luni, februarie 26, 2024

Televiziunea între sărutul princiar şi fiola cu sânge papal

N-a existat televiziune generalistă sau de ştiri din lume care să fi ignorat două evenimente care au produs o imensă emoţie populară în Săptămâna Luminată: nunta din familia regală britanică şi beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Nici nu se putea altfel, din moment ce scenariul lor a fost gândit şi produs cu gândul la impactul mediatic şi mai ales elaborat pentru a se transmite prin intermediul televiziunii şi Internetului. Sofisticate proiecte de PR au adus în atenţia lumii globalizate două din cele mai vechi instituţii: monarhia şi Vaticanul. Nici instituţiile, suspectate adesea de anacronism, n-au ratat oportunitatea de a-şi consuma potenţialul spectacular şi de a transmite un mesaj de modernizare şi adecvare la cerinţele secolului. Secretul rochiei de mireasă a viitoarei ducese de Cambridge, Kate Midleton, momentul mult aşteptat al sărutului mirilor în balconul Palatului Buckingam, unde publicul a fost răsplătit cu un bis, dilema caleaşcă versus automobil decapotabil, ieşirea-surpriză a cuplului după cununie în piaţa publică pentru un tur cu baloane şi zdrăngănele legate de maşină în bună tradiţie americană, deci în răspărul protocolului regal, toate au fost potrivite astfel încât să corespundă show-ului mediatic aşteptat.

Londra şi Vaticanul invadate de presă au devenit locul transmisiilor fluviu, cu studiouri şi ecrane uriaşe instalate peste tot, cu numeroşi reporteri, cameramani, fotografi dotaţi cu adevărate „tunuri” foto, relatând neobosit fiecare moment al protocolului regal sau pe cel religios din faţa Catedralei Sfântul Petru, explicând fiece detaliu al costumaţiei, al personajelor şi al ceremoniei pentru a oferi publicului senzaţia că participă, că este acolo, că nu lipseşte de la marile întâmplări ale lumii.

Acest „reality-show” exacerbat care subminează valorile clasice ale ştirilor fiindcă acaparează atenţia oamenilor fără să aibă un impact asupra existenţei lor, consacră transformarea vieţii private în bun de consum, aşa cum anunţaseră cu decenii în urmă teoreticienii post-postmodernismului şi instaurarea culturii divertismentului. Televiziunea devine referinţa principală de existenţă, conduitele sociale pot fi influenţate de aceasta, şi, mai mult, ea oferă standardele de utilzat în viaţa cotidiană. Cum altfel ar putea fi justificată „prezentarea” unei fiole cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea tocmai la beatificare, într-un moment care invocă sacralitate, duh şi nu trup, spiritualizare, decât prin presiunea vizualului, a nevoii de spectacol, în faţa unei mulţimi de un milion de oameni care ştiu prea puţin despre tradiţia relicvelor? McKibben acuza dealtfel televiziunea de absenţa sentimentului istoriei şi de amnezia pe care o produce în conştiinţa publică, instalând proiecţia în locul realului, emoţia în locul raţiunii, fragmentariul în locul sintezei.
Dar, dincolo de teoreticieni şi teorii, transmisia în direct, cea care produce în cel mai înalt grad iluzia participării la evenimentul imediat, este probabil şi forma cea mai intens manipulatoare: iată, spune reporterul, ceea ce vedeţi aici şi acum împreună cu mine este exact realitatea, netrucată, nemodificată. Aşa poate telespectatorul nemişcat în scaun să se plimbe la trap însoţind caleaşca regală, să îngenunchieze ronţăind evlavios pufuleţi, în faţa Catedralei Sfântul Petru, să comenteze ironic forma pălăriilor ce îi defilează prin faţa ochilor sau să suspine la vederea cuplului echipat după manualul de protocol regal. Numai fiola cu sânge papal, ei bine, asta îl nedumereşte o clipă, până îi găseşte locul cuvenit în show, urmând să regăsească probabil eprubete în miniatură pe tarabele vaticaneze, aşa cum londonezii au putut cumpăra tricouri, farfurii, brichete cu figurile surâzătoare ale mirilor regali.

Aparut si in Revista 22, nr. din4 mai 2011

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Sper ca d.-na Brandusa Armanca sa revina cat mai curand si mai des cu texte, realmente cu valuare adaugata. Cu multumiri, cornel.

  2. „Numai fiola cu sânge papal, ei bine, asta îl nedumereşte o clipă, până îi găseşte locul cuvenit în show, urmând să regăsească probabil eprubete în miniatură pe tarabele vaticaneze…”

    Autoarea e libera sa-si traiasca ori exhibe ,iarasi, ad libitum, idiosicraziile. Cu mijloacele pe care le avem azi la dispozitie e cit se poate de comod, insa, a gasi suficienta iluminare in ce priveste locul si rolul relicvelor in toate religiile, inclusiv in cele atee. Si-apoi, cum zicea un inaintas, „comparaison n’est pas raison”. Altminterea, asteptam cu interes implinirea profetiilor comerciale la care sintem martori.

  3. Nu neg ca institutiile cu pricina or fi acordat o atentie maxima modului cum evenimentele vor fi reflectate in mass media, nici ca televiziunile au exploatat la maxim momentul pentru audienta. Totusi mirarile autoarei mi se par nejustificate.

    „Acest „reality-show” exacerbat consacră transformarea vieţii private în bun de consum”:

    Monarhia este o institutie publica, iar nunta este un eveniment public. Biserica la fel este institutie publica, iar bietul papa nu stiu ce viata privata ar mai putea avea, decat cea de veci. De unde atunci asocierea cu notiunea de „reality show”?

    „Cum altfel ar putea fi justificată „prezentarea” unei fiole cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea tocmai la beatificare, într-un moment care invocă sacralitate, duh şi nu trup, spiritualizare, decât prin presiunea vizualului, a nevoii de spectacol, în faţa unei mulţimi de un milion de oameni care ştiu prea puţin despre tradiţia relicvelor?”

    S-ar parea ca si autorea se incadreaza in acea multime. In teologia crestina omul este trup si suflet, Hristos a inviat cu trupul, invierea de obste va fi tot in trup. Relicvele tocmai asta vor sa arate. Asadar, cu ce ar fi diferita venerarea unor oase de venerarea sangelui din fiola? Ineditul vine doar din faptul ca sfintii de pana acum n-au lasat in urma astfel de ramasite. Iar daca oamenii stiu prea putin despre traditia relicvelor, nu ar fi tocmai acesta un motiv pentru a fi prezentata?

    • Corect! Se vede ca inainte de a scrie un comentariu ati si gandit profund (si just)! Sper ca toti cei ce citesc sa ia aminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro