vineri, martie 29, 2024

Tentativa de sinucidere a d-lui Adrian Năstase

După informaţiile din presă, care citează surse medicale, dl. Adrian Năstase s-a împuşcat în gât. Din fericire, proiectilul nu a atins zone anatomice importante, iar incidentul se va solda cu urmări relativ minore pentru sănătatea şi integritatea pacientului. Îi dorim d-lui Năstase, sănătate.

Este greu de speculat asupra intenţiei primare a d-lui Năstase. Din dinamica împuşcării apare ca certă o intenţie autolezionistă, mai puţin probabilă, dar posibilă, chiar una sinucigaşă. Asupra intenţiei secundare a d-lui Năstase, nu există nici un dubiu: sustragerea de la executarea pedepsei.

Într-o cultură publică emoţională şi degrabă înclinată la reacţii spontane de compasiune, ca a noastră, dl. Năstase va acumula probabil un oarecare capital de simpatie în urma gestului său. Acesta va fi interpretat de catre sprijinitorii săi drept dovadă de curaj, demnitate, onoare, ba chiar un fel de probă de nevinovăţie.

Opusul a toate acestea este adevărat. Nu curaj, ci laşitate în faţa răspunderii penale, nu demnitate, ci dispoziţia de a te umili public printr-un gest de auto-negare, nu onoare, ci ruşinea de a te dovedi atât de slab, încât să nu poţi înfrunta răspunderea faptelor tale.

Înfractori înrăiţi, criminali din străfundurile cele mai ticăloase ale societăţii, oameni umili, chinuiţi şi nefericiţi, care n-au avut de la naştere altă alegere decât mizeria, ignoranţa, disperarea şi criminalitatea, găsesc resursele de demnitate de a se constitui de bună voie ca deţinuţi, în paza justiţiei. Ceea ce zeci şi sute de mii de nefericiţi au făcut şi fac în România, gestul de a se prezenta corect şi demn la penitenciar în vederea ispăşirii pedespsei, gestul pe care ultimii infractori îl pot face, nu-l poate face profesorul unversitar de drept, intelectualul fin, marele politician şi conducător al Românie, dl. Adrian Năstase. Confruntată cu răspunderea, această mare proeminenţă a României se dedă la un spectacolul degradant al autoleziunii, pentru a amâna executarea pedepsei sau chiar a i se sustrage.

Au existat şi există mii şi zeci de mii de condamnaţi penal în România în situaţii de sănătate şi vârstă incomparabil mai dificile decât aceea a d-lui Năstase, dar care nu s-au gândit la auto-leziune, ca la un mijloc de ocolire a justiţiei. Iată că dl. Năstase, om puternic şi exemplar al României, nu se jenează să recurgă la orice mijloc pentru a se sustrage justiţiei.

În focul discuţiei, fost adus şi argumentul zecilor de mii de bătrâni şi bolnavi trimişi în puşcării şi lagăre de regimul comunist, numai pentru vina de a fi fost negustori, intelectuali, “fabricanţi”, avocaţi, etc şi pe care nu i-a mai întrebat nimeni cum se simt şi dacă rezistă la detenţie. Nu este un argument valabil: acela a fost un stat terorist, al nostru este un stat de drept, aceia au fost oameni nevinovaţi, dl. Năstase este vinovat.

A te răni, sau chiar a încerca să-ţi iei viaţa pentru a scăpa de lege şi justiţie, de frica unui trai mai puţin confortabil în detenţie (în condiţiile în care dl. Năstase se va bucura de toată grija şi respectul autorităţilor penitenciare) este un gest nedemn şi ruşinos, faţă de care o societate civilizată nu poate arăta înţelegere.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. Înfractori înrăiţi „gasesc resursele de demnitate de a se constitui de bună voie ca deţinuţi, în paza justiţiei”

    Hai ca m-apuca rasul. Sa le construim vreo statuie.

    Sinuciderea lui Nastase *dupa condamnarea definitiva* ar fi fost o pedeapsa tot atat de buna ca si inchisoarea. Ba chiar mai buna, ca inchisoarea e numai pe doi ani, iar sinuciderea pe eternitate. Pe mine ca cetatean ma intereseaza doua lucruri: condamnarea in justitie si eliminarea lui Nastase din viata publica (care e si rostul inchisorii). Odata condamnarea pronuntata, nu ma intereseaza daca Nastase dispare 2 ani la puscarie sau dispare o eternitate de glont sau de inima.

    Ati scris acum doar de dragul de a fi primul care scrie de sinuciderea lui Nastase pe contributors.

    • „Ce trist. Sa impusti mistreti in cap si sa incerci sa te sinucizi in git. Unde sint sinuciderile de altadata?”
      Dragos Ghitulete
      (asa se face Pontulache)

      Nu a scris primul ci secundul.
      In alta ordine de idei da-mi voie sa te intreb unde mai este satisfactia de a-l sti pe nenorocit la mititica daca isi ia zilele? Adica a stins lumina si gata? E la fel ca atunci cand trece maimuta cu X6 prin balta, te stropeste si striga „M..e fraiere!” Si-a trait traiul, si-a mancat malaiul si s-a dat la fund. Ce mi-a iesit aici! Chiar si cu acele conditii pe care le mentionezi (si cu care eu nu sunt de acord, ar trebui sa stea in cusca cu cei mai nenorociti infractori) tot e mai punitiva situatia.
      E las, e nemaipomenit de las (asta in cazul in care a vrut intr-adevar sa se sinucida si nu sa se automutileze), un profesor de drept care a vazut, nu? la viata lui mormane de dosare penale printre care si unele cu sinucideri. Pai ditai profu’ de drept (daca e luat pe drept bineinteles) sa nu stii sa iti iei miaul? Eu zic ca a vrut doar sa se automutileze precum vietasii care isi mai bat din cand in cand cate un cui in cap. Macar aia au parte de niste senzatii tari! Aia chiar merita ceva consideratie!
      Bombonel care si-a pus trancanul la lubenita si a nimerit in curpen e penal! Bine, a si fost condamnat asa ca am comis un plagiat!
      Suntem patetici ca natiune de doctori, nici sa ne sinucidem nu ne duce capul!
      De undeva de sus Cristian Panait zambeste!
      (Sper ca rudele lui sa aiba prezenta de spirit si putere sufleteasca si sa readuca acest caz in discutie!)

      • Mi se pare ca „satisfactia de a-l sti pe nenorocit la mititica” este primul semn ca acest caz e luat prea la modul personal – emotional, iar Romania e guvernata de prea mult emotional. Tara asta are nevoie de o raceala nemteasca.

        Acu, n-am nimic daca cineva prefera sa il vada la puscarie, dar sa zici ceva gen „uite dom’le ce demni sunt violatorii si hotii si ucigasii patriei, cum executa ei pedepsele cu demnitate pentru progresul tarii, nu ca lasul de Nastase care nu se gandeste sa dea un exemplu pentru tarisoara noastra” e hilar.

        Si apoi, sincer, lasand corectitudinea politica la o parte: satisfactia de a-l sti pe nenorocit la mititica timp de numai 2 ani, apoi fiind iar la antene, nu e depasita de satisfactia de a-l sti pe nenorocit mancat de viermi sub 3 metri de glod?

  2. da,domnilor;o societate civilizata nu l poate plinge pe un astfel de individ,il dispretzuieshte!
    tovarasii lui de drum,cretzu,spun ca din demnitate a facut o,pe dracu:din lasitate tovarasi.
    cine spune ca romanica nu progreseaza:inaintashii lui in ale pushcariei,aduceau dovezi medicale ptr a scapa.asta face un pas mai mult
    daca avea caracter(nu i vorba de demnitate)ishi tragea un glontz in cap inainte de venirea politistilor.asta e un gunoi!a facut o crza de moment;el marili om politic de romanica sa fie pus intr o celula,sa l scuipe colegii la propriu,nu sa se ploconeasca la picioarele lui,asta la facut sa participe la o alta telenovela rumineasca

    • „da,domnilor;o societate civilizata nu l poate plinge pe un astfel de individ,il dispretzuieshte!”
      Dusu
      (asa se face Pontulache!)
      Pariu ca la noi daca nu era las in 2-3 luni sau dupa parlamentare avea statuie in Gradina Icoanei ochi in ochi cu Porcul?

  3. Daca politicienii considera ca „demnitate si onoare” aceste reactii, propun sa facem o petitite prin care politicienii sa fie cat mai demni si cu onoare. Evident, alegerea sa fie a lor, dar sa stie ca noi poporul ii dorim asa.

    • Eu posibil ca ancestorii lui nastase, au emigrat din Japonia in Romania cu multi ani in urma(tar-ta-she-sh-ti e o expresie japoneza veche, nu cred ca se mai foloseste in ziua de astazi, si se traduce,cu aparoximatie: al vostru va fi cazanul cu smoala – dupa cum bine se stie japoneza veche ca si limba a aparut dupa ce Imperiul Roman a ocupat insulele Shi-Ko-Ku si Hon-Shu, populate de inca si mai vechi triburi saxone migrate de prin codrii Nottingamului (in engleza Nottingam Forest – probail iubitorii de soccer inteleg mai bine) – de aici si aparenta , dupa cum remarcati, de un fel de latino-english!) caz in care rationamentul dv. pica domnule Lalu :-))

  4. Domnule Lalu, daca sunteti un om liber, fara angajament, sa stiti ca nu este absolut obligatori usa scrieti despre orice subiect si orice eveniment.
    Pot sa va spun ca insistentele cu care unii jurnalisti, formatori de opinie, s.a.m.d. incearca acum sa acopere subiectul minimizandu-l sunt contraproductive. Provoaca furie. De fapt, un amestec exploziv de furie si teama.
    Inainte de dramaticul act al domnului Nastase am incercat sa-i determin pe cunoscutii mei sa citeasca cele 154 de pagini ale motivarii sentintei de la prima instanta. Stiti care, aceea in care curtea recunoaste ca nu exista probe directe ale vinovatiei si ca niciunul dintre cei 970 de martori ai acuzarii nu l-a incriminat pe Nastase. Am reusit, cu chiu cu vai, sa-i fac pe aproximativ 10% din ei sa citeasca macar de la pagina 110 incolo (fragmentul interesant).
    Astazi, absolut cunoscutii mei mi-au cerut sa le transmit pe email toata motivarea. Toti vor sa vada cum poate fi furata libertatea unui om fara probe directe si fara marturii inciminatoare.
    La unii am simtit doar furie pura. La altii, care-l antipatizau pe Nastase, am simtit teama si o intrebare: daca mi s-ar aplica si mie acelasi tratament?Daca se va intampla?
    Lasati sa treaca putin timp si acordati-va beneficiul gandirii critice. Chiar credeti ca stiti adevarul in acest caz? Chiar credeti?

    • „Inainte de dramaticul act al domnului Nastase”???????
      Unde e dramatismul intr-o inscenare? Era drama daca individului ii reusea ceea ce nu isi dorea de fapt! Eu daca imi pun asta in minte ma impusc in cap cu 8 politisti in jurul meu! Si am tras cu arma doar o data in viata mea!
      Eu cred ca Mistretul cu coltii de mamaliga spera chiar si in acest ultim moment ca o sa scape, nu stiu cum dar spera el cumva… Si cand i-a vazut pe gabori a zis ia sa iau eu trancanul ala incarcat cu cartuse umplute doar cu un sfert din pulbere si sa imi bag o boaba in gusa! Asa o sa devin erou al nemuncii socialiste postdecembriste! Mai mult! Sunt sigur ca in prealabil a testat manevra pe niscai guse de porci la Cornu.
      Asa ca lasati-ne cu povesti-le lacrimogene pe care doar spectatorii „inteligenti” ai Haznalelor le „musca”!
      Back to the „Postac academy”, teacher badea awaits you!!!!

    • cassandra:
      vad ca sunteti o excelenta sursa de infomatii in ceea ce il priveste pe ousor. poate ca printre documentele dumneavoastra se afla, ca din intamplare, si cele care dovedesc acumularea unei uriase averi de catre nefericitul condamnat nastase, din care sa reiasa clar cum de primul ministru de atunci a putut – ce sa vezi, facatura! – acumula o avere considerabila tocmai pe cand domnia sa isi exercita cu mare dibacie functia de sef de guvern al unei tari batute de soarta. cred ca astfel de documente ar induiosa pe multi.

    • Sigur , iar Matusa Tamara invelea ciocolata in staniol in timp ce derula tranzactii imobiliare invizibile de milioane de euro . E in alt caz , dar e irelevant . Stii ca Ponta ar trebui sa faca si el vre-o doua luni de inchisoare ?

      Iar cu Nastase mi-e teama ca am asistat la o piesa de teatru care s-a sfarsit tragicomic . Adica el ar fi vrut sa mimeze o criza si o tentativa de sinucidere dar cand politistul a sarit sa-i ia arma aceasta s-a descarcat .. din fericire pentru el fara sa-i puna viata in pericol . Altfel nu are sens nimic , nici dorinta de a se sinucide atat timp cat era vorba de o bagatela de cateva luni , nici felul in care a facut-o daca prin absurd dorinta de sinucidere ar fi fost reala.

      My2c

    • Daca va preocupa dreptul poate ati auzit si de argumentul „longa manus” sau al mainii lungi.
      Cineva actioneaza prin intermediul altcuiva pentru a-si atinge scopurile ilegale, considerand ca astfel nu v-a fi prins. Intr-adevar, participantii la Trofeul Calitatii nu i-au pus banii in buzunarul de la haina, lui Nastase. I-au virat in contul altcuiva care, apoi , a platit toata campania electorala lui Nastase.

    • Traim intr-o lume bezmetica in care valorile sunt amputate si amestecate, astfel incat nu mai exista repere. Am depasit de mult timp furia legata de ideea condamnarii in lipsa probelor directe – pe care insa nu o voi accepta niciodata. Teama care imi apare in aceste zile este legata de oamenii din jur, de la care, indiferent de cat de educati par a fi, nu mai stiu la ce ma pot astepta. Revenind la cazul in speta, sunt consternat de faptul ca sunt foarte multe personaje, foarte vocale, care au certitudinea ca A.N. si-a inscenat sinuciderea. Nu vreau sa deranjez certitudinile oamenilor, dar doresc sa le atrag atentia ca Parchetul condus de Codruta l-a trimis pe seful sectiei judiciare, Horia Selaru, sa faca ancheta. Poate ar trebui sa aiba rabdare pana la finalizarea acesteia.
      Citindu-va comentariul am avut senzatia ca parca nu este totul pierdut. Nu este prima data. Va multumesc!

  5. Plecand de la premisa ca declaratiile oficiale ale autoritatilor sunt reale – respectiv ca politistul i-a salvat viata in momentul cand Nastase se pregatea sa apese tragaciul, as contura urmatoarele supozitii. Unele dintre ele vi se vor parea SF, dar cine stie ?!
    1. La un moment dat, psihologic, Nastase CHIAR a vrut sa se sinucida. Nu este vorba de unul ca Becali, care se simte la fel oriunde ar fi – in PE sau la puscarie. Este vorba de un om extrem de rafinat, cult, foarte inteligent, care, brusc, se scoala din matase si va trebui sa se culce seara urmatoare pe rogojini…La nivelul lui, este imposibil sa accepti o trecere atat de rapida de la o extrema la cealalta. Dupa ce ti-ai baut cafeaua cu Clinton, nu poti servi un nechezol cu gardianul de serviciu…
    2. Tentativa esueaza, Nastase isi revine rapid la capacitatile psiho-intelectuale maxime si actioneaza in consecinta.
    3. Paranteza: ca medic, m-a bufnit rasul cand am vazut cum este preluat de ambulanta de la domiciliu. Si cum exacerbau apocaliptic televiziunile de partid evenimentul.
    4. “Marea operatie chirurgicala de reconstructie a pretiosului gat” se dovedeste a fi un mare fas. Apreciez ca peste 90% din cat a durat a fost dedicat reparatiilor estetice. Nastase a avut o banala zgarietura, ceva mai adanca decat media.
    5. Intra in scena marele chirurg Bradisteanu. Nu am pus ghilimele la “marele” pentru ca, profesional, chiar stie ce face. Moral insa ar trebui inchis pe viata. Acest “medic” a refuzat dreptul la viata al multor pacienti cardiaci dintr-un singur motiv: in lipsa sa din spitalul Floreasca, NIMENI – nici macar medicii primari – nu aveau voie sa foloseasca sala de interventii cardiovasculare. Era pur si simplu inchisa cu cheia, cheia statea doar la Bradisteanu iar bolnavii erau trimisi la alte spitale, cu mult mai putin dotate din punct de vedere al aparaturii. (am facut rezidentiatul la Floreasca, stiu ce vorbesc). Dar omul tine in parcarea din fata spitalului masini de 300.000 euro – se poate verifica usor. Sa fie oare salariul de chirurg cardiovascular atat de mare ? Nu stiu, eu am o alta specialitate, mai “pamanteana”.
    6. Brusc, conform lui Bradisteanu, Nastase este foarte bolnav: diabetic, cardiac, stresat. Saracul…
    7. Acelasi Bradisteanu afirma ca este de mirare ca Nastase n-a facut inca infarct, si ca este foarte probabil sa aiba nevoie de o interventie pe inima. Adica ieri esti perfect sanatos, iar azi trebuie sa faci by-pass…
    8. Mi se pare extrem de abuziv pentru toti cei care platesc taxe ca Nastase sa fie tinut doua saptamani in spital. Repet, a fost vorba de o zgarietura, iar tratamentul pentru afectiunile cardiace (?!) poate fi administrat foarte usor in orice spital-penitenciar.
    9. Nu stiu ce se va intampla juridic in timpul astfel castigat, vom vedea. Pentru ca asta se urmareste – TIMP, cat mai mult TIMP pentru ca Nastase si amicii sai sa gaseasca modalitati de intarziere/anulare a pedepsei.
    Si acum scenariul SF promis:
    1. Nastase va fi operat pe inima, mai castiga astfel chiar si doua-trei luni. Avand in vedere bunii prieteni medici (mi-e rusine ca-mi sunt colegi) chiar mai mult.
    2. Astazi s-a votat modificarea la legea referendumului.
    3. Se ajunge in toamna, la alegeri. Castiga majoritatea USL-ul.
    4. Basescu va putea fi santajat foarte usor: vrei sa apuci 2013 la Cotroceni si sa fii lasat in pace ulterior (pentru ca si Basescu are scheletele lui in sifonier), gratiaza-l pe Nastase.
    5. Basescu se conformeaza.
    6. Iar Ponta jubileaza: va scapa astfel de Antonescu si va fi urmatorul presedinte al Romaniei.

    Pareri ?

    • Pareri…

      1. De unde atata siguranta domnule Marius? Cum de stiti ca a fost doar o zgarietura? Acum nu vreau sa ii cred nici pe baetii de la tv (cu 4 plagi impuscate) dar nici dumneavoastra nu pareti a fi departe de ei. Nu e mai corect sa acuzam oamenii dupa ce avem toate datele?

      2. Asa il cunosti tu pe basescu? Sa „se conformeze”?

      3. Antonescu oricum nu va fi niciodata Presedintele Romaniei, indiferent ca vor fi alegeri acum sau in 2014 (nu 2013)

      4. Nu as vrea sa cad pe mana unui „medic” ca dumneavoastra.

      Cat despre autorul initial ce poate fi spus? In aceste momente e mai bine sa taci. Fiecare om isi poate face singur o opinie despre ce s-a intamplat, de ce s-a intamplat si cum ar trebui privita situatia. Chiar nu e nevoie de „formatori de opinie”, cum nu e nevoie nici de spectacole grotesti precum cel oferit aseara de televiziuni.

      La fel ca tine, si autorul „stie” ca nastase a comis acest act, nu din onoare ci din lasitatea si frica pierderii unui trai bun. Tot el vorbeste despre „sustragerea de la executarea pedepsei” lasand idea in coada de peste: ori incercarea de sustragere se refera la suicid, ori se refera la incercarea constienta si directionata de a se automutila pentru a scapa de pedeapsa. Asta desi moartea reprezinta cea mai mare pedeapsa aplicabila respectiv automutilarea nu poate insemna sustragere ci doar, in cel mai bun caz, o amanare.

      Nu voi considera gestul lui Nastase ca fiind unul demn, onorabil, de urmat. Si aici va inselati. Romania nu este de acord cu acest gest. Urma de empatie eventuala vine pentru OMUL Nastase, nu pentru INCULPATUL Nastase cum lasati, fara pic de rusine, sa se inteleaga.

      In schimb voi considera gestul dumneavoastra de a scrie aceste randuri, domnule Lelu, un atac josnic, dezonorant si dezgustator. Sau poate ne veti arata valoarea acestui articol.

    • Chiar ar fi interesanta o evaluare medico-chirurgicala a împuscarii si a operatiei. Este plauzibila dinamica împuscarii ? Cum se împaca ea cu o interventie de chirurgie estetica ?

      Scrieti ca: „Apreciez ca peste 90% din cat a durat a fost dedicat reparatiilor estetice. Nastase a avut o banala zgarietura, ceva mai adanca decat media.”

      Este o ipoteza interesanta. Puteti elabora ? Ar deschide noi perspective de întelegere a tristului eveniment.

      Având în vedere importanta cazului, cred asadar, ca o analiaza de plauzibiliatate a întregului eveniment arestare-autolezionare-interventie chirurgicala, coroborata cu imaginile de la urcarea în ambulanta si cu arice alte informatii ar fi necesare pentru o clarificare a unui caz nu lipsit de nebulozitati.

      • pai totul va avea sens prin probe indirecte in momentul in care se vor pune cap la cap urmatoarele:
        – Rus declara (probabil nevoit ca se poate verifica cu cine a vorbit nastase, s-a mai facut asta acum 2 saptamani) ca l-a sunat Nastase si i-a dat indicii de suicid;
        – Rus declara ca a trimis ambulanta (nu tu psiholog pentru un act ce denota nebunie nu forte specializate);
        – Familia lui Nastase nu stia ca el vrea sa se sinucida si sa faca ceva, dar stia Rus;
        – Politistul care „l-a impiedicat” pe Nastase mai mult ca sigur va fi decorat. Nu va accepta proba cu detectorul de minciuni sa spuna cum a fost intr-adevar;
        – Nastase cu ditamai arma ce omoara un urs s-a impuscat iar traiectoria glontului care am inteles ca a iesit prin umar tras din clavicula (nu ma pricep dar inteleg ca e zona sigura) este explicata de lupta cu politistul (care va fi declarat erou si isi va fi primit partea)
        – Nastase va sta 1-2 luni cu zgarietura si 5-6 pe teme cardiace in spital apoi va fi exonerat pe motivul ca e suficient de nebun sa nu faca parnaie, dar suficient de normal sa fie lasat liber (eventual bonus o functie)

        doar supozitii binenteles, de genul daca funeriu a scris in Nature unde au scris si 300 de nobeli, dar Nature il ataca pe Ponta e clar ca Nature si intreaga presa straina si credibila incluzand agentii de presa ce au relatat subiectul Nastase lasand sa se inteleaga ca isi merita soarta sunt toate basiste.

        Probele sunt in mana doctorilor alesi pe spranceana si care sunt obligati de secretul profesional sa taca, in mana politiei (probabil partinitoare, chiar Rus a declarat ca a dispus sa trimita repede oameni de ordine acolo) iar impresiile si pareriile le vedem 90% din antene, realitati si alte unelte propagandistice. Suficient cat sa scape toti basma curata.

        In plus, Nastase isi petrece zilele cu maxima ingrijire si pupat in fund la TV alaturi de prieteni, familie, ziaristi, oameni din inalta societate, doctori, avocati, etc. Exact ca si pana acuma.

        Nu pot sa nu observ paralela intre Revolutia lui Iliescu si victimele colaterale si Tentativa lui nastase si fularul lui colateral alaturi de cele 4 zgarieturi.

        • Se pare ca „sinuciderea” a fost doar un act de automutilare avand ca scop sustragerea de la executarea condamnarii. Justitia a pronuntat sentinta, iar condamnatul este, de acum, in raspunderea ministerului de interne condus de acolitii condamnatului. Asa ca acesta isi va petrece, probabil, prin spitale, perioada condamarii. De nu-l va gratia actualul presedinte, o va face posibilul succesor provenit din USL. Mai mult, s-ar putea ca acest nou presedinte sa acorde amnistie, care il va spala pe condamnat de toate consecintele condamnarii. Dar nici macar amnistia nu va convinge opinia publica de faptul ca A.N. e un om onest. Dovada: averea fabuloasa avere adunata rapid si fara o justificare clara.

        • //
          cand un om vrea sa se sinucida trimiti ambulata nu psiholog… si aporopos vorba de psihiatru nu de psiholog

          PS: in caz ca nu stiati sunt foarte mari (statistic vorbind) sansele sa o dai in bara la sinucidere cand chiar VREI sa te sinucizi…

      • Ceva straniu: de ce au venit doi politisti la domiciliul condamnatului desi acesta avea la dispozitie 24 ore pt. a se prezenta singur la penitenciar?

    • mda…
      daca chiar esti medic… sa-mi spui la ce spital lucrezi ca sa NU trec pe acolo…

      tata e medic… si stiu un lucru de la el: NU POTI PUNE UN DIAGNOSTIC FARA SA VEZI PACIENTUL!!! si asta la o raceala nu la o impuscatura…
      deci ai vazut rana lui nastase sa ai dreptul sa-ti spui parerea?!
      daca nu imi pare rau nu este decat un forumist portocaliu care-si da cu parerea pe site (evident luat in considerare ca doar e tot portocaliu).

      da nastase merita puscarie (la fel ca basescu. iliescu, ritzi, roberta s.a.m.d.). dar pur si simplu imi e greu sa cred ca te poti „face” ca te sinucizi si sa te impusti intr-o zona atat de sensibila cum este gatul.
      pe langa asta un pic de analzia logica ne-ar arata ca daca vroia sa faca spectacol era NECESAR sa iasa cu bandajele la vedere si cu hainele pline de sange!!! daca vroia sa faca spectacol NU iesea cu fularu la gat intr-o incercare disparata de a ascunde tentativa (apropos, de unde a aflat presa ca e sinucidere? ca autoritatile nu au spus)

    • Vreau sa raspund lui Marius:M-a impresionat pertinenta analizei Dv.

      Hazardul a facut ca pe 21 iunie ,deci imediat ce Nastase Adrian a fost internat in spital sa sufar si eu un traumatism craniocerebral cu plaga deschisa a scalpului occipital dreapta,comotie etc. Am fost luata de la locul unde s-a intamplat si adusa la Spitalul Floreasca in jurul orelor 15 de catre un echipaj SMURD. Marturie sta fisa de observatie 19141 din 21 iunie 2012.(daca cineva se indoieste)
      Domnule Marius exact cum descrieti, sunt proceduri standard de care ca asigurata am beneficiat, cat si de extrema competenta si amabilitate a intregului personal medical.Mi s-au facut o serie de investigatii paraclinice, analize de sange atat hemoleucograma cat si biochimie, computertomografie de craniu, mi-a fost cercetata intreaga coloana, mi s-a aplicat un tratament medicamentos sustinut ,oricum intreaga pretuire pentru oamenii din UPU Floreasca.
      Am fost dusa dupa 3 ore de investigatii in UPU, pe sectia de neurochirurgie, unde am stat peste noapte intr-un salon mixt -441- cu 20 de bolnavi la etajul 4. Nu a fost placut ,dar pentru a fi urmarita era necesar.
      Am fost externata a doua zi,asa a dorit medicul neurochirurg si cred ca a fost mai bine pentru starea mea fizica si spirituala.Multumesc.
      De ce condamnatul Nastase Adrian pentru eventuale excoriatii(daca ele au existat)trebuie sa stea intr-un spital de urgenta asa de mult?
      Eu cu traumatism craniocerebral, cu comotie si plaga deschisa a scalpului nu puteam beneficia de acelasi tratament? De ce nu m-a dus in rezerva cu domnul Nastase?Am avut si eu nevoie de perfuzii, de intubare nu-mi era si mie mai bine sa stau in aceea rezerva cu domnul Nastase, sa discutam probleme de drept(apropo si eu am terminat dreptul acum zeci de ani).
      Ma simt frustrata, eu de ce nu pot sa stau in spital o saptamna, doua?Si in astfel de conditii? Cum a ales dl. Bradisteanu salonul?Si mie mi s-a descoperit un diabet deci puteam fi colega de salon cu dl. Nastase,sunt o fata curatica,nu fumez,nu beau alcool.
      Sau, daca nu este in regim de detentie, de ce nu l-a adus la noi in 441 sa vada cativa bolnavi in pampersi, cativa cu drenuri la cap, o parte goi, caldura cat cuprinde ?!
      Este tratat preferential?da ciubuc? sau are o mare trecere la conducerea spitalului?
      Exista vreo fotografie,film etc din care sa reiasa cand i s-a scos fularul la UPU ce s-a gasit?
      Nimic desigur. Cred ca imediat a fost adus la salon si trai neneaca s-au gandit la noi stategii de sustragere de la executarea pedepsei.
      E rusinos.Vedeti viata bate filmul,cine credea ca voi nimeri la Urgenta Floreasca in aceeasi perioada cu cel mai faimos condamnat din Romania.La mine Salvarea a ajuns din cauza traficului in 30 de minute, la el era deja acolo dupa declaratia domnului Rus. Se stia oare ce va face?sau ce trebuia facut ca sa iasa aceasta dramoleta cu eroul de la Tartasesti? Poate stie cineva.

      • Unul din fostii mei amici (fratele unei prietene din copilarie a sotiei mele) a avut o problema familiara in urma careia a devenit depresiv. In urma unui tratament (cu antidepresive) revenise la normal. Tipul a fost un medic internist foarte apreciat (examenul de stat il luase cu nota 1) si lucra la spitalul Charitee in Berlin. Dupa un anumit timp boala s-a reintors dar nu s-a tratat. Intr-o buna zi, sora lui l-a gasit spinzurat in apartamentul ei. A fost un soc atit pentru familia lui cat si pentru toti prietenii si colegii lui (in urma lui lasase doi copii, 8 si 12 ani). Dat fiind faptul ca depresivitatea este o afectiune psihica (o boasla) ar fi incorect sa-l condamn de lasitate.

        http://www.netdoktor.de/Krankheiten/Depression/Tipps/Psychoterror-Mobbing-5274.html

        Salutari din Berlin

  6. Stimate Domnule Lalu;

    De ieri, Nastase Adrian si-a pierdut dreptul la apelativul DOMN; el este DETINUTUL sau PUSCARIASUL Nastase Adrian
    Detinutul Nastase are „profunde” probleme psihice; boala sa se numeste fobie de penitenciar.

  7. Credeti ca ” mizeria, ignoranta, disperarea si criminalitatea” sunt criterii suficiente sa plasam ” oameni umili, chinuiti si nefericiti” in ” strafundurile cele mai ticaloase ale societatii.”? Si cu ce autoritate morala? A nu recunoaste si a nu intelege o drama umana, indiferent cine este nefericitul actor si in ce circumstante apare aceasta, este o dovada de ingustime de spirit. Singura atitudine rationala care am vazut-o in spatiul public in ultimele ceasuri a fost cea a D lui Cristoiu care intrebat despre subiectul in speta a replicat: – Eu nu-i comentez pe invinsi!

    • Spuneti asa:

      „…Singura atitudine rationala care am vazut-o in spatiul public…”

      Corect: singura atitudine rationala PE care am vazut-o…”

      In rest, blufati lamentabil. Cand a furat sau cand, meshin si arogant, i-a invitat pe alii „sa-i numere ouale”….decentul Adrian NASTASE nu a trait nici o drama!

      Acum, cand trebuie sa-si asume, barbateste, consecintele lacomiei, nemerniciei si ilegalitatii actelor sale….bravul jurist joaca la cacealma intr-un teatru de un grotesc absolut!

      Pardon….sa fim seriosi!
      Si demni!

      Ca de ipocriti, lasi si papagali impostori…e plina lumea!
      Si nici Adrian NASTASE nu se sfieste sa faca parte din aceasta categorie!

      • Daca Nastase, cel caruia pâna si dusmanii ii recunosc inteligenta si rafinamentul, a facut toate nebuniile care i se imputa, ma gândesc cu groaza ce-ai fi facut tu, daca hazardul sau destinul te-ar fi pus in aceleasi circumstante. Drama este ca unii nu inteleg ca hotia, ipocrizia ,aroganta….samd sunt parte a naturii umane si ne caracterizea pe toti. Justitia a invins in România, lucru pozitiv. In momentul asta Nastase a devenit un detaliu. Al calca in picioare acum este dovada irefutabila ca tu ai acelasi caracter meschin, arogant si tot ce vrei tu sa-i reprosezi lui Nastase( cu conditia sa ai oua).

  8. Domnule autor, Cred ca dl Adrian Nastase a luat aceasta decizie pentru ca nu a suportat umilinta, avand in vedere personalitatea pe care o are, functiile prin care a trecut, etc. Cred ca i s-a parut mult prea umilitor modul cum a fost condamnat de catre doamna Livia Stanciu din Galati (magistrat de 32 de ani). Doresc sa mentionez si faptul ca Doamna Dr. Livia Stanciu a fost numita in functia de presedinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in 2010 de catre presedintele jucator Traian Basescu. Oare unde a numit Doamna Dr. Stanciu sursele de inspiratie in lucrarea domniei sale de doctorat (la subsol sau la bibliografie?)

    • Prietene, aici vorbim despre marsavia tovarasului detinut de drept penal Bombonel, daca vrei sa deturnezi discutia du-te rogu-te si deturneaz-o in alta parte, undeva unde latratul este incurajat! Gen Antena 3.

      • domnule portocaliu (si eu pot vorbi la misto)
        daca este cum zice el in acest coment… atunci are toate sansele sa castige la CEDO si ca noi sa intram in euro prin anu 3500
        o sa fie interesant daca o sa castige intr-adevar la cedo ce o sa mai spune-ti tovarasi portocalii. sincer sper sa nu castige pentru ca asta ar ingropa de tot romania dar…
        pe langa asta justitia tot 0 e omule… e ritzi dupa gratii?! nu?! ok… pana nu e unu din aia de la pdl anchetati dupa gratii nu o sa consider aceasta incarcerare decat un razboi politic (da poate fi politic chiar daca omu e vinovat).
        o sa consider ca justitia merge cand o sa vad un condamnat de la partidul aflat la guvernare (si care a numir procuroru general s.a.m.d.) cand o sa vad ca cei ce omora oameni cu masina nu mai primesc 2 ani cu suspendare sia.m.d. pana atunci acest caz nu inseamna decat un circ ieftin (si din partea pdl si din partea psd)

  9. e o chestiune de onoare si incompatibilitate a mentalului cu realitatea, daca nu intelegeti asta… asa cum lorzii japonezi si servitorii lor isi faceau harakiri dupa o infrangere sau o mare rusine publica, sau marea majoritate a detinatorilor de sange albastru se sinucideau in momente de mare restriste ptr onoarea lor, nu vad nimic gresit, iar sa vorbim de lasitate e o aberatie ptr ca-ti trebuie sange in tine ca sa faci gestul doar ptr onoare, ca a incercat sa-si rezolve situatia in alt fel decat cum i s-a cerut de completul de judecata.. vad ca sunteti si ilogici cand afirmati ca fuge de raspundere comitand un gest las.. pardon me? pai cand vrei sa platesti cu viata in locul condamnarii de doi ani (sau opt luni mai precis), numiti asta lasitate? desigur ca ptr oameni cu un simt distorsionat al onoarei (doar am indurat orice toana a unui tiran in trecut ptr mai bine de zece ani – ma refer la perioada mai neagra a regimului ceausist) e posibil sa ti se para gestul ca o fuga de raspundere.. daca te uiti la finalitatea gestului insa (vorbim de ‘plata suprema’) e vorba de fuga de raspundere in ‘nefiinta’.. e asta un gest de lasitate sau fuga de raspundere? as zice ca din contra, cand vrei sa platesti cu viata te supui unui act care e inzecit mai dur decat pedeapsa maxima din codul penal. oamenii care au pretentii in viata, indiferent de abuzurile datorate unor excese de putere din trecut, aleg de regula sa se sinucida in asemenea momente.. si atunci, despre ce dracu’ vorbim aici, sau in presa romaneasca, mai precis?

    • sinuciderea este un act de suprema lasitate, condamnabil în orice sistem de referinta moral, un gest pentru care nu trebuie sa existe nici întelegere, nici compasiune
      ma feresc cu mare grija de solutii, judecati si condamnari apodictice si respect libertatea umana în toate formele ei posibile
      nu si-n cazul sinuciderii

      • cred ca perceptia d’vstra despre sinucidere e exact pe invers, d’le Lalu.. in anumite momente ale vietilor lor anumiti oameni nu gasesc ratiunea ptr a continua. ceea ce condamnati ca suprema lasitate e doar or suprema dezamagire si pierdere a sperantei. practic acuzati de lasitate suprema un obicei caracteristic in istorie mai degraba oamenilor de caracter, cu asteptari nemediocre de la viata.. imi pare rau sa vad ca dovediti o atat de superficiala intelegere a fenomenului. o zi buna.

        • Acum pe bune, ce motiv ar fi avut Traian sa se sinucida dupa ce i-a batut pe daci? Si cine mai construia Forum-ul, si mai ales Columna?

          Re Decebal, el tocmai pierduse un razboi, nu a fost prins cu furtul, cred ca e o diferenta.

          Acum insa traim in secolul XXI. In cultura romaneasca moderna sinuciderea e ori manifestare a unei boli mintale, in care caz ar trebui sa avem numai compasiune, ori rezultatul frustrarii narcistice.

          Pentru narcisistii ingamfati care-si pierd imaginea in urma propriei delincvente, nu pot sa am compasiune, imi pare rau.

          • Vorbesc se intelege de sinuciderea lui Decebal.
            PS Vedeti ca sinuciderea nu e intregime o probl de dezechilibru mintal. Mai cautati, nu doar nebunii se sinucid. O sugestie ar putea fi tratatul lui Durkheim despre Sinucidere. Ia uitati-va putin la rezultatele lui: protestantii se sinucid in nr mai mare decat alte populatii, vaduvii mai mult decat casatoritii, celibatarii mai mult decat vaduvii etc etc. Concluzia? Pai, nu trebuie sa fii nebun ca sa te sinucizi, e suficient sa fii prost integrat ca sa ajungi la acest nivel de prabusire. :)

      • „sinuciderea este un act de suprema lasitate, condamnabil în orice sistem de referinta moral, un gest pentru care nu trebuie sa existe nici întelegere, nici compasiune”
        Sunt consternat. Pai, sinuciderea implica un colaps al fiintei. N-are importanta daca e o prabusire nervoasa, morala etc. Tot colaps se numeste. Or, cum poti sa excluzi empatia, compasiunea etc pt cineva in situatia asta. Oricum, dispretul asta suveran n-are nimic crestin in el, daca sistemul ala bestial de referinta de care vorbiti va vine cumva de aici.
        Si inca ceva: sunt sisteme morale care includ sinuciderea, de ex codul onoarei samurailor; Seneca si-a taiat venele fara sa clipeasca, iar in Coran sunt pasaje care inspira si azi sacrificiul suprem multora; in Elvetia, sinuciderea e legala, iar Ramon Sampedro din The Sea Inside de orice ar putea fi acuzat, dar numai de lasitate nu.
        O judecata de o ingustime si o lipsa de umanitate care ar trebui sa-i sperie pana si pe inchizitorii de odinioara

        • De acord cu Dvs. ca sinuciderea este o tema vasta ce merita o abordare foarte nuantata. Discutia se poarta din Antichitate, n-o vom epuiza noi. De fapt, sinuciderea este o tema perena a vietii.
          Mi-am exprimat pe scurt si simplificat, punctul de vedere cu privire la acest act ultim. Probabil nu trebuia s-o fac, ci sa ma mentin în registrul sinuciderii d-lui Nastase, care este nivelul cel mai de jos, al simularii kitsch.

      • tocmai ti-ai facut stramosu las (decebal)
        pe langa asta tocmai ai facut japonezii lasi

        sinuciderea este , in general, un gest de curaj! depinde de situatie.
        ia un cutit in mana , incearca sa-l bai in piept si vezi daca poti. apoi sa-mi spui mie daca necesita curaj sau nu.

        daca nastase a facut-o din lasitate sau nu asta este cu totul alta dicutie.

        • „tocmai ti-ai facut stramosu las (decebal)”
          Gresiti pentru ca porniti in afirmatia d-vs de la actualul sistem actual de valori pentru a judeca actiunile unei alte societati dupa valorile de acum. Noi suntem monoteisti de cateva sute de ani, moralitatea societatii e modelata dupa doctrina crestina. Valorile de acum statueaza sinuciderea ca fiind un act de lasitate.

          „pe langa asta tocmai ai facut japonezii lasi” japonezi sunt majoritari Shinto(de fapt un mix intre Shinto si Budisnm). Valorile morale Shinto, ce au modelat societatea, presupun constinciozitate, respect fata de reguli – din pacate foarte departe de stilul nostru de a fii

          Discutia e mai ampla…

          „sinuciderea este , in general, un gest de curaj!”
          Diferenta dintre nebunie sau curaj e data doar de succesul actiunii..

  10. Avind in vedere functiile prin care a trecut si personalitatea pe care o are cred ca dl Nastase a luat aceasta decizie pentru ca nu a suportat umilinta. In calitate de profesor universitar de drept (precum si membru al Societatii Franceze de Drept International si al Societatii Americane de Drept Internationa) i s-a parut probabil mult prea umilitor sa fie trimis in spatele gratiilor (fara probe directe) de catre Doamna Dr. Livia Stanciu din Galati (magistrat de 32 de ani) numita in fanul 2010 in unctia de presedinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie tocmai de catre oposantul lui politic – presedintele jucator Traian Basescu.

    • „Avind in vedere functiile prin care a trecut si personalitatea pe care o are”, Nascase (fara domn, ca nu a fost niciodata domn; un domn nu ne trimite sa-i numaram ouale, sau poate e domn pentru tine si cei ca tine, care, spasiti, probabil v-ati dus sa i le si numarati) a jucat un teatru, care continua cu o telenovela.

      Duceti-va si ridicati-i statuie, langa Paunescu. Nu uitati sa-i scrieti acolo: „cel mai mare si mai admirat hot al romanilor, o lumina calauzitoare pentru prostime si un munte de aroganta pentru restul oamenilor normali”. La libera alegere, puteti sa specificati: „Un mare actor al scenei politice”.

  11. Am serioase indoieli ca ar fi vorba, in cazul lui Adrian NASTASE, de un orgoliu imposibil de masurat. Mai degraba as spune ca e vorba de o LASITATE IMPOSIBIL DE MASURAT.

    Telenovela declansata de Adrian NASTASE este cea mai penibila postura a unui fost demnitar roman in ultimii 22 de ani! Sa fim seriosi…Daca ar fi vrut sa se sinucida, o facea tragandu-si un glont in gura sau pur si simplu punand teava pistolului la tampla si apasand pe tragaci. Cacealmaua declansata de “tentativa” de sinucidere a lui NASTASE este tipica nu unei “disocieri a personalitatii”, ci unei TERIBILE PROBLEME DE CARACTER!

    Oameni de calibrul lui Corneliu COPOSU (ca sa numesc doar unul dintre martirii inchisorilor comuniste), care a suportat ABSOLUT NEVINOVAT supliciile a 17 ani de puscarie grea, cu torturi inimaginabile…sunt pe cale de disparitie in Romania. Iar un papagal ghiftuit, hot si lipsit de scrupule ca Adrian NASTASE, care i-a invitat pe unii “sa-i numere ouale”…joaca un teatru grotesc atunci cand este condamnat la NUMAI 2 ani pentru furturi greu de imaginat…Gretos e putin spus!

    Acum vreo 100 de ani, un exponent al elitei politice si intelectuale de atunci, Titu MAIORESCU spunea:”…Nu de inteligente duce lipsa natia asta, ci de caractere”.

    Adrian NASTASE este doar UNUL DINTRE LASII care confirma, dupa 100 de ani, ca Titu MAIORESCU avea dreptate.

    QED!

  12. @Xu
    Stimate domn, mai intai doresc sa precizez – si imi cer scuze daca tonul mesajului meu a parut dur – ca am toata compasiunea pentru OMUL Nastase. O tentativa de sinucidere ramane o tentativa de sinucidere. Cred ca am spus destul de clar: „Nastase CHIAR a vrut sa se sinucida”.
    Si acum o sa incerc sa raspund la intrebarile dvs.
    „1. De unde atata siguranta domnule Marius? Cum de stiti ca a fost doar o zgarietura? Acum nu vreau sa ii cred nici pe baetii de la tv (cu 4 plagi impuscate) dar nici dumneavoastra nu pareti a fi departe de ei. Nu e mai corect sa acuzam oamenii dupa ce avem toate datele?”

    Declaratiile postoperatorii ale dr. Lascar si dr. Bradisteanu confirma spusele mele. O simpla plaga penetranta, fara atingerea niciunei structuri anatomice vitale. Se adauga sursele personale – fosti colegi de la Floreasca.
    Iar ambulanta de la fata locului – modul de „interventie” a fost de-a dreptul jignitor pentru aceasta nobila institutie numita Salvare/Smurd. Stiti ce ar pati in viata reala un echipaj care ar lua un pacient impuscat „bandajat” cu un fular si o patura ? Nici macar o linie venoasa ?!
    Nu va suparati, e de cascadorii rasului…

    „2. Asa il cunosti tu pe basescu? Sa “se conformeze”?”

    Din fericire/pacate, cum vreti s-o luati, nu-l cunosc. Dar, ca si Nastase, Basescu este extrem de orgolios. Imi mentin parerea ca ar putea sa cada la o astfel de intelegere, mai ales daca isi va putea proteja viitorul post-prezidential.

    „3. Antonescu oricum nu va fi niciodata Presedintele Romaniei, indiferent ca vor fi alegeri acum sau in 2014 (nu 2013)”

    Parerea dvs. si o respect. Scuze pentru mentionarea eronata a anului.

    4. Nu as vrea sa cad pe mana unui “medic” ca dumneavoastra.

    La fel, parerea dvs. si o respect.
    Dar va doresc la modul cel mai sincer sa nu ajungeti vreodata la mana lui Bradisteanu si sa nu aveti bani suficienti. Impropriu spus de fapt, pentru ca dansul negociaza inainte de a pune mana pe bisturiu.

    @Rasvan Lalu spune:

    „Chiar ar fi interesanta o evaluare medico-chirurgicala a împuscarii si a operatiei. Este plauzibila dinamica împuscarii ? Cum se împaca ea cu o interventie de chirurgie estetica ?
    Scrieti ca: “Apreciez ca peste 90% din cat a durat a fost dedicat reparatiilor estetice. Nastase a avut o banala zgarietura, ceva mai adanca decat media.”
    Este o ipoteza interesanta. Puteti elabora ? Ar deschide noi perspective de întelegere a tristului eveniment.
    Având în vedere importanta cazului, cred asadar, ca o analiaza de plauzibiliatate a întregului eveniment arestare-autolezionare-interventie chirurgicala, coroborata cu imaginile de la urcarea în ambulanta si cu arice alte informatii ar fi necesare pentru o clarificare a unui caz nu lipsit de nebulozitati.”

    Domnule Lalu,

    Coroborand declaratiile medicilor care l-au operat pe Nastase cu durata efectiva a operatiei si cu cele aflate direct din „interior” (UPU Floreasca) avem asa: glontul a intrat prin muschiul SCM stang, a traversat gatul prin dreptul tiroidei si a iesit prin muschiul deltoid drept (umar). A „ciupit” foarte putin din laringe. Asadar o plaga impuscata penetranta, dar care a penetrat SUPERFICIAL tesuturile intalnite in cale. Nu a fost nevoie de prezenta lui Bradisteanu decat pentru poze de grup, nicio structura vasculara majora nu a trebuit suturata. Restul a facut dr. Lascar: curatarea marginilor plagii de intrare/iesire, debridare de eventuale aderente, cosmetizare a traiectului lasat de glont, suturi musculare. Nastase a fost in pericol infinit mai mare datorita riscului anestezic decat datorita plagii in sine. Durata extrem de mica a interventiei – pentru o plaga la nivelul gatului – spune totul despre „gravitatea” leziunilor.
    Nu mai spun ca – contrar isteriei create de televiziuni pe „surse” (o gramada de impuscaturi, Nastase grav ranit la gat, etc.) se intervine abia dupa 9 ore, cu mai-marii chirugiei vasculare/estetice veniti odihniti de acasa, relaxati…pai domnilor, daca arde si n-are cine sa te opereze, ori sunt adusi de acasa urgent, ori esti trimis urgent la alt spital.
    Raman la opinia ca 14 zile in spital sunt exagerate data fiind gravitatea plagii impuscate. Restul afectiunilor se trateaza la fel intr-un spital de penitenciar – ma refer la tratament medicamentos.
    Reactia – mai bine spus lipsa reactiei medicale – a echipajului ambulantei m-a lasat mut. Cunosc foarte bine protocoalele si regulile din domeniu – am lucrat la ambulanta. Chiar nu inteleg ce s-a petrecut, in 5 minute au intrat, l-au luat si au plecat. Cand ambulanta a ajuns la spital s-a vazut ca lui Nastase nu i s-a monitorizat nici macar tensiunea arteriala/pulsul (monitorul din ambulanta era oprit; nu avea nicio manseta pe brat – s-ar fi vazut furtunele aferente). Conduita aberanta – esti obligat ca medic sa BANUIESTI o hemoragie in cazul unei impuscaturi – ceea ce determina OBLIGATORIU, conform protocoalelor, monitorizare de semne vitale (tensiune/puls/respiratie) si CEL PUTIN un abord venos (linie de perfuzie).
    Aceste aspecte ma indreptatesc sa PRESUPUN doua variante:
    1. Echipajul ambulantei realizeaza ca plaga este departe de a pune in pericol viata pacientului si decide plecarea imediata la spital, in contradictie totusi cu fisa postului.
    2. Ambulanta a primit indicatii precise – nu pierdeti vremea, imediat la spital, indiferent ce gasiti acolo. Prea multi ziaristi, oricand un obiectiv indiscret ar fi putut surprinde ceva „neplacut”.
    Personal merg pe varianta 1.
    Domnule Lalu, in umila mea opinie a fost un circ total, cu colaborarea extrem de convenabila a lui Bradisteanu, Lascar, ambulantei, premierului Ponta cu a sa imbecila declaratie de la miezul noptii, etc, etc. Si totul numai pentru a castiga TIMP.
    Ma ingrozeste, d-le Lalu, ce s-ar putea incerca/intampla in acest TIMP.

    • Exact aceleasi intrebari mi le-am pus si eu, si sunt sigura ca si alti medici care stiu meserie au fost socati. In plus, ma intreb ce medicatie pentru control al durerii i-au dat – tabletele nu sunt eficiente, intramusculare nu se mai dau de mult, iar intravenoase – nu am vazut acces vascular. Tare dubios! Iar fularul Burberry mi se pare ridicol. Oare nu aveau niste bandaje normale? Daca asta a oprit hemoragia, propun sa se introduca fularele Burberry in dotarea SMURD-ului la $400 bucata (lor poate le dau ceva reduceri!). Sunt mai scumpe, dar sunt mai de bon ton cand ne ia poza televiziunea.

    • Deci a fost sau n-a fost ciuruit?

      Cert e ca nu stim ce se afla sub acel fular: putea sa fie un bandaj realizat profesionist, de exemplu. Iar piesa vestimentara sa-l acopere vederii. Pentru ca in viata aia reala, o astfel de fotografie, fara asentimentul celui care este subiectul ei, nu poate fi facuta publica. Avand in vedere ca dumnealui, in situatia respectiva, nu se putea feri in public de privirile indiscrete, este necesara obtinerea unui asemenea acord inainte de publicare. A fost el solicitat si obtinut?

      Ma rog, insa cred ca nu v-ati pus toate intrebarile posibile:
      De ce a ales sa se impuste in gat? De ce nu in tampla? sa zicem ca voia sa fie un mort frumos. Asta ar putea explica si fularul. Pentru ca totusi prin gatul fiecaruia trec o multime de organe vitale, coloana vertebrala cu tot cu continut, vase de sange, etc. Daca proiectilul ar fi ciupit artera in loc de laringe era mai grav? Proiectilele astea sunt a dracului de incapatanate si, printre atatea posibilitati, putea sa-si aleaga o alta traiectorie? De exemplu, dupa ce loveste omoplatul sa o fi luat la vale, oprindu-se undeva in bazin, dupa ce a extirpat suprarenala. Se putea ca vanatorul sa greseasca cu 2 grade, fie pozitia mainii, fie a gatului?

      • din cate ziceau la tv vroia sa se impuste in cap, dar s-a smult politisul pistolu d-aia a ajuns in gat

        creierul e in craniu… sunt multe sanse ca glontul sa ricoseze si sa nu te omoare

        sinuciderea nu e asa usoara cum pare

        PS: stici ca noi comentam ca babele, nu? nu avem nic i o dovata, toate sunt presupuneri

    • in primul rand sa precizez ceva… probabil plaga este relativ superficiala… dar chiar puteti afirma ca e facatura?! adica ala s-a impuscat si glontul a trecut prin gat si puteai calcula cu o probabilitate de 155% cum sa tragi sa fie sueprficiala rana ?!?! sa fim seriosi

      14 zile in spital sunt probabil exagerate… oricum acum se si incearca amanarea pedepsei asta e clar

      da reactia si faza cu fularul ESTE ciudata, DAR NU DOVEDESTE NIMIC!!! daca vroia sa impesioneze iesea cu hainele pline de sange, bandajat la gat, intubat, cu perfuzii etc… asta faci ca sa impresionezi !!!
      a fost o interventie ciudata , dar nu vad aici nici o dovata prin care ar fi o mascarada! din nou… daca vrei sa faci circ incerci sa impresionezi, nu sa ascunzi

      concluziile care le tragi (1 si 2) mi se par slabe… am explicat d c… ca medic ar trebui sa stii sa faci un bandaj care sa arate ca si cand ar fi trecut tancul peste tine. nustiu d c nicmeni nu realizeaza asta…

      • Intr-o alta viata am lucrat in ER si am vazut multi impuscati in diverse parti ale corpului. Pe de alta parte am vazut film si poze luate cu AN in diverse ipostaze. Nu pare a suferi nici o durere, are o fizionomie indarjita, mai degraba de agasare plina de ura decat de suferinta. De aceea, plus celelalte elemente de recuzita, plus interventia ministrului care i-a ghicit intentiile, imi pare rau dar am mari suspiciuni re sceneta care s-a derulat in fata ochilor nostri. Considerand ca Nastase alaturi de Iliescu s-a luptat in 1989 cu niste securisti/teroristi care au o,omorat oameni dar nici acum nu au fost gasiti, misterul fularului mi se pare chiar minor.

  13. Bancul zilei (il plagiez aici de pe unul din forumurile de stiri):
    Ponta se duce la spital sa-l viziteze pe ousor. Pe hol, aglomeratie de jandarmi, rude, colegi de partid si gura-casca. Ponta, grabit si iritat, striga in gura mare: „Faceti loc, faceti loc, eu sunt dottore!”

  14. „ Este greu de speculat asupra intenţiei primare a d-lui Năstase. … Asupra intenţiei secundare a d-lui Năstase, nu există nici un dubiu: sustragerea de la executarea pedepsei.”

    Cred ca aceasta pozitie rationala rezuma cel mai corect ceea ce s-a intamplat in ultimile zile pentru ca inflamarea opiniei publice prin mass-media a fost o actiune deliberata, fara scrupule si nejustificata.
    Pe de alta parte, aveti perfecta dreptate atunci cand vorbiti despre o „ cultură publică emoţională şi degrabă înclinată la reacţii spontane de compasiune ”.
    Din nefericire , prin apelul la aceasta cultura publica emotionala se speculeaza intens asupra aceastei situatii exact de catre cei care ar trebui sa manifeste retinere si prudenta. Acest caz este tratat de catre presa intr-o maniera tabloida ( EVZ : „ In mintea lui Nastase. Psiholog : „ In acel moment el considera ca nu mai are valoare ” ) iar specialistii in domeniu cad in aceeasi capcana. La TV de exemplu, domnul Tudorel Butoi ( prof.univ.dr.) identifica in acest caz „ elemente de mare fragilitate emotionala” ( mare surpriza …). In presa, domnul Vlad Stroescu ( psihiatru ) merge si mai departe : „ am datoria să aduc aminte că în asemenea cazuri, expertiza psihiatrică, și probabil o atitudine terapeutică, sunt obligatorii.” (http://medlive.hotnews.ro/suicidul-este-intotdeauna-patologic.html ) , adica exact acolo unde un forumist vede cacealmaua. In sfarsit, domnul Daniel David ( prof.univ. dr. ) reinterpreteaza public sistemul de valori personale al domnului Adrian Nastase:

    „Cred că în spate stă o evaluare catastrofică, de genul e groaznic, catastrofal. E cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla şi, de asemenea, este o situaţie invalidantă pentru el ca persoană, ca om, pentru tot ceea ce a realizat. Ţine de istoria de viaţă, de stilul personal de a face faţă stresului, iar aceste gesturi care sunt mai rare, apar de obicei atunci când şi distresul şi reacţia emoţională sunt puternice si neaşteptate. Adică, nu erai obişnuit cu o astfel de situaţie, apare un stres foarte puternic care te compleşeşte şi pe care nimeni nu le putea anticipa. Această situaţie negativă formată din decizia Curţii şi situaţia de încarcerare au fost interpretate catastrofic. Ca cel mai rău lucru care i se putea întâmpla. El, în momentul acela, era fără valoare şi tot ceea ce a realizat nu contează”
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/psiholog-in-acel-moment-nastase-considera-ca-nu-mai-are-valoare-988100.html

    Tabloidizarea , psihologizarea si psihiatrizarea realitatii devin de facto mijloace de manipulare ( „ Dar presa nu reflectă realitatea, ci o generează ( sic !-n.n. ). Imaginile, concepțiile, noțiunile de la televizor se revarsă asupra noastră.” – Vlad Stroescu, psihiatru ) si de control social specifice de fapt culturilor totalitare . Ele aduc imense prejudicii climatului social , decredibilizeaza specialistii care cad in aceasta capcana si in multe cazuri se acopera de ridicol devenind tinta ironiilor forumistilor , pentru ca aici avem de-a face de fapt in primul rand cu o problema juridica nu psihologica sau psihiatrica . De aici si reactiile la obiect ale forumistilor care au si ei dreptul la opinii :

    Comentariu scris de Maximilian
    Publicat la data de 21.6.2012
    Se prea poate ca suicidul sa fie intotdeauna patologic, dar e sigur ca autovatamarea intentionata nu.
    Ma bucura foarte mult sa vad ca multi dintre cei ce au comentat aici sesizeaza cu usurinta diferenta dintre anormal si patologic… Nu orice persoana care isi produce leziuni doreste sa moara.
    Dragi psihiatri, nu faceti politica!
    ( http://medlive.hotnews.ro/suicidul-este-intotdeauna-patologic.html )

    In definitiv , cetateanul Adrian Nastase nu este numai un cetatean care acum s-a supus legii , ci si un cetatean care are si drepturi . Pana la proba contrarie, beneficiaza de prezumtia de normalitate ca orice alt cetatean al acestei tari ( in caz contrar nu ar fi fost condamnat ! ) si ca orice alt cetatean are dreptul de a nu fi psihanalizat in public si fara acordul lui, exact ca un exponat de laborator ( chiar daca este un condamnat, este totusi o fiinta umana, nu ? ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rasvan Lalu
Rasvan Lalu
sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro