Mai jos este o opinie scrisa in 2013, pe o tema despre care au reinceput discutiile anul asta, sunt convins cu aceeasi seriozitate si convingere ca si atunci.
In prefata insa, un ghid DIY despre cum sa-ti construiesti o unitate de manufacturiere medicamente in greenfield, plecand de la prezumtia ca terenul deja exista sau ca ti-l dau gratis autoritatile, care doresc sa atraga investitii.
Spre deosebire de alte industrii poate, zona de industrie de manufacturiere de medicamente lucreaza mult mai mult cu marci, licente si retete de fabricatie – active si investitii nemateriale legate de proprietatea intelectuala, de regula foarte scumpe. Restul activelor (inclusiv echipamentele tehnologice, care si acestea din cauza automatizatii si robotizarii sunt la fel, foarte sumpe) se constituie, capitalizeaza, amortizeaza la fel, sub rezerva ca o “camera curata” in cold-chain din industrie ajunge sa coste 1200 Euro / mp (asa ca mai bine nu va mai bateti capul, este mai bun un depozit de maxim 250 Euro / mp si aducem toate medicamentele din import).
La fel ca in alte industrii de manufacturiere de data asta, in calculele de capacitate si volume de productie, se merge pe regula 50 / 50, adica 50% din volume sunt destinate pietei domestice, restul de 50% la export. Dar este aproape imposibil sa exporti daca nu ai infrastructura unei multinationale, pentru ca toate tarile isi protejeaza proprii fabricanti de medicamente.
Calculele financiare nu se deosebesc de cele din alte industrii, dar sa nu uitam ca in industria de manufacturiere de medicamente se plateste in Romania si impozit pe cifra de afaceri (clawback) si pe profit, asa ca atentie la cash-flow. Si includerea unei erodari de pret cu 5% per annum este prudenta, in caz ca se apuca vreun politician sa spuna ca preturile la medicamente sunt prea mari. Daca se iese pe plus, se depune documentatia pentru avize. Dureaza 18-24 luni in functie de avize si de relatiile avute.
Dupa ce sunt primite toate avizele, in maximum 18 luni un site de manufacturiere se construieste, valideaza, califica, inspecteaza si autorizeaza, incep transferurile tehnologice; apoi ies seriile pilot si apoi cele comerciale, dupa inca 6-12 luni.
Totul este foarte simplu. Succes.
Personalitatea Anului 2013 in Sanatate (si probabil ca si in economie): Institutul Cantacuzino
A declara ca Institutul Cantacuzino (mai precis repornirea Intitutului Cantacuzino) este personalitatea anului 2013 in sanatate pare mai degraba o opinie medicala, cel mult sociala. Este insa mult mai complicat decat atat, sunt multe fatete care trebuie analizate si lectii care trebuie invatate pentru cei care se uita atent la viitor. Eu personal vad repornirea Institutului Cantacuzino ca pe o victorie economica, ca pe o franare, chiar daca modesta, a dezindustrializarii Romaniei. Fie ca este vorba de neglijenta sau nepasare, de management deficitar sau incompetenta, de frauda sau de-a dreptul de furt, de lipsa de viziune sau de tradarea intereselor nationale, industria chimica, incepand cu exploatarea resurselor si pana la adaugarea de valoare in produsul finit, candva fala economiei noastre alaturi de industria constructiilor de masini si de cea metalurgica, a fost pusa la pamant in mai putin de 10 ani.
Revenirea in actualitate a Institutului Cantacuzino ma bucura nu numai ca pe un mare partizan al reindustrializarii, ci si ca pe unul dintre milioanele de romani care de-a lungul deceniilor au fost imunizati cu produse fabricate aici, sau ca pe unul dintre milioanele de parinti care si-a vaccinat sau tratat copiii cu medicamente de la institut. Nu exista multe structuri industriale in lume, indiferent ca sunt sub actionariat public sau privat, probabil doar 7-8, care sa dezvolte, manufactureze si comercializeze vacinuri, reactivi, seruri si produse biologice. Iar rolul lor pentru siguranta si securitatea populationala este de prima importanta, indiferent de polemicile iresponsabile ale diverselor curente de internet care decredibilizeaza actul imunizarii (s-a uitat fara indoiala despre variola, poliomelita, TBC, gripa, despre epidemiile devastatoare din istoria omenirii care astazi sunt aminiri tocmai din cauza imunizarii). Este asa de important incat sunt tari gata sa securizeze prin paza militarizata producatorii de vaccinuri in asa fel incat sa se evite o eventuala agresiune de tip terorist cu posibile efecte cumplite asupra sanatatii publice.
Revenind la Institutul Cantacuzino, despre care imi permit sa decretez ca este personalitatea anului 2013 in sanatate, cred ca nu trebuie sa vorbim despre trecut si prezent, ci despre viitor, daca dorim sa ajunga o personalitate si in economie. Astfel, planurile de masuri de conformare cu bunele practici de fabricatie GMP sunt capitale pentru ca regulile de calitate din UE privind fabricatia medicamentelor nu permit abateri sau exceptii, iar costurile de milioane de Euro necesare repornirii institutului arata ce inseamna sa nu respecti regulile jocului. Diversificarea si modernizarea portfoliului, altfel spus dezvoltarea afacerii, nu sunt elemente de competitivitate, ci insasi de supravietuire, intr-un domeniu in care investitorii cer industriei mai mult efort pentru inovatie si diferentiere, autoritatile sunt cu ochii-n patru la cheltuieli iar utilizatorii care dau proprii bani din buzunar sunt pretentiosi, precauti si tot mai bine informati. Apoi, Institutul Cantacuzino trebuie sa invete regulile economiei de piata, iesind din zona de confort creata de dependenta de comenzile publice asa-zis sigure, creandu-si propria structura comerciala care sa acopere nevoile din zona privata. Adica sa fie condus ca o afacere. Si nu in ultimul rand, Institutul Cantacuzino trebuie sa se uite peste granite, sa gaseasca parteneri regionali privati sau institutionali, care sa-i asigure piete de desfacere catre Asia, Africa, America de Sud, unde practic nu exista producatorii de vaccinuri si unde constrangerile legate de costuri pot asigura institutului suprematie competitiva. Asta va aduce cu sine si surse de finantare care sa sustenabilizeze institutul, reducand dependenta de sursele publice.
Exista un paradox greu de explicat cu privire la industria locala de medicamente, caruia i-a cazut victima si institutul. Lipsa de viziune a autoritatilor de acum 20 de ani, care au crezut ca domeniul nu este de viitor, a salvat fabricile romanesti de medicamente de la destructurarea restului industiei chimice. Ele au fost privatizate si au ajuns in proprietatea unor investitori strategici si financiari care au stiut sa le competitivizeze, in asa fel incat astazi Romania este un exportator de medicamente in peste 90 de tari din 5 continente. Aceeasi lipsa de viziune, in prezent, a facut ca prin reglementari defectoase incepand cu 2009 si pana in 2012 productia locala de medicamente pentru uzul intern sa scada cu peste 40%, sectorul sa contribuie la 15% din deficitul total al balantei comerciale a Romaniei si in cele din urma, sa inchida fabrici intregi.
Desigur ca nu intamplator Institutul Cantacuzino este repornit in “Anul Ion Cantacuzino”, cand Romania serbeaza 150 de ani de la nasterea celui care a contribuit enorm la tezaurul descoperirilor din imunologie. Probabil ca nu exista o modalitate mai simbolica de a lega traditiile scolii medicale romanesti cu noua ordine economica decat aceea de a transforma Institutul Cantacuzino intr-un jucator industrial de talie internationala.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Industria farma, după cum bine spuneți și după cum bine am învățat pe pielea noastră, trebuie condusă ca o afacere, iar afacerile, ca și legile se fac cu bani mulți, adică cine are banii face afacerile și legile. Eufemismul dvs. privitor la ”lipsa de viziune a guvernelor” se traduce prin trailere de șpăgi care au potopit ministerul sănătății și persoanele din structura de decizie a guvernelor pînă cînd toți s-au imbolnăvit de pierderea viziunii, au pus mîna pe pix și au început sa-și exerseze semnătura pe niște hîrtii puse în fața lor de băieții cu trailerele. La fel s-a întîmplat și în bănci și asigurări, industria petrolului și distribuției de energie, etc. În urma acestei epidemii de lipsă de viziune romanul a ajuns sa-si facă credit de nevoi personale cu care plătește ratele pentru un pumn de aspirine, un plin de benzină și vreo 10 kwh. E drept că e și el de vină pentru că după cum ne spunea investitorul strategic și un președinte vizionar cu un ochi mai mare decît celălalt, romanul e cam puturos, refuză să muncească 12 ore/zi pentru 300 de euro/lună și d-aia e sărac. Totuși atunci cînd ajungi să-ți vinzi un rinichi ca să-ți scoți pietrele din celălalt, s-ar părea că o vină o au și băieții ăștia care au scris sub dictare ordonanțe, hotărîri de guvern și legi.
S-a afirmat acum cateva luni bune in media ca „Polisano” (proprietar dr. Vonica) a furluat de la gura cancerosilor medicamentele necesare. Au urmat arestari (d-na Vonica)… Dl. dr. Vonica s-a sinucis. Acum, cum a ramas? D-na Vonica e libera. Daca PROCURATURA a gresit, sa-si ceara scuze public. Daca nu, sa informeze marele public cum s-a finalizat aceasta afacere dubioasa.