miercuri, octombrie 20, 2021

Teatrul și cărțile lui

Horatio, între Chérubin și Peer Gynt

Povestirile lui Horatio- portrete și mărturii ale maeștrilor scenei contemporane ( Editura Tracus Arte, București, 2021) este cea de-a patra carte pe care George Banu o publică în România în cursul acestui an.

Notabil mi se pare faptul că, exceptând O lumină în inima nopții. Candelabrul. De la spațiul intim la scenă (Editura Nemira), carte ce a apărut în limba franceză la începutul lui 2020, adică atunci când încă ne mai amăgeam cu gândul că am mai avea o șansă ca virusul să ne ocolească, toate celelalte (Viață și teatru pe Scena Lumii pe care și-a asumat sarcina de a o publica în românește editura Polirom, Teatrul și spiritul vremii, apărută la Junimea ca și cea despre care intenționez să dau seama în rândurile ce urmează) au fost scrise în timpul pandemiei. Adică exact atunci când marea majoritate și în cea mai mare parte a timpului instituțiile de spectacole au fost obligate să își suspende activitatea. Obligație care pentru unele a echivalat cu un fel de condamnare la moarte. 

De fapt, și pentru un critic asemenea lui George Banu căruia, așa cum chiar el însuși admitea cu rafinată autoironie, confrații s-au gândit, la un moment dat, să ii celebreze motricitatea (și astfel s-a născut volumul-omagiu Călătoriile sau orizontul teatrului) punerea lacătului pe ușa teatrelor ar fi putut echivala, așa cum s-a întâmplat cu mulți artiști,  cu o fatalitate. Cu un fel depunct terminus, aflat în contradicție evidentă cu biologicul. Un terminus cu atât nu doar mai nedrept, ci și mai insuportabil. Or, în vreme ce majoritatea parizienilor și nu doar ei s-au gândit că și-ar putea afla salvarea spiritului citind sau recitind Ciuma camusiană, cred că George Banu și-a amintit mai curând de Decameronul  lui Boccaccio sau de Heptameronul  lui Marguerite de Navarre, dar mai ales de Shakespeare, cel căruia i-a dedicat atâtea pagini,  și a început să încredințeze mai întâi computerului, pe urmă, prin intermediul revistelor și cărților, nouă, cititorilor, o serie întreagă de mărturii despre ceea ce s-a întâmplat pe scena lumii și, implicit, a teatrului, cam de pe la mijlocul anilor 70 ai veacului trecut și până astăzi. Și-a povestit mai întâi sieși și mai apoi nouă ceea ce i s-a întâmplat însoțind câțiva dintre marii prinți ai teatrului. 

Criticul de teatru care, oricât  ar vrea ca lucrurile să nu stea astfel, nu are cum să nu se contamineze de histrionism (iar în tinerețe George Banu chiar și-a dorit o carieră de actor, episod reamintit în prezentul volum în capitolul dedicat lui Radu Penciulescu) a operat, la rându-i, o schimbare de costum. Însă în nici un caz și de atitudine sau de convingeri care, o confirmă Povestirile lui Horatio, au rămas aceleași. A pus la o parte, dar și la îndemână, veșmintele lui Peer Gynt (personaj ibsenian cu care s-a comparat adesea), iar acest la o parte,dar și la îndemână mai confirmă o dată veridicitatea acelui entre-deux frecvent evocat de George Banu),  și le-a îmbrăcat pe cele ale lui Horatio. S-a autodistribuit în rolul prietenului lui Hamlet. Cel care a scris în urmă cu mulți ani o carte despre memoria teatrului, dar și despre teatrul memoriei a  operat această audistribuire nu din cine știe ce înfumurare, ci conștient că pasiunea, devotamentul pentru teatru care i-au definit și viața, și cariera i-au rezervat șansa extraordinară de a se afla frecvent în apropierea regizorilor unici. Așa cum au fost, așa cum sunt Grotowski, Brook, Radu Penciulescu, Antoine Vitez, Eugenio Barba, Kantor, Strehler, Otomar Krejča, Patrice Chéreau, Peter Stein, Ariane Mnouchkine, Klaus Michael Grüber, Anatoly Vasiliev, Warlikowski, Robert Wilson, Andrei Șerban, Pippo Delbono, Felix Alexa, Wajdi Mouawad.  Oameni, creatori, artiști care, asemenea lui Hamlet, au încercat să rezolve un mister. Nu, nu un mister al morții, ci unul al vieții. Misterul teatrului înțeles ca viață secundă. Iar în raport cu fiecare dintre aceștia George Banu, la rându-i critic unic, a fost, este Horatio. Cel care le spune acum povestea.

Preț de o viață, acest Horatio al scrisului despre teatru care este George Banu și-a asumat și riscul, și bucuria, și plăcerea de a practica ceea ce el însuși a definit drept critică de acompaniament sau critică de proximitate. Curaj, fiindcă în foarte multe locuri din lume încă e la mare preț mitul criticului silit de deontologie să își refuze orice relație cu artiștii. Mit sau ipocrizie?  

Din punctul acesta de vedere, pentru a evita, totuși,  o astfel de acuzație, George Banu și-a luat propriile precauții. Nu a scris niciodată despre cineva sau despre ceva din obligație. Nu și-a pierdut vremea încercând să explice sau să salveze, recurgând la vorbe meșteșugite, la cuvinte ce din coadă au să sune, mediocritatea. Mai mult. “Dacă se regăsesc aici nume și povestiri multiple, aceasta se explică prin atracția mea pentru diversitatea cuvintelor, a practicilor, scenic fiind față de îndoctrinarea discipolului de către un singur mentor. Mi-a fost imposibil să mă pasionez pentru un model unic și să-i atribui o valoare exemplară, să fac din el idealul teatrului pe care îl așteptam…. Am fost sedus,  iar nu captiv, motiv pentru care am căutat peste tot- și această indecizie este explicită în suita de povestiri reunite aici ”. Adică, mărturisește mai departe George Banu, Horatio nu a fost întotdeauna chiar Horatio. I s-a mai întâmplat să fie Chérubin. “ …un Chérubin imatur. Parcursul meu în zigzag m-a dus din floare în floare ca pe tânărul paj. Nu m-am identificat cu un model de artist, ci cu o mișcare teatrală”.

Criticul care nu a fost niciodată pe deplin, așa cum a observat și un mare regizor citat în carte, nici român, nici francez a meditat și chiar a pus în practică o zicere a filosofului Emil Cioran. Aceea potrivit căreia adevărul se rostește mai întotdeauna între două uși. A înțeles că, în cazul teatrului, predominantă este gândirea orală. Mai concret. Cu foarte puține excepții, oamenii de teatru ori nu prea sunt înzestrați, ori își află anevoie răgazul de a scrie.  Așa că i-a stimulat pe mulți dintre aceia ce i-au devenit prieteni la confesiune. A realizat, în consecință, ori a girat cărți de interviuri. „Cartea de interviuri e o carte în care gândirea orală se convertește în scriere, carte în cae fragmentele sunt reunite, carte ce afirmă o identitate în acțiune”. George Banu a fost întotdeauna foarte atent la vorbe, la cuvinte, acestea fiind deopotrivă atributele și instrumentele de lucru și ale scriitorului, și ale profesorului, și ale actorului (cf.  Monologurile neîmplinirii). Le-a notat și le-a convocat acum la lucru.A reiterat plăcerea dialogurile trecute, dar încă vii. Vii nu doar în memorie, ci prin esența zicerilor.  Ele reprezentând acum materia primă pentru Povestirile lui Horațio. Care, din punctul meu de vedere, este mult mai mult decât o carte de portrete și mărturii ale maeștrilor scenei contemporane. Este majoritar o carte de eseuri. George Banu mărturisește, la un moment dat, că , “nici viața, nici dorința nu m-au împins să devin un apropiat al lui Strehler” . Numai că acest mare mare regizor i-a spus pe neașteptate criticului, „știi, Georges, Și mie îmi place eseul ca și ție. Am propus vreo sută de eseuri scenice”

Cele mai multe dintre eseurile din carte ( „am preferat textele scurte și nu cele extinse, dilatate, eseul, și nu fresca ”) sunt însoțite de mărturii, de gânduri, de confesiuni, de profesiuni de credință ale acestor mari maeștri ai scenei contemporane. Pe care George Banu a avut șansa de a-i cunoaște, de a-i iubi (în teatru nu, nu e posibil acel amour de loin exaltat în versuri de Jaufré Rudel), și pe care acum îi celebrează prin cuvinte și inteligență. Prin ceea ce el însuși numește-precizare esențială!- un lucid examen retrospectiv.  

Foarte adesea în carte. George Banu invocă voluptatea însoțirii. Îmi face plăcere să semnalez și eu una. Aceea că principalul traducător în limba română al eseurilor din carte este Cindrel Lupe. Cel care, în urmă cu ani, cu zeci de ani în urmă a tradus în românește textele din literatura și gândirea franceză alese de George Banu spre a face parte din cuprinsul numărului din revista Secolul XX dedicat Corpului ca metaforă socială. Număr coordonat de George Banu. Frumoasă regăsire.

George Banu –POVESTIRILE LUI HORATIO: -Portrete și mărturii ale maeștrilor scenei contemporane; Traducere  din limba franceză de Cindrel Lupe,  în colaborare cu Dana Mohan și Bogdan Ghiță;Editura Tracus Arte, București, 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.