Telecinemateca de pe TVR 1 a programat săptămâna trecută filmul Danton, coproducție franco-germano-poloneză inspirată de piesa Cazul Danton a polonezei Stanislawa Przbybyszewska, regizată de Andrzej Wajda. Peliculă a cărei premieră mondială a avut loc în ianuarie 1983 și despre care s-a spus instantaneu că se folosește de conflictul dintre Georges Danton și Maximilien Robespierre ca și de evocarea marii terori ce a marcat cea de-a doua parte a Revoluției Franceze, spre a radiografia în profunzime totalitarismul comunist de tip sovietic.
Așadar, o dramaturgă poloneză a scris în plină perioadă comunistă un text destinat scenei, text ce a devenit materie primă pentru un film co-produs de francezi, germani și polonezi și respectiva autoare a colaborat la scrierea respectivului scenariu. Regia filmului se datorează polonezului Andrzej Wajda care a convocat în distribuție un număr consistent de actori din patria natală. Se cuvine observat încă de acum că varșovianul Wojciech Psoniak, distribuit în rolul Maximilien Robespierre, îi ține cum nu se poate mai bine piept confratelui său francez Gérard Depardieu. Atât Wojciech Psoniak cât și ceilalți colegi polonezi din distribuție au primit, din partea autorităților comuniste din țara lor de baștină, dreptul de a lucra în străinătate, de a apărea pe genericul unui film ce s-a dovedit a nu fi nicidecum amabil cu ideologia comunistă, iar filmările odată încheiate respectivii s-au întors fără probleme în patrie. Și toate acestea se întâmplau după ce la 13 decembrie 1981 generalul Wojciech Jaruzelski proclamase în Polonia legea marțială.
S-ar fi putut petrece astfel de lucruri și în România lui Ceaușescu, țară care asemenea Poloniei, aparținea Blocului Sovietic? Nu, nici vorbă. Avem de-a face, cred, cu un indiciu clar că socialismul nu a fost în Europa răsăriteană identic și că nici teroarea care îi era proprie și definită ca atare încă din scrierile lui Marx și Engels nu a fost la fel. Ca și cu un răspuns posibil la întrebarea de ce în România schimbarea din 1989 a fost altfel.
Filmul lui Wajda începe și se încheie cu o secvență în care un copil recită, silit, vorbe goale despre libertate și drepturile omului și ale cetățeanului. Tot ceea ce se întâmplă pe parcursul celor aproape două ore cât durează proiecția nu face decât să demonstreze câtă demagogie și minciună se ascundea în spatele cuvintelor în cauză. Unicele drepturi în vreme de teroare, teroare în care a eșuat Revoluția (iar faptul este conștientizat atât de Danton cât și de Robespierre) și care s-a dovedit în specificul regimurilor comuniste fiind frigul, foamea (e simbolizată aici de coadă), absența pâinii și a zahărului (de acesta din urmă au început să ducă lipsă și conducătorii), denunțurile care îl puteau condamna rapid la moarte pe cetățeni, procesele-spectacol, procesele trucate, sentințele comandate de decidenții politici, manipularea, totul în numele unor așa-zise interese superioare. Enunțate, stabilite de fruntași ai acțiunilor revoluționare și cărora ajung să le cadă ei înșiși victime.
Așa s-a întâmplat în Franța în ultimii doi ani ai Revoluției, anii marii terori, așa s-a întâmplat în Rusia lui Lenin sau Stalin ori în România lui Dej sau Nicolae Ceaușescu. Danton e, în filmul lui Wajda, primul care își conștientizează ratarea. Danton anticipează eșecul Revoluției. E ființa obosită (semnificativă în acest sens vocea din ce în ce mai răgușită a lui Depardieu),însă rațională ce realizează că a transformat Revoluția într-o sărbătoare macabră a morții și a sângelui. Au înțeles același lucru Stalin, Dej, Ceaușescu, Hodja, Honecker, Husak, Castro, Pol Pot, Mao Tze Dun? Nu, nici pe departe,
Revoluția, asemenea Rezistenței, au însemnat o lungă perioadă de vreme motive de mândrie națională în Franța. În 1989, atunci când s-s sărbătorit Bicentenarul Revoluției, mai întâi François Furet (Penser la Révolution), istoricul care mai apoi avea să dea și Le passé d’une illusion, iluzia fiind utopia comunistă, și alături de el Mona Ozouf, coordonatoarea unui Dictionnaire encyclopédique de la Révolution, dar și alți istorici au spus, asemenea lui Pierre Chaunu, că a comemora Revoluția înseamnă a comemora o ratare a istoriei noastre.. Iată însă că mai devreme de 1989 și de aceste explozii de luciditate, filmul lui Wajda formulează întrebarea dacă îi e îngăduit oricărei Revoluții să se bazeze pe minciună, teamă, teroare, crimă.
Rolul lui Danton a însemnat o mare izbândă artistică pentru Gérard Depardieu. Același Depardieu care, câțiva zeci de ani mai târziu, va deveni unul dintre cei mai activi susținători ai lui Putin. Desigur, ne-am putea gândi la Diderot și la ceea ce scria el în celebrul Paradoxe sur le comédien. Dar și la adevărul conținut în cinicele vorbe că, de fapt, din istorie nu învățăm nimic.
DANTON
Regia: Andrzej Waida
Scenariul: Andrzej Waida, Jean- Claude Carrière, Stanislawa Przbybyszewska, Jacek Gasiorowski
Adaptare după piesa CAZUL DANTON de Stanislawa Przbybyszewska
Director de imagine: Igor Luther
Montajul: Halina Prugar –Ketling
Muzica: Jean Peodromidès
Cu: Gérard Depardieu, Wojciech Psoniak, Anne Alvaro, Patrice Chéreau, Angela Winkler, Serge Merlin, Roland Blanche, Alain Macé, Boguslaw Linda, Pierre Planchon, ș.a.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un adevar care trebuie repetat mereu !
Cat despre comparatia despre lumea comunista dintre statele inrobite, aceia dintre noi care atunci au putut vizita tarile vecine au o idee precisa. Mi-amintesc o vizita la un prieten la Debretin cand, intrand la un ABC dupa amiaza m-am mirat ca se gasea … lapte . Amicul nu pricepea. Iar eu care acasa ma asezam la coada dimineata la ora 6 ca sa cumpar lapte pentru copii …
„..recită, silit” si mecanic – fara a intelege ceva din ce i se imprima in memorie , as adauga eu . Filmul mai transmite un mesaj subtil, acela ca revolutiile, daca nu vin, sunt dorite si finantate din exterior (in cazul de fata, din perfidul Albion) . Exista Danton (1972) – Camil Petrescusi , varianta teatru radiofonic, pe care eu, unul nu am ratat-o . Si a meritat .
Nu cunosc varianta radiofonica a piesei lui Camil Petrescu. Știu că în spectacolul de la Național, regizat de Horea Popescu, mesajul a fost relativ distorsionat.
https://www.youtube.com/watch?v=Ok74gK8If1U
Mulțumesc Maestre!
Felicitari, pentru toate materialele dvs.!
Filmul estre excelent si respecta adevarul istoric. Un lucru rar in cinematografie.
Toti cei care vad filmul, se cutremura. Realizeaza ce inseamna teroarea. Si ca odata instaurata, nu poti scapa de ea. Decat tot prin teroare!
Dar nu uitati: comunistii se faleau ca au folosit teroarea si se prezentau ca dictatura a clasei muncitoare. Ei nu vedeau Raul, Ei vedeau caile practice prin care sa preia puterea si sa tina masele in friu. Teroare LOR era „justificata”. Cred ca este un caz tipic de dublu mesaj. De aceea, comunistii au lasat actorii etc. sa participe la filmari.
Numai bine!
Aveți dreptate. E celebră sintagma DICTATURA PROLETARIATULUI:
Revolutia franceza … dar de ce doar asta?
Sumarul cel mai bun si nostim al intregii Europe l-a facut Rowan Atkinson (Mr. Bean).
Inclusiv cu ghilotina mica pentru adulter la barbati plus ateisti.
https://www.youtube.com/watch?v=9UbqZ_oN5do
Ca sa aveți dumneavoastră motive să vă puneți întrebări adică să vă aflați în treabă.
Va simiti vizat direct de poantele lui Rowan Atkinson?
Sper ca da si sper sa reflectati adanc, dar foarte adanc la ceea ce se numeste a fi european in comportament.
Cand elitele si dictatorii nu mai accepta critici si ras la adresa lor este semn foarte rau pentru viitor.
Inainte de decembrie 1989 nu mai erau bancuri noi la adresa lui Ceausescu si a PCR.
Si Ceausescu a incercat o poanta cu „cand o face plopul mere” la ultimul Congres iar cam la o luna dupa aia inainte de rascoala propriu-zisa erai oarece mere-look-alike langa Universitate in pomi.
Sper ca va mai aminititi. Asa, ca sa puteti pune un context istoric de acuratete in viitor la cronicile d-voastra,
Iar vă băgați inutil in seamă. Iar ne oferiți in spectacol jalnic de falsă erudiție. Iar vă dovediți partenerul ideal al penibilului domn Ion Stănilă.
@ Mircea Morariu
„S-ar fi putut petrece astfel de lucruri și în România lui Ceaușescu, țară care asemenea Poloniei, aparținea Blocului Sovietic? Nu, nici vorbă. Avem de-a face, cred, cu un indiciu clar că socialismul nu a fost în Europa răsăriteană identic și că nici teroarea care îi era proprie și definită ca atare încă din scrierile lui Marx și Engels nu a fost la fel. Ca și cu un răspuns posibil la întrebarea de ce în România schimbarea din 1989 a fost altfel. ”
Paragraful asta arata ca inca nu ati inteles cauzele. Sa vi le enumar eu o parte:
1) Biserica catolica in toate statele unde este prezenta este in opozitie cu statul. Spre desebire de bisericile ortodoxe care sunt predispuse nu numai sa colaboreaze cu statul dar sa fie extensiile religioase ale statului.
Si cu un stat care vrea sa controleze cine conduce cultele recunoscute. Halal de libertate religioasa „a-la-Europa” si nu doar cea fost comunista!
2) In Polonia nu au lichidat taranii opusi colectivizarii precum in Romania
3) Punctul 1) a facut posibila promovarea lui Woytila ca papa dar au existat si alti prelati clar impotriva regimului precum Popielusko.
4) Americanii l-au pretuit foarte mult pe Ioan-Paul al II-lea. Rusii au incercat sa il asasineze cu ajutorul Lupilor Cenusii din … Turcia.
5) In Romania pe cine puteau americanii sa pretuiasca drept figura politica? Pe Dumitru Mazilu comandantul scolii de securitate de la Baneasa ajuns RAPORTOR ONU (O- NUUUUU) ? Fosti legionari care isi ascundeau trecutul precum Cioran si Eliade si erau santajati de Secu?
6) In Romania Ceausescu a mers pe idea ca „mamaliga nu explodeaza”.
Si cu o intelectualitate fara coloana vertebrala cu foarte putine exceptii.
7) Care erau regizorii de film din Polonia comparativ cu Romania? Wayda vs Sergiu Nicolaescu? Scuze pentru alaturarea-blasfemie a celor doua nume!