marți, octombrie 19, 2021

Talibanii din Afganistan: de la o insurgenţă de manual la o contra-insurgenţă şchioapă

Mişcarea talibană, cu încrengături în Afganistan şi în Pakistanul vecin, şi-a început existenţa oficială în 1993-1994, afirmându-se ca entitate sub-statală caracterizată prin lupta armată contra forţelor rămase după retragerea trupelor sovietice din ţara sud-asiatică. Avându-şi baza de recrutare mai ales în cadrul populaţiei de etnie paştună, majoritară şi concentrată în zona de sud, şi în refugiaţii afgani din Pakistan, talibanii au început să recruteze rapid adepţi, folsindu-se de ideologia lor bazată pe fervoarea religioasă, cultivând un islam sunnit radical cu pretenţia de respectare integrală a codului comportamental stabilit de Coran, şi de învăţăturile profetului Mahomed (Hadith). O parte a lor a participat la luptele contra URSS, ca parte a mişcării mujahedinilor care, cu ajutorul CIA (SUA), al Pakistanului, Arabiei Saudite etc. au reuşit să zădărnicească eforturile urmaşilor lui Lenin şi Stalin de a crea un stat comunist satelit în Asia de Sud. Ceilalţi au fost recrutaţi din şcolile religioase islamice (madrase) paştune, denumirea arabă de „taleb-talib” având sensul de student în religie islamică. Când, după plecarea sovieticilor, în ţară s-a instaurat haosul, guvernul s-a prăbuşit şi mujahedinii au devenit warlords prădători, mulahul Omar, şi el fost comandant mujahedin, a creat o mişcare disciplinată şi feroce, cu care a început cucerirea ţării. Mulţi afgani au fost mulţumiţi să vadă că se instaurează ordinea în ţară, că scapă de haos şi incertitudine, că se pot întoarce la viaţa şi munca lor de dinainte de război. Ulterior, unii dintre ei au regretat amarnic.

De la insurgeţă la guvernare, apoi din nou insurgenţă

În prima fază a existenţei lor, talibanii au practicat lupta de gherilă combinată cu tactici teroriste, ajungând să controleze cea mai mare parte a teritoriului şi populaţiei încă din 1996 (când au cucerit şi capitala Kabul), însă au făcut eroarea de a găzdui mişcarea Al Qaeda, de a îi oferi un sanctuar, lucru explicabil prin solidaritatea religioasă şi cea creată în timpul luptelor contra sovieticilor. După 11 septembrie 2001, campania militară a SUA, ajutată de aliaţi, a dus la invadarea Afganistanului şi tentativa de a distruge nu doar Al Qaeda dar şi mişcarea talibană. Dacă prima a suferit pierderi masive şi s-a relocat treptat spre Africa de Est, Maghreb, Golful Persic şi Asia de Sud, talibanii rămaşi fără mulţi combatanţi s-au retras şi s-au topit în masa populaţiei paştune, cedând controlul ţării coaliţiei internaţionale care, sub oblăduirea Washingtonului, a continuat lupta contra focarelor de rezistenţă islamiste dar mai ales a căutat să reconstruiască post-conflict ţara. Fără complicitatea Pakistanului, care a permis talibanilor afgani să se refugieze peste graniţă sau în zona de frontieră (un faimos no man’s land tribal), poate că forţele coaliţiei internaţionale ar fi reuşit să reducă mişcarea acestora la un prag de insignifianţă.

Fiind o forţă de gherilă de tip rural, cu bază de recrutare sigură şi  o ideologie atractivă pentru numeroşi afgani descumpăniţi de transformările rapide pe care ţara lor le-a parcurs în ultimele două decenii, talibanii nu şi-au propus să câştige lupta cu forţele NATO ale misiunii ISAF, nici cu militarii americani şi aliaţi din misiunea Enduring Freedom (lucru de altfel imposibil, având în vedere imensa disparitate de forţe şi dotare militară) ci să reziste, să păstreze active focarele de insurgenţă, să recruteze cu o rată ceva mai mare decât rata pierderilor cauzate de război. Şi-au dat seama că era important să provoace cât mai mari pierderi americanilor şi aliaţilor lor, spre a determina întoarcerea opiniei publice occidentale contra celor care au ales să rămână în Afganistan şi să îl transforme prin binomul democratizare-modernizare socio-economică. Lecţia Vietnamului a fost cumva însuşită de talibani. Oricum, pentru ei lupta anti-Occident era de tip win-win: dacă erau ucişi considerau că Allah îi va recompensa din plin conform celor spuse în Coran, dacă învingeau obţineau puterea politică, legitimitate populară şi beneficii economice. Nu puteau fi perdanţi nicidecum.

Erau desigur enorm de multe elemente pe care talibanii nu le puteau controla, sau nu destul. Nu au putut împiedica apariţia unei armate afgane de circa 200.000 militari, dotată şi instruită după model NATO, nici a unor forţe de poliţie moderne (efective de cca. 100.000 angajaţi), dar au reuşit să recruteze (prin presiuni, şantaj, ameninţări asupra familiilor) destui militari afgani, pe unii convingându-i să tragă cu arma şi să ucidă militari şi ofiţeri ai statelor NATO (aşa numitele green on blue shooting, uniformele afgane fiind de culoare verde – aceste atacuri au devenit tot mai dese după 2011, şocând opinia publică occidentală). Nu au putut împiedica apariţia de infrastructuri rutiere şi de comunicaţii moderne, nici marile transformări sociale aduse de democraţia importată din Vest: femei care lucrau inclusiv în armată şi justiţie, ONG-uri umanitare, existenţa unor asociaţii pro-LGBT, alegeri libere (mai corecte decât în Belarusul est-european, ca să avem un termen de comparaţie). Nu ar fi putut împiedica nici o posibilă separare a sudului paştun de restul ţării, într-un stat independent (un mini-Pakistan), dacă americanii ar fi insistat pe lângă aliaţi că e singura soluţie  casă împiedice revenirea talibanilor la putere în taoată ţara.

O şansă mare pentru ei a fost decizia americanilor de a demantela  până în 2005 toate grupările de ex-mujahedini, combatanţii anti-sovietici atât de experiementaţi, dintre care o bună parte le era ostilă talibanilor. Trimiterea la vatră a acestor vererani, care combinau atât arta luptei cu armele Kalaşnikov şi RPG cât şi fervoarea religioasă, a lăsat talibanii fără un rival major la recrutarea de tineri radicalizaşi religios. Chiar fără a avea succes la atragerea de tineri din minorităţile nordice (tadjici, hazari, uzbeci), coloana vertebrală a regimului democratic pro-occidental creat sub preşedinţii Hamid Karzai şi apoi Ashraf Ghani, talibanii au reuşit să se menţină pe linia de plutire în ciuda prezenţei a circa 100.000 de militari străini în Afganistan (pe bază de rotaţie, in cadrul ISAF), mai ales în perioada de vârf a prezenţei occidentale, anii 2008-2014. Americanii nu au reuşit să infiltreze cu agenţi conducerea talibană, sau nu în suficientă măsură, spre a le afla intenţiile şi a le dejuca planurile. Nu au reuşit să recruteze destui tradători, care pentru bani şi alte avantaje să îi trădeze pe bărboşii ce ţin într-o mână Coranul şi în alta mitraliera. În plus, mulţi afgani rurali, conservatori, simpatizau cu talibanii, spre deosebire de păturile educate şi mai bogate din oraşe.

Ocazional, contingentele cele mai bine pregătite ale Armatei Naţionale Afgane (ANA), alături de militari din ţările NATO au reuşit să elibereze zone întregi de talibani, să le provoace pierderi mari, însă în cei 20 de ani de referinţă, ANA a pierdut circa 60.000 de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri. E probabil că talibanii au pierdut cel puţin 30.000 şi ei, ceea ce nu i-a împiedicat să ajungă treptat la o estimare de 60.000 combatanţi. Din închisoarea Guantanamo (Cuba) au fost eliberaţi treptat lideri talibani, unii reuşind să revină în Afganistan şi să reia lupta. Afganii sunt reputaţi pentru capacitatea lor de luptă asimetrică, de gherilă, război popular, pentru curajul individual fenomenal, nu pentru lupta regulată, simetrică, specifică armatelor statale. De aceea forţele speciale afgane instruite de americani au fost vârful de lance al ANA până la final. În rest, corupţia, nepotismul, dezertările masive, drogurile, au subminat capacitatea de luptă a ANA, situaţia fiind şi mai gravă în cadrul Poliţiei Naţionale Afgane (PNA). Începerea negocierilor dintre SUA şi Talibani, în anii 2018-2019, urmate de acordul din februarie 2020, a subminat şi mai grav morala forţelor armate şi de poliţie afgane, sugerând că vor fi lăsate de izbelişte.

Noua generaţie de islamişti globalizaţi şi pericolele guvernării într-un stat eşuat

După 2014, data când NATO a încetat misiunea de luptă ISAF şi a început-o pe cea de instruire, talibanii s-au confruntat cu o nouă ameninţare, una nu la fel de puternică militar  precum forţele occidentale dar periculoasă prin noutate, atractivitate la mase şi caracter insidios. E vorba de Statul islamic, filiala afgană (ISIS din provincia Khorasan, sau ISKP). Inspirat de succesele adevăratului ISIS din Iraq şi Siria, (care ani de zile a controlat teritorii întinse din acele state şi milioane de locuitori, provocând iniţial debandada armatei irakiene pregătită atâţia ani de SUA şi aliaţii din NATO), ISIS-K, descris de unii analişti ca e emanaţie a Al Qaeda locală plus luptători talibani disidenţi,  a început să atace atât forţele occidentale cât şi pe cele talibane, fiind clar un rival ideologic extrem de periculos pentru talibani. Bazaţi mai ales în nord-estul ţării, de exemplu în districtul Pachiragam din provincia Nangarhar, noii islamişti au început să se extindă treptat. Talibanii nu au reuşit mereu să identifice exact şi la timp locurile de ascunzătoare şi instruire a rivalilor, nici să îi infiltreze suficient cât să le afle intenţiile şi zonele vitale. ISIS-K a mai organizat atacuri sinucigaşe cu bombă, de exemplu în 2018-2020, inclusiv în Kabul, de aceea atacul de acuml câteva zile nu e surprinzător. De exemplu în iulie 2019, trimiţând un adolescent cu centură explozivă, la câteva zile după ce, cu ocazia unei întâlniri între reprezentanţii guvernului afgan de atunci şi talibani, se decisese să se evite uciderea sau rănirea civililor şi se acceptase un plan (roadmap) de pace. Să ne amintim că SUA au folosit în aprilie 2017 contra ISIS-Q inclusiv o bombă uriaşă, MOAB („mama tuturor bombelor”), spre a le distruge o mare ascunzătoare subterană. În acelaşi timp, şi talibanii au folosit atacatori sinucigaşi de câte ori au considerat necesar, mai ales spre a ucide căpetenii militare afgane sau politicieni, dar şi contra forţelor occidentale. Mai grav e că talibanii se pare că au eliberat recent mulţi membri ISIS-K pe care americanii în ţineau în închisoarea din Bagram, sperând să îi poată coopta.

După ce campania de blitzkrieg a talibanilor a reuşit să le aducă în decurs de câteva zeci de zile controlul asupra marii majorităţi a teritoriului naţional (cu excepţia unei văi din Nord-Vest unde un urmaş al legendarului Shah Masoud a organizat o rezistenţă locală, ajutat de vicepreşedintele afgan rămas aici după fuga lui Ghani), acum interesul major al noilor guvernanţi e să vadă plecate cât mai rapid trupele americane şi cele ale aliaţilor acestora, de asemenea şi cetăţenii afgani cei mai pro-ocidentali şi înverşunaţi împotriva ideologiei islamiste. În acest fel, talibanii ar rămâne să conducă o masă umană docilă, resemnată, care le acceptă practicile, se supune şi nu crează focare de rezistenţă, încât să nu oblige noua guvernare să recruteze din nou o armată de sute de mii, pecum fusese ANA. Desigur că o parte dintre militarii fostei ANA  ar accepta să îşi ia din nou salariile, chiar plătite de talibani, dar aceştia nu au deocamdată probabil destulă încredere în foştii inamici şi nici fondurile necesare, presupun.

Însă ISIS-Q are alte planuri. Atacând cu bombe la aeroportul Kaboul, ucigând nu doar civili afgani, talibani ci şi mulţi militari americani, gruparea vrea să întoarcă din nou SUA contra talibanilor (adică Biden să decidă să amâne plecarea ultimelor trupe, ceea ce ar lovi în interesele talibanilor) dar mai ales să denunţe înţelegerea dintre talibani şi americani (ilustrată recent de întâlnirea secretă dintre şeful CIA, W. Burns, şi liderul taliban Abdul Baradar), denunţându-i pe talibani ca fiind trădători ai cauzei islamice, falşi mujahedini. Acţiunea teroristă a ISIS-K, realizată de un atacator sinucigaş (marcă tipică a ISIS peste tot unde acţionează, mai ales că sinuciderea e interzisă de Coran ca şi de Biblie) a fost de la început calculată să provoace haos, panică, să arate că talibanii nu sunt apţi să guverneze şi să reinstaureze ordinea.

Acum noua guvernare preia cumva rolul fostei guvernări, fiind nevoită să recruteze o armată, să creeze din nimic servicii de informaţii, poliţie, spre a combate o insurgenţă activă prin metodele clasice de contra-insurgenţă. Simpla patrulare pe străzi a combatanţilor cu turbane şi sandale, chiar punctele de control organizate atent, nu sunt de ajuns. Contra-insurgenţa necesită profesionişti. Noii guvernanţi pot recruta dintre elementele fostului regim militari, ofiţeri de informaţii, poliţişti, care au deja experienţă de luptă. Însă nu trebuie uitat că aceştia au eşuat, altfel talibanii nu erau acum forţă de guvernare. ISIS-K e şi mai radical decât talibanii, speră să transforme Afganistan într-o provincie a marelui Califat, construcţie cu bază istorică şi care bântuie imaginarul celor mai mulţi islamişti sunniţi din Marele Orient Mijlociu. Atât talibanii cât şi ISIS doresc un stat teocratic dar la altă scară.

Adepţii ISIS-K vor continua lupta lor asimetrică, amestec de insurgenţă (în zona rurală) şi terorism (în oraşe). Unii au luptat în Siria şi Irak, deci au experienţă combativă mai mare decât camarazii care au combătut doar pe sol afgan. Având şi ex-talibani de partea lor, au ajuns să cunoască şi cum se organizează şi luptă aceştia. Poate că ISIS-K nu are mai mult de 3000 de luptători (cifra exactă e greu de cunoscut) dar are potenţial de creştere, putând recruta şi din alte segmente etnice decât paştunii, de asemenea islamişti din alte state din Asia Centrală. Pe de altă parte, talibanii au pus mâna pe mult armament convenţional occidental (american mai ales), abandonat de forţele ANA în retragerea lor rapidă din faţa atacatorilor. Au şi avioane şi elicoptere americane, dar e puţin probabil să ştie să le folosească, dacă nu le vin piloţi pakistanezi sau nu recrutează dintre foştii militari afgani. De aceea nu cred că vor reuşi să îi zdrobească rapid pe rivalii din ISIS-Q, ci se vor confrunta cu ei ani, poate decenii de acum înainte.

Pentru ca situaţia să fie şi mai dificilă, experienţa ţărilor din MENA (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord) care au cunoscut război civil plus insurgenţă, ne arată că  aproape sigur sunt implicate sau vor fi implicare şi state terţe. Cu alte cuvinte, dacă talibanii au Pakistanul în spate (şi pe această filieră poate şi China, discret, în viitor), ISIS-K e posibil să fie sponsorizat şi ajutat de Arabia Saudită, EAU şi de alţi actori privaţi potenţi financiar. Teheranul nu e indiferent la soarta şiiţilor afgani (cam 10% din populaţie). Amestecul unor state precum Iran, Pakistan, Turcia, Rusia, India, Arabia Saudită în conflictele intra-afgane (etnice dar şi religioase) poate conduce către un război civil extins, durabil, greu de finalizat, precum cel din Siria contemporană.

Vin vremuri grele pentru talibani

Orice activitate bine făcută e dificilă, cel puţin la început. Lupta de gherilă e dură, sângeroasă, necesită stăpânirea unor tehnici şi tactici specifice, nu doar curaj, de aceea treptat s-au selectat cei care erau cu devărat competenţi în acest domeniu. Dar guvernarea necesită şi ea oameni pricepuţi, însă în alt fel decât gherila. Trebuie să ai buni manageri, planificatori, executanţi corecţi şi serioşi. Care să creeze instituţii solide, neutre, inclusive, desprinse de structura tribală a ţării, vitale pentru orice stat funcţional, după cum arată experţii Daron Acemoglu şi James Robinson în cartea lor celebră Why Nations Fail? The Origins of Power, Prosperity, and Poverty. Fără un minim de democraţie, alocarea resurselor la nivel naţional nu va fi una optimală. Guvernarea talibană probabil nu va performa politic şi economic satisfăcător, nu pe termen scurt şi mediu, chiar dacă va accepta să includă ţara în proiectul Belt and Road al Chinei (Noul drum al mătăsii) şi în proiectele de conducte de gaz dinspre Turkmenistan către India. Poate că talibanii se vor feri să sprijine mişcările islamiste din China şi Rusia, spre a păstra relaţii profitabile cu aceste state, dar, ca să facă pe plac Pakistanului, vor ajuta mişcarea de rezistenţă din Kaşmir, aşadar India le va rămâne un adversar implacabil. Delhi vede regimul taliban afgan ca o extensie a braţului armat al Pakistanului, marele său duşman ab origine.

Dacă nu vor reuşi să elimine sau să limiteze serios amploarea acţiunilor de insurgenţă ale ISIS-K, talibanii îşi vor eroda legitimitatea şi în final se vor confrunta cu rezistenţa unor segmente tot mai mari ale societăţii afgane, ceea ca va garanta înapoierea socio-economică a acestui stat pe termen lung. Lipsa de eficienţă în lupta contra ISIS-K poate fi invocată de talibani în cazul în care ISIS-K, consiolidată cu combatanţi Al Qaeda, va reuşi să atace cu succes ţinte în state arabe conservatoare, ori chiar în Occident. Talibanii vor veni cu argumentul că nu e vina lor, au încercat dar nu au putut să elimine mişcarea respectivă. Şi aşa se poate ajunge iar la un moment de tip septembrie 2001, cu forţe străine venind să continue lupta şi să controleze de facto ţara, invocând necesara eliminare a teroriştilor.

Nu ştim dacă talibanii zişi moderaţi vor organiza în final alegeri, dacă vor permite pluripartidism şi un rudiment de democraţie sau nu. Dacă vor prefera modelul pur dictatorial (asemănător ţărilor conduse de junte militare) sau cel hibrid (din Iranul contemporan, unde preoţii, ayatolahii deţin puterea reală în stat deşi există partide şi alegeri parţial libere). Oricât de optimişti ar fi acum, talibanii nu trebuie să uite că au mai avut odată ocazia să guverneze câţiva ani la rând şi nu numai că nu au reuşit să transforme un stat eşuat într-unul funcţional şi cu o economie viabilă, dar au sfârşit prin a fi alungaţi, urmăriţi, ucişi sau constrânşi să se ascundă. Desigur, spunem că istoria nu se repetă, dar lecţiile desprinse din ea nu pot fi ignorate, decât pe riscul lor.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Ocidentalii au inteles in sfirsit ca nu au de ce interveni in Afganistan si nici nu mai au de ce ramane acolo . Nu stim cu exactitate care este numarul cetatenilor afgani care au parasit tara si unde s-au dus ei .Cert este ca un numar foarte mare de cetateni afgani, ce erau colaboratori sau simpatizanti ai occidentului ,au plecat din tara . Nu stim nici cu ce au plecat , conturi bancare cu sume deja transferate in banci occidentale sau alte bunuri usor transportabile de mare valoare . Probabilitatea ca acesti oameni educati si specializati in domenii diferite sa isi fi mutat averile obtinute in timpul asa zisei ocupatii (termenul nu este corect ) in bancile Europene si din SUA este foarte mare .Sa nu va imaginati ca nu s-au facut calcule referitoare la toate aspectele ,ce devin realitate, o data cu plecarea trupelor .Exista posibilitatea ca si multe dintre extragerile unor cetateni, presupusi a fi fost lasati in urma, sa contina si o contributie , o plata a acestor servicii . Firme particulare s-au implicat si contra cost au efectuat multe dintre aceste extrageri .Este vorba despre bani , bani foarte multi ce acum si-au schimbat proprietarii si si-au mutat locul .Cine urma si trebuia sa plece sa fiti foarte convinsi ca au si plecat .Talibanii mostenesc un dezastru economic si social .Urmarile se vor vedea instantaneu.Vor fi nevoiti sa reconstruiasca tara sau doar sa o transforme intr-o dictatura feroce cu executii non stop si cu o situatie precara a propriilor cetateni . Vor alege fara doar si poate implicarea Europenilor acolo unde Franta , Marea Britanie si Germania dar si altii vor veni cu oferte masive de reconstructie .Deja Germania reconstruieste intreaga retea de energie electrica (producere si furnizare)in Afganistan . Va fi o concurenta acerba pe dezvoltare , o concurenta din care toata lumea va avea de cistigat .

  2. Putem compara situaţia din Afganistan cu variantele chineză, britanică, indiană, Delta şi Lambada (sic!) ale coronavirusului? Ştim cu toţii faptul că Afganistanul există, însă nu cunoaştem nimic despre modul cum acţionează talibanii şi ce urmează după ce toţi anticorpiii vor fi extraşi din această ţară, iar politicienii din SUA şi Europa occidentală sunt paralizaţi de frică şi isterizează întreaga planetă cu prostiile pe care le-au făcut.

  3. Un articol bine documentat care insa NU face asemanarile care se impun, de la sine as putea spune, cu miscari si situatii foarte asemanatoare din Orientul Mijlociu – Hamas-Jihadul Islamic-PA sau Hizbollah++ si Siria+++.
    Cat priveste retrageri – Occidentul nu a invatat NIMIC din retragerile Israelului din Liban si Gaza.

  4. Credeti ca ISIS din Afganistan se subordoneaza direct ISIS din Orientul Mijlociu? E vreo dovada ca asculta ordinele arabilor, sau e doar o afiliere simboloca? Ca primesc bani de la sauditi, nu ma indoiesc…Arabia Saudita, Qatar, EAU sunt mari sponsori ai jihadistilor. Nu doar Iranul cum ne lasa americanii sa credem.

  5. Talebanii exista in Pakistan de o grămadă de timp.
    De cînd a apărut statul Pakistan ( in 1947 daca nu greșesc )
    Pakistan e tot o societatea tribală ca Afganistanul. Castele situate mai sus au școlarizare , asistenta sanitara, viață mult mai superioara. Din ele provin politicienii, inginerii, medicii, economiștii , fizicienii , militarii.
    Restul , adică majoranta tăcută, nu are acces la mai nimic. Și asta a dus la școlile coranice unde pe banii saudiților o grămadă de pakistani , afgani învăța să scrie și să citească. Că nu au acces la alte scoli. Unicul manual, Coranul. Studiat în faimoasele madrase.
    Pentru Pakistan , invazia sovietică a Afganistanului a fost financiar și politic o afacere colosala.
    Au obținut bani de la americani , au exportat elevii ăștia periculoși cu AK în mână în Afganistan.
    Au devenit talebanii o forță în Afganistan tot datorita politicii internaționale. Cum opozanții locali împotriva sovieticilor nu aveau forte suficiente, întăririle umane au fost livrate de Pakistan și Arabia Saudită in primis. Cu finanțarea americana acordată care a asigurat AK 47 și AG 7. Armele simple , robuste , ideale pentru militari analfabeți sau cu max. 4 – 8 clase . Cum era Armata Roșie imediat după război.
    Regimul mulahh Omar a fost exact rezultatul acestei combinații de analfabetism difus cu islamizare saudită exacerbată ( de la ei vine curentul Wahhabism. Islamul dur/pur care refuza progresul și oricare invenție/inovație ca tv, presa. Femeia e o vaca de reproducere și atît. Se vinde și se cumpără. Cel mult se poate divorța in limita de 4 neveste in același timp. Dar practica difusa e sa fie ucise pentru a face loc altora. Pretexte pentru execuție se găsesc. )

    Acum după o grămadă de ani , armata talebana e cu noi luptători dar cu același nivel de cultura ca înaintașii lor. Coranul și atît.
    Oricât ar încerca noii conducători ai hoardei sa creeze cumva un emirat funcțional , se vor lovi de aceiași problema. Fanatismul religios al trupei combinat cu lipsa oricărei culturi decente. Și cum sunt și înarmați , șefii se pot schimba rapid. Destul o rafală de AK.

    Vom vedea ce vor face dar daca noii șefi talebani vor sa pară cu o brumă de inteligenta , vor avea groase probleme. Cu subordonații.
    Iar menținerea în funcțiune a tot ce a creat occidentul in Afganistan , gen aeroporturi , șosele, scoli, necesita specialiști. Imposibil de extras din trupa analfabeta. Vor importa. Din Pakistan in primul rand.Cine va plății salariile acestora , rămâne de văzut .
    Credibil eterna Arabia Saudită și EAU.
    Chinezii nu prea vad cum se vor baga in uraganul afgan. Nu sunt condițiile pentru a intra cu specialiști , ingineri in exploatarea bogățiilor subsolului. Iar de o aventura militară chineză in Afganistan , nici poveste.

  6. Prăbușirea regimului pro occidental din Afganistan a fost accelerată de decizia genială a lui Trump de a accepta ca la negocierile de la Doha cu talibanii sa fie exclusi guvernanții de la Kabul. A fost o deligitimare clară a guvernantilor de la Kabul. The Art of the Deal inramata. Sunt sigur că talibanii au jubilat.

    • Pai hai sa vedem ce a facut Trump cu deal-urile lui:
      1. Acordurile Abraham care AU ADUS PACE in zona
      2. Discutiile cu Coreea de Nord care nu au fost finalizate dar de atunci nu au mai fost provocari cum era inainte
      3. Un cadru de discutii cu Talibanii. Noua administratie a facut doar praf tot ce construise Trump. A retras armata (si fara armament de 85 mld $) si dupa aia civilii – sa se descurce. Nu degeaba Blair, si nu sunt un admirator al lui, a spus ca abordarea asta noua este imbecilica.

      • Acest comentariu nu răspunde de loc la ce am afirmat mai sus. Negocierile cu talibani a fot o tâmpenie demna de The Art of the Deal.
        Cat despre discuțiile cu Coreea de N au fost un eșec răsunător. Prietenia cu Kim?

        • Tot nu am inteles ce obiectii aveti.
          Ca guvernul marioneta, corupt, infiltrat de talibani si pakistanezi de la Kabul nu a fost inclus in discutiile de la Doha conform unor relatari de la oficine de presa compromise de pe vremea lui Saddam Hussein (i.e. CNN)?
          Cat despre discutiile cu Coreea de Nord ce exact va deranjeaza? Ca nu au mai amenintat de atunci PE NIMENI?
          Asta clasificati drept „eșec răsunător” dupa zeci de ani de zile in care s-a batut pasul pe loc in orice format de discutii cu NK?

  7. Intr-o alta epoca istorica si-ntr-o alta regiune a lumii, dar tot in conditii de ocupatie straina, talibanii s-ar fi numit partizani.

    • Da, lupta talibanilor a avut elemente de război de partizani. Si seamănă si cu multe războaie de decolonizare de după WWII gen Algeria, Vietnam, dar dacă ne gândim cum a procedat Germania cu partizanii iugoslavi, cxu cei greci si sovietici vedem că SUA nu a recurs la metodele tipice de luptă contyra partizanilor, care implică distrugerea de sate întregi, deportări de popualții (cei care sprijină rebelii), execuții în masă etc. In Vietnam am comis asemenea fapte, in Afganistan nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Serban F. Cioculescu
Şerban Filip Cioculescu (n. 1972, în Bucureşti) a absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând ulterior din partea acesteia diploma de master în relaţii internaţionale. Începând din anul 2009 este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. În prezent este angajat ca cercetător ştiinţific principal gradul II în domeniul securităţii internaţionale la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și de asemenea profesor invitat în cadrul Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti (2005-prezent). A publicat circa o sută de articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi geopoliticii în diverse reviste ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate. A efectuat stagii de pregătire ştiinţifică în Africa de Sud, China, Coreea de Sud, Canada şi Franţa. Preocupări: teoria relaţiilor internaţionale, studiile strategice, geopolitică, organizaţii internaţionale, diplomaţie. Volume de autor: Introducere în teoria relaţiilor internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,2007, România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins, Ed. Universităţii Bucureşti, 2009, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Ed. Militară, Bucureşti, 2010, Viitorul nu ia prizonieri, Ed. Rao, Bucuresti, 2013 si China. De la strălucirea ascunsă la expansiunea globală, Ed. Cetatea de Scaun, Targoviste, 2018.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.