joi, mai 6, 2021

Televiziunea între sărutul princiar şi fiola cu sânge papal

N-a existat televiziune generalistă sau de ştiri din lume care să fi ignorat două evenimente care au produs o imensă emoţie populară în Săptămâna Luminată: nunta din familia regală britanică şi beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Nici nu se putea altfel, din moment ce scenariul lor a fost gândit şi produs cu gândul la impactul mediatic şi mai ales elaborat pentru a se transmite prin intermediul televiziunii şi Internetului. Sofisticate proiecte de PR au adus în atenţia lumii globalizate două din cele mai vechi instituţii: monarhia şi Vaticanul. Nici instituţiile, suspectate adesea de anacronism, n-au ratat oportunitatea de a-şi consuma potenţialul spectacular şi de a transmite un mesaj de modernizare şi adecvare la cerinţele secolului. Secretul rochiei de mireasă a viitoarei ducese de Cambridge, Kate Midleton, momentul mult aşteptat al sărutului mirilor în balconul Palatului Buckingam, unde publicul a fost răsplătit cu un bis, dilema caleaşcă versus automobil decapotabil, ieşirea-surpriză a cuplului după cununie în piaţa publică pentru un tur cu baloane şi zdrăngănele legate de maşină în bună tradiţie americană, deci în răspărul protocolului regal, toate au fost potrivite astfel încât să corespundă show-ului mediatic aşteptat.

Londra şi Vaticanul invadate de presă au devenit locul transmisiilor fluviu, cu studiouri şi ecrane uriaşe instalate peste tot, cu numeroşi reporteri, cameramani, fotografi dotaţi cu adevărate „tunuri” foto, relatând neobosit fiecare moment al protocolului regal sau pe cel religios din faţa Catedralei Sfântul Petru, explicând fiece detaliu al costumaţiei, al personajelor şi al ceremoniei pentru a oferi publicului senzaţia că participă, că este acolo, că nu lipseşte de la marile întâmplări ale lumii.

Acest „reality-show” exacerbat care subminează valorile clasice ale ştirilor fiindcă acaparează atenţia oamenilor fără să aibă un impact asupra existenţei lor, consacră transformarea vieţii private în bun de consum, aşa cum anunţaseră cu decenii în urmă teoreticienii post-postmodernismului şi instaurarea culturii divertismentului. Televiziunea devine referinţa principală de existenţă, conduitele sociale pot fi influenţate de aceasta, şi, mai mult, ea oferă standardele de utilzat în viaţa cotidiană. Cum altfel ar putea fi justificată „prezentarea” unei fiole cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea tocmai la beatificare, într-un moment care invocă sacralitate, duh şi nu trup, spiritualizare, decât prin presiunea vizualului, a nevoii de spectacol, în faţa unei mulţimi de un milion de oameni care ştiu prea puţin despre tradiţia relicvelor? McKibben acuza dealtfel televiziunea de absenţa sentimentului istoriei şi de amnezia pe care o produce în conştiinţa publică, instalând proiecţia în locul realului, emoţia în locul raţiunii, fragmentariul în locul sintezei.
Dar, dincolo de teoreticieni şi teorii, transmisia în direct, cea care produce în cel mai înalt grad iluzia participării la evenimentul imediat, este probabil şi forma cea mai intens manipulatoare: iată, spune reporterul, ceea ce vedeţi aici şi acum împreună cu mine este exact realitatea, netrucată, nemodificată. Aşa poate telespectatorul nemişcat în scaun să se plimbe la trap însoţind caleaşca regală, să îngenunchieze ronţăind evlavios pufuleţi, în faţa Catedralei Sfântul Petru, să comenteze ironic forma pălăriilor ce îi defilează prin faţa ochilor sau să suspine la vederea cuplului echipat după manualul de protocol regal. Numai fiola cu sânge papal, ei bine, asta îl nedumereşte o clipă, până îi găseşte locul cuvenit în show, urmând să regăsească probabil eprubete în miniatură pe tarabele vaticaneze, aşa cum londonezii au putut cumpăra tricouri, farfurii, brichete cu figurile surâzătoare ale mirilor regali.

Aparut si in Revista 22, nr. din4 mai 2011

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Sper ca d.-na Brandusa Armanca sa revina cat mai curand si mai des cu texte, realmente cu valuare adaugata. Cu multumiri, cornel.

  2. „Numai fiola cu sânge papal, ei bine, asta îl nedumereşte o clipă, până îi găseşte locul cuvenit în show, urmând să regăsească probabil eprubete în miniatură pe tarabele vaticaneze…”

    Autoarea e libera sa-si traiasca ori exhibe ,iarasi, ad libitum, idiosicraziile. Cu mijloacele pe care le avem azi la dispozitie e cit se poate de comod, insa, a gasi suficienta iluminare in ce priveste locul si rolul relicvelor in toate religiile, inclusiv in cele atee. Si-apoi, cum zicea un inaintas, „comparaison n’est pas raison”. Altminterea, asteptam cu interes implinirea profetiilor comerciale la care sintem martori.

  3. Nu neg ca institutiile cu pricina or fi acordat o atentie maxima modului cum evenimentele vor fi reflectate in mass media, nici ca televiziunile au exploatat la maxim momentul pentru audienta. Totusi mirarile autoarei mi se par nejustificate.

    „Acest „reality-show” exacerbat consacră transformarea vieţii private în bun de consum”:

    Monarhia este o institutie publica, iar nunta este un eveniment public. Biserica la fel este institutie publica, iar bietul papa nu stiu ce viata privata ar mai putea avea, decat cea de veci. De unde atunci asocierea cu notiunea de „reality show”?

    „Cum altfel ar putea fi justificată „prezentarea” unei fiole cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea tocmai la beatificare, într-un moment care invocă sacralitate, duh şi nu trup, spiritualizare, decât prin presiunea vizualului, a nevoii de spectacol, în faţa unei mulţimi de un milion de oameni care ştiu prea puţin despre tradiţia relicvelor?”

    S-ar parea ca si autorea se incadreaza in acea multime. In teologia crestina omul este trup si suflet, Hristos a inviat cu trupul, invierea de obste va fi tot in trup. Relicvele tocmai asta vor sa arate. Asadar, cu ce ar fi diferita venerarea unor oase de venerarea sangelui din fiola? Ineditul vine doar din faptul ca sfintii de pana acum n-au lasat in urma astfel de ramasite. Iar daca oamenii stiu prea putin despre traditia relicvelor, nu ar fi tocmai acesta un motiv pentru a fi prezentata?

    • Corect! Se vede ca inainte de a scrie un comentariu ati si gandit profund (si just)! Sper ca toti cei ce citesc sa ia aminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro