“There will never be a nuclear war;
there’s too much real estate involved”
Frank Zappa – apocrif
Anul 2024 a fost unul bogat în evenimente, cu intensificarea și adâncirea conflictelor armate (Rusia-Ucraina și Israel fiind cele mai relevante pentru noi) și cu o basculare clară a politicii către zone extremiste în ambele directii ale spectrului clasic “stânga-dreapta”. Electoratul a optat atât în Europa cât și peste Ocean pentru discursuri suveraniste și mai degrabă autocratice. Ce se întâmplă? Explicații sunt multe, de la criza economica la cea a refugiaților și cea climatică. Am să ofer și eu o posibilă explicație, nu unică, dar care poate adăuga ceva adâncime celor deja enumerate: criza de sens.
La o distanță de numai 13 luni și la o vârsta identică (100 de ani), două figuri importante ale secolului XX au încetat din viață: Henry Kissinger și Jimmy Carter. Ele nu puteau fi mai diferite, însă împreună reprezintă confruntarea principiilor care au definit ordinea globală a secolului trecut. Aș argumenta că, din perspectivă socio-politică, secolul XX începe cu primul război mondial și gripa spaniolă, și începe să se termine cu anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, urmată de Brexit și pandemia Covid-19.
Sfârșitul primului război mondial, la care izbucnirea gripei spaniole a avut o contribuție importantă pur și simplu omorând un număr imens de combatanți și infectând mulți alții, a adus cu sine prima încercare de a organiza guvernarea mondială pe baze principiale: la inițiativa lui Woodrow Wilson, pe atunci președinte al SUA, a luat naștere Liga Națiunilor, un organism care își propunea sa pună bazele unei lumi fără conflict deschis. Ironic, presiunile izolaționiste interne au făcut ca SUA să nu adere organismului cu sediul la Geneva. Începuse destrămarea imperiilor ‘clasice’ interne (Austro-Ungaria, Imperiul Otoman) și externe, dar și transformarea Imperiului Rus în Uniunea Sovietică. Aceasta din urmă postula un mod colonizator foarte modern, în retorica internaționalistă specifică comunismului, în care sovietele ar fi aderat de bună voie ordinii propuse. Pe ruinele acestor imperii noi state-națiune se formează, printre care și România, unele fiind aproape instantaneu absorbite în Soviete. Pentru a asigura o trecere cât de cât pacifică înspre noua configurație geopolitică, era într-adevăr nevoie de un nou tip de guvernare care să reglementeze existența acestor state și reguli principiale de relaționare. Liga nu a avut succesul scontat, ea autodizolvându-se informal la izbucnirea celui de-al doilea război mondial și formal în 1946 când atribuțiile sale au fost transferate nou înființatei Organizații ale Națiunilor Unite (ONU). După al doilea război mondial ideea de necesitate a guvernării pe baze principiale devine și mai stringentă, când ororile războiului și ale Holocaustului devin cunoscute și clare.
“Never again” (niciodată din nou) era modul simplu de a spune că omenirea nu își mai dorește o astfel de conflagrație și că modul de a o evita este stabilirea și urmarea unor principii universale pentru toată lumea. Imperiile externe ale Europei de Vest încep și ele sa se destrame, iar atunci când conflicte armate se nasc, pentru că cedarea teritoriilor nu s-a făcut pașnic de cele mai multe ori, noile state din vechile colonii primesc ajutor împotriva metropolei de la Uniunea Sovietică. Războiul rece nu a fost așa rece în Asia de Est si Sud Est (Coreea și Vietnam) sau (mai puțin cunoscut) în Africa. Atât URSS cat și SUA au încercat sa câștige influența în fostele colonii, prin ajutor armat în primul caz și prin diplomație culturala în al doilea.
Sunt multe de discutat, însă pentru a păstra focusul, să ne întoarcem la guvernarea bazată pe principii: cele fundamentale erau drepturile omului (cu derivatele) și drepturile la suveranitate teritorială pentru toate statele aderente. Acestea postulau (continuă să o facă), faptul ca fiecare individ are dreptul la o viață demnă și că granițele statelor națiune sunt inviolabile. Doar că… nu toată lumea dorea neapărat asta. Din doua motive, derivate din intercalarea celor două principii: dreptul la suveranitate națională nu înseamnă dreptul la arbitrariul legilor interne. De fapt, principiul drepturilor omului îngrădește arbitrariul legilor interne ale statelor națiune, făcându-le responsabile pentru calitatea vieții tuturor locuitorilor pe teritoriu. De aceea, istoric vorbind, invocarea dreptului la suveranitate se face de către figurile autocrate cu corolarul “neamestec în treburile interne” – citiți “vreau să guvernez intern fără sa țin seama de principii ce îmi pot îngrădi puterea”. Pe de altă parte, dreptul la suveranitate teritorială îngrădește pofta expansionistă a statelor mai puternice. Din pricina manifestării acestei dorințe chiar și în cadrul postbelic al afirmării armoniei între state, în statele mici a fost posibilă ridicarea figurilor dictatoriale care traduc principiul suveranității teritoriale în suveranism… principiu invocat de multe ori de Nicolae Ceaușescu în discursurile sale.
În contraponderea acestui tip de guvernare interstatală și diplomație ideea de real-politik de secol XIX se menține, reformează și adaptează noii configurații,: statele mai puternice (de cele mai multe ori foste imperii sau puteri noi emergente) pot impune în relații bilaterale sau multilaterale propriile reguli sau propria voință. Promotorul și practicantul cel mai proeminent al real-politik a fost Henry Kissinger. Acest tip tranzacționalist de relaționare internațională e în tensiune continuă cu ordinea guvernării bazată pe principii, iar el poate beneficia de slăbirea încrederii publicului în principiile sus amintite. Acest lucru s-a întâmplat treptat după căderea URSS și deschiderea piețelor libere globale.
De ce? Simplu. Liberalizarea schimburilor în anii 90 ai neo-liberalismului (curent economic conservator, atenție!) se căsătorește mental cu ideile politice democratice și progresiste, ducând la o identificare ideologică a pieței libere cu democrația. Doar că, așa cum știm, neo-liberalismul neo-conservator a avut exact efectele opuse celor scontate: în lumea occidentală a dus la pierderea multor slujbe și sărăcie în anumite regiuni sau straturi sociale concomitent cu scumpirea locuirii declanșată în anii ‘80 de deregularizarea pieței, iar în lumea ce se dorea democratizata magic prin economia de piața a dus de fapt la și mai multă sărăcie și resentiment, și la coagularea resentimentelor în discursuri identitare puternice care au dus la conflicte deschise (Orientul Mijlociu, Estul Africii)…
Astfel, guvernarea bazată pe principii care a stat la baza acordurilor multilaterale și a unei anumite armonii globale și care, în principiu, îngrădea posibilitatea puterii discreționare a statelor, dar și puterii discreționare a conducătorilor dintr-un stat, a început sa fie confundată cu globalizarea economică aducătoarea pentru mulți de sărăcie. Acesteia din urmă i s-a dat numele de globalism. Acestuia i se opune acum discursul suveranist care postulează autodeterminarea, dar care ascunde de fapt dorința autocratica a celor ce îl promovează. Figuri care se poziționează ca justițiarii suveranisti sunt în același timp figuri autocrate în tara lor, de multe ori ei urmărind cea mai înaltă poziție din stat pentru a evita apariția în fata justiției. De la Erdogan, Jinping și Netanyahu la Putin, Orban și Trump, avem aceeași linie de discurs: autodeterminarea suverană vândută electoratului ca panaceu împotriva sărăciei provocate de piața liberă globală prezentată însă ca produs al ideologiei progresiste. Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional sunt echivalate și confundate intenționat cu ONU, Uniunea Europeană apare ca fiind o forță colonizatoare de care ar trebui sa ne “eliberăm” și în mod magic să ne salvăm de la sărăcie prin eliminarea dușmanului extern și intern. Acest discurs e popular atât în rândurile populației sărăcite dar și în rândul celor care isi percep succesul social și economic ca fiind datorat exclusiv propriilor forțe. Acest tip de înțelegere e promovat de gânditori neo-conservatori gen Jordan Peterson, care în mod explicit echivalează Bruxelles cu noua tiranie.
Interesul celor ce promovează acest discurs este dublu: credit electoral garantat de nemulțumirea populației ce vine din doua surse (detaliate mai jos) și asigurarea unei poziții de putere în care arbitrariul este principiul de baza care facilitează instaurarea autocrației totalitare și prelungirea rămânerii nelimitate la putere. Această perspectivă surâde multor figuri politice contemporane care incep sa formeze o “alianță globală a autocraților” cum o numește Anne Applebaum în cea mai recentă carte a sa.
De ce este o mare parte a populației nemulțumită? Din doua motive:
Primul este evident situația economică precară datorată factorilor expuși mai sus – dar pe care ii repet: neoliberalismul economic care are ca sursa neo conservatismul social, însă care nu sunt percepute împreună ci dimpotrivă, ele apar ideologic separate, neoliberalismul economic fiind asociat greșit de cele mai multe ori cu progresismul
Al doilea, și mai important, lipsa percepută a justiției, atât la nivelul relațiilor interstatale cât și la nivel social. În ce sens? Deși secolul XX a promis o guvernare globală bazată pe principii, la baza fiind principiul suveranității teritoriale și egalității între statele națiune, real-politik a continuat să funcționeze, iar principiile au fost aplicate doar celor slabi. În același mod și la nivel social, imunitatea indivizilor puternici în fața legii dar și în fața șocurilor economice repetate a dus la acumularea de frustrări. În ochii multora, păturii sociale privilegiate economic i s-a adăugat, prin accentuarea practicilor de incluziune socială și discursul diversității, un nou tip de “privilegiați” care nu se mai supun regulilor principiale ale meritocrației: minoritățile luate în ansamblu. Cartea “Strangers in their own land” de Arlie Russell Hochschild explică foarte bine aceasta dinamica. Excesele mișcării woke, scandalurile publice din universități prestigioase din Statele Unite și confuzia partidelor de centru stânga care au îmbrățișat discursuri identitare uitând de economie au alimentat teorii ale conspirației și discursuri îmbibate de ură împotriva minorităților. Pericolul evident și clasic este că nemulțumirea poate fi canalizată împotriva acestora. Paradoxal este exact acest eșec al stângii care a fost speculat de Trump, acesta reușind sa coaguleze o adevărată mișcare proletara care l-a votat dincolo de posibilele bariere identitare.
Să recapitulăm: secolul XX, în dorința de a construi o lume mai bună și în contextul prăbușirii imperiilor clasice și a nașterii unor noi state națiuni, promite o guvernare bazată pe principii, atât interne aplicabile la nivel individual, cat și externe, la nivelul statelor. Aceste principii vin evident și cu responsabilități din partea guvernanților și a participanților: respectarea drepturilor omului intern și respectarea suveranității statelor în extern. În același timp, dorința de a se sustrage regulilor continuă să existe, ea având doua surse: dorința de putere arbitrară și sustragere de la justiție a figurilor autoritare și dorința de expansiune externă a unor state puternice, mai vechi sau mai noi.
Pe fondul nemulțumirii populației datorate globalizării economice și liberalizării pieței, tendința autocratică este împachetată spre electorat în discursuri suveraniste, de “neatârnare”, anti-colonialiste, anti-imperialiste, care atrag deopotrivă extremele de dreapta și de stânga.
După căderea URSS în ‘90, discursul politic moderat care oscila între dreapta și stânga a sucombat capcanei postulării sfârșitului istoriei: s-a golit de sens. În euforia posibilității întrezărite ale unei utopii globale, categorii emoționale importante pentru public ca aceea de identitate sau patriotism au fost abandonate și au migrat în mod natural către extreme, dând naștere exceselor: naționalism și discurs identitar dur (vezi Yascha Mounk, The Identity Trap). Tocmai datorită acestui lucru ne confruntăm cu problema majoră a polarizării și ridicării extremelor: în momentul actual ele sunt singurele discursuri care oferă sens unei populații sătule de promisiunea “lipsită de sens” a fixării tehnice a societății.
Sa ne întoarcem de unde am plecat: declarațiile lui Trump din ultima perioada în ce privește pretențiile teritoriala asupra Groenlandei, Canalului Panama și Canadei sunt parte integranta a logicii suveraniste expuse mai sus. În momentul în care principiile globale și instituțiile care le promovează își pierd legitimitatea în fața populației prin combinație între fenomenele expuse mai sus și propaganda pro-suveranistă, arbitrariul și real-politik devin principiile de bază. Din păcate în real-politik ascendentul moral al principiilor dispare. Discursul acesta nu este fundamental diferit de cel al lui Putin. Motivațiile sunt însă diferite a și mecanismele de acaparare în sine. Trump este o persoană formată în practicile imobiliare care au doua caracteristici: extindere prin acaparare deseori ostilă de teritoriu și scurt-termism în gândire. În construirea imperiului imobiliar, Trump a folosit constrângeri economice, lobby pentru ridicarea sau anularea taxelor după caz, de exemplu, care i-a facilitat cumpărarea de teren și construirea imobilelor. Tarifele de care dumnealui vorbește în mod constant sunt pentru el mecanisme de constrângere a statelor națiune pentru a-i ceda teritoriu. Așa le vede. Acest discurs imobiliar însă nu ar fi posibil dacă principiile de guvernare globală și instituțiile care le susțin nu ar fi subminate constant de discursul suveranist. În paranteza fie spus, acest discurs este vechi în anumite curente ale politicii Statelor Unite, nu s-a născut cu Trump. Evangheliștii conservatori l-au îmbrățișat încă din anii ‘80, dupa ce l-au abandonat pe Jimmy Carter și au un discurs foarte anti-ONU și anti-UE încă de pe atunci – aici e o alta poveste lunga.
Propunerea mea este să îi înțelegem cauzele, mecanismele și să ne păstrăm discernământul înainte de a îmbrățișa suveranismul.
Pentru a putea face asta însă e nevoie de mai multe lucruri. Întâi, de a înțelege distincția între suveranism și suveranitate, între naționalism și patriotism. Cel dintâi este o ideologie evocată de figuri autocratice pentru a momi electoratul nemulțumit și pentru a se instaura la putere întru exercitarea ei arbitrară, fără mecanisme de îngrădire ale acesteia. Suveranitatea este principiul de care beneficiază fiecare stat națiune în ansamblul guvernării globale care se bazează pe drepturi dar și pe responsabilități. Naționalismul este corolarul suveranismului, ideea ca propria națiune e superioară tuturor celorlalte, de multe ori acompaniată de ideea că este nedreptățită și ca merită “sa i se ofere” un loc privilegiat în concertul națiunilor. Acesta nu trebuie confundat cu patriotismul, care este dedicația firească pentru țara în care trăim, fără însă a o pune pe un piedestal comparativ superior. Acest lucru de fapt facilitează posibilitatea unei ordini globale între egali. Nu e atrăgător pentru multă lume, mai ales astăzi…
Apoi, avem nevoie de o întoarcere nu doar la politica principiilor și a justitiei, dar și de aplicarea acestora indiscriminată și indiscriminantă. E greu să recâștigi încrederea, odată pierdută.
În al treilea rând e nevoie de readucerea sensului în politică: și aici Jimmy Carter este important. În discursul sau din 1979, cunoscut sub numele de “malaise discourse”, președintele american deplânge printre altele faptul ca lumea își pierde busola sensului și cea morală atunci când valoarea unei vieți individuale este dată de puterea de a poseda și consuma separat, și nu acela de a face și a fi împreună. El a prefigurat foarte bine greșeala imensă de după anii ‘90, în care răspândirea globală a consumului a fost confundată cu răspândirea globală a principiilor democratice. Istoria nu s-a sfârșit atunci, iar sfârșitul istoriei poate fi doar apocaliptic. Cred ca e cazul să ne oprim de la a visa utopii verzi pe pereți și să ne întoarcem atenția asupra lumii în care trăim și mai ales asupra acelora cu care o împărțim pentru a reînvăța de fapt cum să o locuim împreună și cum să dăm sens existenței noastre fără a-l elimina pe celălalt. În caz contrar, intrăm în războiul tuturor împotriva tuturor… Ca în imobiliare…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Tot pe acesta platforma, la alt articol tare injurat de unii apare aceasta informatie:
„În urmă cu 16 ani, economiile UE și SUA erau la egalitate.
Astăzi, economia SUA este cu 50% mai mare decât cea a întregii UE la un loc.
În primul rând, să ne uităm la cifre:
– PIB-UL SUA: 25,5 trilioane de dolari
– PIB-UL UE: 16,6 trilioane de dolari”
Vad ca straduinta autorului se-ndreapta spre critica aspra a americanilor, si, mai alea, nu asa, a lui Trump, care e chiar asemanat cu Putin. Ma mir ca lipseste Hitler. Poate ca ar trebui sa se uite la cifrele de mai sus.
Pt Romania ar fi mai interesant ce se-ntimpla in Europa, dar vad ca autorul nu spune nici un cuvint despre asta, de parca Europa nu ar exista, si daca ne gindim bine la influenta acesteia in lume, intr-adevar, nu exista! Ca asa e in imobiliare!
Aveti dreptate, mai putin cu ‘critica americanilor’. Ce critic aici este tendinta izolationista si spre real-politik a unei parti a spectrului politic american, reprezentat de Trump. Americanii nu sunt toti la fel si nu sunt toti adepti MAGA. Sunt in mod deschis nu doar admirator dar si format in scoli americane de gandire asupra societatii deschise, dar si a dusmanilor sai (ca sa parafrazez un autor celebru). Mulțumesc. Discernamantul e important, la fel ca si evitarea generalizarilor…
Ce scrieti dv. gandesc si ganditorii :) rusi: https://m.ziuanews.ro/externe/eful-influentului-grup-rus-de-analiza-valdai-despre-declara-iile-lui-donald-trump-1586264. Foarte probabil si cei maghiari. Sau cei bulgari. Sau…
Cred ca nu ati citit bine…
Ma intreb ce este acest think tank – nu il stiam – insa diferenta majora dintre ce scriu eu si ce scrie acolo este ca ei nu spun ca e o imagine in oglinda… Interesant, multumesc pentru semnalare
si mai sunt unele diferente, de orientare politica. Eu sunt pro-european si pro-principial ca sa zic asa. Optiunile mele sunt clare si nu ader la suveranismul de tip putinist, orbanist sau Maga… sau georgist mai nou
e ciudat cel putin ce spuneti… Aceleasi fapte pot genera opinii si pozitii diferite. Ale mele sunt clar pro-principiale si pro-democratice. Ce insinuati dvs imi este strain ca optiune, citit va rog cu atentie.
Confundati ‘ce gandesc’ cu analiza faptelor. Faptele istorice sunt fapte istorice. Ce gandim despre ele e de-a dreptul radical opus… fie nu ati citit cu atentie pozitia mea, fie insinuati din rea vointa ca m-as alinia unei gandiri totalitare.
Cica a fost odata ca niciodata un tata bun care avea doi fii. Cand fiii lui au implinit 15 ani , bunul tata i-a dus pe un deal si le-a aratat pamanturile din jur , cat puteau vedea cu ochii si le-a spus: copiii mei, acesta este pamantul vostru. Cum venisera de la joaca, baietii aveau inca in maini sabiutile lor de lemn. Unul din copii a intrebat;
„-Tata, care anume este pamantul meu ? ”
Taica-sau l-a privit o clipa si i-a raspuns:
„- Buna intrebare. Uite cum facem: stai bine pe picioare si cu varful sabiei deseneaza un cerc pe pamant: tot pamantul asta, de la picioare si pina la varful sabiei , este pamantul tau”.
P.S. Stiu ca nu asa s-au petrecut lucrurile si ca povestea a fost spusa de altcineva intr-alt fel dar mie imi place mai mult varianta mea.
Interesant punct de vedere. Dar, ca părere, autorul ignoră, poate involuntar, evidența: principiul DOMINANȚEI marilor puteri nu a dispărut niciodată. Exemplele sunt imediate: Consiliul de Securitate al ONU format din cei 5 „mari” cu drept de VETO și, mai aproape de noi, combinația franco-germana de a face din Uniunea europeană o Federație Europeană condusă de ele ca suzerani, iar ceilalți să renunțe la suveranitate.
Vreau să spun, fără ipocrizie, că principiul Bâtei/Forței a existat, există și va exista in continuare. Fiindcă iată, după ce Rusia a scos Bâta, iată că și SUA vrea să scoată bâta, etc.
De ce s-a ajuns aici? Simplu, Lumea s-a schimbat și trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ, alta decât cea existentă și impusă de câștigătorii din WW2. Da, trebuie stabilite/împărțite noile zone de influență între „marile puteri” actuale. Aceasta este esența situației.
Dar cum se va face asta? Prin troc sau prin bâtă? Aceasta-i întrebarea!
Daca cititi cu atentie veti vedea ca exact acest lucru l-am scris… vedeti pasajul despre real-politik
Lipsește un mic detaliu: canalul Panama a fost construit de către Statele Unite și a fost făcut cadou altora de către Jimmy Carter. Iar dacă în zilele noastre, controlul tranzitului prin canalul Panama este exercitat de către o companie chineză, asta poate însemna ”misiune îndeplinită” pentru Jimmy Carter, însă nu e un aspect pe care Statele Unite să-l accepte.
Lucrurile care n-au fost rezolvate în anii ’90 trebuie rezolvate acum. Federația Rusă trebuie dezmembrată, la fel cum a fost dezmembrată Germania în 1945, astfel încât să nu mai poată invada pe nimeni. Iar pentru China actuală, un scenariu iugoslav ar fi cea mai potrivită continuare.
Modul cum Trump va răspunde propunerii numaistiucarui general rus ca SUA sa-mparta Groenlanda cu Rusia pe principiul POT restrans la nivelul marilor puteri ne va arata daca Trump vrea trupele rusești mai aproape sau mai departe de SUA (e posibil ca si China sa se simtă neglijata de viziunea lui Trump). Similar in Ro, abordarea lui Trump ne va arata daca noul președinte vrea trupele rusești mai departe sau mai aproape de UE. Tu in ce direcție vezi orientați vectorii/tensorii Groenlanda si Kogalniceanu?
canalu a fost inceput de Frantta si preluat de SUA prin manevre bursiere; sintagma „Panama” a devenit notorie pentru afaceri mai putin fair play, derulate in spatiul mondial;
Canalul început de Franța dăduse faliment încă din 1889. Formula asta cu ”manevre bursiere” e probabil însușită în anii ’80, din revista Lumea 😀
În 1903, Statele Unite au sprijinit obținerea independenței de către statul Panama. Abia după aceea au semnat acorduri pentru dreptul de a construi și administra canalul.
Revenind la vremurile noastre, statul Panama a aderat la inițiativă chineză Belt and Road, fiind primul stat din emisfera vestică aflat într-o asemenea situație. Cu sau fără Trump, Statele Unite nu-și pot permite să tolereze o asemenea stare de lucruri. Care e următorul pas, interzicerea accesului navelor americane prin Canal? Sau aderarea Californiei la Belt and Road? 😀
Un articol bun, dar afirmația „guvernarea bazată pe principii care a stat la baza acordurilor multilaterale și a unei anumite armonii globale” ma pune pe gânduri.
Nu știu unde a trăit autorul, poate doar intre cărți, guvernarea bazata pe principii nu a existat niciodată si nu va exista niciodată între muritori.
Singurul drept valabil in relațiile internaționale este dreptul forței, indiferent de cat de democratice sunt, sau vor sa para, tarile implicate. Asta pentru ca nu exista nici o instanta internațională care sa stabilească si sa aplice dreptul, decât prin dreptul forței.
cred ca am abordat acest lucru cand am discutat despre aplicarea discretionara a principiilor care a dus la nemulțumire…
Da, este o mare ipocrizie aici. Mai întâi se aplică dreptul forței, apoi, pentru păstrarea avantajelor cucerite, se aplică forța dreptului. Exemplele sunt nenumărate, vezi cazul Rusiei care aplică forța în Ucraina fără a accepta normele dreptului internațional, și iată că și SUA vor Panama, Canada și Groenlanda. Fiindcă,vai, chiar în cazul „marilor democrații” FORȚA creează DREPTUL.
”Singurul drept valabil in relațiile internaționale este dreptul forței”
Uzul de forță presupune costuri. Pentru orice individ, pentru orice regim și pentru orice stat. Aceste costuri au o influență moderatoare asupra utilizării forței. Uniunea Sovietică a făcut uz de forță în relațiile internaționale, fără să țină seama de costuri, așa a ajuns să se dezmembreze. Iar Federația Rusă îi calcă astăzi pe urme, pentru că Putin nu a înțeles niciodată de ce s-a dezmembrat Uniunea Sovietică.
România a aderat la NATO cu entuziasm și cu eforturi, nu fiindcă ar fi fost constrânsă prin forță. Faptul că România și Ungaria fac parte din aceeași alianță politico-militară le împiedică să facă uz de forță între ele. Mai înainte ca România și Ungaria să poată să adere la NATO, a fost nevoie ca Statele Unite să accepte aderarea României și Ungariei. Statele Unite nu au făcut uz de forță pentru ca România și Ungaria să adere la NATO, chiar dimpotrivă.
@Lucifer – ”Mai întâi se aplică dreptul forței, apoi, pentru păstrarea avantajelor cucerite, se aplică forța dreptului. ”
Cam așa învață copiii japonezi despre al doilea război mondial în Pacific. Ceva la modul ”pentru motive niciodată înțelese, în 1945 Statele Unite au lansat două bombe atomice asupra Japoniei” 😀
Ca să restaurăm un pic adevărul: mai întâi Federația Rusă a anexat Crimeea, în 2014. După care a invadat Ucraina în 2022 și apoi a început să amenințe în dreapta și în stânga cu utilizarea armamentului nuclear. Așa au ajuns Statele Unite să aibă nevoie de Groenlanda, ca să elimine amenințarea rachetelor rusești, nu fiindcă ar fi visat Trump într-o noapte că vrea Groenlanda.
Despre canalul Panama și situația lui actuală am scris deja mai multe comentarii. Interesant e că mass-media progresistă europeană nu a încercat niciun moment să explice situația reală. L-a prezentat pe Trump de parcă ar fi nebun, dar asta demonstrează că mass-media progresistă europeană promovează de fapt interesele Rusiei și ale Chinei.
Mult timp s-a căutat ” a treia cale” între capitalism și socialism/comunism, soluție botezată „progresism”. Experimentul a început în China( un stat-doua sisteme) și a fost transformat în ideologie în Europa de Vest. Acum s-a revenit la varianta „istorică” cu statele-natiune, ceea ce este foarte periculos fiindcă varianta asta a dus la cele 2-3 războaie mondiale.
@Lucifer – ”varianta „istorică” cu statele-natiune (…) a dus la cele 2-3 războaie mondiale.”
Acolo unde am crescut eu, la asta îi zicea minciună sfruntată. Primul Război Mondial a fost provocat de imperiile central-europene: Imperiul German și Imperiul Austro-Ungar. Au fost învinse și s-au dezmembrat, așa s-au creat statele naționale. Imperiul Țarist și Imperiul Otoman s-au dezmembrat și ele. Al doilea război mondial a fost doar o încercare nereușită de revanșă din partea Germaniei.
Problema reală e alta: Rusia și China sunt în continuare imperii, iar domnia ta are mii de comentarii în care promovezi cauza Kremlinului. Pentru că e ultimul imperiu din Europa, nu de altceva.
Caut termenul „suveranism” pe siteul dexonline.ro. Pagina afișează răspunsul: „Niciun rezultat pentru suveranism”.
Caut „sovereignism” pe dictionary.com. Răspunsul: No results found for sovereignism. Același răspuns și pentru „sovereigntism”.
merriam-webster.com:
“sovereignism” – The word you’ve entered isn’t in the dictionary.
“sovereigntism” – The word you’ve entered isn’t in the dictionary.
dictionary.cambridge.org
“sovereignism“ nu e găsit. Nici “sovereigntism“.
Caut „souverainisme” pe http://www.larousse.fr. Răspunsul: Doctrine des défenseurs de l’exercice de la souveraineté nationale en Europe. (Wow, nici o distincție semantică între suveranism și suveranitate!)
Caut „sovereigntism” pe wikipedia.
BINGO! Aici lucrurile sunt clarificate ideologic.
“Sovereigntism, sovereignism or souverainism (from French: souverainisme…“
Un întreg articol. Definiții, clasificări, exemple, politică, multă politică. Altă viață pe wiki!
Merită citită pagina. Sunt listate toate partidele rele din Europa.
Franța: Front national, Les Patriotes, Union Populaire Républicaine.
Germania: Alternative für Deutschland (AfD).
Grecia: Golden Dawn, The Popular Orthodox Rally or People’s Orthodox Alarm.
Ungaria: Prime Minister Viktor Orbán and his Fidesz party.
Italia: Five Star Movement, Lega Nord, Lega, Brothers of Italy.
România: the Alliance for the Union of Romanians (AUR), S.O.S. Romania and the Party of Young People (POT).
Rusia: Putin.
Etc.
În rezumat: termenul SUVERANISM nu prea există în dicționare și, în afară de oamenii de știință de pe wikipedia (și câțiva din România, de câteva săptămâni), nu prea stă nimeni să îl întoarcă pe toate fețele. Probabil fiindcă, la fel ca în Larousse, pentru majoritatea celor interesați de astfel de discuții mărunte suveranismul este un simplu termen derivat de la suveranitate, adică suveranitatea și suveranismul sunt fie amândouă bune, fie amândouă rele. Depinde de ochiul privitorului.
Vă mai amintiți de articolul-proclamație cu titlul „Fără -isme”, al lui S. Brucan? Bănuiesc că voia uitate anumite -isme prin eliminarea discuțiilor din massmedia pe această temă și a unor fapte istorice din manualele școlare pentru a pregăti terenul pentru alte -isme. Mult mai frumoase și mai luminoase.
Pentru cei care ocupă singuri toată scena mainstream media, unele -isme sunt rele (fascism, nazism, naționalism, conservatorism, suveranism), altele sunt bune (liberalism, neoconservatorism, neomarxism, multiculturalism, egalitarism, pacifism, europeism, globalism, atlantism, climatism, feminism, intelectualism).
Pentru cei care au migrat dinspre mainstream media înspre internetul ceva mai liber (încă), cele două liste nu prea mai sunt privite ca luate direct din scrierile sacre. Se dezbate.
Concluzie: francezii de la Larousse au dreptate. „Suveranismul este doctrina apărătorilor exercitării suveranității naționale în Europa.” Și punct.
Nu mai e absolut nimic dincolo de definiția de mai sus.
E partizanat să pretinzi că suveranismul ar fi o ditamai ideologie subversivă.
NORMAL, de moment ce ati renuntat la o parte din suveranitatea NATIONALA
in secunda cand ati devenit membri cu drepturi depline ai UE.
Probabil, exista UNII, chiar in clipa de fata, care LUCREAZA la o altfel de UE…
Cu mai multe viteze si NIVELURI de integrare.
De unde SUVERANISMUL pe care multi nici nu inteleg ce va sa zica EL.
(unii cred ca e antirazboi, ca e anti american, anti NATO…)
Apropo, Baza de la M. Kogalniceanu
(se scrie cu K, deoarece pe atunci toti scriau cu chirilice si C = S, iar Cogalnic e si azi un riusor prin rep.moldova),
NU e o baza NATO!
si nici CG nu a aflat inca asta.
E o baza AMERICANA – un nod” GLOBAL – in curs de marire si aducere in mileniul 3.
Azi, direct legat de Crimeea… si chiar de GAZA.
https://www.youtube.com/watch?v=CJmA_UyfZLQ
https://www.youtube.com/watch?v=ToTgcBRC4FE
https://www.youtube.com/watch?v=ou6JNQwPWE0
„adică suveranitatea și suveranismul sunt fie amândouă bune, fie amândouă rele.”.. Haide domne, cind toti absolventii de stiinta politica, de la Hasdeu la California ne spun ca una-i buna si cealalta-i rea, chiar daca nu exista deosebiri intre ele, asa e cum spun ei.
Pai ce, doctrina apararii exercitarii suveranitatii e buna? Nu e domne, e rea, tare rea, ca d-aia suntem in democratie, mai terminati cu din astea!
prea amestecate ideile, demonstratia prea lunga, unele notiuni gresite sau neluate in calcul;
sec. XX incepe cu continuarea asa numitei „La belle epoque”; o epoca de aur(la propriu) pentru bogati si o epoca in care saracii traiau in conditii insalubre si mureau de foame, frig si boli netratate; conditii mizerabile, de neimaginat astazi;
asta a fost lupta intregului secol!
la asta s-a adaugat primul razboi (strict din interese imperialiste); si lumea a explodat: fascism, comunism;
multi considera al doilea razboi ca o continuare a primului; nimic mai mult;
dar al doilea razboi a adus in fata doua noi puteri SUA si URSS; care au inceput decolonizarea din interese diferite; dar au colaborat la acest scop, tacit; SUA voia o piata mondiala libera, pentru produsele sale, mai ales ca puterile coloniale erau distruse de razboi, URSS dorea utilizarea fostelor colonii in planurile lor de revolutie mondiala;
in acest context apare neo-liberalismul, care este conservator doar in nume si clasa conducatoare; in rest, are mai toate trasaturile schimbate; pentru ca e mai eficient sa stapinesti prin corupere si mici concesii (salarii, concedii, concedii medicale, libertati sexuale etc.), decat prin dictatura (si un lucru foarte important: au realizat ca e mai buna colaborarea economica, decat razboiul imperialist, pentru impartirea resurselor planetei si piete de desfacere);
sec. XXI are cu totul alte coordonate: prabusirea comunismului a schimbat harta politica a lumii si ordinea marilor puteri; (iar razboiul din U arata ca pina si Rusia este in corzi); concesiile au ajuns la final; nu mai e de unde sa se dea; si ramine doar sexul si promovarea minoritatilor; lumea o duce mai bine, dar are impresia ca statul le datoreaza ceva; si cheltuielile sociale au ajuns la limita, existind pericolul prabusirii esafodajului economic mondial (si datorita renuntarii la etalonul aur); globalismul este un nou debuseu economic pentru toate statele, dar nu toate reusesc sa foloseasca supapa; de aici razboi si incordare; tarile mici si mijlocii sunt obligate sa apeleze la globalizare, pentru ca altfel sunt victime sigure in fata tarilor uriase cu economii care le poate inghiti; rezistenta populatiilor din tarile mari e de inteles (dispar locuri de munca si afaceri) dar rezistenta din tarile mici e ridicola (economiile lor vor fi inghitite de uriasi; nationali sau transnationali);
ETC.
Mult de scris; as fi bucuros, daca ati retine ideile de aici, inainte sa treceti la Trump etc.
Un tablou al societatii in sec. XX-XXI trebuie sa fie exaustiv, pentru a putea fi credibil, Altfel este doar un compendiu pentru utilitati imediate si limitate.
Numai de bine!
Cam asta spun si eu dar altfel… si ma refer la secole ideatice nu calendaristice… Dar suntem de acord, in cele mai multe puncte.
Excelente observatii de un nivel academic la un articol ( multumiri cu respect autorului) la rindul lui de nivel academic.Chapeau domnule draga mongolul ca de obicei practicati un balet intelectual elegant al gindirii si culturii solide,un adevarat rasfat pt un cititor si contributor modest ca mine.
Ce spuneti pina la urma nu putem sintetiza totul in spiritul tribalismului darwinian atit de elegant descris de Ed Wilson? Doar o intrebare umila fiindca ma gindesc ca totusi legea fortzei a celui mai puternic primeaza.Si totusi punctez ceea ce domnul Balasescu ( respect) a afirmat faptul ca totusi neoliberalismul economic a fost si este confundat cu progresismul.( absolut de acord cu condamnarea exceselor miscarii woke)Dat fiind ca de la Reagan incoace se pare ca tocmai politicile neoliberalismului au fost principalele cauze ale adincirii discrepantelor dintre elitele bogate ajunse hiperbogate in zilele noastre cel putin in SUA.Oricum subiectul e unul f dificil si ma depaseste cel putin cind e vorba de detalii.
Sunt f curios si va intreb atit pe d voastra ( fiind pt mine unul dintre comentatorii de top preferati de pe aceasta platforma excelenta) cit si pe domnul Balasescu ( devenit fan instant) ce parere aveti despre Robert Reich ( nu neaparat activitatea lui ca secretar de stat al economiei sub Clinton) cit despre concluziile lui privind noile masuri planuite de Trump?Va multumesc anticipat,cu stima!
AXIOMA ……..
El a prefigurat foarte bine greșeala imensă de după anii ‘90, în care răspândirea globală a consumului a fost confundată cu răspândirea globală a principiilor democratice. Istoria nu s-a sfârșit atunci, iar sfârșitul istoriei poate fi doar apocaliptic. Cred ca e cazul să ne oprim de la a visa utopii verzi pe pereți și să ne întoarcem atenția asupra lumii în care trăim și mai ales asupra acelora cu care o împărțim pentru a reînvăța de fapt cum să o locuim împreună și cum să dăm sens existenței noastre fără a-l elimina pe celălalt. În caz contrar, intrăm în războiul tuturor împotriva tuturor… Ca în imobiliare…
Mulți dintre criticii suveranismului (in fapt, e vorba de cei ce atacă partide autointitulate suveraniste) o fac, oarecum paradoxal, de pe poziții cât se poate de suveraniste, Eurosuveraniste, desigur. De la Breton la Sanchez, de la Macron la Scholz, retorica euronaționalistă -uneori deraiată clar xenofob (precum in cazul spaniolilor care vor să impoziteze cu 100% proprietățile noneuropenilor), alteori doar arțag populist (precum in speța vaccinurilor britanice sechestrate in Olanda)- a luat avânt și profită astăzi de ascensiunea lui Trump pentru a relansa tematica identitară. Trump este dușmanul perfect pentru toți acești populiști agresivi cu rădăcini eurosocialiste, este chintesența ‘suveranismului’ rău, desigur in opoziție cu ‘globalismul’ bun, adică cu ceea ce pretind ei, in mod fals, că reprezintă clasa politica care i-a propulsat in funcțiile importante. Trump e chiar mai bun de unealtă decât Putin, mai ales că Putin are un respect deosebit pentru binomul franco-german și nici pomeneală să fi interferat vreodată cu alegerile din aceste țări (că doar n-om crede că tovarășii Schroeder și Merkel ar avea vreo legătură cu el, nu-i așa?), el preferînd țări mici anglofile și blonde precum România. Putin e câh când e vorba să-l înfierezi pe Trump/suveraniștii, dar cușer când vinde gaze sub prețul pieții.
Altfel aceiași eurosuveraniști pot fi foarte globalizați mental când e nevoie de niște medicamente din America sau de niște baterii din China. Chiar și cu Rusia, in pofida războiului, pot întreține amantlâcuri comerciale, dar la nivel de realpolitik, adică strict pe chestii ‘strategice’, nu și la nivel de brânză (danone) și rable (Lada Renault), nu, brânza franțuzească nu poate fi globalizată cu una cu două..mai ales in beneficiul rușilor..(asta da sancțiune! ieșită fix din canonul globalist care spune că delicatesele nu-s pentru toți săracii, ci doar pentru cei care aclamă „trăiască democrația și lupta împotriva încălzirii globale!”, chit că trăiesc in dictaturi sinistre).
Totuși există un punct unde suveraniștii de operetă se iau de braț cu globaliștii de duminică și marșează la unison, anume….reglementarea piețelor. Aici brusc toți politrucii se pun de acord și pretind că fără „expertiza lor”, de birocrați gargaragii cu școală de 3 parale și cariere pe bani publici, s-ar duce totul de râpă, că mâna invizibilă care oricum nu există ar acapara avuția națiunilor și s-ar căra pe lună cu ea, așa explicîndu-se faptul că sute de popoare s-au năruit de-a lungul timpului, incă din epoca capitalismului antic și sălbatic…din anii ’80.
F acid chapeau va multumesc,in mare partebde acord cu d voastra!!A fost un subiect care practic m- a depasit dar cred ca critica domnului E Radulescu la adresa comentariului d voastra a fost exagerata ca si eticheta
unui forukist ca fiind un exponent al extremei drepte( multi oameni,din pacate,se grabesc deseori sa traga niste concluzii etern valabile si sa puna etichete cam superficiale).Nu cred ca ati avut dreptate 100 %dar ati punctat ( vorba aia punctul pe i) si ati facut niste observatii f. bine ancorate in realitate in acel comentariu.Respect!!!
Exceptional de bun articolul. O incantare sa gasesc un eseu sub forma unui articol in care sunt evidentiate, prea delicat pentru gustul meu, mentalitatea grobiana tranzactionalista a lui Trump, radacinile divizarii sociale de azi.
Multumesc.
https://www.liberation.fr/international/amerique/apres-les-menaces-dannexion-de-trump-le-groenland-se-dit-pret-a-des-liens-plus-etroits-avec-les-etats-unis-20250113_X3SF5KD3MZFBFBQA75FCU3WHHE/
https://www.wilsoncenter.org/event/trade-green-transition-greenland-prime-minister-mute-b-egede
Ce s-ar petrece in mintea participantilor la mitingul suveranistilor daca ar afla ca groenlandezìlor li-se hotărăse soarta de prin 2022 și în mod cert Biden era la curent cu viziunea geostrategica a lui Trump?
I-ar cuprinde indoiala in privința angelismului pseudo-martirului Călin Georgescu?
Nu s-ar putea sa fim scutiți și de propagandistii sorosioți și de cei zuckerberghioti?
In ecuatia puterii, asa cum este prezentata de autor, lipseste China, principalul challenger economic al americanilor, in special. Globalismul economic, determinat de foamea de profit a companiilor americane (si europene), a impus externalizarea unor industrii intregi in China de dragul accesului la forta de munca ieftina si resurse rare sau dificil de obtinut, la care se adauga uriasa piata de 1,4 mld chinezi. Acest lucru a ridicat China in topul marilor puteri economice ale lumii si urmarea e ca impune reconfigurarea puterii, dincolo de ideologiile bazate pe reguli si principii. Normal ca atunci cand China incepe sa dicteze preturile bunurilor industriale exportate, dispar locurile de munca din alte parti ale globului si asta alimenteaza curentele asa-zis suveraniste.
China inca nu are calibrul puterii militare americane dar recupereaza ingrijorator de repede, ceea ce indreptateste conducerea comunista chineza sa-si proiecteze puterea detinuta asupra lumii, cu tupeu tot mai putin disimulat (vezi pretentiile asupra Taiwanului si a rutelor comerciale din Marea Galbena).
As mai adauga si efectul nociv al globalizarii manifestat asupra educatiei la toate nivelurile dar mai ales la varf. Cercetarea fundamentala, candva motor al dezvoltarii occidentale, incepe si ea sa impacteze tot mai putin mediul economic, incetinind ritmul de dezvoltare al economiilor. Retelele sociale, desi pareau a fi motoare ale dezvoltarii, s-au dovedit simple mecanisme de inginerie sociala, mult mai interesante pentru cei aflati in varfurile ierarhiilor, influientand comportamentul imoral si eludarea legilor.
Mulțumesc mult, domnule Alexandru Bălășescu!
Trebuie un golan ca sa bati un alt golan. Un domn nu va da cu pumnul, va recurge la autoritati, pe care le fianteaza prin impozite. Dar nu merge asa cu putin. Cred ca la asta se pot simplifica lucrurile, temporar.