joi, martie 28, 2024

Talentatul politician Ponta

Nu-i așa că ați citit titlul în cheie ironică? Ei bine, ați greșit – nu e deloc ironie. Însă greșeala e explicabilă. După părerea mea, calitățile de politician ale dlui Ponta suferă de o subestimare foarte severă și răspândită. ”Suferă” e probabil un termen nepotrivit, căci poate foarte ușor transforma percepția greșită asupra abilităților sale într-un atu redutabil. Sigur, când adversarii politici vorbesc de ”imaturitatea” liderului PSD îi putem bănui de exagerări partizane; însă porecla de ”cârlan” i-a dat-o chiar un coleg de partid. Percepția că e oarecum prea tânăr și necopt pentru vârful politicii merge mult mai departe decât superficiala retorică de partid. Nu-l ajută probabil nici aparența fizică și hobbyul automobilistic; asta cu atât mai mult cu cât există acest clișeu care judecă abilitatea politică după aparențe, clișeu care îi produce președintelui PSD ”concurenți” cu capacitate politică supraestimată, gen Mihai Răzvan Ungureanu.

Nu fac cuiva un reproș – nu de data asta. La rândul meu am fost tentat să pun pe seama imaturității premierului desemnat modul în care și-a alcătuit cabinetul. De unde stau eu, cum se zice, miniștrii care urmează să intre în următorul guvern sunt o adunătură foarte heterogenă și, în multe cazuri, controversată. Nu sunt nici pe departe singurul care crede astfel. De altfel, la una din numirile controversate, cea a dlui Alistar, premierul a renunțat cu câteva ore în urmă. Cu atât mai mult, atunci, cineva se poate întreba de ce l-a ales de la bun început? Cum anume și-a format cabinetul? Pare un exercițiu pripit făcut de dragul de a-l vedea gata, pare că miniștrii au fost desemnați rapid și neglijent. Și, pornind de la asta, după regula briciului lui Ockham: dintre ipotezele care explică la fel de bine situația, cea mai simplă – imaturitatea politică a premierului desemnat – trebuie să fie ce adevărată…

…Numai că există o altă ipoteză care explică mult mai bine situația. În ipoteza asta, miniștri nu au fost desemnați neglijent. Din contră, au fost desemnați cu cea mai mare grijă. Descriam mai sus cum arată lucrurile de unde stau eu și alți comentatori. Însă dl Ponta stă într-o altă situație. Îngrijorările unor comentatori și a unei bune părți din public nu sunt singurul, nu sunt nici măcar principalul factor pe care trebuie să-l ia în considerare. Acest loc e ocupat de mulțimea celor care l-au sprijinit să ia locul dlui Ungureanu și să pună capăt guvernării PDL. ”Vectorii politici” de care vorbea dl Lăzăroiu într-un articol trecut. Or, există o caracteristică incontestabilă a mulțimii acestor vectori: este una foarte …heterogenă. (Ei, devine acum ceva mai clar?) Vorbim de alianțe și partide diferite, ba chiar de facțiuni diferite din același partid. Mai mult, mulțimea nu conține nici pe departe doar actori de partid. Vorbim de grupuri de presiune din zona academică, financiară, mediatică, sindicală etc. Lobby-uri de toate felurile. Dar caracterul ei heterogen nu este principala problemă a premierului desemnat. Până acum acești vectori au funcționat într-o singură direcție, înlocuirea de la guvernare a partidului prezidențial. Odată acest scop îndeplinit, odată reprezentantul lor ajuns la putere, vectorii își schimbă scopul imediat și direcția, și pot foarte ușor să devină divergenți. Diversele forțe, diversele interese care au urmărit schimbarea de guvern se așteaptă să beneficieze într-un fel sau altul de pe urma ei. Dacă nu le dă satisfacție sau dacă îi răsplătește pe alții în dauna lor, dl Ponta riscă să se pomenească cu adversari în propria tabără. Și nu-și poate permite așa ceva. Nu încă. Pe moment are doar guvernul, nu și puterea. Prin urmare, susțin că

Dl Ponta și-a numit cabinetul astfel încât să reducă la minim riscul de disensiune în tabăra politică proprie.

Asta e explicația, asta e ”cheia” formării acestui guvern. Și, ca orice cheie, poate descifra ușor numirile din cabinet, una câte una. Putem înțelege de ce s-a extins structura guvernului, de exemplu. Mai sus spuneam de dl Alistar, sigur că e greu explicabilă numirea dacă ținem cont de situația de incompatibilitate, între altele. Dar gândiți-vă în ce situație s-a aflat un premier care ar vrea să numească în guvern pe cineva din rândul ONG-urilor prietene, în condițiile în care în propriul său partid există o neîncredere și ostilitate veche față de societatea civilă și pretențiile ei. Numirea dlui Alistar ar fi reușit să împace excelent aceste două deziderate, altfel foarte greu dacă nu chiar imposibil de conciliat.

Poate că dna Dumitrescu stârnește în rândul comentatorilor zâmbete pentru că scrie ”înnot” sau ”Standford”; și îngrijorare pentru că e în stare de incompatibilitate și în proces cu ministerul pe care urmează să-l conducă. Însă nu cred că dl Marga și nici măcar dna Andronescu n-ar fi putut da satisfacție lobby-ului universităților private. Un lobby transpartinic, foarte afectat de guvernarea PDL, extrem de motivat (inclusiv financiar) și foarte influent. Un lobby care probabil nu putea fi satisfăcut altfel decât cu un ministru propriu. În ce privește partidele, aici lucrurile sunt și mai clare. PNL, după declarația propriului președinte, a primit tot ce a cerut. Numirea ministrului agriculturii din partea PC a fost dată sigură de la bun început, astfel încât chiar suspiciosul și pretențiosul Dan Voiculescu nu și-a putut ascunde satisfacția. Dar poate lucrurile cele mai clare sunt apropo de miniștri PSD. Facțiunea și ministerul. Dan Nica revine. Vechii pesediști îl au pe dl Georgescu, revenit în postul ministerial din vremea dlui Văcăroiu. Grupul de la Cluj primește Internele. Dl Năstase, și probabil mulți alții din PSD și de aiurea în aceeași situație, s-a arătat și el foarte mulțumit de lista cu miniștri: titularul portofoliului Justiției a spus de curând că procurorii dintr-un anume dosar de corupție ar trebui arestați în caz de achitare. Declarație controversată pentru multă lume, dar binevenită pentru alt lobby foarte influent și motivat: cei care, vorbind eventual de ”stat polițienesc”, ar vrea niște procurori anticorupție mult mai cuminți, ca odinioară.

Iar această cheie nu descifrează foarte bine numirile, ci arată și modul în care va conduce dl Ponta acest cabinet: trebuie să mențină unită această baza politică, cel puțin până la alegerile de anul acesta. Așa cum le-a dat ministerele, trebuie să le dea și satisfacție. Pe de altă parte, n-are cum să facă pe deplin pe placul unor vectori politici care-l susțin, nu fără să supere pe alții și/sau pe public. Trebuie să-i țină îndeajuns de mult în frâu încât să nu se certe între ei, și, în același timp, încât guvernarea să nu devină impopulară. O să guverneze, împrumutând o metaforă automobilistică, cu piciorul pe frână. O să aștepte și o să facă un joc de așteptare; presupun că o să-l auzim foarte des spunând și promițând suporterilor și publicului lucruri pentru ”după alegeri” și ”de anul viitor încolo”.

Bun, nu trec dintr-o extremă în cealaltă. Pe dl Ponta îl așteaptă 6 luni foarte dificile, și, cu toată aprecierea pe care o am pentru abilitățile sale politice, e foarte posibil să înregistreze un eșec. Vârful politicii amețește și solicită, avem destule exemple de politicieni care și-au arătat pe deplin limitele și defectele odată ajunși în sau la conducerea guvernului. Însă dl Ponta pare să știe ce are de făcut, și pare, până una alta, să se descurce. Subestimarea lui de către adversarii și potențialii adversari politici ar fi o mare greșeală.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. O perspectiva surprinzator de realista.
    Un mare dar …: Dar, la ce ne foloseste?! Nu analiza, ci acest mod de a face politica, acest tip de determinari si constrangeri? Noua, cetatenilor.
    Si cateva scurte comentarii:
    1. De ce oare numai Alistar poate fi bun pe acel domeniu (relatia cu societatea civila, transparenta decizionala, etc.)? Iar avem oameni de neinlocuit? Sau il vrem in guvern si ii inventam un loc?
    2. Corina Dumitrescu este impusa de Andronescu personal in guvern. Nu cred, stiu. Relatia e veche, iar mafia nu are linie de demarcatie intre stat si privat, ci intre gasti formate in ambele tipuri de universitati. Aceasta numire este catastrofala nu pentru motivele discutate in public in aceste zile, ci fiindca individa in cauza este exponentul unei mafii foarte puternice si unui stil comunistoid foarte aprins. Este din categoria Lidia Barbulescu.
    3. Florin Georgescu s-a schimbat mult de cand este prim-viceguvernator si are toata sustinerea lui Isarescu.
    4. Numirea lui Rus nu vine din partid, el era de mult pe linie moarta, iar inainte a colaborat la greu cu Basescu. Alte zone de influenta l-au reactivat pe Rus. Asa cum nici numirile lui MRU ca secretar de stat la externe sau ministru de externe, nu au venit pe filiera PNL.
    5. Procurorii si judecatorii au multe bube in cap si astazi. De ce as prefera un dosar fabricat in epoca Basescu, unuia fabricat in epoca Nastase? Stiu, sunt diferente, dar lucrurile nu s-au schimbat in mod fundamental in justitie.

    • Un comentariu la punctul 5: da, schimbarile in justitie sunt minore si da, bube exista inca multe. Nu sunt de acord insa cu a presupune din start ca avem de-a face cu dosare „fabricate”. Nu ca n-ar exista si din alea, dar as prefera mai degraba sa vorbim despre dosare „selectionate”.

      • In justitia penala din Romania s-a trecut de la principiul ca vinovatia trebuie probata „mai presus de orice dubiu” la suficienta „presupunerii rezonabile”. Asta pentru toata lumea si ca sa acopere realitatea deja existenta. Daca va duceti intr-o sala de tribunal determinat sa nu credeti nimic din ceea ce povesteste procurorul si sa incercati sa vedeti daca omul este vinovat in mod cert, doar in baza probelor care se administreaza (las deoparte faptul ca nu intotdeauna se administreaza toate probele necesare), veti avea, probabil, o revelatie despre ce inseamna astazi justitia romana. Nici in trecut lucrurile nu au stat altfel. Cuvantul procurorului inlocuieste, de prea multe ori proba. Asa se intampla si cu opinia publica; de prea multe ori crede povestile procurorilor sau judecatile judecatorilor (sic!) si nu se uita la probe; la toate probele nu doar la cele servite. Asta a fost si este este justitia. Daca nu credeti sa stiti ca salile tribunalelor sunt deschise in fiecare zi. Pe acest fond, a fost si este posibil, foarte usor, fabricarea unui dosar, cu atat mai mult cu cat, credeti sau nu, justitia este astazi controlata prin servicii, mai ales prin SRI. Sunt insa de acord, jocurile de putere prin intermediul justitiei se fac prin mai multe metode, inclusiv prin dosare fabricate sau selectionale, dupa caz.

    • Nu te mai osteni, Miron Damian oricum vede in jurul lui Ponta numai talente
      e platit pentru fiecare talent descoperit.
      nu m-ar mira sa-l vedem pe ponta candt si la fluier, macar o data in viata.
      insepe sa se construiasca piedestalul de Putin al Romaniei pentru ponta.
      pot sa pun pariu ca Miron Damian va fi cel care va scrie articolul ce va relata cum a descoperit domnul Ponta in scufundarile sale, amfore bine conservate ce abia il asteptau. asa cum Putin a facut-o.
      Se incepe construirea unui cult al personalitatii, evident, pe baza talentelor infinite pe care domnul Ponta le poseda.

    • dar la ce ne foloseste … in mare, este singurul mod de a face plitica …peste tot in lume, totusi exista nuante esentiale care diferenteaza clasa politica romaneasca spre exemplu de cea elvetiana, si anume lipsa de educatie si bun simt din partea nostra. Chiar daca mecanismele raman aceleasi, ceea ce se intampla prin intermediul lor difera radical. Cel putin pentru pastrarea imaginii, Ponta si colaboratorii sau trebuiau sa numeasca in locul celor 4 ministrii cu bube, alte 4 persoane, care chiar daca faceau acelasi lucru ca si cei susnumiti cel putin nu prezentau interese atat de evidente. In formula de acum guvernul Ponta va avea o opozitie mai mare de la electorat cu exact aceleasi rezultate. Lucrul acesta s-ar putea sa il coste pe Ponta la fel cum l-a costat pe Geoana vizita la Vantu, doar vre-o doua procente cele de la 48 la 50 la parlamentare.
      Bunul simt si moderatia fac ca lucrurile sa se desfasoare corect, fie si doar prin prisma faptului caci ‘corect; deseori nu inseamna nimic mai mult in politica decat ‘acceptat’. In opinia mea numirea celor 4 este o greseala fara justificare practica.

      • Se vede treaba ca ai oarece asteptari de la Ponta si de la PSD. Macar sa nu faca greseli precum Geoana! Senzatia mea este ca pe acest site nu sunt prea multi care sa aibe astfel de asteptari, carora sa le pese de soarta lui Victoras.

      • Cel putin pentru pastrarea imaginii, Ponta si colaboratorii sau trebuiau sa numeasca in locul celor 4 ministrii cu bube, alte 4 persoane, care chiar daca faceau acelasi lucru ca si cei susnumiti cel putin nu prezentau interese atat de evidente. In formula de acum guvernul Ponta va avea o opozitie mai mare de la electorat cu exact aceleasi rezultate.

        Ai dreptate. Nu contrazic afirmatia in articol, ci o completez: pentru viitorul politic al dlui Ponta e mai important sa mentina unit blocul de putere care l-a adus in pozitia de premier, decat sa isi faca o imagine foarte buna. E un fapt. Asta nu inseamna ca poate sa isi neglijeze foarte mult imaginea, si ca poate ignora linistit acest aspect. Nu, si nici n-o face! Trebuie sa jongleze, trebuie sa le faca pe plac… dar nu pe deplin. Sa le dea ceva, dar sa nu-i lase din frau. Sa astepte. Dupa alegerile parlamentare, lucrurile o sa se schimbe. Dupa cele prezidentiale, se vor schimba fundamental. E un exemplu nu doar renuntarea la Victor Alistar (anuntata a fi doar temporara) si pozitia fata de Corina Dumitrescu. Trecerea padurilor la Mediu de la Agricultura e alt exemplu, urmata de dezvaluirea „pe surse”, ca e facuta special ca sa nu dea prea mult control lui Dan Voiculescu. E acelasi joc: da-le, dar nu le da prea mult.

    • Vlad Ionescu,

      Procurorii si judecatorii au multe bube in cap si astazi. De ce as prefera un dosar fabricat in epoca Basescu, unuia fabricat in epoca Nastase? Stiu, sunt diferente, dar lucrurile nu s-au schimbat in mod fundamental in justitie.

      as vrea sa vad un articol care sa demonteze, sa demonstreze fabricarea unui dosar. Serios. Rechizitoriile sunt publice, in multe cazuri avem destule date despre dosarele cu pricina (ma gandesc, altfel pe ce baza ai spune ca sunt fabricate?) . As vrea sa vad o astfel de demonstratie. Nota bene, procurorii anticoruptie au facut greseli, nu zic nu. Despre un astfel de caz sper sa apuc sa scriu il am demult in „arhiva”. Dar eu inca n-am vazut un exemplu de dosar fabricat. Aici discutia asta ar fi inafara subiectului, o sa mai scriu pe tema asta. Oricum, daca poti sa demonstrezi fabricarea unui dosar, ar trebui sa scrii un articol pe tema asta.

  2. Si totusi ma intreb: acest guvern este creatia lui Ponta sau rodul negocierilor interne USL incepand de la creatia sa? Doar s-au prezentat de la inceput ca o uniune nationala si si-au propus de la inceput guvernarea. Este o propunere surpriza sau este etapa urmatoare a planului? M-as astepta sa existe si rezerve pregatite pentru fiecare post.

    • Osterhase,

      Si totusi ma intreb: acest guvern este creatia lui Ponta sau rodul negocierilor interne USL incepand de la creatia sa?

      Și, și :-) Pe undeva, e similar cu genul acela de întrebare, apropo de discursul unui politician. Am văzut adesea întrebarea (sau chiar reproșul) : cine oare i l-a scris? Mie mi se pare irelevant, chiar dacă nu el l-a scris, el l-a ales pe cel care să i-l scrie. Decizia a fost a lui, până la urmă. La fel și aici.

  3. dupa aceleasi principii s-au facut cam toate guvernele post-decembriste. de aici nu decurge, de exemplu, ca Boc ar fi un politician talentat.

    dar e adevarat: si eu cred ca Ponta a fost subestimat. e putin ciudat, daca te gandesti ca a ajuns presedintele PSD, ca a construit o alianta, USL, care s-a dovedit pana acum viabila, plus ca a reusit sa dea impresia ca s-a desprins de Nastase si Iliescu.

    in rest, moguli, baroni, pesedisti care vor sa sugrume justitia, pesedisti iliesceni, lobbisti care vor sa distruga marea reforma a lui Funeriu, locuri comune.

    • Licurg,

      in rest, moguli, baroni, pesedisti care vor sa sugrume justitia, pesedisti iliesceni, lobbisti care vor sa distruga marea reforma a lui Funeriu, locuri comune.

      Două elemente din enumerare, lobbisti anti-LEN si pesedistii anti-procurori sunt prezente in articol, pentru ca sunt prezente in realitate. Celelalte or fi locuri comune prin alte parti, dar nu in articol. Iar la obiectia de fond ti-am raspuns mai jos.

  4. Tiiii, ce plictiseala o sa fie cu Ponta premier! Te pomenesti ca n-om avea parte da nici o cearta in struto-camila uslasa, nici macar un caltabos la agricultura sau vreun ministru suspendat la munca. In afara unor cativa semiincompatibili n-am sperante da la nimeni ca e om serios si ne va da subiecte grase: vreun biletel roz acolo, un memoriu pentru energie eftina sau cuie si bucsare, poate niste logane da un milion de euroi, 158 da stele pa epoletzi sau pa steagul iuropean, vreun helicopter sa zboare dom’ sinistru la Suceava sa aranjeze ceva oi pa munte, sa ne bucure ochiu.
    Te pomenesti ca si natura se satura anu asta de inundatii si seceta! Previziunile sunt din cele mai sumbre.

    • Te pomenesti ca n-om avea parte da nici o cearta in struto-camila uslasa.

      E posibil, teza mea e ca „nicio cearta” e dezideratul de capatai al premierului desemnat. Mai spun eu acolo ca e cam greu sa multumesti SI toate fortele politice, de partid sau din afara, care te-au sustinut SI pe opinia publica in acelasi timp. Opozitia fata de dna Dumitrescu, de exemplu, n-a venit de la PNL sau din alt partid.

  5. Ponta s-a subestimat singur inca de cind s-a pus in slujba lui Nastase si a lui Iliescu – adica in slujba a doi comunisti vopsiti –, incit, noi nu l-am putea niciodata subestima mai mult decit s-a subestimat el. Sigur ca iti trebuie perspicacitate pentru a-i impaca pe dinozauri si pe varani, mai ales ca, se stie, balele lor infecteaza totul. Exista insa un termen consacrat pentru demersul lui Ponta iar acesta nu face trimitere la talent: e vorba de CLIENTELISM. Asta-i tot.

    Exista la noi intelectuali care si-au ruinat singuri reputatia sustinind oameni in loc de idei, dupa cum exista jurnalisti si analisti politici care si-au salvat reputatia urmarind idei politice, fie ele de dreapta sau de stinga.

  6. Mai bine scria Vlad Ionescu acest articol decat Miron Damian. Sorry, dar este o lunga demonstratie al unui fapt bine cunoscut despre alcatuirea guvernelor, si anume ca ea este intotdeauna rezultatul negocierilor dintre factiuni si/sau partide aliate. Nastase insusi spunea ca PSD este un partid complicat si greu de condus. Dar de ce trebuie sa fii asa de talentat ca sa realizezi echilibrul dintre factiunile de mafioti? Este suficient sa ai putin spirit negustoresc. Talentul real ar fi constat eventual in echilibrarea factiunilor prin numirea unor personaje acceptabile, nu a unei semidocte corupte la educatie, de pilda.
    Partea proasta este ca, fara a-l suspecta de rea credinta pe Doc, din modul in care a scris articolul se intelege ca autorul il scuza pe Victor Ponta pentru numirile mai mult decat controversate. Dar la interesul public nu se gandeste nimeni? Sau unii se simt obligati sa faca exces de zel si sa fie echidistanti, sa acorde – vezi draga Doamne – o sansa si guvernului Ponta. De altfel constat ca si Contributors si Hotnews sunt prea putin scandalizate de numirea lui Daniel Constantin la agricultura. Si, daca ma gandesc bine, nici Miron Damian nu se preocupa prea mult de cea mai scandaloasa numire din guvern. Oare de ce?

    • Marina,

      Partea proasta este ca, fara a-l suspecta de rea credinta pe Doc, din modul in care a scris articolul se intelege ca autorul il scuza pe Victor Ponta pentru numirile mai mult decat controversate.

      Nu vad nicaieri scris ceva ce sa aduca a scuza. Pur si simplu prezint o explicatie a motivului pentru care le-a facut in acest fel. Accept orice argument adus impotriva afirmatiilor din articol. Dar mai mult ce pot sa fac? Sa pun la inceputul articolului, ”vă rog să-l citiți cu atenție?”

  7. Daca prin politician intelegi strict smecherasul abil atunci sint de acord cu tine: Ponta a fost subestimat si pare capabil sa impace capra cu varza. Parte proasta (pt noi) este ca singurul lui scop pare a fi accesul la functii/privilegii. Oare asta inseamna sa fii bun politician? Sa imparti resursele unei tari clanurilor mafiote care te sustin? Trist.. tara asta chiar nu are nici un viitor. Scapa cine poate.

  8. Adica, cu alte cuvinte, este de adimirat talentul managerial al sefului unei gashti de hoti ca stie cum sa imparta prada astfel incat toti hotii din gashca lui sa fie multumiti.

    Sincer, as prefera ca Romania sa se lipseasca de talente precun Ponta … adica ponta!

    Dumnezeu sa apere Poporul Roman de el insusi!!!

  9. dle Miron Damian,
    reiau un citat din comentariul scris de ” @ Marina:
    ” Sorry, dar este o lunga demonstratie al unui fapt bine cunoscut despre alcatuirea guvernelor, si anume ca ea este intotdeauna rezultatul negocierilor dintre factiuni si/sau partide aliate. Nastase insusi spunea ca PSD este un partid complicat si greu de condus. Dar de ce trebuie sa fii asa de talentat ca sa realizezi echilibrul dintre factiunile de mafioti? ”
    Poate il recititi si meditati.

  10. Prima impresie, văzînd titlul articolului lui MIron Damian, a fost că voi găsi o formidabilă paralelă la personajul Patriciei Highsmith, din seria de romane începută cu Talentatul domn Ripley. Abia așteptam să citesc! Ușor dezamăgită la final, am un singur comentariu: da, tot ceea ce spune Miron Damian aici e logic, normal (într-o lume reală, nu în Idealia) și util de reamintit. Mulțumesc frumos.

  11. Talentat…cheia ramane ironica…ce conteaza e caracterul , care e disimulat , si cere o perceptie profunda pt a fi ‘citit’ , dar e ACOLO ; pt a schimba caracterul e nevoie de o reforma personala interioara puternica , pe care putini o pot face – personajul nu are aceasta resursa , asa ca ramane un…politician

  12. @ Miron Damian: Expunerea este interesanta … Dar …
    Acei „vectori politici” constituie „sistemul” care tine captiva societatea din ’89 pana astazi.
    Daca Victor Ponta este un politician cu bune intentii dar plateste tribut acestor „vectori”, care mai este diferenta dintr-e el si Traian Basescu? Si Traian Basescu a pornit „prieten” cu acesti vectori. Pe parcurs a ales sa intoarca armele impotriva lor, iar acestia au reactionat coalizandu-se si lucrand impotriva lui. In final, a trebuit ca sa accepte cativa astfel de vectori in detrimentul altora, pentru ca altfel sfarsea precum Constantinescu … Nu utati, ca mare parte din imaginea negativa pe care o are Traian Basescu astazi se datoreaza actiunilor acelor vectori cu care el a intrat in contradictie …

    • Inteleg ce zici, insa Victor Ponta nu se afla in aceeasi situatie cu presedintele Basescu. Cum spun in articol, are guvernul, nu are puterea. Daca blocul politic care il sprijina se destrama in urmatoarele sase luni, cariera lui politica ia o pauza, daca nu se incheie cu totul. Cam cum s-ar fi intamplat daca Traian Basescu ar fi iesit cu un atac sustinut la adresa lui Dinu Patriciu undeva in toamna lui 2004 – ca sa dau un exemplu.

  13. e ca si cum ai spune ca dan constantin este un politician subtil pt. ca a negociat si a obtinut (tocmai) portofoliul de la ministerul agriculturii;

    daca geoana ar fi castigat prezidentialele in 2009 i-ar fi oferit probabil d-lui damian un exemplu grandios de politica la inalt nivel, un model de echilibru in care interesele sov, kgb, patriciu, voiculescu, etc. ar fi fost impecabil armonizate;

    goebbels spunea candva ca in masura in care propaganda devine sesizabila, devine si ineficienta – iar j.g. stia cate ceva despre propaganda;

  14. In articolul dv, explorati constrangerile exteioare carora domnul Victor Ponta trebuie sa le faca fata, dupa parerea mea, cel putin la fel de importante sunt si cele interioare. Victor Ponta ar putea avea in fata o cariera politica stralucita pe termen lung daca ar fi un intelectual adevarat cu viziune, din pacate Victor Ponta la fel ca marea majoritate a politicienilor este un absolvent de facultate punct. Cu o oarecare cultura juridica si cu o vaga experienta in domeniu. Or, domnul Victor Ponta nu stiu daca s-a prins a devenit presedintele unui partid de stanga. Singurul, de altfel din Romania. Ca sa faci politica de stanga e nitel mai greu, daca nu ai tancuri si mitraliere la indemana. Ca sa fii un politician de dreapta e ceva mai simplu. Poti sa faci vere, poti sa pleci in vacante la pescuit, poti sa fii chiar bogat . Te adresezi unor oamni care traiesc de la decent in sus. Nu cred ca se asteapta cineva ca uln lider de stanga sa traiasca prost si nici chiar doar din salariu de la stat, dar nu trebuie sub nicio forma sa faca acele gesturi prin care sfideaza pe cei care nu isi permit o viata decenta.

    Dupa parerea mea domnul Victor Ponta nu da acele semnale ca pe dinauntrul sau intelege acest lucru. Ca detine cultura necesara unui lider de stanga. Altfel nu imi expplic cum a trecut cu atata usurinta peste faptul ca romanii sunt in marea lor majoritate crestini si ca macar in noaptea de Inviere merg la Biserica. Un Cristos a Inviat transmis de pe plaja din Dubai, nu e prea departe de o relaxare la SPA SOv. Ma intreb, cati dintre cei care au inclinat balanta inspre Traian Basescu au facut-o pentru ca era vorba de Vantu si cati, pentru ca era vorba de SPA?

    Evident Ponta va trece prin acest an usor. Si, impreuna cu liberalii va lua poate mai multe voturi decat PDL. Dar nu va fi victoria politicilor lui, nu va fi rezultatul strategiilor staff-ului lui. Victor Ponta este constrans in propria lui cultura si educatie care nu o poate depasi pe cea a mentorului sau, Nastase. In mintea lui Victor Ponta ar trebui sa nu mai existe Nastase si Basescu. Dar acest lucru nu razbate in cuvintele lui. Nu poti spune ceea ce nu gandesti. Ponta nu da semne ca intelege menirea sa: aceea de a inventa cu adevarat stanga romaneasca. Chiar si faptul ca pe copii lui, ii creste o filipineza spune destul despre cat de mult crede Victor Ponta in poporul roman.
    Nu stiu cat de mult ii pasa lui MRU de poporul roman, dar pentru mine e crert ca nu crede in strategiile Basesco- Nastasiene. O dovada ar fi ca MRU a pierdut, in timp ce Ponta a castigat, Acum.

    • MRU va conduce Romania multi ani de acum incolo. Daca isi face partid, va guverna cu siguranta in toamna, E o asteptare uriasa iar i-a depasit in doua luni in sondaje si pe Ponta si pe Crin, care fac politica de zeci de ani. Asta spune multe despre modul in care este privit acest om elevat, serios si plin de ceea ce le lipseste celor din USL: credibiliatea!

    • Un comentariu lucid, curajos si pertinent, cu mult peste bajbaielile din articol. Felicitari, doamna Zarojanu!

      PS: si salutari sotului dvs. Este un om si un scriitor admirabil, iar emisiunea sa e una din preferatele mele.

  15. Un titlu mai realist ar fi fost talentatul Mafiot Ponta. Ca asta e de fapt esenta articolului, Ponta a facut jonglerie astfel incit diverse gasti mafiote sa fie multumite. De ce presa din Romania continua sa califice ocupatiile mafiote pe post de politica?

  16. Buna analiza, e clar ca interesele mele (de exemplu justitie independenta, educatie de calitate) nu sunt reprezentate de acest guvern, o sa caut in alta parte.
    Dar am o mica nelamurire: domnul Isar ce grup de interese reprezinta? Cel al bloggerilor pro-USL sau altul mai ascuns? Mi se pare bizar sa ai in acelasi guvern pe Florin Georgescu, responsabilul cu supravegherea bancara din BNR si pe domnul Isar care a fost revocat din functia de trezorerie a Bancpost la presiunile BNR dupa atacul speculativ asupra leului din toamna lui 2008.
    Oricum 3 ministri propusi care sunt in situatii clare de incompatibilitate, plus 2 (educatie, agricultura) in conflicte de interese evidente e o performanta.

    • Dar am o mica nelamurire: domnul Isar ce grup de interese reprezinta? Cel al bloggerilor pro-USL sau altul mai ascuns? Mi se pare bizar sa ai in acelasi guvern pe Florin Georgescu, responsabilul cu supravegherea bancara din BNR si pe domnul Isar care a fost revocat din functia de trezorerie a Bancpost la presiunile BNR dupa atacul speculativ asupra leului din toamna lui 2008.

      E de spus aici că dl Isar n-a făcut acel atac de unul singur. Au fost mai multe bănci implicate, se pare, într-un atac coordonat – care a eșuat în urma intervenției BNR. E posibil ca cele două fapte (atacul respectiv și expulzarea lui din sistemul bancar, respectiv prezența în cabinetul Ponta) să fie independente. E posibil să nu. N-aș putea spune.

  17. Ponta are abilitati politice? Poate pentru electoratul rural si pensionari. In rest e vazut ca o nulitate. Eu spun ca va avea un mare esec. Daca avea abilitati politice nu venea cu acest guvern plin de gunoaie politice, acest ghiveci ce pute a Vacaroiu si Adrian Nastase, care precis ca l-a coborat atat pe el cat si USL in sondaje. De aceea l-a si pus pe Sultanoiu sa dea preventiv un sondaj publicitatii in care el crestea cu 15% in doar doua zile, iar USL ajunsese, ca si PSD pe vremea lui Nastase la 67%.
    Sa vedem cine are dreptate, cineva care scrie din 2002 sau cineva care scrie comentarii din cand in cand. Daca voi avea dreptate, va rog sa nu mai scrieti. Sunt satul de loseri.
    Va multumesc!

    • N-am vorbit de talentul de politician la modul absolut. Fara indoiala ca testarea lui in aceasta privinta abia incepe, si ca alegerile vor da masura in care s-a descurcat. Asta am scris, de altfel, si in articol.

      Exista un fenomen vizibil dupa orice schimbare de putere – puterea nou instalata urca brusc si puternic in sondaje. E si mobilizarea propriilor suporteri, si demobilizarea adversarului. N-as crede ca sunt mincinoase sondajele care ii dau cu 67%. Pe de alta parte, valul acesta e temporar. Luati toate cazurile, PSD in 2000, Alianta D.A. in 2004 – la toate s-a intamplat la fel.

  18. Ponta nu este un politician rasat si a-i matura inainte poteca cu pareri de bine imi miroase a PR. Un politician care se doreste politician echilibrat, care isi masoara fiecare vorba se cladeste greu si, de obicei, isi ia un model de succes. Ponta a fost pur si simplu proptit in fruntea PSD de o gasca patronata de dinozauri. Iesirile sale grobiene, atacurile la persoana, narcisismul leit celui afisat de Antonescu, AROGANTA nelimitata, placerea de a fi alintat cu intrebari usoare, copilaroase, la care zambeste larg, condescendent, incapacitatea de a intelege mecanismele economic-financiare, de a le judeca, crearea iluziei ca indiferent ce spune el este final si apoteotic, sunt destule semne de intrebare care sa tempereze entuziasmul oricarui analist.
    Si inca ceva: nu-mi amintesc ca Paonta sa fi facut ceva util pentru societate de cand s-a lasat de procuratura.

  19. Talentul fermier si excelent manager, Gainarul X.
    -Gainarul X a fost prins de politie in flagrant cu o gaina in mina si una sub brat. Calitatile de manager si om de afaceri ale Gainarului X sint puternic subestimate. Cetatenii il judeca gresit pe baza unor clisee rasuflate, clisee care produc “concurenti” umflati artificial cu pompa gen Bil Gates sau Steve Jobs. Pai astia sint niste natarai in comparatie cu Gainarul X. Si Gates si Jobs au cheltuit gramezi de bani sa dezvolte produse, Jobs a tinut la prezentari de a slabit ca o scobitoare. Niste naivi. Gainarul X, a reusit admirabil sa produca gaini fara nici cea mai mica investitie. Alti fermieri se chinuie sa creasca puii de mici, isi bat capul sa-i hraneasca, sa aduca veterinar, sa stringa oule. De ce nu iau exemplu de la Gainarul X care obtine gaini gata crescute cu cheltuieli zero. Asta da fermier si om de afaceri. Un adevarat talent.

  20. Aiuritor articol!Dupa ce dl.Damian a produs zilele acestea o foarte buna analiza a instalarii si caderii guvernului Ungureanu,scrie un articol in care inlocuieste analiza politica nationala cu analiza diferitelor interese in coalitia securisto-socialista -liberala si cum se reflecta ele in compozitia guvernului.
    Ce are Romania de aface cu cearta diferitelor capete din ghemul de vipere uselist?Cum se va continua stabilitatea tarii?Prin abilitatea lui Ponta de a tine in echilibru grupurile de interese din jurul sau sau prin continuarea,nu distrugerea,reformelor facute pana acum?E mai important orgoliul lui Abramburica sau evolutia educatiei in asa fel incat populatia romaniei sa nu se transforme in alti 20 de ani intr-un lumpen proletariat?Care sunt investitorii straini care vor voi sa revina intr-o piata a muncii condusa dupa vechiul cod(sindicalist) al muncii pe care”abilul”
    Ponta vrea sa-l restaureze?Revenirea la vechiul sistem al pensionarilor de invaliditate /boala si al asistentei sociale va influenta cum capacitatea de investitie pentru dezvoltare a ceeace va ramane din buget?Analiza dlui Damian este cinica,interesanta doar pentru grupurile de putere din alianta socialisto-securista,si cu un desavarsit dezinteres pentru ce se va intampla cu aceasta tara condusa 4 sau 8 ani de „abilul” Ponta si „bine simtitul” Antonescu

  21. Ponta a fost parlamentar PSD multi ani. Cunoaste cineva vreo lege care ii poarta numele?
    Ponta a fost seful corpului de control al premierului Adrian Nastase. A prins el vreun corupt?
    Ponta a fost ministrul desemnat pentru relatia cu Parlamentului timp de un an. S-a facut cunoscut prin absenta totala.
    Ponta a facut zid in fata lui Nicolescu, seful ICCJ, cand acesta a fost acuzat de deturnare de fonduri europene. Asa lupta Ponta impotriva coruptiei?
    Ponta a acuzat presedintele tarii si PDL de toate relele de pe lume. Ponta a inceput deja sa le puna in aplicare.
    Ponta tipa „Jos Basescu!”, dar in spatele lui are, ca si Antonescu, un desert de realizari.
    A stabilit un guvern plin de fosile comuniste, incompatibili, persoane controversate si nulitati. Poate faptul ca este cel mai bogat guvern din istoria Romaniei conteaza?…
    Corina Dumitrescu tocmai a fost gasita ca a mintit in legatura cu CV-ul plin de greseli gramaticale ca ar fi facut studii la Standford.
    Corina Dumitrescu: Un fleac…l-am ciuruit pe Ponta…!
    Domnule Damian, care sunt abilitatile politice ale domnului Ponta, ca eu nu le vad si nici nu le gasesc…?

  22. Sacrificarea dlui Alistar este un truc din manualele de propagandă, prin creare impresie de cedare în faţa nemulţumirilor , care vrea să inducă imaginea unei rezonabilităţi şi raţionalităţi din partea noilor potentaţi în privinţa respectării legii, şi a unei poziţionări faţă de una din instituţiile care deranjează mediul politic, ANI. Pe scurt, mişcarea înlăturării lui Alistar vroia producă credibilitate dlui Ponta în faţa criticilor opiniei publice. Ca la şah.

    Din start numele dlui Alistar a fost introdus cu bună ştiinţă ştiind că nu va avea funcţia respectivă.

    Consilierii dlui Ponta au mimat deschiderea către ONG -uri prin implicarea unui membru de-a lor ştiind că va fi sacrificat cu bună ştiinţă de către opinia publică, în aruncând mâţa moartă în ograda ONG-urilor. Lăcomia dlui Alistar pentru celebritate şi funcţii a fost fin exploatată de USL în defavoarea societăţii civile.

    Urmează o perioadă extrem de dificilă pentru România, populismul şi demagogia pe care USL şi-a construit precampania politică de câştigare a guvernului va fi extrem de dificil de menţinut la nivel de imagine- guvernarea vine cu responsabilităţi.

    Vă amintiţi de câştigul de imagine al alianţei prin exploatarea sentimentului naţionalist în privinţa revendicărilor UDMR la Târgu Mureş?

    Ţinta loviturilor va fi în continuare DNA şi Justiţia instituţii care au reuşit să producă adevăratele reforme în România, extrem de incomode pentru reprezentanţii tuturor partidelor politice actuale. Acolo va fi următoarea bătălie. Mijloacele adoptate de USL vor fi clasice. De la numirea unor persoane controlabile şi manipulabile de către USL în fruntea instituţiilor respective, la modificarea legislaţiei şi a alocării bugetului care să reducă eficienţa organismelor respective.

    Testul de care domnul Lăzăroiu preciza, este vital. Vom asista la arestări în continuare a indivizilor din clasa politică indiferent de partid şi nivel .Vom asista la condamnări pentru politicieni. Vom asista din nou la solidarizarea clasei politice în jurul marilor corupţi.

    Doar viitorul poate da un răspuns, dar numirile actuale deja sugerează că unele persoane au fost numite în posturi nu pe seama competenţelor profesionale(aluzie la mânărelile din CV-uri ale doamnei Dumitrescu). Parcursul domnului Corlăţeanu sugerează aceiaşi atittudine în cazul DNA. Decredibilizarea acestei Instituţii, una dintre cele mai remarcabile ale Statului Român , anticorpul unei mentalităţi de corupţie generalizate.

  23. Cred ca e primul articol al lui Doc in care nu-i impartasesc opinia… deloc. Imi pare putin ca Doc vrea cu tot dinadinsul sa fie original in interpretare.
    Ponta nu e deloc un fin politician, i-au facut altii guvernul, vectorii aia politici de care mentioneaza Lazaroiu. Nu vedeti cite incompatibilitati se gasesc in 20 de oameni alesi pe sprinceana. Chiar asa nu avea usl de unde sa-i dea unii, ptr 6 luni, fara problem cu justitia, ANI etc? Si mai sunt si nominalizati in afara experientei lor, hai sa fim seriosi.
    Ponta e o gluma, n-are stofa, oricit am vrea sa fim de subtili si atenti la detalii. Mai in toamna dupa ce probabil usl va cistiga alegerile si cind drumul la adevaratul ciolan va fi liber, sa vedeti daca mai prinde Ponta vreun post. Edecul i-a zis bine, carlan. Poate peste vreo 10 ani mai vorbim.

  24. S-ar putea sa va dau dreptate referitor la abilitate, cu o singura observatie: abilitatea nu-i apartine d-lui Ponta, asa cum nu-i apartine nici guvernul, ci cuplului Nastase-Voiculescu, eventual cu binecuvantarea „batranului edec” …

  25. Eu cred ca talentul de politician al lui Victor Ponta este totusi eclipsat de alte „talente” de genul „Romanii au talent”, sectiunea politicieni: Dan Voiculescu, al carui partid nu a participat niciodata in nume propriu la alegeri si este de multe ori prezent la guvernare, sau Gigi Becali, politician cu o anvergura din Pipera tocmai pana la Bruxelles! Nu talentul le lipseste politicienilor, ci caracterul.

  26. Constat și la acest articol că o bună parte dintre comentatori l-au ratat. Au ratat să-l citească, așa cum este. Au citit altceva, mai mult decât am scris, sau au citit mai puțin decât am scris. Prin urmare, sunt nevoit să dau răspunsuri generale.

    Primul este pentru cei care comentează după tipicul: ”ha, articolul nu aduce nimic nou”.

    Dacă ar fi să fac o comparație, e ca și cum cineva ar lua un articol despre – să zicem – modul în care conduce un pilot o mașină de curse, și l-ar taxa după următorul tipic: ”da… ia să vedem… ia te uită, la paragraful trei propozitia doi scrie ‘a apăsat pe accelerație’ ! Păi, ce analiză e asta? Toți știm că piloții apasă pe accelerație! Ce, dacă eu apăs pe accelerație înseamnă că-s pilot de curse? Apăsatul pe accelerație e ceva comun și ” Si dă-i, si luptă-i.

    Imi pare rau daca tot ce ați citit din articol a fost că dl Ponta a negociat cu partidul. Eu am scris altceva, în sensul că am zis mult mai mult decât asta. E un context acolo, e o teză diferită de asta. E o diferență față de alte guverne șamd. Nu mă îndoiesc că o propoziție extrasă din articol ar putea să apară că nu aduce nimic nou. N-am ce face. Trebuie să faceți efortul să-l citiți pe tot.

  27. Alt grup de comentatori citesc mult mai mult în articol decât am scris. Mă minunez și eu. Haide să-l rezum, poate ajută. Articolul exprimă opinia mea că dl Ponta este un politician mai abil decât i se dă credit. Această opinie este întărită de niște afirmații, și pe baza ei estimez modul în care s-a constituit cabinetul și modul în care va acționa premierul Ponta. Ar trebui să fie atât de simplu.

    Două cuvinte despre ”politicianul abil”. Scuze dacă sună prea a pedagog de școală nouă, dar chiar n-am ce face. Ce anume înseamnă expresia ? Abilitatea în calitate de politician se definește la fel ca abilitatea în orice alt domeniu: relativ la scopul pe care îl are persoana în calitatea respectivă. De exemplu, dacă spun că cineva e un înotător talentat, înseamnă că înoată rapid și/sau pe distanțe lungi. Dacă spun că cineva e un avocat abil, înseamnă că persoana câștigă procese pentru clienții săi. Nu? Daca cineva vorbește de un înotător talentat, ar trebui să menționeze că nu se referă la abilitatea acestuia de a pleda un punct de vedere legal? Își închipuie cineva că expresia ”un avocat abil” se referă la capacitatea acestuia să înoate unu-doi kilometri?

    Nu sunt sigur că întrebările sunt retorice, în acest caz, sincer. Un politician talentat este unul care e bun la atingerea scopurilor unui politician, să dobândească și să exercite pe cât mai mult timp, cât mai multă putere politică. Atât. N-ar trebui să fie greu de înțeles.

    Or, mă uit mai sus și mă apuc cu mâinile de cap. Am scris că dl Ponta e un politician mai talentat decât i se dă credit. Cu alte cuvinte, că e mai capabil decât îl crede lumea să ajungă și să exercite puterea politică. Or, se pare că am spus că e în același timp că e bine-intenționat, sincer, onest, inteligent, bun, inalt, frumos, intelectual, fin, bun de votat, de viitor, calm, cultivat șamd. O fi inventat și pâinea prăjită, după părerea mea, vag exprimată în text. Fără îndoială că sugerez undeva, în mod scandalos, și că știe să înoate pe distanțe lungi.

    Serios acum, chiar și capacitatea mea de exagerare retorică nu face față valului. Într-un comentariu delirant citesc că l-am pus pe piedestal, cu tot cu partidul său, că-i fac apologia…

    Tot ce am zis eu e că e un politician mai abil decât i se dă credit. Nici măcar nu am exprimat opinia la modul absolut. Am atras atenția, chiar în articol, că n-a fost pus la încercare, de fapt, și că greul pentru el de-acum începe, și că s-ar putea foarte bine să eșueze. De unde veți fi văzut voi apologii, nu știu.

    Repet, sunt gata să argumentez, să explic, să modific sau chiar să elimin ce am scris și îmi puteți arăta că e greșit. Dar trebuie să vă referiți la ce am scris, nu cine știe ce altceva.

    • Faptul ca Ponta este un politician abil, evident mai abil decat MRU, este usor de remarcat pentru orice observator lucid si echilibrat si nu cred ca merita insistat. Este adevarat ca multi au crezut ca Ponta e un fel de papagal prin politica damboviteana insa pe acestia nu cred ca-i intereseaza aceasta analiza. Totusi, intrebarea ramane: de ce ne-ar interesa cat de abil este Ponta? La ce ne foloseste? Evident ca acestei constatari i se pot gasi diverse intrebuintari minore, dar nu cred ca asta asteapa cititorii de la dumneavoastra. Si mai cred ca nu e bine, in principiu, sa ii urechiati pe cei care va citesc si isi permit sa-si mai dea cu parerea. Iar explicatiile stufoase pe care incercati sa ni le dati sunt o incercare de a despica firul in 16 intr-un exces de logica care va caracterizeaza. Chiar daca ati simtit nevoia sa dati o replica celor care ii subapreciaza lui Ponta abilitatile politice, nu ati realizat, in opinia mea, faptul ca subiectul nu este de interes pentru cititorii dumneavoastra.
      Am scris aceste ganduri fiindca va pretuiesc.

      • Chiar daca e un scenariu putin fortat, am sa interpretez in felul meu ce vor sa spuna cei care au criticat articolul extrapolind un pic faza cu berea in farmacie. Pai sa ne imaginam ca intru in farmacie si cer 2 beri; farmacistul imi spune ( era si un banc odata) „stiti , avem aspirina din aia buna, de la Bayer, Supradyn care e mai bun decit…”; „Dom’ne, eu vreau doua beri !” ; „Dar poate ar fi mai bine sa incercati Novalgina care e mai buna decit Algocalminul…”; s.a.m.d. Si acum sa ma explic : poate ca lumea s-a plictisit sa mai inteleaga pe ocolite ca farmacia aia nu e bar, vrea sa i se spuna „nene, asta nu e bar, e farmacie !” Referitor strict la articol, la ce v-ati asteptat ? Sa spuna toti in unanimitate ca e foarte abil politic? Nu, nu este ! Nici el, nici partidul din care face parte ! Romanii nu si-au pierdut rabdarea, scindati net intre cei care inteleg ca trebuie reforma cu adevarat, cu toate greutatile pe care le implica aceasta, si cei care vor sa traiasca bine, nu conteaza cum, dar sa traiasca bine ! Completat cu realitatea in care vad hoti si snapani imbogatiti peste noapte, grupuri si clici de incapabili si inculti care urca pe inaltimile societatii cu deviza „sa ne fie bine noua nu voua”, ca intr-un banc binecunoscut: ” tov. ceausescu se trezeste, faceti si dvs. la fel; acum tov. ceausescu face gimnastica, faceti si dvs. la fel; acum tov. ceausescu se spala, faceti si dvs la fel;acum tov. ceausescu ia masa, pt. dvs putina muzica” ! Acest „domn” a fost atita timp „purtatorul de cuvint” al unui partid care, cel putin in ultimul timp, a excelat prin chiul, „greve” parlamentare si nu a avut ca scop decit „jos Basescu” ! Deci, IN MOD LOGIC, acum cind au ajuns unde s-au „zbatut” atit sa ajunga, ce face ? Se apuca de „joculete” si „abilitati” ca sa multumeasca PE AI SAI ? Pai, cu poporu’ cum ramine ? De acord, nu-i poti multumi pe toti, dar TOTI cei votantii acestui partid se asteapta , banuiesc (dupa mine, degeaba !), sa vina cu contramasuri care sa le faca viata mai buna ! Cum ? Tot cu vechile promisiuni de mariri de salarii/pensii ? Si peste toate astea vii cu ministri agramati, cu dosare pe rol, cu trecut mai mult sau mai putin dubios ? De acord, are doar guvernul, nu si puterea ! DAR se presupune ca are si MAJORITATEA necesara sa schimbe ceva in 6 luni, fara sa recurga la „jocuri”, asa cum vreti sa explicati dvs. ! Credeti ca daca venea cu o echipa „tare” la guvernare ii statea rau si lui, si partidului ? Sau (deocamdata mi se pare cel mai probabil) e doar marioneta si pune pe posturi ceea ce i s-a bagat pe git pe linie de partid ? Pina la urma, CONCRET, ce va face sa credeti in abilitatile lui politice „ascunse”, in afara de presupuneri ? Aveti ceva informatii ca se petrece ceva in spatele usilor inchise ale usl?

        • Referitor strict la articol, la ce v-ati asteptat ? Sa spuna toti in unanimitate ca e foarte abil politic? Nu, nu este !

          Retorica nimerește pe lângă :-) N-am avut pretenția ca toată lumea să fie de acord cu opinia mea – e normal să fie alte opinii. Problema mea e că o bună parte din cei care au comentat nu au înțeles care e opinia mea. Problema (apropo de comparația făcută) e că mulți comentatori doresc doar un anumit tip de opinie exprimată apropo de dl Ponta.

          In fine, abilitatea cuiva, în orice domeniu, este în mod necesar un atribut relativ. Eu l-am relativiat la creditul care i se dă de obicei în această privință.

  28. @damian
    am inteles prea bine ceeace ati scris,nu e cazul sa ne dati lectii de traducere.DUMNEAVOASTRA sunteti cel care nu intelegeti ceeace i-a provocat pe cititori.Care este ratiunea acestui articol,presupunand ca are una?Ca Ponta a reusit,prin talent politic ziceti dvs, sa impace sau sa echilibreze unele din cele mai nefaste,retrograde si comunistoide forte din alianta securisto-socialista-liberala?Presupunand ca este asa si ca nu a fost teleghidat de inteligente politice superioare(gen voiculescu/nastase/antonescu) tot nu inteleg dece ati scris acest articol.Mai ales ca „talentatul” domn Ponta(imi tot vine sa scriu talentatul domn Ripley),ajutat de o populatie abulica sau needucata si de puneri pe piedestal cum este articolul dvs, este pe cale sa conduca una din cele mai costisitoare restauratii (citeste intoarcere in timp) a tarii noastre.Ati scris undeva si unde
    ne poate duce”talentul”acestui politician,pana acum talentat doar in expresii de smecheras
    si impuscarea,fie ea si metaforica,a adversarilor politici?Nu cumva confundati talentul cu lipsa
    totala de scrupule,oportunismul fara limite,lipsa unui crez politic de orice fel ,amestecul necurat de imbatosare si servilism?Articole ca cel al dvs,in care faceti portretul unei bucatele dintr-un intreg,ignorand ansamblul si mai ales unde ne poate duce un asemenea personaj cu asemenea „abilitati” dauneaza mai mult decat 10 antene prin confuzia pe care o seamana.Pacat!

    • E un gen de repros pe care l-am auzit, si e lipsit de noima. Este genul de repros pe care-l face un tip care intra in farmacie si cere insistent doua beri.

      Scopul oricarei analize este sa explice o anumita situatie, si eventual sa faca predictii. Asta am facut si eu. Sigur, admit fara rezerve ca pe multa lume domeniul analizat si genul de analiza nu-i intereseaza catusi de putin. Ce nu pot sa accept e incapatanarea de a critica articolul pe motivul acestui dezinteres, in loc sa-l ignore pur si simplu. La fel ca in exemplul dat. Pot intelege ca cineva intra din greseala intr-o farmacie, crezand ca e bar. Ce nu pot intelege este de ce nu iese cautand barul; de ce insista, odata intrat, sa ceara cele doua beri; de ce ar avea cineva pretentia ca o farmacie ar trebui musai sa serveasca asa ceva.

      Nu, n-am sa mai dau lectii de traducere, am facut-o pentru cei de buna credinta care nu au inteles ce au citit mai sus. De-acum, odata „traducerea” facuta, scuza asta nu ar mai exista. De-acum n-o sa mai dau lectii de traducere, ci o sa moderez.

  29. @damian
    Am si eu o varianta a fabulei farmaceutice propuse de dl.Damian.Un ziarist trece pe langa o farmacie si remarca gustul desavarsit cu care sunt aranjate exponatele.Se grabeste sa scrie
    un articol entuziast despre subiect,dar omite,sau „uita” sa spuna ca farmacistul are un sir neintrerupt de malpraxisuri in activitatea de pana acum .Intrebarea este daca ziaristul
    nu comite la randul lui un malpraxis,sau daca mai bine decat sa scrie articolul intra in farmacie si cerea doua beri.

  30. Pai daca poliicieni incepem sa avem, cetateni ne mai trebuie ca din astia parca nu avem destui inca. Cel putin dupa comentarii se vede ca noi inca nu prea stim ce e aia politica, ce vrea ea de la noi si ce ar trebui sa vrem noi de la ea.

  31. Nu stiu daca autorul a expus criterii valabile pentru un aparent talent politic la d-nul Ponta, dar dacă îmi amintesc eu bine, nici d-nul Geoană nu a procedat foarte diferit când a preluat conducerea PSD. A încercat să-i mulţumească pe toţi… Atâta doar că el n-a avut şansa să-i pice „pleaşca” de a fi prim ministru. Ponta nici nu s-a zbătut prea tare să dărâme guvernul Ungureanu. Când autorul va înţelege de ce a căzut guvernul Ungureanu, poate îşi va da seama cum stau lucrurile şi cu Ponta…

    • Mă întreb sincer dacă nu cumva am trăit istorii paralele! Mircea Geoană a procedat fundamental diferit, aproape opus de tactica pe care i-o atribui lui Victor Ponta. Tactica fostului președinte PSD era să se alieze temporar cu un grup de putere din partid, alienându-și altele! Asta a făcut de la bun început. Împotriva lui Ion Iliescu, apoi a lui Adrian Năstase, apoi a ”grupului de la Cluj” … A făcut jocul acesta până când un partid altminteri foarte dezbinat a reușit să găsească un punct comun: debarcarea lui.

      Autorul intelege de ce a căzut guvernul Ungureanu: din pricina inabilității politice a liderilor puterii de atunci, în cap cu premierul însuși. Am explicat asta articolul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro