉ 2006 Le Nom de la Rose. Du livre qui tue au livre qui brûle. Aventure et signification. Rennes:

Presses Universitaires de Rennes.

PISCHEDDA, BRUNO.  1994  Come leggere ‘Il nome della rosa’ di Umberto Eco. Milano: Mursia.

PULETTI, RUGGERO  1995  Il nome della rosa. Struttura forme temi. Manduria-Bari-Roma: Piero Lacaita Editore.

PULETTI, RUGGERO  1997  L’isola del giorno prima. Manduria-Bari-Roma: Piero Lacaita Editore

PULETTI, RUGGERO  2000  La storia occulta: Il Pendolo di Foucault di Umberto Eco. Manduria-Bari-Roma. Piero

Lacaita Editore.

RADFORD, GARY P.  2003 On Eco. Wadsworth Philosophers Series. Sl: Thomson Wadsworth.

RODRIGUEZ PEQUEÑO, FRANCISCO  1994  Cómo leer a Umberto Eco. Madrid: Júcar.

ROSS, CHARLOTTE AND SIBLEY, ROCHELLE, ED,S., Illuminating Eco.  On the Boundaries of Interpretation.

Warwick Studies in the Humanities. Aldershot: Ashgate Publishing Company 2004.

RUBINO, CARL, ED.  1992  Swinging Foucault’s Pendulum. Special session of  MLN-Comparative Literature Issue

107/5, december.

SCHALK,HELGE 2000  Umberto Eco und das Problem der Interpretation. Würzburg: Königshausen & Neumann.

SCHIFFER, DANIEL SALVATORE  1998  Umberto Eco. Le labyrinthe du monde. Biographie. Paris: Ramsay, 1998

SCHULZE-SEEHOF, DÖRTE,   2001  Italienische Literatursemiotik. Von Avalle bis Eco. Tübingen: G. Narr Verlag.

SIM, STUART, ED.  1999  Critical Dictionary of Postmodern Thought. New York: Routledge.

SOLIŃSKI, WOJCIECH 2001 Kształty obecności. Recepcja pisarstwa Umberta Eco w polskiej kulturze literasckiej.

Wrocław: Wydawnictwo Uniwersytetu Wrocłaskiego.

SORELLA, ANTONIO, ED. Umberto Eco. Sponde remote e nuovi orizzonti. Proceedings of the Colloquium of Penne,

November 29-30, 2001. Pescara: Tracce 2002.

STAUDER, THOMAS.  1988  Umberto Eco’s ‘Der Name der Rose’: Forschungsbericht un Interpretation. Mit Einer

kommentierte Bibliographie der ersten sechs Jahre internationaler Kritik (1980-1986). Erlangen: Verlag

Palm & Enke.

STAUDER, THOMAS, ED.,  1997  „Staunen über das Sein”. Internationale Beiträge zu Umberto Ecos „Insel des

vorigen Tages”. Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft.

STAUDER, THOMAS, 2004  Gespräche mit Umberto Eco. Wissenschaftliche Paperbacks. Münster: Lit Verlag.

SUTIC, MILOSLAV, ED  1989  Ekovo „Klatno”. Knjizevna Kritika 2, mart-april, pp. 5-67.

TALAMO, MANLIO.  1989  I segreti del Pendolo. Pompei: Simone (Japanese tr. 1990).

TANIGUCHI ISAMU, ED., 1990 Umberuto Eko intabyashu. Tokyo: Jiritsu shobo

TANIGUCHI ISAMU, ed. Eko no hon’yakuron : Eko no hon’yakuron to eko sakuhin no hon’yakuron.

Tokyo : Jiritsu shobo, 1999

TANNER, E. ET AL. EDS.  1991  Out of Chaos.  Semiotics. A Festschrift in Honor of Umberto Eco. Arlington, Texas:

Liberal Art Press.

TRABANT, JÜRGEN, ED. 1999 Umberto Eco, die Freie Universität und das Schnabeltier. Berlin: Dahlem U.P.

TRIFONAS, PETER PERICLES  2001  Umberto Eco and Football. Duxford, Cambridge: Icon Books (.

VERHULST, GILLIANE. 2000  Umberto Eco, Le Nom de la Rose. Paris: Ellipses.

ZNEPOLSKI, IVAJLO.  1987  Umberto Eko i yxanieto na rozata. Semioticen porled k’m romanizirane na

semiotikata. Sofia: Nauka i izkustvo.

ZNEPOLSKI, IVAJLO, ED 2005 Dossier: Umberto Eco – Signes, Représentations, Interprétations. Special issue of Divinatio 21 (Sofia, Maison des Sciences de l’Homme et de la Societé (Bulgarian version Okolo Ymberto Eko. Semuotuka u ugntucnost. Sofia).

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ESSAYS, BOOK CHAPTERS, DISSERTATIONS.

ABELAIRA, AUGUSTO  1983  O nome de la rosa seria rosa se a rosa existesse. J.L. Jornal de letras artes e ideias 76, 20-26

december (Italian tr.  in Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

ACHILLES, KAI-UWE  1991  Zahlensymbolik und ihre Funktion un Ecos ‘Der Name der rose’. In: Burkhardt, A. &

Rohse, E., eds., 1991, pp. 268-288.

ACKAERT, CAROLIEN 2000  I confini della realtà. Mondi possibili in un romanzo storico postmoderno: L’isola del giorno

prima di Umberto Eco. Dissertation, Katolieke Universiteit Leuven, Faculteit Letteren

ADAMO, FRANCESCA  1984  ‘Content analysis’ e recensioni a ‘Il nome della rosa’ di U.Eco. Tesi di Laurea in Lingue e

Letterature Straniere, Università di Palermo, AA 1983-1984 (directed by Antonino di Sparti).

ALVAREZ LLUIS 1999  La rosa y el pendilexu. In: Dialogu de Pumarin. Yviéu: Trabe, pp. 95-108

ALVAREZ, LUIS  1994  El Eco que no cesa. Exito y filosofia en las novelas de Eco. Claves de Razón Pratica, 41, 1994,

pp. 66-69.

AMBROISE, CLAUDE  1998  La reception d’une oeuvre – Entretien avec Umberto Eco – Des écrivains à part entière.

Novecento, Cahiers du CERCIC 21, pp.9-24.

AMOROSO, GIUSEPPE  1981  Il velo che copre le cose: narrativa dell’80. Humanités, aprile.Now in Narrativa Italiana

1975-1983. Milano: Mursia, 1983.

ARNAUD, MICHEL  1998  A propos de Umberto Eco. Novecento, Cahiers du CERCIC 21, pp. 25-46.

ARTIGIANI, ROBERT  1985  The ‘Model reader’ and the thermodynamic model. In: Lévy 1985, pp. 64-73 (Italianan tr, in

Giovannoli 1985, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

ARTIGIANI, ROBERT.  1992  Image – Music – Pinball. In: Rubino 1992, pp. 855-876.

ASOR ROSA, ALBERTO  1999  The Middle Age in the Post-Modern (Umberto Eco). In Un altro novecento.

Firenze:Nuova Italia, pp.331-334.

ATANASSOV, STOYAN 2002  Umberto Eco’s mirror world (in Bulgarian). Ars inveniendi pp. 36-67.

ATANASSOV, STOYAN 2003 Miroirs aux roses. Du ‘Nom de la rose’ au ‘Roman de la rose’.  In F.Pomel ed., Miroirs et jeux de

miroirs dans la littérature médiévale.  Presses Universitaires de Rennes, pp. 79-104

ATCHITY, KENNETH  1993  A medieval monastic mistery on the banks of allegory. Los Angeles Times 19.6.1983, p.3

(Italian tr. in Giovannoli 1985, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

BACHORSKI, HANS-JÜRGEN  1985  Diese klägliche Allegorie der Ohnmacht. ‘Der Name der Rose’ als historischer

Roman. In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985, pp. 59-94.

BACHORSKI, HANS-JÜRGEN  1985  Theorie des Lachens und seine Abwesenheit. In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985,

pp. 195-225.

BAETENS, JAN 2002 “Secondo diario minimo, un texte oulipien?”. In Musarra et al., eds., 2002, pp. 365-372.

BAKHMOUTSKI, VLADIMIR I.  1994  La nouvelle historique et l’enquète policière (‘Le Nom de la rose’). In: E. Nogacki,

ed., L’effacement des genres dans les lettres et les arts. Les Valenciennes 1994, 17,  pp. 125-132).

BARBIERI, DANIELE  1992  Autore Modello e racconto seriale. In: Magli, P. et al., eds.,  1992, pp. 357-370.

BARILLI, RENATO  1994  „I numeri razionali di Eco”. L’immaginazione 114, ottobre, pp. 24.

BARNA, IMRE  1988  Caro professore… (lettera a Umberto Eco) [with Hungarian text]. La Gazzetta Italo-Ungherese 2,

52-57, 1988.

BARNA, IMRE  1990  „Eloszo a Foucault”. Ingahoz, 1990.

BARNA, IMRE  2000  «Exprimer… ». Lettre ouverte d’un traducteur (in Petitot & Fabbri 2000, pp.541-547).

BARUCCO, P. 1993 De l’absence de structure à la structure absente ou du nom de la Rose à l’Aleph. Revue des études

italiennes 1- 4, pp. 153-162.

BASSI, BRUNO  1992  Non. In: Magli, P. et al., eds.,  1992, pp. 165-174.

BASSON, A.F.  1988  Umberto Eco’s ‘The Name of the Rose’: An Historical Introduction, In: Conradie, C.J., ed., 1988,

pp. 1-6.

BATTAFARANO, ITALO MICHELE  1991  „Ein Barock-Ec(h)o. Grimmelshausen und Knorr von Rosenroth unter dem

Foucault’schen Pendel”. Morgen-Glantz. Zeitschrift der Christian Knorr von Rosenroth Gesellschaft, 1/1991,

pp. 91-96.

BATTAGGION, BIANCA MARIA  1985  ‘Der Name der Rose’ von 1980 bis 1984 in Rahmen des aktuellen italienischen

Literaturbetriebs. In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985, pp. 247-270.

BATTAGLINI, ALESSANDRA  1991  Aspetti della traduzione russa del „Nome della rosa”.Tesi di laurea in Lingue e

Letterature Straniere, Facoltà di Lettere e Filosofia, Università degli Studi di Pisa, A.A. 1990-91.

BAUMANN, H.D., AND SAHIHI, A.  1986  Der film Der Name der Rose. Weinheim-Basel:Beltz (Japanese tr. by Isamu

Taniguchi, 1987).

BAYLEY, JOHN  1989  Let the corck out.  The London Review of Books, October 23, p. 15.

BENNETT, HELEN  2000  The Limìtations of Openness: Foucault’s Pendulum and Kabbalah (in Bouchard & Pravadelli

1998, pp. 81-98).

BENNETT, HELEN T.  1988  Sign and de-sign: Medieval and modern Semiotics in Umberto Eco’s The Name of the Rose.

In: Inge 1988, pp. 119-129.

BERMÚDEZ, EGBERTO  1988  Música y Liturgia. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 44-46.

BERNAL DE HERRERA, MAGDA  1988  Eros y Tanatos en el Arte Medieval. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 20-

24.

BERNARDINI, FRANCESCA  1989  La Torre di Dio. Strutture labirintiche nel „Il nome della rosa” di Umberto Eco.Tesi di

Laurea, Facoltà di Lettere e Filosofia, Università di Roma La Sapienza, A.A. 1988-89.

BERNOUSSI, MOHAMED  1999  Le problème du lecteur dans l’oeuvre d’Umberto Eco. Semiotica 124, 3/4, 1999, pp.255-

267.

BERTETTI, PAOLO  1997  Umberto Eco: Semiotica e pragmatica del testo. In  Alessandro Perissinotto, ed., Semiotiche

del testo. Alessandria, Edizioni dell’Orso, pp. 119-145.

BETTINOTTI, J. & BLETON, P.  1992  Les avatars de la lecture savante ou le ‘Lector in fabula’. Cahiers Charles V

(Université de Paris VII) 5, 14,  pp. 115-126.

BIERITZ  KARL-HEINRICH  1992  Umberto Eco: Umrisse einer atheistischen Theologie. In:  Engemann, W. & Volp, R.,

eds., 1992, pp. 63-72.

BLACK, JOEL  1999 (De)feats of Detection: The Spurious Key Text from Poe to Eco. In  Merivale, P. and Sweeney, S.

E., eds., Detecting Texts. The Metaphysical Detective Story from Poe to Postmodernism.  Philadelphia: U. of

Pennsylvania Press, pp.75-100.

BODON UMBERTO  1981  Umberto Eco: Dall’estetica alla semiotica Tesi di Laurea, Università degli Studi di Padova,

Facoltà di Lettere e Filosofia, A.A. 1980-81.

BOERSENNA, DAVID 2005 Eco on Names and reference. Contemporary Pragmatism 2, 1, pp.167-184.

BOFF, LEONARDO  1985  Os impasses da conservação e da criação em Umberto Eco. Comunicações do ISER 13 (Italian tr.

in Giovannoli 1985, German tr.in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987)

BONDANELLA, PETER 1997  “Interpretation, Overinterpretation, Parnoid Interpretation and Foucault’s Pendulum”. In

Capozzi, R., ed. 1997, pp. 285-299.

BONDANELLA, PETER  2000  Cultural Theory and Popular Culture: From Structuralism to Semiotics (in Bouchard &

Pravadelli 1998, pp. 211-224).

BONDANELLA, PETER 2002 Umberto Eco. In Bertens Hans and Natoli, Joseph, eds., Postmodernism. Oxford: Blackwell, pp.

124-129.

BONDANELLA, PETER 2003 Italo Calvino and Umberto Eco: postmodern masters. In Bondanella P., and Ciccarelli, A., eds.

The Cambridge Companion to the Italian Novel. London: Cambridge U.P., pp. 168-182.

BONFANTINI, MASSIMO, A.  1982  Dalla parte del lettore. L’uomo, un segno 1, gennaio-aprile (Now in Magli, P. et al.,

eds.,  1992,  pp. 213-226).

BONNET, MICHEL  1992  L’univers romanesque d’Umberto Eco.Thèse de Nouveau Doctorat. Université de Paris X –

Nanterre. U.F.R. de Lettre Modernes. Directeur de la recherche Claude de Gréve, 1992.

BORTER-SCIUCHETTI, GABRIELLA  1987  Annäherungen an das Namenlose. Eine Interpretatiuon von Umberto Eco ‘Il

nome della rosa’- Boris Vian ‘ L’Ecume des jours’. Abhandung zur Erlangung der Doktorwürde der

Philosophische Fakultät I der Universität Zürich. Zürich: Zentralstelle der Studentenschaft. Mimeo.

BOUCHARD, NORMA  1995  Critfictional Epistemes in Contemporary Literature. The Case of ‘Foucault’s

Pendulum’. Comparative Literary Studies 32, 4, pp. 50-67

BOUCHARD, NORMA  1995  Umberto Eco’s ‘L’isola del giorno prima’: Postmodern theory and fictional praxis. Italica 72,

2, pp. 193-208.

BOULNOIS, OLIVIER, 2004  La beautè devan l’art. D’Umberto Eco à Saint Thomas d’Aquin, et retour. In Capelle, Ph. et al.,

eds. Le souci du passage, Paris: Cerf, pp. 414-442.

BRANDT, PEER AGE  2000  Le mystère de I’interpretation (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 41-51).

BRAND, PETER AND PERTTILE LINO eds 1999. Eco. In The Cambridge History of Italian Literature. London: Cambridge U.P.

BRANDT, REINHARD 2002 “Eco in trappola. In Musarra et al. eds., 2002, pp. 23-30.

BRASSWELL, L.  1987  Meta-psychomachia in Eco’s The Name of the Rose. Mosaic 20, 2, pp.1-11.

BREDIN, HUGH 1995 Eco Umberto. In Brown, Stuart, ed., Biographical Dictionary of Twentieth Century Philosophers.

London: Routledge, pp 211-212.

BRESCIANI CALIFANO, MIMMA  1995  Le trappole del linguaggio. Realtà e finzione nel mondo scritto. Inventario 2.

BRICA, DEL GIAMMATTEO (GIULIO FERRONI)  1994  Lettere a Belfagor. Roma: Donzelli.

BRINI SAVORELLI, MIRELLA  1995  „Una lettura possibile. A proposito dei ‘boschi narrativi’ di Umberto Eco”. Iride viii,

14,  pp.212-218.

BRINKMANN, HEINRICH  1995  Fiktion als Wirklichkeit. In K. Fritsche und G. Fruling, eds., Konflikte and

Ordnung..Ofugstallt Und Bensheim, 1995, pp. 103-111.

BROCHIER, J.J. & FUSCO, M.  1989  De l’Oeuvre Ouverte au Pendule de Foucault. In: Brochier, J.J., ed., 1989, pp. 18-

27 (Spanish tr. in Los Quadernos del Norte x, 53, 1989; Slovenian tr. in Slovenske Pohl’ady Literatura Umenie

4, 1990).

BROCHIER-MARTIEL, BERNADETTE 1996 Le latin comme langue de savoir et exercice d’interprétation dans ‘Le nom de la

rose’ d’U.E. In Cesbron, G. & Richer, L., eds., La réception du latin du XIXe siècle à nos jours. Presses de

l’Université d’Angers, pp. 281-297

BROOKE-ROSE, CHRISTINE 1992  Palympsest histori. In: U.Eco, Interpretation and overinterpretation. Cambridge:

Cambridge U.P., pp. 125-138 (Italian tr., Interpretazione e sovrainterpretazione. Milano: Bompiani, 1995).

BRYER, J.& ALVAREZ, R. M.  1988  Appendix: A preliminary checklist of English-language criticism. In: Inge 1988,

pp. 173-200.

BUCZYNSKA-GAREWICZ, HANNA 1997 “Semiotics and Deconstruction”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp. 163-172.

BUISINE, ALAIN 1994 Umberto Eco ou la somme puissance de deux. Revue des sciences humaines 235, PP.173-192

BURGESS, ANTHONY 1983  Medieval Sherlock. The Observer, october 16 (Italian tr. in Giovannoli 1985, Spanish tr. in

Giovannoli 1987)..

BURGESS, ANTHONY 1989 Foucault’s Pendulum. The New York Times Review of Books, october 15:1, 22-26.

BURKERT, WALTHER  1991  Oedipus, Oracles, and Meaning. From Sophocles to Umberto Eco. The Samuel James

Stubbs Lecture Series. University College. The University of Toronto.

BURKHARDT, ARMIN  1989  Searle e Eco sulla metafora. Teoria IX, 1, pp. 139-157.

BURKHARDT, ARMIN  1991  Die Semiotik des Umberto „von Baskerville”. In: Burkhardt, A & Rohse, eds., 1991, pp.

28-89.

BURMS, ARNOLD 2002 “Religion and Ethics: the Eco-Martini Exchange”. In Musarra et al., eds., 200, pp. 253-264.

CADIOLI, ALBERTO  1987  „Una macchina fabulatrice”.  In: La narrativa consumata. Urbania: Transeuropa,  pp. 69-87.

CADIOLI, ALBERTO  1988  Ecomanìa. L’indice del Libri del Mese 10, pp. 15.

CAESAR, MICHAEL  2000.  Umberto Eco et la mort de l’avant-garde (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 411-424).

CAESAR, MICHAEL P.  1996  Secrets: A reading of Umberto Eco. Inaugural lecture delivered on 25 January 1996 in the

University of Birmingham. U.of Birmingham, Dpt. Of Italian Studies, School of Modern Languages.

CAESAR, MICHAEL 2001 The Node: Eco and the Meaning of Joyce. Journal of Romance Studies 1, 2. Now In Musarra et al

eds., 2002, pp. 187-208.

CALE KNEZEVIC, MORANA  1988  Prijepis, dijalog, potraga. In: Maroevic, T., et al., 1988, pp. 17.30.

CALE KNEZEVIC, MORANA  1993  Demiurg nad tudim djelom. Zagreb: Biblioteka Knjizevna smotra.

CALINESCU, MATEI  1987  Five Faces of Modernity: Modernism, Avant-Garde, Decadence , Kitsch, Postmodernism.

Durham: Duke U.P.

CALINESCU, MATEI  1993  Rereading. New Haven: Yale U.P.

CALLE-GRUBER, MIREILLE  1985  I sortilegi della biblioteca, ovvero il racconto dilatorio. In: Giovannoli 1985, pp. 107-

112 (German tr.in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

CALVO MONTORO, MARIA J. 2002  Eco als Vorläufer von Borges.  In Bremer and Heydenreich 2002, pp. 75-89.

CANNON, JOANN  1986  Semiotics and Conjecture in ‘Il nome della rosa’. Italian Quarterly 27, 103: 39-47.

CANNON, JOANN  1992  The imaginary universe of Umberto Eco. A reading of ‘Foucaults Pendulum’. Modern Fi+ction

Studies 38/4, pp. 895-909.

CAPOZZI, ROCCO  1982  Scriptor e lector in fabula ne ‘Il nome della rosa’ di Umberto Eco. Quaderni d’italianistica 3, 2

1982, pp. 219-229.

CAPOZZI, ROCCO  1983  Intertextuality and semiosis: Eco’s ‘éducation sémiotique’. Recherche sémiotiques/Semiotic

Inquiry 3, 3,  pp. 284-296 (Italian tr. in Giovannoli 1985, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

CAPOZZI, ROCCO  1984  Eco’s Rose. Sleuth in labyrinth hits semiotic jackpot. International Semiotic Spectrum 1

CAPOZZI, ROCCO  1989  Palimpsests and laughter. The dialogical pleasure of unlimited intertestuality in ‘The name of

the rose’. Italica 66,4, Winter,  pp. 412-428.

CAPOZZI, ROCCO  1990  Il Pendolo di Foucault: Kitsch o neo/post-moderno? Quaderni d’italianistica 11, pp.225-237.

CAPOZZI, ROCCO  1991  Scrittori, critici e industria culturale dagli anni 60 ad oggi. Lecce: Manni.

CAPOZZI, ROCCO  1994  Eco’s theories and practice of interpretation: The rights of the text and the (implied) presence of

the Author. Signifying Behavior 1, pp. 176-200.

CAPOZZI, ROCCO  1996  Metaphors and intertextuality in Eco’s Neo-Baroque narrative machine: ‘The Island of the Day

Before’. Rivista di studi italiani 14, 1, 1996.

CAPOZZI, ROCCO 1997  Interpretation and Overinterpretation. The Rights of Texts,  Readers and Implied Authors. In

Capozzi, R. ed. 1997, pp. 217-234.

CAPOZZI, ROCCO  2000  Libraries, Encyclopedias, and Rhizomes: Popularizing Culture in Eco’s Superfictions (in

Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 129-146).

CAPOZZI, ROCCO 2002 Knowledge and Cognitive Practices in Eco’s Labyrinths of Intertextuality. In Gracia, J., ed. 2002,

pp.165-184.

CARDINI, FRANCO  1985  Clericus in labyrintho. In: Giovannoli 1985, pp. 21-31.

CARONITI, MARIA LAURA 2004  Fare ’accadere’ le cose: lettura di Baudolino di Umberto Eco. Tesi di Laurea in Lettere

Moderne, Università degli Studi di Messina.

CARRAVETTA, PETER  2000  Hermeneutic Aspects of Eco’s Later Works (in Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 63-80).

CARTELLA, ENRIQUE MONTERO  1986  El mundo medieval en el ‘Nombre de la Rosa’ de Umberto Eco. Revista de

filologia romanica iv, pp.142-157.

CASERIO, ROBERT  1986  The name of the horse: Hard Times, Semiotics and the supernatural. Novel: A Forum of

Fiction 20, 1, pp.5-23.

CASETTI, FRANCESCO AND GRESPI, BARBARA  2000  Cinema and the Question of Reception (in Bouchard & Pravadelli

1998, pp. 257-279).

CASTELLI, FERDINANDO  1995  Su ‘L’isola del giorno prima’ di Umberto Eco il nichilismo danza con la morte. La

Civiltà Cattolica 146, 1, 3470, 21 gennaio, pp.121- 134.  *

CASTELLI, FERDINANDO S.J.  1989  ‘Il Pendolo di Foucault’. Deliri, traguardi e nostalgie di Umberto Eco. La civiltà

cattolica, 21 gennaio, pp. 115-129.

CASTELLI, FERDINANDO 2001 La storia come falsificazione. Baudolino di Umberto Eco. La Civiltà Cattolica, 6 gennaio, pp.

17-24

CATELLI, NORA  1981  En el nombre de la rosa. Quimera, december.

CAVALLERI, CESARE  1998  Eco. In Letture 1967-1997. Milano: Ares, pp.216-227.

CAVICCHIOLI, SANDRA.  1992  L’opera in nero. In: Magli, P. et al., eds.,  1992, pp. 303-318. Now in S. Cavicchioli, I sensi,

lo spazio, gli umori. Milano: Bompiani: 2002.

CAVICCHIOLI, SANDRA.  1995  Postfazione. In: Eco,U., Interpretazione e sovrainterpretazione. Milano: Bompiani.  Now in

S. Cavicchioli, I sensi, lo spazio, gli umori. Milano: Bompiani: 2002.

CECCHETTI, GIOVANNI  1983  Il romanzo di Umberto Eco. Italian Quarterly, 92.

CERUTTI DE GIACOMELLI, LUCIANA  1987  Apuntes para un comentario sobre ‘El Nombre de la Rosa’ de Umberto Eco.

Grupo Vision, october 29 . Mimeo.

CESERANI, R. & DE FEDERICIS, L.  1988 Due percorsi intellettuali esemplari. In: Il materiale e l’immaginario, 9.

Torino: Loescher, pp. , 135-140.

CESERANI, R. & DE FEDERICIS, L.  1988  ‘Il Nome della Rosa’ di Umberto Eco. In: Il materiale e l’immaginario, 9. Torino:

Loescher, pp. 824-828.

CESERANI, REMO  1997  “Eco e il postmoderno consapevole”: In Raccontare il postmoderno. Torino: Bollati

Boringhieri, pp. 180-200.

CESERANI, REMO  2000  Eco’s (Post)modemist Fictions (in Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 147-162).

CHARLEMONT, ANNA MARIA  1991  La trace du Pendule. Cenobio 2, xl, pp.114-124.

CHERICI, FRANCESCA 2000. Umberto Eco: semiotica e romanzo. Tesi di laurea in Storia della critica e della storiografia

letteraria, Facoltà di Lettere e Filosofia, Università di Firenze, AA. 1999-2000 (relatore Marino Biondi).

CHERICI, FRANCESCA  2000 Umberto Eco: Semiotica e romanzo. Tesi di Laurea in  Lettere e Filosofia, Università di

Firenze, A.A. 1999-2000.

CHEVALIER, TRACY ED. 1997 Eco Umberto. In  Encyclopedia of Essay. London: Routledge, pp.239-240

CHIAPPINI MORAES LEITE, LIGIA 1972  Apresentando Eco. Revista Lingua e Literatura 1, pp. 2050-213.

CHIRITESCU, FLORIN  1983  Intre placerea fabulatorie si filosofia textului.Umberto Eco. Nimele Rozei. Special issue of

Secolul 20. Revista de Sinteza 272-274, pp. 31-35.

CIRIO, RITA   1989  Le théâtre pédagogique. In: Brochier, J.J., 1989, pp. 42-43.

CLANICZAY, GABOR  1993  „Az Eco-inga”. In BUKSZ 3, pp. 334-346.

CLARK, HILARY, 1992, The universe of interpretation, . Semiotic Review of Books, 3 (1): 6-8

CLERICI, CARLOTTA  1996  Sulle tracce del giallo ne ‘Il nome della rosa’. Narrativa 10, pp.101-18.

COGO, MICHELE 2004   Indagine sociosemiotica sulle origini di un mito intellettuale. Umberto Eco (1958/1964). Tesi di

Laurea, Facoltà di Lettere e Filosofia, Bologna, AA 2002-2003.

COHEN, MICHAEL  1988  The hounding of Baskerville: Allusion and Apocalypse. In: Inge 1988, pp. 65-76

COLAPIETRO, VINCENT M. 1987 Semiosis and Subjectivity: a Peircean Critique of Umberto Eco. The Southern Journal of

Philosophy 25, pp. 295-312.

COLAZZO, SALVATORE  1990  Le oscillazioni di Abulafia: per una fenomenologia della videoscrittura. Quaderno di

Tempo Presente, 1990, pp. 33-52. Now as: Videonarrare. Il ruolo del ‘Pendolo’.  In: Sonde. Maglie: Edizioni di

Madona Oriente, 1992.

COLETTI, THERESA  1992  Pinball, woodoo, and ‘good primal matter’: incarnations of silence in Foucault’s Pendulum.

In: Rubino 1992, pp. 877- 891

COLLETTA, CAROLYN 1989 Umberto Eco. Semiotics and the Merchant’s Tale. The Chaucer Review 24, 2, pp. 32-38.

COLLINI, STEFAN  1992  Introduction: Interpretation terminable and interminable. In: U.Eco, Interpretation and

overinterpretation. Cambridge: Cambridge U.P. (Italian tr., Interpretazione e sovrainterpretazione. Milano:

Bompiani, 1995).

COLOMB, GREGORY C.  1980  Semiotics since Eco (i) & (ii). Papers on Language and Literature 13. 3, 15. 4-4,

pp. 329-348 and 442-459.

COLOMBO, FURIO  1994  L’isola del giorno prima. La rivista dei libri IV, 10, ottobre, pp.4-8.

CONSOLI, JOSEPH P.  1993  Navigating the labyrinth: A bibliographic essay of selected criticism of the works of

Umberto Eco. Style 27, pp. 478-514

CORNIS-POP, MARCEL  1984  Through Rose-Colored Glass. The North-American Review, September.

CORNO, DARIO  2003  Eco e le frontiere dello stile: la riscrittura come parafrasi creatriva. In Roberto Carnero, ed. Letteratura di frontiera: il Piemonte Orientale. Vercelli: Mercurio,  pp. 303-312.

CORRY, LEO  1992  Jorge Borges, Author of ‘The Name of the Rose’. Poetics Today 13, 3, Fall, pp. 425-446.

CORSINI, EUGENIO  1984  La radice della rosa. Sigma XVII, 3, pp. 91-110.

CORTI, MARIA  1988  I giochi del Piano. L’indice del Libri del Mese 10, pp. 14-15.

COSENZA, GIOVANNA.  1992  I limiti dell’enciclopedia. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 115-128.

COSTIUCOVICH, HELENA  1982  Umberto Eco. Imja Rosi. Sovriemiennaja hudoziestviennaja litieratura za rubiezom 5,

1982, pp. 101 ffg (Italian tr. in Giovannoli 1985, pp. 76-83, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in

Giovannoli 1987, Croatian tr. in Maroevic, 1988).

COTRONEO, ROBERTO  1992  Alla ricerca di Umberto Eco. La Rivista dei Libri II, 6, giugno, pp. 21-26.

COTRONEO, ROBERTO 2002 “Eco e Nerval sull’efetto nebbia”. In Musarra et al., eds., 2002, pp. 365-372.

CRAM, DAVID AND MAAT, JAAP 2002 “The Search for the Perfect Language: Lingua Adamica in the Context of the 17th

Century Universal Language Schemes”, In Musarra et al. eds., 2002, pp. 137-148.

CUBITT, SEAN 2001 The Poetics of Pessimism. In Simulation and the Social Theory. Sage Publications.

CULLER, JONATHAN 1992  In defence of overinterpretation. In: U.Eco, Interpretation and

overinterpretation. Cambridge: Cambridge U.P., pp. 109-124 (Italian tr., Interpretazione e sovrainterpretazione.

Milano: Bompiani, 1995).

CUZARI ARACRI, ANGELA  1985  L’enigma della rosa. L’arengo viii, pp.21-28.

DADDESIO, THOMAS C. “Semiotics and the Limits of Interpretation”. Romance Language Annual 3, pp. 186-188.

DAMIANOVA, JANA 2995 Umberto Eco – Une théorie de la traduction. In Znepolski ed. 2005, pp. 91-102.

DAROONTHANOM, KRISANA.  1991  Original und literarische Transposition. Zur Semiotik von Portalskulpturen und

Buchmalerei in Ecos ‘Der Name der Rose’. In: Burkhardt, A & Rohse,E., eds., 1991, pp. 225-246.

DAUPHINÉ, JAMES  1986  Il nome della rosa ou du labyrinthe culturel. Revue de Littérature Comparée 40, 1, pp.11-20.

DAVIDSON, NEIL  1990  Semiotics and ‘The name of the rose’.Dissertation presented for the degree B.A. in

Communication Studies, Sutherland Polytechnic, 1990.

DE BERNARDIS, MATTIA 2003 Verso una teoria semiotica della percezione. La soglia inferiore della semiotica di Umberto

Eco. Tesi di laurea In  Scienze della Comunicazione, Università di Bologna, AA 2002-2003 (relatore Patrizia

Violi).

DE BONIS, VITTORIO MARIA  1992  La rosa malata: il gioco, la malizia, l’ossessione. Università di Roma La Sapienza,

Facoltà di Lettere e Filosofia, Tesi in Storia della Letteratura Moderna e Contemporanea (directed by Mario

Petrucciani and Armando Gnisci), AA 1991-92.

DE BONIS, VITTORIO MARIA 1993 “L’eco del Pasticciaccio: Guglielmo da Baskerville e Francesco Ingravallo investigatori-

filosofi”. Galleria” 3, pp. 88-92;.

DE JONG, MARTIN, J,G.  1991  Een Roos zonder Naam. (Intertextualiteit bij Borges en Eco).  In: Literatuur: een spel

zonder grenzen. Leiden: Dimensie, pp.26-44.

DE LAURETIS, TERESA   1986  “Das Rätsel der Lösung.  U. Ecos ‘Der Name der Rose’ als postoderner Roman”. In

Huyssens, S. and Scherpe, K., eds., Postmoderne. Hamburg: Roowohlts Enzyklopädie, pp.251-269.

DE LAURETIS, TERESA  1985  Gaudy rose: Eco and narcissism. In: Lévy  1985, pp. 13-29. Now in De Lauretis, T., ed.,

Technologies of Gender. Bloomington: Indiana U.P.,  1897, pp. 51-69 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. tr.

in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

DELLA COLLETTA, CRISTINA 1996 Transhistorical Narratives: The Apocalypse and the Carnival in Umberto Eco’s „Il nome

della rosa”. In Plotting the Past. Purdue U.P., pp. 153-194.

DE MALLAC, GUY  1971  The Poetics of the Open Form (Umberto Eco’s Notion of ‘Opera Aperta’). Books Abroad,

January, pp. 31-36.

DE WAELE, LURTGART  2000  Il Pendolo come metafora del (post)moderno: Moderno e postmoderno ne Il pendolo di

Foucault. Dissertation, Katolieke Universiteit Leuven, Faculteit Letteren.

DEBENEDETTI STOW, SANDRA  1995  “La teoria della (corr)relatività, ovvero la crociata di Sherlock Eco”. Rivista di

studi italiani XIII, 1, giugno 1995, pp.118-150.

DECOTTIGNES, JEAN.  1988  Le nom des choses. In: Ecritures ironiques. Lille: Presses Universitaires, pp.137-199.

DEELY, JOHN  1976  The doctrine of signs: Taking form at last. Semiotica 18, 2, pp. 171-193.

DEELY, JOHN 1997 “Looking Back on A Theory of Semiotics: One Small Step for Philosophy, One Giant Leap for the

Doctrine of Signs“. In Capozzi, R. ed. 1997, pp.82-110.

DEGLI ESPOSTI, CRISTINA  1991  The alchemical trend of post-modernism: Italo Calvino, Umberto Eco, and Federico

Fellini. Doctoral dissertation submitted to the Faculty of the Graduate School, Department of French and

Italian, Indiana University, April 1991.

DEGLI ESPOSTI, CRISTINA  1991  The Poetics of Hermeticism in Umberto Eco’s ‘Il Pendolo di Foucault’. Forum

Italicum 25, 2: 185-204.

DEGLI ESPOSTI, CRISTINA  1996 Eco Umberto. In Bondanella, P. et al., Dictionary of Italian Literature. Westport:

Greenwood Press, pp. 193-196.

DEL BELLO, DAVIDE  2000  The Search for the Perfect Sign: Eco, Vico, and the Destiny of Rhetoric in European

Culture (in Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 39-62).

DEL FATTORE, JOAN  1988  Eco’s conflation of theology and detection in The Name of the Rose. In: Inge 1988, pp. 77-

89.

DELLA COLLETTA, CRISTINA  1996  Transhistorical narrative: The apocalypse and the carnival in Umberto Eco’s The

Name of the Rose. In: Plotting the Past: Metamorphoses of Historical Narrative in Modern Italian Fiction.

West Lafayette: Purdue University Press, pp. 153-194.

DEUSER, HERMANN  1992  Christichle Religion – Zeichen unter Zeichen? In:  Engemann, W. & Volp, R., eds., 1992,

pp. 31-44.

DI BIASE, CARMINE  1981  Il nome della rosa, ovvero il sortilegio della parola. Studium, maggio-giugno. Now as:

Sortilegio del segno. In: Linea surreale in scrittori d’oggi. Napoli: Società Editrice Napoletana, 1981, pp. 11-

122.

DI BIASE, CARMINE  1989  La deriva del senso e la parola in Umberto Eco. Studium 1, gennaio-febbraio, pp. 114-124.

Now in: La letteratura come valore – Da Tommaseo a Eco. Napoli: Liguori, 1983, pp. 387-402.

DIPPLE, ELIZABETH  1988  A novel, which is a machine for generating interpretations: Umberto Eco and ‘The Name of

the Rose’. In: The Unresolvable Plot. New York & London: Routledge.

DOLEŽEL, LUBOMIR  1980  “Eco and his Model Readers”. Poetics Today 1,4, pp.181-188.

DOLEŽEL, LUBOMIR  1997 “The Themata of Eco’s Semiotics of Literature”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp. 111-120.

DOMENICO PORZIO  1976  Umberto Eco.In Primi Piani. Milano: Mondadori, pp. 253-256.

DOMENICO PORZIO  1984  Umberto Eco.In Perché Loro. Bari: Laterza, pp. 169-191.

DONATO, DEBORAH  1996  L’approssimazione infinita. Uno studio sull’estetica e sulla semiotica di Umberto Eco. Tesi

di Laurea in Filosofia, Università degli Studi di Messina (directed by Santo Coppolino), AA 1995-96.

DROSTE, FLIP 2002 “The Eco-System in Semiotics”. In In Musarra et al. eds., 2002, pp. 31-44.

ELAM, DIANE  2000   P.S. „I Love You”: Umberto Eco and The Romance of the Reader (in Bouchard & Pravadelli

1998, pp. 185- 208).

ELLMANN, RICHARD  1983  Murder in the Monastery? The New York Review of Books 12, July 21.

ENGEMANN, WILFRIED  1991  Review of ‘Das Foucaultsche Pendel’. Wege zum Menschen 43,2, Februar, pp. 120-123.

ENGEMANN, WILFRIED  1992  Wie beerbt man die Dialektische Theologie? In: Engemann, W. & Volp, R., eds., 1992,

pp. 161-174.

ENNIS, HYACINTH  1988  Some Franciscan Aspects of ‘The Name of the Rose’. In: Conradie, C.J., ed., 1988, pp. 36-42.

ERNANDES MICHELE 2000  ‘Il pendolo di Foucault’ di Eco come paradigma mistificatorio dell’impostura su Abramo.

Palermo, 29 settembre 2000.

ERTL, I. & LO JACOMO, F.  1994  Umberto Eco, l’esperanto et le plurilinguisme de l’avenir. Langage problems &

Language planning 18, 2, summer 1994,  pp. 87-112

ESCUDERO, LUCRECIA  1992  Apocalittico e integrato. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 342-356.

ESCUDERO, LUCRECIA  1996  Conversaciones con Umberto Eco. Telos 46, 1996, pp.121-124.1996

ESCUDERO, LUCRECIA  1996  Los anos 60 y los cultural studies. La trayectoria de Umberto Eco. Telos 46, 1996,

pp.125-131

ESCUDERO, LUCRECIA  1998  Umberto Eco, Os anos 60 e os ‘Estudios culturales’. And Conversaçoes com Umberto

Eco. Margem 1998, pp.11-126.

ESCUDERO-CHAUVEL, LUCRECIA  2000.  Umberto Eco, les annees 60 et les «cultural studies » (in Petitot & Fabbri 2000, pp.

345-355)..

ESCUDERO-CHAUVEL, Lucrecia 2002 “Lecteur dans le monde, homme dans la fable”. In Musarra et al., eds., 2002, pp.265-

276.

EVANS, CHRISTINE ANN 1991 “Between Postmodernism and Cultural Critique: Umberto Eco and the Popular”. Romance

Language Annual 1, pp. 111-115.

EVANS, CHRISTINE ANN  2000   Eco’s Fifth Column: The Critic of Culture Within the Precincts of the Popular. In

Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 241-256).

FABBRI, PAOLO  1989  Le dedale dans le texte. Le magazine littéraire 262, fevrier , pp. 48-54 (Italian tr.in Magli, P. et

al., eds., 1992).

FABBRI, PAOLO 2002 “Jeux de miroirs: un rétroviseur sur la sémiotique ». In Musarra et al. eds., 2002, pp. 45-56

FAETI ANTONIO 2004 La fiamma di Nerbini, il mistero di Salani. Hamelin 11,  pp.7-15.

FAGIOLI,  ALESSANDRA  1995  Lettera aperta a Umberto Eco. Philosophema 8, 15-16, pp 57-60.

FAGIOLI, ALESSANDRA 1991  Silenzio della fede e silenzio della conoscenza. Riflessioni sul valore del silenzio ne ‘Il

Nome della Rosa’ e ne ‘Il Pendolo di Foucault’ di Umberto Eco”. Philosophema 5, 11-12,  aprile, pp. 34-39.

FAGIOLI, ALESSANDRA 2003  Il romanziere e lo storico. Intervista a Umberto Eco. Lettera Internazionale 75, PP. 24.

FALIGOT, R. & KAUFFER, R.  1995  Le Pendule et la Rose. In: Le marché du diable. Paris: Fayard, pp. 167-218.

FAURE, CH. & SURACE ,TH. 1994 Le rasoir d’Occam et les lunettes d’Eco, du pessimisme à la tolérance. In BARUCCO, P., ed.,

De l’archaïque et du cryptique à la signifiance. Université de Nice Sophia Antipolis, pp. 265-275

FEDERICI, CORRADO  1986  Epistemology in Eco’s Il nome della rosa. Quaderni d’italianistica 7, 2, pp.183-196.

FERRARO, ANGELA  1991  La ricerca degli anni Ottanta tra istanze metanarrative e neofigurative. In: Catalano, Gabriele,

ed., Da Verga a Eco. Napoli:Pironti, pp.483-628.

FERRETTI, GIAN CARLO  1988  Una logica transnazionale. In: La fortuna letteraria. Urbania: Transeuropa,  pp. 37-43..

FERRUCCI, FRANCO 2002 Murder in the Monastery. In The New York Times Guide to the Arts of the 20th Century, 4, 1980-

1999. New York.-

FLINKER, NOAM  1989  Eco’s intertextual dialogue: Adso on Aristotle, Revelation and Canticle. In: McHale, B., et al.

1989, pp. 98-116.

FONTANILLE, JACQUES 2002 «De la polysensorialité à la sémiotique du corps». In Musarra et al. eds., 2002, pp. 57-78.

FORCHETTI, FRANCO 2000 Le poetiche del simbolo nell’opera narrativa di Umberto Eco.  Studi medievali e moderni 2, pp.

175-224.

FORTINI, FRANCO  1996  Eco. In: Trentasei moderni. Breve secondo novecento. Lecce: Manni, pp.21-22.

FRANZ, MICHAEL  1990  Das menschliche Mass der Kunst. In: U.Eco. Im Labyrinth der Vernunft. Leipzig: Reclam,

1990, pp. 455-473.

FRANZ, THOMAS 2002 Der Philosoph, der aus dem Nebel kam. In Bremer and Heydenreich, eds. 2002, pp. 8-15.

FRARE, PIERANTONIO 9.  1989  Il Pendolo di Foucault o della negazione. Vita e Pensiero 72, 5, maggio 1989; also in

Testo 18, 1989.

FRARE, PIERANTONIO  1995  L’isola del giorno prima, ovvero come leggere il libro (del mondo). Vita e pensiero 78,

gennaio 95, pp. 61-77.

FREIBERGA, ELGA  2002  Haokosmoss un dzīve labirintā . Kentaurs XXI, 28, pp. 43-46.

FRENTZ, THOMAS S.  1988  Resurrecting the Feminine in The Name of the Rose. Pre/Text 9, 3-4, pp.124-145.

FRIEDMAN, SUSANA  1988  Cruzados y Peregrinos. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 31-34.

FRUGONI, CHIARA  2000 Il nome della rosa: Caccia al tesoro fra le righe.  Medioevo 9, 44, pp. 47-55.

FUHRMANN, HORST  1987  Umberto Eco und seine Roman ‘Der Name der Rose’. In: Kerner, Marx, ed., 1987, pp. 1-20.

FUHRMANN, HORST  1989  Un caso a sé: il romanzo di Eco.In: Guida al Medioevo. Bari: Laterza, pp. 267-271. .

FUSCO, MARIO  1989  ‘Le Pendule de Foucault’. In: Brochier, J.J., 1989, pp. 28-29.

FUSCO, MARIO  2000  Sur le «Beatus de Liebana» (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 247-256).

GALVÁN PAULÌN, JUAN  1991  La conspiración templaria; El Pendulo de Foucault y la revelación del secreto. La

Cultura en Mexico, march-april.

GANERI, MARGHERITA  1988  Lectores in fabula. Teoria narrativa e pratica della scrittura nel Nome della Rosa di

Umberto Eco.Tesi di Laurea, Università di Siena, Facoltà di Lettere e Filosofia, AA 1987-1988 (directed by

Romano Luperini).

GANERI, MARGHERITA 1998  Umberto Eco. In Postmodernismo. Milano: Editrice Bibliografica, pp. 44-50.

GARCIA-MATARRANZ, FELIX 1987 Filosofia politica medieval en ‘El nombre de la rosa’. Revista de estudios politicos, n.s.,

56.

GARCIA, REYES 1980 A short critique of the role of the sign in Eco’s ‘A Theory of Semiotics’. Auslegung 7, pp. 163-183.

GARZA-CUARÓN, BEATRIZ 1999  Eco’s Use of Connotation in Semiotics. In Connotation and Meaning. Berlin: de

Gruyter, pp.184-190.

GENETTE, GÉRARD  1989  Une théorie de l’oeuvre d’art. In: Brochier, J.J., 1989, pp. 46-48.

GENTILONI, F.  1981  Il nome della rosa: le piccole parole, il riso, la speranza, nel messaggio dell’illuminista Eco. COM

Nuovi Tempi 15 febbraio.

GIAMBAGLI, ANNA (sd)  Raymond Queneau, Umberto Eco e gli Exercices de Style: Linguaggio poetico di creazione e di

traduzione. Equivalence 20, nd, pp. 33-54

GILBERT, BOBBYE 1991  “Semiotics in the New Rhetorics”. In Tanner, W. et al. eds. 1991, pp. 7-13.

GILY REDA, CLEMENTINA  1990  Eco, Ruschdie (sic) e dintorni. Il Cristallo XXXII, 2, pp. 59-66.

GILY REDA, CLEMENTINA  1990  Re delle cose, autor del mondo, arcana/malvagità. Criterio viii, 3-4, pp. 230- 239.

GINEV, DMITRI 2005 L’infinie ouverture de l’interprétation et la fin incessante de la modernité. In Znepolski, ed. 2005, pp.

67-90.

GIOANOLA, ELIO  1996  Umberto Eco. In: Storia della letteratura italiana. Milano: Librex Scuola, pp. 967-971.

GISLIMBERTI, SILVIO AND KIENPOINTNER, MANFRED 1987  “Katz und Eco – zwei semantische Modelle in Vergleich (unter

Betonung des wortsemantischen Bereichs). In Kienpointher, M. et al. eds. Sprache, Sprachen, Sprechen.

Innsbruck, pp. 75-102.

GIULIANI, ALFREDO  1984  Scherzare col fuoco. In: Autunno del novecento, Milano: Feltrinelli 1984 (Now in

Giovannoli 1985, pp. 33-37, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987, Croatian tr. in

Maroevic, T., at al., 1988).

GOLDEN, LEON  1986  Eco’s reconstruction of Aristotle’s theory of comedy in ‘The Name of the Rose’. Classic and

Modern Literature 6, 4, pp. 239-249.

GOLINO, ENZO  1988  Il grande gioco di Eco. Mondo Operaio 12, dicembre, pp.131-134.

GOLINO, ENZO  2000  Espace et temps dans «L’Ile du jour d’avant (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 439-453).

GORING PAUL et al., eds. 2001 Eco Umberto. In Studying Literature. The Essential Companion. Oxford: Oxford U.P.,pp.

329-331

GRAF, GUIDO  1991  Das Labyrinth als Zeichen – das Zeichen als Labyrinth. In: Burkhardt, A. & Rohse, E. eds., 1991,

pp. 90-123.

GRAF, GUIDO  1991  Das Labyrinth als Zeichen – das Zeichen als Labyrinth.In Burkhardt, A. & Rohse, E. eds., 1991,

pp. 90-123.

GRAF, GUIDO  1991  Wissen aus kleinen Erkentnissen oder Brunellus und einige seine Vorfharen. In: Burkhardt, A. &

Rohse, E., eds., 1991, pp. 169-202

GRAMIGNA, GIULIANO  1981  Il monaco e il novizio. Alfabeta 21, Febbraio.

GRANDI, ROBERTO  1982  Sistema di consumo e significazione delle merci. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 321-336.

GRAZIOLI, MARIA ALESSANDRA  1989  La torre di Dio. Strutture labirintiche ne ‘Il nome della rosa’ di Umberto Eco.

Tesi di Laurea in Filosofia, Università di Roma La Sapienza AA 1988-1989 (directed by Emilio Garroni).

GRUBER, JÖRN  1987  Spiel-Arten der Intertextualität im ‘Der Name der Rose’ Aus der Werkstatt eines literarischen

Falschmünzers oder Über die Kunst, aus fremden Texten beue Bücher zu machen. In: Haverkamp, A. & Heit,

A., eds., 1987, pp. 60-96.

GUERRERO DE MESA, ALICIA  1988  El Espiritu  cientifico en El Nombre de la Rosa. In: Méndez Munévar, R., et al.

1988, pp. 47-50.

GUGLIELMI, ANGELO  1981  Il piacere del romanzo. In: A. Guglielmi, ed. Il piacere della letteratura, Milano: Feltrinelli

(Now in Giovannoli 1985, pp. 65-67, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

GUILLERM, JEAN PIERRE 1994 Sept trompettes ou dix petits nègres, l’Apocalypse dans ‘Le nom de la rose’ d’U.E., Graphé 3,

pp. 161-172

GUSTAFFSON, LARS  1982  Bruder Humor, Schwester Toleranz. Der Spiegel 48, November 29. Now in Sweedish as

Postfazione a Rosens namn, Stockholm: Brombergs, 1993.

HAFERLAND, HARALD  1985  Über detektische Logik. In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985, pp. 129-164.

HAFERLAND, HARALD  1985  Verkehrte Welt. Zu einer Poetik der Umkehrung. In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985,

pp. 165-194.

HAFT, ADELE J.  1955  Maps, Mazes, and Monsters: The Iconography of the library in Umberto Eco’s The Name of the

Rose. Studies in Iconology 14, 1995, pp. 9-50.

HARTLEY, ANTHONY  1984  Eco’s Great Mistery. Secret of an Old Libary. Encounter, March.

HATEM, HUGUETTE  1982  Le nom de la rose. Esprit 69, pp. 201-203 (Italian tr.in Giovannoli 1985, Spanish tr. in

Giovannoli 1987).

HAUSMANN, FRANK-RUTGER  1987  Umberto Ecos ‘Il nome della rosa’ – ein mittelaltlicher Kriminalroman? In: Kerner,

Marx, ed., 1987, pp. 21-52.

HEIDE, VAN DER, HERMAN  1982  On the contribution of Umberto Eco to Joyce criticism. Doctoraalscriptie, Algemene

Literatur Wetenschap, Vrije Universiteit, Amsterdam.

HEIDE, VAN DER, HERMAN   1992  On the contribution of Umberto Eco to Joyce’s criticism. Style 26, pp. 327-339.

HEIDER, MARTIN  1992  Die Unendichkeit Gottes – ein fraktales Bild. In: Engemann, W. & Volp, R., eds., 1992, pp.

133-146.

HEINTZE, HORST  1987  Der Name eines Bestseller. Zur Literaturgeschichtlickeit und aktualisierenden Bedeutung im

Umberto Ecos mittelalterlichem Kriminalroman. Weimarer Beiträge 2, pp. 256-276.

HEIT, ALFRED  1987  Die ungestille Sensucht – Geschichte als Roman. In: Haverkamp, A. & Heit, A., eds., 1987, pp.

152-184.

HELLERHOFF, TORSTEN PADE  1996  „Jedem Gläubigen zeigt die Gottheit ihr Gesicht”. In Kerner at al. 1996, pp. 82-

108.

HENDERSON, W.J.   1988  The ‘Manuscript Tradition’ of ‘The Name of the Rose’. In: Conradie, C.J., ed., 1988, pp. 7-14.

HENTSCHEL, ELKE  1985  Die positivistischen Ahnen des William von Barkerville oder: Ist ‘Der Name der Rose’ ein

Kriminalroman? In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985, pp. 95-128.

HENTSCHEL, ELKE  1985  Nomina nuda tenemus oder: Zeichen vo Zeichen (von Zeichen). In: Bachorski, Hans Jürgen.,

ed., 1985, pp. 225-246.

HIDDEMANN, FRANK  1992  Geheimins und Rätsel. In: Engemann, W. & Volp, R., eds., 1992, pp. 73-94.

HIGGINS, D.  1987  Eco’s ‘Il Nome della Rosa’ and the historical novel. JATI 52, pp.17-24.

HOGAN, PATRICK COLM  1994  The limits of semiotics. Diacritics 23, 4, pp. 82-92.

HOLLEN, WERNER  1985  Erzälte Semiotik. Betrachtungen zu Umberto Ecos ‘Der Name der Rose’. In: Hass, Renate &

Klein-Braley, Christine, eds., Literatur im Kontext. Festschrift für Helmut Schrey zum 65. Sankt Augustin:

Hans Richarz.

HÖLTER, ACHIM  1991  “Umberto Eco’s ‘Il nome della rosa’ – Der Roman ein Figurengedicht?” Romanistische

Zeitschrift für Literaturgeschichte, 1991, pp. 418-433.

HORIA,  VINTILA  1993  El nombre de la rosa es politeismo. El Alcazar, March 9, p. 30 (Italian tr. in Giovannoli 1985,

Spanish tr. in Giovannoli 1987).

HORN, PIERRE L.  1988  The detective novel and the defense of humanism. In: Inge 1988, pp. 90-100.

HOSOKAWA, SHUHEI  1989  Il ritratto di Umberto Eco come homo ridens. Nich-i Bunha Kenkyu (Studi di cultura italo –

giapponese) xxvii, pp. 56-62.

HÜLLEN, WERNER  1987  Semiotics narrated: Umberto Eco’s ‘The Name of the Rose’. Semiotica 64 – 1/2, pp. 41-57.

HUTCHEON, LINDA  1992  Eco’s echoes: Ironizing the (Post) Modern. Diacritics 22.1 pp. 2-16 (Now in Bouchard and

Pravadelli, eds. 1998).

HUTCHEON, LINDA  1993  Umberto Eco’s holistic Detective agency (With apologies to Dirk Gentry). In R. Capozzi and

M. Ciavolella, eds., Scrittori, tendenze letterarie e conflitto delle poetiche in Italia (1960-1990). Ravenna:

Longo, pp.107-116.

IDEL, MOSHE  1996  Umberto Eco und die Kabbala. .In Kerner, M. & Wunsch, B., 1996, pp. 75-81.

IDEL, MOSHE  2000  Quelques remarques sur la place du symbolisme dans la Kabbale (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 185-

214)

IJSSELING, SAMUEL  1987  ‘De naam van de roos’. Een boek over boeken. In: Allegaert, P. & Vanmarke,I., eds. Tussen

poussin en punthelm. Opstellen over cultuur. Leuven: Acco, pp.167-180.

IMBACH, RUEDI  1983  Der Teufel ist… die Warheit, die niemals vom Zweifel erfasst wird. Civitas, 1-2.

IMBERT, PATRICK  1983  ‘Le nom de la rose’. De l’intrigue sémiotique au suspense de la sémantique. Carrefour 5, 2,

november, pp. 72-75  (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli

1987).

IRATÇABAL, CHRISTINE  1989  L’Apocalypse dans ‘Le Nom de la Rose’ d’Umberto Eco. Mémoire. Université de Pau et

des Pays de l’Adour. Faculté de Lettres. S.d. Mimeo, 1989.

IRATÇABAL, CHRISTINE  1995  Eco, lecteur de A.France? Association des Professeurs de lettres, Bulletin 69, pp.14-24.

ITO, KIMIO  1990  Il caso Moro e ‘Il Nome della Rosa’ (in Japanese). Italiana 19.

IVANOV, VENCESLAV V.  1988  Ogon’ i roza. Introduction to Imja Rozy. Inostrannaja Literatura 8, pp.3-7.

JAUSS, HANS ROBERT 1987  “Einleitung. Drei Abhandlungen zum Streit der Interpretation“. In Eco, U., Streit der

Interpretation. Konstanz: Universitästverlag, pp. 9-13.

JANSEN, MONICA 2002 «Eco, Tabucchi and Plato’s Gastritis». In Musarra et al., eds., 2002, pp. 277-290.

JEULAND-MEYNAUD, MARYSE  1981  Una rose pour talisman. Revue des études italiennes 2-3, avril-septembre.

JUARRERO, ALICIA  1992  The  message whose message it is that there is no message. In: Rubino, 1992, pp. 892-904

KAMPER, DIETMAR  1983  Das Ende der Unbescheidenheit.Leviathan.  Zeitschrift für Sozialwissenschaft 11, 3, pp. 435-

438 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

KEARNY, RICHARD,     The Palace of Living Arts; Strategies of Resistance. In The Wake of Imagination. London:

Routledge, pp. 340-42; 380-83.

KELEMEN, JANOS  1974  The semiotic conception of VS. Semiotica 11/1, pp. 75-98.

KELEMEN, JANOS  1992  ‘Il nome della rosa’ e la semiotica di Eco. Il cannocchiale 2, maggio-agosto, pp. 79-92.

KELLNER, HANS  1988  ‘To make truth laugh’: Eco’s ‘The Name of the Rose’. In: Inge 1988, pp. 3-30.

KELLY, ROBERT  1995  Castaway. The New York Times Book Review, october 22, p.7-9.

KEOPPEN, CHRISTIAN.  1991  Architektur als Zeichen in Ecos Semiotik. In: Burkhardt, A.  & Rohse, E. eds., 1991, pp.

247-267.

KEPPLER, JAN  1986  Die Interpretation zweier Romane des 18. Jahr. (Sterne, Diderot) mit Hilfe der Konzeption des

‘Offenen Kunstwerk’. Magisterarbeit, Berlin.

KERMODE, FRANK  1983  On the horse of Baskervilles. The Observer, October 6, pp. 18-19  (Italian tr. in Giovannoli 1985,

Spanish tr. in  Giovannoli, Croatian tr.in Maroevic, T. et al., 1988).

KERNER, MAX  1987  Zeitbezug und Mittelalterverständnis in Umberto Ecos ‘Der Name der Roose’. In: Kerner, Marx,

ed., 1987, pp.  53-80.

KIRCHOF EDGAR. R. 2002 Umberto Eco ästhetik. In Bremer and Heydenreich, eds. 2002, pp. 16-28.

KLANICZAY, GABOR  1988  Un’altra rosa per Eco (with Hungarian text). La Gazzetta Italo-Ungherese 2, pp. 72-81.

KLANICZAY, GÁBOR  1993  Eco’s Pendulum. Budapest Review of Books 3, 3, fall, pp.115-123.

KLEBER, HERMANN  1987  Der Autor und sein Roman. Hinführung zu Umberto Ecos ‘Der Name der Rose’. In:

Haverkamp, A. & Heit, A., eds., 1987, pp.19-59.

KLEINERT, SUSANNE  1994  La narrativa oggi è come una storiografia dell’immaginario. Ein Gespräçh mit Umberto

Eco. Grenz Gäñge 1, pp. 84-112.

KLINKENBERG, JEAN-MARIE 2002 “Le cul-de-sac de l’iconisme et la sortie du secours cognitive”. In Musarra et al. eds.,

2002, pp. 79-92.

KLEM, LONE  1984  A rose is a rose is a rose is a rose. Kontrast 1.

KÖHN, ROLF  1987  ‘Unsere Bibliothek ist nicht wie die anderen…’ Historiches, Anachronistiches und Fiktives in einer

imaginären Bücherwelt. In: Kerner, Marx, ed., 1987, pp. 81-114.

KONDILI, ELENI  1989  Le role de la lecture dans Le Nom de la Rose d’Umberto Eco.Mémoire de D.E.A. en Sciences du

Langage presenté sous la direction de M. Gérard Genette. Paris: EHESS. Mimeo.

KÖNGSEN, EWALD 2004  „Der Nordstern scheint auf den Pol“. Baudolinos Liebesbriefe an Beatrix, die Kaiserin – oder ‚Ex

Epistolis duorum amantium’.  Andreas Bihrer und Elisabeth Stein eds., Nova de Veteribus. München-Leipzig: K.G.

Saur, pp. 1113-1121.

KROEBER, BURKHART  1985 Bücher im heimlich-unheimlichen Dialog miteinander. Esoterisch und populär: Die neuen

Romane von Italo Calvino und Umberto Eco. Frankfurter Rundschau, July 24 (Italian tr. in Giovannoli 1985, pp.

68-75, Spanish tr. in  Giovannoli 1987).

KROEBER, BURCKHART  2000  Notes sur la traduction (in Petitot & Fabbri 2000, pp.. 548-552)

KROEBER, BURKHART  2002  Schwierigkeiten beim Übersetzen von Baudolino. In Bremer and Heydenreich 2002, pp. 112-

117.

KRUSE, GERD  1985  Transpiration und Inspiration: Beobachtungen zum Bauplan und zur Erzählweise von Umberto

Eco Rosenroman. In: Bachorski, H. J., 1985, pp. 59-94 (also in Krober 1987).

KRUSE, GERD.  1985  Der geplante Erfolg eines „Überraschungsbesellers”. In: Bachorski, Hans Jürgen., ed., 1985, pp.

271-319.

KRYSINSKI, WLADIMIR  2002  Borges, Calvino, Eco: The Philosophers of Metafiction. In Gracia, J., ed. 2002, pp.185-204.

KRYSINSKI, WLADIMIR 2003  Borges, Calvino, Eco: filosofie della metanarrazione. In Il romanzo e la modernità. Roma:

Armando, pp. 233-254.

KURZON, DENNIS  1989  ‘Nomen Rosae’: Latin and ‘The Ambience of the period’ in Eco’s novel. In: McHale, Brian et al.

1989, pp. 36-51.

LAMARQUE, PETER  1996  Marks and noises and interpretations. Semiotica 108, 1/2, pp.163-176.

LANCHANN, C.  1988  The Conflict between Monastic Culture and Scholastic Ideals in ‘The Name of the Rose’. In:

Conradie, C.J., ed., 1988, pp. 43-50.

LANDIÉ-HILAIRE, GENEVIÈVE 2000 Une étude de réception: La fortune littéraire des romans d’U.E. en France 1981-1998.

Thèse de l’Université d’Aix Marseille 1.

LANDIÉ, GENEVIÈVE 2004 De quelques marginalia des romans d’U.E.. In Kohn-Pireaux, L. & Denès, D., eds., Les marges

thèorique internes. Presses Universitaires de Nancy, pp. 213-221.

LANGELLA, G.   1981  Eclissi della lettura? Intorno ai romanzi di Eco e Calvino. Vita e Pensiero, giugno.

LANSLOTS, INGE 2002 “Eco e Verne: navigazioni attraverso l’impossibile”. In Musarra et al., eds., 2002, pp. 379-390.

LATTARULO, LEONARDO  1982  La ricerca narrativa tra logica e misticismo. Roma: Carte Segrete, pp. 3-17, 36-42 now as:

Tra misticismo e logica.  Also in Giovannoli 1985 (German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli).

LAUMONIER, ALEXANDRE  2000  De l’Histoire, des livres et des mondes. A partir de la bibliothèque du «Nom de la

rose» (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 454-484)

LE GOFF, JACQUES  1989  Forcément médiéval et terriblement moderne. In: Brochier, J.J., 1989, pp. 30-33.

LE GOFF, JACQUES  2000  Umberto Eco et le Moyen Age (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 235-246).

LECHTE, JOHN  1994  Umberto Eco. In: Fifty Key Contemporary Thinkers. London: Routledge, pp. 127-30.

LEHMAN, DAVID  1989  At the hearth of the maze. In: The perfect murder. New York: The Free Press – London:

Collier-Macmillan, pp. 197-210.

LEMOINE,  MICHEL  1988  Uno studio in rosa. Quaderni Medievali 25, giugno, pp. 77-84.

LEPSCHY, GIULIO  1974  On Content Form. Semiotica X, 2, pp. 191-293.

LEPSCHY, GIULIO  1977  Review of A Theory of Semiotics. Language 53, 3, pp. 711-714.

LICEO GINNASIO DE SANCTIS  1995  Eco. I romanzi. Avellino: Grafic Way.

LILLI, LAURA  1995  Voci dall’alfabeto. Interviste con Leonardo Sciascia, Alberto Moravia, Umberto Eco nei decenni

Settanta e Ottanta.Roma: I Quaderni di Minimum Fax.

LINDE, VAN DER, GEHRARD 1995 Reasonableness and conjectural knowledge in Eco’s ‘Il nome della rosa’. Studi

d’Italianistica nell’Africa Australe 8,1, xxx, pp. 73-94

LODGE, DAVID, 2006 Introduction to The Name of the Rose. New York: Knopf (Everyman Library) 2006.

LONGONI, ANNA 1997  “Esoteric Conspiracies and the Interpretative Strategy”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp. 210-216.

LOTMAN, JURY M.  1989  Blihod iz labirinta. Postface to U. Eco, Imia Rozi. Moskow: Kniznaja Palata, pp. 468-481.

LOZANO MIRALLES, HELENA  2000 Comment le traducteur prit possession de l’Ile et commença de la traduire (in Petitot

& Fabbri 2000, pp. 553-573)

LOZANO, JORGE  1982  Umberto Eco: La mirada semiotica. In: Bobes Naves, M. et al., 1982, pp. 46-50.

LUKE, ALLAN 1989 Open and Closed Texts: the Ideological/Semantic Analysis of Textbook Narratives. Journal of

Pragmatics 13,1, pp. 53-80.

LUMLEY, DAVID  1994  Introduction.In: U. Eco, Apocalypse Postponed. Bllomington: Indiana U.P., pp. 1-16.

MACKEY, LOUIS  1985  The name of the book. In: Lévy 1985, pp. 30-39 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in

Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

MAGLI, PATRIZIA  2000  L’ epiphanie de I’«etre» dans la representation verbale (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 173-184).

MAGLI, PATRIZIA.  1992  ‘Per speculum et in aenigmate’. L’universo simbolico nella narrativa di Umberto Eco. In:

Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 263-282.

MANESCALCHI, ROMANO  1982  Sul ‘narrare’ di Umberto Eco ne ‘Il nome della rosa’. Michelangelo 38-39, gennaio-

giugno.

MANETTI, GIOVANNI  2000  Inference et equivalence dans la theorie du signe d’Umberto Eco (in Petitot & Fabbri 2000,

pp. 157-172).

MANETTI, GIOVANNI.  1992  Trame, nodi, repressioni. Umberto Eco e la storia della semiotica. In: Magli, P. et al., eds.

1992, pp. 5-24.

MANETTI, GIOVANNI 2002 “Inferenze: sintomi e indizi nella semiotica interpretativa di Eco”. In Musarra et al. eds., 2002,

pp. 93-110.

MANGIERI ROCCO  2006  Tres miradas, Tres sujetos. Eco, Lotman, Greimas. Madrid: Biblioteca Nueva 2006.

MANGIERI, ROCCO 1998  De la Obra Abierta al Péndulo de Foucault.  Cuadernos de documentación y investigacióny 2,

pp.22-35.

MANN, JOCELYN  1988  Traversing the labyrinth: The structures of discovery in Eco’s ‘The Name of the Rose’. In: Inge

1988, pp. 130-145

MARCONI, DIEGO  1997  Il nome della bestia. L’indice dei libri del mese 14, 10, pp.6.

MARCONI, LUCA.  1992  Dalla pragmatica alla semantica. Spunti per una semiotica musicale abduttiva. In: Magli, P. et

al., eds., 1992, pp. 371-378.

MARMO, COSTANTINO.  1992  Retorica e motti di spirito. Una ‘quaestio’ inedita di Giovanni di Jandun. In: Magli, P. et

al., eds., 1992, pp. 25-42.

MARNOTO, RITA  1983  ‘Il nome della rosa’: a abertura de un texto fechado. Vértice 456-457.

MARRONE, GIANFRANCO  1990  Tipi. Umberto Eco. In: Stupidità e scrittura. Palermo: Flaccovio, pp.71-88.

MARRONE, GIANFRANCO  2000  Des emissions en direct à l’autoreferentialite. Cinq regards sur la television (in Petitot &

Fabbri 2000, pp. 378-410).

MARSCIANI, FRANCESCO.  1992  Modelli e modelle. Rileggendo la sezione D. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 143-

150.

MARTIN MORAN, JOSÉ M.  1989  Eco-logia. In: Bobes Naves, M. et al. 1989, pp. 21-23.

MARTIN, RENÉ  1993  D’Apulée à Umberto Eco, ou les métamorphopses d’un Ane”. Bulletin de l’Association

Guillaume Budé 2, juin 1993, pp.165-182.

MARTINET, GILLES  1990  Le grand prestidigitateur. In: Les italiens. Paris: Grasset, pp. 225-230.

MARTINEZ ANGEL, LORENZO 2001 Sobre libros y cultura en la Edad Media: Juego en/sobre ‘El nombre de la rosa’.  Alminar

VI, 6, pp. 117-130.

MATAMORO, BLAS  1995  „El cuento de la buena pipa”. Cuadernos Hispanoamericanos, 536, febrero, pp.103-109.

MATTUSCH, MICHÈLE  1990  Umberto Eco – Theorie un Andwendung eines Konzepts. Beiträge zur Romanischen

Philologie 29 (1), pp. 19-25.

MAYER, SIGRID  1988  Eine Auseinandersetzung mit dem mittelarlichen Stoff der Apokalypse, vermittel durch Umberto

Eco. In: P. Knapp & G. Labroisse eds., Wandlungen des Literaturbegriffs in den Deutschprachingen Ländern

Seit 1945. Amsterdamer Beiträge zur Neuerern Germanistik, Band 27.

MCGINN, COLIN 2000  Review article on Kant and the Platypus. The New York Review of Books, june 15.

MCGRADY, DONALD  1987  Sobre la influencia de Borges en ‘Il nome della rosa’ de Eco. Revista Iberoamericana 141,

octubre-diciembre, pp. 788-806.

MCGRADY, DONALD  1992  Eco’s bestiary: The basilisk and the weasel. The Italianist 12, pp. 75-82.

MCGRADY, DONALD 1994 “Textual Revisions in Eco’s Il nome della rosa. The Italianist 14, pp. 195-203.

MCHALE, BRIAN  1989  The (Post)modernism of The Name of the Rose. In: Mc Hale, Brian et al., 1989, pp. 1-35.

MCHALE, BRIAN  1992  On Foucault’s Pendulum. In: Constructing Postmodernism. London: Routledge, pp. 165-187.

MÉNDEZ MUNÉVAR, RAUL   1988  Historia y Simbolismo. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 9-19.

MEUNIER, JACQUES  1989  L’ethnologie réciproque. In: Brochier, J.J., 1989, pp. 45-46.

MICCOLI, CLEMENTINA  1992  Dal Nome della rosa al Pendolo di Foucault. Ipotesi di lettura e strategie interpretative.

Tesi di Laurea, Università degli Studi di Lecce, Facoltà di Magistero, A.A. 1991-1992

MICSKEY, KOLOMAN N.  1992  Zeincheräume des Geistes. Ecos Rosenroman als Zeichen der kairologischen

Bestimmtheit geistiger und historischer Räume und der offene Semiose. In: Engemann, W. & Volp, R., eds.,

1992, pp. 123-132.

MIETHKE, JÜRGEN  1987  Der Philosoph als Detektiv. William von Barkerville, Zeichendeuter und Spurensucher, und

sein ‘alter Freund’ Wilhelm von Ockham in Umberto Ecos Roman ‘Der Name der Rose’. In: Kerner, Marx, ed.,

1987, pp. 115-127.

MILANO, LAURA Y RAVERA, ROSA MARIA 1999 Aproximación a ‘L’Isola del giorno prima?, de Umberto Eco. Buenos

Aires: Quadernos Gritex 7, pp. 23-46.

MILLER, H.C.T.  1988  Stemma vs. Doolhof: ‘n Semiotese Tematiek in ‘The Name of the Rose’. In: Conradie, C.J., ed.,

1988, pp. 51-60.

MIRANDA, CLAUDIA.  1992  Oscillazione tra teoria semiotica e scrittura nel ‘Pendolo di Foucault’. In: Magli, P. et al.,
eds., 1992, pp. 283-302.

MODEO, SANDRO  1993  L’ombra di Babele. La rivista dei libri III, 12, dicembre, pp.4-6.

MONTALE, EUGENIO  1962  Opere aperte. Corriere della sera 29.7.62. Now in: Auto da fé. Milano: Saggiatore, 1996,

pp. 278-279.

MONTALE, EUGENIO  1964  Di bene in meglio. Corriere della sera 2.8.94. Now in: Auto da fé. Milano: Saggiatore,

1996, pp.278-279.

MONTERO CARTELLE, ENRIQUE  1986  El mundo medieval en El nombre de la rosa de Umberto Eco. Revista de

Filologia Romanica iv,  pp. 141-157.

MOORES, JOHN D.  1995  Wrestling with rationality in Paul. Romans 1-8 in a new perspective. Cambridge: Cambridge

U.P.

MOOS, PETER VON  1987  Umberto Ecos offenes Mittelalter. Meditationes über die Historik des Romans. In: Kerner,

Marx, ed., 1987, pp. 128-168.

MORAWSKI, STEFAN  1994  The hopeless game of flânerie. In Tester, Keith, ed., The Flaneur. London: Routledge, pp.

181-197

MORDENTI, RAUL  1980  Adso da Melk, chi era costui? Il quotidiano dei lavoratori 19 dicembre. Now in Giovannoli

1985, pp. 33-37 (German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987, Croatian tr. in Maroevic, T., et

al., 1988).

MOSER, MANFRED  1984  Zeit-los-werden durch Lektüre. Didaktik über Philosophie 2.

MUÑIZ-HUBERMAN, ANGELINA  1990  Las trampas de Umberto Eco. La cultura en Mexico, February 28, p. 8.

MUSARRA-SCHRODER, ULLA  1993  Enciclopedismo e molteplicità nel romanzo italiano contemporaneo (Eco, Bufalino,

Malerba). In: N. Rodans, ed., Piccole finzioni con importanza. Ravenna: Longo.

MUSARRA-SCHROEDER, ULLA  2000  Mondes possibles et encyclopedie : strategies narratives dans les romans

d’Umberto Eco (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 485-502).

MUSARRA-SCHROEDER, ULLA  2000 Possible Worlds and Narrative Discorse: Umberto Eco’s First Person Narrative. Essays

in Honour of Hendick Van Gorp. Leuwen: Leuwen U.P., pp. 117-131.

MUSARRA-SCHROEDER, ULLA 2002 “Teorie della metafora come intertesto in due romanzi di Umberto Eco (Il pendolo di

FoucaultL’isola del giorno prima)”. In Musarra et al., eds., 2002, pp. 391-400.

MUSCA, GIOSUÈ  1989  La camicia del nesso. Ovvero ‘Il pendolo di Foucault’ di Umberto Eco. Quaderni Medievali 27, ù

giugno, pp. 104-150(now in Intorno al Medioevo. Roma: Liguori 2002, pp. 127-146).

MUSCA, GIOSUÈ 2001 Baudolino.  Quaderni Medievali 51, giugno 2001, pp.66-86 (now in (now in Intorno al Medioevo.

Roma: Liguori 2002, pp. 71-116.

MUZZIOLI, FRANCESCO  1981  Crisi del soggetto e crisi della critica nella letteratura recente. Stile, marzo-aprile.

NADIN, MIHAI  1987  Writing is rewriting. The American Journal of Semiotics 5, 1, pp.115-131.

NAKAMURA, KENJIRO  1990  Le eresie in Il Nome della Rosa (in Japanese). Italiana 19.

NANNI, LUCIANO  1984  Eco letto a Bologna. Alfabeta 67.

NANNI, LUCIANO,  1987  Contra dogmaticos. Bologna: Cappelli.

NAZZARO, G.B.  1981  Eco, dal ‘teorizzare’ al ‘narrare’. Nuova Rivista Europea, maggio-luglio.

NELSON, VICTORIA  1993  The Hermeticon of Umbertus E. Raritan 13, pp. 87-101.

NEPPI, ENZO  1989  Love and difference in ‘The Name of the Rose’. In: McHale, Brian et al., 1989, pp. 52-811.

NEPPI, ENZO  1991  Eco fra semiologia e romanzo. In: Soggetto e fantasma. Pisa: Pacini, pp.115-182.

NEPPI, ENZO  1998  Sotto il segno del segno. Novecento. Cahiers du CERCIC 21, pp.61-82.

NERLICH-BERLIN, MICHAEL  1994  Umberto Eco, E.R. Curtius, H.H. Glunz, oder noch ein Anfang den wir verpasst

haben. Cahiers d’Histoire des littératures Romanes – Romanische Zeitschrift  für Literaturgeschichte 18, 1/2,

pp. 44-70.

NEUBAUER, KAI  1992  Hermetik und Hermeneutik in theoretischen Schriften Umberto Ecos und in “Il pendolo di

Foucault”. Magister Artium der Heinrich-Heine-Universität Düsseldorf.

NIEDERER, BARBARA  1985  Il trionfo della rosa. Indagine sulla ricezione de „Il nome della rosa”). Tesi all’Università di

Freiburg.

NORRIS, DAVID  1989  Plus c’est la même rose. In: E. Haywood and C. O Cuilleanain, eds., Italian Storytellers: Essays

in Italian Narrative Literature. Dublin: Irish Academic Press, pp. 243-253.

NOOTEBOOM, CEES  1989  In Ecos Labyrinth. Bogen 29 (now in Nootebooms Hotel. Frankfurt: Suhrkamp 2000, pp.408-

428).

NÕTH, WILFRIED  2000  Le seuil semiotique d’Umberto Eco (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 52-63). English tr.  Umberto

Eco’s Semiotic Threshold. Semeiotike. Sign Systems Studies 28 (Univerity of Tartu 2000), pp. 49-61.

NÕTH, WILFRIED  2002  Umberto Ecos Beitrag zur Semiotic. In Bremer and Heydenreich, eds. 2002, pp.  40-55.

OLENDER, MAURICE  2000  Politiques de I’etymologie (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 215-228).

OLSEN, MICHEL  1982  “Lecteur modèle”, codes et structures. Orbis Litterarum 37, 1, pp. 83-94

O’MAHONY, BRENDAN  1989  The name of the Rose: ‘Tractatus contra Zelotes’. In: E. Haywood and C. O Cuilleanain,

eds., Italian Storytellers: Essays in Italian Narrative Literature. Dublin: Irish Academic Press, pp. 229-242.

OMARI, DONIKA 1999 Alegori, poezi, ironi, filozofi. Umberto Eko, Emri i trandafillit.  Universi shqiptar i librit 1, 9, P. 51.

ORENGO, NICO  1984  La rosa e il grido. Sigma XVII, 3, pp. 45-46.

OSSOLA, CARLO  1984  La rosa profunda. Metamorfosi e variazioni sul Nome della Rosa. Lettere Italiane 4. Now as:

Purpur Wort. In: Figurato e rimosso. Icone di interni del testo. Bologna: Mulino, 1988.

OTTONELLO, PIER PAOLO  1998  L’Eco del Sarchiapone. Studi Cattolici 452, xlii, ottobre 1998, pp.702-705.

OUELLET, PIERRE  2000  Perceptor infabula: vision et fiction (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 103-117).

OUSMANOVA, ALMIRA  1993  Semioticeskaja modely yniversyma kyl’tyr’i bkonshepshii Y. Eko. Besnik 3, pp. 21-23.

OUSMANOVA, ALMIRA  2000.  Umberto Eco et la theorie contemporaine du cinema (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 361-

377).

OUSMANOVA, ALMIRA  2002  Umberto Ecos Überlegungen zum semiotischen Paradox der kulturellen Imitation. In Bremer

and Heydenreich 2002, pp. 56-74.

PALAMARA, MAURIZIO  1976  Una teoria semiotica. Tesi di Laurea, Università degli Studi di Palermo, Facoltà di Lettere

e Filosofia, A.A. 1975-76.

PÁRAMO ROCHA, GUILLERMO  1988  Rito, Humor y Solemnidad. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 28-30.

PARKER, DEBORAH  1988  Answering idle questions: Open and closed readers in The Name of the Rose. In: Inge 1988,

pp. 146-156.

PARKER, DEBORAH  1990  Narration as Practice in ‘Il nome della rosa’. Quaderni d’italianistica 11, pp. 215-224.

PARKER, DEBORAH  1990  The literature of appropriation: Eco’s use of Borges in ‘Il nome della rosa’. Modern Language

Review 85, pp. 842-849.

PARKER, DOUGLAS  1985  The curious case of Pharaoh’s Polyp, and related matters. In: Lévy 1985, pp. 74-86 (Italian tr.  in

Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

PARKER, MARK  1988  The Name of the Rose as a Postmodern novel. In: Inge 1988, pp. 48-64.

PARODI, MASSIMO  1981  Silenzio o riso. Ipotesi di una lettura filosofica de ‘Il nome della rosa’. Quaderni Medievali,

giugno, pp. 143-149 (Now in Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

PARRET, HERMANN  2000  Au nom de I’hypotypose (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 139-156).

PARRET, HERMAN 2002 «Des voiuz au paradis». In Musarra et al. eds., 2002, pp. 149-158.

PATSCHOVSKY, ALEXANDER  1987  Was sind Ketzer? Über den geschistlichen Ort der Häresien im Mittelalter. In:

Kerner, Marx, ed., 1987, pp. 169-190.

PEDULLÀ, WALTER  1992  L’utilitaria di Eco. In: Le caramelle di Musil. Milano: Rizzoli, pp. 236-243.

PELLEGRINI, ANGELO 1996 Exempla ficta historiae nostrae. Lettura non secondariamente teologica del primo romanzo di

U.E.. Vivens Homo 7, 2, PP. 381-404.

PELLEREY, ROBERTO  2000  Une pragmatique sans comportement (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 64-82).

PELLEREY, ROBERTO 2006 La utopia de la traducción.  De signis 10, pp. 215-226.

PEÑA MARIN, CRISTINA  1982  La metamorfosis de Umberto Eco.In Bobes Naves, M. et al., 1982, pp. 50-51.

PENNING, DIETER  1989  Der Leser im Labyrinth: Über die unendichle Semiose in Umberto Ecos Roman ‘Der Name der

Rose’. Kodikas/Code 12 (12), pp. 81-102.

PERRIN MICHEL 999 Humanisme, liberté et incertitudes dans ‘Le nom de la rose’. In Gilles, Ph.,& Spiquel, A., Pour un

humanisme romanesque. Paris: Sedes

PETERSOHN, JÜRGEN  1986  Ecos Echo – Ein Anstoff für Mittelalterhistoriker? Geschichte in Wissenschaft und

Unterricht 39, pp. 761-766.

PETITOT, JEAN  2000  Les nervures du marbre. Remarques sur le « socle dur de I’etre » chez Umberto Eco (in Petitot &

Fabbri 2000, pp. 83-102).

PETITOT, JEAN  2002  «Le nervures du marbre: remarques sur le socle dur de l’être chez Umberto Eco». In Musarra et al.

eds., 2002, pp. 111-130.

PETRILLI, SUSAN 1997 “Towards Interpretation Semiotics”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp.121-136.

PEYRONIE, ANDRÉ 2000 Note sur une définition du roman historique suivie d’une excursion dans ‘Le nom de la rose’. In

Peyrache-Leborgne, D. & Couegnas, D., eds., Le roman historique, Récit et histoire. Nantes: Pleins feux, pp. 278-

289.

PEZZINI, ISABELLA  2000.  L’imagination semiotique et l’hypertexte. Du système semantique global à Internet (in Petitot

& Fabbri 2000, pp. 320-344).

PEZZINI, ISABELLA.  1992  Le passioni del lector. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 227-242.

PEZZINI, ISABELLA 2002 “Les limites de la passion: lecture sémiotique et interpretation”. In Musarra et al. eds., 2002, pp.

209-222.

PIAIA, GREGORIO  1996  Il padre Athanasius, l’atomista canonico e l’isola-del-giorno-prima. Divagazioni sul Seicento

filosofico di Umberto Eco.  Rivista di storia della filosofia 2, 1996, pp. 333-341

PICCHIECCHIO, ANNA AND GALLO, FULVIA  1994  Umberto Eco: Il nome della rosa.  In Fondazione Bellonci, ed.,  40

anni di letteratura italiana. Milano: Oscar Mondadori, 1994, pp. 165-169.

PIETREK, KLAUS W.  1994  Der Name der Rose. In: Lexicon d. Kriminalliteratur. Orion Verlag.

POLIDORO, PIERO 2006 Icone, ipoicone e modalità percettive Alfa e Beta in Kant e l’ornitorincoCarte Semiotiche 9-10 n.s., pp 195-213.

PONGIGLIONE, PAOLA  1981  L’ultimo Eco tra umorismo, semiologia e religione. Religione e scuola, aprile.

PONZIO, AUGUSTO E PETRILLI, SUSAN 2006 About Eco. In Semiotics Unbounded. Toronto: University of Toronto Press, pp.

29|9-340.

PORZIO, DOMENICO  1975  Umberto Eco. In: Primi piani. Milano: Mondadori, pp. 253-256.

PORZIO, DOMENICO  1984  Umberto Eco. In: Ajello, Nello et al. Perchè loro. Bari: Laterza, pp. 170-191.

POTRA, FLORIAN  sd  Un Golem al fanteziei. Secolul 20 328-330, pp.190-195.

POZZATO, MARIA PIA  1992  I segreti limiti dell’interpretazione. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 243-262.

POZZATO, MARIA PIA  2000  Extases culturelles et mythe personnel dans les trois romans d’Umberto Eco (in Petitot &

Fabbri 2000, pp. 425-540).

PRONI, GIAMPAOLO  1988  Umberto Eco: An intellectual biography. Semiotics 1988. Berlin: De Gruyter.

PRONI, GIAMPAOLO.  1992  L’influenza di Peirce nella teoria. dell’interpretazione di Umberto Eco. In: Magli, P. et al.,

eds., 1992, pp. 89-94.

PRONOVOST, GENEVIÈVE. 2003  Analyse des niveaux de coopération textuelle dans la ‘Petite marchande de prose’ de Daniel

Pennac. Mémoire présenté à l’Université du Québec à Trois-Rivières.

PUZBERG, S. & WEIHMANN, A.  1991  Zur Verfilmung von Ecos ‘Der Name der Rose’. In: Burkhardt, A. & Rohse, E.,

eds., 1991, pp. 319-365.

RAFFA, GUY P. 1998 Walking and Swimming with Umberto Eco. MLN 113, 1, pp. 164-185
RAGUSA MAGGIORE, GIOVANNI  1994  Il nome della rosa. In: Il tempo e la memoria. Padova: Cedam,  pp. 84-87.

RAMELLO, LAURA 20012  A la Frasketa parliamo na lengva ke non è da christiani: Varietà linguistiche e caratterizzazione

dei personaggi nel Baudolino di Umberto Eco. Studi Piemontesi, novembre 2001, XXX,2, pp. 375-395.

RAMOS, MANUEL  1994  Una rosa medieval (Eco de Eco). Morelia, Mich.

RAUCH, IRMENGARD 1997 “Openness, Eco and the end of Another Millennium”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp.137-146.

RAUDINO, GIUSEPPE 2002  Umberto Eco e il comico. Gli scritti teorici e i giochi linguistici. Tesi di laurea in Scienze della

Comunicazione, Università degli Studi di Siena, AA. 2001-2002 (relatore G. Manetti)..

RAVERA, ROSA MARIA  1988  Introduccion. In: Pensamiento Italiano Contemporaneo. Rosario: Fantini.

RAVERA, ROSA MARIA  2000. Aspectos estéticos, éticos y lógicos en el pensamiento de Umberto Eco. Casandra 13

RAVOUX RALLO, ELIZABETH  1993  Umberto Eco. In: Méthodes de Critique Littéraire. Paris. Colin, pp. 140-147.

RAY, WILLIAM  1984  Umberto Eco: The reading process as a code-structure.  In: Literary Meaning. London:

Blackwell, pp.124-140.

REBATÉ, JEAN MICHEL 1995 Back to Beria! Genetic Joyce and Eco’s ‘Ideal Readers’. In Hayman, D: and Slote, S., eds.,

Probes: Genetic Studies in Joyce.Amsterdam: Rodopi, pp. 65-84.

REBAUDENGO, MAURIZIO  2000   Between Shelves and Columns: Scattered Fragments of a Semiotic Discourse (in

Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 225-240).

REICHENBACH, BRUCE R.  1988  ‘Est ubi gloria nunc Babyloniae?’ Christianity and Literature 37, 4, pp. 25-42.

RENARD PHILIPPE  1984  Umberto Eco gagne son défi. Critique 447-448, pp. 579-593 (revised Italian tr. in Giovannoli

1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

RENARD PHILIPPE  1998  Amore e differenza nel Nome della Rosa. Novecento, Cahiers du  CERCIC 21, pp. 47-60.

RESTAINO, FRANCO 1991 . Eco. In Storia dell’estetica moderna. Torino: Utet, pp. 229-231.

RICHTER, DAVID H.  1986  Eco’s echoes: Semiotic theory and detective practice in The Name of the Rose. Studies in

the 20th Century Literature 10, 2, pp. 213- 236.

RIDLESS, ROBIN 1984  Umberto Eco and „Social Life as a Sign-System” in Ideology and Art. Ideologies of Mass Culture from

Walther Benjamin to Umberto Eco. New York: Lang

RINCÓN, ALFONSO  1988  Enigmas, signos y sabiduria. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 35-43.

ROBEY, DAVID  1984  Umberto Eco. In: Caesar, M. & Hainsworth, P. eds., Writers and Society in Contemporary Italy.

New York. St.Martin’s.

ROBEY, DAVID  1989  Introduction to U. Eco, The open work. Cambridge: Harvard U. P., pp. vii-xxii.

ROBEY, DAVID  1990  Umberto Eco: theory and practice in the analysis of the media. In: Baranski, Z. G. and Lumley,

R., eds., Culture and Conflict in Postwar Italy. London: Macmillan, pp. 160-77.

R.C. 2001 ECO. In Copley, Paul, ed. The Routledge Companion to Semiotics and Lingustics. London: Routledge, pp. 185-

191.

ROEGIERS, JAN 2002 “La réalité de l’imaginaire : l’histoire, un complot”. In Musarra et al., eds., 2002, pp. 291-300.

ROIC, SANJA  1988  Mimesis u vremenu ekologije. In: Maroevic, T., et al., 1988, pp. 42-47.

RÖLKE ANDRÉA  1993  Vision du monde et vision de  l’homme dans Le Nom de la Rose d’Umberto Eco. Université de

Perpignan, Mémoire de Maitrise en Lettres Modernes, Directeur Joël Thomas, AA 1992-93.

RÖLKE ANDRÉA  1994  Semiosis illimité et dérive herméneutique: la quête de la vérité dans  ‘Le pendule de Foucault’

de Umberto Eco. Mémoire de D.E.A., Université de Perpignan, Directeurs J. Rhetoré et J. Thomas.

ROLLIN, ROGER  1988  Postscript: The Name of the Rose as popular culture. In: Inge 1988, pp. 157-172.

Romane von Italo Calvino und Umberto Eco. Frankfurter Rundschau, July 24 (Italian tr. in Giovannoli 1985,

Spanish tr. in Giovannoli 1987).

ROMERO ISAZA, CLAUDIA  1988  Monasterio y Burgo. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp. 24-27.

RONDAS, JEAN PIERRE  2001  Baudolino in fabula: een spel met genres. Fresco 2000/2001, pp. 11-36.

RONDAS, JEAN PIERRE 2002 «Steeled in the School of the Old Aquinas: Umberto Eco on the Shoulders of Edgar De

Bruyne». In Musarra et al., eds., 2002, pp. 303-324.

RORTY, RICHARD 1992 The pragmatist’s progress. In: U.Eco, Interpretation and overinterpretation. Cambridge: Cambridge

U.P., pp. 89-108 (Italian tr., Interpretazione e sovrainterpretazione. Milano: Bompiani, 1995).

ROSATO, VINCENZO  1998  Umberto Eco. In: L’avventura letteraria del 900 italiano. Città di Castello: Ferraro, pp.492-

497.

ROSSI, NUNZIA  1984  Un libro proibito. In: Giovannoli 1985, pp. 255-282, Spanish version in Giovannoli 1987).

ROY ANNETTE  1990  Le nouveau roman d’Umberto Eco: Le Pendule de Foucault. Triades 38, 1, pp. 87-99.

ROY, JEAN-MICHEL  2000.  Theorie du sens et exigence critique: note sur la guerre du referent (in Petitot & Fabbri 2000, pp.

267-289).

RUBINO, CARL A.  1985  The invisible worm: Ancients and modern in The Name of the Rose. In: Lévy 1985, pp. 54-63

(Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

RUSHDIE, SALMAN  1992  Umberto Eco. In Imaginary Homelands: Essays and Criticism 1981-1991. London: Penguin.

SABIN, STEFANA  1984  Semiotik als Kriminalistik als Semiotik. Italienisch, November.

SANJINÉS, JOSÉ  1998  “Baroque-shores of Eco’s The Island of the Day before”. Interdisciplinary Journal for Germanic

Linguistics and Semiotic Analysis, spring 1998, pp. 1-24.

SANTAMBROGIO, MARCO  1992  Entità immaginarie. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 151-164.

SANTAMBROGIO, MARCO  2000 . Le theâtre de 1’impossible (in Petitot & Fabbri 2000, pp.257-266).

SANTORO, LIBERATO  1989  The name of the game the rose plays. In: Haywood, E. and O Cuilleanain C., eds., Italian

Storytellers: Essays in Italian Narrative Literature. Dublin: Irish Academic Press, pp. 243-253.

SANTORO-BRIENZA, LIBERATo 2002 “Eco ridens”. In Musarra et al., eds., 2002, pp.. 325-338.

SARTINI, FABRIZIO  1990  Ecomania. La ricezione giornalistica di un bestseller letterario: „Il pendolo di Foucault” di

Umberto Eco. Dissertation for the Licentiaat in de Romaanse Filologie, Katholieke Universiteit Leuven (directed

by Franco Musarra).

SARTINI, FABRIZIO  1991  Prima che uscisse il ‘Pendolo’. Come le anticipazioni del secondo romanzo di Eco sulla

stampa diventarono pre-recensioni. Problemi dell’informazione 16, 3, settembre, pp. 355-370.

SCHICK, URSULA  1984  Erzählte Semiotik oder intertextuelle Verwirrspiel? Poetica 1-2, 16, pp. 138-161 (now in Krober

1987, Italian tr. in Giovannoli 1985, Spanish tr. in Giovannoli 1987)

SCHILLEMANS, SANDRA  1992  Umberto Eco and William of Baskerville: Partners in abduction. Semiotica 92, 3-4, pp.

259-285.

SCHIMMELPFENNIG, BERNHARD  1987  Intoleranz und Repression. Die Inquisition, Bernard Gui und William of

Baskerville. In: Kerner, Marx, ed., 1987, pp. 191-214.

SCHOLES, ROBERT  1977  Review of A Theory of semiotics. Journal of Aesthetics and Art Criticism 35, 4, pp. 476-478.

SCHOLES, ROBERT  1992  Eco’s limitis. Semiotica 89, 1/3, 1992, pp. 83-88.

SCHÖNHERR, HANS-MARTIN  1989  Die Schwächung des starken Denkens. Excursus zum ‘Namen der Rose’. In: Die

Technik und die Schwäche. Wien: Passagen, pp. 121-176.

SCHREIBER, KARL-ROLAND.  1991  Est ubi nunc ordo mundi? Zum philosophiegeschichtlichen Hintergunt von

Umberto Ecos Roman ‘Der Name der Rose’. In: Burkhardt, A. & Rohse, E. eds., 1991, pp. 123-168.

SCHULZ-BUSCHHAUS, ULRICH  1989  Sam Spade im Reich des Okkulten. Umberto Ecos ‘Il pendolo di Foucault’ und der

Kriminalroman. In: Borchmeyer Dieter, ed., Poetik und Geschichte. Tübingen: Nyemayer, pp. 486-504.

SCHULZE, LEONARD G.  1985  An ethics of significance. In: Lévy 1985, pp. 87- 101.

SCHULZE-SEEHOF, DÖRTE  1997 „Eine Insel fern der Semiotik? Zur Beziehung von wissenschaftlichen und narrativem

Diskurs in Umberto Ecos Die Insel von vorigen Tages“. In Stauder, Th. ed. 1997, pp. 332-343.

SCHWABSKY, BARRY  1983  Semiotics and Murder. The New Criterion, september.

SCRIMIERI, R.  1994 „El pendulo del Foucault o los limites de la interpretación. Cuadernos de filologia italiana 1, pp. 149-

174.

SCRIVANO, RICCARDO  1996  Lo stile di Eco. In AAVV. I tempi del ritrovamento. Roma: Bulzoni-Leuven U. P.

SCRIVANO, RICCARDO 2002 “Cos’è per Eco la letteratura?”. In Musarra et al. eds., 2002, pp. 223-232.

SCRUTON, ROGER  1980  Possible Worlds and Premature Sciences. London Review of Books 2,2,7 February, pp. 14-16.

SEED, DAVID 1997 “The Open Work in Thjeory and Practice”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp. 73-81.

SEPPELFRICKE, OLIVER 1995 „Der Strit der Interpretationen. Zwei neue Bücher von Umberto Eco“. Merkur 49, pp. 67-70.

SEVERIJNEN, OLAF  1991  ‘Bin Ich ein Gott?’ The problem of narrative in Umberto Eco’s ‘Foucault’s Pendulum’ and

Thomas Pynchon’s ‘Gravity Rainbow’. Neophilologus 75, pp. 327-341.

SHINOARA, MOTOAKI  1990  L’angelo della seconda tromba. (in Japanese). Italiana 19.

SHINOHARA, MOTOAKI  1989  Eco e la semiotica della Tv. Nich-i Bunha Kenkyu (Studi di cultura italo-giapponese)

xxvii, pp.15-24.

SIEVERS, STEPHAN.  1991  ‘… und alle sederunt’. Problems der Übersetzung von Umberto Ecos ‘Der Name der Rose’.

Interview mit Burkhart Kroeber. In: Burkhardt, A. & Rohse, E. eds., 1991, pp. 289-307.

SILVA, ARMANDO  1988  Punto de vista semiotico – El Asesinato de un Libro. In: Méndez Munévar, R., et al. 1988, pp.

51- 56.

SILVA, U.  1994 “Connessioni (visibili e invisibili) in Calvino, Arbasino, Eco”. Galleria 1, pp. 29-41.

SILVA FILHO, WALDOMIRO JOSÉ DA 1993 Texto e verdade: O conceito de interpretação em Umberto Eco. Salvador:

Dissertação de mestrado.

SIM, STUART 2003 Eco Umberto: Author and Theorist. In The Routledge Companionto Postmodernism. Londo: Routledge

SIMPKINS, SCOTT 1990M  “Reeling on Signs: Unlimited Semiosis and the Agenda of literary Semiotics” Versus 55/56, pp.

153-174.

SITO ALBA, MANUEL  1982  El nombre de la rosa. In: Bobes Naves, M. et al., 1982, pp. 42-45.

SITO ALBA, MANUEL  1989  Umberto Eco: de la semiotica a la novela. Cuadernos Hispano Americanos 472, octubre,

pp. 93-103.

SLAMA-CAZACU, TATIANA  1983  Le ‘Nom de la Rose’ d’Umberto Eco en analyse dynamique-contextuelle. In:

Chiritescu, F., 1983, pp.107-136.

SLAMA-CAZACU, TATIANA  1984  Alla ricerca dei segni nascosti: un frammento de ‘Il nome della rosa’ di Umberto Eco.

In: Analisi contestuale-dinamica del testo letterario.  Bari: Adriatica, pp. 159-235.

SOBRERO, ALBERTO M.  1989  La teoria del complotto. Metafore antropologiche e altro nel libro di Eco. Up & Down

II, 1, gennaio, pp. 97-123.

SOLIŃSKI, WOJCIECH 2001  Kino według Eco. Studia filmoznawcze 22 PP 150-164.

SOLOTOREVSKY, MYRM  1989  The Borgesian intertext as an object of parody in Eco’s ‘The Name of the Rose’. In:

McHale, Brian et al., 1989, pp. 82-97.

SOMMAVILLA, GUIDO  1981  L’allegro nominalismo nichilistico di Umberto Eco. La Civiltà Cattolica 19 settembre.

SOMVILLE-GARANT, MALOU  1989  Des lunettes du ‘Nom de la rose’ à celles de Sciascia. ??,  1989, pp. 141-159.

SPIEGLER, SUSANNE  1996  Von der hermetischen Form der Wissens: Zur Rolle der Hermetik in der Renaissance und

im Foucaultschen Pendel. In Kerner, M., et al, 1996, pp.109-126.

STABILE, ALBERTO  1988  Umberto Eco. In: I buoni maestri, 81-96. Milano: Mondadori.

STAUDER, THOMAS  1987   Naming the Rose – petal by petal: an investigation of Umberto Eco’s sources. Vortex 1, 2,

pp. 8-31.

STAUDER, THOMAS  1988  Nell’anno ottavo della pubblicazione del ‘Nome della rosa’: proposta per la soluzione di

alcuni problemi interpretativi ancora rimanenti. Romanische Zeitschrift für Literaturgeschichte, Sonderdruck,

Heft 3/4. Heidelberg: Winter, pp. 422-448.

STAUDER, THOMAS  1989  ‘Il Pendolo di Foucault’. Eine Gespräch mit U.E. Zibaldone 8, pp.111-124. (Also in Japanese

tr. 1990. Also as: Un colloquio con U.E. su ‘Il pendolo di Foucault’, Il Lettore di Provincia, 1989).

STAUDER, THOMAS  1991  ‘Il Pendolo di Foucault’ l’autobiografia segreta di Umberto Eco. Il lettore di provincia xxiii,

80, pp.3-21.

STAUDER, THOMAS  1995  „Il Pendolo della Rosa”: 14 Jahre internationale Kritik zum Romanwerk Umberto Ecos.

Grenzgänge 2, 4, pp.133-154

STAUDER, THOMAS  1995  Intervista con U. Eco. Il Lettore di provincia, settembre (Japanese tr., Eureka 5, 1995).

STAUDER, THOMAS  1995  Un colloquio con Umberto Eco su ‘L’isola del giorno prima’. Il lettore di provincia xxvi, 93,

settembre, pp.39-48.

STAUDER, THOMAS  1996  A colloquio con Umberto Eco. Italienisch/ Zeitschrift für italienische Sprache und Literatur

35,  mai 1996, pp.2-15. Also in Lüdersen. C., and Sanna, S:A:, ‘A colloquio con’. Interviste con autori italiani

contemporanei. Firenze: Cesati 2004

STAUDER, THOMAS  1996  Das Foucaltsche Pendel: Umberto Ecos heimliche Autobiographie. In Kerner, M. Et al.,

1996, pp. 127-156.

STAUDER, THOMAS  1996  Enzo Nasso, Il nome della mimosa. Ein Schlusselroman auf der Basis von Ecos Erstling. In

Fehrmann, G. und Ochser, Beate eds., Strukturen, Konstruktionen-Dekonstruktionen. Bonn: Romanisticher

Verlag, 1996, pp.274-285.

STAUDER, THOMAS  2000  Comment interpreter L’Isola del giorno prima? Plaidoyer pour l’approche biographique (in

Petitot & Fabbri 2000, pp. 503-519).

STAUDER, THOMAS  2001  Un colloquio con Umberto Eco intorno a Baudolino. Il lettore di provincia XXXII, 110/11, PP.3-14.

STAUDER, THOMAS  2002  Siebzig Jahre Umberto Eco. In Bremer and Heydenreich, eds. 2002, pp.8-15.

STAUDER, THOMAS  2002  Ein Gespräch mit Umberto Eco über Baudolino.  In Bremer and Heydenreich 2002, pp. 90-111.

STAUDER, THOMAS 2002 „Il nome della rosa“ revisited, oder: Warum Eco’s narrativer Erstling mehr ist als ein

postmodernes ‚Divertimento’.. In: Balletta, Felice and Barwig, Angela, eds., Italienische Erzählliteratur der

Achtziger und Neunziger Jahre. Frankfurt: Lang, pp.1-13.

STAUDER, THOMAS  2004,  Umberto Eco als Karikaturist. Zibaldone 38, pp.97-114.

STEFANELLI, STEFANIA 2002 “L’immagine verbale nel romanzo L’isola del giorno prima”.In Musarra et al., eds., 2002, pp.

407-424.

STEPHENS, WALTER  2000  Desperately Seeking Satan: Witchcraft and Censorship in The Name of the Rose (in

Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 99-126).

STEPHENS, WALTER E.  1982  Ec(h)o in fabula. Diacritics, summer 1983, pp.51-64 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German

tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

STIERLE, KARLHEINZ 2000  Barok Diskurs und virtuelles Barok. In J. Küpper u. F. Wolfzettel, eds. Diskurse des

Barok. München: Fink,  pp.681-709.

STÖPPLER, M. & ZANDER, H.  1993  Wie macht man das denn – das Schreiben beim Lesen. Umberto Ecos

Propaedeuticum.  Sozialwissenschaftliche Literatur Rundschau 26,  pp. 54-66.

SWIGGERS, PIERRE 2002 «Unityé et pluralité du langage:perfection et imperfection d’un projet sémiotique». In Musarra et

al. eds., 2002, pp.. 159-180.

SZTABINSKI, GRZEGORZ  1980  Koncepcja ‘dziela otwartego’ Umberto Eco a problem wartosci. Studia Estetyczne xvii,

pp. 291-314.

TADIC, MARKO  1988  Semioticka teorija Umberta Eca. In: Maroevic, T., et al., 1988, pp. 31-41.

TADINI, EMILIO  1994  Lo scrittore che non c’è. Leggere, dicembre, pp. 42-43.

TADINI, EMILIO  2000  Le vol de la colombe sur l’ile (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 520-524).

TANI, STEFANO  1983  Umberto Eco’s Il Nome della Rosa.  In: The doomed detective. Carbondale: Southern Illinois

Press.

TANI, STEFANO  1990  Ch. I, II and passim. In: Il romanzo di ritorno. Milano: Mursia.

TANIGUCHI, ISAMU   1990  Dubbi e perplessità circa la traduzione giapponese de ‘Il Nome della Rosa’ e presentazione

dell’ultimo lavoro di umberto Eco, ‘Il Pendolo di Foucault’ (in Japanese). Italiana 19.

TANIGUCHI, ISAMU  1987  Penitenziagite – una espressione babelica nel Nome della Rosa. Hyogen Kenkyn 45, sf, pp.

33-42.

TANIGUCHI, ISAMU  1992  The sign of Umberto Eco. Bungaku-Bu Ronso, The Journal of the Faculty of letters, Rissho

University 96, september, pp. 21-27.

TANIGUCHI, ISAMU 1995  The sign of Umberto Eco. In De Mauro et. al., eds., Saussure and linguistics today. Roma:

Bulzoni.

TANIGUCHI, ISAMU 2000  A bibliography of/on Umberto Eco (mainly translated ) Works. Annual Bulletin of the

Institute of Humanistic Sciences Rissho University 38 (in Japanese) pp.30-44.

TANIGUCHI, ISAMU 2002  Japan als Eldorado der Eco- Felhübesetzungen. In Bremer and Heydenreich, eds. 2002, pp.118-

124.

TEJERA, VICTORINO 1988  “Has Eco Understood Peirce?”. The American Journal of Semiotics 6 (1988/89), pp. 251-264.

TEJERA, VICTORINO 1997 “Eco, Peirce and the Necessity of Interprertation”. In Capozzi, R. ed. 1997, pp. 147-162.

TESTI, MARCO  1992  La rosa di Babele. In: Il romanzo al passato. Roma: Bulzoni, 55-84.

THEERS, ROLF  1986  Sherlock Holmes im Mönchsgewand. Umbruch. Zeitschrift für Kultur 5, 4.

THELEN, DETLEF  1996  Die Templer-Geschichte – Quellen und Texteinblicke. In Kerner, M. Et al., 1996, pp. 27-47.

THÉRIEN, G.1987, “Semiotics and the Philosophy of Language de Umberto Eco: un sommet ou un temps d’arrêt?”, Semiotica, 64-1/2.

THOMAS, MICHAEL.  1987  Die mystischen Elemente und ihre Funktion im Roman ‘Der Name der Rose’. In:

Haverkamp, A. & Heit, A., eds., 1987, pp. 123-151.

THOMÉ, HANS-ERICH  1992  Am Bildschirm: Die Botschafen der Christussreproduktion. In:  Engemann, W. & Volp,

R., eds., 1992, pp. 113-122.

TOELLEBEEK, JO 2002 “The Arcive: The Panoptic Utopia of the Historian”. In Musarra et al., eds., 2002, pp.. 339-356.

TOMMASINI, GIOVANNI BATTISTA  1992  Continuità e mutamento nella teoria dell’interpretazione di Umberto Eco.

Quaderni d’Italianistica 13,2, pp.231-244.

TONNARD, ELISABETH  2000 De papiere geschidenis. Scriptie ter afsluiting van de studie algemene

literatuurwetenschapt (directed by Ursula Musarra- Schrøder).

TOROP, PEETER, 1998, Umberto Eco reaalsusest Eestis (= On Reality of Umberto Eco in Estonia). Vikerkaar 7-8,

pp. 169-17.

TRABANT, JÜRGEN.  1985  Professorenroman oder:  Worwort zu Worten über Worte über Worte. In: Bachorski, Hans

Jürgen, ed., 1985, pp. 9-14.

TRAINI, STEFANO 2006 Umberto Eco: Il modello enciclopedico e la cooperazione interpretativa.  In Le due vie della

semiotica. Milano: Bompiani, pp. 241-288

TRAINITO, MARCO 2004 La manutenzione del sogno. Note sparse su ‘La misteriosa fiamma della regina Loana’. Altroverso.

Quaderni di segni contemporanei 5, pp. 9-17

TREML, ALFRED K.  1986  Der Name der Rose. Selbverständnis und Verhängnis der modernen Wissenschaft im

Umberto Ecos Roman. Universitas 12, pp. 1306-1319.

TSCHACHER, WERNER  1996  „Die Templer sind immer im Spiel”. Geschichtsfiktionen in Foucaultsche Pendel Umberto

Ecos. In Kerner, M. et al, 1996, pp. 48-74.

URBAHN DE JAREGUI, HEIDI  1987  Stat rosa. Sinn und Form 6, pp. 1324-1333.

VALESIO, PAOLO  1971  Toward a Study of the Nature of Signs. Semiotica III, 2,  pp. 155-185.

VALS, ALAIN  1988  Une epihanie au Nom de la Rose. Mémoire de maitrise de Lettres Modernes. Université de Aix-en-

Provence.

VAN DEN BOSSCHE, BART  1995  Et in encyclopaedia ego. De romans van Umberto Eco. Kreatief 3/4 1995, pp. 79-95.

VAN DEN BOSSCHE, BART 2002 «Confessions d’un écrivain italien?» In Musarra et al. eds., 2002, pp.233-244.

VAN DEN BOSSCHE, BART 2003 Review of “Experiences in translation”. Target 15, 1, pp. 161-164

VAN VELZEN, MELCHIOR  1991  In Het Teken Van de Slingen. Doktoralscriptie ALW (Begleider: mw. dr. U. Musarra-

Schroder) University of Nijmegen

VARZI, ACHILLE  1998  Il nome della cosa. Rivista dei libri 2, 1998, pp. 10-13.

VASILASH, GARY  1984  The diaphanous bud. Chronicles of Culture, january, pp. 8-12 (Italian tr. in Giovannoli 1985,

Spanish tr. in Giovannoli 1987)

VATTIMO, GIANNI  1956  Review of ‘Il problema estetico in San Tommaso’. Rivista di estetica 1,3, pp. 142-144.

VATTIMO, GIANNI 2005  La sémiotique est-elle une science humaine? In Znepolski ed. 2005, pp. 59-66.

VEESER, ARAM H.  1988  Holmes goes to carnival: Embarassing the signifier in Eco’s anti-detective novel. In: Inge

1988, pp. 101- 118.

VELTHOVEN, THEO VAN  1985  Teken, Waarheid, Macht, over Der naam de roos von Umberto Eco. Tijdschrift voor

Filosofie 47, pp. 42-69 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

VERDONE, MARIO  1996  L’isola di Eco nella Terra Australe. Canadian Journal of Italian Studies 19, 52, pp.87-100.

VERDRU, HENK 1987 Il rasoio di Eco.Tesi di laurea, Katholieke Universiteit Leuven – Faculteit van

Letteren en Wijsbegeerte

VERENE, DONALD P.  1984  Philosophical laughter: Vichian remarks on Umberto Eco’s The Name of the Rose. New

Vico Studies 2, pp. 75-81.

VERNON, VICTORIA  1992  The Demonics of (true) Belief: Treacherous texts, blasphemous interpretations, and

murderous readers. In: Rubino, 1992, pp. 840-854

VESTER, HEINZ-GÜNTER  1985  Konjunktur der Konjunkturen. Postmodernität bei Pynchon, Eco, Strauss. L’80, 34, pp.

11-28.

VIANO, MAURIZIO  1991  Ancora su ‘Il pendolo di Foucault’. Forum Italicum 25, 1, pp. 152-161.

VIOLI, PATRIZIA  1992  Le molte enciclopedie. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 99-114.

VIOLI, PATRIZIA  2000  Eco et son référent (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 21-40).

VIOLI, PATRIZIA  2000  IndividuaI and Communal Encyclopedias (in Bouchard & Pravadelli 1998, pp. 25-38).

VIOLI, PATRIZIA 2005 „Le sujet est dans les adverbes”. L’espace de la subjectivité dansa la théorie sémiotique d’Umberto

Eco. In Znepolski ed. 2005, pp. 31-44.

VLASSELAERS, JORIS 2002 “L’isola del giorno prima: A quest for the Semiotic Construction of the Self”. In Musarra et al.,

eds., 2002, pp. 425-436.

VOLLI, UGO  1992  Il campo e la soglia. Riflessioni sulle definizioni degli oggetti della semiotica nell’opera di Umberto

Eco. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 75-88.

VOLP, REINER  1992  Grenzmarkierung und Grenzüberschreitung. Gottesdienst als semiotische Aufgabe. In: Engemann,

W. & Volp, R., eds., 1992, pp. 175-186.

VOLTMER, ERNST  1987  Das Mittelalter ist noch nicht vorbei… In: Haverkamp, A. & Heit, A., eds., 1987.

WADA, TADAHICO  1989  Alterazione di impegno e/o Lettore partecipante. Su un saggio della letteratura popolare di

Eco. Nich-i Bunha Kenkyu (Studi di cultura italo-giapponese) xxvii, pp. 25-39.

WADA, TADAHICO  1990  Eco e la letteratura italiana contemporanea. Preistoria de ‘Il Nome della Rosa’ (in Japanese).

Italiana 19.

WADA, TADAICO  2000  Eco et la traduction dans le domaine culturel japonais (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 574-578).

WALKERS, JOHN 1077 Comments on Umberto Eco’s book „A Theory of Semiotics”. Leonardo 10, pp. 131-132.

WALT, T.B. WAN DER  1988  Biblioteekundige Aspekte van Umberto Eco se ‘Die Nam van die Rose’. In: Conradie,
C.J., ed., 1988, pp. 24-35.

WEAVER, WILLIAM  1990  Pendulum Diary. South West Review, Spring, pp. 150-178.

WEINRICH, HARALD  1983  Namen des Mittelalters: Vergleichende Anmerkungen zu Scheffel, Hesse und Eco. In: Hirdt

W. & Klesczewski, R., eds., Italia Viva, Studien zur Sprache und Literatur Italiens (Festschrift für Ludwig

Scheel). Tübingen.

WEINRICH, HARALD  1983  Unser Mann im Mittelalter. Merkur 1, pp. 95-97 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in

Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

WENZ, KARIN  1994  Echoes from Germany: On Eco’s fictional and theoretical text semiotics. Semiotica 102 – 3/4, pp.

335-343.

WERTHEIMER, JÜRGEN  1984  Im Labyrinth der (Zeit)-Zeichen: Chronik eines Bestsellers.Arbitrium. Zeitschrift für

Rezensionen zur germanistichen Literaturwissenschaft,  pp. 97-105 (Italian tr. in Giovannoli 1985, German tr. in

Krober 1987, Spanish tr. in Giovannoli 1987).

WICKE, JAQUELINE  1991  Herkunft und Struktur der ‘spätbabylonischen’ Sprache Salvatores in Ecos ‘Der Name der

Rose’. In: Burkhardt, A. & Rohse, E., eds., 1991, pp. 203-224.

WIELAND, GEORG.  1987  Gottes Schweigen und das Lachen der Menschen. In: Haverkamp, A. & Heit, A., eds., 1987,

pp. 97-122.

WILLIAMS, BERNARD  1995  The riddle of Umberto Eco. The New York Review of Books 42, 2, February 2, pp. 33-35.

WILSON, RITA  1988  Textual Strategies in ‘ The Name of the Rose’. In: Conradie, C.J., ed., 1988, pp. 64-74.

WINGERTER, GEORGE HAROLD  1985  Restoring the image: The medieval vision in three Twentieth-century novels.PhD

Dissertation, Yale University.

WIRTH, UWE 1991 “Der Name des Pendlers. Vom Einfluss der Peirceschen Abduktion auf das literarische Werk Ecos.

Kodikas/Code 14, pp.237-259.

WOGENSTEIN, SEBASTIAN   2003  “Parole d’ordine”. Congiure del testo nel Fesko di Schiller e  nel Pendolo di Foucault di

Eco. In Simona Micali ed. Cospirazioni, trame. Quaderni di Synapsis II. Firenze: Le Monnier , pp. 160-170.

WOLF, MAURO  1992  Una visita in soffitta. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 337-342.

WOLMARANS, J.L.P.  1988  Aristoteles se Verlore Werk oor die Komedie. In: Conradie, C.J., ed., 1988, pp. 13-23.

WRIGHT, RALPH, O.S.B.  1986  „Laughter according to rose: the theme of laughter in The Name of the Rose”.

American Benedictine Review 37, 4, december, pp. 396-403

WUNDERLICH, WERNER  1995  Monastic Trhillers: Detecting Postmodernity in the Middle Ages. Comparative

Literature Studies 32,3, pp. 382-400.

WYSS, ULRICH  1983  Die Urgeschichte der Intellectualität und das Gelächter. Ein Vortrag über ‘Il Nome della Rosa’.

Erlangen Studien 41 (now in Krober 1987, pp. 85-106).

YAMAGUCHI, MASAO  1989  Decadente Eco. Nich-i Bunha Kenkyu (Studi di cultura italo-giapponese) xxvii, pp.3-14.

YEAGER, ROBERT F.  1985  Fear of writing, or Adso and the poisoned text. In: Lévy 1985, pp. 40-53.

ZABKA, THOMAS.  Lapsus in fabula. Germanisch-Romanische Monatsschrift. Neue Folge 49, 2, 1999, p. 191-207.

ZACCARIA, GIUSEPPE  1984  Avanguardia come consumo. Sigma XVII, 3, pp. 24-36 (now in Giovannoli 1985, Spanish tr. in

Giovannoli 1987, Croatian tr. in Maroevic, T., at al., 1988).

ZACCARIA, GIUSEPPE  1994  Umberto Eco.  In  G.Baldi et al. eds, Dal testo alla storia, dalla storia al testo. Torino:

Paravia, pp. 1136-1145.

ZAMORA PARKINSON, LOIS  1988  Apocalyptic vision and visionaries in ‘The Name of the Rose’. In: Inge 1988, pp. 31-

47

ZAMORA PARKINSON, LOIS  1992  Eco’s Pendulum. Semiotica 91, 1/2,  pp. 149-10.

ZECCHINI, GIUSEPPE  1984  Il Medioevo di Eco. Per una lettura de Il nome della rosa. Studia Patavina 31, pp.325-365

(now in Giovannoli 1985,  Spanish tr. tr. in Giovannoli 1987).

ZEQO, MOIKOM  1999  UmbertoEco me dhe për shqiptarët.  Universi shqiptar i librit 1, 9, pp. 49-50.

ZINNA, ALESSANDRO  1992  La signora assente. In: Magli, P. et al., eds., 1992, pp. 129- 142.

ZNEPOLSKI, IVAILO  2000  La semiotique. Une philosophie possible? (in Petitot & Fabbri 2000, pp. 229-234).

ZNEPOLSKI, IVAILO  2000  Le debat philosophique sur 1 ‘interpretation des romans d’Umberto Eco (in Petitot & Fabbri

2000, pp. 425-438).

ZNEPOLSKI, IVAILO 2005 Le sujet de la sémiotique, le sujet dans la sémiotique. In Znepolski ed. 2005, 45-58.

ZOLKOVSKIJ, ALEKSANDR K.  1970  Otsytstvyuscaja stryktyra.Voprosi Filosofii 2, pp. 171-177.

ZUFFEREY, JOËL  1996  ‘Le nom de la rose’. Archéologie d’une poétique. Memoire de licence, sous la direction de Jean-Michel Adam, Faculté de Lettres, Université de Lausanne.

Distribuie acest articol

73 COMENTARII

  1. Ma intreb cum era cercetarea stiintifica inainte de Thomson… :-)

    La ce foloseste oare ca un cercetatr il citeaza pe altul si tot asa?!

    Dupa principiul asta, daca iei premiul Nobel dar nu ai suficiente lucrari ISI, nu ai sanse sa fii angajat macar lector la o Universitate romaneasca.

    In ce ma priveste, de cate ori vad un CV cu stufoase indicatii tip ISI consider ca persoana respective s-a ocupat in principal de publicarea pentru CV, nicidecum de cercetarea stiintifica.

    • Mai bogata in continut de valoare….la cercetare ma refer.
      Cit despre domnul Thomson…era cu siguranta mai sarac cu niste milioane de dolari…

  2. Articol cit se poate de pertinent. Confirm maniera foarte partiala in care sunt recenzate citarile publicatiilor umaniste de Scopus, G. Scholar sau WOS. Nu stiu daca se va auzi si la minister.

  3. Asa se intampla cand mediul academic romanesc „pune botul” la tot felul de chestii ultracomerciale! Nu stiati ca pe net totul se cumpara! Si apoi nu trebuie sa confundam cantitatea cu calitatea! E o mare prostie ca promovarile in mediul universitar din Romania se fac tinand cont exclusiv de acesti indicatori scosi din palarie de o mafie a editorilor de reviste ISI sau PISI … asta ca sa nu fie cumva ISIS …

    • @Mugurel Munteanu, Si totusi, dupa ce alt criteriu mai bun ar trebui facute avansarile in mediul universitar? E o masura a activitatii stiintifice,
      si mai ales a contributiei la avansarea cunoasterii.
      In viziunea Thomson-Reuters, literatura nu are prea mare contributie.
      In domeniul real functioneaza.. mai bine. Cred ca unamistii au si alte criterii la promovare, pe linga asta, un umanist nu va veni la facultatea de fizica, deci se compara si concureaza cu cei din domeniul lui, care au toti indici de 1 si 2.
      Are si neajunsuri, sint diferente de scala intre domenii inrudite, de ex. chimie, chimie fizica, etc., sint si alte probleme, dar e un „indice”, un indiciu, dupa cum ii si spune.

      • Pe criteriul tradiției universitare, raționalistule! Cum s-au infiltrat socialiștii sub acoperire pe Contributors? Numai să taie și să măsoare știu unii. Dar nu se uită ce… Mare înșelare…

      • Dar de studintele roman mai tine cont cineva? Ne laudam cu jdemii de ISI, PISI, MISI iar cind ne prezentam in fata studentului il adormim in 5 minute cu discursuri pompoase si insipide. Il tratam de sus, de la inaltimea tronului pe care ne-am cocotat, format din tonele de hirtie care ne suporta scrisul de atita amar de ani! Nu il antrenam in discutii, nu ii cerem opinii, nu ii explicam corelatii indisciplinare sau interactiunea cu realitatea de zi cu zi. Ne laudam cu CV-uri megafanteziste dar fara nicio valoare pentru junii invatacei, atit timp cit pedagogia noastra e subzero! Ca sa nu mai spun ca trimitem la catedra oameni care nici macar nu au auzit de Psihopedagogie- si asta in Universitati si Academii ce se considera prestigioase (ca nu prea apar ele prin topuri internationale e alta treaba). Ce ar mai terbui adaugat- faptul ca nu stim sa ne respectam si cultivam adevaratele valori! Pacat! Oricum, totul se plateste!

  4. ‘cel mai celebru’ ? sper ca a fost o scapare din partea dumneavoastra.

    referitor la subiectul articolului … va dau dreptate. problema este cunoscuta nu doar in stiintele umaniste. si stiintele exacte au probleme cu indicii astia. dar pina la urma cum poti evalua contributia unui departament sau a unei facultati la cercetare (ca parte a evaluarii anuale! cursurile si studentii sint alta poveste) decit prin lista de publicatii? Faptul ca ISI, Thomson-Reuters sint luate ca standard in Ro este o problema. TR este o firma orientata pe profit. Nu fac profit nu indexeaza ei reviste de cercetare, nu indexeaza … cercetarea aia e ca si uitata.

    Iar indicii Hirsh, g sau mai stiu eu care sint frectie la piciorul de lemn. Cine e expert in domeniul lui nu evalueaza valoarea unui articol de cercetare dupa indexul Hirsh al autorului.

    • UPN:

      Nu, „cel mai celebru” nu este o scăpare. Celebru are grade de comparație, în română ca în latină (celeber, celebrior/ius, celeberrimus).

    • lucrurile sunt un pic mai nuantate decat articolul dvs. orice probleme ar avea indicii cu pricina (si ele sunt destule), comparatia si evaluarea se face in interiorul disciplinei! daca directiva cu pricinaa NU prevede asa ceva, da, e normala revolta dvs. Altfel, cu toate problemele asociate, in special pt mediul universitar romanesc, ideea cu indicii nu e atat de dubioasa pe cat lasati dvs sa se inteleaga. tocmai pentru ca peste tot in lume ISI, TR sunt luate ca standard si tocmai pt ca daca nu e acolo ..”cercetarea aia e ca si uitata”.
      munca unui cercetator nu se termina cand a obtinut rezultatele/descoperit o noua teorie etc. diseminarea e extrem de importanta. daca eu public in gazeta de perete, cine are competenta sa judece calitatea demersului meu si cine va afla despre cercetarea mea?
      si, da, impactul se masoara in numarul de citari si in calitatea (subiectiv calculata a) jurnalului. si, da, e o masura imperfecta. precum democratia, deocamdata nu exista alternativa mai buna.
      ah si mai am un gand: intr-o tara in care majoritatea „cercetatorilor” NU publica decat sporadic in ISI si nu sunt citati niciodata, mie mi se pare o idee buna!

      • Totuşi, pentru oricine vine din ştiinţele exacte, statisticile arătate de dl. Papahagi demonstrează fără dubii că aceste scule nu sunt utilizabile pentru ştiinţele umaniste.

        Dacă într-o statistică, toţi subiecţii se încadrează între 0 şi 2 pe o scară de la 0 la 6, statistica respectivă este proastă, irelevantă deci.

        Orice statistician poate confirma asta.

        Deci nici comparaţiile în interiorul disciplinei utilizând indicele Hirsch pe cele trei motoare nu are absolut nici un sens

  5. Problema nu este indicele Hirsch in sine, ci faptul ca motoarele de cautare nu gasesc citarile lucrarilor din stiintele umane si prin urmare nu-l calculeaza corect. Asta se poate remedia printr-o solutie tehnica. Aceasta va venu de la sine daca exista cerere. Existenta unui criteriu de evaluare a impactului cercetarilor unei persoane este important, pentru ca (alaturi de alte criterii, pe care sunteti liberi sa le propuneti comunitatii academice) sa permita angajarea si promovarea celor mai buni. Altfel se merge pe impresie artistica sau, mai rau, pe pile.

    • la umaniste motoare de cautare, precum G Scholar, stau prost tare. Sunt multe citari neindexate, astfel ca ma intreb… unde e relevanta?

  6. Sunt curios ce zice Scopus de ministrul educatiei. Desigur, ar putea argumenta ca talentele manageriale primeaza. Alea care se vad in activitatea de rector si de proaspat ministru. Pe ce loc o fi Universitatea de Stiinte Agronomice Bucuresti in topuri?

  7. Pais i ce atata ofuscare daca toti umanistii se scalda in zona 1-2? Doar voi candidati intre voi si nu cu life scientistii. Deci, unul cu H 1 e mai bun decat unul cu H 0 si mai prost decat unul cu H2. Scrt si cuprinzator. La ace alte subiectivisme sa facem referire mai exact? Si daca ii evalueaza nus tiu ce comisie „de umanisti” tot subiectiv si nedrept este pentru ca „cine sunt aia din comisie”???
    Cu tot respectul, dar stiitnele domniilor voastre sunt bune pentru serate si bericioaice. Valoare adaugata NUL.

    • Ha Ha
      @Razvan A , se poate sa vorbesti asa despre un intreg domeniu? Nu ti-a placut literatura la scoala! poftim cultura! :)
      Adevarul e ca orice domeniu, mai ales la nivel stiintific, se poate intelege numai din interior, asa ca mai vorbim dupa ce citesti citeva rafturi de carti sau faci citiva ani de literatura.

      • @DAN. De unde stiti ca nu mi-a placut literatura? Doar ca scriitorii, ca si artistii autentici nu traiesc pentru bani. Banii vin automat datorita valorii autentice a lor. Deci umanismul izvoraste din spirit autentic si nu din asistatime automata. Si biserica ar trebui sa traisca la fel. Dar se intelege gresit acest aspect.
        Iar daca am zis valoare adaugata NULA e in termeni economici. Una e can investesti in cercetare pe genetica moleculara sau chimie si dupa 10 ani ai 2 produse care se vand suficient de bine incat sa se fi meritat investitia si una e cand investesti in reprezentarea cucuvelei in listeratura universala care iti aduce discutii intr-un cerc restrans de initiati…intr-ale cucuvelelor.

        • stimabile, ma tem ca gindesti mai superficial decit un PC. nenorocitii astia care au „valoare adaugata NULA” sînt majoritari in sectoare intregi de activitate (de la publicitate la diplomatie si de la PR la customer service) fara de care lumea de azi nu ar fi ceea ce este.

        • Banii nu vin automat, daca ne uitam in istorie Eminescu a fost sarac si Creanga si altii la fel.
          Atunci se promova mai mult literatura.
          Si valorile adevarate din biserica, sfintii au fost in f. mare parte saraci. Nu mi se pare ok sa condamni la saracie oamenii care se ocupa de un domeniu, oricare ar fi.
          tocmai ca banii nu vin ca urmare a valorii, ci ei vin intr-un cadru institutional (ca urmare a unui job) sau mai bine daca valoarea e valorificata printr-o afacere /editura.
          Cu stiintele aplicate e adevarat, e o diferenta la stiintele care pot aduce rapid bani, dar inseamna ca partial privim stiinta ca o afacere. E discutabil, stiinta are o bataie mai lunga, in evolutia societatii – dar azi nu mai gindim pe termen lung.

        • Cu idei ca cele pe care le citez mai jos orice incercare de dialog duce inevitabil la streang. Drept care e pacat sa se continue!
          Suntem aici din cauze de acest tip!
          „V-a suparact cu ceva comentariul meu? Ma repet, cu putina editare. Spuneti ca spiritul trebuieste cultivat si tinut deoparte de materialism. Si ca lumea s-ar prabusi fara spirit. poate ca aveti dreptate. Doar ca nu trebuie sa cereti “material” penstu sprijinul spiritului. Filozofii sunt filozofi fiindca asa le e natura si asa simt ei viata, nu pentruc a cineva ii recompenseaza si mai ales material. Nu putetipretinde recompense cu “ochiii dracilor” cand tocmai impåotriva lor va exprimati. Filozofie, arta pura, religie se exprima prin vointa si dorinta intrinseci, nu controlate, girate, sponsorizate.
          Deci, o lume a spiritului autentic e cea in care materialul si banul nu conteaza, domnule Papahaghi. Asa, ca vreti sa-l platiti mai bine pe Umberto Eco fiindca va place de el nu e corect. Daca Umberto aduce capital, sa fie platit, daca doar filozofeaza de pe margine, sa traiasca din propriile filozofii, nu din “materialism”~

  8. Dle Papahagi,

    Este adevarat ca indicii sunt diferiti in functie de domeniul de cercetare, insa acest lucru nu inseamna ca sunt irelevanti. Pana una-alta, acesta este sistemul de evaluare folosit in toata lumea. Putem sa ne mentinem universitatile in izolare sau putem sa incercam sa il aplicam corect.
    Daca vorbim despre chimisti, biologi, etc., probabil stiti ca majoritatea profesorilor universitari romani ar trebui inlocuiti – de ieri- cu cei care au facut ceva performanta in strainatate. Acestia nu lucreaza „pentru CV”, ci sunt competitvi in lumea reala, pe care putem, bineinteles, sa o ignoram in continuare. Va multumesc.

  9. Cred ca problema isi are originea in ideea proasta a unor functionari cu putere de decizie peste invatamant si cercetare, cum ca ar putea sa existe indici numerici universali, care pot fi utilizati pentru a compara rezultate din domenii diferite. Chiar si in STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics) sunt multe aberatii de genul asta: daca aplicati indicatori numerici gen Hirsch pentru a compara, de exemplu, matematica cu fizica, veti ajunge la concluzia ca un fizician la inceput de cariera este cu mult superior aproape oricarui matematician.

  10. Totusi, cred ca problema reala este in abaterea atentiei de la lucrarea stiintifica de calitate.

    Adica, in loc sa te preocupe cercetarea stiintifica ajunge sa te preocupe publicarea.

    Dar nu ai incotro, pentru ca numai dupa asta este apreciat si avansat….

    Probabil ca in curand singura cercetare stiintifica reala se va face numai in cercurile de elevi…

  11. Asta fiindca ce faceti este irelevant. Nu vad de ce va plingeti.

    Oricum, mai grav este ca studiati chestiile medievale apoi vreti sa le transpuneti in realitatea secolului XXI. Aici aveti un indice P foarte mare.

  12. Asta e un exemplu bun despre ce inseamna sistemul de notare. Omul e mai vast nu poate fi redus la un numar. Asta e primul aspect al situatiei. Al doilea ar fi ce se intampla cand oamenii incearca sa ia decizii utilizand inteligenta artificiala sau mai bine zis cand isi externalizeaza procesele cognitive si renunta la factorii autonomi: vointa, gandire in favoarea unor masini. Al treilea aspect este volumul de informatie, oameni care creeaza tentatia de a folosi inteligenta artificiala. Potentialul este extrem de periculos in contextul colectarii masive de date personale pe care il folosesc multe din tehnologiile actuale si poate pune in pericol specia umana asa cum a semnalat Elan Musk. De altfel exista un institut finantat de el care se cheama Future of Life Institute si trateaza tocmai aceasta problema.

  13. Sistemul de evaluare este o necesitate managerială, se adresază tuturor celor din sistem, nu excepţiilor gen Umberto Eco.

    gânduri bune,

    • Cine ce măsoară?
      Google Scholar lansat prin 2005 e relevant, în principal, pentru lucrări apărute după 2012. Studii publicate înainte de anul 2000, practic, nu există.
      Thomson-Reuters după wikipedia: ”Thomson Reuters Country & Region Indices include 51 countries and 23 regions worldwide” România nu e inclusă nici la țări, nici la regiuni!
      Scopus e baza de date a companiei olandeze Elsevier. Publicarea de articole în revistele cotate de această companie costă o avere, chiar și marile universități ale lumii au început să boicoteze, nu doar profesorii.

      http://en.wikipedia.org/wiki/The_Cost_of_Knowledge

      MECT nu face decât o să ne alinieze, birocratic, la cerințele de standardizare a indivizilor umani la programul de Management ”Științific ” al Omenirii. ( înlocuitorul Socialismului ”Științific ”)

  14. Aș vrea să se înțeleagă foarte clar: nu fac apologia imposturii și mediocrității, abundente în sistemul românesc. Nu am motive să fiu avocatul celor care nu reușesc să publice în revistele relevante pentru domeniul lor, fiindcă eu public fără probleme în toate periodicele importante din disciplina mea.

    Periodicele ISI nu trebuie să fie o sperietoare: există zeci de periodice ISI în fiecare disciplină umanistă, de la teologie la filosofie și de la studii clasice la lingvistică. Spre deosebire de revistele românești, chiar și cele ISI, ele sunt cu adevărat peer-reviewed și sunt mai bine indexate și mai amplu citite. E deci important ca universitarii români să publice acolo unde contează, și sunt partizanul menținerii criteriului ISI (care, de altfel, a fost relativizat în grilele de avansare, astfel încât azi un articol publicat în română în analele unei universități create la noi după 1989 este punctat la fel cu unul într-o mare publicație de la Oxford sau Harvard).

    Ceea ce este irelevant este acest indice Hirsch în științele umane. Am ilustrat absurditatea printr-un caz extrem: o somitate precum Umberto Eco, despre care s-au scris rafturi întregi, este indexat cu doar 14 articole, citate de 6 ori, ceea ce îi aduce un indice Hirsch 2, egal cu cel al oricărui alt universitar onest. Egal cu ce voi obține și eu peste încă 4-5 ani, probabil.

    În plus: în științe se publică cel mai adesea relativ rapid, rezultatele cercetării unor colective întregi. Citările și indexarea rapidă sunt esențiale acolo, fiindcă e aiurea ca un întreg colectiv bine finanțat din Franța să cheltuie degeaba resurse timp de 6 luni ca să descopere ceva ce s-a descoperit deja în Japonia.

    În științele umane, cercetarea este cel mai adesea individuală, nefinanțată, și în același timp scutită de această urgență. Cum ea nu produce bani precum cercetarea biologică, nici indexarea ei nu este atât de strictă.

    În plus, nu e neapărat relevant cât de mult ești citat în sistemul de referință anglofon, dacă tu ești cel mai mare specialist în Dante și scrii în italiană.

    Rămân de asemenea imensele lacune ale unor motoare considerate performante. Eu am identificat cel puțin 10 citări ale articolelor mele în reviste importante publicate în SUA, UK, Franța, care sunt ignorate de Google Scholar, Web of Science și Scopus.

    În fine, nu exclud necesitatea unor criterii obiective de evaluare a cercetării științifice, inclusiv în domeniul umanist. Dar nu prin indicele Hirsch se va obține acest lucru.

    • Iertaţi-mă, ca de la coleg la coleg permiteţi-mi să vă spun că dacă miza era doar aplicarea H index în ştiinţele umane, atunci trebuia să formulaţi altfel titlul ca să nu generaţi confuzie.

      Aberaţia indicelui Hirsch în universitatea românească trimite la altceva decât spuneţi în acest comentariu.

      Prin felul în care aţi formulat titlul creaţi probleme procesului de reformă în universităţi, în opinia mea, şi aţi dat apă la moară leneşilor şi impostorilor.

      Ca persoană publică având mare impact şi vizibilitate nu cred că ar fi trebuit să faceţi asta.

      V-o spune un Lector universitar cu CV multe peste minimul necesar pentru un Profesor universitar. În timp ce alţii cu astfel de titluri nu îndeplinesc criteriile minimale.

      gânduri bune,

      • Aveți dreptate, trebuia să precizez în titlu. Cred însă că reiese clar din articol la ce mă refer. Nu sunt nicidecum apărătorul impostorilor și al leneșilor.

        Din păcate, în România, totul se reduce la formalism și maimuțăreala unor forme străine prost înțelese și aplicate. Nu pledez deci pentru absența criteriilor obiective, ci pentru buna lor aplicare.

        De asemenea, ca răspuns la articolul Dvs., nu trebuie să impunem în umanioare criteriile din științele exacte, fiindcă cercetarea e diferită. Iată un exemplu: în biologie, majoritatea cercetărilor se fac de către echipe, în laboratoare, iar articolele sunt semnate de toată echipa. De pildă, un doctorand al importantului profesor X de la Oxford va cosemna un articol într-o revistă cu factor de impact enorm și zeci de citări, dar meritul lui poate fi marginal. El nu a inventat subiectul, rupând gura târgului, ci a fost membru într-o echipă care a mai pus o piatră la un edificiu la care probabil prof. X lucrează de zeci de ani. De asemenea, laboratoarele nu-și pot permite să cheltuie resurse mari aiurea, pentru a cerceta lucruri deja rezolvate altundeva: de aceea și publicarea și indexarea sunt performante și rapide.

        În științele umane, esența e acumularea, iar munca e solitară. Trebuie să acumulezi enorm de multă erudiție înainte de a scrie ceva major și deci foarte citat. În plus, cercetarea umanistică nefiind lucrativă, adică imediat convertibilă într-un produs, nici atenția care i se acordă (de la finanțare până la valorificare) nu este comparabilă.

        Nu mai vorbesc acum despre rateurile motoarelor WOS, etc.

        În fine, discuția e mai lungă și mai nuanțată decât avem aici răgazul și spațiul de a o purta.

        • Vă mulţumesc pentru răspuns.

          Oameni ca dl Baumgarten, sau ca doamna Jalobeanu de la Bucureşti (Hirsch 6, totuşi, pe Scholar) trebuie să ajungă în comisiile respective pentru a concepe nişte criterii potrivite domeniilor umaniste.

          Vă doresc succes pe plan politic pentru a putea duce şi spaţiul academic românesc spre normalitate.

          gânduri bune,

          • Buninteles ca m-am simtit vizat, deci, permiteti-mi sa intervin: si in cadrul biologilor exista diferente enorme – un zoolog sau botanist are nevoie, uneori, de 2 sau 3 ani de observatii pentru a publica un ISI sub 1. Un molecularist poate realiza un experiment in doua sau 3 luni, cu confirmari cu tot si-l publica peste 10 factor de impact. Este moda/valul/vremea biologiei moleculare si a cancerului, cu reviste cu factor de impact imens. A compara biologii intre ei, daca nu sunt din acelasi subdomeniu, este la fel de nenatural ca si comparatia facuta de domnia voastra. O alta aberatie: un profesor universitar conducator de doctorat intr-un domeniu in voga pastoreste o turma de masteranzi, doctoranzi si postdoci care livreaza in medie 1 ISI pe luna, cu baciul autor corespondent la toate, spre deosebire de cei mai putin dotati…
            Sperand ca am ajutat la lamurirea confuziei dumneavoastra, v-as ruga sa ma iluminati si pe mine: care este relevanta acestor publicatii si a scorului lor relativ in promovarea didactica? In ce masura un Hirsch de 25 si 17 proiecte ca director garanteaza calitatea unui bun pedagog???

            Cu multumiri,
            Lucian

            • Bună dimineaţa,

              Cred că cel mai simplu este să vedeţi o astfel de fişă de evaluare, o puteţi descărca pe a mea de aici:

              https://drive.google.com/file/d/0B6lX-Y0Osl0YZXFOMGVRS09YbmM/view?usp=sharing

              Veţi observa trei categorii de criterii:

              Pentru partea didactică, pedagogică
              Pentru partea de cercetare
              Recunoaştere internaţională

              Aceste criterii acoperă ce trebuie să facă un Profesor sau Conferenţiar, care operează nu doar la licenţă, ci şi la master sau doctorat.

              Veţi observa la final că există standarde minime la fiecare dintre aceste criterii.

              Cine e bun la cercetare şi nu e bun la didactic nu poate ajunge Profesor.

              Legat de indicele Hirsch nu are o relevanţă pentru partea didactică de licenţă la anii mici, dar are la anii mari, unde se face lucrarea de licenţă adesea în cadrul proiectelor de cercetare ale profesorului. De asemenea, indicele Hirsch este relevant pentru partea didactică de master şi doctorat, unde didacticul şi cercetare sunt inseparabile. La evaluarea proiectelor de cerceare prin care vin banii pentru cercetare către Profesor ca director la care se racordează masterandul şi doctorandul CV-ul profesorului poate conta până la 60% din punctaj, indicele Hirsch fiind un factor determinant.

              În acest fel ţii în universităţi pe poziţii mari oameni care au potenţialul dovedit să aducă banii indispensabili pentru doctorate şi masterate. Cheltuielile asociate unui doctorat serios în domeniul mediului sunt în jur de 60000 Euro pe persoană: salarizare-bursă, consumabile, deplasări în teren, acces la echipamente, etc.

              În mod normal numărul de poziţii coordonabile la doctorat ale unui Profesor trebuie să fie exact cele pentru care are banii din proiecte. Asta s-a încercat în mandatul Funeriu.

              Acum oamenii se înscriu, primesc 800 de lei sau aşa ceva dintr-un POSDRU, Profesorii îşi fac norme din astfel de coordonări, iar doctorandul e fiul ploii dacă Profesorul nu e capabil să obţină proiecte, n-are cum să scoată lucrări ISI din joben, lucrări pe care nici Profesorul nu le mai scoate de 8 ani de când a ocupat poziţia respectivă şi s-a culcat pe o ureche.

              gânduri bune.

            • Imi permit sa va contrazic. In nici un caz un biolog celular/molecular nu poate publica observatii adunate in 3 luni. In general este vorba de 3-4 ani si de o competitie enorma.

      • Il admir mult pe Adrian Papahagi si este, probabil, prima data cand nu ii impartasesc opiniile. Mai mult, as dori sa il conving si pe Virgil Iordache ca daca Eco ar fi fost evaluat dupa aceste criterii, ar fi reiesit clar ca este un cercetator de exceptie.
        Pornesc de la a recunoaste faptul ca indicele H si criteriile propuse de CNFIS sunt foarte departe de a fi perfecte. Este drept ca ele nu sunt o garantie certa a valorii, a calitatii. Este adevarat ca nu poti sintetiza intr-un singur numar activitatea unui cercetator si dezbaterea pe aceasta tema pornita doare recent in Romania nu este de fapt noua. De problema evaluarii se ocupa multi cercetatori in intreaga lume si reviste prestigioase precum Nature si Science scriu pe aceasta tema de multi ani.
        Pe de alta parte insa ce punem in loc? Multi spun ca indicatorii alesi nu reflecta valoarea operei unui cercetator, ca indicele H este irelevant, etc. Cum il diferentiem pe Umberto Eco de o maniera cat mai simpla si usor verificabila de un cercetator de duzina? Pana cand criticii vor veni cu solutii mai bune pe care sa le imbratisam din toata inima, eu voi considera acesti indicatori un prim pas in directia corecta.
        Este drept ca Web of Science si Scopus functioneaza in prezent destul de bine in stiinte ale naturii, inginerie, medicina, binisor in domeniul stiintelor sociale si slab in domeniul celor umaniste, insa se vede ca in ultimii ani lucrurile se schimba. Pornind cu astfel de criterii, fie ele imperfecte, comunitatea se va trezi si anul viitor vom avea indicatori mai potriviti. In plus, citarea rezultatelor altor cercetatori va functiona mai bine si in domeniul umanist. Aici sufera, de exemplu, Umberto Eco, ale carui publicatii nu apar a avea nici prea multe citari dar nici referinte (!!!) in cautarile WoS.
        Pe de alta parte, o cautare in Google Scholar (adaugat tocmai pentru stiinte sociale si umaniste) arata 4785 citari pentru cartea „A theory of semiotics,” 2913 citari pentru „The role of the reader: Explorations in the semiotics of texts”, 2148 pentru „Faith in fakes: Travels in hyperreality”, 1062 pentru „The name of the rose”, 1553 pentru „Semiotics and the Philosophy of Language”, 1013 pentru „The limits of interpretation”, 766 pentru „The open work”, 750 pentru „Interpretation and overinterpretation”, 686 pentru „The search for the perfect language”, 581 pentru „Opera arta”, si tot asa. Calculandu-i indicele Hirsch cred ca am obtine o valoare peste 80, ceea ce si pentru cineva din stiinte exacte este impresionant. Daca lui Eco i s-ar fi cerut sa-si raporteze activitatea, ar fi fost nevoit sa-si faca un cont pe Google Scholar, sa isi adune si organizeze lucrarile, ceea ce, probabil, nu prea i-ar fi placut. Dar concluzia finala ar fi fost clara. Ar fi demonstrat de o maniera transparenta, usor verificabila de oriunde din lume, ca este un autor cu totul exceptional.

        • Mă bucur că este aşa, sunt un iubitor al lui Eco, tratatul lui de semiotică mi-a marcat tinereţea şi aş zice chiar viaţa prin modul de a interpreta lumea pe care îl propune implicit.

          Mă bucură şi că se discută toate aceste lucruri în spaţiul public, ne îndreptăm spre normalitate.

          gânduri bune,

          • Revin asupra temei fiindca, multumita lui Justin Puscasu, aflam ca Umberto Eco are h = 112, mult peste evaluarea mea foarte prudenta. Intr-un comentariu de mai jos dansul spune ca a folosit o aplicatie gratuita, disponibila pe internet (Publish or Perish http://www.harzing.com/pop.htm), care calculeaza indicele h pornind de la datele furnizate de Google Scholar.

            Este evident ca sistemul propus este perfectibil. Important este insa ca functioneaza si spune multe despre activitatea de predare si despre cea de cercetare din universitati. Misiunea universitatilor este cel putin dubla (chiar si pentru cele centrate pe educatie). Argumentele de tipul nu ne trebuie mISI-pISI nu fac decat sa arate ca prea putini inteleg ca un cadru universitar trebuie sa faca si educatie si cercetare, chiar daca nu in aceeasi masura. E foarte bine ca unii sa exceleze pe partea didactica iar altii in cercetare, fiindca nu suntem toti la fel, insa nu putem nega una de dragul celeilalte. Trebuie sa mearga impreuna.

            In plus, anticipez si alte efecte benefice. Raportarea la criteriile CNATDCU ar putea furniza consiliului date pe care se plangea pana acum ca nu le are. Aceste date le vor permite sa armonizeze criteriile intre domenii diferite. Pana acum nu au avut o pilotare care sa le permita sa compare cat este de greu sa devii conf sau prof in diverse domenii, ceea ce a dus la diferente sesizabile si destul de suparatoare.

            Un alt efect pozitiv pe care il prevad este cel al folosirii mai largi a bazelor de date internationale pentru care am tot platit prin ANELIS+ fara mare succes. Cei care isi vor face acum conturi pe Researcher-ID, Scopus author ID, Google Scholar ID vor sti mai multe despre articole, despre citari, despre impact si vizibilitate. Vor scrie mai atent articolele si referintele, vor fi mai atenti la cum sunt citati la randul lor.

            Si nu in ultimul rand, va creste transparenta. Ne vom cunoaste mai bine intre noi si vom intelege mai bine ce ne diferentiaza, ce ne separa, ce ne apropie. Cred ca incet, incet valoarea va iesi la suprafata. Si la fel si impostura…

            Fie ca se va tine cont sau nu la finantare de datele de la criteriul 2, privind activitatea de cercetare, sper ca aceste date vor fi culese…

  15. ‘..e atata ofuscare daca toti umanistii se scalda in zona 1-2? Doar voi candidati intre voi si nu cu life scientistii. Deci, unul cu H 1 e mai bun decat unul cu H 0 si mai prost decat unul cu H2…’

    Perfect adevarat !
    D-la Papahagi, uitati-va la partea plina a paharului:
    Cineva de pe o insula pustie dar cu acces la Scopus, care nu va cunoaste dar care-l cunoaste insa pe Daniel Donoghue, va concluziona ca sinteti la fel de vizibili international. Nu va gidila putin orgoliul ? Nu-i bine ?
    Frustrarea d-voastra insa provine cred din alta parte: cum e posibil ca un chimist sau biolog sa aiba h mai mare decit un umanist ?
    Solutia este urmatoarea: daca vreti h comparabil cu al unui chimist sau biolog, publicati calitate buna in reviste citabile, obtineti citari, si in timp va asigurati un h mai mare. Cu multa munca e posibil aproape orice.

  16. „The actual cause of today’s crisis in management education is far broader in scope and can be traced to a dramatic shift in the culture of business schools. During the past several decades, many leading B schools have quietly adopted an inappropriate—and ultimately self-defeating—model of academic excellence. Instead of measuring themselves in terms of the competence of their graduates, or by how well their faculties understand important drivers of business performance, they measure themselves almost solely by the rigor of their scientific research. They have adopted a model of science that uses abstract financial and economic analysis, statistical multiple regressions, and laboratory psychology. Some of the research produced is excellent, but because so little of it is grounded in actual business practices, the focus of graduate business education has become increasingly circumscribed—and less and less relevant to practitioners.(…)

    Virtually none of today’s top-ranked business schools would hire, let alone promote, a tenure-track professor whose primary qualification is managing an assembly plant, no matter how distinguished his or her performance. Nor would they hire professors who write articles only for practitioner reviews, like this one. Instead, the best B schools aspire to the same standards of academic excellence that hard disciplines embrace—an approach sometimes waggishly referred to as “physics envy.” In departments such as physics and economics, top faculty members have few responsibilities other than to attend to their disciplines. They are not required to train practitioners or to demonstrate practical uses of their work; and they are free to do whatever research they choose and to produce subsequent, even more focused, generations of scholars. In this scientific model, the university exists primarily to support the scholar’s interests. For the most part, universities accept this arrangement and the intellectual premise on which it rests: namely, that universities help society advance by supporting scientists who push back the boundaries of knowledge. They leave the practical implications to others.„

    How Business Schools Lost Their Way , https://hbr.org/2005/05/how-business-schools-lost-their-way

  17. D-nule Papahagi, imi pare rau ca nu ati inteles esenta acestui indice Hirsch, care monitorizeaza calitatea, perseverenta, vizibilitatea. Este posibil ca intre cei cu indice Hirsch mic sa existe si exceptii, dar toti cei cu H mare sunt personalitati cunoscute si apreciate pe plan mondial.
    Finalmente, dupa mai bine de doua decenii de lupte cu nulitatile produse de regimul comunist, cineva care scoate 5 articole/lucrari de calitate care au sa zicem 100 de citari fiecare poate depasi pe cineva care publica 20 de lucrari in reviste de curte (atat de abundente in universitatile romanesti) pe care nu le citeste nimeni si care au un impact minor sau nul in stinta si cultura mondiala. Da, este greu sa pubici in reviste ISI de impact, pentru ca peer-review-ul este serios. Da, este greu sa cresti indicele de impact al revistelor romanesti, pentru ca trebuie rejectate totate articolele slabe si tinute doar cele de calitate. Trebuie…seriozitate, munca, adica exact ce lipseste in Romania.
    Va recomand sa publicati articole serioase in reviste cu impact international (romanesti si straine), sa promovati calitatea in revistele de profil romanesti si sunt convins ca va va creste atat indicele cat si impactul operelor proprii.
    Pana cand veti ajunge acolo va rog sa terminati cu dezinformarea si sa dati putin credit celor care au facut ceva pentru stiinta mondiala, care cresc vizibilitatea si respectul pentru stiinta romaneasca printr-o munca asidua si, din pacate, foarte putin recunoscuta in Romania.

    • Nu-i nevoie să-mi recomandați Dvs. nimic. Public deja, de ani buni, în cele mai importante reviste ISI din domeniul meu: Neuphilologische Mitteilungen (Helsinki), Notes and Queries și Medium Aevum (Oxford), Scriptorium (Bruxelles-Paris), Aevum (Milano), reviste care apar dinainte să se fi inventat informatica. Lucrările mele sunt citate în diverse reviste la fel de ISI și în volume excelente. Toate lucrările cu care mă laud au fost peer-reviewed.

      Am făcut doctoratul la Paris, am fost bursier la ENS, Warburg Institute și Oxford, am conferențiat la Academia franceză, particip la cele mai importante conferințe din domeniul meu, am avut granturi de cercetare. Cercetarea mea este utilă pentru patrimoniul României, fiindcă mă ocup, între altele, de descrierea și catalogarea manuscriselor medievale din această țară, ignorate decenii de-a rândul.

      Sunt deci în topul, nu la coada profesiei mele. În facultatea mea, în care reprezint 1/200, am 1/10 din producția ISI. Am predat și la case mai mari, și nu sunt stingher sau provincial niciunde în lume.

      Nu am scris acest articol din frustrare sau pro domo. Denunț doar o aberație birocratică. Niciun articol umanist nu va avea vreodată 100 de citări IDENTIFICATE de Scopus, WOS, etc. și nu din vina lui, ci fiindcă acestea nu indexează adecvat periodicele umaniste, ignoră volumele, etc. Indicele Hirsch este pur și simplu irelevant în umanioare.

      Asta nu înseamnă că umaniștii freacă menta.

      În ce privește argumentele despre utilitatea socială a științelor umane, nu vreau să-mi închipui a ce ar semăna o lume deculturalizată, agramată, incultă și care nu-și mai cunoaște trecutul, chiar dacă o astfel de lume va fi inventat cele mai formidabile mașinării și va fi eradicat cele mai teribile maladii.

      Dar ea se construiește deja, inclusiv prin părerea celor care consideră spiritul o inutilitate socială și pariază totul pe cele care țin de materie.

      • mai usor cu pianul pe scari ca-i varsati clapele!

        facultatea in care reprezentati 1/200 si valorati, in propria estimare 1/10, are h-indecsi SI PESTE 2 ! Exemplu chiar decanul dumneavoastra, h-index 6 ! Si mai sint cativa cu h-index 6 sau 4, oricum peste 2, si asta doar din vorbite ! Poate ca n-ar fi rau ca acesti indecsi sa devina publici, ar fi mai clar pentru oricine cum stam si nimeni nu s-ar mai putea ascunde dupa propriile evaluari si victimizari !

        in plus, pe toate aceste platforme de indexare, lucrarile lipsa pot fi introduse manual de catre fiecare pe profilul sau si, intr-un interval de timp rezonabil (zile), sint verificate automat, citarile actualizate automat, influentand indexul calculat !

        sa nu spuneti ca nu aveti cunostinta despre aceste aspecte ! h-index mediu pentru laureati de premiu Nobel este 35, minim parca 18, se poate verifica pe google si/sau wikipedia.

        • saraca cercetare italiana! in lista wiki pe care ne-o propuneti, Eco e singurul cercetator din domeniul stiintelor sociale si umane. daca lista dvs e beton, inseamna ca toti ceilalti taie frunze la ciini.

          • Mai sint vreo 4 umanisti in lista. Dar pentru asta trebuie sa stii / sa vrei sa citesti lista. Lista se opreste la un h-index minim de 31. Or mai fi fiind si alti italieni umanisti dar cu h-index mai mic de 31. Articolul de fata se refera la h-indexul lui Eco, prezentat intr-un mod smecheresc (prin omisiunea Google Scholar sau a altor surse) ca fiind 2, cand realitatea arata ca e mult mai mare. Si asta doar pentru a justifica fals nejustificarea h-indexului in evaluarile academice. In lista prezentata h-indexul =72 al lui Eco e prezentat chiar si cu o observatie =39 exclusiv umane / =95 toate domeniile. Si acestea sint valori din 2013. La zi pot fi chiar mai mari. Dupa cum am mentionat mai sus, si doar in facultatea d-lui Papahagi sint mai multe persoane care au h-index mai mare decat 2. Dar cand amesteci academicul cu politica si invers, incepi, probabil, sa te comporti ca un politician in academic si invers. Ex. acest articol.

            ps1: chiar stie d-nul Papahagi salarul d-nului Donaghue, si care e relevanta ?
            ps2: cum si-a calculat d-nul Papahagi raportul valoric de 1/10 din facultatea dansului (si daca doar pe numarul de ISI-uri?
            ps3: si daca chiar e 1/10, atunci avem un bun exemplu ca h-indexul e bun ca si criteriu de departajare, valoarea articolelor celorlalti colegi ai dansului cu h-index mai mare decat al sau (2) batand numarul articolelor dansului.

      • V-a suparact cu ceva comentariul meu? Ma repet, cu putina editare. Spuneti ca spiritul trebuieste cultivat si tinut deoparte de materialism. Si ca lumea s-ar prabusi fara spirit. poate ca aveti dreptate. Doar ca nu trebuie sa cereti „material” penstu sprijinul spiritului. Filozofii sunt filozofi fiindca asa le e natura si asa simt ei viata, nu pentruc a cineva ii recompenseaza si mai ales material. Nu putetipretinde recompense cu „ochiii dracilor” cand tocmai impåotriva lor va exprimati. Filozofie, arta pura, religie se exprima prin vointa si dorinta intrinseci, nu controlate, girate, sponsorizate.
        Deci, o lume a spiritului autentic e cea in care materialul si banul nu conteaza, domnule Papahaghi. Asa, ca vreti sa-l platiti mai bine pe Umberto Eco fiindca va place de el nu e corect. Daca Umberto aduce capital, sa fie platit, daca doar filozofeaza de pe margine, sa traiasca din propriile filozofii, nu din „materialism”.

    • Stimate dle. Caragea, un sfat: poate ca ar trebui sa va informati mai bine cine este dl. Papahagi inainte de a va permite sa ii dati lectii despre natura indicelui Hirsch si seriozitatea cercetarii stiintifice. Nu e intelept sa ii credeti automat pe cei din afara domeniului dvs. de activitate – si de care poate nu ati auzit doar fiindca domeniile respective nu vi se par importante – niste „nimeni”. Ma gandesc ca altfel riscati sa va puneti tot pe dvs. intr-o lumina ridicola.

  18. Indicele Hirsch a fost criticat si de matematicieni. Alexander Yong de exemplu.
    Acum referitor la situatia actuala, eu cred ca problema se datoreaza unui fapt simplu.
    Construirea indicilor se bazeaza pe informatie disponibila in format digital. Si mai ales in englezaAnumite reviste, carti, opere anterioare anilor 1990 nu figureaza inca in acest format de unde absenta lor in inputul calculului respectiv. A existat si practica scanarii revistelor in format de poza…ceea ce este egala la nivel de informatie de extras cu zero, fara un OCR. Eu recomand dlui Papahagi sa verifice daca opera dansului e disponibila in libraria digitala in formatul corespunzator si in engleza. Si asa cum observa unii comentatori, depinde calitatea revistei si publicul tinta.Un articol despre un subiect extrem de specializat inovator s-ar putea sa nu fie luat in considerare.

    Un serviciu similar privind popularitatea unui nume fraze etc de la 1800 pana in prezent este google ngram (fara criteriul academic) . La o cautare cu Google Ngram, Umberto Eco evident are vizibilitate mai mare.

  19. o observatie: pentru Umberto Eco, Google Scholar gaseste foarte multe citari si implicit un indice Hirsch foarte mare (cel putin 100, dupa cat am calculat eu fara sa ma uit in detaliu). Banuiesc ca si ministerul a adaugat Google Scholar pentru a compensa slabiciunile Scopus si Thompson-Reuters (TR) in acest domeniu.

    P.S. idee de imbunatatire a indexului in TR in cazul in care rateaza anumite citari valide: se poate scrie celor de la TR cu detaliile citarilor incorecte sau lipsa. Am experimentat personal aceasta – le-am scris (e pe undeva un formular) si dupa vreo 2 saptamani am primit raspunsul ca am dreptate si ca acele citarile vor fi actualizate, ceea ce s-a si intamplat peste alte doua saptamani. Deci asteptand o luna am reusit sa mai adaug cateva citari care lipseau (acestea fiind introduse menual de cei de la serviciul clienti TR).

  20. Din ce scrieti este evident ca acest indice Hirsch nu eate relevant in domeniul stntelor umaniste .Dar poate o fi relevant in domeniul stintelor naturii inclusiv matematica?
    Daca este asa nu cumva se pot compara indici Hirsch calculati cum i-ati calculat separat pentru cei din zona umanista si separat pentru stiintele naturale, economice si matematici (daca este nevoie se mai pot separa ramuri)
    Dar atunci un indice maxim Hirsch egal cu 2 nu e OK . Eco ar trebui sa aiba 20 si atunci metoda ar trebui rafinata pentru stiintele umaniste fiind evident prea grosiera.
    Dar nu e treaba mea asta s stiu ca exista o asociatie de c ercetatori si universitari care se ocupa de astfel de clasamente penrtu universitati etc.

  21. Mi se pare aceasta discutie de principiu (ce tip de indicator reflecta, corespunde, valorizeaza mai bine un anume domeniu si, implicit, un anume tip de cercetare) – discutie interesanta in sine – ignora the dark side of the moon.
    Pe baza cifrelor obtinute din acesti indicatori ministerul va clasifica universitatile si va stabili formele si cotele de finantare. Putem considera ca, in abstracto, sistemul este functional; dar mi-e teama ca interesele clientelare sunt mai puternice decat argumentele de principiu.
    Fetisizarea unor sisteme de ierarhizare bazate pe de o parte pe supra-licitarea produselor cotate ISI si pe de alta pe folosirea de motoare de cautare in care produsele din stiintele dure sunt privilegiate, va conduce la o ierarhie nu de tip meritocratic, nu bazata pe reputatia reala, ci la una de conjunctura si chiar distorsionata. Ar fi normal sa zicem ca lucram pe doua registre, universitatile humboldiene si universitatile de tip tehnic. Dar … multe din zecile de universitati non-metropolitane (ca sa nu folosesc formula incetatenita de universitati din provincie, adica din alte orase decat marile metropole urban-universitare din Romania) au amestecat toate domeniile, de la inginerie la filosofie. Exista riscul ca acest sistem sa le permita sa obtina un punctaj mai mare sau foarte mare, prin titluri aparute la nenumaratele publicatii ISI autohtone, punctaj care insa nu reflecta nici cota lor reala pe piata cercetarii si nici potentialul lor didactic real. Vor accede astfel pe o treapta de clasificare superioara, vor primi drepturi largite, totale, de a organiza masterate si doctorate, vor primi finantare generoasa, DAR (si fara nicio legatura cu actul cercetarii) vor produce cohorte de absolventi in domenii unde exista inflatie de absolventi, inflatie de profesori si conducatori de doctorat etc etc etc

  22. Ce vi se pare anormal la acest mod de punere a problemei într-o societate în care avem un catlog obligatoriu al ocupațiilor, în care pentru orice ocupație mai înaltă decît cărat saci cu spatele se cere o certificare de la stat? Iar dacă ai certificarea, pe nimeni nu mai interesează ce ești în stare să faci.

    Ne călcăm pe picioare la examene și atestări titlurile de doctor și chiar diplomele de licență sînt obiect de tranzacții bănoase, în schimb pe prea puțin îi interesează cît de capabili sîntm să rezolvăm problemele altora sau să ne urmăm aspirațiile proprii.

  23. Eu zic ca daca indicele compara intre umanisti, ii trateaza la fel, deci e bine sa existe criterii, nu sta careva sa ii scoata citatele doar lui Papahagi. De ce au alti savanti romani, ca Aurelian Craiutzu sau Alina Mungiu-Pippidi indici Hirsch pe Google Scholar peste 8? Ca nu sunt matematicieni sau biologi, pur si simplu sunt citati, au impact. Google Scholar include si surse romanesti, si in multe limbi, astfel incit un asemenea indice de 2 e realmente slab, mai exista si cercetatori care muncesc, dar nu sunt relevanti, pe langa aia care nu muncesc. Solutia nu e sa anulam indicii…aici nu e vorba de a compara biologi cu sociologi, ci doar de a avea un indicator de impact. Nimeni nu scrie degeaba, vrem sa fim citati, nu? daca lumea nu ne citeaza inseamna ca nu scriem ceva de interes si atunci poate evoluam.

  24. In informatica, un h-index = n dupa n de ani de cariera este considerat „pretty good”. Deci eu dupa acest criteriu (cu n = 19) sunt considerat „destul de bun” – nu foarte bun, excelent sau alte superlative. Se pare ca in stiintele umane criteriile sunt mult, mult mai relaxate.

  25. Indraznesc sa-mi exprim si eu o parere. Cred ca se ajunge la un paradox daca nu e tardiv deja, si anume sa iti incurci activitatile de cercetare din cauza raportarii cercetarii. Urmaresc din interior de ani buni bajbaiala asta academica a celor din Minister care solicita tot felul de raportari fara sa aiba o viziune, fara predictibilitate macar pe urmatorii 6-8 ani. Cine este incurcat, noi cei din mediul academic care suntem „DERANJATI” de orele de predare care ne stau in calea aratarii cat de valorosi suntem celor ce detin painea si cutitul si care vor sa ne taie felii cat mai mici. Da, ma uit, cel putin in domeniul meu, la rusi care detin suprematia si totusi nu au articole ISI sau indici Hirsch. Sunt dati la o parte si totusi reprezinta o importanta parte a stiintei actuale si indraznesc sa spun (nu fara frica) si a viitorului. Spunea unul care nu alerga dupa Scopus Isi sau G Scholar ca „scoala va fi scoala, cand omul va fi om si statul va fi stat”. Sunt curios, daca traia acum ce indice Hirsch ar fi avut…:d

  26. Desi discutiile incearca sa clarifice anumite aspecte nu este absolut clar despre ce este vorba. Pentru mine este relevanta o anumite afirmatie a domnului Papahagi in raspunsul formulat domnului Iordache:
    „Din păcate, în România, totul se reduce la formalism și maimuțăreala unor forme străine prost înțelese și aplicate. Nu pledez deci pentru absența criteriilor obiective, ci pentru buna lor aplicare.”
    Pot sa fiu de acord cu aceasta parere in anumite domenii, dar este o manipulare aplicarea ei in invatamintul superior. Trebuie sa acceptam ca invatamintul superior pregateste oameni nu pentru ieri, nici pentru miine. Cel care ia hotariri ar trebui sa fie un participant activ , in mainstream-ul cercetarilor, trebuie sa fie un factor activ in stabilirea unei strategii viitoare. Numai atunci poate pregatii oameni pentru viitor, indiferent de domeniu. Printre altele aceasta apartenennta la mainstream poate fi dovedita prin publicatii, prin participari la congrese. Dovada recunoasterii „personalitatii” este printre altele citarea publicatiilor, invitatille la congrese, samd. Sint sigur ca aceasta parere nu este numai a mea.
    Acum anumite completari.
    – Google Scholar poate fi discutat. Nu este foarte clara nici perioada, nici documentele (publicatii primare,secundare) care stau la baza alcatuirii cautarii.
    – Este o diferenta foarte mare intre domeniile umaniste si cele, pe care le putem numi, aplicative. Domeniul medical atinge cifre de citari imresionante avind si un numar impresionant de publicatii. Un rol esential joaca numarul de centere, numarul de persoane angajate in domeniu, si implicit banii care sint in joc.
    – Facind intr-un domeniu copacul de citare (citation tree) am gasit un articol care se referea la o modaliate noua de rezolavre pentru o anumita problema. Era un articol care prezenta un principiu nou. Fiind din domeniul tehnic, aplicabilitatea era puternic dependent de posibilitatiile tehnologice. Au trecut ani pina cind citariile au aparut intr-un numar mare, odata cu disponibilitatea tehnologiei. In acest sens tehnologia, moda, paradigmele (vezi Thomas Kuhn: Structura revolutiilor stintifice) pot juca un rol esential.
    – Se cunoste structura unei publicatii, cu introducere, enuntarea probelemei, contributii, concluzii. Indiferent unde apare citarea, are aceeasi valoare in indexare, desi din punct de vedere functional pot exista diferente esentiale.
    – In partea de introducere in general apar citate foarte des lucrariile de sinteza, tip monografie, ajungind la un umar mare de citari, desi poate nu aduc idei noi esentiale.
    – Si o ultima observatie. Citarea indiferent daca este „afirmativa” sau „negativa” are aceeasi valoare.
    Prin observatiile de mai sus nu am vrut sa neg utilitatea masurarii prin citari, doar am vrut sa atrag atentia ca existind posibilitatile actuale trebuie sa trecem de la aprecierea pe baza unui spatiu unidimensional, pur si simplu un index, la un spatiu multidimensional, mai comlex, dar mai relevant.
    Pentru mine rezolvarea unei probleme incepe prin recunoasterea faptului ca este o problema. Dar aceasta este doar primul pas.

    • Corect, dar ce alte criterii ar fi, care sa evite nepotismele si sa fie obiective?
      Indicele H e public, il poate cauta oricine, si cine vrea sa si-l creasca nu are decit sa-si introduca citarile lipsa. Nu poate fi influentat, pt ca nu cred ca sint multi din Ro care au relatii la Thomson -R sau la google..
      Problema merita studiata, si pt evaluarea cercetarii si
      este necesara evaluarea calitatilor pedagogice si a celorlalti factori.
      cineva mai sus zicea ca in alergarea dupa indici nu se mai face cercetare de dragul cercetarii si ca in curind cercetarea se va face doar in cercurile de elevi. :)
      F. bun comentariul, adminul web, vreti sa puneti niste thumb up si thumb down ca sa ne dam cu parerea despre comentarii si articole? Dar la liber, fara login pe facebook sau altundeva.
      Dl. Papahagi, vorbiti cu administratorul siteului?

  27. Indicii h sunt publici.
    Oricine poate descarca gratuit o aplicatie (Publish or Perish http://www.harzing.com/pop.htm) care calculeaza rapid indexul h pornind de la datele furnizate de Google Scholar.
    De exemplu, Umberto Eco are h-index 112, Gabriel Liiceanu 9, Valentin Naumescu 2, etc.
    Pentru a vedea indicii h calculati de Thomson Reuters si Scopus, e nevoie de o afiliere la o universitate.

    • EXCELENT ! Nu aveam cunostinta de aceasta aplicatie ! Si vai cum cad „miturile” pe masura ce le vizualizezi profilul ! Fain ! Google Scholar tine profilurile private, in afara celor declarate publice, dar aici chiar ii vezi !

      Ar fi o buna metoda de verificare pentru universitatile romanesti unde investitia in serverele dedicate motoarelor pentru publicatii pare sa nu prezinte interes ! Macar s-ar putea verifica declaratiile pe proprie raspundere !

      Cazuri concrete, cu data source Google Scholar:

      1. d-nul Papahagi : 24 articole analizate / 19.5 indice autor / 12 citari pe parcursula a 14 ani, h-index 2.
      2. Umberto Eco : 1000 articole analizate / 876 indice autor / 76989 citari pe parcursula a 57 ani, h-index 112.

      Cu observatia ca la Umberto Eco analiza s-a oprit la cele 1000 de articole analizate, maximul permis de Google Scholar. Probabil ca sint si unele mismatch-uri, dar oricum.

      Politica romaneasca, bat-o vina, si cum modeleaza ea profilul omului !

  28. Doua observatii:

    1. Intrebati-l pe d. Funeriu ce parere are despre ideea folosirii indicelui H.

    2. Dupa cum bine stiti, pe langa indicele H mai sunt multe rezultate care contribuie la rezultatul final.

  29. Autorul pornește de la constatarea că, în esență, nu există niște criterii clare de evaluare a activității universitare în România; că prezența pe anumite site-uri și cu anumite criterii depinde de detalii aleatorii, de ex. dacă scrii/nu scrii în engleză și dacă „pici” pe alte criterii, discutabile și ele. Are dreptate. Au dreptate și unii care comentează (deși m-aș fi așteptat ca, la acest nivel, să scrie cu semne diacritice și să folosească o limbă română minimal corectă, dar să trecem…)
    Sigur, trebuie să fie niște criterii, clare și cât mai stabile; acestea să fie urmate consecvent DE TOATĂ LUMEA, nu de unii da, iar de alții ba; să fie niște criterii „pe căprării”, fiindcă este clar că într-un fel evaluezi activitatea din medicină ori din biologie, și altfel pe cea din domeniul umanist (eu sunt lingvist sau cel puțin așa sper).
    Discuțiile s-au încins, cu sau fără motiv. Întrebările însă rămân: există criterii clare de evaluare academică? sunt aplicate consecvent? sunt relevante și eficiente? afectează promovarea sau sunt doar așa, să ne aflăm în treabă? dacă există răspunsuri negative la întrebările de mai sus, și eu cred că sunt, există metode de a rezolva cumva impasul? stagnarea?
    Și, în final, încă o întrebare, fiindcă tot vorbim despre corupție: există corupție în lumea universitară? se fac promovări pe ochi frumoși? sunt promovate persoane incompetente? dacă da, cum procedăm?
    Lista acestor probleme și acestor întrebări e mai lungă, deci mă opresc.

  30. Pai daca de la agricultura vii si faci reforma la educatie normal ca o sa vrei sa maresti productia la hectar si sa tratezi profesorii ca si pe cartofi.
    F. bun articolul d-lui Papahagi!

  31. Nu stiu cat de bun e indicele Hirsch dar rezultatele palpabile ma ingrijoreaza: calitatea mancarii scade si proportia de artificial din vietile oamenilor creste: de la produse de intretinere corporala la chimicalele din mancare. Ceva nu e bine …

  32. De asemenea cred ca abordarea multor studii de cercetare e gresita din start pentru ca se axeaza pe solutionarea unor probleme care nu ar exista absolut deloc daca s-ar elimina cauzele.
    Cam asta …

  33. Eu chiar nu inteleg – nefiind in „sistem” – care-i de fapt problema? Din cate am citit vorbim despre functii platite din bugetul statului (dupa cum spunea domnul Iordache, universitatile private n-au decat sa promoveze si sa finanteze pe cine vor).
    Si-atunci imi permit sa intreb care este scopul finantarii de la buget, adica din banii tuturor, a unor cercetari pe care marea majoritate le considera a fi irelevante pentru progresul societatii?
    Daca ma intrebati pe mine (da, stiu ca sunt incult) voi spune ca prefer finantarea din bani publici a unui cercetator cu H = 1 care activeaza in domeniul depistarii precoce a cancerului decat a unuia cu H = 8 care studiaza medievalistica (fara intentia de atac la persoana autorului, exemplul mi s-a parut insa relevant pentru cazul de fata).
    Poate nu ar strica sa ne mai punem si intrebarea „qui prodest”, respectiv care cercetari au potentialul de a imbunatati viata cetatii… ca altfel vorbim de forme fara fond.

  34. Invatamantul romanesc a devenit cimp de experimentari dubioase dupa 2005, cind s-a facut un ghiveci din toate sistemele de invatamant mai cunoscute, care s-a „implementat” in Romania, uneori si contra fonduri europene…. Cum cei care sint acum „in posturi” habar nu au ce evalueaza pentru ca, de regula, nu-si cunosc domeniile si nici nu au chef, folosesc asemenea paturi ale lui Procust sa le faca treaba. Sa le multumim lui Miclea, Funeriu etc. etc.

    • Unii susțin ca este un proiect,
      Se pare ca la CNR-ul de ieri (20 martie) s-a abrogat, anulat ….. (ei știu ce, ca era vorba de finanțarea pe 2015) Ordinul de Ministru
      Oricum ne place sau nu toate universitățile din lume se raportează, din punctul de vedere al vizibilității la Thomson-Reuters, Scopus

      Dacă avem indicele Hirsch mare este bine, dacă nu …. nu este bine (eu am un indice Hirsch bun pentru vârsta mea)

      Nu ne plac cei care iau decizii, nu noi i-am lăsat să facă acest lucru?

      noi stăm toți în coltul nostru și comentam, evident nu ne aude nimeni, managerii universitari sunt preocupați să supraviețuiască conform competențelor pe care le au, unii mint/promit, alții fac bani/adună pentru zilele în care vor fi ca noi, alții cred că fac studii de caz …. iar noi ne plângem de milă …. ce putem face….. ce-ar fi să muncim și să respectam un minim de principii, care țin mai mult, de activitățile care ne intră în fișa postului … și veți avea o mare surpriză …… ne va crește Hirsch-ul, din păcate sau din fericire….. limba universal acceptata este engleza, așa ca să încercam să publicam vastele noastre concepte și cercetări,….. să nu ne mai credem profeți în tara noastră că ….. nu noi hotăram …. i-am lăsat pe alții să ne măsoare după paturi ale lui Procust (ca …. luna și tipul de standard).
      Ce ziceți de „Pasărea Colibri–Vinovații fără vină”

      Vreau sa-înalt castele de gândire
      Vreau sa fiu lasat sa simt cum cresc
      Nu conteaza cât de lung am parul
      Mai presus e cât si cum gândesc.
      Nu e loc de noi în lumea voastra
      Nu-s din noi acei ce ne muncesc
      Si tin cont de cât de lung am parul
      Nu de cum si cât de mult gândesc.
      Hei, voi neatenti la soarta noastra
      Hei, noi ce ne credeti pui de drac
      Gândurile voastre sunt si ale noastre
      Gusturïle însa nu ne plac.

  35. „Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate.”

    https://www.youtube.com/watch?v=y7sZHfrLdI8

    „Peste tot atârna greu
    Teama de sinceritate…

    Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
    Când sperantele pareau înselatoare.
    Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
    Stiti de câte ori, prieteni, i-am prins jocul.”

  36. Inutil a duce discuţia în altă parte, ca rezultat al unei (aalte) manipulări. S-a născut aceeaşi problemă, resimţită în ajunul Revoluţiei: cadrele didactice îmbătrâneau şi ieşeau la pensie lectori, împiedicaţi fiind să mai promoveze de tot ce se găsea – revoluţia a rezolvat problema promovării lor, precum o făcuse şi cu aceea a ieşitului la pensie, a ajutoarelor sociale etc…. Până s-a golit buzunarul public.
    Precedentul era însă creat şi noile cadre didactice şi-au vrut şi ele recunoaşterea – rezultatul, din ce în ce mai mică halca să o împarţi… aşa că s-au născut „criteriile de evaluare a…” Filozofia lor, acolo de unde pleacă, e „să tai tot ce se poate” – fără replică şi fără drept de apel.
    Numai că apare imediat un alt element: ministrul, care e şi el cadru didactic, nu moare ministru şi e nevie să îşi asigure viitorul etc. Pe lângă ministru, alţii… – şi aici se deschide marea listă (un fel de cutie a pandorii, nu-i aşa… Şi de aici se ajunge şi la universităţile, cu libertatea lor academică – şi aici sunt oameni ce au nevoie de viitor asigurat. Rezultatul: aşazise criterii de evaluare continuând să taie în dreapta şi în stânga, dar, printre şipci, scapă pe… cine se poate.
    Concluzia: nici nu e cazul să ne batem capul de ce e aşa şi nu altfel, în „gândirea” criteriilor de evaluare (inclusiv „hârş-hârş”). Ei bine, ele sunt aşa cum sunt şi asta e.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Papahagi
Adrian Papahagi
Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Doctorat la Universitatea Paris IV-Sorbonne, stagii doctorale și post-doctorale la Londra, Oxford, New Europe College-București. Membru al asociației M10.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro