marți, mai 17, 2022

Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara!

Aș dori ca în comentariul meu de astăzi să mai zăbovesc o clipă asupra a ceea ce s-a putut vedea pe televizoare că s-a petrecut joi seara sub cupola Ateneului. Atunci când s-a consumat ceremonia oficială ce a consfințit preluarea președinției României a Consiliului European.
Bref, am avut parte de o succesiune de discursuri mai mult sau mai puțin inspirate. La capitolul acesta, gazdele române nu au strălucit în nici un fel. Dacă președintele Iohannis a evoluat în nota lui obișnuită, citind politicos, monoton, fără intonație un text evident pregătit de alții, nu tocmai merituoși la capitolul imaginație, reprezentanții coaliției PSD-ALDE au fost unul mai penibil decât celălalt. S-au manifestat astfel de la o tribuna la ale cărei microfoane s-au perindat și vorbitorii străini, tribună abuziv, țopește inscripționată cu eticheta Guvernul României. Asta ca să se vadă cine este Jupânul, cine dă banii. Cine face regulile în România. O țopenie de Alexandria și Videle, așa cum doar parveniții pot să facă. O chestiune de care a făcut mare caz și d-na Viorica Vasilica Dăncilă, într-o înțepătură adresată președintelui, împrumutată din arsenalul unei gospodine de la marginea orașului Videle. D-na Dăncilă a citit frumos, pe alocuri patetic, cu intonație de elevă premiantă la concursul de recitări organizat de Organizația de pionieri pe vremea când era elevă în clasa a șaptea, un discurs la rându-i scris de alții. Atâta doar că nici doamna Dăncilă și nici acei alții habar nu au că de acquis comunitar nu se mai vorbește de ceva vreme și nu puțină. Adică de vreo zece ani, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Să nu aibă habar de asta nici matusalemicul ministru de Externe al României, dl. Teodor Meleșcanu, și nici ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba? Posibil.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, împuternicit să îi țină locul lui Liviu Nicolae Dragnea, a rostit împiedicat un discurs numai bun de publicat în Scânteia. Nu, nu în Scânteia din vremea lui Popescu-Dumnezeu când gazeta partidului unic devenise cât de cât mai curățică, ci în acea Scânteie din timpurile în care era condusă de Leonte Răutu, în care la mare cinste erau îndemnuri la instaurarea dictaturii proletariatului și argumentații penibile ale necesității obligatorii a luptei de clasă. Președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, s-a umflat iarăși în pene, și-a bombat țanțoș pieptul și a vorbit în limba engleză. Sperând că astfel i se va uita noianulul de declarații și atitudini anti-europene, singurele cu care s-a făcut remarcat de când deține iar o funcție de prim-plan pe scena politică românească.
Presa aservită puterii a încercat în chip și fel să scuze, chiar să laude absența de la ceremoniile de joi a președintelui Camerei Deputaților, dl. Liviu Nicolae Dragnea. I s-au găsit fostului președinte al Consiliului județean Teleorman tot felul de finețuri. Au existat editorialiști de genul unui Cornel Nistorescu care și-au sfârâmat și pixul, și capul ca să înșiruie fraze prin care să ne convingă că absența lui Dragnea ar fi fost o lovitură de maestru. Că astfel insul plecat într-o vacanță prelungită la Verona ar fi contribuit la detensionarea atmosferei. Nici vorbă. Comportamentul d-lui Liviu Dragnea mi-a adus izbitor aminte de acela al lui Carol al II lea. Pentru care farmecele lui Zizi Lambrino sau ale Lupeascăi erau mai importante decât marile probleme ale țării. Halal caricatură de om politic, numitul Dragnea Nicolae Liviu.
Joi seara am avut, totuși, parte de prestații ale unor politicieni de clasă. Cărora cei de la București nu le ajung nici la genunchi. E vorba despre italianul Tajani și polonezul Donald Tusk. Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. „Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.”

    Să nu uităm că și dl Jarosław Kaczyński este tot polonez, iar unii dintre conaționalii domniei-sale și-ar dori să aibe alte cetățenii, chiar dacă nu sunt toți instalatori de meserie.

  2. Pe de o parte, afirmand ca s-a simtit tratat ca un print, Juncker s-a incadrat de minune in peisaj, alaturi de Viorica si compania. Pe de alta parte, nu-l vad bine pe Tusk: adica tusea daca-si cumpara Polski Fiat? Pacat, sunt toti o apa si un pamant.

Dă-i un răspuns lui nimrod Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro