Debandada tot mai accentuată a vieții politice din România, o stare de fapt parcă tot mai asemănătoare cu aceea specifică primilor ani de după Revoluție, dar și apetitul din ce în ce mai redus pentru reflecție politică al publicului și, implicit, al presei, au făcut să treacă aproape neobservate descoperirea și publicarea unui document politic de maximă importanță
A ceea ce se socotește a fi “Testamentul politic” al lui Corneliu Coposu.
Așternut pe hârtie cu puțină vreme înainte de o intervenție chirurgicală ce s-a dovedit neputincioasă în fața bolii, a vârstei și a tot ceea ce au adus cu sine privațiunile și umilințele fizice și morale ale închisorii, Testamentul impresionează nu doar prin grija pentru destinul partidului pe care Corneliu Coposu l-a slujit încă din tinerețe. Partid căruia i-a asigurat supraviețuirea, fie ea și numai simbolică, după desființarea oficială din 1947 și căruia i-a pregătit revenirea în legalitate și în prim-planul vieții politice românești îndată după 1989, încă din 1987, într-o vreme în care mai toată lumea din România credea, fără nici cea mai mică urmă de speranță, în blestemata veșnicie a comunismului. Reamintesc detaliul că Seniorul Coposu a înscris PNȚ în Internaționala Creștin-Democrată, un eveniment, despre care, dăcă bine îmi aduc aminte, eu însumi am luat cunoștință cu scepticism și resemnare dintr-o emisiune realizată la Europa Liberă de directorul din acea vreme al Departamentului Românesc, regretatul istoric Vlad Georgescu.
Poate mai importante chiar decât gândurile lui Corneliu Coposu legate de cei ce ar fi trebuit să îi continue peste ani lucrarea, sunt reflecțiile Seniorului despre ce este ori ar trebui să fie politica, despre cum s-ar cuveni să fie și să se manifeste politicienii, despre stilistica apariției și conduitei publice a acestora. Aceste reflecții nu au fost niciodată pentru Corneliu Coposu doar niște simple, sterpe concepte ori aspirații teoretice, ci principii de acțiune practică ce i-au călăuzit ferm conduita înainte și după 1947, înainte și după 1989.
Cei care la începutul anilor 90 au avut vârsta necesara spre a se putea socoti astăzi martori ai întâmplărilor tulburi din primii ani de după Revoluție își amintesc, fără doar și poate, ostilitatea cu care a fost primit nu numai de o consistentă parte a noilor politicieni, mulți dintre ei altoiți, recrutați și ieșiți la lumină din rândul mugurilor care de abia așteptau să înflorească, din rezerva de cadre, din garnitura a doua a PCR, dar și de nepermis de mulți români așa-ziși “de bine”.
Lui Corneliu Coposu i-au fost reproșate și puse în cârcă atunci multe vini imaginare. Însăși alura retro, înțelepciunea de sorginte ardelenească moștenită de la cel care i-a fost mentor. Marele Iuliu Maniu de a cărui uriașă personalitate s-ar cuveni să ne amintim mai mult acum în anul Centenarului. Un Centenar care parcă pentru toți politicienii de azi, cu atât mai mult pentru guvernanți, pare a fi resimțit drept un reproș și o corvoadă. Cum bine spunea Andrei Pleșu în articolul intitulat Moartea și viața lui Corneliu Coposu, apărut în Dilema nr. 149, din săptămâna 17-23 noiembrie 1995, articol reprodus în volumul Chipuri și măști ale tranziției (Editura Humanitas, București, 1996), Seniorul a deținut “rolul de punte, de reper între democrația interbelică și cea post-revoluționară”, de aici , probabil,și “ efectul coagulant al personalității sale în interiorul Opoziției”.
Îmi aduc și acum perfect aminte ceea ce cred a fi fost ultimul interviu al lui Corneliu Coposu. A fost acordat lui Nestor Ratesh, directorul Europei Libere în românește, de puțină vreme mutată la Praga. Seniorul făcea în respectivul interviu distincția și rafinată, și clară între ceea ce înseamnă adversarii și inamicii politici.
Convins până în ultima clipă a vieții sale de importanța reconcilierii naționale, Corneliu Coposu i-a refuzat pe inamici și și-a respectat cu seninătate, respect și răbdare adversarii.
Să ne mire atunci oare că în Testamentul dat acum publicității, Corneliu Coposu crede că politica este “ o activitate morală ce nu poate fi delimitată de etică și onestitate” ? Ori rafirmarea prețuirii pentru “oamenii cinstiți și leali”? Sau refuzul ferm al negocierii principiilor în politică?
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogul adevărul.ro
4 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Carti
Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea
Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici
Carti
Cărți noi
Carti noi
Definiția actuală a „schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.
Carti noi
Carte recomandata
Ediția a II-a adăugită.
„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In biologie există fenomenul de plasticitate fenitipica, adică la aceleasi gene felul cum arată si funcționează organismul poate diferi destul de mult, permițând dezvoltarea optimă in diferite condiții in care creste. In pkus, la aceeasi specie diferă si genele intr-o anumită măsură de la un organism la altul, populația putând supraviețui si cand plasticitatea fenotipuca a unor indivizi este excedata si acestia dispar.
Prin analogie se poate gândi la ce nivel sunt principiile intr-un partid. E de dorit ca ele să nu insemne o lipsă de adaprabilitate care să ducă la dispariția acestuia.
Sunt cele care dau identitatea speciei lăsând loc de plasticitate comportamentală si diversitate intra-organizațională ? Nu stiu.
Organismele cu fenotip rigid pot supraviețui doar câtă vreme există nisa lor îngustă. Dispar condițiile de mediu potrivite, dispare specia.
Probabil că există un optim de flexibilitate în politică, dincolo de care se cade în lipsă de principialitate ?
Ganduri bune,
Hmmm, daca ar mai fi trait, Seniorul ar mai fi votat pntcd-ul condus de aurelian pavelescu ?
Daca nu, ce ar fi votat? Psd-ul, ca bugetarii, pensionarii si pomanagiii ? Nu cred…. Ar fi spus ca toti fura, precum clasa medie fitoasa si suficienta si nu s-ar mai fi dus la vot, precum cei care ies acum in strada sa apere „elita” dna-ului, portocala, onea si altii? Nu stiu… Pnl-ul, ca dusmanii d-lui Basescu ? Poate….Sau ar fi votat PMP-ul, gindindu-se ca daca un om e injurat de atitea gunoaie, precum domnia-sa in anii ’90, atunci musai ca este om cumsecade ? Poate….Nu vom sti niciodata. Oricum, oameni cinstiti si leali vor accede la guvernare atunci cind va exista poporul cinstit si leal care sa-i voteze. Pina atunci, obisnuiti-va cu dragnea si cu vasilica, cu codrin, mitraliera, tariceanu & co., deoarece acestia sint imaginea in oglinda a majoritatii poporului si nu Seniorul. Aceasta e democratia: vox populi, vox Dei. Trebuie sa platim cumva capitularea si imbratisarea comunismului mult mai mult ca altii, mineriadele, noi muncim nu gindim, Căposu, Ratiu u-hu-hu, ia-ti dolarii si te du, nu vrem bani, nu vrem valuta, etc….Ei bine, cu o vasilica in fruntea guvernului, mi se pare ca se face dreptate. Altceva nu meritam.
Dacă luăm lucrurile așa cum le scrieți, înseamnă ori că Seniorul s-a ratat postum, ori că a fost moralist, iar nu politician. Unde este PNȚCD-ul? Care sunt politicienii care se reclamă de la ideile Seniorului Coposu? Mi-i teamă că a fost relegat în vitrina cu modele, ba chiar idealizat, or, pe idealuri nu se aștern urme de atingeri.
Să fim serioși, de la ostracizarea lui Temistokles încoace, politica e o mare curvă. Uneori, rar, se întâmplă ca unii politicieni să fie onești. Alteori, mediul îi face onești (sub stăpânirea austro-ungară, cum să nu pui mai presus ideea de țară, valorile naționale? După Unire, Marea Românie s-a regățenizat-turcizat rapid.).
Probabil că, dacă ar trăi, Seniorul ne-ar îndemna, cu gândirea lui așezată, la ceva realism și pragmatism (lucruri care tot de politica înaltă țin). Și-ar fi mai bine decât să visăm la politicieni angelici.
Dumnezeu sa il odihneasca pe dl. Coposu. E bine sa judecam totusi omeneste. Prezenta lui Pavelescu in fruntea partidului e consecinta directa a politicii de HR care exista inca in timpul vietii dlui. Coposu. Pavelescu a aparut dupa o serie de presedinti catastrofali. In testament apar niste nume carora presedintele PNT le prevedea cariere stralucite si care au esuat lamentabil pana acum. Textul testamentului e publicat integral de Historia.