Antrenarea minții în lucrul cu limbaje sub presiunea capitalului simbolic al narațiunilor (literare, filosofice cu toate funcțiile lor sociale, politice) și al produselor culturale exprimate în limbaj matematic (științifice, filosofice teoretice) face relativ dificilă sesizarea caracterului artefactual al acestor limbaje și al realității desemnate înțelese prin grila gramaticală și prin cea a obiectelor matematice. Nu că a opera în acest registru într-un fel serios ar fi simplu, și cu atât mai puțin a avea reprezentări relevante cu privire la legătura dintre celor două mari zone discurs (structurate gramatical și preponderent matematic), dar energia se concentrează exclusiv pe probleme zonale asocaite valorii descriptive sau coerentizatoare a diferitelor părți din capitalul cultural valoarea ca resurse în proiectele și organizațiile în care operează oamenii.
Însuși felul cum am formulat cele de mai sus prin apel la părți, resurse, sisteme de producție (organizații) reflectă această scufundare în cunoașterea omenească fără a-i mai vedea marginile, devenită aproape de neevitat în absența unei alternative percepute ca valoroasă. Cum se văd marginile acestei cunoașteri ? Câți oameni au capacitatea să aibă o imagine de ansamblu substanțială și să descrie analitic marginile ? Probabil că nimeni.
Pentru cei familiarizați cu modelarea matematică a proceselor e cunoscut că se pot crea niște modele de tip white box în care intrările și ieșirile din sistem sunt relaționate prin toate detaliile a ce se întâmplă în sistem, dar adesea se pot mai simplu și eficient face niște modele de tip black box, în care doar corelăm variabilele de intrare cu cele de ieșire fără a cunoaște mecanismele cauzale intermediare, dar și fără ca pentru aceasta să avem vreo pierdere substanțială dacă miza este să înțelegem contextul funcționării cutiei negre, a universului investigat și să prezicem ceva despre ce iese din sistem în funcție de ce intră. Frecventa utilizare a modelări tip black box e perfect justificată de existența unor tipare la scara întregului sistem cercetat relativ independente de fenomenele de scară mai mică din interiorul cutiei negre și de costurile mult mai mici de timp și resurse pentru a stabili existența unor astfel de regularități folositoare ulterior în luarea deciziilor. Nu e nevoie să descriu traiectoria detaliată a lunii în jurul pământului ca să înțelege traiectoria sistemului Pământ – lună în jurul soarelui, pot modela mișcarea organisemelor într-o rețea ecologică fără să știu detaliile felului cum se deplasează vehiculele în fiecare pădure în parte, e suficient să știu ceva despre “permeabilitatea” pădurii la organisme, dacă are sau nu are o zonă de trecere unde ele să fie în siguranță, de exemplu (cum se fac în pădurile secționate de o autostradă, printr-un tunel special pe deasupra căruia vietățile traversează). Între cele două extreme, din punct de vedere al complexității și al costurilor de producere, black box și white box, se află modele de tip gray box, în care structura modelului se completează cu un număr limitat de variabile interne a căror intervenție în proces odată inclusă îmbunătățește substanțial capacitatea noastră de predicție și înțelegere. Aceste variabile interne pot fi unele real măsurabile, sau pot fi unele derivate din măsurători fără să fie efectiv măsurabile, cum a fost permeabilitatea pădurii în exemplul anterior. Nu există o permeabilitate a unui ecosistem măsurabilă în interiorul acestuia, dar a o include într-un model de tip gray box despre mobilitatea organismelor estimând-o din viteza fluxurilor de organisme la scară mare și din „calitatea” generală a habitatelor din natură (estimată mai mult sau mai puțin subiectiv, cum estimăm rapid că cineva e obosit sau odihnit, sau destul de obosit) e o practică obișnuită.
Teologia se ocupă cu modelarea gray box a lumii ca întreg. Dificultatea înțelegerii unor astfel de modele vine din faptul că deși sunt exprimate într-un limbaj care trebuie înțeles din cutie ele trebuie să depășească limbajele gramaticale și matematizate din cutie. Metoda modelării este asemănătoare cu cea a estimării inverse a parametrilor, adică pornesc de la output, ceea ce văd în lume, și de la niște procese, așa cum sunt descrise în texte sacre fără a fi specificate detaliat, și încerc să produc ceva despre detaliile acestor procese în afara lumii și în relația lor cu lumea. Termenii ființă, persoană, ipostas, creație, mântuire, dragoste, energii necreate, înțelepciune, libertate, etc [1] sunt toți variabile fără a fi variabile (observați deja formularea paradoxală cerută de depășirea termenului de variabilă de stare, specific limbajului matematic, către ceva care mai fundamental) implicate în formularea unor teologii globale sau zonale (ale creației, de exemplu), modelul gray box permițând o stratificare a lumii în relația cu ființa creatoare). Diferența esențială dintre teologie și filosofie nu este legată de caracterul paradoxal, doar asimptotic inteligibil, al limbajului (cazul operei lui Heidegger ilustrează o astfel de încercare de depășire filosofică) și de faptul că producerea unei opere valoroase este legată de gradul de înaintere duhovnicească al creatorului, de măsura în care iese din lume efectiv înaintând către depășirea categoriilor, termenilor, către zona total nediscursivă a “dragostei” lui Dumnezeu. Am pus ghilimele nu în sens peiorativ, ci pentru a puncta că e vorba de cu totul altceva decât ceea ce înțelegem prin dragoste în interiorul lumii, e o relație care nu este relație (pentru că nu există niște părți efective, distincte, ele nefiind niciodată separate decât din perspectiva entității create), poate fi modelată ca o funcție aplicabilă în interiorul a ce este Dumnezeu (între persoanele ipostatice), dar și în exteriorul acesti ființe, creată doar pentru a urca înapoi către ființa creatoare fără a o putea atinge vreodată ca ființă, ci doar în ceea ce emană necreat (energii în ortodoxie), într-o economie generală a înțelepciunii. Un teolog va fi relevant dacă el însuși ca persoană (adică om ancorat în ipostasul hristic al lui Dumnezeu, creștin în acest sens) ajunge în zona existențială a unei experiențieri directe a ceea ce descrie. Evident că nu încap dispute și discordii în felul cum își prezintă susținerile, acestea fiind un indicator comportamental clar al faptul că nu este în duhul dragostei, că ceea ce spune este o construcție filosofică, nu o non-construcție teologică, adică o revărsare discursivă prin acel teolog care constată, nu imaginează sau deduce ceea ce spune, fără ca prin asta să nu folosească aparatul gramatical, al logicii, sau chiar al matematicii specific stări sale de creatură umană, adică ființă cu temeiul în exteriorul lumii și cu “rol” de ridicare, îndumnezeire liberă a sa și a lumii ca întreg.
Dacă cineva se întreabă cum de astfel de preocupări sunt vechi răspunsul e foarte simplu: sunt vechi pentru că imaginea asupra lor în vechime nu era îngreunată de complexificarea tot mai mare a conținutului cutiei, a lumii, în ce privește partea ei culturală, socială, politică, fără ca prin asta cutia ca întreg, lumea, să devină ceva mai puțin simplu, deși acest fapt nu mai este evident în condițiile formării analitice a minții oamenilor, specializării lor în varii domenii. Ceea ce este vechi nu este prin acest fapt însuși nelegitim, nefolositor, sau neinteresant, cât despre dificultate perceperii importanței a ce e vechi totul devin multa mai simplu dacă facem un zoom-out ca în Google Earth. De la înălțimea maximă vom sesiza că Pământul e rotund, ceea ce nu este sesizabil oricât ne-am uita la detaliile lumii noastre folosind zoom-in și nici nu e inteligibil dacă nu știm teoria care face legătura între straturile informaționale folosite de Google Earth, ca să nu mai vorbim de algoritmii folosiți ca să treacă rapid de la o scară la alta economisind resursele de memorie ale calculatorului, chiar și pe cele de calcul când se dă o sarcină de făcut, vreo analiză spațială.
Teologia este un soi de Google World, doar că nu aparține Google LLC, ci omenirii ca întreg, e o resursă publică fără a fi o resursă în sens propriu dată fiind miza ei mai ales extra-mundană, dar în relație cu lumea. Preocuparea exponenților teologiei pentru știință și filosofie ține de aspect gray al modelării, are ca miză poziționarea variabilelor externe în raport cu unele dintre variabilele interne lumii mai relevante la un moment dat, sau peren, pentru procesul general de “întoarcere” (analogie spațială) a creaturilor la creator, tehnic vorbind de mântuire. Teologia e o modelare prin implicare existențială totală a celui care o face în ceea ce este modelat și fără a avea un rol de cunoaștere descriptivă, fără a fi o gnoză, rolul ei fiind de treaptă către fuziunea în dragostea creatoare și reprimitoare a ființei divine. Ceea ce se vede ca fiind model citibil și analizabil, opera teologică în sens de text, este ca o specificare locală a unei entități matematice structural-abstracte unice către care tind toți teologii, doar că nu e vorba de un obiect matematic acolo ci de altceva, accesibil prin practică și nu neapărat folosind ca trepte ceva din producția culturală teologică (poarta e deschisă oricui, fie și unui neștiutor de carte).
Cel puțin asta pare a fi teologia.
____
Notă
[1] Papanikolau A., 2017, Creația ca și comuniune în teologia ortodoxă contemporană, Chryssavgis J. și Flotz B. V (editori) Pentru o ecologie a transfigurării – perspective ortodoxe asupra mediului, naturii și creației, Ed. Doxologia, pp. 203-228
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Buna ziua, frumos scris.
Consider insa ca textul pleaca de la premiza ca cei ce propovaduiesc credinta si/sau scriu si traiesc de pe urma credintei celorlalti, chiar cred in ceea ce propovaduiesc.
Am vizitat la un moment dat o biblioteca in care erau doua rafturi de carti cu titlul „cum sa propovaduim credinta la xxxxxxx” si urmau numele diverselor triburi, regiuni europene sau de pe glob descoperite la momentul acela. Era o editie revizuita pe la 1400 si ceva, evident latina. M-au facut curios….. asa ca la a doua vizita pe acele rafturi era altceva…
Evident era o combinatie de marketing, politica si teologie foarte specific construita catre un public tinta specific. Credinta era secundara, importanta era cresterea turmei de credinciosi.
Un credincios adevarat, habotnic, nu ar sti cum sa se adresese multimii, cum sa atinga nevoile multimii. Ar propovadui o credinta stricta, „nesmintita de placerile lumesti”, ceea ce nu ar avea efectul scontat.
Trebuie sa tinem cont ca orice organizatie tinde sa faca orice, chiar sa incalce regulile pe baza carora a fost infiitata, pentru a conserva puterea liderilor si locul din societate pe care il controleaza si de unde isi extrage veniturile.
Nu mai putin important e ca in zona prefrontala se activeaza anume nuclei atunci cind facem ceva ce ne provoaca placere – indiferent ce este acel ceva! – jucam carti, sex, droguri, muzica, rugaciune, sport, etc. Descarcarile de mediatori ai placerii activeaza nuccleus accumbens ceea ce duce la dependenta. Acei nuclei prefrontali se activeaza mai usor si mai puternic atunci cind o multime participa la acelasi tip de activitati: concerte, teatru, adunari politice, adunari religioase, stadion, etc. Ceea ce explica dece credinciosii se simt mai bine rugindu-se impreuna in biserica…. de exemplu. Iar chestia asta e folosita special pt a creste fervoarea religioasa. Sau de unii politicieni care au darul de a exalta multimile.
in eseul Dvs. ati abordat multe concepte (realism, existentialism, obiectivism, teoria masurii si a valorii, pozitivism, determinism…), dar afirmatia ca: „Teologia e o modelare prin implicare existențială totală a celui care o face în ceea ce este modelat și fără a avea un rol de cunoaștere descriptivă, fără a fi o gnoză, …” ma face sa nu inteleg ce vreti a spune, cel putin dpdv al intelesului gnozei crestine ortodoxe. Teologia exclude gnoza?
Puteti lamuri un pic sensul din text? Multumesc
Nu excluda cunoașterea discursivă, dar ținta ei trece dincolo de cunoaștere comunicabilă, dincolo de ceea ce poate fi exprimat în cuvinte inteligibile omului. O parcurgere a cărții la care am făcut referire ar ajuta foarte mult la înțelegerea spațiului de probleme și termeni, iar capitolul citat în notă în găsesc a fi chiar edificator. Cartea e și la BCU, cota II337931 la unitatea centrală, lângă Ateneu.
Gânduri bune,
multumesc
Frica de moarte.
de acord
Teologia ca parte a notiunii de cunoastere ?Teologia ca un tot cuprinzator ,nu numai a religiei crestine , ci a orcarei fel de religie , existenta azi pe Terra . Miine nu stim , ce va fi ,ca model religios de cunoastere, sau ce modele de religie vor exista , sau vor rezista timpului si ce va sta , ca element unanim acceptat ,de cei ce cred in asta , la baza presupusei dogme cu caracter de adevar . Este evident ca notiunea de religie, nu se refera numai la Ortodoxism si iarasi evident, ca exista diferente majore de exprimare , de intelegere a existentei umane ,ce apar intre teoriile religiase actuale (oare cite or fi ) Textul ne spune , dar fara a evidentia un adevar de necontestat in finalul lui ,ca o concluzie a vorbelor anterioare ,sau poate nu , cum ca :poarta e deschisă oricui, fie și unui neștiutor de carte). Cel putin asta pare religia . Se poate sa fie asa ,dar tot atit de bine se poate ca nu . Ideea in sine cum ca Teologia este un soi de Google World, doar că nu aparține Google LLC, ci omenirii ca întreg,exprimata de autor nu are cred eu nici un fel de sustinere . .Notiunea de intreaga omenire asociata , notiunii de credinta si religie nu are in componenta sa decit o parte de adevar ,a acelora , ce vor sa accepte cuvintele :CREDE SI NU CERCETA . Probabilitatea ca religia in sine , teologia , sa fie parte a unei perioade de tranzitie sau ceva similar dar nedefinit teologic si nici stiintific (cel putin pina acum ), ne muta mintea, sau doreste sa ne mute mintea, intr-o zona a abstractului absolut ,ce nu mai are nimic de a face cu concretetea , ci doar cu o notiune , ce nu stiu daca este numita corect spiritualitate , cel putin in cazul de fata . Dragostea creatoare , cea care nu este dragostea , asa cum noi o intelegem ,ca un alt mod de iubire dumnezeiasca (chiar daca suntem creati dupa chipul si asemanarea lui ),face imposibila aprope pina la neintelegere , apropierea de vointa dumnezeiasca si chiar de perceptia noastra referitoare la reprimirea , reintoarcerea (inca nu stim ce inseamna in mod cert asta )in matricea de mister ,cu care suntem inconjurati de puterea Domnului .Apropierea noastra si intelegerea cuviintelor asociate dogmei teologice – Ortotoxie – este mai putin atasata credinciosilor , prin prisma cunoasterii teoriei in sine ,ci mai mult este introdusa in viata noastra de zi cu zi ,de formele ei omenesti ,de obiceiurile stabilite de mii de ani si de nevoia de respectare a acestora . Teoriile filozofice ,nu sunt la indemina publicului larg si nevoia in sine de dumnezeu, nu nu se regaseste decit in nevoia noastra ,a celor ce cred ( desigur citi dintre cei ce cred , stiu cu exactitate in ce cred, probabil ca nici unul ) iar totul are la baza necesitatea de protectie a propriei fiinte in paralel cu nevoia bine, de emotie a binelui ,fara de care nu am putea exista ca fiinte .Este foarte clar pentru toata lumea , ca puterea de integere ,a tuturor componentelor ce definesc la modul relativ RELIGIA(indiferent care este numele ei ) nu este o preocupare imediata a nici unei natiuni , Preocuparea se reduce doar la cuvintele :eu cred sau poate nu ? Ce este dincolo de aceste cuvinte ? Oare cine poate sa ne spuna asta ?
Nu stiu, probabil e luni seara dupa o zi grea, capul nu mai intelege nimic.
Ce pot sa spun este ca cutia neagra nu e un exemplu tocmai bun. Fiindca relatia pun ceva la intrare si obtin ceva la iesire e doar pentru circuite liniare simple, daca e un automat acolo … depinde totul de starea interna, daca e un automat simplu mai poti prezice ceva, dar daca nu … nu.
E o carte buna „Life 3.0” mai pe intelesul meu, teologice nu le inteleg, poate altii au mai mare noroc.
„Antrenarea minții în lucrul cu limbaje sub presiunea capitalului simbolic al narațiunilor (literare, filosofice cu toate funcțiile lor sociale, politice) și al produselor culturale exprimate în limbaj matematic (științifice, filosofice teoretice)” = educatie.
Un roman formidabil pe tema credintei religioase este „The Power and the Glory”, de Graham Green.
Nu numai despre credinta religioasa, ci despre om, despre fragilitatea si invincibilitatea lui.
Sincer sa fiu nu inteleg perseverenta aceasta a dvs, in numeroase interventii pe acest blog, de a incerca aplicarea unor concepte din stiinta „dura” in teologie, care, in pofida „giei” de la sfarsit, si cu scuzele de rigoare daca ofensez pe cineva, nu poate fi considerata o stiinta.
Capacitate de explicatie a vreunui fenomen ? Nu are. Capacitate de predictie, observata experimental ? Nu are. Logica interna solida ? Nu are, sunt doar credinte, emotii, trairi.
Legitime, desigur, dar, for God’s sake, nu in domeniul stiintei :)
Din nou cu scuzele de rigoare, perseverenta dumneavoastra o vad ca fiind similara celei a neo-marxistilor din vest, care pornesc macar de la o realitate pe care o poate observa oricine – saracia in societatile bogate, dar apoi exclusiv prin speculatii logice gresite ajung la concluzii care de care mai aberante despre cum ar putea fi eliminata.
Ce rost are, atunci, sa perseveram in „studiul” si „imbogatirea” teologiei, sau a marxismului, odata ce n-au explicat niciodata nimic in mod satisfacator, nu pot face predictii, si logica lor interna e defecta ?
Intreb si eu, nu dau cu parul.
Teologia nu e ştiință în accepțunea modernă şi discursul despre teologie se poate elabora cu elemente din vocabulare din orice domeniu printr-o recontextualizare şi interpretare a lor. Având competență validată în ştiința modernă şi filosofie, evitând orice transfer de vocabular teologic în domeniile respective în practica profesională şi ducånd o viață creştină uzuală e destul de limpede că pot propune nişte produse culturale de acest fel cu oarecare credibilitate.
Nu e nici o insistență, e ceva natural când ai instrumentele.
Gânduri bune,