vineri, decembrie 6, 2024

Televizorul scurtează viața

Studii britanice, bazate pe monitorizări australiene și americane, arată că fiecare oră de privit la televizor scurtează durata vieții cu 22 de minute. După socoteala redactorului pe domeniul sănătății al ziarului The Telegraph, Martin Beckford, toți cei care petrec în medie 6 ore în fața micului ecran riscă să piardă cam 5 ani de viață. Explicația semiştiinţifică, întărită cu diverse concluzii ale experților de la universitatea australiană din Queensland, ar fi sedentarismul cronic determinat de șederea la televizor, rivalizând în risc cu fumatul. O lucrare publicată de dr. Lennert Veerman în British Journal of Sports and Medicine în 2011 conchide că mortalitatea a crescut, conform sondajelor făcute între 1999 și 2000 pe aproape 11.500 de australieni, datorită acestei forme de sedentarism. La întrebarea dacă nu același lucru îl determină circulația cu automobilul sau navigarea pe Internet, specialiștii răspund afirmativ, dar adaugă că ”meseria” de telespectator poate fi subiectul autocontrolului în mai mare măsură decât celelalte două, care sunt frecvent legate de job. Britanicii, alarmați de ultimul studiu al dependenței de televizor realizat de European Social Survey în 30 de ţări europene, recomandă limitarea la maxim 2 ore pe zi a consumului de programe tv. Softurile noi permit restricţionarea canalelor şi a timpului pentru copii. Conform studiului efectuat în 2012-2013 pe țări ca Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Irlanda, Israel, Kosovo, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovakia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, 32% dintre cetățenii adulți din Marea Britanie petrec peste 3 ore pe zi la televizor, depășiți de bulgari care sunt dependenți de tv în proporție de 43%. Nici irlandezii nu stau foarte bine depășind cu 7 procente media europeană de 21%. Sub medie se situează țări ca Germania, Danemarca și Finlanda. România n-a intrat în eșantionul de monitorizare al studiului european, dar o cercetare IRES comandată de CNA în 2011 arată că  83% dintre români se uită zilnic la televizor, doar 10%  se uită de câteva ori pe săptămână, iar 3% numai o dată pe săp­tămâ­nă.

Ce îi ține pe oameni în fața micului ecran care deocamdată își conservă supremația şi în epoca Internetului? În primul rând accesibilitatea: televiziunea intră în fiecare casă, e cel mai simplu lucru din lume să apeși un buton și să alegi programul zappând, fără să fie nevoie de cunoștințe sau dexterități tehnice. Mai mult, privitul la televizor este o activitate inerţială ce nu necesită coordonarea cu alții. În mediul citadin există mai multe receptoare în aceeași gospodărie pentru a oferi autonomie fiecărui membru de familie. Costurile sunt neglijabile, firmele de cablu au preferat să alerge după avansul tehnologic oferind pachete de servicii ieftine și facilități de ultimă oră, pentru a nu pierde piața. Dar cel mai important factor rămâne satisfacția produsă de televiziune, a cărei ofertă de divertisment și informație vizuală este mai experimentată decât cea a mediilor virtuale. Marile show-uri cu milioane de telespectatori  n-au putut fi egalate de distracția deloc de neglijat a jocurilor pe calculator. Un studiu academic elvețian publicat în Journal of Economic Psychology răspunde afirmativ la întrebarea dacă privitul la televizor ne face mai fericiți: repondenții au recunoscut că își compensează în fața televizorului anxietăți sociale, oboseala, cenușiul vieții. O pot face cu ușurință, fără protocol, fără efort, fără pregătiri cum cer mersul la cinema sau la teatru, activitatea sportivă sau plimbarea. Cei care stau ore în șir la televizor spun că se simt vinovați că pierd timpul, dar asta nu îi determină să renunțe. Cu cât timpul liber este mai puţin, cu atât opţiunea pentru consumul de televiziune este mai mare. Acolo unde există timp liber din plin, opţiunile pentru activităţi complexe, ca sportul, plimbarea, excursiile etc. sunt frecvente. Spre deosebire de cercetarea elvețiană care identifică telespectatorul captiv printre cei cu studii şi venituri reduse, România oferă iarăși rezultate imprevizibile: conform datelor IRES persoanele cu studii su­pe­rioare tind să se uite zilnic la televi­zor într-un procent mai mare (88,1%) decât cele cu studii medii (83,4%) şi cele cu studii elementare (77,8%). De asemenea, la români preferinţa pentru dezbateri politice este peste media europeană. Deşi comunică insatisfacţii legate de calitatea programelor, de vulgaritate, violenţă sau manipulare, consumatorul statistic român petrece multe ore la televizor, este dependent de mecanismul ucigaş şi nu lipseşte din faţa emisiunilor denunţate, exact ca proştii lui Voltaire imposibil de eliberat din lanţurile pe care le venerează.

Articol apărut și în Revista 22

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. fiecare oră de privit la televizor scurtează durata vieții cu 22 de minute. Altfel, stiu ca o ora de preivit la televizor iti scurteaza viata cu o ora. Noroc su specialistii britanici!
    Minunat- asa s-a descoperit si cum poti sa-ti prelungesti viata de 3 ori : te uiti la televizor 24/24

  2. Deci, conform carcetatorilor britanici daca nu ne uitam la TV, nu stam pe scaun la serviciu (jos calculatoarele, internetul, hirtoagele etc.) si evetual taiem lemne sau spargem piatra cu barosul 12 ore pe zi toata viata vom trai cu circa 16 ani mai mult.
    Din cite spun unele statistici speranta de viata a celor care depun o munca fizica intensa este mai mica decit a celor care au munca „intelectuala”. Dar, folosind statistica se poate demontra orice. Ca cercetatorii au nevoie de subiecte pentru publicatii inteleg.
    Ce nu inteleg este ce vrea articolul de fata. Poate sa explice de ce speranta de viata din RO este sub media europeana – privitul excesiv la TV si nu nivelul de trai si sistemul medical deplorabil.

    • Partea cu spart piatra cu barosul ai inventat-o de unul singur, evident că munca fizică grea scurtează viața. Dacă vrei rețeta pentru o viață lungă, uită-te le Neagu Djuvara: fără prea multă mâncare, fără muncă fizică, dar cu mintea folosită permanent și cu multă mișcare. Chiar și la vârsta asta locuiește la etajul I într-o clădire fără lift și spune oricui stă să-l asculte că scările alea or să-l omoare într-o zi :P

      • Doar ma gindeam ca daca activitatile sedentare sint atit de daunatoare inlocuirea lor cu opusul (cum ar fi taiatul de lemne) ar fi extraordinar de benefic. Iar exemplul dat de dumneavoastra este irelevant. Cu siguranta exista si unele persoane sedentare si alte persoane care au efectuat o munca grea multi ani si au ajuns la o virsta venerabila.

        • Problema cu uitatul la televizor în UK e mai vastă și studiul cercetătorilor respectivi ar trebui înțeles în contextul de-aici. Comparativ cu Germania, de exemplu, în UK sunt foarte puține locuri de joacă pentru copii și mersul la un Leisure Centre necesită un pic de organizare și niște cheltuieli. Așa că mulți copii cresc în fața televizorului și ajung adulți obezi care își petrec și restul vieții tot în fața televizorului. Spre deosebire de nemți, a căror relație cu televizorul e mai degrabă aceea de a se ignora reciproc. Pentru că au și locuri de joacă lângă fiecare bloc, unde nu-i costă nimic să urle și să alerge.

          Ca părere personală, viața englezilor respectivi ajunge scurtată propriu-zis de obezitate, nu de privitul la televizor. Dar atracția care duce la sedentarism este televizorul, de aceea au prezentat acei cercetători lucrurile în maniera asta. Sperând să convingă niște persoane obeze și indolente, cărora li se vede încrâncenarea pe față, dacă vine vorba de obezitatea lor, că reducerea numărului de ore petrecute în fața televizorului ar putea fi soluția lor pentru o viață mai lungă.

  3. Felul în care unii înţeleg statistica îmi aminteşte de bancul cu medicul care încearcă să-l determine pe pacientul de 60 de ani să se lase de fumat, spunându-i că fumatul scurtează viaţa şi dacă n-ar fi fumat de loc până acum ar fi avut cel puţin 66.
    Lăsând gluma la o parte, de ce n-am fost incluşi şi noi în acest studiu? În ce biserică am mai fluierat, dacă până şi studiile statistice ne trec cu vederea?

    • Statistica si televizoru’ le mai rezolva romanu’ cumva. Boala lui incurabila (mai ales in ultimii 25 de ani) ramine vorbirea (si scrierea) corecta in LIMBA ROMANA. „Demult” e „cindva”, iar DE MULT e „un interval de timp”. Adica… altceva!!!! Restul e flecareala in poiana lui Iocan.

  4. Domna Armanca,

    Pe scurt, corelatia nu e cauzatie!

    Studiul citat nu arata de nici un fel ca uitatul la televizor *reduce* durata de viata. Studiul arata ca persoanele care se uita mai mult la televizor, in medie mor mai curand. Spus altfel, exista o *asociere* intre cele doua evenimente, nimic mai mult.

    Distinctia e esentiala, desi la prima vedere pare pedanta. Oamenii care se uita mai mult sau mai putin la televizor difera probabil si in alte privinte, de exemplu cat de sanatos mananca, si e foarte probabil ca acesti alti (multi) factori sa influenteze mortalitatea, nu privitul la televizor direct.

    Cu alte cuvinte, daca eu decid sa ma uit mai mult sau mai putin la TV, efectul asupra mortalitatii probabil nu are nici o legatura cu acel 22min/hr citat de Dvs.

    Felul in care formulati prima propozitie din acest articol e gresit, si v-as recomanda o corectie, de dragul stiintei, careia ii albeste un fir de par de fiecare daca cand cineva face aceasta gresala elementara… E drept ca si cei din The Telegraph fac aceasi gresala, dar asta nu e o scuza.

    • Deşi nu cred că d-na Brânduşa Armanca are nevoie de un avocat, mă simt totuşi provocat să răspund acestui comentariu, pentru că mă înfurie.
      Dacă tot e să fim pedanţi, atunci hai să fim pedanţi până la sfârşit, d-le Gabriel.
      1. Este foarte corect că o corelaţie nu presupune neapărat cauzalitate. Atât studiul, cât şi articolul de mai sus indică însă sedentarismul, şi nu privitul la televizor, drept cauză a mortalităţii ridicate din eşantionul luat în consideraţie. În condiţiile descrise, privitul la televizor implică însă sedentarismul, astfel încât formularea „o oră de privit la televizor scurtează durata vieţii cu 22 de minute” este, în special într-un articol de popularizare a ştiinţei, absolut legitimă.
      2. Un studiu statistic de calitate alege eşantioanele luate în considerare în aşa fel, încât alţi factori, pe care d-vs. îi pomeniţi aici, (alimentaţie, etc.) să poată fi neglijaţi în comparaţie cu efectul care doreşte să fie studiat. Aceleaşi metode, deosebit de perfecţionate şi sofisticate, sunt folosite pe scară largă şi în studiile clinice privind efectul medicamentelor noi şi ale reacţiilor lor secundare. Nu am nici un motiv să mă îndoiesc de seriozitatea cu care au fost conduse aceste cercetări. Aveţi d-vs. cumva ceva dovezi în această privinţă? Dacă nu, consider această obiecţie ca neştiinţifică.
      3. Găsesc calificativul d-vs. „gresala elementară” nu numai inadecvat, dar şi nepoliticos.
      4. Cuvântul românesc „cauzatie” (sau „cauzaţie”) nu există.
      Nu este absolut de loc recomandabil să arunci cu pietre, când te afli într-o seră, nu-i aşa?

      • Domnule Lungu,

        Nu vreau sa infurii pe nimeni, asa ca imi cer scuze. Doresc insa sa corectez o gresala comuna si prea putin inteleasa.

        Aveti dreptate ca studiile de acest fel *incearca* sa compare esantioane cat mai similare („controland” pentru diversi factori care apar in baza de date a cercetatorului), insa consensul stiintific dupa intelegerea mea este ca aceste metode nu sunt aproape niciodata suficiente. (Sunt un student doctorand in economie; in economie ne lovim de aceleasi probleme)

        Faceti o confuzie: studiile clinice pentru validarea medicamentelor (de exemplu de catre FDA in Statele Unite) sunt esential diferite. Ele sunt randomizate, adica un grup ales aleatoriu primeste medicamentul iar celalalt grup (ales tot aleatoriu) primeste un „placebo”. Si aici e importanta o distinctie. Multe studii sunt reprezentative la nivel national pentru ca aleg un esantion aleatoriu din populatie. Nu e vorba de asta aici, ci de a acorda un „tratament” (medicament, ceai verde, exercitiu fizic) in mod aleatoriu unui subgrup de persoane.
        Desi aceasta metodologie incepe sa fie folosita si in evaluarea politicilor publice ( de exemplu http://www.povertyactionlab.org/about-j-pal ), evident exista limite. Nu putem cere in mod aleatoriu oamenilor sa se uite mai mult sau mai putin la televizor numai ca sa studiezi efectele asupra mortalitatii :-) In plus, exista intrebari etice despre acest fel de studii, care trebuie studiate atent.

        Tentatia sa credem in rezultate ca cele expuse de doamna Armanca e imensa: se potrivesc cu intuitia noastra de zi cu zi, si au iluzia de autoritate stiintifica (eternul „Studii britanice/americane/australiene/etc.”). Adevarul, mai dezamagitor si mai putin sexy, e ca astfel de studii s-ar putea sa nu aiba nici o valoare, cel putin cat priveste intrebare practica „CAT timp sa petrec in fata televizorului?”

        Ca distractie, niste exemple traznite de corelatii :-)
        http://www.businessweek.com/magazine/correlation-or-causation-12012011-gfx.html

        • Nu ştiu dacă aţi citit cu atenţie celelalte comentarii făcute aici. Consider că ar fi mult mai folositor să ne îndreptăm critica împotriva ignoranţei agresive propagate de unele dintre acestea, decât să despicăm firul de păr în patru.
          Privitul la televizor, chiar dacă n-o fi reducând el durata vieţii exact cu 22 de minute pe oră, nici nu este, în mod sigur, o chestie fără urmări. De îndobitocirea telespectatorului să nici nu mai vorbim…
          Sigur că orice studiu de genul acesta are limitări. Dar un studiu serios îşi va descrie aceste limitări tocmai prin intervalul de încredere sau cum i-o fi spunând la chestia asta pe româneşte.
          Rămân la părerea potrivit căreia comentariul d-vs. a fost, din motivele descrise, cam nelalocul lui.

          Corelaţii haioase? Păi era şi povestea cu puricele de circ, care sărea la comandă verbală şi care, după ce i s-au smuls toate cele 6(?) picioare, şi-a pierdut dintr-o dată simţul auzului.

  5. Cum asa, domne, „limitari” ? E un studiu care iroseste de prisos hartia, si, mai rau, ne induce sa credem ceea ce de fapt nu demostreaza. Sunt niste porcarii majoritatea studiilor astea cu corelatii.

    Si, tardiv, iata o explicatie excelenta a faptului ca asertiuni nefondate (sau fondate pe corelatii) ca in articolul doamnei Armanca sunt de fapt daunatoare:

    http://scholar.harvard.edu/huitfeldt/blog/classical-epidemiology-and-future-evidence-based-medicine

  6. Ultima remarca: nu, intervalul de incredere nu are nici o legatura cu obiectia mea. Asocierile alea pot fi ele estimate foarte precis, deci intervale de incredere mici, dar asta NU inseamna ca au gasit un efect *cauzal*.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro