Teatrul bucureștean „Odeon”la Festivalul Internațional de Teatru de la Piatra Neamț

1.Epopeea eroi-comico-satirică a comunismului și a omului nou

Spectacolul cu piesa Rebarbor, în fapt un scenariu dramatic întocmit de Alexandru Dabija după texte de Alexandru Monciu-Sudinski, începe cu o secvență dintr-o repetiție. Suntem cândva prin anii 70, iar pe scena unui teatru oarecare se repetă un viitor spectacol cu Apus de soare. Pe scena intenționat lăsată goală, fără nici urmă de decor (Andrada Chiriac e responsabilă de goliciunea respectivă), vedem un Ștefan cel Mare mai degrabă blond decât cu plete albe (Mihai Smarandache), oșteni, boieri, curteni. Dar și o regizoare cu (mimată) înaltă conștiință și profesională, și revoluționară, jucată impecabil de Antoaneta Zaharia. Să fie oare vorba despre o caricatură a bietei Marieta Sadova care a preluat, după neașteptata moarte a lui Sică Alexandrescu, regia spectacolului cu care s-a inaugurat în 1973 noua clădire a Naționalului bucureștean, ocazie cu care s-a oficializat și cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu?

Spre disperarea regizoarei ca și aceea a regizorului tehnic (o surprinzătoare prezență artistică în toată legea are chiar regizorul tehnic al spectacolului, Dan Iosif, un profesionist impecabil cunoscut ca atare în lumea teatrului) totul seamănă cu faptele descrise de Costache Caragiali în O repetiție moldovenească.

Actorii se adresează unuia altuia cu apelativul tovarășe (prin 1977-1978 același Nicolae Ceaușescu a dat un decret în care instituia norme de adresare între cetățenii RSR), însă nici unuia nu îi stă capul la treabă. Unii actori vociferează, un altul, interpretat de Cezar Antal se tot lamentează că în urma cu patru zile i-a murit nevasta și că a fost salvat de la suicid de imensa lui pasiune pentru teatru, vedem și învățăcei, și maeștri (Marius Damian).

Pe neașteptate, totul se întrerupe, actorul Cezar Antal face vreo câțiva pași în față și ne anunță că vom vedea spectacolul cu titlul enigmatic Rebarbor, inspirat de texte din cele trei volume (Rebarbor, Caractere, Biografii comune) ce poartă semnătura lui Monciu-Sudinski.

Spectacolul a fost gândit de Alexandru Dabija, în dubla lui calitate de autor al scenariului dramatic și de regizor, ca un omagiu adus lui Alexandru Monciu-Sudinski. Ale cărui texte au mai fost reprezentate pe scena Teatrului Giulești, Odeon-ul de astăzi, în 1976. Într-un spectacol intitulat Caractere, scris și regizat de George Bănică. Spectacol în care au evoluat atunci actorii Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Constantin Cojocaru, Jorj Voicu, Florin Zamfirescu, Ion Anghel, Geo Costiniu și George Bănică însuși. Ne sunt furnizate și câteva date despre Monciu-Sudinski. Al cărui volum de debut ce se chema chiar Rebarbor (un cuvânt ce nu înseamnă nimic, inventat ca atare de Monciu-Sudinski) a apărut în fatidicul an 1971, anul Tezelor din iulie. A fost retras din librării și dat la topit. A fost reeditat la o editură oarecare mult după 1990.

Prietenia cu un filosof oral, anticomunist, un anume Cezar Mititelu, i-a fost fatală scriitorului. Care a devenit un obiectiv al Securității. Săturate de actele de nesupunere, de disidență ale scriitorului, organele de partid și de stat și Securitatea i-au oferit lui Monciu-Sudinski un pașaport doar cu viză de ieșire, având ca destinație Suedia. Aici povestea se întrerupe pentru simplul fapt că nimeni nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat mai departe cu scriitorul.

Spectacolul e conceput de Alexandru Dabija în 12 secvențe. Exact câte cânturi are o epopee. Așa încât cred că am suficiente motive să cred că scenaristul și regizorul au construit pe scenă o epopee eroi-comico-satirică a comunimului și a ambiției lui constante de a construi omul nou. Concept împrumutat din arsenalul propagandei naziste.

Unde se regăsea omul cu pricina? Mai peste tot. În reportajele de televiziune (Antoaneta Zaharia, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu interpretează trei reporterițe), în rândul intervievaților (un țăran cu conștiința înaintată jucat de Cezar Antal, un muncitor acum ajuns la pensie, Marius Damian fiind de-a dreptul fabulos jucându-l pe Vasile Cireș, o muncitoare cu origini țărănești-iarăși Antoaneta Zaharia- care știe că unele nume nu pot fi rostite cu voce tare)  în unități de învățământ, și în școli de corecție (elevii ori pedagogii de acolo sunt interpretați de Matei Arvunescu, respectiv de Mihai Smarandache), în cenacluri literare (în cel cu schepsis numit Ștefan Petică își citește și își apără isteric poeziile Elvira Deatcu pe care o vedem în câteva contre-emplois- uri excelente), în momentele muzicale. Se cântă live, așa ca la Steaua fără nume,celebrissimele Oameni, Salcia și N-am noroc. Dar și Bălălăul cvasi-interzis în epocă al lui Dolănescu, cântat acum cu patos de Mihai Smarandache.

Iar cum omul nou dorit de Ceaușescu nu are întrebări, are doar răspunsuri, stă acasă, citește presa de partid, își exprimă adeziuni, aplaudă frenetic, cei pe care îi vedem pe scenă sunt exponate ale prostiei și supunerii mimate. Au locuit sau locuiesc în sate cooperativizate, la Onești, la Galați sau la Glimboca.  Singurul care mai pune întrebări e roboțelul Alpha Mini.

Decorul, cum spuneam la început semn zero, se schimbă. Talentata Andrada Chiriac aduce nenumărate perechi de pantaloni aninate în podul scenei, construcții industriale simbolizate de schelete metalice și un cal. Paturi, scaune, bănci. Tot atâtea semne și simboluri ale vieții cotidiene ai anilor-lumină. Dar și a ceea ce a urmat după.

Sigur, nu toate secvențele din spectacol sunt la fel de consistente. Nici prin dimensiune, nici prin savoare umoristică (nici râsul cu care clasa muncitoare s-a despărțit de trecut nu a fost riguros același), nici la nivelul ideii. Ansamblul însă e cu totul remarcabil. Iar teatrul Odeon are în repertoriu ceea ce se cheamă un spectacol bun.

Încă unul.

Teatrul ODEON din BUCUREȘTI

REBARBOR

Texte de Alexandru Monciu –Sudinski

Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Andrada Chiriac

Distribuția:

Grozea, Soția lui Vasile Cireș, Reporter, Maria Boșcai – Antoaneta Zaharia
Actrița, Reporter, Adela, Elena Vânău-Elvira Deatcu
Actrița, Reporter, Eugenia Plătică – Alina Berzunțeanu
Cățoiu, Vasile Cireș, Pedagogul, Traian Boșcai – Marius Danmina
Actor, George, Munteanu, Dănuț, Pedagogul – Mihai Smarandache

Zadov, Pavel Năslău, MC, Lae Boșcai – Cezar Antal
Actor, Reporter, Pedagogul, Soțul Eugeniei Plătică, Ursescu, Anchetatorul – Matei Arvunescu
Dan Iosif – Dan Iosif
Robot – Alpha Mini

2.Nu la Londra, nu la Paris, ci la Berlin via București

Julieta, din piesa scrisă de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi și montată pe scena Sălii Mici(Studio) a Teatrului Odeon de Bogdan Theodor Olteanu, e fiica unei familii bine situate dintr-un oraș de provincie din România.

Tânăra tocmai a absolvit liceul și a intrat fără probleme (nici nu s-ar fi putut să fie altfel de vreme ce admiterea a constat dintr-o banală probă de dosare) la ASE-ul bucureștean. Adică exact la aceeași facultate pe care au absolvit-o cu ani în urmă părinții ei. Un tată invizibil, însă despre care se vorbește mult în piesă, autoritar, stâlp de familie tradițională românească. Tatăl pe nume Alexandru are și niscaiva probleme cu justiția, are la activ vreo câteva dosare penale întocmite de nimeni altul decât de tatăl băiatului de care e sau crede că e îndrăgostită Julieta. Acesta e, de fapt, un Pierde-Vară, e cam prieten cu alcoolul și un familiar al benzinăriilor. Loc unde, pesemne, se întâmplă multe.  Pe băiat îl cheamă-ați-ghicit!- Romeo. E și el invizibil că doar nu degeaba piesa și spectacolul despre care intenționez să dau seama în cele ce urmează se cheamă Julieta fără Romeo.

Iar dacă Julieta noastră, sau, mă rog, a lui Bogdan Theodor Olteanu, Alex Mircioi și a Ioanei Bugarin, crede, asemenea celei a lui Shakespeare că nu numele contează (un nume, ce-i un anume?) situația e cu totul alta în cazul mamei. Un fel de lady Capulet din zilele noastre care, în ciuda studiilor universitare, a fost condamnată să stea acasă, să aibă grijă de fiică, să viseze că va revedea Parisul și să consume cantități din ce în ce mai substanțiale de gin. Gin, firește, first quality. În nici un caz achiziționat de la super sau hyper-market, ci de la un magazin select de unde se aprovizionează noua nomenklatură.

Pe mamă o cheamă Marta, iar cei familiarizați cu istoria teatrului universal nu au cum să nu se ducă cu gândul la o altă Martă, aceea din Cui i-e frică de Virginia Woolf? a lui Edward Albee.O piesă care, întâmplător sau nu, figurează și ea în repertoriul Odeon-ului. În piesă mai apare și o a treia femeie. Colega de odinioară a invizibilului tată Alexandru/ Sandu. Un personaj care amintește de nenumăratele doici din scrierile lui Shakespeare, dar și de vreo două sau mai multe personaje din Cehov. O cheamă Sonia, precum pe sărmana fată din Unchiul Vanea, e de profesie actriță, precum Nina Zarecinaia din Pescărușul (și el jucat la Studioul Odeon­-ului) sau Ranevskaia din Livada de vișini. Este fiica unor oameni simpli  care au sau au avut o livadă ce s-a vândut ori se va vinde.

Însă, la urma urmei, nu jocurile acestea intertextuale contează în spectacolul de la Odeon. Care abordează dintr-o perspectivă nouă vechea problemă a familiei burgheze. A relațiilor complicate dintre soți (Marta e și un fel de Noră care nu are însă curajul aceleia a lui Ibsen de a pleca trântind ușa și pe care, vorba Julietei, ar salva-o de la dezastrul uman vreo trei ani de condamnare la pușcărie a lui Alexandru) și dintre părinți și copii.

Julieta e o revoltată (ea nu vrea la Paris, ci la Berlin care ar fi un simbol al pierzaniei), iar revolta ei se concentrează în dorința de a da examen de admitere la Actorie. Deși din repetițiile conduse și savuros comentate de Sonia nu se dovedește că ar avea prea mult talent pentru scenă. E însă vorba despre o dorință ce îl enervează la culme pe tatăl ce pare-se că ar confunda actoria cu prostituția, iar de calmarea ori prevenirea enervărilor tatălui are grijă Marta. De fapt, nici măcar Julieta nu dă prea multe semne că ar ști chiar în profunzime ce înseamnă actoria. Nu teatrul, nu scena o atrag, ci, în cel mai bun caz, serialele de duzină.

Bogdan Theordor Olteanu nu are nicidecum intenții didactice. Nu vrea să ne spună o poveste cu gândul de a ne da lecții. Vrea să ne ofere un spectacol de teatru nu doar interesant, educativ, ci și cu umor și impecabil jucat. Replicile piesei (  o succesiune de tablouri relevante , la fel ca în Taximetriști sau ca în Sara Mara, ambele aflate în repertoriul Teatrului  bucureștean Apollo 111) au și substanță, și un foarte bine dozat substrat comic, iar jocul celor trei actrițe din distribuție (aproape) ireproșabil. Le-am văzut/revăzut cu plăcere în evoluții bine elaborate pe Elvira Deatcu (Marta), pe Ruxandra Maniu (Sonia) și pe deja amintita Ioana Bugarin (Julieta). 

Totul se petrece în decorul făcut din câteva scaune, o masă și cu recuzită elementară. Decor conceput de Alexandra Panaite.

Teatrul ODEON din București
JULIETA FĂRĂ ROMEO 
de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi

Regia: Bogdan Theodor Olteanu

Scenografia: Alexandra Panaite

Asistent dramaturgie: Mădălina Stoica

 Cu: Ioana Bugarin (Julieta), Elvira Deatcu (Marta), Ruxandra Maniu (Sonia)