miercuri, martie 22, 2023

Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara!

Aș dori ca în comentariul meu de astăzi să mai zăbovesc o clipă asupra a ceea ce s-a putut vedea pe televizoare că s-a petrecut joi seara sub cupola Ateneului. Atunci când s-a consumat ceremonia oficială ce a consfințit preluarea președinției României a Consiliului European.
Bref, am avut parte de o succesiune de discursuri mai mult sau mai puțin inspirate. La capitolul acesta, gazdele române nu au strălucit în nici un fel. Dacă președintele Iohannis a evoluat în nota lui obișnuită, citind politicos, monoton, fără intonație un text evident pregătit de alții, nu tocmai merituoși la capitolul imaginație, reprezentanții coaliției PSD-ALDE au fost unul mai penibil decât celălalt. S-au manifestat astfel de la o tribuna la ale cărei microfoane s-au perindat și vorbitorii străini, tribună abuziv, țopește inscripționată cu eticheta Guvernul României. Asta ca să se vadă cine este Jupânul, cine dă banii. Cine face regulile în România. O țopenie de Alexandria și Videle, așa cum doar parveniții pot să facă. O chestiune de care a făcut mare caz și d-na Viorica Vasilica Dăncilă, într-o înțepătură adresată președintelui, împrumutată din arsenalul unei gospodine de la marginea orașului Videle. D-na Dăncilă a citit frumos, pe alocuri patetic, cu intonație de elevă premiantă la concursul de recitări organizat de Organizația de pionieri pe vremea când era elevă în clasa a șaptea, un discurs la rându-i scris de alții. Atâta doar că nici doamna Dăncilă și nici acei alții habar nu au că de acquis comunitar nu se mai vorbește de ceva vreme și nu puțină. Adică de vreo zece ani, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Să nu aibă habar de asta nici matusalemicul ministru de Externe al României, dl. Teodor Meleșcanu, și nici ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba? Posibil.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, împuternicit să îi țină locul lui Liviu Nicolae Dragnea, a rostit împiedicat un discurs numai bun de publicat în Scânteia. Nu, nu în Scânteia din vremea lui Popescu-Dumnezeu când gazeta partidului unic devenise cât de cât mai curățică, ci în acea Scânteie din timpurile în care era condusă de Leonte Răutu, în care la mare cinste erau îndemnuri la instaurarea dictaturii proletariatului și argumentații penibile ale necesității obligatorii a luptei de clasă. Președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, s-a umflat iarăși în pene, și-a bombat țanțoș pieptul și a vorbit în limba engleză. Sperând că astfel i se va uita noianulul de declarații și atitudini anti-europene, singurele cu care s-a făcut remarcat de când deține iar o funcție de prim-plan pe scena politică românească.
Presa aservită puterii a încercat în chip și fel să scuze, chiar să laude absența de la ceremoniile de joi a președintelui Camerei Deputaților, dl. Liviu Nicolae Dragnea. I s-au găsit fostului președinte al Consiliului județean Teleorman tot felul de finețuri. Au existat editorialiști de genul unui Cornel Nistorescu care și-au sfârâmat și pixul, și capul ca să înșiruie fraze prin care să ne convingă că absența lui Dragnea ar fi fost o lovitură de maestru. Că astfel insul plecat într-o vacanță prelungită la Verona ar fi contribuit la detensionarea atmosferei. Nici vorbă. Comportamentul d-lui Liviu Dragnea mi-a adus izbitor aminte de acela al lui Carol al II lea. Pentru care farmecele lui Zizi Lambrino sau ale Lupeascăi erau mai importante decât marile probleme ale țării. Halal caricatură de om politic, numitul Dragnea Nicolae Liviu.
Joi seara am avut, totuși, parte de prestații ale unor politicieni de clasă. Cărora cei de la București nu le ajung nici la genunchi. E vorba despre italianul Tajani și polonezul Donald Tusk. Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. „Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.”

    Să nu uităm că și dl Jarosław Kaczyński este tot polonez, iar unii dintre conaționalii domniei-sale și-ar dori să aibe alte cetățenii, chiar dacă nu sunt toți instalatori de meserie.

  2. Pe de o parte, afirmand ca s-a simtit tratat ca un print, Juncker s-a incadrat de minune in peisaj, alaturi de Viorica si compania. Pe de alta parte, nu-l vad bine pe Tusk: adica tusea daca-si cumpara Polski Fiat? Pacat, sunt toti o apa si un pamant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro