joi, martie 28, 2024

The Sarkozy Show – când 70 000 de oameni sunt în delir şi Europa e în centru

Totul e conceput la scară gigantică. Scena e imensă, sala face 46 000 m2 (mai bine de şase terenuri de fotbal), sute de ecrane proiectează în buclă imagini de bătălie şi mesaje de încurajare pentru militanţi. Peste 3000 de voluntari asigură logistica, 600 de jurnalişti din toată lumea preiau la faţa locului evenimentul şi zeci de televiziuni transmit isteric în direct ostilităţile. Trenuri întregi fuseseră rezervate, autocarele au sosit cu sutele, circulaţia în jur e un infern, spectatorii prezentându-se cu ore bune înainte de începerea spectacolului în speranţa că vor prinde locuri mai în faţă. Totul arată ca la unul dintre acele concerte gigantice pe care le frecventam cu asiduitate în timpul anilor de studenţie. Curiozitatea şi invitaţia insistentă a unor amici francezi m-au împins duminică de dimineaţă în Parcul de Expoziţii din nordul Parisului. Copilul teribil al politicii europene, Nicolas Sarkozy, dă startul oficial la încercarea de a-şi seduce pentru a doua oară atât de dificilul popor (scadenţa pe 6 Mai).

Stilul, reuşitele, (in)succesele, felul total atipic (cel puţin pentru Franţa) de a face politică pe care l-a propus Sarkozy în ultimii cinci ani sunt cunoscute şi răs-analizate de către toţi observatorii, de la cele mai serioase publicaţii până la filmuleţele şi caricaturile de pe Youtube (care spun multe despre acest personaj hiperactiv). Ultima sa campanie din 2007 a fost întoarsă pe toate feţele şi predată în universităţile de profil inclusiv în Statele Unite. Franţa arată altfel în interior şi în lume, de când el e la putere, chiar dacă ne place sau nu noua direcţie. A reuşit ca nimeni să nu fie indiferent cu privire la persoana sa: francezii îl adoră sau îl detestă, europenii aşişderea. Clivajele sunt specialitatea casei şi nu odată a busculat vechile practici la nivel naţional şi internaţional, răsturnând ordinele stabilite. Dar să lăsăm analiştilor politici plăcerea de a-l decortica.

Mitingul de duminică fusese prezentat drept momentul adevărului pentru Sarkozy care are procente bune de recuperat în sondajele de opinie (criza a măturat toate guvernele europene, el fiind singurul care are totuşi şanse să rămână în picioare, în principal datorită energiei nebuneşti pe care o pune în joc). Toată lumea îl aştepta să îşi dezvăluie în întregime programul economic şi social pe care îl propune francezilor pentru următorii ani. Show-ul, care a ţinut 6 ore în total, a atins punctul culminant odată cu apariţia pe scenă a actualului Preşedinte. 70 000 de oameni intră într-un delir comparabil cu reacţiile la Satisfaction la un concert cu Rolling Stones. Storytelling-ul, impecabil fabricat de celebrul său spin doctor, Henri Guaino, funcţionează perfect şi în crescendo. Francezii (alegători şi analişti) aşteaptă idei şi propuneri legate de politica internă, însă la jumătatea discursului, spre surpriza şi chiar stupoarea unora, Sarkozy uită Franţa şi vorbeşte îndelung despre Europa. Nu o face din complezenţă ci apăsat, în detaliu şi cu convingere. Sala pare puţin nedumerită. Nimeni nu îl aştepta pe acest teren. Sunt alegerile fracezilor, ce naiba. Diagnostichează perfect actuala situaţie politică, economică şi socială a continentului şi lansează cele trei bombe care sunt preluate instantaneu de toată presa franceză şi agenţiile internaţionale.

Prima e legată de revizuirea completă a acordurilor relative la spaţiul Schengen. Se sprijină pe legitimitatea pe care a capatat-o în urma negocierii recentului tratat relativ la politica economică şi propune un mod nou de a gestiona fluxurile migratoare la nivel european. Face evident cu ochiul electoratului numeros al extremei drepte însă dă în acelaşi timp un semnal politic puternic pentru gestionarea unei probleme cu care se confruntă toate tările din Europa Occidentală şi nu numai. „Da” liberei circulaţii în interiorul Europei, „nu” fluxurilor extra-comunitare scăpate de sub control.

A doua vorbeşte despre Buy European Act (în engleză în discurs, ceea ce în Franţa nu e puţin lucru). Principiul e copiat după legislaţia americană adoptată după criza din anii 30 (încă în vigoare) şi stipulează acordarea contractelor publice întreprinderilor care produc pe teritoriul european, indiferent de naţionalitate. Propunerea nu are nimic de a face cu protecţionismul absurd, ci ar transforma Europa din idioata satului mondial, care a deschis toate visteriile, într-un actor conştient de importanţa pieţei interne şi egal în practici cu ceilalţi:  „ de ce Europa şi-ar refuza, ceea ce SUA, cel mai liberal stat din lume, îşi permit?” întreabă retoric Sarkozy.

A treia vizează întreprinderile europene mici şi mijlocii. După acelaşi model american, o parte din contractele publice europene ar trebui rezervate acestor companii spre a le facilita creşterea. Între liberalismul sălbatic,  care are în vedere doar consumatorul, uitând producătorul, şi planificarea de tip socialist, calea rezonabilă pare a fi această revizuire a deciziilor  economice la nivel european.

În dulcele stil al provocării sarkozyiste, candidatul dă şi un termen partenerilor europeni: un an de la alegerile franceze din mai, altfel Franţa aplică singură cele trei principii. Ceea ce e în joc e însăşi existenţa Uniunii care trebuie să îşi găsească un nou suflu şi să încarneze un viitor comun în ochii cetăţenilor. Altfel, ne pasc extremiştii, discordia şi dezbinările, spune Sarkozy care îşi propune să dea un nou sens Europei. Nu vă ascund că l-am aplaudat odată cu ceilalţi spectatori, căci nu văd o altă cale rezonabilă de a avansa împreună. Ştiindu-i obsesia de a buscula stările de fapt, îl cred chiar în stare de a pune în practică cele trei anunţuri.

La ora la care scriu aceste rânduri analiştii francezi încă se întreabă ce l-a apucat pe Sarkozy să vorbească atât de detaliat despre Europa? Victoria lui la alegerile viitoare ţine de miracol, însă având în vedere voluntarismul pe care îl pune în joc nu ştii niciodată de unde sare iepurele electoral. Militanţii lui sunt decişi să ducă o luptă sans merci cu o stângă pe care o consideră „cea mai tâmpită şi arhaică din lume”. Ce-i drept, te apucă groaza când asculţi prostiile pe care le bombăne candidatul lor, François Hollande. Ce e sigur, e că alegerile franceze, alături de cele din Germania, vor avea o importanţă capitală pentru noi toţi. Cele de la Paris se vor reduce la un referendum pro sau contra Sarkozy.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Nimic nu se compară cu un romăn ce locuiește în Franța și este sedus de ideile de dreapta, mai ales de UMP/Sarkozy. Am întâlnit cățiva (puțini) și-mi este foarte greu să îi înțeleg. O parte din ei au probleme imense în a-și găsi o slujbă tocmai din cauza legilor împinse de UMP. Enigme, enigme…

  2. „Ce-i drept, te apucă groaza când asculţi prostiile pe care le bombăne candidatul lor, François Hollande. ”

    ///
    Pe ce va bazati ?
    Dati 3 exemple de prostii, va rog.

    • • Ma apuc de capul meu sa denunt si sa renegociez recentul tratat european de disciplina bugetara cand nici nu s-au linistit bine apele financiare…Nu imi dati drept contraexemplu Schengen pentru ca nu vorbim despre acelasi lucru;
      • Impozitez cu 75% veniturile de peste 1m€ pe an. Chiar daca nu va fi pusa niciodata in practica, miroase a confiscare si “suna ca dracu’” vorba unui fost prim-ministru de la noi.
      • Revin asupra reformei pensiilor (chiar daca partial) pentru ca, imbibat fiind de ideologie, vreau sa las oamenii sa iasa la 60 de ani si imi asigur simpatia sindicatelor. Ce conteaza echilibrul conturilor publice;
      • Inchid mai multe centrale nucleare pentru ca am negociat niste procente cu Verzii si nu ma intereseaza daca pretul energiei va urca si asta penalizeaza cetatenii si industria locala (si asa extrem de putin comptetitiva)…

      … si lista poate continua (fara a include incoerentele pur contabile din program si viziunea arhaica asupra rolului statului).

      Pe scurt, programul sau economic nu e credibil (cu aritmetica de clasa a 4-a ai demontat tot) iar cel social e atat de libertin incat poate vexa uneori. Statura personajului e mai mult decat indoielnica si totul in jurul lui miroase a formol de stanga anii ’80.

      Dar va fi, aproape sigur, noul Presedinte…

      • Aproape sigur, Hollande nu va fi noul presedinte! Il urmaresc si eu aici, in Franta. E complet lipsit de carisma. Pe Sarko il vor vota si cei care nu-l simpatizeaza, prin vot negativ pentru Hollande.

      • Salut,

        In primul si in primul rand tin sa precizez ca la ultimele alegeri chiar credeam in Sarkozy, si ii sustineam ideile. Acum sunt convins ca nu e decat un chihuahua energic dar totusi un pic isteric (daca nu acceptati solutiile mele eu imi iau jucariile si plec, idee sustinuta prima data de Melanchon pe care probabil ca il tratezi ca pe un comunist).

        In legatura cu spatiul Schengen: cauza problemelor economice din Europa si din tarile din sud nu e cauzata de fluxurile migratoare necontrolate. E destul de usor sa arunci cu rahat in imigranti ca sa ascunzi chestiile nasoale pe care nu ai reusit sa le rezolvi in timpul mandatului care se termina (cadouri enorme pentru prietenii si alegatorii tai).

        Buy European Act: sunt de acord dar nu uita ca primul care a sustinut ideea (cel putin primul pe care l-am auzit eu) a fost socialistul Montebourg in timpul alegerilor in interiorul partidului socialist. Si mai e o intrebare la care trebuie sa raspunda „copilul teribil al politicii europene”: De ce nu a reusit, cu energia supraumana care il caracterizeaza, sa impuna ideea asta in Europa? Si te rog sa nu imi raspunzi ca vina e a crizei pentru ca el, ca un politician vizionar ce se pretinde (succesor al lui De Gaulle), ar fi trebuit sa inteleaga care e miza in joc inainte si in timpul crizei.

        Intreprinderile mici si mijlocii: nu stiu unde lucrezi in Franta, dar am lucrat si in intreprinderi mari si in intreprinderi mici in Franta si buba e ca ajutorul de la stat pentru intreprindri (considerabil dupa parerea mea) se duce cu preponderenta la intreprinderile foarte mari si mai deloc la alea mici si mijlocii. Ca idee, intreprinderile mari platesc in medie cam 20% impozit pe cand cele mici si mijlocii platesc in medie 35%. Asa ca SuperSarko ar trebui sa analizeze ce a facut inainte timp de 5 ani (fara sa numar anii cand a fost in guvern ministru) inainte sa spuna Europei ca in Franta intreprinderile mici si mijlocii nu pot exista din cauza Europei.

        In legatura cu Hollande nu sustin ca e perfect dar oricum e mai bun decat Sarko, motiv pentru care poporul dificil al Europei nu cred ca il va realege pe copilul teribil al politicii.

  3. Ah, dar francezii, ca si grecii au devenit lenesi. Iar stanga promite ca le da bani si program de munca lejer. Sentimentul e ca Sarkozy i-a pacalit in aceasta privinta. Mai mult, multi francezi prefera sa se fofileze in spatele nenumaratelor concedii medicale si orice reforma a sistemului medical nu le e pe plac (cu toate ca e bine finantat exista prea multi straini in sistem, cu o mentalitate mai permisiva catre coruptie). Si mai e vorba de o mentalitate in randul comunitatilor de imigranti (inclusiv romani) care e mai deschisa catre „libertatile socialiste de trai pe spinarea statului”. Sarkozy bate un cal surd care tropie din copite la astfel de adunari din complezenta.
    PS. Daca stanga e „cea mai tâmpită şi arhaică din lume” si pana si pe francezi ii apuca disperarea cand asculta prostiile pe care le bombane candidatul lor, François Hollande, oare nu cumva sondajele arata ca Franta nu vrea reforma de dragul Europei?

  4. Stimate domn,
    imi permit sa vin si eu cu un comentariu la acest articol, caruia, sincer, nu-i inteleg constructia. O data la 5 ani Sarkozy iese din atmosfera „très Fouquet’s” atat de draga lui si arunca bolovani aiurea. Intreaga lui campanie electorala este o insiruire de masuri fara nicio noima – astfel incat temele principale de campanie sunt carnea halal si imigrantii. Pe cand Hollande si PS-ul lui pot parea rizibili cu proiectul lor, Sarko nu mai starneste nimic. Pentru ca nu propune nimic. Anul trecut a fost marele staroste al G8&G20 – iar suieratul glontului grec inca mai face sa vibreze timpanele, pregatindu-le probabil pentru vajaiala proectilelor portugheze si spaniole, vuietul obuzelor italiene si tunetul rachetelor frantuzesti. Folosesc aceste imagini in mod voit pentru ca nu-i asa, armamentul e unul din domeniile dragi lui Sarko – de la submarine pakistaneze la avioane grecesti stapanind bine tot arsenalul. Poate mai are de lucrat la AKM-uri unde baietii din Marsilia il surclaseaza saptamanal.
    Revenind la marele miting, care a strans un numar de participanti intre 50 si 60 de mii, si ideile emise acolo sunt cateva lucruri de lamurit.
    1. De ce a asteptat Sarkozy sa treaca 10 ani (5 ani presedinte + 5 ani ministru de interne) fara ca masurile de intarire a securitatii granitelor spatiului Schengen sa fie luate? Acest tratat este eminamente politic, vezi impotrivirea Olandei la intrarea Romaniei si Bulgariei in acest spatiu – astfel incat nu se poate invoca lipsa unui control politic. De altfel, masuri punctuale au foast luate in diverse situatii de catre diferite tari pentru a rezolva cazurile de incalcare aparute – insa nu-i asa e mai usor de cautat vinovatii aiurea, decat in ograda pe care o stapanesti.
    2. Buy European Act este o idee ce are vechime – fundatia Jean Jaures a adus-o in dezbatere in 2009, in vreme ce doamna Lagarde, pe cand era ministru al Economiei si Finantelor a adus-o si ea in discutie. Problema cea mare este in aplicarea unui asemenea program care contravine tuturor conceptiilor de liber-schimb atat de dragi lui Sarko, atunci cand poarta sacoul de presedinte si lider al G8&G20.
    3. Despre IMM-uri Sarko este cel mai putin calificat sa vorbeasca, evolutia economiei franceze in maretul sau cincinal fiind o proba suficienta. Sprijinul a fost indreptat catre corporatiile mari, pentru patronii carora un plic de 50000 euro nu reprezinta mai nimic, pe cand pentru un IMM e poate cifra de afaceri pe 2 luni.
    Adevarul este, ca busculand sau nu paradigmele politicii franceze si europene, Sarkozy ramane un personaj minor la scara istoriei, un rock-star ce n-are in repertoriu decat un slagar – cel al imigratiei pe care-l agita fara noima. Programele politice de valoare, ideile novatoare sau viziunile pe termen lung nu l-au dat niciodata afara din casa, palatul Élysée fiind se pare mult prea mare pentru putinatatea de care dispune locatarul tempoarar al edificiului.

  5. „Da” liberei circulaţii în interiorul Europei, „nu” fluxurilor extra-comunitare scăpate de sub control.”

    Oare asta este solutia la problemele legate de „fluxurilor extra-comunitare „?

    Le furam bogatiile direct sau indirect, ii lasam sa traiasca in saracie, mai facem si experiente medicale pe ei, si cind unii reusesc sa bata la usile Europei le dam un picior in fund…

    Frumos discurs… Pe acesta il aplaudam?

  6. Ei bine, aşa se întîmplă cînd nimereşte omul obişnuit şi năuc in mijlocul unui circ electoral franţuz: începe să admire discursul delirant al unui pitic fascist pentru care ideile scrîntite şi belicoase, chiar şi cele exprimate in contradicţie flagrantă cu cele exprimate abia ieri, au ajuns singurul vehicul al ambiţiilor sale caraghioase.

    Poate cititorii nu sînt in temă cu personalitatea, caracterul şi ‘reformele’ perpetue ale acestui fascist soft ce zăpăceşte Franţa de un deceniu cu declaraţiile sale explozive. Sarkozy pretinde cu neruşinare că ar fi un politician de dreapta, insă realitatea ilustrează cu totul altceva: specimenul a păstorit un guvern de stînga, oleacă mai spre centru in programul politic decît stînga cu titulatură socialistă, un executiv cu apucături patriotarde, xenofobe, şoviniste, insă fals naţionaliste. Individul şi roiul său de miniştri populari [in imaginaţia lor] şi-au ascuns cu greu aversiunea faţă de capital şi piaţa liberă pînă in prezent, insă astăzi au izbucnit: gata, le-a ajuns, nu mai vor piaţă liberă, iar lipsa de competitivitate a industriei locale vor să o compenseze prin măsuri restrictive, discriminatorii faţă de capitalul şi mărfurile străine. Taxele şi impozitele nu vor să le reducă [normal, doar îs socialişti şi etatişti din tată-n fiu], ultrareglementarea aberantă practicată la nivel de Centrală euro şi deopotrivă la nivel local nu vor să o abolească [normal, doar astfel îşi pot hrăni ciurdina de birocraţi şi politruci care duce in cîrcă partidul], controlul şi dirijismul economic nici vorbă să le abandoneze…tocmai acum, in pragul confruntării fraticide electorale. Aşa că singurul magnet pentru masele îndobitocite de decenii de socialism şi etatism a rămas placa patriotardă şi xenofobă. Insă aceasta sună atît de ruginit şi burlesc incît mi-e teamă că utilizarea ei in exces o să aibă efecte adverse. Franţa ultimului deceniu a fost statul european cel mai deschis imigraţiei de sorginte extraeuropeană, cu o medie de peste 100.000 de azilanţi pe an, politica graniţelor permeabile unui anume tip de imigraţie conducînd la islamizarea lentă a sudului Franţei şi la apariţia a 2500 de moschei ce deservesc proapeţii cetăţeni francezi, asta in timp ce liota de populişti isterici crescută lîngă cortul lui sarkozy perorează cu regularitate şi obstinaţie la adresa românilor, ţiganilor şi bulgarilor ce pasămite sufocă biata franţă cu infracţiunile lor. cînd e vorba de români, trupetele lu sarkozy se transformă brusc in buldog de dreapta, insă cînd se iveşte vreun incident de genul atac armat la grenoble bravii patrioţi redevin mieluşeii stîngişti din totdeauna. Ca să mimeze atitudinea strămoşească laică, deci antiislamismul de faţadă, trupa lu sarkozy a atacat cîrpele muiereşti ale musulmanilor, că deh, atît sînt in stare să facă, asta chiar in timp ce marele şef mărunt mai vindea o tranşă de rachete arabiei saudite, după productiva tradiţie chirachistă. traficantul-şef de arme a aprovizionat şi pe amicul de la răsărit, musiu putin, cu vreo două portavioane, ca să pună industria in mişcare cică. Dar faptul că guvernul unui stat negociază contracte de armament in beneficiul unor corporaţii naţionale se cheamă in continuare fascism. Tot fascismul structural al trupei a condus şi la operaţiunile de desant din Coasta de Fildeş [cu intervenţie armată neautorizată de niciun organism internaţional], Libia şi, mai recent, siria [unde iarăşi şi-a paraşutat comandourile]. Beneficiarul acţiunii din Casta de fildeş a fost un alt amic, magnatul musulman ce a dobîndit postul de preşedinte, in libia alţi amici din comitetul de tranziţie al teroriştilor islamişti către democraţie şi valori europene, in special franţuzeşti, de denul acţiunilor marilor corporaţii din energie. In interbelic astfel de acţiuni se încadrau destul de limpede la naţional-socialism, astăzi insă confuzia termenilor şi valorilor e atît de mare incît xenofobia meschină, periferică a unui wilders poate fi etichetată drept extremism de dreapta, in timp ce xenofobia instituţionalizată a acestui guvern fascist care a organizat deportări pe criteriu etnic incă mai este portretizată ca o dreaptă onorabilă, moderată, rezonabilă. halal dreaptă sau dreapta-halal.

  7. De fapt singura șansă a Europei este Hollande (Bayrou nu are șanse). Pentru că în concepția lui Sarkozy Europa nu este decât un instrument prin care țările ei importante își urmăresc interesele; dacă aceste interese sunt în dauna celor mici și sărace puțin importă. De exemplu, măreața și puternică Franță nu își mai poate controla fluxurile de imigranți (în jur de 190 000 de imigranți africani pe an) din motive politice. Oamenii cu afinități africane sunt un prea mare electorat (poate 30 % din populație) și funcționarii cu astfel de afinități știu interpreta legea că să poată da viza Schengen (nu mai vorbim de fluxurile ilegale sptijinite de aceeași populație). Și atunci Franța pasează problema Europei.

    Hollande a promis că i-o coace și Angelei Merkel, sora de cuplu a lui Sarkozy, cuplu care a subordonat Europa unor țări componenete ale ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Muresan
Cristian Muresan
Este absolvent al SciencePo şi Ecole des Mines de Paris. Activează în prezent în cadrul unui cabinet de consultanţă în management şi strategie industrială din capitala Franţei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro