joi, martie 28, 2024

Ţinta (sau despre posibilitatea unei insule)

Asistăm, stupefiați, la tropăitul bocancilor zgomotoși ai parlamentarilor aleși democratic într-un stat care redefinește democrația după formule originale preferate dintotdeauna de iscusiții arhitecți ai neamului românesc. Europa este uimită, la rândul ei, că un stat din răsăritul granițelor ei, se decide brusc să încalce toate regulile democratice, toate promisiunile pre- și post- aderare, fiind pusă în situația paradoxală, în mijlocul unei crize economice globale, a unei crize interne europene care vizează moneda unică și bunăstarea mai multor state, într-un moment de redimensionare a politicii sale externe și de securitate comună, să se oprească asupra României și problemelor ei interne. Populația lucidă a României este brusc confiscată de un război al lumilor: o lume democratică, europeană, în care regulile jocului sunt stabilite prin legi și regulamente și o lume agresivă, întemeiată pe abuz și pe subterana înspăimântătoare a unor pânze de păianjen întrețesute migălos cu statul, instituțiile lui și mass media.

Senzația cea mai acută a acestor zile dramatice, fără precedent în istoria recentă a României post-1989, este că sunt foarte puțini cei conștienți de magnitudinea acestor schimbări bruște și de impactul devastator asupra vieții noastre zilnice din următorii ani. Poporul, la care se face recurs atât de des în astfel de momente, este format din pensionari sărăciți și abrutizați de nevoi, umilințe și televiziuni manipulatoare, de bugetari amorfi care gândesc cum li se spune sau cum le dictează interesul, de antreprenori lucizi –câțiva! – sau inapți politic, care nu văd dincolo de vârful nasului, de tineri plictisiți de politică, care între un amuzament de moment și o lovitură de stat, merg în Piața Universității ca să-și întrețină un firav spirit civic manifestat conjunctural când o impune trend-ul și tot felul de oameni anti-sistem care boicotează în bloc clasa politică fără să aducă nimic constructiv ca alternativă. Miza ultimelor evenimente nu mai are nimic de-a face cu persoane învestite politic, ci cu principii și valori fundamentale ale democrației, este pur si simplu o alegere între bine și rău, fără echivoc sau nuanțări păguboase. A nu avea nicio opțiune, dintr-un fel de greață existențială, înseamnă implicit să concuri la instalarea și victoria răului asupra bunului simț (în sensul unei judecăți pe care oricine o poate face pe baza faptelor date) și asupra rațiunii.

Ținta reală a ultimelor acțiuni ale guvernului Ponta și ale alianței USL este fără nicio îndoială sistemul judiciar: Curtea Constituțională, Monitorul Oficial, DNA, ANI, ÎCCJ, CSM, Avocatul Poporului, parchetele, judecătorii, procurorii. Restul – Traian Băsescu, președinții camerelor parlamentului, diverși funcționari înalți din fruntea instituțiilor statului – sunt doar simpli pioni către facilitarea scopului final. În această tropăială care ne amintește de momente de groază din istoria României când alți bocanci ale altor puteri au confiscat și umilit statul român și poporul român deopotivă nu se văd mințile malefice care au pus la cale această distrugere impardonabilă a României într-un act de înaltă trădare la adresa acestui popor, dar se simt, iar dorința lor fierbinte este acapararea și distrugerea ultimei redute, creată cu efort și multe lupte invizibile în ultimii 8 ani: justiția și sistemul său de instituții.

Ne întrebăm, îngrijorați, dacă efortul de a construi această cetate aflată acum sub asediu este sau nu reversibil. Ne întrebăm dacă această insulă are posibilitatea de a se salva și, indirect, de a ne salva pe noi, de asaltul brutalelor tenebre care au stat ascunse sub mâl mult timp, construindu-și însă atent o armată de varani și urmărind atent momentul propice atacului.

Suntem în eterna poveste dintre bine și rău. Să ne gândim, de exemplu –dacă nu ne place politica -, la Oameni în negru (Men in Black) sau poate la trilogia de succes a lui J.R.R. Tolkien?! Vor râde mulți: nu avem regi, castele, prinți, inele, troli, extratereștri. Totuși, nimic nu s-a schimbat de milenii în arhetipurile clasice care domină împărțirea lumii în buni și răi. Nouă ne lipsește însă un erou, cineva care să distrugă inelul răului definitiv, să-i anihileze pe trolii subteranelor și clonele lor. Cred că acest erou este justiția, cu oamenii săi, cei care au curajul să trimită în închisoare un politician veros și corupt care a fost arhitectul acestui para-sistem care parazitează de ani de zile sistemul judiciar și instituțiile sale. Acești eroi, cunoscuți sau nu, sunt cei care au lucrat invizibil la reforma justiției, cei care au demascat și publicat dosarele corupției și care i-au arătat publicului pe infractori. În fiecare zi observ că apar nume noi printre ei, ceea ce înseamnă că sunt mai mulți decât credeam noi, ceilalți, mai multe Monica Macovei și Livia Stanciu și mai mulți Daniel Morar.

Aceasta este posibilitatea unei insule, plagiind titlul unui cunoscut autor francez, Michel Houellebecq. O insulă-cetate inexpugnabilă în care politicul, economicul și subteranele lor să nu poată pătrunde. Un loc în care legea este pură, fără interpretări eficiente din mai multe perspective posibile. Un loc în care locuitorii săi – judecători, procurori și avocați – sunt protejați de amenințări, provocări și influențe, astfel încât toți ceilalți să poată avea încrederea de a merge mai departe.

Când trolii democrației se așază la porțile ei, noi ceilalți trebuie să o protejăm și să o credităm, dându-i astfel instrumentele de care are nevoie pentru a menține balanța legii și a dreptății neînclinată. Să ne unim forțele și să ne aliniem împotriva arbitrariului, răului și tenebrei întunecate care a aruncat asupra României un nor greu și negru, astfel încât oamenii ei nu se mai văd, nu se mai aud și, în ultimă instanță, nu mai contează.

Dincolo de alegoriile folosite în acest text, suntem obligați zilele acestea să notăm limitele Constituției României: o constituție care permite suspendarea președintelui ales prin vot popular, la inițiativa unei majorități parlamentare interesate, care își negociază voturile contra scaune în viitorul legislativ, care se folosește de infractori abia scăpați din pușcărie ca să legitimeze o lovitură abjectă împotriva democrației, înseamnă că nu este o constituție bine construită. De asemenea, o constituție care lasă loc unor posibile interpretări și de o parte și de cealaltă nu este o constituție eficientă. O constituție care lasă loc unor derapaje la limita legii izbucnite în urma unor lungi tensiuni între premier și președinte este o constituție cu lacune. Sunt aspecte care au fost semnalate de Comisia Prezidențială de Analiză a Regimului Politic și Constituțional din România în 2009 când s-a discutat despre necesitatea revizuirii Constituției. Cu toate acestea, Constituția României în vigoare este legea fundamentală a statului român și este un sacrilegiu să fie încălcată, indiferent de opiniile unora sau altora față de textul ei.

Ar mai fi de adăugat un lucru care îi privește pe toți cei implicați într-o formă sau alta în funcționarea sistemului judiciar: solidaritatea și monitorizarea legalității. Mi se pare jenant ca Facultatea de Drept să nu se poată pronunța, juridic, asupra plagiatului lui Victor Ponta, de neconceput, și să existe un singur om acolo care să reacționeze cu demisia (fostul decan, Flavius Baias). Mi se pare anormal ca avocații unui inculpat să apară în mass media cu acuzații la adresa judecătorilor, arătând ce soluții se cuvin în opina lor, fără ca barourile din care fac parte să nu îi sancționeze. Mi se pare imoral ca unele case de avocatură asociate cu oameni politici să primească contracte consistente cu statul român, fără ca nimeni să sesizeze că modul în care se alocă și se derulează astfel de contracte este viciat.

În cele din urmă, toți putem contribui la felul în care vrem să ne desfășurăm viața și profesia, să urmărim atent ce se întâmplă în jurul nostru și să reacționăm fără ezitare atunci când situația ne-o impune. Pur și simplu trebuie să fim în stare să imaginăm posibilitatea unei insule-cetăți inexpugnabile – justiția – și să facem tot ce ne stă în puteri pentru ca ea să nu mai fie vreodată sub asediu. Se impune să gândim rațional, nu emoțional, având în vedere principii fundamentale, nu oameni și să acționăm în consecință.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Minunat articol ! Il asteptam de Fat Frumos imbracat in roba de judecator. Doar ca in roba sunt imbracati niste oameni de diferite calibre.
    Sa nu uitam situatia penibila in care s-a (ne-a) pus CCR cand, dupa un val de sustinere urias la nivel national si international, a dat un simulacru de aviz fara concluzie sau directie.

    • Fat Frumos in roba de judecator nu exista. De acord, asta spun, ca forta unor institutii in fata abuzurilor e data de oameni, unii mai slabi, altii mai puternici; de aceea trebuie sa-i creditam pe cei care fac ceva just, in speranta ca vor fi din ce in ce mai multi.

  2. O distantare de Nicusor Dan? Era si timpul. Apropo de Nicusor, mi se pare ca preocupat cum e de pretioasa lui personalitate politica, uita sa mai fie un simplu cetatean. Ar fi luat pozitie altminteri cot la cot cu altii de multa vreme fata de cutremurul asta prin care trec institutiile democratiei si statului de drept.

    • Ai sesizat corect Constantin. O buna parte a societatii civile și a electoratului bucureștean a sărit în sprijinul lui Nicușor Dan, iar acum când asistăm la niște derapaje incredibil de periculoase, ND se plasează anti-sistem, mai precis anti- Traian Băsescu, legitimând un USL complet anti-democratic. Nu e ceva nou ca ura sau antipatia față de Băsescu să anihileze luciditatea, dar mă miră lipsa de simț politic care te împiedică să vezi ca nu mai e vorba despre politicieni, ci despre legi, instituții, principii și valori democratice. În consecință mă întreb care a fost de fapt miza lui și cum își gestionează responsabilitatea față de cei 9% care l-au votat.

  3. Pai nu mai inteleg, autoarea vrea o insula a justitiei, pura, fara interpretari eficiente? Unde exista asa ceva? Si pe urma se lanseaza in atacuri la Constitutie. Pai cum vine asta? Sa se schimbe ceva, primesc, dar sa ramana totul la fel (atunci cand imi convine mie). Slabut.

    • M-am referit la faptul ca un text inechivoc nu se mai preteaza la interpretari impinse in directia din care bate vantul. Exista asa ceva in tarile cu o legislatie eficienta, clara si jurisprudenta coerenta.

  4. „Constitutia este legea suprema a unui stat de drept si trebuie respectata, indiferent de lacunele pe care le are” – o asertiune cu care sunt de acord, cu o singura remarca.

    Daca aceasta constitutie lasa locul unor interpretari foarte diferite a unei situatii, atunci de unde stim daca, cine si cum incalca legea fundamentala? Vreuna din partile care interpreteaza in propriul interes ambiguitatea din lege? Nu cred, tocmai de asta exista Curtea Constitutionala, care ar avea si caderea si imputernicirea de a impune o singura interpretare a legii fundamentale (care poate fi si diferita de a partilor interesate de care vorbeam mai sus).

    Dar ce e de facut atunci cand Curtea da decizii contradictorii cu propria jurisprudenta, sau cand nici macar ei nu sunt siguri de interpretarea care ar trebui data intr-o anumita situatie (un vot de 5-4 mi se pare mai mult decat semnificativ apropo de ambiguitatile legii)?

    Personal cred ca ar trebui:
    1. Modificata legea fundamentale tragand toate invatamintele din pataniile de pana acum
    2. Schimbat modul de numire a judecatorilor Curtii Constitutionale – modelul american cu numirea acestora pe viata suna bine, dar candidatii ar trebui sa aiba un dosar profesional impecabil si o conduita morala pe masura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro