miercuri, octombrie 5, 2022

Teatru online. Strategiile propagandei comuniste deconstruite

 În luna octombrie a anului 2010, regizorul Theodor Cristian Popescu a montat la Teatrul Național Radu Stanca spectacolul cu piesa Opinia publică de Aurel Baranga.

A făcut-o nu din dorința de a recupera un dramaturg absolut irecuperabil, întruchipare desăvârșită a lichelei dacã nu neapărat talentate, însă oricum stăpânind bine tehnicile și strategiile scrisului pentru scenă, ci pentru a reface, a reaminti o lume în care lichelismul a fost o metodă de supraviețuire.

Baranga a debutat în literatura sub semnele suprarealismului. Dar, asemenea altor reprezentanți ai respectivului curent (cel mai cunoscut fiind Virgil Teodorescu), viitorul dramaturg a sărit repede în tabăra victorioasă după august 1944. A scris în 1948 textul primului Imn de stat al noii Republici Populare Române (Zdrobite cătușe, muzica Matei Socor), singur ori împreună cu Nicolae Moraru a anunțat zorii dramaturgiei socialiste (Bal la Făgădău, Iarba rea, Pentru fericirea poporului, Bulevardul împăcării), a fost director artistic al Teatrului Național din București (l-a secondat pe un alt mare oportunist, Zaharia Stancu) ori redactor șef al revistei Urzica, a izbutit să supraviețuiască chiar și atunci când fiul său, actorul Harry Baranga, a părăsit țara, ba chiar a avut o scurtă, dar viforoasã trecere în calitate de crainic pe la microfonul Europei Libere. A fost în egală măsură agreat de regimul Gheorghiu-Dej și de cel al lui Nicolae Ceaușescu, piesa lui Simfonia patetică (jucată în regie proprie) împreunã cu Apus de soare (în regia Mariettei Sadova), asigurând în 1973, în prezența Secretarului general al PCR, deschiderea noii clădiri a Teatrului Național din București. A fost jucat mult și cu consecințe pecuniare dintre cele mai profitabile pentru autor. Baranga și Paul Everac au fost marii maeștri ai propagandei comuniste în teatru, părând că demască racile, că nu fac jocul, când, de fapt, erau principalii lui pioni. Cine vrea să vadă cine a fost cu adevărat Aurel Baranga nu are decât să consulte cartea lui Liviu Malița Ceaușescu, critic literar (Editura Vremea, București, 2007) și va fi pe deplin lămurit.

O scrisoare trimisă, cu puțin înaintea morții, Colocviului de dramaturgie de la Cluj  va provoca o oarecare agitație, unii decodând-o drept confesiunea unui răspopit. Totul nu era decât o farsă. Încă una. A unui Baranga deloc blajin.

Cine a fost, așadar, Aurel Baranga? Un I.L. Caragiale produs de cultura comunistă… dar un I.L. Caragiale cumințel, decolorat și previzibil, cum scria Alex Ștefãnescu în România literară nr. 14/2004 în spațiul rubricii La o nouă citire. ‘’Un dramaturg moralizator, nu cinic, explicit, nu echivoc, prozaic, nu echivoc’’, cum scria același critic. ‘’ Perfect simptomatic pentru deceniile comunismului românesc. Să ai pantaloni de tergal, să mergi la teatru cu o Dacia, să bei un Cico și să vezi un spectacol cu o piesă de Aurel Baranga era idealul multor români ”, subliniază Alex Ștefãnescu. 

Lumea aceasta a dublului limbaj, a reorientării profitabile, a cameleonismului de partid și de stat era și cu umor, și răscolitor reconstituită de spectacolul lui Theodor Cristian Popescu. L-am revăzut online. Și mi s-a părut a fi spectacolul unui artist încă tânăr, care în 1990 avea dreptul să spere că va fi altfel. Și care în 2010, la data premierei, dădea expresie dezamăgirii sale. Zece ani mai târziu, adică în vara anului 2020, dezamăgirea pare a fi încî și mai mare.

Spațiul de joc e flancat de televizoare pe ecranele cărora, în minutele de dinaintea începerii reprezentației curg fragmente din nenumăratele interviuri ale lui Baranga. O voce puternică, cațavencian modulată, un discurs amplu, mereu pe linie, critic și autocritic, responsabil, de un retorism ucigător, dar de bon ton în epocă. Însă  se vede treaba că nu numai în epocă. De meditat de ce inserturile cu vocea lui Baranga se opresc brusc, după ce acesta rostește fraza ‘’noi trebuie să vedem ziua de mâine în ziua de azi’’.

 În scenă își face apariția actorul Marius Turdeanu, cu o evoluție de zile mari în toate ipostazele încredințate (Prezentatorul, Chitlaru, Actorul) care ne introduce în atmosfera din redacția gazetei Făclia vie. Un decor supraetajat, masiv, eficient, imaginat de marele scenograf care e Dragoș Buhagiar ne îngăduie să îi vedem pe membrii redacției, unul mai netalentat ca altul, unul mai oportunist decât celălalt și mai dezinteresat de adevărata gazetărie. Secretara (Codruța Vasiu), Turculeț (excelent în rol Liviu Vlad), Ioniță (Mihai Coman), Dumitraș (Vlad Robaș), Manolescu (de nerecunoscut Adrian Neacșu), Braharu (Ciprian Scurtea), Calamariu (Mihai Alexandru), vorbesc la telefon, joacă cărți, mănâncă, în fine, pierd vremea. Numai la gazetărie nu le stă gândul. Băjenaru (Dan Glasu) e tipul birocratului, al cadristului rămas în urmă care trebuia criticat ori de câte ori conducerea de partid decidea o reducere a aparatului funcționăresc. Iar Baranga aplauda în scris clarviziunea decidenților.  Doar Otilia (Diana Fufezan, care va avea apariții notabile mai cu seamă în rolurile Niculina Gologan și Maricica Tunsu) și Pascalide (Cătălin Neghină) sunt altfel căci nu se putea, nu era voie de la stăpânire ca totul să fie negru. În sfârșit apare și directorul Cristinoiu pe care actorul Nicu Mihoc îl desenează gros, apăsat, ridicol asemenea unui alter-ego al lui Baranga însuși. Scump la vorbă (răspunde scurt la telefon, se limiteazã la a spune doar evident ori exclus) sau, dimpotrivă de un retorism găunos în fața subordonaților lui, Băjenaru și Turculeț.

Pe ecranele televizoarelor curg imagini din arhiva TVR. Cu Cerbul de aur, Gala lunilor, Steaua fără nume sau Floarea din grădină, cu Carnet de reporter și Teatrul tv prezintã, cu Sanda Țăranu, Ioana Măgură și Lia Mărăscu, frumoase și surâzătoare, cu Prim- planurile realizate de Alexandru Stark sau Carmen Dumitrescu, cu Anda  Călugăreanu, Toma Caragiu sau Therese Steinmetz, cu Seara televiziunii finlandeze și cu Reflector, cu Telecinemateca și Ecaterina Oproiu, cu Ioana Crăciunescu și Florian Pittis, cu Aurelian Andreescu și Cornel Patrichi, cu Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra, cu Antena tv vă aparține. Care, desigur, le-a aparținut celor pe care Baranga i-a servit cu avantaje consistente. Totul în vreme ce pe scenă răsturnările de situație și loviturile de teatru se țin lanț,

Chitlaru ba e pe punctual de a fi dat afară, ba e promovat în postul de redactor șef adjunct căci are pe cineva sus, foarte sus, ba e demascat drept carierist, în limbajul de lemn al epocii (scena înfierării comandate, cu vorbitori ce își pun singuri în ochi lămpile de birou precum li se întâmpla pe vremuri deținuților politici e antologică), ba e omagiat într-un dans al împăcării, al prosternării în fața trimisului de la partid, al noului. Vedem un dans creat de Florin Fieroiu pe muzica lui Vlaicu Golcea.

Totul merge perfect. Publicul râde, se distrează, e plin de viață. Din rândul său țâsnește fictivul spectator revoltat de atâta ipocrizie (Ion Paraschiv) pe care încearcă să îl tempereze o soție prudentã (Anca Pitaru), ministrul Brana ( adicã demnitarul de tip nou) sau opinia publică (Eduard Pătrașcu). Cea care ar putea funcționa drept corectiv la adresa aberațiilor și malformațiilor de conștiintă.

Pe vremea lui Baranga a făcut-o doar formal, la comandă, cu voie de la stăpânire. Azi nici măcar în acel chip palid, laș și grotesc deopotrivă nu se mai prea întâmplă așa ceva.

Să fi avut oare valoare profetică cuvintele dramaturgului, să înregistreze el o victorie postumă la atâtea decenii după ce numele i-a fost aproape uitat? Sã fie oare adevărat că noi trebuie să vedem ziua de mâine azi? Să fie oare evident că Aurel Baranga a văzut-o?

Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu

REGIA: Theodor-Cristian Popescu
SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar
MUZICA: Vlaicu Golcea
VIDEO: Daniel Gontz
ÎN DISTRIBUȚIE: Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Nicu Mihoc, Codruţa Vasiu, Cătălin Neghină, Liviu Vlad, Dan Glasu / Viorel Rață, Mihai Coman, Vlad Robaş, Adrian Neacşu, Ciprian Scurtea, Mihai Alexandru/Alexandru Malaicu, Ioan Paraschiv, Arina Ioana Trif, Eduard Pătrașcu

Data difuzării online : 26 august 2020

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro