joi, martie 28, 2024

Trubadurul „Epocii de Aur”: Un an fara Adrian Paunescu

A trecut, practic neobservat, un an de la disparitia lui Adrian Paunescu, trubadur, menestrel si tobosar al comunismului dinastic. Imi amintesc de reactiile de-atunci, de starea de jale generalizata indusa de variile antene si realitati. Plangeau, boceau, se dadeau de ceasul mortii fostii politruci, ba chiar si unii fosti disidenti, deveniti subit empatici, iertatori si melancolici. Isterie deplina si atent organizata. Parada unanimitatii amnezice era halucinanta. Imi amintesc aberatiile si ineptiile proferate de oameni care se grabeau sa ne acuze de necrofagie, de blasfemie, de sacrilegiu pe cei care indrazneam sa reamintim lucruri atat de bine stiute. S-a spus ca pangarim un moment de pioasa omagiere a unui mare intelectual patriot (ridicat in slavi de fostul pontif ideologic Popescu-Dumnezeu in ale sale incontinente memorii). Ca tulburam doliul Cetatii. Imi amintesc stigmatizarea de catre Fanus Neagu a lui Andrei Cornea si a mea. „Contributors” a fost unul dintre putinele locuri in care, mai intai Vlad Mixich, apoi eu, am incercat sa spunem lucrurilor pe nume, sa nu participam la orgia encomiastica tot mai coplesitoare, tot mai revoltatoare si tot mai cotropitoare. Am fost facut in fel si chip pentru ca am rostit lucruri de bun simt, adevaruri factuale.

Am plecat din Romania in toamna anului 1981, deci dupa implinisem in iulie 30 de ani. Mi-a fost dat sa privesc la televizor “Antena va apartine”, instrumentul propagandistic al epocii, manevrat de acelasi “trubadur”. Citeam, adeseori razand amar impreuna cu amicii mei, revista “Flacara” unde apareau poemele-fluviu dedicate “Conducatorului” (citez din memorie: „Iar daca-n Romania nu-si face loc abuzul/Si sufletele noastre nu-s niste vami pustii/E pentru ca el primul si-a aplecat auzul/Si-a inaltat scoli si facultati, nu puscarii!”). Cenaclul Flacara “al tineretului revolutionar” a fost creat pentru a utiliza nevoia de cantec, de adevar si de relaxare a tinerilor in scopul inregimentarii lor. A fost un sinistru experiment pavlovian de masa. Cenaclul era de fapt un fenomen de hipnoza colectiva care amintea de nuvela lui Thomas Mann, „Mario si vrajitorul”. Nu stiu sa fi existat ceva similar in alte state din Europa de Est si Centrala. Se promovau poeme ale unor scriitori veritabili (Geo Dumitrescu, de pilda), pe langa maculatura patriotard-pompieristica repetata ad nauseam. Veneau acolo artisti autentici, precum Florian Pittis, alaturi de sarlatani, snapani, bufoni si histrioni. Era Curtea Miracolelor cu voie de la politie. As contrasta muzica (mai ales textele) din Cenaclu cu emisiunile de la Europa Libera ale lui Cornel Chiriac: viziuni absolut incompatibile. Mai ales dupa 1974 (Congresul al XI-lea unde s-a potentat pana la grotesc cultul lui Ceausescu si a inceput oficial ascensiunea Elenei Ceausescu in conducerea PCR), devine imposibila distinctia intre poezia oracular-imnica si politica apologetic-servila a lui Paunescu. Savurand pana la satiu gustul puterii, Paunescu ajunsese dezgustator.

In cativa ani, autorul „Istoriei unei secunde” devenea megafonul lozincilor celor mai desantate, iar Cenaclul se transforma in tribuna cea mai eficienta, deci cea mai perversa, a cultului acelui Nero din Balcani. Ar fi bine sa stim cine regiza acele stranii explozii de entuziasm menite sa intoxice o intreaga generatie. Oricum, cum am scris, scenariul ii apartinea lui Paunescu si fusese aprobat la cel mai inalt nivel. Dupa 1989, nimeni nu a fost mai activ decat Paunescu in sustinerea fostilor demnitari ai lui Ceausescu (cititi amintirile lui Popescu-Dumnezeu care i-a ramas pe verci recunoscator „bardului”). Revista intitulata hilar si absurd “Totusi iubirea” a fost tribuna negationismului in legatura cu ororile dictaturii comuniste in perioada Ceausescu. Criticul literar Dan Cristea avea dreptate cand spunea in decembrie 2010: „Eu cred că moralitatea scriitorului este moralitatea faţa de ceea ce el scrie. Deci nu poţi să fii scriitor moral şi să scrii tâmpenii. Nu poţi să fii un scriitor moral şi să scrii lucruri pe care evident, nu le consider a avea valoare… Deci în ceea ce îl priveşte pe Păunescu, este un om pe care l-am cunoscut, am fost colegi, de fapt avea un mare talent de versificator pe care el l-a pus de multe, de multe ori în slujba altor interese”. Iata mai jos un editorial pe care l-am publicat acum un an in „Evenimentul Zilei”.

Puţinii care îndrăznesc să reamintească în aceste zile cine a fost Păunescu sunt taxaţi drept „străini de neam” şi „lipsiţi de respect pentru morţi”. Cam la fel s-a vorbit şi când s-au dus pe cealaltă lume un Mihai Ungheanu ori un Paul Niculescu-Mizil. Cu discrete excepţii, din raţiuni care se cer examinate atent, pare să domnească un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ şi aboleşte referinţele la rolul său politic. Contribuţia lui Păunescu la reproducerea regimului comunist în România nu a fost câtuşi de puţin neglijabilă, aşa cum foarte clar a demonstrat Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu idolatrizarea lui Păunescu este un nou exemplu din seria acelora care l-au făcut cândva pe Paul Goma să scrie, cu obidă şi disperare, cartea „Amnezia la români”.

Despre Adrian Păunescu sunt multe de spus. A intrat triumfal în literatură, a beneficiat de laude din partea unor critici redutabili. Ani de zile însă Păunescu a acompaniat şi a justificat prin versurile sale ideologia oficială a regimului comunist. A fost un sacerdot entuziast al religiei politice a ceauşismului (spre a relua formularea profesorului Eugen Negrici). A exprimat nu doar paseismul tribalist al regimului, pretenţiile neo-feudale, dar a contribuit cu sârg la plăsmuirea vulgatei sale xenofobe. Un cititor al articolului pe care l-am publicat pe site-ul HotNews a găsit o excelentă caracterizare pentru opera a lui Păunescu din ultimele decenii: „Versurile lui sunt un fel de seminţe de floarea soarelui/bostan pentru neamul românesc: ceva foarte naţional, care se consumă în masă, pe stadioane, un obicei pe care intelectualii rasaţi nu îl au, dar care e foarte răspândit în rândul claselor de jos şi de mijloc (ultimii cu pretenţii foarte clare de intelectualism).”

Este aşadar cât se poate de normal să-l regrete astazi toţi foştii politruci şi securisti, membrii profitocraţiei regimului totalitar şi urmaşii lor, toţi cei care se obstinează să creadă că Nicolae Ceauşescu, omul care a înfometat şi a ofensat un popor întreg, a fost un veritabil patriot. Nu i-a fost suficient cât l-a cântat pe Ceauşescu, cât a venerat-o rimat pe Elena, la moartea lui Nicu Ceauşescu a produs un poem interminabil menit să-l imortalizeze pe „prinţişor”. Sfânta Treime a comunismului dinastic şi-a aflat în Adrian Păunescu trâmbiţaşul privilegiat. În 1978, după ce generalul Ion Mihai Pacepa a rămas în Occident, Păunescu a publicat în „Flacăra” (feuda sa culturală) un poem de o rară vehemenţă intitulat „Blestem trădătorului de ţară”.

Adrian Păunescu a fost toboşarul neobosit al „Epocii de Aur”. Un talent real s-a înecat în abisul servituţii voluntare. Iată un fragment din „Raportul Final” direct legat de rolul lui Adrian Păunescu în anii dezonoarei, spaimei şi infamiei: „Cenaclul Flacăra a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios.” Aceste rânduri sunt completate de comentariul Ioanei Munteanu pe forumul HotNews: „Starea de spirit pe care a creat-o Păunescu, acel amestec perfid de exaltare juvenilă, transă a unei religiozităţi atee, amoralitate cronică, senzaţie de a ieşi din chingile neputinţelor străvechi, nevoie disperată de a împărtăşi bucurii colective îndelung aşteptate într-o istorie mai mult decât frustrantă, lipsa de repere morale şi politice, naţionalism lătrător, confuzie gregară etc. – starea de spirit a Cenaclului Flacăra e mult mai durabilă decât am fi crezut.”

Adrian Păunescu s-a căţărat febril şi entuziast pe scara puterii, a obţinut un statut unic în România mizeră a acelor ani. El a învăluit o realitate sordidă şi umilitoare în veşmintele imaginilor iniţial seducătoare, ulterior gongorice şi pompieriste. Talentul i s-a stins pentru că şi l-a abandonat. În locul disidenţei, a ales să-l slăvească pe Nicolae Ceauşescu în metafore pe cât de grandilocvente, pe atât de buimăcitoare. Păunescu nu a avut limite în dorinţa de a fi trubadurul „Epocii de Aur”. Arhitect impenitent al utopiei ceauşiste, a fost el însuşi o instituţie a acestei dictaturi.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. De cate ori vine vorba despre Adrian Paunescu (fie iertat) principala cale de atac la adresa personalitatii sale este activitatea sa politica, faptul ca si-a adus contributia la ridicarea in slavi a familiei Ceausescu si a regimului din acea vreme. Dar Adrian Pauneasu a fost in principal un poet si din aceasta perspectiva trebuie analizat. Este neindoielnic faptul ca a scris niste poezii remarcabile, care merg la inima. Ca inima e de intelectual sau clasa medie, nu prea are importanta ba chiar se poate spune ca a mers la inimile celor multi. Ce ar fi de discutat e cat de mult au contribuit cei care i-au pus versurile pe note, cat din opera sa ar fi cunoscuta astazi daca nu ar fi beneficiat de o difuzare de care alti poeti nu au beneficiat. Dar cel mai grav din punct de vedere al creatorului unei opere este modul in care acest poet si-a tratat el insusi creatia. Daca Eminescu a fost mult prea exigent cu propriile sale creatii, acesta scriind variante peste variante ale aceleiasi poezii … Daca a fost nevoie de insistentele lui Maiorescu pentru publicarea unor din ele … In ceea ce-l priveste pe Adrian Paunescu, acesta si-a tratat opera ca un carnatar care se pune la aparat, pune matul si da la manivela sa iasa carnatii. Avand fara indoiala talent, Adrian Paunescu a scris poezii pe un servetel in autobuz, a scris poezii din orice pozitie si in orice fel i-a cazut, a publicat tot ce-i iesea din mana fara discernamant si a inundat literatura romana cu aceste productii. Ceea ce-l discediteaza pe poetul Adrian Paunescu este propria sa atitudine fata de talentul si creatia sa.

  2. @Tismaneanu – „Adrian Păunescu s-a căţărat febril şi entuziast pe scara puterii, a obţinut un statut unic în România mizeră a acelor ani”

    Adevarat, dar adevarul asta „vechi” poate fi reintalnit astazi, in noi ipostaze, cand altii s-au catarat la fel de febril si la fel de entuziast pe scara puterii, au obtinut un statut unic in Romania mizera de astazi. Ca uite asa ajung cioburile sa rada de oala sparta si nu ne mai vedem de „comitete si comitii”

  3. Trubadur, menestrel, tobosar! Mi-e egal ce epitete se pot gasi. Depinde mai mult din ce perspectiva privesti.
    Desi am exultat la Cenaclul Flacara, n-am plans dupa tobosar. De fapt, cum atunci mi s-a parut evenimentul speculat si de unii si de altii, eu am gasit de cuviinta sa nu spun nimic. La un an insa ma intereseaza, nu atat paunescul, cat mai ales o dilema nascuta atunci.
    Cand pierdeam noptile, singurele posibile in acea vreme cand iarba nu mai crestea dupa ora 21, crezusem ca insemnurile sale la a-l adula pe „conducatorul iubit” erau formale, exact in acelasi registru ca si multumirile sportivilor pentru „minunatele conditii create”. Si mai toti credeau la fel. Acceptam tacit compromisul in care oricum nu credeam, tocmai pentru a savura si altceva. Probabil am gresit, ne-am lasat „manipulati”!
    Dupa Revolutie insa, am constatat uimit ca paunescul chiar crezuse in regim, in „Epoca de aur”. Si l-am dispretuit. Vremea trecut si o anume indiferenta s-a instalat. dar o intrebare persista: Cine e mai damnabil? cel care a sustinut un regim, evident gresit, dar in care respectivul ceredea cu toata puterea sau cel care il sustinea desi n-a crezut niciodata in el?

    • E foarte putin important cine e mai damnabil – cel care a crezut sau cel care a jucat teatru. Cel mai damnabil mi se pare de departe faptul ca v-a facut pe voi sa credeti ca el nu crede. Ca o face pentru binele vostru, ca daca nu s-ar preface ca crede in regim nu ar putea face faimosul Cencaclu. Aici e marea vina a lui Paunescu dupa parerea mea, ca a facut propaganda sistemului, a spalat creierele tinerilor care nu aveau alternativa si a facut-o in cel mai perfid mod posibil. Aici se vede lipsa de moralitate si de etica in cea mai crasa forma.

      Ca raspuns la intrebarea ta, in general vorbind cel care crede in ceva cu tarie e mai putin blamabil decat cel care nu crede. In cazul lui Paunescu, sa crezi intr-un ASEMENEA regim inseamna sa-ti urmaresti propriile scopuri fara sa-ti pese de nimeni. Si el stia foarte bine despre ce regim e vorba. Nu cred ca era un boem care traia in lumea lui.

      • Multumesc pentru raspuns!
        Contine niste contradictii profunde insa. In partea introductiva afirmatI:
        „Cel mai damnabil mi se pare de departe faptul ca v-a facut pe voi sa credeti ca el nu crede.”
        Adica el credea, dar voia ca noi sa credem ca nu crede, tocmai pentru a ne manipula sa credem.

        Iar in final, spuneti:
        „In cazul lui Paunescu, sa crezi intr-un ASEMENEA regim inseamna sa-ti urmaresti propriile scopuri fara sa-ti pese de nimeni. Si el stia foarte bine despre ce regim e vorba.”
        Din asta ar rezulta ca el totusi nu credea intr-un ASEMENEA regim.
        Si atunci de ce ar mai fi fost damnabil daca el ne-a facut pe noi sa credem ca el nu crede in ceva ce nu putea el, neboemul, sa creada?

        • Sa clarificam lucrurile:

          1. Paunescu se prefacea ca crede in regim si in comunism si pacalea si manipula lumea spre folosul sau personal.
          2. Dupa Revolutie a continuat sa incerce sa pacaleasca si sa manipuleze oamenii dar folosea aceeasi poezie si nu-l mai asculta aproape nimeni, si facea aceste lucruri tot in folosul sau,
          3. Faptul ca unii cred ca el a crezut cu adevarat inseamna ca a reusit sa ii pacaleasca.
          4. Eu consider ca avut discernamant si a stiut exact ce face dar nici in ultimele clipe nu a putut sa spuna: iertati-ma ca v-am mintit,,,
          5. Avand in vedere ca a mintit prin poeziile sale, nu am incredere sa citesc asemenea poezii caci ma intreb daca nu sunt minciuni si de fapt Paunescu radea de cum ii pacalea el pe fraierii aia cu texte emotionante si lacrimogene…

          • Athos,
            exista doua variante: a) ca paunescu a crezut si b) s-a prefacut ca crede.
            Daca varianta a) am purecat-o deja cu MariusP care amesteca argumentele doar sa-i iasa socoteala, s-o luam la refec pe varianta b) spre care pare ca inclini dumneata.

            1. Spui ca paunescu se prefacea ca ar crede. Atunci i-a pacalit pe tovarasii care-i aprobau „seratele folclroice” Nu si pe spectatorii, care banuiau ca se preface. E asta un lucru rau?

            2. De ce ar fi incercat dupa revolutie sa mai pacaleasca tovarasii?! Revolutia l-a prins scos din gratiile clanului ceausist. Putea sa pozeze in dizident si, bazandu-se pe flerul sau de a descoperi nise in care cererea publicului e ridicata (caci nu crezuse in regimul trecut, cf 1, ci s-a folosit de conjunctura oferita in interes personal), sa reia organizarea de megaspectacole?! Avusese doar spirit intreprinzator intr-o vreme in care libera initiativa era drastic oprimata. Si ar fi gasit destui entuziasti naivi in acele vremuri de instabilitate economica si entropie politica, care sa-l urmeze. A preferat totusi sa se inscrie in partidul lui Verdet si sa insiste in niste lucruri care nu-i mai aduceau niciun folos. Si a facut-o desi nu credea, iar trendul vremii ii era ostil?! Haida-deeee!

            3. Adica i-a pacalit dupa revolutie pe aia care crezusera inainte ca se preface?! Asa reiese din 1 + 3. Care ar fi fost scopul? Sa-l deteste cat mai multi?! Cum ar mai fi putut trage vreun folos personal, atunci?
            De fapt, cred ai vrut sa ma intepi pe mine. Ma rog, fie cum zici d-ta! A avut o victorie mica si neinsemnata pentru o suina atat de mare.

            4. A avut discernamant si a stiut ce face?! Pai punctul 2 te cam contrazice, caci nu i-a reusit nimic din ce a incercat. Dar daca d-ta esti convins …

            5. Continui personalizarea cazului, nemaiavând nici o legatura cu caracterizarea personajului principal, deci n-are rost sa continui analiza pe text.

  4. Aveti perfecta dreptate. Adrian Paunescu a fost, timp de 20 de ani , o relicva vie a unei epoci de trista amintire, din care noi astia de 35-45 de ani ne aducem aminte cu scarba. Dupa 22 decembrie si-a cautat un loc caldut prima data in partidul lui Verdet, apoi in cel al lui Iliescu. Vorba romanului, cine se aseamana se aduna!

    DIn fericire noua generatie o sa il uite foarte repede(daca nu a si facut-o deja) iar istoria o sa il judece asa cum merita. Un om talentat fara coloana vertebrala, un profitor al tuturor regimurilor in care a trait, un poet care lingea mana care il hranea, daca il hranea suficient de bine.

    Nu e regretat decat de generatia lui, care este pe cale de disparitie (naturala) in Romania.

  5. Critica de azi are un sens. Critica la moartea poetului a fost imorala.

    Paunescu a reusit totusi sa se inalte deasupra elogiilor ceausiste, ceea ce putini au reusit. Ceea ce nu intelegeti domnule Vladimir, desi-l criticati just, este sufletul poetului Adrian Paunescu, care a atins sufletele romanilor dincolo de vremelnicia istoriei sau ororile comunismului.

    • A atins sufletele romanilor cu poeme de un patetism gretos. A stiut ce butoane sa apese, a avut talent, insa si l-a pus in slujba unui regim criminal si a facut propaganda pentru privilegii proprii.

      Nu cred ca s-a ridicat absolut deloc deasupra elogiilor ceausiste, ci le-a pus in versuri. Ceea ce e… vb aia „below the low”…

      • Marius, exagerezi. Dar recunosc ca aceasta critica dura aduce mai multe servicii memoriei lui Adrian Paunescu, decit o fac eu, un simpatizant al poeziei si spiritului poetului. Permite-mi sa-ti multumesc sincer, in numele poetului si al principiului „Injura-ma, dar nu ma ignora!”

  6. Pot doar sa imi amintesc cu scarba poeziile din scola pe care eram obligati sa le memoram si sa le recitam cu patos si inflacarare. Multe din acele poezii erau scrise de Adrian Paunescu. Noi copiii nici nu stiam cine este dar stupizenia versurilor si inutilitatea lor ni se parea si pe atunci ilara si inutila. Acest om trebuia ingropat imediat dupa ’89. Pentru mine a fost mort de atunci….

  7. Am apucat totusi sa citesc doua paragrafe din acest text inainte sa mi se faca lehamite. Asa ca nu stiu daca distinsul domn Tismaneanu include in seria reactiilor disproportionate si vizita melancolica, blindata cu trandafiri mortuari, pe care a primit-o „menestrelul” de la marele conducator T.Basescu – acelasi care, perplex probabil, condamna pe vremuri comunismul imbalosat de hoardele de rime ale faimosului rinocer versificator. E posibil, totusi, ca Traian sa-l fi vizitat pe Adrian din simpatii colegiale – ca de la poet la poet.
    In definitiv, ce i s-ar putea reprosa e o problema de stilistica – cum ar zice distinsul si vigilentul domn Tismaneanu.

      • @cosmin ungureanu: de ce orice discutie trebuie adusa din condei la persoana lui basescu, inclusiv aceasta? unde este legatura logica intre subiect si interventia dumitale?

        @petronius: cred ca nu esti bine informat despre atitudinea cititorilor sau a opiniei publice franceze in general in cazul Céline

  8. Adrian Păunescu a fost, într-adevar, un jet meteo, o volbură hipnotică pe fundalul spectralităţii ceauşiste. Avea o robusteţe flamândă şi un temperament de shogun mistic. Campat în zodia hiperbolei şi muncit de o glandă exaltantă, « omul » Păunescu dispăruse, pentru mulţi conaţionali, în efervescenţa de cometă, în patetismul efuziv livrate stadioanelor arhipline. Prin carura, prin amestecul de baroc şi jurasic al apariţiilor sale, bardul comunismului reuşea să fenteze minima vigilenţă morală a multor inşi de bun-simţ. Turpitudinea era evacuată la periferiile atenţiei, iar tămâierile politice căpătau un „ce” venial, o boare de şotron diplomatic în compania Diavolului…

    Au apărut, la moartea poetului, voci justificatoare care au insistat pe ADN-ul stihial, pe capitalul de vitalitate impersonală, debordantă ale lui Adrian Păunescu. Or, asta echivalează cu a pune în circulaţie un fals (sau – ne soyons pas trop sévères – o jumătate de adevăr). Omul a fost ‘mereu acasă’, ca să spun aşa. Ştia foarte bine că preţul notorietăţii e maratonul encomiastic, prostituţia euforică. Nu cred că l-a iubit cu adevărat, nici măcar pentru o clipă, pe Ceauşescu. Apetitul enorm pentru ovaţii, rampă şi efigie a identificat unica strategie de ascensiune: ditirambii. Pentru a-şi adjudeca, pofticios şi mesianic, sufletele generaţiei în blugi, Păunescu a răzgâiat harnic Răul, cu frison, libaţii şi multă cerneală.

    Adrian Păunescu a fost un „fenomen” al naturii… umane.

  9. Nu am fost niciodata la cenaclul Flacara desi marea majoritate a prietenilor mei se duceau si erau incantati. Si vreau sa va spun ca marea majoritate a prietenilor mei nu credeau o iota din osanalele care le ridica in concert. Era obligatoriu. Dumneavoastra va faceti ca nu stiti ca indifernet de tipul manifestatiei, de tipul lucrarii literare, stiintifice etc. trebuia sa se gaseasca loc si unui citat, sau multumiri etc. pentru tovarasul. Asa puteau trece multe. Atunci chiar spuneam si eu ca dumneavoastra si stiti ce-mi raspundeau prietenii mei ? Du-te si tu sa vezi cum se ia de militienii din sala, cum ii da afara, isi bate joc de ei etc. O buna parte din cei care se duceau la cenaclul Flacara au facut revolutia, s-au ridicat impotriva celor „cu var pe sapca” trimisi la munca de Paunescu in rasetele generale. Dincolo de aspectele politice ale problemei ramane totusi un fapt. Paunescu ne-a readus colinda, Paunescu l-a trimis pe Mos Gerila sa ni-l aduca pe Mos Craciun. E greu pt unul care si-a trait viata peste ocean sa inteleaga aceste lucruri. Si eu le inteleg mai bine abia acum cand merg pe strada si nu mai vad aproape nimic romanesc. Daca Paunescu era asa necesar regimului de ce l-a izolat din 1986? Nu domnuleTismaneanu, Paunescu doar a trait ca noi toti, poate cu ceva mai mult talent. Nu este erou, dar nici diavol.

    • Am plecat din Romania in toamna anului 1981, deci dupa implinisem in iulie 30 de ani. Mi-a fost dat sa privesc la televizor „Antena va apartine”, instrumentul propagandistic al epocii, manevrat de acelasi „trubadur”. Am stat de vorba cu persoane care au mers la sedintele Cenaclului si au fost dezgustate. Citeam „Flacara” si nu-mi venea sa cred cat de jos se putea cobori pe linia panegiricelor versificate. Sub umbrela cultului lui Ceausescu, Paunescu si-a creat propriul cult, ceea ce, la un moment dat, l-a costat pozitia in nomenklatura ideologica si artistica. Cultiva un nationalism de parada, narcisist si vituperant. Perioada cat a stat in SUA l-a marcat negativ. A detestat profund distantele, atmosfera, avioanele, directetea relatiilor umane. Cei care l-au cunoscut bine mi-au spus ca dupa revenirea din America era un alt om. Iconoclastul lasase loc iconodulului.

  10. Lucrurile cred ca intra totus in normal. Cine vrea sa-si formeze o parerea apropitaa de realitateam faptelor poate citi ce scriu si unii si altii. E adevarat c a articolele scrise in limba de lemn se pot citi mai greu de catre cei cu o minte normala , dar trebuie sa facem si acest efort pentru a intelege diferenta dintre normal si anormal. O zi buna !

  11. Adrian Paunescu va ramane pentru eternitate un fenomen inimitabil. A fost Tobosarul inegalabil al epocii sale, iar toba sa a fost o Toba Mare, din care ieseau tunete. Si-a pus pecetea inconfundabila asupra mentalului popular, fiind adulat si urmat precum un zeu. A umplut salile si stadioanele, a fost acompaniat de mii si milioane de romani… Neindoielnic, a starnit invidia si ranchiuna tobelor mici, care, iata, astazi, dantuind pe mormantul Tobei Mari, incerca sa-si ia revansa, tobosind pe la curtile noilor atotputernici, dar, vai, glasul lor suna le fel de spart si in pustiu…

  12. in concluzie,asa cum s-a autocaracterizat,a fost un porc! Nici nu mai merita amintit. P.S. am fost pe stadion cand cu nenorocirea,asa ca stiu bine.

  13. Ce parere aveti despre Wernher von Braun ? S-a pus in slujba lui Hitler si a razboiului dus de nazism. Apoi a fost recuperat de SUA si iertat de tot ceea ce i s-ar fi putut reprosa. Azi este amintit doar pentru contributia sa stiintifica si doar anecdotic despre „nazismul” sau. Se poate face o paralela cu Paunescu ? eu cred ca da.

    Ce parere aveti despre Pacepa ? OK, stiu. Totusi imi place sa cred ca dincolo de politica, exista si logica. Pacepa a profitat la maxim de comunism si de Ceausescu, s-a catarat pana in varf, pentru ca apoi sa scoata castigul maxim din aceasta pozitie, acolo unde se platea mai bine decat in Romania pentru ceea ce stia el. Se poate face o paralela cu Paunescu ? eu cred ca da, insa unul a ramas credincios comunismului abject, celalalt a gasit ca este mai profitabil sa se dezica.

    Sa vorbim si despre Celine ? cine mai stie azi ca a fost antisemit, atunci cand jumatate din Europa si America de Nord era antisemita ?! Azi doar talentul sau a mai ramas (si ce talent !) Se poate face o pararela cu Paunescu ? Daca antisemitismul si comunismul pot fi considerate crime impotriva umanitatii, atunci cred ca da.

    Si acum vine randul lui Paunescu: Da, si-a pus talentul (ci ce talent !) in slujaba dictaturii si al dictatorului. Da, s-a murdarit pe el si pe cei din jurul sau prin slugarnicia sa abjecata. Da, a facut compromisuri pe care nimeni nu ar fi trebuit sa le inghita si pe care nimeni nu era obligat sa le faca. Dar a avut talent. Un talent care a lasat in urma sa mult mai mult decat au lasat altii. Talentul sau eclipseaza cu succes mizeria sa morala (la fel ca si nuferii lui Blaga, ce cresc doar in „lacuri cu noroi in fund”). Peste multi ani Paunescu va avea locul pe care il merita in istoria culturii Romanesti, loc pe care il vor invidia multi dintre intelectualii de azi.

  14. Observ câteva cometarii care tind să tezaurizeze harul poetic al lui Păunescu, trecând în plan secund abjecţia morală a poetului. Îmi pare halucinantă această poziţie. Parol! Talentul e, stimabili admiratori ai operei păunesciene, un talant, un dar cu care te trezeşti în braţe, aşa cum constaţi, surâzător, că te-ai născut cu ochi albaştri sau cu o voce de excepţie. În schimb, isprava etică ţine de liberul arbitru, de registrul libertăţii şi al meritului propriu. Există o sumedenie de ticăloşi cu haruri splendide, aşa cum există figuri prozaice de-o infinită nobleţe. Mă îndoiesc că printre glosatorii nostalgici ai textului lui Vladimir Tismăneanu se află un singur ins care să îşi dorească să fie fraierit, scuipat şi ciufulit de o puşlama genială.

    • „Mă îndoiesc că printre glosatorii nostalgici ai textului lui Vladimir Tismăneanu se află un singur ins care să îşi dorească să fie fraierit, scuipat şi ciufulit de o puşlama genială”

      Si totusi ne administram zilnic unii altora suturi, la servici, in societate, in politica, individual sau in grup. Unii mai mult dau, altii mai mult iau, iar turnul de fildes e doar o metafora.

      Harul (poetic sau de orice fel) poate fi apreciat separat fata de restul mizeriilor si asta e o banalitate cotidiana, nicidecum halucinanta. Dar biografia reala a poetului trebuie cunoscuta, oricit de neplacute ar fi amintirile pentru cei ce-l indragesc pe poet.

  15. Eu la Revolutie aveam 14 ani. Suficient de mic ca sa nu fiu prea afectat de ce se intampla in jur, dar suficient de mare ca sa inteleg una alta.
    Acum dupa 20 de ani, atata pot sa spun: mai duca-se dracului toti comunistii care au lins un regim ca imediat dupa aia sa se dea „democrati” si „antitotalitari”. Strict legat de lingaul asta de Paunesc (autointitulat „porc”), cati dintre cei care il lauda sau ii iau apararea i-a citit opera poetica? Cati? Nici unul probabil! Dar toata opera poetica, din care majoritatea scarboasa. Paunescu a fost un LINGAU AL UNUI REGIM CARE A NENOROCIT ROMANIA! Punct.
    SI Ilescu, Voiculecu, talharul asta de Vantu si asa mai departe,,,, mai duca-se dracului toti!
    Traim in Romania anului 2011 si haideti sa nu ne mai comportam ca niste comunisti ratati. Avem de consturit o tara, sa ne ocupam de asta si sa lasam naibii kktul comunist acolo unde ii este locul: la buda istoriei. (sau fosa septica a isotoriei, daca preferati).
    Mergeti, munciti, traiti-va viata, bucurati-va de libertata si nu mai fiti nostalgici dupa niste netremnici, slugi ale comunsmului, genul de slugi care pe fata iti saruta mana iar pe la spate baga cutitul in tine!

  16. Eram elev de generala cand am fost pentru prima si ultima oara la un spectacol al Cenaclului Flacara. Desi era aproape singura varianta de a participa la un concert de muzica rock mi s-a parut o tampenie crasa. Am fost extrem de nervos de imbecilitatea interpretarilor (Hrusca, Paunescu Jr., etc) si mai ales de interventiile „bardului”. Am jurat atunci ca nu voi mai merge la nici un astfel de concert. Dupa ce-am aflat ce probleme a avut Pheonix si Anda Calugareanu cu acest lingau, chestiuni relatate direct mie de Eugen Baboi unul din membrii Cenaclului, am inceput sa-l urasc pur si simplu pe acest „porc” cum corect a recunoscut ca este.

    • Ati fost un copil precoce, Adrian Merfu. Si plin de experiente personale, ca dati pe dinafara. Totusi subiectul e Paunescu, iar nu Merfu, chiar daca va cheama tot Adrian.

  17. adevarul este mult mai simplu: unii au ales sa paraseasca Romania iar altii au ales sa ramana aici si sa duca romanismul mai departe; daca nu mai ramanea cineva sa continue traditiile, vorba, etc, poporul roman disparea; tismaneanu este una din acele „multe ciuperci” care se arata dupa ploaie; este bine ca acest tismaneanu sa spuna tot adevarul despre comunism, adica cauza aparitiei si dezvoltarii lui; omul de rand murea de foame in casa; pe vremea mult slavitului regat romanii erau muritori de foame; nici macar nu si-au putut permite sa duca un razboi de unii singuri; deci, ceausescu a facut scoli pentru popor, asda cum spune paunescu in poezia lui; e drept ca le-a facut degeaba pt ca omul se uita la otv; corect este, nenea tismaneanu, sa iti dai cu parerea cand esti in mijlocul problemei si acea parere sa fie si obiectiva; din america, adica de pe terasa, e usor sa emiti judecati; ciuperca mica si rea ce esti, si subiectiva ce esti; oricum, mai bine sa se scrie ceva decat nimic; ce se va scrie despre tismaneanu? a fost un turist ca l-a „periat” pe basescu pe timp de democratie….sincer, nenea tismaneanu, mergi in america si ramai acolo; romanii nu au nevoie de pseudointelectuali; in incheiere, are si paunescu pacatele lui, insa a facut destule pentru romani intr-o perioada de dictatura; si in cenaclu totusi iubirea s-au lansat ceva talente care ne vor face mandrii ca suntem romani, si este numai meritului lui panuescu ca le-a promovat, spre deosebire de tismaneanu care nu promoveaza decat stralucitii marinari; viata inseamna relatii sociale complexe, chestie care ii scapa intelectualului tismaneanu; so, sa dam cezarului ce este al cezarului si sa fim obiectivi…

  18. ???
    Ce are a face una cu alta? Una e sa discuti si sa dezvalui ce au facut corifeii perioadei comuniste , alta e sa scrii poezii. Daca tie ti se pare ca asta e analiza literara, ai probleme cu capul. Daca tu crezi ca celor destepti trebuie sa le iertam greselile , esti in afara societatii ( nu-mi amintesc ca vreodata in istoria omenirii sa fie legata judecata faptelor de inteligenta si capacitatile faptuitorului) . Asa ca… usor cu pianul pe scari!
    De ce sustii ca in virtutea poemelor reale trebuie sa uitam de tonele de maculatura propagandistica a carei scop era subjugarea mintilor romanilor?
    Demersurile facutre de dl. Tismaneanu, cel putin pentru mine, sunt ca sa ne arate ce probleme am avut ,ca sa le recunoastem si in viitor…
    Ceea ce nu intelegi tu din procesul comunismului este ca scopul principal este sa constientizam problema…nu sa bagam gunoiul sub pres !

  19. o tara asha de mare(ma refer la sentimentul patriotic)merita un poet pe masura.a fost un constructor al acestei tari.toate aspectele formarii unui popor,cind te apuci sa l construiesti aproape din nimic,trebuie avute in vedere.

  20. V. Tismaneanu scrie :
    „Veneau acolo (la Cenaclul Flacara) artisti autentici, precum Florian Pittis, alaturi de sarlatani, snapani, bufoni si histrioni.”

    Va rog frumos si respectuos sa dati cite un exemplu (nume) pentru fiecare din cele patru categorii enuntate maii sus.

    Va multumesc.

    • Prefer sa dau numele unor oameni onorabili inselati de mascarada paunesciana (desi o fac cu strangere de inima) decat ale unor complici voluntari ai poetului de curte, campionul infamiei servile. Nu voi intra in detalii, nu este scopul meu sa scriu aici o monografie despre institutia de imbecilizare a tineretului care a fost acel pseudo-cenaclu. De Nicolae Dragos ati auzit? De Doru Popovici? Dar de Dinu Sararu? Dar de grupul celor „douazeci si ceva” cum ii numea Monica Lovinescu? Folclorul acelor vremuri ale dispretului reusise sa surprinda „ideologia” Cenaclului, schimband bombasticele versuri paunesciene incantate misticoid in: „Voi ce-n Luna zburati/Si Marlboro fumati/Nu uitati c-aveti frati/Ce fumeaza Carpati”.

      • Nici scopul meu nu este de a intra in polemica cu Dvs. Am vazut ca sinteti (la o ora matinala) pe net si am vrut doar o clarificare.

        Now, in nici un caz Dinu Sararu nu poate fi catalogat de sarlatan,snapan,bufon sau histrion.Nici detractorii sai nu vor spune asa ceva. La fel despre Doru Popovici sau Nicolae Dragos. Ceea ce punctati in textul amintit sint trasaturi de caracter si ma intreb daca i-ati cunoscut vreodata ,direct si personal . Nu cred ca innuendo,hearsay,etc. au loc intr-un text
        inclus la categoria „Cultura, Politica & Doctrine,” cum vad ca e catalogat acesta la „Contributors”. Inteleg faptul ca aveti divergente (deosebiri) de natura ideologica (si nu numai) cu cei amintiti , dar de aici pina la acele categorisiri is way to go.

        CIt priveste „grupul celor 20 si ceva” cum se exprima Monica Lovinescu ,eu unul nu iau spusele sale drept litera de lege . Sa nu uitam ca Monica Lovinescu avea un job si un employer (serviciile) care stabilea linia si obiectivele,so to speak. Doar stiti cum e la agitprop, oriunde si oricind (chiar si acum).

        Pe scurt ,daca ati etichetat (meritat sau nu), vorbind in general, persoane si grupuri ,atunci ar trebui sa fiti pregatit ca ,la cerere,sa dati macar un singur exemplu. Altfel,vorba ceea ,teoria ca teoria dar practica ne omoara !

        De ce va scriu toate astea ? Pentru ca ,volens-nolens ,aceste materiale ale Dvs. contribuie ,oarecum,la educatia (formarea) unor tineri ce nu au trait acei ani ,si care ,banuiesc ,iau textele Dvs. face value. Si Dvs. sinteti constient de asta,si poate ,zic poate,ar fi binevenite citeva molecule de extra rigurozitate. Parerea mea !

        De-a lungul timpului am observat , in textele Dvs (de aici ,de pe blogul propriu,la EVZ sau la HydePark) destul de multe erori factuale (inexactitati ,to say the least) . Citeva exemple doar:

        a) ati pus in seama lui Secu un asasinat (daca a fost ,first of all) de care nici nu avea habar,si care nu s-a petrecut in RO (cum sustineti) ci in Ungaria –vezi textul in engleza re. Walter Roman,pe blogul personal. Faptul e bine documentat si e considerat sinucidere indirecta (greva foamei). Puteti sa spuneti asta in cazul lui Emil , but this is another story.

        b) Ghizela Vass nu a fost in CC de la inceput,cum sustineti penru a arata o cariera fulminanta ,ci abia din ’52 , odata cu N.C., la celebra plenara.

        c) Bistran nu a fost macelarul ce l-a torturat pe tatal Veronicai –numele tortionarului (care i-a zdrobit laba piciorului) este Ion Cenuse. Bistran nu a fost un inger ,dar in anii ’60 nu se mai ocupa de „confesiuni” .

        Si multe altele ….Chiar daca nu se schimba concluziile finale ,nuantele sint importante si cred ca sinteti de acord that there are many ways to skin a cat. Intai date exacte (factuale),apoi dezbateri si interpretari.Chiar si in istoriografie ,care se tot scrie si rescrie…

        But all over, e laudabil efortul Dvs. si imi produce deliciu intelectual,chiar in calduroasa Asie,unde ma aflu acum. O zi buna si o noapte si mai si !

        • Wow! Tot ce-mi scrieti probeaza o excelenta cunoastere a istoriei comunismului romanesc si international. Nu voi comenta ce scrieti despre acele personaje. Pentru mine, Sararu, de pilda, a fost si ramane un poltron ideologic. Doru Popovici a fost un nationalist megaloman. Dragos-Racanel, un saltimbanc propagandistic, fara urma de talent poetic. Monica Lovinescu isi exprima absolut liber opiniile, nu i se transmitea vreo linie. Dati-mi voie sa va spun ca la acest capitol gresiti. Din cate stiu, Ghizela Vass a fost aleasa in CC la Conferinta Nationala din 1945, la care NC a devenit si el membru supleant. Textul in engleza despre Walter Roman este un exercitiu de fictiune in stilul lui Danilo Kis, nu trebuie luat ad litteram. Cred ca Veronica Rosenberg ar aprecia orice informatii pe care i le puteti oferi despre tortionarii care l-au chinuit pe tatal ei, Adalbert Rosinger. Probabil ca si Peter Donath, fiul lui Pavel Donath. Aici la Washington este dimineata, indeed. Ganduri bune.

  21. Nu inteleg de ce un versificator megaloman, mitoman, oportunist si imoral ca Adrian PAUN (zis si PAUNESCU) e considerat poet (poate pentru ca a avut grija sa se autointtuleze asa?), in timp ce poeti de un real talent gen lleana MALANCIOIU, Lucian BLAGA sau Octavian GOGA se pierd in anonimat!

    Penibilul de PAUNESCU, in afara de niste versificari patetice, niste limbi sanatoase in dosul lui CEAUSESCU (caruia i se adreseaza intr-o scrisoare greteoasa cu „…Sa traiesti, Maria Ta!”) si niste penibile pusee de nationalism grotesc puse, iarasi, pe versuri(?) si behaiala pseudomuzicala a lui HRUSCA…altceva ce a mai facut?

    Fratilor, daca si PAUNESCU este INCA o valoare nationala….e grav!
    Foarte grav!
    :(

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro