marți, mai 17, 2022

Testamentul politic al Seniorului Corneliu Coposu

Debandada tot mai accentuată a vieții politice din România, o stare de fapt parcă tot mai asemănătoare cu aceea specifică primilor ani de după Revoluție, dar și apetitul din ce în ce mai redus pentru reflecție politică al publicului și, implicit, al presei, au făcut să treacă aproape neobservate descoperirea și publicarea unui document politic de maximă importanță
A ceea ce se socotește a fi “Testamentul politic” al lui Corneliu Coposu.
Așternut pe hârtie cu puțină vreme înainte de o intervenție chirurgicală ce s-a dovedit neputincioasă în fața bolii, a vârstei și a tot ceea ce au adus cu sine privațiunile și umilințele fizice și morale ale închisorii, Testamentul impresionează nu doar prin grija pentru destinul partidului pe care Corneliu Coposu l-a slujit încă din tinerețe. Partid căruia i-a asigurat supraviețuirea, fie ea și numai simbolică, după desființarea oficială din 1947 și căruia i-a pregătit revenirea în legalitate și în prim-planul vieții politice românești îndată după 1989, încă din 1987, într-o vreme în care mai toată lumea din România credea, fără nici cea mai mică urmă de speranță, în blestemata veșnicie a comunismului. Reamintesc detaliul că Seniorul Coposu a înscris PNȚ în Internaționala Creștin-Democrată, un eveniment, despre care, dăcă bine îmi aduc aminte, eu însumi am luat cunoștință cu scepticism și resemnare dintr-o emisiune realizată la Europa Liberă de directorul din acea vreme al Departamentului Românesc, regretatul istoric Vlad Georgescu.
Poate mai importante chiar decât gândurile lui Corneliu Coposu legate de cei ce ar fi trebuit să îi continue peste ani lucrarea, sunt reflecțiile Seniorului despre ce este ori ar trebui să fie politica, despre cum s-ar cuveni să fie și să se manifeste politicienii, despre stilistica apariției și conduitei publice a acestora. Aceste reflecții nu au fost niciodată pentru Corneliu Coposu doar niște simple, sterpe concepte ori aspirații teoretice, ci principii de acțiune practică ce i-au călăuzit ferm conduita înainte și după 1947, înainte și după 1989.
Cei care la începutul anilor 90 au avut vârsta necesara spre a se putea socoti astăzi martori ai întâmplărilor tulburi din primii ani de după Revoluție își amintesc, fără doar și poate, ostilitatea cu care a fost primit nu numai de o consistentă parte a noilor politicieni, mulți dintre ei altoiți, recrutați și ieșiți la lumină din rândul mugurilor care de abia așteptau să înflorească, din rezerva de cadre, din garnitura a doua a PCR, dar și de nepermis de mulți români așa-ziși “de bine”.
Lui Corneliu Coposu i-au fost reproșate și puse în cârcă atunci multe vini imaginare. Însăși alura retro, înțelepciunea de sorginte ardelenească moștenită de la cel care i-a fost mentor. Marele Iuliu Maniu de a cărui uriașă personalitate s-ar cuveni să ne amintim mai mult acum în anul Centenarului. Un Centenar care parcă pentru toți politicienii de azi, cu atât mai mult pentru guvernanți, pare a fi resimțit drept un reproș și o corvoadă. Cum bine spunea Andrei Pleșu în articolul intitulat Moartea și viața lui Corneliu Coposu, apărut în Dilema nr. 149, din săptămâna 17-23 noiembrie 1995, articol reprodus în volumul Chipuri și măști ale tranziției (Editura Humanitas, București, 1996), Seniorul a deținut “rolul de punte, de reper între democrația interbelică și cea post-revoluționară”, de aici , probabil,și “ efectul coagulant al personalității sale în interiorul Opoziției”.
Îmi aduc și acum perfect aminte ceea ce cred a fi fost ultimul interviu al lui Corneliu Coposu. A fost acordat lui Nestor Ratesh, directorul Europei Libere în românește, de puțină vreme mutată la Praga. Seniorul făcea în respectivul interviu distincția și rafinată, și clară între ceea ce înseamnă adversarii și inamicii politici.
Convins până în ultima clipă a vieții sale de importanța reconcilierii naționale, Corneliu Coposu i-a refuzat pe inamici și și-a respectat cu seninătate, respect și răbdare adversarii.
Să ne mire atunci oare că în Testamentul dat acum publicității, Corneliu Coposu crede că politica este “ o activitate morală ce nu poate fi delimitată de etică și onestitate” ? Ori rafirmarea prețuirii pentru “oamenii cinstiți și leali”? Sau refuzul ferm al negocierii principiilor în politică?
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogul adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. In biologie există fenomenul de plasticitate fenitipica, adică la aceleasi gene felul cum arată si funcționează organismul poate diferi destul de mult, permițând dezvoltarea optimă in diferite condiții in care creste. In pkus, la aceeasi specie diferă si genele intr-o anumită măsură de la un organism la altul, populația putând supraviețui si cand plasticitatea fenotipuca a unor indivizi este excedata si acestia dispar.

    Prin analogie se poate gândi la ce nivel sunt principiile intr-un partid. E de dorit ca ele să nu insemne o lipsă de adaprabilitate care să ducă la dispariția acestuia.

    Sunt cele care dau identitatea speciei lăsând loc de plasticitate comportamentală si diversitate intra-organizațională ? Nu stiu.

    Organismele cu fenotip rigid pot supraviețui doar câtă vreme există nisa lor îngustă. Dispar condițiile de mediu potrivite, dispare specia.

    Probabil că există un optim de flexibilitate în politică, dincolo de care se cade în lipsă de principialitate ?

    Ganduri bune,

  2. Hmmm, daca ar mai fi trait, Seniorul ar mai fi votat pntcd-ul condus de aurelian pavelescu ?
    Daca nu, ce ar fi votat? Psd-ul, ca bugetarii, pensionarii si pomanagiii ? Nu cred…. Ar fi spus ca toti fura, precum clasa medie fitoasa si suficienta si nu s-ar mai fi dus la vot, precum cei care ies acum in strada sa apere „elita” dna-ului, portocala, onea si altii? Nu stiu… Pnl-ul, ca dusmanii d-lui Basescu ? Poate….Sau ar fi votat PMP-ul, gindindu-se ca daca un om e injurat de atitea gunoaie, precum domnia-sa in anii ’90, atunci musai ca este om cumsecade ? Poate….Nu vom sti niciodata. Oricum, oameni cinstiti si leali vor accede la guvernare atunci cind va exista poporul cinstit si leal care sa-i voteze. Pina atunci, obisnuiti-va cu dragnea si cu vasilica, cu codrin, mitraliera, tariceanu & co., deoarece acestia sint imaginea in oglinda a majoritatii poporului si nu Seniorul. Aceasta e democratia: vox populi, vox Dei. Trebuie sa platim cumva capitularea si imbratisarea comunismului mult mai mult ca altii, mineriadele, noi muncim nu gindim, Căposu, Ratiu u-hu-hu, ia-ti dolarii si te du, nu vrem bani, nu vrem valuta, etc….Ei bine, cu o vasilica in fruntea guvernului, mi se pare ca se face dreptate. Altceva nu meritam.

  3. Dacă luăm lucrurile așa cum le scrieți, înseamnă ori că Seniorul s-a ratat postum, ori că a fost moralist, iar nu politician. Unde este PNȚCD-ul? Care sunt politicienii care se reclamă de la ideile Seniorului Coposu? Mi-i teamă că a fost relegat în vitrina cu modele, ba chiar idealizat, or, pe idealuri nu se aștern urme de atingeri.
    Să fim serioși, de la ostracizarea lui Temistokles încoace, politica e o mare curvă. Uneori, rar, se întâmplă ca unii politicieni să fie onești. Alteori, mediul îi face onești (sub stăpânirea austro-ungară, cum să nu pui mai presus ideea de țară, valorile naționale? După Unire, Marea Românie s-a regățenizat-turcizat rapid.).
    Probabil că, dacă ar trăi, Seniorul ne-ar îndemna, cu gândirea lui așezată, la ceva realism și pragmatism (lucruri care tot de politica înaltă țin). Și-ar fi mai bine decât să visăm la politicieni angelici.

  4. Dumnezeu sa il odihneasca pe dl. Coposu. E bine sa judecam totusi omeneste. Prezenta lui Pavelescu in fruntea partidului e consecinta directa a politicii de HR care exista inca in timpul vietii dlui. Coposu. Pavelescu a aparut dupa o serie de presedinti catastrofali. In testament apar niste nume carora presedintele PNT le prevedea cariere stralucite si care au esuat lamentabil pana acum. Textul testamentului e publicat integral de Historia.

Dă-i un răspuns lui Regățean Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro