vineri, martie 29, 2024

”Taxa pe lăcomie”: pare zis deștept, dar e prost gândit

Se apropia Crăciunul anul trecut când a explodat public o bombă de calibru: un proiect de ordonanță de urgență a cărui aplicare ar da peste cap economia românească, în general, și câteva sectoare cheie, în special: banking, pilonul II de pensii, industria energetică și altele. Un proiect care nu a fost discutat cu nimeni, pentru care nu a existat nici o urmă de studiu de impact și care urma să intre în vigoare imediat. Am crezut că este o glumă; cred că sunt destui cei care nici acum nu cred că așa ceva este cu adevărat posibil. Lucrurile însă par să fie limpezi: ordonanța merge înainte, indiferent de dezastrul pe care îl lasă în urmă. În cele ce urmează mă voi referi numai la ”taxa pe lăcomie”, așa cum a fost denumit în prima formă a proiectului de ordonanță un impozit special prelevat de la bănci.

Trebuie spus că denumirea ”taxă pe lăcomie”, deși evident în afara cutumelor textelor de lege, a fost inspirată din punct de vedere mediatic. Discuția nu a mai vizat substanța acestei taxe și efectele deosebit de grave pe care le poate ea atrage, ci doar explicația, subțire de altminteri, că nu a urmărit creșterea veniturilor la buget, ci sancționarea unui păcat biblic. În forma finală a ordonanței, termenul a dispărut, dar obiectivul fusese atins: toată lumea știa că guvernul se luptă din greu cu hidra reprezentată de imperialismul occidental.

În ansamblu, însă, resuscitarea unor teme din trecutul comunist nu e deloc o idee inspirată. Este chiar oarecum caraghios că, după ce mai mulți ani au acuzat băncile că nu fac profit, iată că acum le acuză că fac!

Cu siguranță, subiectul lăcomiei băncilor are priză la public. Am rămas suprins să observ cât de mare este numărul celor care par să fie de acord cu actul de ”dreptate” săvârșit prin acest impozit special. Doar că realitatea dură a economiei este de multe ori foarte departe de propagandă. Ceea ce poate să pară justificat și benefic, și promovat ca atare printr-o propagandă deșănțată în media aservite, poate în realitate să fie foarte departe de obiectivul urmărit. Așa cum a fost ea construită, ”taxa pe lăcomie” se va întoarce ca un bumerang împotriva clienților băncii, împotriva intermedierii financiare și, în final, a economiei în ansamblul ei.

Este de-a dreptul șocant să observăm că țara cu cea mai mică intermediere financiară din Uniunea Europeană adoptă pe bandă rulantă reglementări cu putere de lege care au ca efect reducerea în continuare a intermedierii financiare. A fost mai întâi legea privind darea în plată, care a blocat pentru o jumătate de an creditul ipotecar, până când Curtea Constituțională a aneantizat pricipalele prevederi ale acestei legi, dar efectele au rămas: creșterea mai lentă a intermedierii financiare, mărirea marjelor de dobânzi ca urmare a instabilității legislative a țării. A fost apoi legea privind conversia creditelor în franci elvețieni la curs istoric – o inepție maximă, care a trecut ca fulgerul prin Parlament, înainte de a fi stopată complet de Curtea Constituțională.

În prezent sunt nu mai puțin de trei proiecte de legi trecute de Parlament și care așteaptă verdictul Curții Constituționale, pe teme privind activitatea bancară. Toate acestea au drept slogan apărarea debitorului slab în fața creditorului sălbatic, de aceea au priză la public, dar în realitate nu fac altceva decât să slăbească sistemul financiar românesc, să întârzie integrarea în circuitele Uniunii Europene și, în final, să frâneze dramatic dezvoltarea țării. Deja suntem în altă ligă decât toate celelalte țări din Uniune: intermedierea financiară a coborât la 49 la sută din PIB în România; pe locul imediat următor este Polonia, cu  88 la sută din PIB, față de o medie a Uniunii Europene de 243 la sută din PIB.

Alegerea sistemului bancar drept țap ispășitor nu este chiar o noutate. În istorie au fost consemnate numeroase situații în care statele ineficiente au găsit în bănci un foarte convenabil țap ispășitor pentru propriile lor erori și neputințe. A repeta această politică în plin secol 21 poate deveni mai mult decât contraproductiv. Da, o vreme poți câștiga de partea ta un public neavizat. Poți câștiga chiar și un public oarecum avizat, prezentând drept justificare pentru impozitele nou introduse informații trunchiate și distorsionate. Dar aici se încheie câștigurile. Sistemul financiar mondial nu este deloc plăcut impresionat dacă într-o țară persoane cheie din zona puterii politice fac declarații care i s-ar fi potrivit mai degrabă lui Hugo Chavez decât unui lider dintr-o țară a Uniunii Europene.

Dar dincolo de retorică și de orientarea discursurilor, rămân faptele. Nu doar că avem cea mai redusă intermediere financiară, dar facem tot ce se poate pentru a o reduce și mai mult. OUG 114 din 2018 reprezintă un multiplu atentat la sistemul financiar al țării. În primul rând, pentru că nivelul noii taxe este legat de o rată a dobânzii stabilită de piață. Cu alte cuvinte, sistemul bancar ar trebui să își recalibreze mecanismele de funcționare nu în funcție de cerere și ofertă, ci de posibilitatea de a reduce un impozit stabilit arbitrar de autorități. Într-adevăr, nivelul de 2 la sută al ROBOR pentru care nu se datorează impozit este net mai mic decât rata inflației, decât dobânda de referință a Băncii Naționale și decât dobânzile practicate pe piața bancară. Piață liberă, funcțională, care joacă un rol de seamă, poate insuficient cunoscut de public, în realizarea echilibrului macroeconomic; piaţă care, printre altele, contribuie la mecanismul de transmisie a politicii monetare a Băncii Naţionale. Este mai mult decât primejdios a încerca să  induci în piață ideea că poate fi influențat hotărâtor raportul dintre cerere și ofertă printr-un mecanism birocratic de impozitare – cu totul excesivă, cum vom vedea.

În prezent inflația este puțin peste 3 la sută, ca și de altfel dobânzile pe piața interbancară. Ce se va întâmpla dacă inflația urcă la 5 sau la 6 la sută? Să ne amintim că a şi fost pe acolo în urmă cu jumătate de an, dar a fost temperată, cu instrumentele specifice băncii centrale. Cum poate fi ea combătută în viitor, dacă instrumentul esențial, și anume dobânda de pe piața bancară, este contrâns la niveluri cu totul neacoperitoare?

Am auzit zilele trecute pe un oficial guvernamental exprimându-și cu suficiență convingerea că dobânzile intrebancare vor coborî sub 2 la sută. Nu e vorba, același oficial critica Banca Națională că nu ar fi intervenit pentru apărarea cursului valutar. Oare domnul în cauză are măcar noțiunea că cele două variabile, curs și rata dobânzii, evoluează în tandem – una într-o direcție, cealaltă în direcția inversă? Sunt pregătit să admit că domnia sa dispune de un glob de cristal în care citește evoluția dobânzilor. Mă tem însă că nu ar putea avea și o baghetă magică, astfel încât scăderea dobânzilor să nu ducă la deprecierea leului. Ar putea ajunge dobânda interbancară la 2 la sută? Cu o paritate la leului în jurului valorii de 5 lei/euro, da, ar fi posibil. Nu pentru multă vreme însă, pentru că deprecierea cursului antrenează creșterea ratei inflației și, cu o dobândă priponită la 2 la sută, bulgărele de zăpadă s-ar transforma în avalanșă. Prefer să nu mă gandesc la ce s-ar putea întâmpla, în numai câteva luni, dacă prin absurd scenariul cu scăderea dobânzilor la 2 la sută s-ar adeveri.

Nu mai puțin preocupantă este dimensiunea cifrică a ”taxei pe lăcomie”. Mai sunt într-adevăr alte câteva țări din Uniunea Europeană care practică, într-o formă sau alta, taxe asupra activității bancare. În cele mai multe cazuri, însă, aceste taxe acoperă fie cheltuieli deja făcute după criza din 2008 pentru salvarea sistemului bancar, fie constituirea unor fonduri de rezoluție pentru eventuale cheltuieli viitoare, în același scop. Nu este cazul la noi. Până acum nu au existat cheltuieli publice pentru salvarea sistemului bancar (şi asta omit să spună inițiatorii ordonanței) și nici nu este vorba despre finanțarea vreunui fond de rezoluție, ci doar de acoperirea deficitului bugetar. Așa cum este ea calculată azi, taxa pe active bancare ar ajunge în România la 1,2 la sută din totalul activelor financiare ale băncilor. Adică de vreo 3 ori mai mare decât media anuală a randamentului activelor financiare din ultimii 15 ani. Este ca și cum ar fi stabilită o impozitare asupra salariilor de 200 la sută din venitul obținut. Nu numai că nimeni nu poate să plătească atât de mult, dar efectul va fi de dispariție pur și simplu a bazei de impozitare.

Mai sunt câteva detalii  care arată că legiuitorul pare preocupat de cum se poate împușca singur în picior decât de taxarea lăcomiei băncilor. Astfel, nicăieri nu s-a mai văzut ca o taxă să fie percepută inclusiv asupra împrumuturilor acordate statului respectiv de către plătitorul impozitului. Nu trebuie să fii un geniu al finanțelor ca să înțelegi că în felul acesta finanțarea deficitului dispare cu totul sau devine atât de scumpă, încât te costă mai mult chiar decât ce câștigi prin taxa respectivă. Ca urmare, bugetul ar pierde sursa de finanțare a deficitului înainte de a vedea primii bani din impozitarea activelor băncii. Nu, nu este un scenariu ipotetic și nu avem de-a face de o răzbunare de-a cuiva împotriva altcuiva. Este o decizie rațională de business. Să ne uităm la succesul emisiunilor de titluri de stat de la începutul acestui an și vedem cum ordonanța realizează o împușcare a propriului picior.

Din păcate, efectele acestei taxe nu se opresc aici. Cine își imaginează că băncile vor sta cu brațele încrucișate și vor contabiliza pierderi fără să aibă modificări ale business-ului trăiește pe altă lume. În cazul în care băncile vor reuși să continue activitatea chiar în condițiile acestei taxe, modelul lor de business va suferi schimbări majore. Marjele dintre dobânzile la credite și cele la depozite vor continua să crească, unitățile bancare mai puțin eficiente vor dispărea și, cu siguranță, unele bănci mai mici nu vor putea face față noilor condiții. Toate acestea la un loc înseamnă mai puțin business bancar, mai puține credite și mai scumpe – adică înrăutățire severă a condițiilor, reducere în continuare a intermedierii financiare, frânare, absurdă, a creșterii economice.

Până acum guvernul (sau cel puţin cei care vorbesc în numele său?) nu dă semne că ar înțelege cât de contraproductivă este taxa pe active bancare, așa cum este ea construită în prezent. Nu este prea târziu să își vină în fire.

Eugen Rădulescu

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Guvernul să-și vină în fire? E o glumă! Dl. Vâlcov, consilierul economic al premierului Dăncilă tocmai afirma public că nu are vreun cont deschis la bănci și nu folosește să-l pici cu ceară cardul bancar. Deci PM’s first-economic-advisor este un individ care nu are încredere în sistemul financiar-bancar al țării sale, dar oferă sfaturi celui de-al treilea om în stat! Și, culmea, premierul îl păstrează în funcție! Suntem nu de râsul UE, ci al întregii lumi civilizate! Și vă mai miră OUG 114 în aceste condiții?
    PS. Deși sunt convins că știți d.le Rădulescu, vă reamintesc că, în prima parte a lunii decembrie, CEC și-a anunțat clienții că va comisiona o listă consistentă de operațiuni. La început m-am mirat: nu ziceau Vâlcov și Teodorovici că băncile românești, ba mai mult, ale statului român, vor ajuta clienții așa cum nu o fac cele cu capital străin? Când a apărut OUG 114 am înțeles că totul a fost premeditat în cerc restrâns de ceva timp și ca MF i-a oferit CEC șansa să nu colapseze în 2019, dat fiind efectul ordonanței 114, sporindu-si veniturile pe spezele clienților, mulți dintre ei votanți naivi ai PSD.

    • ” Deci PM’s first-economic-advisor este un individ care nu are încredere în sistemul financiar-bancar al țării sale”. Eu cred că nici un om normal nu are încredere în acest clan de cămătari care și-au făcut legile lor și s-au autointitulat ”sistem financiar”, la fel cum tovarășii lor care le țin spatele s-au botezat ”politicieni”. Eram în Grecia cînd lumea dormea la cozi la bancomate ca să apuce să scoată 50 euro/zi din banii lor depuși în băncile conduse de acești oameni tobă de carte care pînă deunăzi își certau concetățenii că-s proști și needucați financiar și nu bagă bani în ”produse financiare” și alte scheme d-astea de jaf legalizat puse la punct de elita lor de experți și specialiști, p-o mînă cu trupa de politicieni cu o viziune economică de largă respirație care au dat liber la acest abuz pe partea legală. Bagabonții ăștia care învîrt acum banii țării știu foarte bine de ce să se ferească atunci cînd e vorba de unde și cum trebuie să îți ții și investești paralele atunci cînd justiția liberă și independentă e în perioada de tranziție a schimbului de stăpîni și încă nu lucrează total pentru tine. Gloata care trage la jug și nu fură, dar trebuie să plătească periodic găurile date de politicieni și preacinstiții bancheri ar trebui să învețe de la maeștri cum și unde să-și țină bănuții ăia chinuiți cu care mai rămîne după ce termină statul de jupuit din ei. Atunci cînd nu poți să îți scoți banii tăi din bancă decît cu programări și în tranșe înseamnă că ești mai tîmpit decît Dăncilă ca să mai ții bani la ei, punct! Trupa de zombies de la BNR care se ocupă cu ocrotirea mediului de afaceri în care stau ca peștele în apă instituții financiare de recuperatori/ creditori cu buletinu’/ feneiuri și bancorexuri are aceeași credibilitate cu cea a guvernanților și politicienilor, adică zero. Pînă la urmă, după ce au văzut cum se mișcă și ce fac experții și specialiștii care conduc ”sistemul financiar-bancar”, singurile valori în care mai cred românii au rămas Hagi, Nadia și uneori Dumnezeu.

      • Populisme. Faptul ca sunt probleme nu inseamna ca nu e nevoie de specialisti. Cu atat mai mult. E fix ca la traficul aerian, ca poate asa intelegi mai usor. Textele tale ieftine sunt numai bune pentru a justifica o reforma radicala prin care puterea politica sa inlocuiasca conducerea actuala a BNR cu politruci care sa se lupte pentru binele poporului (care trage la jug si nu fura). Atunci sa te tii. Unii de la BNR sunt buni, altii nu tocmai. Daca te intereseaza domeniul, e important sa stii cum sta treaba in detaliu, ca la gramada poate oricine sa arunce cu judecati de valoare.

        • După ce o să faci șase drumuri la bănci și o să pierzi două săptămîni ca să poți să-ți scoți niște bani din cont (banii tăi, vericule!), mai stăm de vorbă despre cum stă treaba în detaliu și despre populisme! Specialiștii de prin bănci ar trebui să se ocupe cu prevenirea furturilor făcute de angajați și cu securizarea tranzacțiilor, nu cu ștergerea urmelor rămase după devalizarea și falimentarea unor bănci, iar Isărescu trebuie să rămînă în continuare șef la BNR pînă la sfîrșitul lumii, cînd vine Dumnezeu să-i facă auditul și să vadă dacă s-a încadrat în dead-line.

          • N-am ce drumuri sa fac. Serviciile online sunt destul de bune peste tot in lumea civilizata. Si unde nu sunt, exista Transferwise, Revolut etc. Concurenta e o chestie buna. Ah, stai, am uitat ca tu esti cu seiful :)

            In rest, vezi ca ai un coleg de discurs anti banci si anti BNR fix la PSD Alba – a dat si ala ceva declaratii azi. Acum e momentul sa bagi tare, ca poate in sfarsit reusiti sa-l schimbati pe Isarescu cu cineva mult mai tare, din pepiniera de finantisti din judetul Olt.

      • Deci ținem banii la saltea ca străbunicul? Sau prin cimitir, ca Vâlcov? Ăsta e marele dvs. sfat? Ca să mă dumiresc, nu de alta…

        • Nu îi ținem la saltea, îi băgăm frumușel în seif (cu 2000 de euro îți iei un seif ok), după ce îi transformăm în $, CHF, euro și ceva lingouri 999.9.Ce rămîne merge în ceva imobiliare ca să-ți poți asigura o pensie decentă, restul la tocat. Niciun sfanț nu rămîne la bănci, oricum ești obligat să cotizezi la ei pentru orice tranzacție/achiziție mai serioasă și pentru cardul cu care ești plătit și pentru cel de cumpărături din care faci și un direct debit pentru hangarale. Nu am luat niciodată vreun credit și nici nu am de gînd să fac asta vreodată, am singur grijă de banii mei, mă întind cît mi-e plapuma, pînă acum totul a fost ok și chiar dacă se nasolește treaba nu o să stau la mila băncilor sau a statului. Eu sînt un prostan de modă veche, îmi țin paralele la chimir și îi las pe educații financiar să cotizeze la fonduri private de pensie, asigurări de viață, obligații garantate de stat și acțiuni (am în pod o ladă de la bunicu’ plină cu acțiuni Mica, Creditul Minier, Marmorsch Blank &Co SA, numai bune de făcut focul cu ele), să facă tranzacții la bursă și să se umple de bani.

      • Diferența este că Grecii au euro. Și cei 50euro/zi însemnau tot 50 euro. Utilitățile tot în euro, mâncarea tot în euro . Problema in Ro este că 100 de roni din ianuarie 2018 înseamna doar 937 in ianuarie 2019. Pentru că suntem plătiți în roni dar plățile la toate utilitățile sunt calculate în funcție de euro. :|

    • @Cristian Felea
      Cea mai importanta alegere de anul asta este a Guvernatorului BNR, nu a presedintelui sau a europarlamentarilor, nici macar a sefilor de parchete. Se spune ca sugestia cu OUG 114 ar veni de la Florin Georgescu… you do the math… Herr Radulescu stie mai multe decat scrie. Restul e fabrica de zgomot, smoke & mirrors: Zamfir, Citu, Valcov, Teodorovici… Teza, antiteza si… sinteza.
      Eu as dormi mai linistit cu mentinerea politicii monetare fara interferente politice partinice locale decat altminteri. Vom vedea…
      PS ce consider deranjant este impactul politicii fiscale in aria politicii monetare si a pilonilor de venituri si cheltuieli, aici il sustin pe autor. Dezechilibrarea pi-ului macro nu miroase a bine. Cine i-a sfatuit s-o faca nu i-a sfatuit pentru binele lor. Nu cred ca au facut-o de capul lor. Ma mir ca nu explica nimeni cum se dezechilibreaza economia prin masura fiscala… mai in clar

  2. Faptul in sine ca o asemenea taxa agraveaza insasi cerditarea statului roman arata cat diletantism economic se afla cocotat in varful guvernului si al parlamentului.
    In aceste zile statul a incercat sa atraga credite avantajoase de pe piata bancara interna, ca. 30 % din cerere fiind doar onorata de bancile comerciale din tara.
    Ma mira faptul ca totusi mai sunt banci comerciale in Romania care imprumuta statul roman.
    In asemnea conditii ramane doare piata internationala de capital care insa nu tine cont de „indicatile” nici ale lui Zamfir, Valcov, Teodorovici si care o mai fi „expertii” in materie bancara.
    Platile in valuta devin din ce in ce mai scumpe, firmele importatoare fiind obligate sa scoata mai multi lei din buzunare, respectiv din buzunarele celor care sunt de acord cu acesta taxa numita propagandistic , de lacomie. Nici o problema, s-o faca pana cand buzunarele se vor goli astfel incat „durerea finaciara” sa devina insuportabila.
    Nu exista reactii de nici un fel din partea consumatorului ca ar fi fi ajuns la fundul sacului, inseamna ca se mai poate lua. De fapt este vorba de lacomia statului si de disperera sa de am mai colecta bani de unde se mai poate, bancile fiind cele mai expuse. Poate ar fi interesant sa explice expertii care este capitalul propriu al bancilor si care este sunt sumele din imprumuturi, dobanzi, comisioane, banii clinentilor cu care ele opereaza pe piata de capital.
    In orice caz capitatul propriu este sub 10 % , restul sumelor fiind colectate din activitatile sus mentionate. Acest mecanism de interdependete, clinet, banca, banca nationala, banci comerciale intre ele, este supus legilor economice ale unei pieti libere concurentiale.
    Politrucii din guvern si parlament n-au cum sa-l inteleaga pentru ca nu vor.
    Vom ajunge in aceste conditii la mana FMI-lui, atunci sa vedeti, tipete, vaicareala si boceli.

  3. Dacă avem o rezervă de 60 tone aur în păstrare la Londra, cât din ea s-ar vrea a fi retrasă?
    Din ce s-ar aduce cât ar ajunge în circuitul economic și cât în alte circuite?!

  4. Un discurs care mi-a placut mult de tot, lucru destul de rar :P
    http://www.bnr.ro/Discurs-in-cadrul-conferin%C8%9Bei-%E2%80%9CLocul-%C8%99i-rolul-elitelor-in-conducerea-statelor-democratice%E2%80%9D-19133.aspx
    Povestile vechi, vorba domoala si grea de demnitate si bun simt m-au impresiona
    Spicuiesc un pic:
    ––––––––-
    Ziarul “Dimineața” din 20.1.1924, reda mărturisirea lui Costa-Foru:

    “La ceremonia dezvelirii monumentului lui Carada m-a adus, nu atât invitația primită, cât o pioasă amintire a unui fapt pe care țin a-l publica. Faptele noastre rǎmân: ele singure ne arată adevărata fire și realele noastre însușiri. Era în anii 1899-1900, când piața noastră financiară a avut să sufere d-o criză monetară cam ca aceea de care suferă și azi. Criza mă surprinsese cu o circulație de cambii de circa 500.000 lei, care mai toate fuseseră scomptate la Banca Națională. Băncile nu mai împrumutau nimănui nimic. Polițele mele, deși întărite cu giruri sigure, nu mai erau primite. (…) Atunci fui chemat de d. Carada la Bancă. Cu d. Carada nu vorbisem până atunci niciodată. Scrisesem însă de mai multe ori, contra activității sale politice, atacuri directe, chiar personale. Eug. Carada, care fusese și era unul din stâlpii fondatori ai partidului liberal, îmi ceru să-i expui situația mea, de care în mare era însă informat. Iată ce mi-a spus:

    – Să-mi dai voie atunci să-ți ofer eu suma de plată. Dumneata nu trebuie să cazi. Ai muncit și muncești; știu cum ai întrebuințat banii împrumutați și meriți să-ți vin în ajutor, căci nici întreprinderea dumitale de la Berca nu trebuie să cază.

    Adânc surprins și emoționat i-am răspuns:

    – Dar, domnule Carada, eu n-am niciun drept la bunăvoința dumitale. Eu am scris contra dumitale; te-am atacat personal în articolele mele…

    – Asta nu face nimic – mă întrerupse el surâzând. Pentru articolele de ziar prescripția e scurtă. Cele de care vorbești sunt prescrise de mult. Eu sunt aici ca să susțin munca națională și dumneata ești în cazul d-a fi susținut. Te rog să primești ceea ce eu cu plăcere îți ofer. Te vei ridica și îmi vei restitui. “Ajutorul său mi-a priit, a încheiat Costa-Foru. Întreprinderea petroliferă ce purtam în spinare, și care cât p-aci era să mă îngroape, a luat o întorsătură care mi-a permis să retrag într-o zi întreaga mea circulație cambială. Azi, îmi împlinesc datoria de pioasă recunoștință păstrată memoriei sale.

    La 12 Februarie 1910, Eugeniu Carada pleca la cele veșnice.
    –––––––––

    Ma cutremur cand ma gandesc la reperele morale si vorbirea „astora” de acum…nici vorba de „zis-destept”, mistocareala, nepriceperea crasa si fudulia tantosa sunt la ordinea zilei!

  5. Unul din efectele interesante ale MOSD (Marea Ordonanta Socialista din Decembrie) este facilitarea atacului speculativ asupra leului. Acoperit si de cererea de valuta obisnuita in acest sezon.

    ///

    Nu vreau sa dau in scenarita, dar as fi tare curios cine a castiga bani de pe urma atacului.

    Nu cred nici in intamplare si nici in prostie. MOSD s-a dat pe nepregatite, pe nestiute, fix in decembrie. Bugetul nu era aprobat. De ce ? Sa nu spuneti ca era Dragnea plecat si asta a fost cauza! Nu cred nici asta.

    Nu cred nici in realitatea fotografiei cu „masa de lucru”, unde e clar pentru oricine ca e regie curata, o fotografie a carei data e incerta samd.

    Ei bine, nu cred nici picat cu ceara ca e o simpla prostie, incercare de a face rost de bani la buget si altele de acest fel. Nu cred, iertati-ma!

    Stiu doar ata „Follow the money!”.

  6. Dincolo de aspectul polemic si politic-electoral consider că ar fi util să cunoastem niște cifre.De exemplu rata medie a profitului băncilor comparativ cu alte tari europene.

    • La banci profitul masoara riscul.

      Comparatia dorita de Dvs, este lipsita de sens economic, pentru ca om cazul bancilor profitul raportat la risc este edificator, nu doar profitul.

      Insa, raportul profit/risc contine foarte multe influente subiective, precum si o diversitate de factori ce difera in functie de mediul economic respectiv.

      Nu, nu vreau sa aud prostia ca profitul conteaza si nu altceva. Nu port discutii la un asemenea nivel catastrofal de cunostere.

      ////

      Inteleg pe deplin incercarea Dvs de manipulare si unde bate ea, dar sa ma iertati, mai puneti mana pe o carte.

  7. Taxa asta pe activitatea bancara seamana bine cu cealalta, pe activitatea firmelor din energie. In ambele cazuri, se pare ca e vorba de amatorism si graba extraordinara, desi pe forum este cineva (Dedalus), care banuieste o manipulare pentru ceva profituri private. Cum e posibil ca dupa introducerea unei taxe cu astfel de posibile consecinte, sa fie modificata dupa numai o saptamana pentru centralele pe carbune? Cum de nu s-a stiut dinainte ca nu poate fi aplicata in cazul acesta, ca centralele cu pricina vor intra in insolventa? E clar ca in acest caz este pur amatorism. Dupa 30 de ani de capitalism, Romania inca nu a decis ce vrea – ma refer acum la cetatenii romani.

    • Mai clar:

      O aliniere la manipulare (sincronizare) pentru impartirea unei marje sporite in urma alinierii. Un profit de oportunitate. Cu sau fara stiinta celor implicati.

      La speculatii nu castigi (sau pierzi) doar diferenta de curs ci cu mult, mult mai mult.

      Se justifica ingineriile sociale, influentele politice, dubla agenda etc. Cu atat mai simple cu cat cei vizati sunt mai slab pregatiti si fara intelegerea junglei in care traim cu totii.

      Plus ca nimeni nu e doar prost. Daca e doar prost, e la munca de jos sau internat in case de sanatate. Prostia mimata (sau doar partial reala) ascunde bine manevrele financiare.

      Banii.

      ///

      Cand e vorba despre banci niciodata lucrurile nu sunt asa de simple cum par.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eugen Radulescu
Eugen Radulescu
Născut în 1958 în București. Absolvent al ASE, Facultatea de Finanțe-Contabilitate, 1982. Doctorat în economie, ASE, 1998. Director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, cu excepția perioadelor in care a activat ca : președinte Banca Agricolă/Raiffeisen (1999-2002) și CEC (2005-2007) ; și Consilier al Directorului executiv FMI (1996-1998). Consultant FMI – misiuni în Afganistan, Maldive, Tunisia, Mauritania, Gabon s.a.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro