miercuri, februarie 8, 2023

Tarot

Moartea este Strong Point-ul romanului lui Bogdan Crețu („Cornul inorogului”, editura Polirom, 2021), personajul care îi iese cel mai bine, cel mai rotund. Aparent, acțiunea romanului este dominată de Dinu Zărnescu, scriitor și profesor, dar asta e o fentă pentru amatori. Pentru cei care știu să citească, cartea lui Crețu e țesută simplu, ca la gherghef: firele orizontale sunt iubirile lui Dinu (Dragostea este, deci, urzeala), iar firul de bătătură este Moartea – obsesia noastră, a fiecăruia, deci și a lui Dinu. Toate cele 17 capitole poartă nume feminine, sau mai exact ale unor femei din viața lui dom’ profesor (iubiri mai lungi sau mai scurte, mai frumoase sau mai urâte, mai reușite sau mai ratate, unele de vis, altele banale, altele grotești), așa c-ar fi simplu ca cititorul să cadă în păcatul supra-simplificării („A, un roman erotic!”). Însă autorul ne face cu ochiul în capitolul 11 („Iridenta”), unde bietul Dinu și târla lui de femei fac pasul în spate, iar în prim-plan intră – singura dată în toată cartea – Moartea, solo. Nu e însoțită, în acest unic capitol, de umbra ei credincioasă, de Dragostea care ne promite nouă, oamenilor, că nu vom muri niciodată. Nu. E singură și a venit să-și ia tainul. Nu pentru Dinu s-a deranjat dumneaei de data asta, ci pentru alt bărbat fricos, unul chiar mai fricos decât el, dacă se poate așa ceva. Din punctul meu de vedere, acest capitol este cel mai reușit dintre toate, dar am și eu micile mele „păsărele” în lumea literară, care mi-au șoptit că autorul a fost insistent sfătuit (presat, mai bine zis), să scoată capitolul 11 din manuscris, pe motiv că n-ar fi bun. Aceia dintre voi care, cândva, vă veți înhăma la scris, să țineți minte faza asta. Vă va folosi mai mult decât credeți.

Bufonul este Weak Point-ul din „Cornul inorogului”. Mă refer, desigur, la Dinu Zărnescu, dar nu în calitatea lui de profesor, ci în cea de scriitor. Am râs cu hohote homerice citind cum Dinu câștigă bani cu lopata din romanele lui, traduse în toate limbile europene și vândute peste tot ca pâinea caldă, astfel încât dom’ profesor este independent financiar, nici nu-i pasă de leafa de la facultate, nu se bagă în coterii ca să avanseze, nu este nevoit să perie niciun șef – de ce i-ar păsa, dacă el trăiește ca un prinț din drepturile de autor? Umorul situației era destul de gros și așa, dar autorul a simțit nevoia să-l mai îngroașe încă, astfel încât Dinu este și un accident genetic: el poate bea cantități enorme de alcool fără să se îmbete. Corpul acestui semizeu nu numai că le fascinează pe femei, dar în el poate turna și vodcă cu vadra, că oricum nu pățește nimic. Am așteptat cu nerăbdare ca Dinu să se dezvolte și în alte direcții (să călărească pe urși prin tundră, să se bată în cușcă în sistem MMA, să sară din avion fără parașută etc), dar din păcate Bogdan Crețu s-a înduioșat de personajul său și l-a lăsat așa. Probabil c-a avut dreptate; a existat cândva în literatura română un autor – astăzi uitat – pe nume Ovidiu Rîureanu, care-și strica toate personajele prin metoda asta a „umflării” lor în stilul James Bond… până plezneau din toate cusăturile. Din nou: aviz viitorilor colegi! Mare, mare grijă la coada vulpii!

Spânzuratul reprezintă, în ochii mei, partea de Opportunities din acest roman. Pentru cine nu se pricepe la cele 21 de figuri din Arcana Majoră a jocului de tarot, mă grăbesc să explic că a 12-a figură – Spânzuratul – înfățișează un bărbat legat cu capul în jos pe o scândură verticală, dar legat de un singur picior (se pare că era una dintre foarte crudele condamnări la moarte lentă, chestiuni la care Evul Mediu s-a dovedit atât de inventiv). Ei bine, în capitolul al treilea („Diana”), dragul nostru Dinu o întâlnește pe – fatalitate – Diana, care îi propune următorul pact faustic: s-o iubească numai pe ea în suflețelul lui de bărbățel pofticios, dar să se culce cu toate femeile care îi ies – și cu cele care nu-i ies – în cale. Cât timp vrea el, că ea o să-l aștepte. Evident, o femeie reală nu va propune niciodată așa ceva bărbatului pe care zice că-l iubește, dar Diana nu e reală, ea e Moartea. Nu așa în general, ci moartea lui Dinu, o moarte lungă, lentă, chinuită: să nu uităm că, în procedura medievală, condamnatului i se dădea apă și hrană de câte ori cerea – cât timp era încă viu, adică. Bietul Dinu habar n-are, dar noi știm că dacă el semnează pactul cu Diana, nu mai are scăpare. Și, într-adevăr, n-are. Dacă ar fi să scriu eu un sequel, de aici aș porni, de la Diana și de la oferta ei mortală, și prin urmare irezistibilă.

Chariot (pe care nu știu să-l zic în română; figura a șaptea a Arcanei Majore) reprezintă Threats. De ce: Dinu se sinucide într-un Porsche. Accelerează la 230 km/oră și face un mare „buf!”. Ce vreau să zic: e banal. După ce că alege accidentul auto ca mod de sinucidere (ca Dan Condrea și ca alți escroci), Dinu n-are nici măcar decența să NU aleagă un Porsche ca vehicul al morții. Mă rog, autorul n-o are, că Dinu e personaj, n-are dreptul să aleagă nimic. Din punctul meu de vedere, cu toate scăderile lui din carte, Dinu Zărnescu merita mai mult. Pentru un om în carne și oase e mai important felul în care trăiește față de felul în care moare, dar pentru un personaj literar mă tem că-i fix de-a-ndoaselea.

Sihastrul nu are ce căuta aici, că-ntr-un SWOT nu sunt decât patru puncte, dar cum acesta nu este decât o parodie de SWOT, îmi iau libertatea să introduc și această (a noua) figură a Arcanei Majore. Pentru că, de ce: Zărnescu este în primul rând profesor. Iar profesoratul este o meserie tragică, o meserie a oamenilor singuri, a sihaștrilor, a eremiților: acolo, la catedră, profesorul este totdeauna singur. Nu se predă în echipă, nu se poate împărți nici responsabilitatea, nici vina – și cu atât mai puțin eșecul. E groaznic de greu să fii profesor și să nu-ți pierzi mințile: din meseria asta se fuge. Se evadează cumva, fie prin alcool, fie prin plafonare, fie prin demisie. Asta, în viața reală. Sigur, în literatură se poate imagina și altceva (Zărnescu evadează din mlaștina profesoratului prin succesul literar – frumos, nimic de zis, dar greu de crezut; J. K. Rowling e un caz unic), numai că literatura-i literatură și realitatea-i realitate. Cât am fost ziarist, am furat meserie de la trei mari maeștri ai scrisului (Ioan T. Morar, Cristian Teodorescu, Florin Iaru) oameni cu același destin cu al lui Cărtărescu, al meu și al multor altora: au fugit de la catedră. Mâncând pământul! Dacă articolul ăsta vrea să spună ceva, apoi atât vrea să spună (iertați-mi repetiția): din meseria asta se fuge. Dacă era doar atât, nu mă deranjam, că știam comentariile („Așa e în România, măi băiatule, dar în țările civilizate… ehehe… altă făină se macină la moară! În Finlanda, profesorii..” etc). Habar nu am cum e-n Finlanda. Însă pot aduce mica mea mărturie din Belgia: am început cursurile de franceză (aproape gratuite, oferite de stat) în 2019, cu Carole (28 de ani, blondă, ochi albaștri, celibatară). A demisionat (fugit) și a devenit secretară la o corporație. Am continuat cu Laura, în 2021 (26 de ani, blondă, ochi verzi, celibatară). A demisionat (fugit) și a devenit voluntară în Rwanda. În 2020 n-am avut alt profesor în afară de covid, iar din 2022 studiez cu Louis (25 de ani, blond, ochelarist, celibatar). Azi mi-am făcut curaj și l-am întrebat: „Louis, care sunt planurile tale de viitor? Vei rămâne toată viața profesor? Asta vrei?”. Spre marea mea ușurare, mi-a răspuns imediat, ca și cum demult s-ar fi gândit la întrebare: „Oh, da! Nici nu mă gândesc la altă carieră! Sunt foarte bun la ceea ce fac, doar că am nevoie de experiență, să am ce trece în CV. În câțiva ani, voi deveni profesor de nivel superior. În Taiwan. Am acolo colegi din anii mai mari, care câștigă salarii frumoase, iar statutul lor social este înalt. Nu ca în țara asta”.

Nu garantez că am tradus mot-a-mot ce-a zis Louis, dar în mod sigur asta a spus. Concluzia mea de laș, de dezertor, este cea de mai sus: din meseria asta se fuge. Domnule profesor Doru Valentin Căstăian, aveți cuvântul.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. „Moartea – obsesia noastră, a fiecăruia” , spuneti dvs. Cred ca va inselati.
    Tinerii nu au timp sa se gindeasca la moarte. E ceva indepartat, pentru mosi si babe. Se cred nemuritori.
    Batrinii nu se mai tem de ea, dupa ce-au pierdut parintii. E ceva natural si asteptat. Cei mai multi se pregatesc pentru marea trecere. (Loc de veci, haine, economii pentru inmormintare, ceva de lasat copiilor etc.)
    (Ba unii chiar si-o doresc, sa scape de ipozite si taxe si nesimtirea polticienilor si ANAF. Care in afara de merda, doar pe moarte nu pun taxe. -Se voia o gluma.-)
    Nu va contest analiza, apreciez forma, dar despre moartea cred ca mai putem discuta.

  2. De regula sunt banat la articolele d-lui Buzea, de aceea nu voi elabora prea atent. Azi insa sunt inca multi mahmuri dupa sarbatoarea nationala si nu cred ca vor comenta prea multi.
    De altfel sa comentezi comentariul unui roman pe care nu-l voi citi niciodata e cumva superflu. Am mai incercat cindva sa critic niste carti https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2016/01/trei-duoamne-si-si-toate-cele-cronica.html
    Se vorbeste intii despre moarte, ma rog un subiect comun. Gagici, bautura, succes. Aici am simtit o mica invidie. Mai apoi aflam ca personajul s-a sinucis. E un mare pacat sa te folosesti de un Porsche pt asa ceva. E si neeconomic, exista multe alte metode mult mai simple.
    Ca in final sa aflam despre soarta cruda a profesorilor, chinurile lor si cum fug ei. Aici chiar m-a trecut una lacrima sul vizo. Saracii profesori si fericitii tinichigii! Ca asta ar urma un roman al tinichigiilor.

  3. ,,Salarii frumoase si statut social inalt ” – nefireasca cautare a omului .
    Va propun domnule Mihai Buzea , spre lectura , cartea ,, Decoct de femeie ” a lui Sorin Lavric .
    Sint curios sa citesc cum o comentati .

  4. Se spune ca moartea este starea prin care părăsim aceasta lume, ca este impartiala și ne „trateaza” pe toți cu același respect, iar uneori ne scăpa de suferințe ducandu-ne cu mintea la un loc liniștit cu verdeață. Moartea ne iubește pe toți la fel. Moartea nu ne judeca atunci când vine sa ne ia în funcție de faptele noastre sau de credințele noastre. Moartea înseamnă pustiuri atomice perfecte, înseamnă perfecțiune. Sa fie oare Moartea insusi Dumnezeu?

  5. Viata Vs Vis : „Pentru un om în carne și oase e mai important felul în care trăiește față de felul în care moare, dar pentru un personaj literar mă tem că-i fix de-a-ndoaselea.”

    • Pai in moarte nu iei nimic cu tine deci e important ce ai, ce faci, pana atunci (chiar daca crezi ca iei porsche-ul, nu e tocmai …) la fel cum din vis nu aduci nimic in lumea reala, oricate ai visa… (la vis ar fi, totusi, o mica exceptie: atunci cand visezi ca faci pe tine)

    • Sigur ca da ; pentru un om intreg la cap e important sa traiasca moral . Moartea este doar o trecere . Extrem de scurta in comparatie cu viata ( care este tot o trecere ) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Frunza” (2022) - Editura Polirom.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro