sâmbătă, mai 15, 2021

Telespectatorul luat de prost

După înscenarea penibilă a leşinului în direct, Realitatea TV se ocupă cu încrâncenare zilele acestea să convingă că nu e nicio manipulare, că biata bătrână a leşinat de boală cardiacă în faţa Spitalului din Urlaţi, că reporteriţa nu făcea nimic altceva decât să îndemne poporul indignat să vină la cadru să se exprime şi că de fapt venirea ambulanţei este o garanţie a autenticităţii leşinului. Diagnosticul pus de poliţaiul milos este în continuare mai credibil pentru jurnaliştii de la Realitatea TV decât constatarea oamenilor de la Salvare, şi anume că femeia avea puls şi tensiune normale şi nici un semnalment de leşin. Conducerea editorială a luat degrabă o măsură ruptă parcă din Codul etic al BBC: a şters clipul comico-tragic de pe unde s-a putut pe motiv de protejare a copy-rightului (cum orice regizor cere), însă fără succes, fiindcă  odată intrată pe Internet, memorabila secvenţă n-a mai putut fi anulată.

În fine,  pentru că breasla, fie şi timid, a taxat inabila regie ca pe un gest care face de ruşine jurnalismul, iar publicul nu s-a lăsat dus de nas, reporteriţa Calciu şi şefa ei, au anunţat cu aplomb că îi vor da în judecată pe toţi cei care au afirmat că leşinul e curată făcătură. Anunţul a fost lansat în faţa membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului care trebuie că s-au intimidat din moment ce, deocamdată, nicio măsură nu a fost luată în acest caz grav de compromitere a meseriei de jurnalist, în afara solicitării ca până în octombrie toate canalele de radio şi televiziune să-şi expună la loc vizibil codurile deontologice.

Nici organizaţiile media, atât de active altădată, n-au reacţionat, chiar dacă tot ele propovăduiau în urmă cu ceva vreme autoreglementarea ca soluţie optimă pentru igiena profesională a peisajului mediatic autohton. Până la urmă tot telespectatorul luat de prost a făcut ce s-a putut face. A intrat pe forumuri şi cu haz, cu năduf, pe ton de răfuială sau de satiră, le-a tras atât reporteriţei, cât şi postului, redactorilor-şefi, directorilor, precum şi mogulului angajat în marea bătălie antiprezidenţială, cuvenita muştruluială.

Leşinul a fost regizat, este evident lucrul ăsta. Din declaratia directorului de programe RTv deduc următoarele:1. Ideea leşinului nu a fost a Laurei Calciu, ea doar a îndeplinit un ordin , posibil Roxana Niculescu, director de programe sau superiorul Laurei , care se ocupa de ştiri. 2. Prin urmare , Laura săraca nu poate fi sancţionată, doar susţinută. De aceea au contraatacat cu ameninţarea cu judecata”, pune Cristianssen la punct lucrurile pe forumul HotNews.  “Oh, da, va da în judecată vreo 200 de forumişti care au comentat imaginile alea acum 2 zile!”, ripostează Laura Magneziu pe acelaşi forum. Anonimul Close crede că femeia leşinată a avut “o cădere periculoasă de…calciu”, în timp ce Marian Eugen are o vedere mai amplă a contextului şi concluzii neiertătoare: Apropo, toate manifestaţiile privind închiderea spitalelor au loc doar în localităţile în care sunt primari PSD sau PNL. O asemenea manifestaţie “spontană” a avut loc acum două zile exact când a început emisiunea “Ediţie Specială” iar unul dintre moderatori, Striblea, era deja acolo să facă “pregătirile”de rigoare. Realitatea TV este o vidanjă prin care Vântu speră să scape de puşcăria de care se apropie cu paşi de dans!”. Şi, dacă societatea civilă sau CNA-ul nu pot opri manipularea, reaua-credinţă, dezinformarea, ignorarea oricărei etici,  dispreţul faţă de  public, forumistul AK-47 a găsit soluţia: Şi noi, la rândul nostru, ar trebui să ne adunăm toţi 300-400 de forumişti, să ne luăm un avocat serios şi să o dăm în judecată pe Calciu şi iRTV pentru că au tupeul să ne ia de proşti. Şi peste asta să ne mai şi ameninţe cu procese pentru că am avut curajul să deschidem ochii şi să vedem realitatea (nu TV) cu adevărat.  Ce ziceti ? Eu unul nu pot accepta să fiu luat de prost de catre SOV. Per total, asta este părerea lui despre naţiunea română….”. Ei, ce ziceţi?

Articol aparut si in Revista 22

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Mda! Regie a fost. Nu vazusem secventele la „premiera”, dar m-am caznit si le-am gasit pe net.
    Insa, dincolo de imagini, mai sunt si alte lucruri de comentat:
    1. Lumea se adunase acolo sa protesteze, fie ca urma sa nu o secventa regizata.
    2. Cum i-a venit reporteritei, evident fara prea multa glagorie la etajul ultim, ideea lesinului? E posbil ca matusei sa-i fi venit rau inainte de a fi sosit echipa si, furioasa ca i-a scapat momentul, chestia cu microfon s-a repezit sa traga o dubla.
    3. Reprosuri au existat mai ales in localitatile cu primari PNL si PSD. Pai cam tot in localitatile alea s-au desfiintat spitalele. In alealalte s-au construit sali de sport, unde merge Boc sa suteze electoral la poarta.
    4. Faptul ca lesinul a fost regizat, legitimeaza cumva inchiderea spitalului? Maine ar putea cadea o alta matusa batrana, cu braul de lana, pe strada. De-adevaratelea! Iar AK-47, care vede realitatea, probabil va spune ca era euforica si asa ii trebuie.
    5. Intr-o doara, asa, intreb si eu: despre regia independentei lui EBa, facuta pe bani publici, a aparut ceva in fituica aia, plina de venin, numita „22”?

    • Era pe vremuri o gluma buna a lui Mircea Crisan, cu un elev scos la lectie. Orice era intrebat, el o tinea pe a lui: castravetele este un fruct dicotiledonat, de culoare verde, care conţine 85 la sută apa..

      Cred ca orice am avea ca subiect de discutie, tot la EBA ajungem…

      • Castravetele e cucurbitaceu! Atentie: ne e dinozaur! Iar doua cotiledoane are fasolea sau mazarea! Mazarea-i frumoasa, verde …

        Si ce daca ajungem din nou la EBa?! Si de lesinul asta se va vorbi o mie de ani, ca dovada ca tot ce e la RTV e inscenare. Daaaa’ apropo: mata crezi ca daca te agati de punctul 5 le-ai rezolvat pe celelalte?!

    • cateva corectii de a’ntoarselea
      1. Lumea „se adunase” acolo sa protesteze… si doar din intamplare iRTV „se aflase” la fata locului, si doar din pur hazard „se transmitea” in direct… In acelasi hazard incadrez si faptul ca primarul e PNL, fara nici un legatura cu subiectul…
      2. Pentru o persoana care a suferit deja un lesin, matusa aia probabil era pe etnobotanice dupa cum topaia inainte de a fii chemata in „prinplan” pentru „dubla”
      3. Nu draga! S-au desfintat sau comasat si in localitati cu primari PDL si UDMR, si si acolo au fost proteste. Doar ca pentru mediatizare, s-au cautat cazurile ce dau bine pe sticla la Halene si iRTV. E ca si cu chestia aia cu „sute de pensionari ce stau la coada pentru ajutoare” si intodeauna imaginile sunt din Constanta! (unde tot prin hazard, primarule de la PSD)
      4. Hai s-o dam intoarsa : Faptul ca matusa „a lesinat”, si in direct pe iRTV, legitimeaza continuarea subventionarii spitalului de catre stat???
      5. Nu inteleg de ce EBA si nu Udrea (Udrea e mai buna!)? Amandoua caracterele au aceeasi relevanta in dezvoltarea subiectul acesta. La fel ca si expresia „anul acesta estimam o productie record de porumb la hectar” …

      • dodule,
        le iau pe rand:
        1. faptul ca din intamplare sau nu se afla o televiziune la fata locului, n-are nici o relevanta. Apreciez deosebit de mnegativ, adica pozitiv pentru rebusisti, ca doar intr-o doara si fara sa te doara gura spui ca primarele era PNL.
        2. Eu am oferit o ipoteza, nu o certitudine. Doar pentru a arata ca se poate sa fi fost ceva la mijloc. Poate i s-a facut rau, chiar daca n-o fi lesinat, vecinei matusii, care a plecat acasa, de exemplu. Se putea?! Se putea!
        3. Nu trebuia sa iei afirmatia in stricto senso! Cu predilectie s-a procedat astfel. Si tot cu predilectie s-au facut sali de sport in zonele mai portocalii. Tot intr-o doara …
        4. Hai sa ti-o mai intorc inca o data. Daca nu mai are nevoie nimeni in Urlati de asistenta medicala de-acum inainte, e bine ca sunt lasati inca de pe acum fara asistenta medicala.
        5. Fie si Udrea, daca vrei tu! Aia de joaca teatru la telefon. N-am nimic impotriva. Era vorba de cum trateaza „22” doua cazuri de inscenare. Barna si paiul.

  2. …şi un comentariu scurt la vedere, pînă va apărea linkul postat mai sus:

    Dacă îi provocăm pe avocaţii postului să ne dea în judecată după ce au încercat să ne intimideze, îi vom cere instanţei să lămurească una din două: fie 1) RTV a avut acordul prealabil al leşinatei pentru a îi putea difuza chipul în direct pe caldarîm, ceea ce se traduce prin ÎNSCENARE, fie 2) nu a avut acordul leşinatei, şi atunci RTV e bună de taxat la CNA pentru încălcarea dreptului la intimitate al leşinatului.
    Oricum ar da-o, RTV iese şifonată. Dacă aş fi membru al CNA, m-aş autosesiza fie şi numai pentru tentativa de intimidare îndreptată împotriva publicului. Cum adică? Mă împiedică un căcat plutocrat cleptocrat să comunic ceea ce gîndesc? Păi asta ar fi o dovadă clară că RTV şi-a încălcat propriul statut: în loc să informeze, ameninţă anticonstituţional.

    • Marius, de data asta ai sutat pe alaturi!
      Oricine se afla intr-un spatiu public poate fi filmat. Daca la transmisia live, din intamplare, se petrece un fapt inedit (de exemplu un lesin sau vreo apostrofare gen „pasarica, n-ai alta treaba?”) nu e necesar pentru transmisia imaginilor acordul respectivului, care se afla acolo constient fiind ca un fapt neprevazut poate oricand aparea.

      PS. Mi-ai adus aminte de vremurile dinainte, cand, la vreun meci de fotbal intrerupt, se filmau tribunele. Ce bine stiau fostii sa protejeze initimitatea persoanelor!!!

  3. Pai nu este luat de prost. Este prost. Nici un om normal nu s-ar uita la Irealitatea TV sau cazanele 1,2 sau 3. Ii ca si cum te-ai uita la Animal Planet.

  4. Ce daca a fost regizat? Si ce daca daca nu ar fi fost?

    Ce mare sfaraiala e intr-un lesin, ca sa fie „o stire” si toata lumea sa se intrebe daca a fost regizat sau nu?

    Nu mi se pare un subiect real, nici in sine si nici problema „regizat sau nu”.

    Partea proasta e ca astfel de dezbateri tocesc bunul simt al oamenilor despre ce e de luat in seama si ce nu…

  5. Eu unul optez pentru solutia pe care au aplicat-o taranii din povestea din manualul de citire cl II-a 1950-1951: dupa doua pacaleli cu Lupuu, baa! taranii nu au mai sarit si au lasat lupul sa-l manince.La ce i-as pune pe jurnalisti sa mediteze referitor la proverbul ca nu poti prosti toata lumea tot timpul, e intrebarea cum reactioneaza oamenii care constata ca au fost prostiti un timp. O zi buna !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

Capcana dilemelor tranziției sau cum să faci omleta fără să spargi oul

"Faceți calculele și apoi trageți linie pentru a ajunge la propriile voastre concluzii, aceasta este rugămintea mea. Pentru că dacă decideți...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro