vineri, martie 29, 2024

Teribilul caz Gheorghe Ursu

„Piața Palatului de plumb și de smoală/ Cu cerul deasupra de plumb de smoală/ Cu norii plutind într-o ucigătoare ceață/ Peste o planetă lipsită de viață…”( 1 )

Gheorghe Ursu

Era martie 1979, la doi ani după marele cutremur de pământ care a zguduit țara și a făcut circa 1.570 de victime umane (peste 88% doar în București) și peste 11 mii de răniți. La Radio Europa Liberă redactorii Virgil Ierunca și Alain Paruit comemorează tristul eveniment în două emisiuni succesive „Povestea Vorbei”, citind din scrisoarea unui „arhitect din România” în două episoade: „4 iulie 1977 – cutremurul neștiut” și „Noul Persepolis”.

Scrisoarea îi aparținea inginerului Gheorghe Ursu.

În esență, Gheorghe Ursu, de profesie inginer constructor, într-un gest de curaj aproape nesăbuit pentru un trăitor în vremuri de dictatură, a ales să facă publice dincolo de Cortina de Fier deciziile pe care le considera abuzive și nesăbuite ale cuplului Ceaușescu, prin care ajutoarele internaționale destinate refacerii infrastructurii localităților afectate de cutremur erau deturnate către așa numitele proiecte de re-sistematizare urbană a României, potrivit „realităților socialiste”.

SISTEMATIZAREA CAPITALEI ȘI „PROIECTUL BUCUREȘTI”

Cutremurul din 4 martie 1977 a constituit marele prilej pe care-l căuta Ceaușescu pentru a schimba fața Bucureștiului. Așa cum aflăm din lucrările istoricului și psihologului Lavinia Betea, care a scris o multitudine de studii și cărți pe tema descifrării mobilurilor intime ale modului în care viețuia și conducea țara cuplul dictatorial Ceaușescu( 2 ), cei doi se comportau asemeni „apostolilor unei noi religii” (firește, cea comunistă), având „conștiința mesianică a unui rol în istorie”, fixându-și obiective și ținte de la care nu concepeau să se abată.

Studiul realizat de arhitectul Constantin Jugurica, pe atunci director tehnic al „Proiect București”, principala instituție ce avea în sarcină reconstrucția capitalei, a pus pe masa cuplului Ceaușescu următoarele concluzii: din 9.250 ha ale Bucureștiului, 650 ha erau ocupate de construcții sănătoase anterioare anului 1943, 2.150 ha erau clădiri noi, construite între anii 1944 și 1970 și 800 ha erau clădiri construite între anii 1971 și 1975. Dar marea majoritate, ocupând circa 5.650 ha, erau construcții vechi, sub standarde.

Dar mai era ceva ce a aprins imaginația cuplului de dictatori: între anii 1935 – 1938, mai mulți arhitecți reputați ai vremii au colaborat pentru a da substanță viziunii regelui Carol al II-lea pentru un București oraș modern. În 1938 au început demolările pentru a deschide o nouă axă de dezvoltare, care să fie închisă de o construcție monumentală pe Dealul Arsenalului, un palat care să găzduiască Camera Deputaților. Începerea războiului a pus capăt proiectului până în 1983, când Ceaușescu l-a reluat, rezultând actuala clădire ce găzduiește Palatul Parlamentului și care până în 1989 s-a numit Casa Poporului.

Cum aminteam, după martie 1977 Nicolae Ceaușescu a decis reconstrucția Bucureștiului și s-a organizat, între anii 1978 – 1979 un concurs la nivel național pentru soluția de re-sistematizare. Desigur, viziunea arhitecturală propusă trebuia să se potrivească imaginii pe care cuplul Ceaușescu o avea în minte și care „trebuia să depășească viziunea lui Carol al II-lea”; adică să se potrivească cu ceea ce-i impresionase pe cei doi după ce au vizitat Phenianul.

Într-atât a fost cuplul Ceaușescu de obsedat de viziunea „noului București”, o creație pe potriva ambițiilor „României socialiste”, încât niciun sacrificiu nu a fost considerat prea mic. Pentru cei ce nu știu sau nu-și mai amintesc, între 1977 și 1989 în București au fost demolate nu mai puțin de 20 de biserici și mânăstiri și cu mare greutate salvate 11, prin mutarea pe un alt amplasament.

INGINERUL GHEORGHE URSU, VICTIMĂ PE ALTARUL „NOII RELIGII”

Gheorghe Ursu era un tip paradoxal, din altă lume pentru acele vremuri; cu siguranță o personalitate care i-a intrigat pe reprezentanții autorităților din acea vreme, pentru că motivațiile sale nu puteau fi înțelese în cheia ideologiei național-comuniste sau a mundanului obișnuit al timpurilor. În orice caz, scrisorile sale din 1979 și 1981, destinate radioului Europa Liberă, în care lua atitudine și față de abuzurile la care era supusă Uniunea Scriitorilor de către autoritățile comuniste (el, un inginer!), au determinat cuplul dictatorial să autorizeze reducerea sa la tăcere.

Gheorghe Ursu avea preocupări literare (publicase în 1970 volumul de versuri „Mereu Doi” prefațat de Nina Cassian) și nu era în niciun fel străin de lumea literară, unde avea o sumedenie de prieteni (Dan Deșliu, Geo Bogza, Radu Cosașu și mulți alții), precum și de dezbaterile intelectuale (din cercuri închise) în care tema libertății și a abuzurilor atribuite familiei Ceaușescu erau teme predominante.

Doar că, pentru regimul comunist, Gheorghe Ursu nu era un intelectual, ci un inginer; ceea ce putea fi considerat o practică în cazul intelectualilor dizidenți, cărora li se organiza un exil în străinătate sau o supraveghere dură, eventual un domiciliu forțat, nu s-a aplicat și în cazul său. Pentru Gheorghe Ursu anchetatorii de Securității au aplicat la început „tactica zăhărelului”, apoi „tactica represiunii fără mănuși”, pentru că cei care l-au anchetat și torturat și-au propus pur și simplu să-i „bage mințile-n cap”.

Capetele de acuzare reținute împotriva sa au fost scrisorile către Radio Europa Liberă, jurnalul personal, sustras de o colegă din biroul său de la locul de muncă și…18 dolari, care ar fi fost găsiți în posesia sa. I s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiuni de drept comun (deținere ilegală de valută) și au început să se facă presiuni asupra sa pentru a retracta, pentru a-și denunța complicii, pentru a renunța la propria demnitate. Ar fi trebuit să fie simplu: la 59 de ani batjocura și bătăile erau un argument solid, considerau anchetatorii.

Dar Gheorghe Ursu s-a încăpățânat: „Trebuie să arăt foarte clar că cele două scrisori expediate de mine la Europa Liberă și a treia (pe care nu am trimis-o) nu au fost determinate în niciun fel de alte persoane, nici de discuțiile purtate pe marginea emisiunilor acelui post de radio, nici de exemplul vreunei alte persoane, ci au pornit, în toate cele 3 cazuri, din sentimentele mele subiective de luare de poziție față de împrejurări, considerând că este de datoria mea de conștiință să exprim aceste sentimente.”

A început sa fie anchetat prin convocarea la Securitate din primele zile ale anului 1985. În 21 septembrie 1985 a fost arestat. În 17 noiembrie 1985 a decedat la spitalul penitenciarului Jilava. Decedat oficial de septicemie, urmele torturii erau, după mărturia familiei, vizibile pe întreg corpul. Cadavrul său a fost incinerat și familia i-a fost pusă sub supraveghere strictă de către Securitate. Timp de un an linia telefonică le-a fost întreruptă, fără nicio explicație. Jurnalul său, confiscat în timpul anchetei, a fost distrus de un ofițer de securitate( 3 ).

ÎN LOC DE EPILOG…

(1) Între anii 2015 și 2019, costurile de întreținere (minimală) ale Palatului Parlamentului s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro.

(2) La finele anului 2019 în municipiul București erau inventariate 2550 imobile cu risc seismic, din care 350 se regăsesc în clasa I de risc. În anul 2019 Primăria Municipiului București a alocat 23 milioane de euro pentru finanțarea de lucrări de punere în siguranță, consolidări și reparații de fațade. Nu s-a reușit cheltuirea în întregime a respectivei sume.

(3) În octombrie 2019 Curtea de Apel a hotărât, în primă instanță, schimbarea încadrării juridice din „infracțiuni contra umanității” în „tratamente neomenoase”, în cazul foștilor ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, găsiți vinovați de moartea lui Gheorghe Ursu. Odată cu schimbarea încadrării, cei doi ofițeri au fost achitați. În motivarea sentinței, judecătoarea Mihaela Niță consemna:

Este totuși dificil de considerat că victima a fost un adevărat disident politic. Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a țării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiți cetățeni și sub un control strict etc. (…) În aceste condiții însă, victima, care avea un fiu stabilit legal și definitiv în S.U.A., nu numai că nu a fost dată afară din serviciu, dar a și făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând, practic, țară din Europa nevizitată de acesta, ceea ce este într-o evidentă contradicție cu situațiile descrise mai sus, valabile pentru toți românii de rând. Față de aceste împrejurări, faptele persoanelor care au contribuit la uciderea victimei nu pot fi tratate decât individual (particular), neexistând o intenție sistematică a autorităților la acea dată de aplicare a acestor tratamente…”

NOTE______________________

1 „La cel de-al XIII-lea Congres, poezie din volumul de versuri postum „Presentimente și postsentimente”

2 https://www.cartepedia.ro/autor/lavinia-betea-140

3 Eugen Grigorescu, colonel de securitate, a fost condamnat, în anul 2005, la doi ani de detenție pentru distrugerea jurnalului lui Gheorghe Ursu

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Atunci când vine vorba despre democrația românească – în fond, un regim cleptocratic instituit în 1990 de către membrii din rândul al doilea ai Securității și PCR, -, mai toată lumea spune că România este un stat democratc. Argumentul cel mai des întâlnit este că altfel nu ar fi fost admis în Uniunea Europeană…

    Dar, când privim la sistemul social, la instituțiile statului, de la separarea puterilor, la mecanismele „checks & balances”, la independența justiției, la Cureta Constituțională și așa mai departe, mai toată lumea (de asemenea) constată că există numeroase și grave abateri de la principiile democrației și statului de drept.

    Sincer vorbind acum, crede oare cineva că d-na Mihaela Niță are vreo mare iubire față de regimurile totalitare, în speță, față de cel comunist, ori că-l ura din cine știe ce motiv pe dl Gheorghe Ursu, sau că nu și-a dat seama de semnificația reală a deciziei domniei-sale?!

    România este de 30 de ani sub o guvernare cleptocratică (existând riscul în timpul regimului L Dragnea să derapeze către o autocrație, cu toată apartenența la UE), indiferent de ceea ce spun la televizor Președintele Republicii, sau reprezentanții cleptocrației înșiși.

  2. Remarcabil este faptul ca din cunostintele mele Dl. Ursu a fost unul din putinii dizidenti REALI ai sistemului comunist si pe langa acest fapt care este in sine remarcabil, dumnealui a platit si cu pretul vietii aceasta impotrivire. Dupa cunostintele mele, el este impreuna cu inca cativa, printre putinii oameni verticali din tara aceasta… Ar fi trebuit dumnealui comemorat, si omagiat, si dat ca exemplu. Din pacate anii ’90 si cei care au urmat, fac ca acest lucru sa fie imposibil si astazi.
    Inversarea scarii valorilor si intregul esafodaj itelectual al vestului astazi face ca si o viitoare actiune de comemorare a DL. Ursu sa fie posibila, staga europeana si tot mediul intelectual vestic este…de stanga…DUmnealui nici astazi nu s-ar incadra la „valorile” vestului…Aici este poate problema cea mai mare…

    • Gheorghe Ursu era de stanga, ceea ce nu reduce cu nimic dramatismul si eroismul sfarsitului sau. In Romania au fost vreo 1 milion de arestari, 200.000 de oameni morti in puscariile comuniste si 2 puscarii de exterminare pentru elite, Sighet si Rm. Sarat. E drept, acestia au fost rezistenti, nu disidenti (adica au rezistat regimului comunist de la bun inceput; nu erau comunisti care au „deviat” de la linia PCR).

  3. Scrisorile anonime trimise la Europa Libera nu reprezentau niciun pericol pentru regimul comunist. Ele faceau parte din categoria caragialesca „O semnăm dar o dăm anonimă”, care nu angaja nicio identitate si nicio raspundere personala. Anonimele nu faceau decat sa deschida foarte larg usa interpretarilor ca erau fictiuni, productii ale “propagandei capitaliste”, cum ii vituperau comunistii pe occidentali. Dizidentii autentici nu au fost fricosi, ci personalitati puternice, care si-au riscat numele, cariera, libertatea. Precum cei care au semnat “Scrisoarea celor sase”. In decembrie 1989, dizidenti au fost toti care au iesit in strada si au cerut public “Jos Ceausescu!” si “Jos Comunismul!”. Concluziile pe subiect raman deschise fiecaruia.

  4. Trist ca dupa atatea ani o udecatoare nu poate intelege ca un om putea pleca in strainatate si securistii isi doreau sa nu se mai intoarca deloc. Mereu erau uimiti cand oamenii se intorceau desi stiau bine ca erau nemultumiti in tara si o criticau neincetat.

    Trist, foarte trist.

  5. In 1983 am obtinut repartitie guvernamentala dubla, mai intai in campul muncii si dupa doi ani la un institut din Buc. Dupa doi ani m-am prezentat la institutul cu pricina si mi s-a spus ca nu știau nimic de faptul ca obtinusem o repartitie la ei si ca pe lista de case er foarte lunga, trebuind deci sa stau in gazda cativa ani buni. Am renuntat la munca in Buc si am pierdut șansa de a-l intalni pe ing Ursu, pentru ca acolo obtinusem repartitie.

  6. Cred că problema cu domnul Gheorghe Ursu a fost că, pe când ceilalţi dizidenţi operau cu măsuri subiective ( nu e libertate? Ba da, e libertate, uite, scrie şi în Scânteia!) noţiunile inginereşti legate de rezistenţa clădirilor erau mai greu de contracarat propagandistic, iar o expertiză tehnică nu se ştie ce alte crize de conştiinţă ar fi declanşat (totuşi e vorba de vieţi omeneşti, multe) bănuiesc că de aici finalul tragic, în vreme ce alţi critici au fost lăsaţi în viaţă ( parcă Goma chiar descrie o scenă amuzantă în care „păzitorii” acţionează preventiv pentru a-l proteja de un accident, tocmai pentru că securiştii ar fi fost suspecţii principali dacă s-ar fi întâmplat)

  7. Romania a fost primita prea rapid in UE. Doar marimea teritoriala, demografica si strategica a determinat rapid acest proces. Democratia este de fatada, in majoritatea institutiilor publice, ale statului. Daca se mai face ceva este de frica criticilor UE, dar si nici atunci, fiind dispusi sa platim taxe de infrigement pe multe sectoare nereformate. Inca cateva decenii vom fii condusi de esalonul II si III ale fostului PCR si Securitati, dupa care in vartejul globalizarii si economiei de piata lucrurile se vor mai aseza. Pana atunci nu imi fac sperante pentru ca nu am cu cine si cu ce, atata timp cat coruptia si minciuna, supeficialitatea si lenea sunt regii de azi ai tarii. Problema dezbatuta a lui Gh. Ursu trebuia solutionata imediat dupa 1990, dar nu s-a dorit si nici de acum incolo.

  8. Nu numai ca doamna mentionata ( d-na Nita) pune sub semnul intrebarii calitatea de disident a d-l Ursu dar prin ceea ce spune sugereaza lucruri mult mai grave: poate , de ce nu , chiar o colaborare care a luat-o razna la un moment dat?
    Cred ca asemenea pozitii, oficiale de fapt, ar trebui sa fie intolerabile.

  9. „Patria mea a fost un sâmbure de măr” Herta Müller (Leagănul resprației)

    Intelectualii care nu au fost complici cu securiștii, care nu au colaborat cu PCRiștii sunt puțini, dar sunt și trebuie să rămână în patrimoniul viu al țării. Inginerul G. Ursu e luceafărul în bezna din pivnița balcanică denumită elogios „Națiunea ceaușistă”.

    Herta Müller a fost invitată în RFG pentru lectura cărții „Ţinuturi joase” (Niederungen 1982) și s-a întors la Timișoara spre dezamăgirea securiștilor. După scrisoarea deschisă de protest (Helmut Frauendorfer a fost lovit, amenințat, șantajat de securiști) către „USR Uniunea scriitorilor” și „Secția PCR Timiș” 1p84 a primit avertizări, amenințări de la securiști și PCRistul Florescu, a fost expulzată 1987 din Timișoara Banat în RFG/Berlin.

    După eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989 s-a schimbat prea puțin cum se vede la sentințele călăilor și torționarilor securiști până azi. Mineriadele, 10 August 2018 … ……
    După eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989 au plecat peste 3 milioane cetățeni în vest. Ce va urma?

  10. Titlul complet ar trebui sa fie acesta: „Teribilul caz Gheorghe Ursu si naucitoarea motivare a sentintei”. Imi doresc sa citesc pe aceasta platforma si o analiza care sa gaseasca si sa demonstreze eventuale erori in formularea sentintei.

  11. Da, raposatul Ing.Ursu a fost un dizident in acceptiunea proprie a cuvantului ! Chiar, de ce nu pomeneste nimeni despre activitatea sa – si mai ales a tatalui sau, comunist-ilegalist – de activist comunist in tinerete. Recunoscuta de el insusi in „jurnalul” care in urma cu cativa ani a fos partial publicat si care, aflu cu surprindere azi, ar fi disparut ?! Da, „comunismul real” a fost altfel decat
    si-l imaginau niste intelectuali naivi … Si a facut la noi sute de mii de victime nevinovate !

    • Nu inteleg daca tatal a fost comunist ilegalist inseamna ca si urmasii sunt la fel. Acest model de judecata era valabil inainte de 1990 dar vad ca in 30 de ani a ramas la fel. Inainte de 1990
      ca sef de promotie, am vrut sa ma angajez la o unitate de cercetare mai rasarita, cel de la cadre, m-a intrebat dar parintii dumitale ce sunt ?! Daca ar fi fost secretari de partid eram angajat imediat, dar altfel nu.

  12. Deci Constantin Jugurica il chema ?!

    Si cica Ceaiusescu urea in 77 sa faca o nouqa fata Bucurestiului?!!
    Hm .. curiis. In 77 se muncea de zor ca sa se restaureze manastriea Vacaresti! Era un proiect de restuarare in stil 1900 a .. strazii ce incepea de la Piata Sf Vineri pana la Dambovita. Zona turistica stil retro avand, poate, inclusiv si tramvai cu cai!
    Cu putin timp imainte fusese restaurat Hanul lui Manuc. Strazile aferente – Samrdan, Selari, Covaci fusesera cat de cat reafacute si „redate comertului” .
    tribunalul din piata Sf Vineri fusese refacut plus o serie de caldiri din zona (de exemp-lu aia a ICRAL sect 3)
    Prin toamna sau primavara la o conferinta NC a combataut (este gresit sau asa ceva) pe cei care sutineau ca ar fi trebuit rreconstruit juma din Bucuresti.

    Insa .. spre mirarea tutiror am auzit ca .. ca se demoleaza! Ce , la inceput a parut a fi o apreciere „exagerata” a paguibelor cauzate de cutremur (demolarea bisericii Enei) .. s-a intins ca raia

  13. Beneficieaz de posibilitatea de a cotrobăi virtual prin istorie, stând comfortabil în fața laptopului, și ne fiind tulburat de lumea de afară, acea lume speriată de COVID-19, găsesc printre altele un nume ce-mi stîrnește bătăi de inimă și-mi trezește amintiri vechi: Gheorghe Ursu. Un articol intitulat ”Teribilul caz Gheorghe Ursu” scris de Cristian Felea purtând data de 21 Iunie 2020. Deci recent.
    Prima mea reacție a fost mirarea că în ziua de azi, se mai reamintește, și probabil se stârnește curiozitatea celor traiți în acele timpuri, despre un om, un eveniment, oare uitat? Am citit tot textul autorului cu mult interes și mi-am zis, oare ar fi de un oarecare folos dacă unele gânduri ale mele legate de cele petrecute atunci, sunt trei zeci si cinci de ani trecuți, ar fi date spre completare cu unele detalii legate de tristului sfârșit al acelui adevărat om.
    L-am cunoscut pe Gheorghe Ursu un oarecare timp înainte fiind, și, deși de profesii diferite, aveam interese comune pentru cultură, literatură, muzică. Soția mea Lidia, lucra in aceiași clădire unde inginerul Ursu își ducea activitatea profesională, și profitând de faptul că noi aveam autorizația legal obținută din partea autorităților de pe acea vreme, de a avea legătură cu rudele noastre din partea de Vest a Europei, uneori el ne vizita acasă și vorbeam de ”de-ale zilei”, dar fără să intrăm în dezbateri politice sau critice la adresa regimului, și înoi îi dădeam posibilitatea de a lua publicațiile ce le aveam din Franța, printre care ”Paris Mach” era cel mai căutat. După spusele lui, iar insemnările ce le făcea pe marginea articoleleor confirmau că le citea cu multă atenție din filă în filă.
    Cele petrecute după arestarea lui și sfârșind cu moartea lui, au ajuns la noi cu întârziere și explicate succint de media oficială, desigur controlată de stat.
    Dar tragedia ”Cazului Ursu” a însemnat pentru mine personal un plus de îngrijorare, și iată de ce:
    Fusesem membru al Partidului Comunist Român de prin 1950-51. Convingerile mele politice, dacă pot fi astfel numite cele ce erau în mintea mea, ca fiind un tânăr cu unul din părinți evreu, tata, care la 23 August 1945 (era chiar ziua mea de naștere!) am fost eliberat de a mă mai prezenta la munca obligatorie la care fusesem înrolat de peste doi ani, erau departe de fi de ordin social, politic, marxist, comunist. Fiind
    Fiind de profesie arhitect, și având privilegiul de a-mi exercita cunoștințele în cadrul așa numitei pe atunci a ”Gospodăriei de Partid”, am avut accesul la diferitele investiții și am și intocmit proiecte spre folosul CCPMR, printre care menționez unele vile din București sau cele din Pădurea Scroviștea, iar ansamblul spitalicesc din Pădurea Bănea, mai târziu devenit sub numele Ana Aslan, pe care l-am vizitat uneori mi-a întărit la un moment dat ideia ciudată că în socialism, e adevărat, suntem cu toții egali, ba chiar unii sunt și mai egali.
    Dar spiritul meu critic, ca urmare a educației părinților, mama era de origine germană, a fost la un anumit moment contrariat de felul învestițiilor la care luam parte și care fost la un anumit moment erau cu mult peste nivelul pe care-l consideram, în naivitatea mea, că ar fi potrivit cu morala, etica de partid a tocmai acelora care ar fi trebuit să fie de exemplu.
    Așa că, uneori în discuții cu tovarăsii din organizația de partid, îmi spuneam părerea. Eroare ! Vorbele mele au ajuns la cunoștința celor din forul superior, am fost chemat la o șediță a sectorului de Partid unde mi s-au adus învinuirile respective, participarea cuvântului tovarășilor mei apropiați impotriva mea nu a lipsit desigur, nu am fost lăsat să-mi spun părerea, am fost permanent întrerupt, mi sa cerut carnetul de partid, pe care erau însemnate cotizaiile lunare, și în plenul ședinței de partid, am fost exclus din Partidul Comunist Român cu calificativul ”Dușman al Partidului”.
    Desigur că au urmat și alte sancțiuni pe linie administrativă, diminuarea salariului cu 50% timp de câteva luni, concedierea mea din cadrul didactic ca ”preparator” al Institutului de Arhitectură Ion Mincu, etc…etc…
    ….dar am rămas în viață, spre deosebire de prietenul nostru Gheorghe Ursu.
    ……
    Oare, după atâta timp, în care evenimentele s-au rostogolit neașteptat, povestea mea legată de ce a lui Gheorghe Ursu, mai poate avea vre-o insemnătate ?
    Vă rog să apreciați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro