vineri, iulie 10, 2020

Testamentul politic al Seniorului Corneliu Coposu

Debandada tot mai accentuată a vieții politice din România, o stare de fapt parcă tot mai asemănătoare cu aceea specifică primilor ani de după Revoluție, dar și apetitul din ce în ce mai redus pentru reflecție politică al publicului și, implicit, al presei, au făcut să treacă aproape neobservate descoperirea și publicarea unui document politic de maximă importanță
A ceea ce se socotește a fi “Testamentul politic” al lui Corneliu Coposu.
Așternut pe hârtie cu puțină vreme înainte de o intervenție chirurgicală ce s-a dovedit neputincioasă în fața bolii, a vârstei și a tot ceea ce au adus cu sine privațiunile și umilințele fizice și morale ale închisorii, Testamentul impresionează nu doar prin grija pentru destinul partidului pe care Corneliu Coposu l-a slujit încă din tinerețe. Partid căruia i-a asigurat supraviețuirea, fie ea și numai simbolică, după desființarea oficială din 1947 și căruia i-a pregătit revenirea în legalitate și în prim-planul vieții politice românești îndată după 1989, încă din 1987, într-o vreme în care mai toată lumea din România credea, fără nici cea mai mică urmă de speranță, în blestemata veșnicie a comunismului. Reamintesc detaliul că Seniorul Coposu a înscris PNȚ în Internaționala Creștin-Democrată, un eveniment, despre care, dăcă bine îmi aduc aminte, eu însumi am luat cunoștință cu scepticism și resemnare dintr-o emisiune realizată la Europa Liberă de directorul din acea vreme al Departamentului Românesc, regretatul istoric Vlad Georgescu.
Poate mai importante chiar decât gândurile lui Corneliu Coposu legate de cei ce ar fi trebuit să îi continue peste ani lucrarea, sunt reflecțiile Seniorului despre ce este ori ar trebui să fie politica, despre cum s-ar cuveni să fie și să se manifeste politicienii, despre stilistica apariției și conduitei publice a acestora. Aceste reflecții nu au fost niciodată pentru Corneliu Coposu doar niște simple, sterpe concepte ori aspirații teoretice, ci principii de acțiune practică ce i-au călăuzit ferm conduita înainte și după 1947, înainte și după 1989.
Cei care la începutul anilor 90 au avut vârsta necesara spre a se putea socoti astăzi martori ai întâmplărilor tulburi din primii ani de după Revoluție își amintesc, fără doar și poate, ostilitatea cu care a fost primit nu numai de o consistentă parte a noilor politicieni, mulți dintre ei altoiți, recrutați și ieșiți la lumină din rândul mugurilor care de abia așteptau să înflorească, din rezerva de cadre, din garnitura a doua a PCR, dar și de nepermis de mulți români așa-ziși “de bine”.
Lui Corneliu Coposu i-au fost reproșate și puse în cârcă atunci multe vini imaginare. Însăși alura retro, înțelepciunea de sorginte ardelenească moștenită de la cel care i-a fost mentor. Marele Iuliu Maniu de a cărui uriașă personalitate s-ar cuveni să ne amintim mai mult acum în anul Centenarului. Un Centenar care parcă pentru toți politicienii de azi, cu atât mai mult pentru guvernanți, pare a fi resimțit drept un reproș și o corvoadă. Cum bine spunea Andrei Pleșu în articolul intitulat Moartea și viața lui Corneliu Coposu, apărut în Dilema nr. 149, din săptămâna 17-23 noiembrie 1995, articol reprodus în volumul Chipuri și măști ale tranziției (Editura Humanitas, București, 1996), Seniorul a deținut “rolul de punte, de reper între democrația interbelică și cea post-revoluționară”, de aici , probabil,și “ efectul coagulant al personalității sale în interiorul Opoziției”.
Îmi aduc și acum perfect aminte ceea ce cred a fi fost ultimul interviu al lui Corneliu Coposu. A fost acordat lui Nestor Ratesh, directorul Europei Libere în românește, de puțină vreme mutată la Praga. Seniorul făcea în respectivul interviu distincția și rafinată, și clară între ceea ce înseamnă adversarii și inamicii politici.
Convins până în ultima clipă a vieții sale de importanța reconcilierii naționale, Corneliu Coposu i-a refuzat pe inamici și și-a respectat cu seninătate, respect și răbdare adversarii.
Să ne mire atunci oare că în Testamentul dat acum publicității, Corneliu Coposu crede că politica este “ o activitate morală ce nu poate fi delimitată de etică și onestitate” ? Ori rafirmarea prețuirii pentru “oamenii cinstiți și leali”? Sau refuzul ferm al negocierii principiilor în politică?
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogul adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. In biologie există fenomenul de plasticitate fenitipica, adică la aceleasi gene felul cum arată si funcționează organismul poate diferi destul de mult, permițând dezvoltarea optimă in diferite condiții in care creste. In pkus, la aceeasi specie diferă si genele intr-o anumită măsură de la un organism la altul, populația putând supraviețui si cand plasticitatea fenotipuca a unor indivizi este excedata si acestia dispar.

    Prin analogie se poate gândi la ce nivel sunt principiile intr-un partid. E de dorit ca ele să nu insemne o lipsă de adaprabilitate care să ducă la dispariția acestuia.

    Sunt cele care dau identitatea speciei lăsând loc de plasticitate comportamentală si diversitate intra-organizațională ? Nu stiu.

    Organismele cu fenotip rigid pot supraviețui doar câtă vreme există nisa lor îngustă. Dispar condițiile de mediu potrivite, dispare specia.

    Probabil că există un optim de flexibilitate în politică, dincolo de care se cade în lipsă de principialitate ?

    Ganduri bune,

  2. Hmmm, daca ar mai fi trait, Seniorul ar mai fi votat pntcd-ul condus de aurelian pavelescu ?
    Daca nu, ce ar fi votat? Psd-ul, ca bugetarii, pensionarii si pomanagiii ? Nu cred…. Ar fi spus ca toti fura, precum clasa medie fitoasa si suficienta si nu s-ar mai fi dus la vot, precum cei care ies acum in strada sa apere „elita” dna-ului, portocala, onea si altii? Nu stiu… Pnl-ul, ca dusmanii d-lui Basescu ? Poate….Sau ar fi votat PMP-ul, gindindu-se ca daca un om e injurat de atitea gunoaie, precum domnia-sa in anii ’90, atunci musai ca este om cumsecade ? Poate….Nu vom sti niciodata. Oricum, oameni cinstiti si leali vor accede la guvernare atunci cind va exista poporul cinstit si leal care sa-i voteze. Pina atunci, obisnuiti-va cu dragnea si cu vasilica, cu codrin, mitraliera, tariceanu & co., deoarece acestia sint imaginea in oglinda a majoritatii poporului si nu Seniorul. Aceasta e democratia: vox populi, vox Dei. Trebuie sa platim cumva capitularea si imbratisarea comunismului mult mai mult ca altii, mineriadele, noi muncim nu gindim, Căposu, Ratiu u-hu-hu, ia-ti dolarii si te du, nu vrem bani, nu vrem valuta, etc….Ei bine, cu o vasilica in fruntea guvernului, mi se pare ca se face dreptate. Altceva nu meritam.

  3. Dacă luăm lucrurile așa cum le scrieți, înseamnă ori că Seniorul s-a ratat postum, ori că a fost moralist, iar nu politician. Unde este PNȚCD-ul? Care sunt politicienii care se reclamă de la ideile Seniorului Coposu? Mi-i teamă că a fost relegat în vitrina cu modele, ba chiar idealizat, or, pe idealuri nu se aștern urme de atingeri.
    Să fim serioși, de la ostracizarea lui Temistokles încoace, politica e o mare curvă. Uneori, rar, se întâmplă ca unii politicieni să fie onești. Alteori, mediul îi face onești (sub stăpânirea austro-ungară, cum să nu pui mai presus ideea de țară, valorile naționale? După Unire, Marea Românie s-a regățenizat-turcizat rapid.).
    Probabil că, dacă ar trăi, Seniorul ne-ar îndemna, cu gândirea lui așezată, la ceva realism și pragmatism (lucruri care tot de politica înaltă țin). Și-ar fi mai bine decât să visăm la politicieni angelici.

  4. Dumnezeu sa il odihneasca pe dl. Coposu. E bine sa judecam totusi omeneste. Prezenta lui Pavelescu in fruntea partidului e consecinta directa a politicii de HR care exista inca in timpul vietii dlui. Coposu. Pavelescu a aparut dupa o serie de presedinti catastrofali. In testament apar niste nume carora presedintele PNT le prevedea cariere stralucite si care au esuat lamentabil pana acum. Textul testamentului e publicat integral de Historia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)