miercuri, octombrie 5, 2022

Teatrul și cărțile lui

Horatio, între Chérubin și Peer Gynt

Povestirile lui Horatio- portrete și mărturii ale maeștrilor scenei contemporane ( Editura Tracus Arte, București, 2021) este cea de-a patra carte pe care George Banu o publică în România în cursul acestui an.

Notabil mi se pare faptul că, exceptând O lumină în inima nopții. Candelabrul. De la spațiul intim la scenă (Editura Nemira), carte ce a apărut în limba franceză la începutul lui 2020, adică atunci când încă ne mai amăgeam cu gândul că am mai avea o șansă ca virusul să ne ocolească, toate celelalte (Viață și teatru pe Scena Lumii pe care și-a asumat sarcina de a o publica în românește editura Polirom, Teatrul și spiritul vremii, apărută la Junimea ca și cea despre care intenționez să dau seama în rândurile ce urmează) au fost scrise în timpul pandemiei. Adică exact atunci când marea majoritate și în cea mai mare parte a timpului instituțiile de spectacole au fost obligate să își suspende activitatea. Obligație care pentru unele a echivalat cu un fel de condamnare la moarte. 

De fapt, și pentru un critic asemenea lui George Banu căruia, așa cum chiar el însuși admitea cu rafinată autoironie, confrații s-au gândit, la un moment dat, să ii celebreze motricitatea (și astfel s-a născut volumul-omagiu Călătoriile sau orizontul teatrului) punerea lacătului pe ușa teatrelor ar fi putut echivala, așa cum s-a întâmplat cu mulți artiști,  cu o fatalitate. Cu un fel depunct terminus, aflat în contradicție evidentă cu biologicul. Un terminus cu atât nu doar mai nedrept, ci și mai insuportabil. Or, în vreme ce majoritatea parizienilor și nu doar ei s-au gândit că și-ar putea afla salvarea spiritului citind sau recitind Ciuma camusiană, cred că George Banu și-a amintit mai curând de Decameronul  lui Boccaccio sau de Heptameronul  lui Marguerite de Navarre, dar mai ales de Shakespeare, cel căruia i-a dedicat atâtea pagini,  și a început să încredințeze mai întâi computerului, pe urmă, prin intermediul revistelor și cărților, nouă, cititorilor, o serie întreagă de mărturii despre ceea ce s-a întâmplat pe scena lumii și, implicit, a teatrului, cam de pe la mijlocul anilor 70 ai veacului trecut și până astăzi. Și-a povestit mai întâi sieși și mai apoi nouă ceea ce i s-a întâmplat însoțind câțiva dintre marii prinți ai teatrului. 

Criticul de teatru care, oricât  ar vrea ca lucrurile să nu stea astfel, nu are cum să nu se contamineze de histrionism (iar în tinerețe George Banu chiar și-a dorit o carieră de actor, episod reamintit în prezentul volum în capitolul dedicat lui Radu Penciulescu) a operat, la rându-i, o schimbare de costum. Însă în nici un caz și de atitudine sau de convingeri care, o confirmă Povestirile lui Horatio, au rămas aceleași. A pus la o parte, dar și la îndemână, veșmintele lui Peer Gynt (personaj ibsenian cu care s-a comparat adesea), iar acest la o parte,dar și la îndemână mai confirmă o dată veridicitatea acelui entre-deux frecvent evocat de George Banu),  și le-a îmbrăcat pe cele ale lui Horatio. S-a autodistribuit în rolul prietenului lui Hamlet. Cel care a scris în urmă cu mulți ani o carte despre memoria teatrului, dar și despre teatrul memoriei a  operat această audistribuire nu din cine știe ce înfumurare, ci conștient că pasiunea, devotamentul pentru teatru care i-au definit și viața, și cariera i-au rezervat șansa extraordinară de a se afla frecvent în apropierea regizorilor unici. Așa cum au fost, așa cum sunt Grotowski, Brook, Radu Penciulescu, Antoine Vitez, Eugenio Barba, Kantor, Strehler, Otomar Krejča, Patrice Chéreau, Peter Stein, Ariane Mnouchkine, Klaus Michael Grüber, Anatoly Vasiliev, Warlikowski, Robert Wilson, Andrei Șerban, Pippo Delbono, Felix Alexa, Wajdi Mouawad.  Oameni, creatori, artiști care, asemenea lui Hamlet, au încercat să rezolve un mister. Nu, nu un mister al morții, ci unul al vieții. Misterul teatrului înțeles ca viață secundă. Iar în raport cu fiecare dintre aceștia George Banu, la rându-i critic unic, a fost, este Horatio. Cel care le spune acum povestea.

Preț de o viață, acest Horatio al scrisului despre teatru care este George Banu și-a asumat și riscul, și bucuria, și plăcerea de a practica ceea ce el însuși a definit drept critică de acompaniament sau critică de proximitate. Curaj, fiindcă în foarte multe locuri din lume încă e la mare preț mitul criticului silit de deontologie să își refuze orice relație cu artiștii. Mit sau ipocrizie?  

Din punctul acesta de vedere, pentru a evita, totuși,  o astfel de acuzație, George Banu și-a luat propriile precauții. Nu a scris niciodată despre cineva sau despre ceva din obligație. Nu și-a pierdut vremea încercând să explice sau să salveze, recurgând la vorbe meșteșugite, la cuvinte ce din coadă au să sune, mediocritatea. Mai mult. “Dacă se regăsesc aici nume și povestiri multiple, aceasta se explică prin atracția mea pentru diversitatea cuvintelor, a practicilor, scenic fiind față de îndoctrinarea discipolului de către un singur mentor. Mi-a fost imposibil să mă pasionez pentru un model unic și să-i atribui o valoare exemplară, să fac din el idealul teatrului pe care îl așteptam…. Am fost sedus,  iar nu captiv, motiv pentru care am căutat peste tot- și această indecizie este explicită în suita de povestiri reunite aici ”. Adică, mărturisește mai departe George Banu, Horatio nu a fost întotdeauna chiar Horatio. I s-a mai întâmplat să fie Chérubin. “ …un Chérubin imatur. Parcursul meu în zigzag m-a dus din floare în floare ca pe tânărul paj. Nu m-am identificat cu un model de artist, ci cu o mișcare teatrală”.

Criticul care nu a fost niciodată pe deplin, așa cum a observat și un mare regizor citat în carte, nici român, nici francez a meditat și chiar a pus în practică o zicere a filosofului Emil Cioran. Aceea potrivit căreia adevărul se rostește mai întotdeauna între două uși. A înțeles că, în cazul teatrului, predominantă este gândirea orală. Mai concret. Cu foarte puține excepții, oamenii de teatru ori nu prea sunt înzestrați, ori își află anevoie răgazul de a scrie.  Așa că i-a stimulat pe mulți dintre aceia ce i-au devenit prieteni la confesiune. A realizat, în consecință, ori a girat cărți de interviuri. „Cartea de interviuri e o carte în care gândirea orală se convertește în scriere, carte în cae fragmentele sunt reunite, carte ce afirmă o identitate în acțiune”. George Banu a fost întotdeauna foarte atent la vorbe, la cuvinte, acestea fiind deopotrivă atributele și instrumentele de lucru și ale scriitorului, și ale profesorului, și ale actorului (cf.  Monologurile neîmplinirii). Le-a notat și le-a convocat acum la lucru.A reiterat plăcerea dialogurile trecute, dar încă vii. Vii nu doar în memorie, ci prin esența zicerilor.  Ele reprezentând acum materia primă pentru Povestirile lui Horațio. Care, din punctul meu de vedere, este mult mai mult decât o carte de portrete și mărturii ale maeștrilor scenei contemporane. Este majoritar o carte de eseuri. George Banu mărturisește, la un moment dat, că , “nici viața, nici dorința nu m-au împins să devin un apropiat al lui Strehler” . Numai că acest mare mare regizor i-a spus pe neașteptate criticului, „știi, Georges, Și mie îmi place eseul ca și ție. Am propus vreo sută de eseuri scenice”

Cele mai multe dintre eseurile din carte ( „am preferat textele scurte și nu cele extinse, dilatate, eseul, și nu fresca ”) sunt însoțite de mărturii, de gânduri, de confesiuni, de profesiuni de credință ale acestor mari maeștri ai scenei contemporane. Pe care George Banu a avut șansa de a-i cunoaște, de a-i iubi (în teatru nu, nu e posibil acel amour de loin exaltat în versuri de Jaufré Rudel), și pe care acum îi celebrează prin cuvinte și inteligență. Prin ceea ce el însuși numește-precizare esențială!- un lucid examen retrospectiv.  

Foarte adesea în carte. George Banu invocă voluptatea însoțirii. Îmi face plăcere să semnalez și eu una. Aceea că principalul traducător în limba română al eseurilor din carte este Cindrel Lupe. Cel care, în urmă cu ani, cu zeci de ani în urmă a tradus în românește textele din literatura și gândirea franceză alese de George Banu spre a face parte din cuprinsul numărului din revista Secolul XX dedicat Corpului ca metaforă socială. Număr coordonat de George Banu. Frumoasă regăsire.

George Banu –POVESTIRILE LUI HORATIO: -Portrete și mărturii ale maeștrilor scenei contemporane; Traducere  din limba franceză de Cindrel Lupe,  în colaborare cu Dana Mohan și Bogdan Ghiță;Editura Tracus Arte, București, 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro