marți, ianuarie 19, 2021

Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara!

Aș dori ca în comentariul meu de astăzi să mai zăbovesc o clipă asupra a ceea ce s-a putut vedea pe televizoare că s-a petrecut joi seara sub cupola Ateneului. Atunci când s-a consumat ceremonia oficială ce a consfințit preluarea președinției României a Consiliului European.
Bref, am avut parte de o succesiune de discursuri mai mult sau mai puțin inspirate. La capitolul acesta, gazdele române nu au strălucit în nici un fel. Dacă președintele Iohannis a evoluat în nota lui obișnuită, citind politicos, monoton, fără intonație un text evident pregătit de alții, nu tocmai merituoși la capitolul imaginație, reprezentanții coaliției PSD-ALDE au fost unul mai penibil decât celălalt. S-au manifestat astfel de la o tribuna la ale cărei microfoane s-au perindat și vorbitorii străini, tribună abuziv, țopește inscripționată cu eticheta Guvernul României. Asta ca să se vadă cine este Jupânul, cine dă banii. Cine face regulile în România. O țopenie de Alexandria și Videle, așa cum doar parveniții pot să facă. O chestiune de care a făcut mare caz și d-na Viorica Vasilica Dăncilă, într-o înțepătură adresată președintelui, împrumutată din arsenalul unei gospodine de la marginea orașului Videle. D-na Dăncilă a citit frumos, pe alocuri patetic, cu intonație de elevă premiantă la concursul de recitări organizat de Organizația de pionieri pe vremea când era elevă în clasa a șaptea, un discurs la rându-i scris de alții. Atâta doar că nici doamna Dăncilă și nici acei alții habar nu au că de acquis comunitar nu se mai vorbește de ceva vreme și nu puțină. Adică de vreo zece ani, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Să nu aibă habar de asta nici matusalemicul ministru de Externe al României, dl. Teodor Meleșcanu, și nici ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba? Posibil.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, împuternicit să îi țină locul lui Liviu Nicolae Dragnea, a rostit împiedicat un discurs numai bun de publicat în Scânteia. Nu, nu în Scânteia din vremea lui Popescu-Dumnezeu când gazeta partidului unic devenise cât de cât mai curățică, ci în acea Scânteie din timpurile în care era condusă de Leonte Răutu, în care la mare cinste erau îndemnuri la instaurarea dictaturii proletariatului și argumentații penibile ale necesității obligatorii a luptei de clasă. Președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, s-a umflat iarăși în pene, și-a bombat țanțoș pieptul și a vorbit în limba engleză. Sperând că astfel i se va uita noianulul de declarații și atitudini anti-europene, singurele cu care s-a făcut remarcat de când deține iar o funcție de prim-plan pe scena politică românească.
Presa aservită puterii a încercat în chip și fel să scuze, chiar să laude absența de la ceremoniile de joi a președintelui Camerei Deputaților, dl. Liviu Nicolae Dragnea. I s-au găsit fostului președinte al Consiliului județean Teleorman tot felul de finețuri. Au existat editorialiști de genul unui Cornel Nistorescu care și-au sfârâmat și pixul, și capul ca să înșiruie fraze prin care să ne convingă că absența lui Dragnea ar fi fost o lovitură de maestru. Că astfel insul plecat într-o vacanță prelungită la Verona ar fi contribuit la detensionarea atmosferei. Nici vorbă. Comportamentul d-lui Liviu Dragnea mi-a adus izbitor aminte de acela al lui Carol al II lea. Pentru care farmecele lui Zizi Lambrino sau ale Lupeascăi erau mai importante decât marile probleme ale țării. Halal caricatură de om politic, numitul Dragnea Nicolae Liviu.
Joi seara am avut, totuși, parte de prestații ale unor politicieni de clasă. Cărora cei de la București nu le ajung nici la genunchi. E vorba despre italianul Tajani și polonezul Donald Tusk. Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. „Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.”

    Să nu uităm că și dl Jarosław Kaczyński este tot polonez, iar unii dintre conaționalii domniei-sale și-ar dori să aibe alte cetățenii, chiar dacă nu sunt toți instalatori de meserie.

  2. Pe de o parte, afirmand ca s-a simtit tratat ca un print, Juncker s-a incadrat de minune in peisaj, alaturi de Viorica si compania. Pe de alta parte, nu-l vad bine pe Tusk: adica tusea daca-si cumpara Polski Fiat? Pacat, sunt toti o apa si un pamant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.