miercuri, ianuarie 27, 2021

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din fostele URSS și RSFY (adică Yugoslavia). Aveam material căcălău, că se bătuseră ca chiorii, și-ntr-o parte, și-n alta; trebuia doar s-aleg. Am ales Transnistria și Karabahul (din fosta URSS), Kosovo și Bosnia (din RSFY). Îmi amintesc cu plăcere munca de documentare și felul în care mi-am construit dizertația, pagină cu pagină și capitol cu capitol (colegii mei râdeau de mine, mai toți și-au cumpărat lucrări gata făcute, c-așa era sistemul – SNSPA, ce să zici! – dar eu m-am pus în copite și-am scris singur-singurel, ca un erou homeric, ca un arhanghel al cinstei, ca un profet al unei lumi mai bune și mai drepte. Plus că nici n-aveam bani să cumpăr una, fiind șomer pe vremea aia). A fost frumos.

Când a-nceput daravera, în septembrie, și-am văzut că toată lumea își dădea cu părerea prin presă (analiști, specialiști, diplomați, consultanți, activiști, experți, think-tank-iști, politologi, kremlinologi etc) am vrut să mă bag și eu în seamă, să iau cu copy-paste din ce scrisesem acum 15 anișori și să mă citez singur, că, dacă era să fie ceva clar, atunci clar era că n-o să mă citeze nimeni. Da’ ce să vezi? Lucrarea… ia-o de unde nu-i. O lăsasem în România la mutare, cine știe prin ce lădoi cu vechituri zăce acum, săraca, mi se strânge inima, că tare bună mai era.

Dar îmi amintesc ce-am scris acolo. Mă rog, nu tot-tot, doar ideile principale, care mă izbesc și-n ziua de azi prin neobișnuita lor tâmpenie, însă îmi amintesc ceva mult, mult mai interesant: predicțiile! Da-da: întocmai ca Švejk (în primele pagini ale romanului) explicam celor slabi de minte cum va arăta viitorul acestor țărișoare bătute de soartă. Povesteam acolo cum se va „integra” Transnistria într-o Ucraină re-sovietizată (în opoziție cu o Rusie democratică și transparentă!), cum se va „uni” Herțegovina cu Croația care va rămâne astfel pe dinafara UE, cum Bosnia Mică va ceda Republicii Srpska toate teritoriile disputate și va deveni, astfel, Elveția balcanilor (cu neutralitate garantată de toată lumea, paradis fiscal etc), cum Armenia va transforma Karabahul (cu banii diasporei) într-un Aspen Skiing Company rusesc, cum Turcia se va certa groaznic cu Azerbadjanul și va invada Nahicevanul ca pedeapsă (pentru ce? Am uitat), cum Kosovo va fi împărțit prietenește între Albania și Serbia, plus alte câteva năzbâtii pe care nu le mai țin minte precis, dar îmi amintesc termenul (c-am dat și termen, ca toți profeții care se respectă): „deceniul 2020 – 2030”. Hai, că nu e dracul chiar atât de negru… hai, că mai am timp! Răbdare și tutun!

N-am fost niciodată în Caucaz. Mereu mi-am dorit și mereu a intervenit câte ceva de-a trebuit să contramandez; am fost însă la Bișkek anul trecut, iar Bișkekul ăsta e așezat chiar sub Tian-Shan (niște munți al naibii de mari), mai exact sub masivul Ala-Toosu. Ce să zic, o priveliște superbă. Stăteam pe-o terăsucă, beam bere și cugetam profund („Bă, frumos mai e!”). Mă uitam la oameni și-mi păreau ciudat de fericiți pentru cât de săraci erau, iar când am fost în bazar am mai intrat în vorbă cu unul, cu altul (tovarășul meu de călătorie vorbea rusește; bolovănos, dar vorbea) și mi-am exprimat mirarea că ne tot îmbiau cu pâine. Bine-bine, pâine-pâine, dar magneți de frigider aveți?, întrebam noi. Oamenii ne zâmbeau, fericiți: cine are nevoie de magneți de frigider când are pâine? Uite, e caldă, e rumenă, acum am copt-o, gustați! (era vorba de niște pâinișoare rotunde, cu gaură în mijloc; semănau cumva cu colacii din România, dar aveau gust de franzelă). Nu prea înțelegeam, era o barieră culturală (așa am crezut atunci). Ne-a dumerit recepționera de la hotel (în același timp, patroană, menajeră, comerciantă de bere și făcătoare de ceai), care era rusoaică: măi, oameni buni… păi kârghizii ăștia sunt fericiți că-i primăvară și că au de mâncare. Au ieșit din înc-o iarnă, e pâine și e pace. Vouă vi se pare puțin lucru, că veniți din Europa, dar nu e tocmai așa. Aici, în munții ăștia, iernile-s tare grele.

Nu știu cine are dreptate în războiul din Karabah (sau conflict, sau ce-o fi: mai nou n-avem voie să zicem „război”, că cică nu-i corect politic, tre’ să zicem întotdeauna „conflict”! Mda… progresul e un lucru foarte mare). Chiar nu știu. Nu bătaia pentru o bucățică de pâmânt este punctul meu forte: prefer bunurile mobiliare… cât mai mobiliare. Dar m-am uitat și eu la reportajele cu refugiații. Și-au lăsat toată agoniseala, toată munca, toată viața; au plecat, s-au băjenit, cum spuneau strămoșii. Cu neveste, cu copii, cu bătrâni, cu toată lumea. Și vine iarna.

Citesc știrile din Belgia și din România. Sunt redactate în patru limbi, dar ideea e aceeași: vai-va-vai, cât suferim! Suntem unici prin suferința noastră. Cât, dar cât ne mai încearcă bunul Dumnezeu?! Că, vai-vai-vai, nu mai putem duce o așa pedeapsă! Sau, pentru o tușă corporatistă: alas.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Foarte frumos scris. Desi stilul pare „usor”, concluziile sunt „grele”: nu avem habar de ce-o sa vina peste noi; viata bate filmul; ne plangem de mila ca sunt mall-urile inchise, in timp ce in jurul altora se naruie totul (si la propriu si la figurat); si cea mai grea – firea umana trebuie sa faca un efort constant sa treaca peste egoism.

    Cel mai mult mi-a placut asta – „Bine-bine, pâine-pâine, dar magneți de frigider aveți?”

    Multumim pentru articol !

    • Articolul nu este de doi lei. Pentru ca ne arata o frantura din experienta unui om si ideile sale fata de niste realitati traite. Din pacate am uitat sa apreciem o unda de sinceritate si de emotie ale unei persoane si ne arata o fata nevazuta si mai negativa pe care o avem multi fintre noi.

  2. Ca atare sintem niste plingaciosi.
    Sincer, si mie mi se pare ca jelania este Imnul National. Ne-am insusit din comunism o atitudine: critica. Fara autocritica :P Nu gasesc stiri care sa mai laude ceva, cineva sa fie multumit de unele aspecte ale trairilor din Romania.
    Ne plingem de mila, ne jelim intruna: ca la noi la nimenea :D
    Unii spun ca e buna o asemenea atitudine: nu ne multumim cu putin, vrem mai mult si mai bine. Adica, vrem o tara ca afara. O vrem, nu s-o construim. Sa ne-o dea guvernantii.
    Vrem o Romanie fara hotie! Asta-i discriminare. Caci nu se poate, ma intelegi, sa distrugi fibra umana. Sa nu mai fie escrocheria ca la VW, ca la Wirecard… A, e Germania? si atunci cum vrei s-o eradichezi din Romania?

  3. Initial mi-a venit sa sar cu corectura, cum ca e „Winter is coming”, nu doar fiindca e citat in „Game of thrones” ci fiindca iarna asta nu e o iarna anume, ca in „now is the winter of our discontent made glorious summer by this sun of York”. Dar in engleza americana se zice „in the winter” care nici aia nu e o iarna anume asa lucrurile sint ceva mai complicate si mi-e greu sa invoc o regula doar ca recomand totusi „Winter is coming”.

    PS Am fost in Nagorno-Karabakh. Amintiri f frumoase.

    • Critica dvs. e neavenită. Ca și parada de cunoștințe („in engleza americana se zice „in the winter”…). Am citit o carte semi-autobiografică de Mihai Buzea („Gastarbeiter”) care mi-a plăcut și din care am reținut că autorul a petrecut niște anotimpuri, dacă nu chiar niște ani, în UK. Să-l credităm așadar că a scris corect.
      În plus, dar fără a dori să ‘epatez’:
      – sînt și traducător de engleză autorizat (dinainte de ’90)
      – îmi aduc aminte începutul unui cântecel englezesc de Crăciun:
      Winter is coming
      The geese are getting fat
      Please put a penny
      In the old’s man hat…

      Deci…

      • Nu e nici pe departe epatare ci o f scurta meditatie asupra expresiei si a dificultatii de a crea/folosi reguli in limba engleza. Citatul pe care l-ati dat nu face decit sa confirme cele scrise de mine cu privire la lipsa articolului in constructia respectiva. Altfel apreciez articolele dlui Buzea si mie personal imi pare bine cind ma corecteaza cineva intr-o limba straina. Cred ca nici dinsul nu se supara.

        PS E oarecum deceptionant sa aflu ca unui traducator de engleza cu peste 30 ani de experienta nu-i sare in ochi sau in ureche ceva ce nu suna englezeste …

    • Eu tocmai așa am vrut să spun, domnule Cititor Critic: că iarna asta este o iarnă anume. Din nou, e vorba de-o profeție: tuturor ne place joaca de-a Cassandra, dar a doua zi, pe mahmureală, nu vrem să mai recunoaștem nimic. Intuiesc că sunteți un om cu umor… am sau n-am dreptate?

  4. O, ce veste minunată! Un nou text (cu subtext, cu rădacini, tulpină, coroană și tâlc) al domnului Buzea! Vă mulțumesc!

  5. Hai sa luam ‘ ad literam” si nu metaforic sau teologic, spusele lui Iisus: ” Fericiti cei saraci cu duhul ” si ” Fericiti cei prigoniti pentru dreptate „

  6. „Aveam material căcălău, că se bătuseră ca chiorii, și-ntr-o parte, și-n alta; trebuia doar s-aleg.”
    Nivelul cititorilor de pe acest forum este mult peste acest limbaj de birt, incecati al Evenimentul Zilei.

    • @Hans depinde cum vreti sa vi se prezinte realitatea: intr-un limbaj oficial, corect politic, la costum Armani si cravata Gucci sau intr-un limbaj de „birt”. Tot rahatul ala e! Sau aveti impresia ca Liiceanu sau Plesu nu injura si ei uneori? Sa stiti ca la „birt” se incing cele mai tari discutii, atunci cand cand incepe sa se „incalzeasca” motorul si cand folosim „ulei ” de calitate. Autorul are dreptate: ne prefacem cat suntem de afectati de aceste razboaie indepartate (sic!), cand de fapt ne doare-n cot de Karabah si Nagorno, aici in Europa noastra paradisiaca. Dar asa este corect politic, sa te vaicaresti si sa „suferi” pentru altii in stil progresist european. Give me myself!

      • Mike, ai cititi aici pe Forum ca Liiceanu sau Plesu „injura” ca birjarii, ultimul articol al lui Liiceanu fiind un exemplu literar, jurnalistic, editorial cum vrei sa-l numesti.
        Tocmai aici e problema, ne comportam ca la birt dar cerem respect, de la cine ? nu are nici o legatura cu vre-un stil cum il numesti, progresist sau politic corect.
        Daca te prezinti intr-un spatiu public atunci este nevoie de o anumita conduita verbala, nu este nevoie de expresii prin care se incearca doar atragerea atentiei, textul fiind confuz si nestructurat, ce doreste sa ne spuna ?
        Ca ne doare undeva de conflictul din Caucaz ? problema e prea complicata, nu poata fi descrisa cu cateva propozitii aruncate, este nevoie de un text mai profund, poate ar fi mai bine sa comenteze cei in masura s-o faca.

    • Poate că aveți dreptate, domnule Hans; poate că dumneavoastră aveți dreptate și eu greșesc. Totuși… unele dintre articolele publicate pe acest forum (puține, foarte puține!), deși respectă „o anumită conduită verbală” (după atât de nimerita dumneavoastră expresie), mi se par seci, anoste, plictisitoare, dificil de citit și prea puțin… sincere, ca s-o zic direct. Prea seamănă cu niște lucrări de control! Dar, din nou, poate mă aflu eu în eroare și dumneavoastră aveți dreptate; în fond, cititorii sunt singurii beneficiari și „judecători” ai textelor propuse de autorii Contributors.

  7. vazusem un documentar BBC, nu chiar in enclava, ceva mai la est, cu painea aia mare, galbena si rotunda, cu gaura la mijloc; se spunea acolo ca s-ar mentine proaspata o mica vesnicie

  8. La sfarsitul liceului, in ultimul an, dirigintele ne-a dat, fiecaruia, cate o tema – proiect s-ar numi astazi. Eu am avut sa pregatesc „viitorul energetic al omenirii” sau asa ceva, dar m-a atras foarte tare tema unui prieten, care se numea „ce este fericirea?” Daca in ceea ce priveste viitorul energetic pe vremea aia nu se vorbea nimic, in literatura, de turbinele eoliene sau despre marile parcuri fotovoltaice ci, mai degraba, despre energia nucleara si despre hidrogen, despre fericire se vorbeste de mult si se pare ca raspunsul poate fi gasit in posibilitatea de a te bucura de lucrurile simple (dar durabile, fundamentale) care insotesc viata. Printre ele primavara, painea calda, familia si dragostea prietenilor si celor apropiati tie. De la o vreme, tot mai multi uita si sunt, indiferent de ce traiesc, mereu nemultumiti. Omenirea e intr-un punct de rascruce, din nou, dupa cel din 1989. Pesimistii spun ca ne asteapta un razboi, ca o fi rece sau cald. Tot ei mai spun ca, daca nu ne da gata razboiul, atunci cu siguranta schimbarea climei va conduce la o catastrofa planetara pentru omenire.

  9. Să scoți din unghere prăfuite ale memoriei frânturi dintr-o lucrare ratată, ca să-ți dai singur cu firma în cap, când puteai să „taci și să rămâi filozof” ?!… Ăsta da curaj ! Dar, de fapt, articolul nici nu e despre asta.
    Respectele mele, d-le Buzea !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Recrutorii” (2019)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

Când moașa, chirurgul, șamanul și psihiatrul împărtășesc aceleași temeri asupra vaccinului…

”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată - scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.