joi, martie 28, 2024

„Toleranță zero”

          După o primă lectură, am fost tare impresionat de Declarația dată pe 30 iulie 2021 de peședintele Klaus Iohannis. Părea a fi curmat, prin fermitatea propozițiilor sale, tenacitatea cu care Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, încercase să creeze „mecanisme legale de salvare a plagiatorilor”* prin modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
          În  sfârșit!, mi-am zis. Iată o reiterare a declarației Președintelui de „toleranță zero” la adresa plagiatelor și a plagiatorilor! Iată exprimate fără echivoc dezastrele pe care le provoacă, cronicizată, maladia plagiatelor! Acum nu mai există nici o îndoială că „România educată” și năpasta plagiatelor nu pot merge în ruptul capului împreună. „Plagiatul reprezintă furt intelectual”, a constatat fără drept de apel Președintele, iar cei declarați plagiatori de un Consiliu creat anume pentru atestarea titlurilor academice, ar trebui, „după cum se întâmplă în democrații consolidate”, să facă „un pas înapoi”. În aceeași Declarație, Președintele țării afirmă că nu e cazul să ne limităm „la sancționarea abaterilor de la normele de integritate ale scrisului academic, fiind necesare „acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei «culturi a plagiatului»”.
          Cum spuneam, Declarația aceasta mi-a dat iar speranțe. Îmi permit însă oare prea mult dacă îndrăznesc să-mi imaginez ce ar trebui făcut pentru a nu rămâne doar la cuvinte? Ce ar fi să începem, înainte de a preveni, cu a sancționa? Cu a-l sancționa, de pildă, pe cel care a încercat să impună prin ordin ministerial „o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor” și să „îi favorizeze pe cei vinovați de fraudă academică” (vezi iarăși Scrisoarea deschisă)? Ce-ar fi să începem prin a arăta „toleranță zero” la adresa unui ministru al Educației care a ignorat votul zdrobitor al membrilor CNATDCU împotriva modificărilor la Regulamentul de funcționare al Consiliului? A unui ministru care, la întâlnirea cu membrii Consiliului Național al Rectorilor, a insinuat (de unde cunoaștem noi stilul ăsta de gândire?) că CNATDCU, prin activitatea sa de denunțare a plagiatelor la vârf, devine o ghilotină care taie capetele înalților demnitari români și pune în pericol securitatea statului? (ei subminează România, nu impostorii care au devenit demnitari prin fraudă!). Un ministru – al învățământului! –  care refuză de ani de zile să-și facă public conținutul tezei de doctorat susținute în anul 2000 (cu titlul, extrem de explicit, Cercetări privind posibilitatea irigării cu apă uzată provenită din complexele avicole şi de creşterea suinelor în condiţii de protecţie a mediului ambiant şi stabilirea soluţiilor de proiectare a amenajărilor de irigaţii de apă uzată. Un ministru, ca să nu mai lungim vorba, care dovedește nu numai solidaritate cu „doctorii în impostură”, ci și incompetență, neînțelegând nimic nici din verificarea unei teze de doctorat, nici despre viața academică a țării. Care a agitat inutil societatea civilă și a mobilizat energii ce puteau fi investite mai cu folos în munca fiecăruia dintre noi.
          Iar dacă e să coborâm mai adânc în cariera ministerială a lui Sorin Cîmpeanu, n-ar trebui oare să ne amintim că, membru în guvernul Ponta fiind, a inițiat o ordonanță de urgență prin care plagiatorii puteau renunța benevol la titlurile de doctor (și la presupusa muncă de cercetare pe care se bazează un doctorat)? Că l-a apărat pe Gabriel Oprea când acesta a fost acuzat de plagiat în 2015 și a refuzat să facă publice informații despre tezele de doctorat coordonate de acesta? Că s-a declarat public în favoarea ideii de amnistie a plagiatelor, spunând că ar trebui să nu mai facem „arheologie” ci, dimpotrivă, să ștergem cu buretele toate matrapazlâcurile de până acum și să avem un moment „T zero” al plagiatelor?
          În „democrațiile consolidate” pe care le invocă domnul Președinte, un ministru care are un asemenea palmares face singur un pas înapoi, iar, dacă nu-l face, vine Președintele și-i cere să-l facă.
          În definitiv, domnule Președinte, cine vă împiedică de-atâta vreme să puneți în practică „toleranța zero” și să stârpiți batjocura devenită sistem la adresa performanței academice, începând, iată, cu cererea de demitere a personajului descris mai sus? Iarăși, domnule Președinte, ce anume vă împiedică să-i invitați pe membrii CNADTCU la o ședință de lucru, ca să vă aruncați împreună cu ei un ochi peste listele înalților funcționari de stat care și-au ridicat cariera pe „furt intelectual”? Ar fi oare nepotrivit să mobilizați „instituțiile abilitate” și să vedeți care sunt „măsurile concrete” propuse pentru a pune capăt acestei imposturi devenite sistem de funcționare la nivelul unei țări? O țară care, virtual, trăiește sub sloganul euforic „România educată”, dar care în chip real rămâne o „Românie furată”. Căci e oare „educată” o țară în care Bogdan Licu, procuror general adjunct al României, Codruț Olaru, procuror și membru al Consiliului Superior al Magistraturii (are teza de doctorat, sub conducerea lui Tudorel Toader, integral plagiată), chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Netejoru, judecător și președinte al Inspecției Judiciare, Constantin-Florin Mitulețu-Biucă, președintele Autorității Electorale Permanente, sau Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad etc. sunt – cum atât de convingător spuneți, domnule Președinte – agenți ai „furtului intelectual”?
          Vă amintesc, în treacăt, și „plagiatorii noștri” de la Academia de Poliție, cei care formează cadrele de poliție chemate să ne apere de fraude de tot soiul, printre care și furtul. (Citez din Declarația dumeavoastră, domnule Președinte: „Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate”.) Iată-i: comisar-șef David Ungureanu, actualul rector al Academiei de Poliție (a plagiat în cele două teze de doctorat care i-au adus un dublu titlu de doctor, în Științe militare și în Drept), chestor Adrian Iacob, fost rector, comisar-șef Bogdan Țonea, actual prorector, comisar-șef Marin Porojanu, fost decan, comisar-șef Ionuț Andrei Barbu, fost decan – toți cu teze de doctorat plagiate. Cei doi care au pus la cale amenințarea cu moartea a jurnalistei Emilia Șercan sunt chestorul Adrian Iacob, fost rector, și comisarul-șef Mihail Petrică Marcoci, fost prorector. Iacob nu mai predă la Academie, in schimb Marcoci predă și acum la Facultatea de Pompieri, în ciuda verdictului de 3 ani de închisoare cu suspendare.
          De ce nu vreți oare, domnule Președinte, să stârpim răul din rădăcină? Și știți care e rădăcina? Iată: nu orice absolvent al unei facultăți are dreptul de a se înscrie la un doctorat doar pentru că dorește să aibă titlul de doctor. Nu e de ajuns să-ți propui să faci un doctorat. Există minimum trei condiții ca dorința cuiva de a deveni doctor într-un domeniu academic să se poată îndeplini:

1. Să fi avut un parcurs strălucit în facultate.
2. Să propună o temă de cercetare de interes științific real și care, odată  realizată, ar crește prestigiul Universității.
3. Să aibă posibilitatea de a se dedica exclusiv, vreme de cel puțin trei ani, elaborării lucrării de doctorat, timpul pentru cercetare nefiindu-i blocat de norme de lucru în alte activități sau în funcțiile pe care le deține.

          De-a lungul celor 25 de ani (după 1992) cât am condus doctorate ca profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București, nu cred să fi avut mai mult de zece doctoranzi. Au fost selecționați dintre studenții străluciți care s-au perindat prin facultate vreme de aproape trei decenii. Majoritatea știau germană, unii greacă sau latină, aveau o minte remarcabilă și darul scrisului. Urmarea acestor exigențe este că, în clipa de față, există o elită românească a academicilor din domeniul filozofiei, care publică în marile reviste internaționale și în edituri de prestigiu din țară și din străinătate și care predau în facultățile de filozofie din străinătate sau din România.
          Așadar sunt convins, domnule Președinte, că nici măcar nu e un lucru foarte complicat „deratizarea” domeniului doctoral din România. E suficientă stabilirea unor standarde de admitere la doctorat. Nu cred că CV-ul șoferului lui Dragnea, Adrian Mlădinoiu, îi permite acestuia să aspire la titlul de „doctor în filozofie” și să fie primit cu brațele deschise pe un post de doctorand de însuși decanul facultății. Căci așa s-a ajuns ca în țara noastră doctoratele să devină o butaforie. Numai cine nu vrea nu-și face rost de un titlu de doctor. Am avut colegi care, la Școala doctorală a facultății, trăgeau după ei o trenă de zeci de doctoranzi. Au existat universități în care, murind conducătorul de doctorate, rectorul mobiliza corpul profesoral pentru a redistribui cei circa 60 de doctoranzi rămași „orfani”.
          Dar în ce universitate din lume există un profesor capabil să stăpânească temele a zeci de lucrări de doctorat? Și e imposibil să nu te întrebi dacă România are zeci de mii de absolvenți de facultăți capabili să producă anual o ploaie de idei noi (deci de contribuții reale) menite să împingă mai departe un domeniu academic. Poate România să justifice densitatea actuală de titluri de doctori? Cui folosesc aceste lucrări? Nu cumva doar celui care, grație lucrării încropite prin plagiat, primește un titlu ce îi permite apoi să urce treptele ierarhiei universitare, să devină la rândul lui „conducător de doctorat”, să devină din caporal general activ (cazul Codruț Olaru –  „a promovat de la gradul de caporal la cel de general cu o stea în doar 3 ani și 10 luni. Pentru a urca la gradul de general, un militar de carieră are nevoie, în cel mai bun caz, de 25 de ani” –  vezi articolul din Pressone citat mai sus), să-și umfle CV-ul pentru a căpăta o funcție de conducere în stat și, implicit, sporuri salariale nejustificate? Ce peformanțe intelectuale din vremea studiilor universitare i-au recomandat pe celebrii noștri plagiatori (un alde Gabriel Oprea, un alde Mihai Tudose, un alde Robert Negoiță, un alde Darius Vâlcov) să fie admiși la un doctorat, apoi să obțină titlul de doctor și apoi, la o adică, să conducă doctorate (cazul Oprea, plagiator-conducător-de-doctorate-plagiate)?
          De fapt, domnule Președinte, întrebarea e: în ce fel de peisaj politic și mediatic vreți să practicați „toleranța zero”? Cum se face că nici măcar o singură dată în acest răstimp al „crizei modificărilor”, nici o televiziune n-a invitat-o la o emisiune pe Emilia Șercan, jurnalistul specializat pe frauda doctorală din România și care, recent, e cea care a tras semnalul de alarmă în privința consecințelor dezastruoase pe care le implicau „modificările Cîmpeanu”? Și asta în timp ce Cîmpeanu alerga în fiecare seară de la o televiziune la alta, îngropându-ne în cifre și-ntr-o vorbărie care răspândea ceața în creierele noastre…
          Și ar mai fi o întrebare, domnule Președinte: cum se face că, în toți acești ani de când se derulează proiectul dumneavoastră „România educată”, nu ați avut nici o vorbă de încurajare sau de mulțumire față de Emilia Șercan care, obiectiv vorbind, prin efortul de a curăța lumea academică de impostori, v-a fost aliatul cel mai de nădejde la punerea în operă a proiectului dumneavoastră? I-ați citit cumva volumul Fabrica de doctorate ori serialul Plagiatorii din Pressone, conținând zecile de portrete ale plagiatorilor de la vârf ai României (procurori, rectori, „academicieni”, generali, profesori universitari etc. cu lucrări de doctorat masiv  plagiate)? Dar cartea lui Valeriu Nicolae Nu tot ei, ați răsfoit-o măcar ca să vedeți cum arată CV-urile parlamentarilor români? Sau, de fapt, nici nu vă pasă iar „toleranță zero” și „România educată” sunt doar vorbe goale?

* Vezi Scrisoare deschisă a societății civile adresată președintelui Iohannis), 28 iulie 2021  

Distribuie acest articol

123 COMENTARII

  1. Problema se rezolva simplu. Eliminati doctoratul ca si conditie la ocuparea functilor si nu mai platiti pe nimeni doar pentru simplu fapt ca are doctorat. Dupa asta o sa vedeti ca nimeni nu-si mai bate capul cu un doctorat.

    • …in plus ar trebui ca sa se poata renunta la titlul de „doctor” si ulterior restituirii integrale a beneficiilor care au decurs din asta (sporuri, prime etc) si la un moratoriu pe 10 ani la detinere functii publice, sa se renunte la sanctiunile civile sau penale care decurg din dovedirea fraudarii.
      Asta pentru ca multi dintre cei care au fraudat au facut asta doar pentru ca exista portita legala de a accede la functii si beneficii nemeritate, unii chiar la invitatia unor profesori universitari care au beneficiat de pe urma fraudei (se poate constitui in grup infractional organizat un conducator de doctorate/catedra/decanul/rectorul care a semnat/validat mai mult de 3 plagiate? se poate retrage dreptul de scoala doctorala acolo unde sunt mai mult de 3 plagiate?)

      • @amalgam Mai aveați un pic și spuneați că legea i-a împins pe plagiatori să facă doctorate copy-paste. Astfel încât, victime nevinovate ale unei legislații ademenitoare, acum ar trebui să poată renunța la titlul de doctor (O, Ponta! O Câmpeanu!) și să fie iertați de sancțiunile ce decurg din faptele lor.

      • Ha! Ha! Intrati in „Apele Romane Dobrogea Litoral”; numai femeia de servicu si portarul nu au doctorat, da nu bag mana in foc pentru niscaiva mastere, post … . Si ca sa coordonezi cine stie ce „proiecte europene”, trebuie musai sa fii docteur .. Fostul director (redevenit actual) , fostul sef, …Toti (da’ absolut toti) din acelasi partid si, toti in aceeasi perioada .

    • Solutia dvs e simpla si excelenta, dar Vai! pierd banii suplimentari pentru doctorat, nu numai cei ce obtzin „doctoratul” plagiat CI pierd sume si avantaje Si conducatorii de doctorat, caci fara semnaturile lor nu s-ar valida „MUNCA DE COPY-PASTE”.
      Mie mi se par mai vinovatzi conducatorii de doctorate plagiate.
      In fond, nu e de vina cine cere, Ci cel ce da.

      • Excelent !
        Desfiintati universitatile fantoma, aparute ca ciupercile dupa ploaie !
        Goliti pe cele ramase de impostori !
        Verificati toate tezele de doctorat conduse de plagiatori , asta este o actoune posibila, verificarea tuturor celor cc 80 de mii de teze de doctorat din ultimii 30 de ani este o utopie

    • Adica, sa mergem in jos! De ce nu luati in calcul o asanare reala?! Sunt si doctorate obtinute onest, meritoriu si care nici nu sunt rasplatite prin functii sau/si bani. In mediul privat lucreaza multi specialisti cu titlul de dr si nu beneficiaza de sporurile practicate in sistemul de stat. Doctoratul nu trebuie descurajat, ci sustinut sa fie obtinut in conditii de onestitate intelectuala si valorificat plusul de cunoastere pe care il aduce.

      • Deci în opinia dumneavastră omul își susține o teză de doctrat pentru sporul la leafă și indemnizație de patalama?! Chiar credeți că cine face asta merită să aibă titlul cu pricina?!

    • @Paul foarte bine spus. Asta ar duce la faptul ca doar cei interesati, pasionati si pusi pe munca se vor inhama la doctorate. Doctoratul nu trebuie sa fie o podoaba de falit, ci cel care il face trebuie sa simta o neliniste si dorinta fierbinte de a aborda o tema. Asta e din pacate greu intr-o cultura bazata pe falosenie si orgoliu gaunos al intelectualilor.

    • Corect si solutie practica de autodesfiintare a doctoratelor,daca se anuleaza indemnizatia pt.munca aceasta de cercetare a NIMICILOR cu preponderenta demnitari,magistrati furaciosi,functionari publici nonprfesionisti,cadre didactice repetente,secretarele si soferii demnitarilor,de iti vine greata ca sa le pronunti numele

    • Preseditele a fost aspru criticat ca e neamt si nu roman, asa ca a facut un mare efort si acum e un adevarat roman. Inainte sa ia o decizie se intreaba „cum ar face Dragnea sau Nastase daca ar fi in locul meu ?”

    • Solutia „extirpării” nu se mai practică in sec XXI. Se prtactică prevenția. Dar e foarte greu de realizat in aceasta lume românească de azi, cand toti vad totul ca „de vanzare” (FOR SALE”) și fac totul spre a se atinge acest „obiectiv”.

  2. Am un doctorat in inginerie, dar in majoritatea timpului prefer sa tin acest lucru pentru mine pentru ca a ajuns din cauza hotilor sa fiu privit cu suspiciune.
    Sistemul a inceput sa fie fraudat cand cei de la stat au primit celebrul spor de doctorat de 25% din salariu. Suplimentar era de bon-ton sa te prezinti ca politician sau bugetar cu titlul de doctor pentru ca parvenitii din cercul tau erau invidiosi.
    Asanarea ar trebui sa inceapa cu cei din zona bugetara (universitati, siguranta, parlament, inteprinderi de stat) pentru ca pentru mine care am lucrat toata viata la privat aceasta forma de recunoastere academica este doar o parte din CV si din cunostintele puse la dispozitia angajatorului aducandu-mi recunoastere profesionala si un salariu mai bun.
    Cat despre Presedinte doar vorbe, a demonstrat ca este incapabil sa faca ceva in orice demers pe care l-a avut, un politruc parvenit din provincie. Ministrul este protectorul hotilor pentru ca la randul lui este din aceeasi teagma si dintr-un partid dedulcit la furt, promiscuitate politica si parvenitism.

    • In privinta presedintelui bati campii… Citeste cate ceva din Constitutie si vezi ce atributii si, mai ales, ce puteri are…
      Cat despre „politruc parvenit din provincie” sa-ti fie rusine ptr. limbaj…
      Tare mi-e teama ca si doctoratul ala cu care te lauzi are ceva „bube”…

    • Perfect de acord cu dv. Numai ca la ora sctuala plagiatul se reduce la copiere din carti, reviste si alte materiale existente. Dar exista alte mii de teze scrise de altii, decat doctoranzii in cauza, sau teze care au avut la baza studii, proiecte copiate din mai toate institutiile de cercetare si care aceste studii nici numai exista demult, fiind arhivate in depozite in alte localitati si firme, disparute sau date la topit. La fel de discutabile pentru teze sunt si obtinerea calificativelor de summa cum laudae, etc.Acest demers al ministrului este de imagine doar. Ca atare doar taierea sporului de doctorat si accesul la functii va reduce acest fenomen. Nu mai spun de cadre didactice univ.cu diferite condamnari cu suspendare care au ramas activi in facultati.

      • Perfect spus! Total de acord. Simplu si eficient.

        „Ca atare doar taierea sporului de doctorat si accesul la functii va reduce acest fenomen. Nu mai spun de cadre didactice univ.cu diferite condamnari cu suspendare care au ramas activi in facultati.”

  3. In afara plagiatelor „cu intentie” sunt destule copieturi despre care autorii lor cred in mod sincer ca nu sunt plagiate.

    Scoala romaneasca de fapt incurajeaza aceste tipuri de plagiate. Cadrele didactice isi copiaza „de pe internet” testele si planurile de lectie, elevii copiaza fotografii si scheme tot „de pe internet”.

    Apoi ne trezim cu adulti care plagiaza. Si ne caznim sa ii pedepsim pentru ceva in care i-am incurajat 10-12 ani.

    ===

    Un alt efect pervers al educatiei este descurajarea. De (prea) multe ori m-am ciocnit de atitudinea „nimic nu se poate”. Uneori – de atitudinea „eu nu sunt in stare, asa ca mai bine copiez!”.

    De cate nu vi s-a spus in timpul scolii ca ati ati gresit, ca „nu esti in stare sa faci o tema ca lumea”, „unde ti-a fost capul?!” samd. Copiii si tinerii romani sunt considerati prosti de la natura si li se insufla intr-un asemenea hal teama de greseala, ca nu mai au incredere in fortele lor deloc.

    Se poarta un razboi intre cei care copiaza si cei care vor sa ii prinda, dar care copiaza de fapt si ei. Si toti isi ascund neputinta sub diverse masti.

    Ds, sunt unii care copiaza/plagiaza din lipsa de caracter (sau cum doriti sa ii spuneti). Dar pentru fiecare astfel de persoana sunt insa alte 10-100 care copiaza pentru ca asa se feresc de critici acerbe.

    Din cand in cand, cate cineva cu o viziune superficiala asupra acestui fenomen social (pentru ca plagiatul nu este in Romania un dat academic, ci unul social- iar asta ar trebui sa dea mult de gandit) isi da cu parerea.

    Inteleg tentatia Presedintelui de a se pronunta in materie de invatamant. Dar ar fi bine totusi sa se abtina in a mai face declaratii fara obiectiv. „Haideti sa haidem” nu e o abordare demna de un Presedinte.

    In plus, orice sanctionare, orice masura de forta nu va face decat sa ascunda gunoiul sub pres.

    Plagiatul in Romania nu se rezuma la „furt intelectual”.

    Este un obicei inradacinat social, cuprinde numeroase forme. Nu spun ca nu exista si in alte tari asa ceva. Spun doar ca in Romania obiceiul copiatului este singurul de natura sa asigure succesul, Daca nu te adaptezi ramai mofluz – vorba cronicarului :-)

  4. Au trecut aproape 7 ani si unii inca sint nehotariti in a i-o spune verde-n fata Presedintelui: domnule Klaus Iohannis, sinteti o dezamagire.
    Probabil la schiat si la mersul pe bicicleta mai faceti fata.

    • Oare daca citeste analiza scurta a plagiatelor din acest articol,n-o sa aiba nici o reactie dl Johannis,ca este profesor in primul rand si apoi marele demnitar.???Te lasa rece sa auzi si sa constati racila aceasta din invatamant,la care participa si sunt vinovati universitarii care conduc plagiatele,si ei stiu ca sunt plagiate,cap coada.

    • E adevărat. Ghinionul e că alde Pontacchio sau madam Vasilica Viorica ot Videle ar fi fost niște dezamăgiri și mai mari… E bine așa rău cum e. Gândiți-vă cu groază la 2024… :)

  5. inainte de 89, in liceele si facultatile cele mai bune intrau (pe linga puii de nomenclaturisti) tinerii cu capacitati intelectuale meritorii. ce s a intimplat dupa ? atacul clonelor si razbunarea prostilor ! mai poti face bancuri cu militieni, cind sint plini de grade si doctorate ? mai poti contesta politrucii, cind au nu una, ci doua trei specializari – studii politice, studii juridice, studii de securitate si informatii ? reteta i simpla : fa din jivinele administrative doctori si academicieni si n spatele lor va inflori aristocratia bugetara – speciali / esentiali / interesi nationali – lefegiii de lux si profitorii rcr (republica cleptocrata romania) continuatoarea de facto a pcr / rsr. interesul acestor jigodii este sa i alunge pe cei mai capabili din tara, iar prin atomizare si anonimizare sa isi mentina si sa transmita mai departe privilegiile progeniturilor (napirci semianalfabete, lacome si imorale)

    • „..puii de nomenclaturisti) tinerii cu capacitati intelectuale meritorii. ce s a intimplat dupa ?”. Pai, ce sa se intample? Cei cu capacitatile au plecat departe, iar puii au ramas, au devenit doctori, au condus si conduc doctorate, au devenit sefi, , au nascut pui (puii, puilor) , care ne conduc, au doctorate, conduc doctorate, … etc.

  6. Elena Ceaușescu era și ea doctor. In polimeri.
    Elena Udrea la rândul ei a urmat sublime cursuri post universitare.
    Mărețul Ponta a reușit să devină „doctor” prin un curs în Italia de doar 1 saptamana.

    Daca dorința asta de parvenire intelectuala e cultivată de zeci de ani și recompensată cu posturi , funcții și salarii, se înțelege că nimeni și niciodată nu va dori eliminarea ei ?

    E cum ai cere unor pușcăriași sa reformele codul penal si cel de procedura penală. 😀

    Exista o singura soluție.
    Plagiatorul dovedit definitiv de o instanță, să aibă interdicție de a mai ocupa un post bugetar ( oricare) iar „îndrumătorul” care a autentificat respectiva teza de doctorat , interzis pe viață din oricare post , funcție publică sau facultate- universitate publică , privată.
    Nu va accepta nimeni deoarece sa faci din general soldat și din profesor paznic, doar comunismul a reușit. Pe cu totul alte criterii. Înlocuind profesionismul cu parvenirea mândrilor patrioți deveniți doctori in toate cele dar cu doar 4 , maxim 8 clase în palmares.
    Parvenirea e o trăsătură fundamentală a prostiei omenești.
    De care Romania nu duce lipsa.

    • E o idee bună, Mare păcat că CCR va decide că-i neconstituțională dacă aunge vreodată acolo. Constituția răposatului Toni Iorgovan e beton! :)

    • Dar a cele 77111 de teze din 1990, multi conducatori au murit, sunt demult la pensie, la fel si doctorii din toate domeniile care nu mai sunt in viata. Ce face acest domn ministru se duce la cimitir sa le spuna defunctiilor ca au plagiat ?!! Apoi cerintele mai noi de editare a tezelor dateaza cam dupa anul 2000, pana atunci nu exista un ghid indrumator si nici conducatorii la 70-80 ani dupa 1990 nu se oboseau dupa reguli.

      • E irelevant faptul că găinarii sunt morți sau vii. Frauda trebuie dată în gât și calificările academice respective anulate. Scopul nu e pedepsirea (cu toată că cei în viață trebuie pedepsiți făr curțare), ci asanarea.

        • Asanarea se face pentru cei activi cu functii. Pentru ceilalti, romanul va spune, Iarta-l Doamne ca a gresit.! Apoi o adevarata verificare, ca exemplu de asanare este atunci cand iei banii si titlul unei persoane active, care lucreaza inca si care poate avea si condamnare pentru furt intelectual.

    • Stefan, ziceti:
      „Exista o singura soluție.
      Plagiatorul dovedit definitiv de o instanță, să aibă interdicție de a mai ocupa un post bugetar ( oricare) iar „îndrumătorul” care a autentificat respectiva teza de doctorat , interzis pe viață din oricare post , funcție publică sau facultate- universitate publică , privată”.
      Va raspund:
      -VISE TAICA VISE! .. Wishful thinking! Zambete! Basme!
      Unde gasesti in Romania „dovedit definitiv de o instanță,”..o asemenea instantza care sa dovedeasca plagiaturi su plagiatori SI SA-I PEDEPSEASCA PENTRU FURT?
      Ca unii acopera pe altzii „spre bunastarea” fiecaruia..= acoperit si acoperitor

  7. Stimate domnule Liiceanu,
    A copia de la unul singur se numeste plagiat si e foarte grav, insa a copia de la mai multi se numeste CERCETARE. Ce nu intelegeti?

  8. „Să propună o temă de cercetare de interes științific real”

    Păi ăsta e cel mai important criteriu de apreciere a unei lucrări de doctorat. Cu abundența de ‘doctori’ și ‘doctorate’ din ultimii ani, s-a pierdut complet din vedere că doctoratul reprezintă cercetare și inovare și nu compilarea unor texte scrise de alții. Toată dezbaterea despre plagiat de astăzi e denaturată, se discută numai despre procente de similitudine, despre cât la sută e permis să copiezi, despre reguli de citare corectă etc. și foarte puțin sau deloc despre valoarea științifică reală a cercetării. La noi doctoratul se confundă deja cu masteratul care e ‘aprofundare în domeniul studiilor de licență’.
    În procent de 99%, doctoranzii noștri nu-s în stare să cerceteze nici cât pentru a găsi un titlu original la lucrările lor. Mai toate conțin sintagma ‘în perspectiva…’ (integrării în UE sau cerinţelor ergonomice în Armata României sau transportului inteligent în contextul dezvoltării urbane, bla-bla-bla).

  9. Cu aceasta intervenție extrem de oportuna si binevenita a d-lui Liiceanu, consideram ca problema demiterii sau demisiei ministrului Câmpeanu a fost pusă. Șah la președinte!
    Ce ar mai trebui întreprins pentru ca plecarea d-lui Câmpeanu dintr-un post pentru care nici competentele, și cu atât mai puțin integritatea morală nu îl recomanda sa devina fapt?
    O lista de semnături a dascălilor? O FACEM!

  10. Singura critica pe care as putea sa o aduc acestui articol este legata de afirmatia ca un doctorand trebuie „1. Să fi avut un parcurs strălucit în facultate”. Nu pot sa cred ca domnul Liiceanu care spunea candva ca viata e vasta este atat de dispus sa lege intreaga existenta a unui om de cei patru ani (sau trei ani) de facultate. Un om are timp sa realizeze greselile tineretii, sa inteleaga ce il intereseaza cu adevarat. Poate, in momentul cand urmeaza cursurile unei facultati la 21 de ani nu este inca in punctul care trebuie. Dar cred ca poate ajunge acolo zece ani mai tarziu, douazeci de ani mai tarziu, poate chiar si la batranete. Nu cred ca este realist sa consideram ca cei trei ani de adolescenta/tinerete in care a urmat cursurile unei facultati il vor pune pe o anumita cale pe care nu o va putea schimba niciodata. Am sa va dau si un exemplu, daca e incomplet, imi cer scuze. Intrarea wikipedia referitoare la domnul Patapievici mentioneaza la capitolul educatie: „A absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, în 1981, obținând ulterior masteratul cu un studiu despre lasere”. Bun, as zice ca in mod clar nu a avut un parcurs stralucit la facultatea de Filosofie (desigur ca sunt niste motive obiective). Totusi, daca domnul Patapievici ar dori sa devina doctor in filosofie si ar avea o tema de cercetare care l-ar pasiona imi imaginez ca ar fi un castig si pentru facultatea de Filosofie sa il accepte.

    • Iertati-ma, la vremea aceea un Masterat era cu totul si cu totul si cu totul altceva decit este azi! Adica absolveai 5 ani cu Examen de Stat si apoi faceai studii de Master care durau 2 ani.
      In privinta vreunei catedre la Facultatea de Filozofie nu ma pot pronunta, veti fi insa de acord ca Dl Patapievici e una dintre cele mai stralucite minti contemporane si ca e mare pacat ca a trebuit sa se retraga din viata publica din pricina agresivitatii comandate si dirijate de niste minti lugubre.

    • Eu nu am doctorat. Nu am fost student rau, ceva peste medie.
      Paradoxal e ca-n Germania multi mi se adresau cu Herr Doktor, si nu oboseam sa le spun ca nu detin acest titlu. Mai mult, chiar am fost, in Ge, conducator de doctorate, e adevarat incognito, formal era cineva cu titlu, dar eu faceam treaba. De ce? Pt simplu fapt ca specializarea e extrem de ingusta, un doctor, sa zicem, in oua de crocodil, nu stie nimic despre ouale de mamifere.

      Mi se pare absurd ca un simplu titlu sa-ti asigure venituri suplimentare, mai ales, dupa cum spuneam, o specializare ingusta nu e neaparat benefica in alte domenii

      Nu stiu ca-n Ge, detinerea unui titlu de doctor sa-ti faciliteze automat cresterea salariului.

    • Nu prea stă în picioare argumentația dumneavoastră. Omul care ajunge la facultate e deja major și vaccinat. Dacă și la vârsta aia tot o face pe dl. Goe, în mod cert nu merită cel mai înalt titlu universitar. La urtma umei nu-i cere nimeni să-și taie o mână, Poate trăi foarte bine și fără titlul de doctor. E situația ăluia care a fost ani de zile actor porno și la bătrâneșțe se gândește că poate n-ar fi rău să se facă ditai cardinal. ;)

    • Corect, progresele intr-un domeniu nu trebuie conditionate de memorarea si redarea programei de invatamant (in baza careia se dau notele care definesc traseul mai mult sau mai putin stralucit la o materie).
      Progresele intr-un domeniu sunt azi punctuale, specifice si supraspecializate, nu se mai asteapta nimeni ca un doctorat sa revolutioneze cu adevarat un domeniu, lucru ce ar justifica cu adevarat titlul de „Philosphy Doctor” sau PhD. Privit astfel doar Newton, Mendel, Maxwell, Einstein, Plank, Bohr, Linus Pauling, Kant, etc ar merita titlurile de PhD adevarat (nici Einstein nu a fost un student stralucit).
      Un compromis rezonabil ar fi ca „doctoratele” sa fie transformate in „Fellowships” („expert”) sau competente, adica o contributie deosebita cu aport original si potential util intr-un sub-domeniu mai mult sau mai putin ingust; asta ar eficientiza procesul de cercetare si defini mai precis aria de expertiza individuala.
      Un PhD (Doctor) aduce contributii foarte ample, transformatoare, revolutionare in domeniu, iar un Fellow (Expert) aduce contributii intr-o directie foarte ingusta, supraspecializata.
      Un student stralucit care demonstreaza stapanirea excelenta, exhaustiva a unui domeniu dar nu are contributie originala este un „Master”

  11. Alegeti si de data asta , sa tratati elegant un subiect ! Numai ca eu -ca si dvs, ca si multi altii- stim ca dnul campeanu a fost impus in functie chiar de dnul Presedinte datorita mizeriei de ”intelegere”din octombrie 2019, cand prin o suma de mizerii asemanatoare, facute de Orban -care cred ca ne costa enorm acum-, a fost invinsa prin motiune, dancileza …..

  12. Ma gandeam sa continui studiile cu un doctorat dar decat sa ma alatur unui grup de oameni care practic au furat titlul cred ca mai bine nu. E o rusine ca in Romania legile nu se aplica, competentele sunt impinse in spate si hotii adusi in frunte, romani incepand cu Presedintele tarii una spun si alta fac. In timpul acesta multe alte zeci de tari de pe mapamonnd incurajeaza munca, competitia de idei si progreseaza. La noi ‘rezultatele’ se vad, mai multi copii romani se nasc in strainatate, suntem ultimii in mai toate clasamentele europene, sportul national e ‘scoala vietii’. Poate asta a vrut si domnul Presedinte Iohannis sa spuna ‘Romania educata la scoala vietii’.

    • Nu cred ca trebuie sa ne lasam influentati in deciziile personale de zgomotul mediatic si politic.
      Daca simti ca ai o idee de cercetare, go for it.

      In final piata va decela intre doctoratele plagiate sau fara valoare si cele valoroase, indiferent de parerile pro sau contra ale unor oameni exprimate in media.

  13. Într-adevăr, titlul așa-zisei „teze de doctorat” a ministrului Cîmpeanu este extrem de explicit: irigarea cu dejecții. C’est l’homme lui-même !

  14. Nimeni sa nu primeasca avantaje salariale doar pentru ca poseda un doctorat si problema se rezolva de la sine! Mi-a placut titlul tezei de doctorat a lui Sorin Campeanu, apa cu gainat este foarte sugestiva pentru contributia sa la progresul stiintei!

  15. Sa verificam toate tezele de doctorat si sa retragem titlurile unde gasim plagiat!
    Sa verificam toate lucrarile de licenta si sa le retragem titlurile pentru lucrarile copiate!
    Crestem exigenta la examene in facultati si eliminam rapid de inflatia de elite cu plagiat.
    Dupa o asemenea vanatoare va garantez ca tinerii cu studii adevarate vor avea destule locuri de munca bine platite, in locul celor dati afara pentru plagiat.
    Problema este ca trebuie sa aprobe si sa legifereze asemenea verificare tocmai crema plagiatorilor si e putin probabil sa se intample.

    • Plagiatul a mai evoluat si el. Nu mai face nimeni copy-paste, E prea riscant.
      Dar sofisticate parafraze fara citari, copieturi din lucrari stiintifice cu circuit inchis, auto-citari (!) – astea sunt la ordinea zilei.
      ===
      Apoi, titlul de doctor s-a deteriorat vizibil. Cunosc oameni cu doctorat luat „pe bune” care se jeneaza sa spuna ca sunt doctori.
      ===
      Sincer, eu as desfiinta studiile de doctorat cu totul. Aveau sens acum 50 de ani:
      – iti lua o gramada de vreme numai sa cauti bibliografia si sa ti-o procuri
      – bateai textele lucrarilor la masina, ceea ce cerea enorm de mult timp
      – participai la congrese si semniarii cu mare dificultate – costa, cerea timp
      – discutai la telefon cu somitatile sau (cateodaa) scriai scrisori (:-))

      In final, studiul tau pe atunci avea un sens, pentru ca se lucra individual sau in echipe foarte mici.

      Toate astea s-au schimbat. Radical.

      De ce tinem la doctorat oameni cu anii? Si la sfarsitul studiilor, oare nu cumva intre timp in domeniul respectiv nu au avut loc progrese mari, care il fac pe proaspatul doctor sa reia de fapt totul de la capat?

      Doctoratul in sine – pe bune sau nu – este anacronic. Ca de altfel tot sistemul Bologna, conservat si dezvoltat doar pentru a tine pe bani multi o liota de cadre didactice, care mai de care mai incompetent si mai dezinteresat. Din ce se publica, chiar in reviste cu staif, nici 1% nu are vreo relevanta. In plus, noua industrie a articolelor „stiintifice” se auto-intretine si genereaza false valori – sunt pur si simplu satul de prezentara a tot felul de corlelatii drept relatii de cauzalitate.

      La ce foloseste doctoratul stiintei?

      • Este o perspectiva interesanta pe care mi-am pus-o si eu ca student doctorand, cand am aflat ca unii de pe la inceputurile stiintei moderne, ca Leibniz, Pascal, Bernouli erau de fapt filozofi si ei vedeau stiintele naturii in contextul general al filozofiei, nu decuplat total de orice, asa cum se intampla azi, si ca notiuni care stau la baza „stiintei” moderne nu pot fi intelese complet decat in corespondenta cu alte ramuri ale filozofiei, pentru ca asa le-au introdus initiatorii lor.

        Cu siguranta semnificatia titlului de Doctor a evoluat de-a lungul timpului. De la inceputuri pana astazi a evoluat de la un encicloped pana la un expert intr-un domeniu foarte restrans al stiintei (dar in orice alt domeniu nu are mai nimic de spus in plus fata de un om obisnuit).
        Cred ca titlul de doctor contemporan demonstreaza ca ai citit o literatura vasta in domeniu, cunosti metoda de cercetare specifica domeniului si ca respecti normele de integritate stabilite de comunitate academica din care faci parte. Inovatia, de cele mai multe ori nu este un criteriu obligatoriu. De altfel in domenii ca dreptul, istoria, filozofia, literatura, mi-e cam greu sa imi dau seama ce ar putea insemna inovatie. Si chiar in stiintele tari este uneuri greu de spus ce este inovatie. Inovatie este o interpretare noua a realitati, precum cea data de Einstein in teoria relativitatii, Nash in teoria jocurilor sau Lehn in teoria chimiei supramoleculare. Dar tot inovatie este si cand particularizezi un model general la un fenomen particular pe care il studiezi, adaugand niste parametri la model astfel incat sa fituiasca mai bine situatia particulara (genul pe rationament pe care se bazeaza majoriate doctoratelor in inginerie)?

        Pe de alta parte chiar si intre doctoratele luate pe bune sigur ca se poate stabili o ierarhie.
        Nu poate sa fie doctoratul lui John Nash in matematica echivalent cu doctoratul unuia care isi face teza in matematici aplicate, de exemplu pe un model de mecanica sportului sau un model „A.I.” care recunoaste carcalacii in imagini cu o probabilitate mai buna, desi in final toti au titlul de PhD in stiinte STEM il au. Si exemple similare se pot gasi in toate domeniile.
        Putem sa stabilim foarte sus pragul si sa avem 2-3 doctori per generatie pe tot mapamondul, sau sa il lasam foarte lax si sa avem sute de mii de doctori produsi anual pe tot mapamondul – asa cum se intampla astazi. In mod cliseic, cred ca adevarul ar trebui sa fie undeva la mijloc. :) Cum am mai comentat si la alte articole, cred ca este inflatie de doctori si cercetatori.

        Dar nu cred ca trebuie sa cautam sa fim mai integristi decat sunt cei de la universitatile din occident.
        Cred ca la nivelul la care suntem noi ca natiune tanara, relativ saraca si cu o (sub)cultura marginala a Europei, si care a mai si indurat 42 de ani de decuplare de la lume datorita comunismului, cred ca este suficient sa ne propunem sa nu mai plagiem, ca prim pas, si sa putem sa publicam in publicatii ISI, ca al doilea pas. Nu cred ca putem sari etape de dezvoltare.

        Si asa cum au scris si alti comentatori, multe lucruri s-ar rezolva daca s-ar elimina privilegiile de casta alre doctorilor din sistemul de stat.

        • Nu am negat titlul de doctor per se.
          Intrebarea majora este de ce trebuie sa fie el legat de studii reglementate? Si, mai ales, de ce trebuie sa dureze atat de mult?

          Avand in vedere caracterul profund de echipa al stiintei de astazi, capaqcitatea stiintifica a unei anumite persoane nu poate sa derive cu preponderenta din efortul sau personal – oricat de mare ar fi.
          Un extraordinar academician, cu 3 titluri de doctor nu va conta pentru stiinta si nici pentru societate daca nu va sti cum sa comunice cu altii – poate mult mai putin echipati stiintific.

          Ca si in invatamantul preuniversitar, timpul amfiteatrelor si bibliotecilor a trecut. Cum a trecut si etapa duratelor de studiu fixate.

          Ca dovada este exact ineficienta invatamantului pe intreaga planeta. In ROmania e pregnant acest efect, pentr u ca societatea romaneasca nu este suficient de diversa pentru a permite reglaje extra-sistem.

          De altfel, cum spuneam, titlul de doctor nu mai ofera prestanta decat in unele locuri si in unele medii – de a caror reala semnificatie stiintiufica sincer ma indoiesc.

          Aceasta dfesconsiderare a titlului nu cred ca deriva din exacerbarea palgiatului – in Ro si aiurea – ci in din intelegerea la nivel social a inutilitatii sale, fiind rezultatul unui proces exterior domeniiuului stiintei.
          ===

          Pentru ca este o caracteristica structurala si nu una superficiala, plagiatul nu poate fi oprit. Vom opri o forma de manifestarea a sa, dar va aparea alta. Plagiatul este o forma de adaptare.

          Plagiatul este si o forma de manifestare academica a unei tare sociale.

        • Un raspuns ar fi accesul la programe de masterat si doctorat doar absolventilor in top 20% (20%? sau 10%), masteratul avand ca obiect principal prezentarea intr-o perspectiva originala a domeniului si a noutatilor, iar doctoratul sa fie conditionat de o contributie originala, transformativa si AMPLA in domeniu.
          In acelasi timp sa existe programe „fellowship” (expert, sau cercetator stiintific) accesibile tuturor celor care vor sa faca cercetare supraspecializata, intr-un sub-domeniu cu aplicatii practice sau teoretice importante (dar fara masterat sau doctorat).
          Daca intr-o generatie de 100.000 absolventi de invatamant superior ar fi 10.000 masteranzi, 10 doctori si 1.000-10.000 experti/CS care ar face cercetare adevarata, cred ca toata lumea ar fi multumita.

  16. Recitind ce ati scris constat ca e un mesaj adresat presedintelui Romaniei KWI, care ar putea primi un numar de intrare la Cotroceni. De ce va mirati ca Sorin Campeanu e ministrul Educatiei? Pai nu acelasi KWI l-a numit chiar si prim-ministru interimar in 2015? Tot acelasi KWI l-a numit ministrul Educatiei in 2020. E un om de casa a lui KWI, asa cum a fost anterior a lui Voiculescu , Ponta etc. originea fiind la statul parallel de care apartin oameni cu cariere fulminante care din caporal ajung generali in 3 ani( Olaru,Oprea) , sau parcurg drumul de la asistanet la prof.univ. in 3 ani ca un anume domn Curaj, fost si el ministrul Educatiei cu juramantul depus ,vai, in fata aceluiasi KWI.
    Problema cu doctoratele e simpla si a fost sugerata deja de mai multi cititori : sa nu se ma dea nici un spor de salariu pentru doctorat, iar doctoratul sa conteze in promovare doar in cercetare si invatamant. Nu in politie,la pompieri,in justitie,sau servicii secrete, asa-zisele institutii de forta, care au fost dezvoltate cu bani multi de la buget de toate guvernele in ultimii 30 de ani ,in detrimental educatiei si sanatatii. Lipsa de educatie este cauza principala a ceea ce este Romania azi – o tara de mana a doua. Da, avem nevoie de o Romanie educata, dar nu se va intampla prea curand cu ministrii reciclati a lui Ponta , ca celebrele ape reziduale de la gaini!
    Nu pot sa nu vad naivitatea dlui Liiceanu care crede ca publicarea a doua cartila Humanitas “Fabrica de doctorate” si “Nu tot ei” ar misca ceva in gandirea lui KWI. Le-am citit noi cititorii Contributors, dar nu KWI. Cand? Iarna schiaza mai tot timpul, vara joaca tenis si se urca pe muntii, e ocupat! Si daca le-ar fi citit?Nu a fost KWI inventat ca politician la Grivco ca si Campeanu? Au fost colegi de clasa.

    • Dar ce treaba are Presedintele pana la urma cu ministerul invatamantului?!

      Nu inteleg de ce se baga. De fapt, banuiesc: isi inchipuie (eronat) ca simplul fapt ca este profesor il califica automat in politicile de educatie (si cercetare probabil). O eroare fatala.

      Mecanicul de locomotiva nu are cum sa fie competent in politica de transporturi a unei tari. Chiar daca este un mecanic genial,

    • Domnul Liiceanu s-a adresat Instituției, nu omului(politic, ori nu)! Altfel, foarte corect pusă problema de dumneavoastră. Mă întreb, deseori – relativ la KWI -, că niciodată nu și-a lămurit episodul PM din partea USL! Se pare că Traian Băsescu i-a făcut unmare bine, refuzându-i nominalizarea ca prim-ministru! Oricum, din ce în ce mai mult – iaca au trecut 7 ani -, KWI este dezamăgitor. Nu are stofă de președinte de republică, chiar respectând Constituția!

  17. Da, domnule Liiceanu. In Romania multe legi au fost facute de infractori pentru…infractori ! Cum altfel poate fi numita o persoana care fura ( de la altul ) iar alta care incurajeaza acest lucru ? Romania a fost condusa de multe asemenea persoane. Cu toate ca marea majoritate a romanilor le-a sanctionat, ceea ce este de neinteles e faptul ca nici pana acum natia asta nu a revenit la o minima NORMALITATE. Traim intr-o lancezeala continua si sunt slabe sperante de a vedea lucrurile schimbate in bine. Cu asemenea personaje care ne conduc…

  18. Oarecum în afara subiectului, am râs cu lacrimi când am văzut că patria noastră a reușit să prăsească ditai „Facultatea de Pompieri”.

    Din păcate cariera napoleoniană stelară a generalului de armată la arma intendență Găbiță Oprea (nom de guerre „interesul național”) a fost frântă pe neașteptate de un accident. Sperăm ca în curând să se ridice din rândurile nației noastre binecuvântate primul mareșal la arma pompeiri!

  19. Sursa raului este statul clientelar roman, care este angajatorul practic exclusiv al absoventilor si a doctorilor de la fabricile de diplome si doctorate.. Cati din cei cu diplome de la aceste fabrici de diplome si doctorate s-au angajat in domeniul privat, sau lucreaza la institute de cercetare de prestigiu? Pana nu se modifica metodologia de angajare la stat, unde nu conteaza competentele, nu conteaza „ce sti cu adevarat sa faci”, ci conteaza doar diplomele, adica niste hartii, nu se va schimba nimic in functionarea acestor fabrici de diplome si doctorate. Daca exista cerere, va fi si oferta.

  20. Chestiile alea ale lui Câmpeanu cu „momentul zero” și cu amnistia plagiatorilor sunt concepte cât se poate de moderne și progresiste. Doar două exemple:

    Ursula van der Layen ce era în 2016 ministresă a apărării a fost acuzată că a plagiat 27 din cele 67 de pagini ale tezei ei de doctorat. Senatul universității de medicină din Hanovra a decis că van der Layen a plagiat într-adevăr, dar că a făcut-o fără a face rău cuiva :) și că e vorba mai degrabă de „greselile tinerețelor” decât de o fraudă intenșionată. Parcă-s frați cu Cîmpeanu… :)

    În 2011 ministrul german al apărării Karl Theordor zu Guttenberg și apoi în 2013 ministresa germană a educației Anette Schavan au fost forțați să demisioneze pentru plagiate în tezele lor de doctorat, ce au fiost și anulate.

    Bag seamacă până în 2016 Germania a mai evoluat pe drumul desăvârșirii societății progresiste multilateral dezvoltate. Van der Layen n-a demisionat câtu-și de puțin. A dus la bun sfârșit opera de distrugere sistematică a capacităților de apărare ale Germaniei și ca o încununare a marilor sale isprăvi strategice, au făcut-o președinta Europei ca să mai demoleze un pic și acolo câte ceva pe ici și colo, prin punctele esenșiale :)

    Al doilea caz e cel al lui Biden. A plagiat cu cuvânt cu cuvânt un discurs al liderjului laburist britanic Neil Kinnock. A pretins că e primul din famila sa cu educație universitară și că a crescut într-o familie oropsită – ceea ce era adevărat la Kinnock dar nu la el. A fost prins și a trebuit să-și întrerupă campania prezidențială din 1984, chiar dacă s-a scuzat și a țipat că a fost o eroare neintenționată.

    În 1988 și-a încercat norocul din nou la prezidențiale. La o întâlnire electorală a pretins într-o altercație cu un alegător că ar fi fost printre cei mai buni studenți ai grupei sale. A doua zi s-a diovedit că de fapt fusese printre cei mai slabi și mai apoi și că și-a plagiat și lucrarea de diplomă. Universitatea „progresistă” din Delaware a zis ceva bla, bla, bla dar a refuzat ferm să-i retragă diploma de avocat, Totuși Biden a fost totuși forțat de circul media să-și întrerupă campania electorală. În amvbele cazuri scandalurile au fost pe prima pagină a presei și în deschiderea buletoinlor de știri. Mde, vremurile barbariei și lipsei de compasiune :)

    În 2020 media a escamotat cât a putut scandalurile de plagiat, miciună și corupție ala lui Biden. Acuzațiile dovedite de fraudă au fost categorisite ca „atacuri perfide ale extremei drepte” și au scos din bască tot soiul de „experți” și chiar laureați de Nobel care să explice pe îndelete noroadelor că nu poți să-i iei gâul unui gigant politic ca Biden pentru niște „minciunele” (vorba ui Ponta) și „mici greșeli ale tinerețelor” făcute pe vremea când era tânăr și necopt la minte în jurul vârstei de 40 de anișori :)

  21. Ministru psd nu ajunge oricine, încât, nărăvurile îi rămân pentru totdeauna. Liberalii care l-au făcut iar ministru pe acest Sorin C. au dat o palmă zdravănă PNL-ului, crezînd că dau o lovitură psd-ului.

    • Și pentru mine a fost o surpriză plăcută. Nu-mi trecuse prin cap că poate exista o astfel de „facultate”.

      Oricum potențialul neexplorat încă e imens: Se pot face foarte bine și Facultatea de Pompe Funebre, sau cea de Taximetrie & Taxidermie :), Academia Națională a Tarabagiilor de ce n-ar merge? Că doar iața cere cadre specializate… Pot fi de asemenea recunoscute meritele excepționale în bransă prin acrdarea titlului de doctor în vidanjare…

      Totul e să-ți lași imaginația să zburde în voie…

      • Lasind fantezia sa se zbenguie strengareste, ma intreb daca “Academia Infractorilor Romani” ofera titlul de doctor. Problema titlurilor nemeritate ar putea fi rezolvata cit se poatede simplu. Diploma ramine, dar schimbam institutia emitenta pentru a reflecta judicios cunostintele, abilitatile si profilul moral al posesorului acestui titlu.

  22. De acord, e cam ciudata atitudinea asta pasiva in fapt si apriga declarativ.
    „Suna” a abureala de la o posta!
    Unde vad eu altfel e acea conditie de parcurs stralucit in facultate.
    Sunt facultati si facultati, poti sa ai note mari (parcursul e reflectat de note…sau vedeti altcumva evaluaera parcursului?) un 7 de la o „faculta” serioasa poate sa valoreze mult mai mult decat paispe de 10 de la o fabrica de diplome.
    Sau poate, cum zicea si alt comentator, parcursul profesional iti dezvaluie ulterior o tema care te pasioneaza, ai sansa sa te poti specializa atat de mult incat sa produci ceva nou, inchegat, util.
    Sa n-o faci sub forma unui doctorat (unde se presupune ca esti indrumat de alt specialist, mai bun ca tine) ptentru ca nu ai fost stralucitor in facultate?
    Gasim suficiente exemple de oameni cu un parcurs scolar modest si care au devenit apoi extrem de respectati ..ma rog, nu stiu daca au fost hipnotizati sa-si ia vreun doctorat, cum e pe la noi.
    Al doilea aspect este cel al titlului tezei de doctorat a dlui Ministru.
    Unora poate le pute titlul, nu este vreun savantlac care sa-ti inspire admiratia „din prima”, vreo „chestie” cu un titlu maret…dar este pe o problema reala, rezolvarea ei nu este foarte facila.
    Oare nu ar fi mai sanatos sa ne aplecam mai din greu si asupra unor „chestii” care rezolva probleme?
    Ca merita sau nu un titlu de doctor, nu stiu…dar faptul ca titlul e ala care e nu e vreun argument care sa aiba legatura cu toleranta zero, cocolosirea plagiatorilor…mai degraba cu faptul ca dl Campeanu era , poate, mai potrivit la agricultura :P Care si ea, biata agricultura, n-ar merita niciun titlu de doctor… nu e de acelasi rang cu filosofia, sa zicem?

    • dvs glumiti?! puteti alege ceva din discursurile ideatice publice ale d-lui prof univ rector doctor SC? eu nu; il stiti pe dl amintit in calitate de inventator, inovator, antreprenor etc vreo realizare anterioara in mediu privat? nici eu

    • Hai să fim serioși!

      Câți studeni de 7 au ajuns vreodată genii în domeniul la care au fost în a doua jumătate a „clasei” au ajuns vreodată cu adevărat străluciți în domeniul lor?! Astea cu prostul clasei care descoperă nu-ș ce perpetuum mobile sunt legende. Eu nu am văzut și nici nu am cunoscut niciun caz.

      Cerința ca omul înscris la doctorat să fi fost măcar în primul sfert al anului său în facultate mi se pare una cât se poate de rezonabilă. În lipsa ei s-a facilitat inflația de „doctori” făcuți la normă în toate domeniile imaginabile.

      Sigur că pe lângă asta vor trebui închise cel puțin 90% din „școlile doctorale” de azi, respectiv de limitat drastic numărul celor ce pot îndruma doctorate și al numărului de cleinți al acestora. De fapt cred că ar tebui mesr mult mai departe țși concediați din felie „profesorii” ce au avut avut simultan înscriți la doctora mai mult de 10 inși. Simplu fapt că au putut „păstori” atâția gorobeți e o dovadă clară a fraudei premeditate.

      • Sunt o groaza de genii care au avut probleme in facultate, ba unii nici nu au facut facultatea.
        Mark Twain, GB Shaw, W Faulkner, J Brodsky, Henry Ford, Steve Jobs, Bill Gates sunt suficienti? Benjamin Franklin stiti cati ani de scoala a facut? Edison? Faraday?
        Pasiunea si plictiseala sunt totul :P

  23. Deci, daca vocea domnului Gabriel Liiceanu nu are rasunet la inalta poarta , concluzia este clara si pentru mine personal a fost clarificata imediat dupa revolutie cand am vazut sacalii si hienele rosii „tranformandu-se in papagali galbeni, cameleoni verzi, portocale mecanice si alte dracovenii , problema si durerea este ca am stat ca prostii 30 de ani si ne-am uitat la ei cum arunca cu zoaie si noi i-am ajutat din 4 in 4 ani sa se tina de ciolan si sa otraveasca tot ce ating , daca ar trai conu Caragiale ar face apoplexie nestiind de ce „subiect” sa se ocupe primajdata pentru intaia oara , am avut sperante mari in 90 si toate s-au dus pe apa Dambovitei Bravos natiune HALAL SA-TI FIE!

  24. Hai sa ne amintim de Klaus; primar la Sibiu (provincial), adus in prim plan de Antonescu care a decis ca USL isi imparte PM si Prededentia astfel KWI , FDGR a devenit PNL candida la PM si Geoana Presedinte mana in mana (politruc). In Sibiu, am rude, parerile sunt impartite, a performat, zic unii, schimband fata unui oras mediu contra 6 case (parvenit), dupa care 0 realizari pana a fost pus prededinte de PSD pentru ca Ponta si ai lui si-au batut joc de alegatori.
    Primul mandat nimic: notabil o sedinta de guvern, o plimbare la Universitate si un mare blat cu fostii partenerii de alianta.
    Al 2 lea mandat la tv P S D rostit rar si Romania educata cu un plagiator devenit ministru.
    Cat despre atributiile conform Constitutiei intreaba-l pe colegul lui de USL Dragnea care i-a luat jumatate din ele fara ca el sa zica nimic.
    Cat despre atacul la mine, nu am nimic de comentat.

  25. Profesorul Liiceanu ar trebui sa-l trateze pe Presedinte de sus, ca de la Profesor Universitar la profesor de liceu.

  26. Domnule Gbriel Liiceanu cred ca nu aveti imaginea completa a dimensiunii fraudelor intelectuale si cat de departe au dus aceste fraude. Plagatul a fost inceputul si a reprezentat baza piramidei create pentru promovarea politicienilor in functiile principale ale statului. Ele au condus apoi la promovarea politicienilor in functii academice si chiar ca membrii ai Academiei Romane. Asa ne putem explica cum pentru alegerea ca membru corespondent la Sectia de Stiinte Agricole si Silvice este ales un politician de varf, domnul Valeriu Tabara. Din 1990 a facut in permanenta politica. A fost Presedinte de partid, parlamentar 4 mandate, ministru. Ne intrebam cand a avut domnul Valeriu Tabara timpul material sa faca cercetare, sa scrie lucrari stiintifice, sa conduca doctorate s.a. Domnul Presedinte al Sectiei de Stiintre Agricole si Silvice din ACADEMIA ROMANA a facut si un simulacru de selectie a dosarelor pentru a devini membru corespondent dar a uitat sa tina cont de grila de evaluare care ar fi trebuit sa reflecte adevarata valoare stiintifica si opera stiintifica a candidatului. Atunci este usor de imaginat ca domnul Sorin Campeanu, cand se va retrage din politica, tinand cont ca a fost sustinut de mai multe partide politice sa doreasca sa devina si chiar sa devina membru al Academiei Romane, cu atat mai mult cu cat este deja membru a trei dintre academiile de ramura.

  27. Să vorbești despre „România educată”, eradicarea, gravitatea plagiatului etc., iar ministru la educație să fie Câmpeanu, mi se pare absolut sinistru. Noapte bună!

  28. Este evident ca tot ce a spus,, președintele ” sunt lucruri mincinoase, menite sa inducă în eroare. Și mai sunt și alte intrebari:președintele grivco? Susținător profund usl? Afacerile lui murdare din Sibiu? Mai mult prin funcții decât exercitând profesiunea de profesor. Din zona asta vine tovarasul. As vrea sa urmăriți, domnule Liiceanu,, și noile pasiuni ale corect poltice, verzi, de mediu ale președintelui. Este cel mai mare mistocar dintre președinții de pana acum.

  29. In acea tara nu se fura (sau s-au furat) numai doctorate, titluri (universitare, academice, posturi de conducere in toate ramurile economice si socialer din tara, etc.) dar si case (destinatarul articolului – cel care l-a numit din nou pe Cimpeanu ministru al invatamintului) este, se pare, un astfel de exemplu – si terenuri, care trebuiau retrocedate, si substante active din substante dezinfectatnte, etc… Ce mai, se fura tot!!! Romania este condusa de catre un aparat de stat bandit, care nu are nici o retinere in a savirsi banditisme din ce in ce mai mari.

  30. GEORGETA Daca mi-ar arde de gluma ar trebui sa intrebșda de unde stiu acesti domni si doamne ce gandesc eu despre dl Campeanu cel care oface invidioasa nu numai pe dna Andronescu ci chiar pe Pop alt fost ministru al Educatiei,Da,ma alatur si eu celor scrise de dl Liiceanu ,dar si celor care sustin aceasta dezbatere atat de interesanta,dar-de ce nu-dureroasa

  31. Am fost doctorand in literatura romana in Romania si sunt in stadiul de disertatie la o universitate de elita din SUA in literatura engleza. In Romania am intrat la doctorat la 23 de ani, nici nu stiam ce vreau pe lumea asta, m-am strofocat sa scriu niste lucrari si am luat examene. Insa conducatorul meu de doctorat NU era expert in perioada despre care scriam, asa ca nu m-a ajutat cu nimic – nici bibliografie, nici sfaturi. Tot ce scriam era minunat. Aveam senzatia ca daca ma apuc sa scriu despre fotbal o sa treaca-mearga si aia. Asa ca am abandonat fiindca nu ma puteam motiva sa mai continui singura. Repet, nu aveam nici 25 de ani. Partea cea mai trista este ca stiu ca daca nu abandonam si continuam sa o lalai, as fi devenit cu siguranta un doctor in literatura romana in Romania. Tot ce trebuia era sa scriu maculatura. Am plecat din Romania si am ajuns dupa mai bine de un deceniu sa fac un doctorat in SUA. Conducatoarea mea de doctorat este experta in perioada pe care o studiez. Imi evalueaza fiecare cuvant si virgulita din fiecare lucrare predata. Imi da sa citesc nenumarate articole si ma pune sa editez fiecare capitol de vreo 5 ori, cateodata schimbandu-l esential. In acelasi timp, stie si sa-mi dea libertate, iar eu scriu ceva care nu prea s-a mai facut, asa ca bibliografia teoretica o aplic aproape direct. Ca sa ma ajute, se documenteaza si in asta. Intre timp ma si promoveaza, asa ca merg la conferinte internationale in domeniul meu unde vin, tot asa, universitati de elita din Europa, Australia si Canada. La inceput nici nu imi venea sa cred ca imi vad numele in asa contexte. Asta inseamna cercetare academica. Nu scrierea de tomuri plagiate si baterea pe burta. Sa ii fie rusine si lui Iohannis si lui Campeanu. Noi cei care muncim pe bune in strainatate pentru doctoratele noastre nu vrem sa fim asociati cu alde Ponta, Oprea, aia de la Politie, etc.

  32. Toate cele scrise de autor sunt corecte si adevarate, desi nu mai justifica nicio reactie ulterioara: ce se mai poate spera intr-o societate precum aceea descrisa in acest articol, cu functiile vitale ocupate de personaje compromise, pana la cel mai inalt nivel?!
    N-am inteles insa de ce nu s-a pus punctul pe ‘i’ in cazul statutului actual al doctoratului, acela de ‘ciclu superior de studii universitare … organizat pe langa institutiile de invatamant superior…’ (asa-zis ciclu 3 al ‘Procesului de Bologna’). In fapt, desi oficial acesta exista in RO din 2006, pasul hotarator aici l-a realizat ministrul ASCR-PNTCD-PNL-USL in functie in 1999, prin restrictionarea organizarii doctoratului exclusiv in mediul universitar. Dupa aceea, avand activitatea doctorala inclusa in norma cadrelor universitare, nu a mai fost decat un pas pana la conducatori de doctorat cu 20-30 doctoranzi simultan. Despre ce finalitate a doctoratului precum ‘dezvoltarea cunoasterii prin cercetare stiintifica priginala’ mai poate fi vorba in aceste conditii?
    Demnitatea atat a doctorandului cat si a conducatorului de doctorat nu vor mai fi restabilite pana cand nu se va adopta o norma de bun-simt pentru numarul maxim de doctoranzi condusi in acelasi timp de un conducator de doctorat, e.g., 3 (corespunzand cate unui doctorand aflat in fiecare din cei 3 ani ai ciclului respectiv). Iar asa ceva nu mai este decis exclusiv de presedinte, de guvern sau parlament, ci de fiecare membru de consiliu al unei scoli doctorale. Si asa vom vedea daca avem compromisi numai la varful statului si al institutiilor sale reprezentative, sau chiar si mult mai jos …

    • @Camelian Propinatiu _ „E literar normal…”

      România este statul din Uniunea Europeană cu cel mai mic număr de absolvenți de învîțîmânt terțiar la mia de locuitori.

      Din comentariul dumneavoastră se înțelege că sunt totuși prea mulți. Nu mi-este clar după ce criterii a fost stabilit asta, dar aș fi interesat să aflu care este numărul optim „normal” de absolventi pentru România.

  33. S-a adresat unei persoane care de cind e primar si apoi presedinte tine blocat postul de profesor la Sibiu.
    Vi se pare normal? Si i se cere „premierului de la Grivco” sa faca ceva mai mult decit bla-blauri?
    Invatamintul romanesc superior nu mai are nici o universitate in primele 1000 in top Shanghai. Si de citiva ani sunt tot in cadere.
    Cum a ajuns Gabriel Oprea Doctor? Dar Ponta? Ca doar au avut conducatori de doctorat. Ca doar pentru a te inscrie la doctorat a fost nevoie de un dosar cu sina in care ai pus note, referinte si dovada ca ai facut un master, apoi, dupa validarea dosarului o fi fost si vreun examen.
    Stiti vorba aia, nu e prost cine cere, cie prost cine da?
    De ce sunt condamnati numai plagiatorii si nu si cei ce le-au coordonat lucrarile de doctorat? Acestia de ce sa mai aiba dreptul sa mai conduca doctorate?
    A fost condamnat dupa 89 Eugen Barbu pentru plagiatul sau? Sau Ion Gheorghe pentru plagiatul din Lao Tse?
    Stiti vreo persoana de notorietate care a renuntat in semn de protest la doctoratul sau pentru a nu mai fi coleg/colega cu pletora de doctori copiatori?
    A fost dat afara din Academia Romana marele academician Barladeanu?
    A fost dat afara din barou Adrian Nastase dupa ce a fost condamnat?

  34. Ma doare naivitatea dvs domnule liiceanu.
    Problema este veche. Meteahna este si mai veche.
    Si inca nu se merge in ” adancul” listatilor si oficializatilor doctori in ceva. De la marii impostori, in parte enumerati de dvs, la micii impostori ce populeaza varii institutii publice. Sunt doctorate date inafara domeniului de competenta,sa zicem dobandit prin specialitatea facultatii absolvite. Ce spuneti de doctorat in medicina dat unei persoane cu studii firave in ale contabilitatii?
    Cum erau ai nostri vechi inaintasi, care apucau drumul sinuos si greu al unei teze de doctorat dupa ce aveau ceva ani de experienta in domeniu??
    Acum pare aiurea..generatia adulta tanara si f tanara este extrem de grabita in a bifa titliri, si prin asta venituri materiale.
    950 de lei nu sunt un capat de tara, ar zice unii.
    Si totusi, la atatia amar de doctori in ceva, se strange un procent bun de a fi utilizat in scoli si licee si gradinite si laboratoare de cercetare din institutiile de invatamant, etc, etc.
    Cred ca mai simplu ar fi sa ni se ia noua, celor fara de doctorat, care insa avem vechime in campia muncii,un procent din salariu, iar indemnizatia de doctorat sa fie anulata.
    S-ar incumeta cineva sa faca ceva practic in acest sens?
    Repet: mergeti in structura institutiilor publice si va veti minuna de ce fauna de doctorate acordate veti gasi.
    Vinovat nu este aplicantul, nu.
    Ci marii nostri profesori universitari, conducatorii de doctorate care accepta candidatura!
    Si inca nu am intrat in discutia: cat mai costa domnule azi un doctorat???

    • „Ci marii nostri profesori universitari, conducatorii de doctorate care accepta candidatura!”

      Pai accepta candidatura, pentru ca sunt remunerati la doctorand, indiferent daca rezultatul este valoros stiintific sau nu…
      Cum am zice noi, astia mai cinici de pe piata privata: „Free money!”

      Cu cat doctorandul este mai slab cu atat este mai avantajos pentru conducatorul de doctorat, pentru ca are el insusi mai putine batai de cap. Ii da sa copieze din niste articole publicate anterior de el (sau de altii) si a scapat de el. Dar daca are un doctorand bun s-ar putea sa il ia la intrebari si sa il puna la munca…

      • Asemenea lucruri sunt posibile tocmai pentru ca de fapt societatea nu mai are nevoie de doctorate. Altfel ar exista o reactie concreta a celor care au nevoie de persoane cu titlul de doctor. Dar din pacate o asemenea nevoie nu exista.

        • @Dedalus
          De acord.

          Probabil ca titlurile academice vor deveni desuete, asa cum au devenit desuete si titlurile nobiliare (aristocratice). ἄριστοι in greaca inseamna „cei mai buni”, deci „meritocratia” de alta data, daca ar fi sa „traducem” termenul in limbajul nostru post-modern.
          In mod similar „meritocratia” contemporana bazata pe titluri universitare dovedite probabil va deveni desueta si va fi inlocuita de o noua clasa, a celor care pot sa faca ce li se cere fara sa mai trebuiasca sa dovedeasca asta cu titluri formale.

          • Da. Sunt semne ale acestei noi stratificari profesionale (si sociale, pana la urma) in functie de ce poti demonstra ca stii sa faci, nu in functie de diplome.
            La orizont se vede crescand si noua profesie de „Coach” (!), care in curand va da nastere si „antrenorilor de invatare”.
            ===
            Statul pierde guvernanta educatiei. Este o pierdere lenta si subtila, dar este.
            Cele mai inspirate universitati se vor alinia aceste tendinte, cel mai probabil. Vor deveni furnizoare de metode de invatare specializate, nu de cunostinte.

  35. Ma mira ca jurnaliștii de investigație n-au scormonit pana acum sa afle macara titlul tezei de doctorat al domnului ministru. O fi ea secret de stat dar in România sau pe aiurea trebuie sa fie pe undeva un fost coleg, un asistent de la facultate sau o secretara sau un profesor pensionar care știe.

  36. Excelent, dar nu creed ca se va putea face ceva. Fenomenul e prea extins. Mai toti politicienii (indiferent de partid) sunt afectati. Direct sau prin prieteni, rude. In aceste conditii, e foarte greu sa iei masuri impotriva plagiatului, plagiatorilor si doctoratelor false.
    Solutii sunt multe. Trebuie sa ne gindim ce se poate aplica. Ce poate fi votat de majoritatea parlamentara. Fara probleme in colaitie si sa stopeze nebunia, in acelasi timp. Pentru ca este o nebunie. Oameni capabili sunt blocati (nu e mita, pretexte politice), iar lichelele ajung doctori. De 30 de ani, acelasi fenomen. S-a creat o crusta de ticalosi in functii, uniti de aceeasi practica: furt (intelectual si nu numai), mita, luxura. In toate domeniile si la toate nivelele; in special la etajele superioare.
    S-a prezentat in postari multe solutii. Bine ar fi sa se aleaga doar cele ce pot fi aplicate si care sa asaneze mlastina doctorilor si doctoratelor, curmindu-se si practica plagiatului. De la radacina.
    Cred ca ar trebui sa se defineasca mai bine categoria celor ce pot sa se inscrie la doctorat. Doar cei din cercetare si invatamitul universitar. Apoi, ar trebui o practica de minim 10 ani, pentru a te putea deveni doctorand. Cu rezultate stralucite in activitate. Inscrierea trebuie sa fie o recunoastere a activitatii deosebite de pina atunci. (Nu se inscrie cine vrea, cind vrea, la ce profesor /universitatea vrea.) In sfarist, nu toate universitatile sa aiba dreptul de a „produce” doctori.
    Cei care au doctoratul, dar nu lucreaza in cercetare sau invatamintul superior, sa nu aiba nici un drept financiar suplimentar datorita titlului.
    Promovarea in administratia de stat sa nu se faca in functie de titlul stiintific sau de lucrarile publicate. Sa fie urmarite doar rezultatele profesionale.
    Si ministrul ar trebui inlocuit. Activitatea sa de pina acum, arata ca protejeaza plagiatorii si doctoratele cumparate. (Perntru ca asta e adevarul. De ce sa ne ascundem dupa deget? E elegant sa vorbim frumos, dar adevarul e mult mai crud. Exista o piata a doctoratelor, ce intretine plagiatul. Pina nu o desfiiintam, nu se poate face nimic. Unde se spala bani astia?)
    P.S. Poate sa vina ministru doamna Sercan?

  37. Si daca tot spunem lucrurilor pe nume: „doctoratele se vind si cumpara ca la taraba”, sa limitam tentatia pentru profesori.
    Profesorii care au dreptul sa ia doctoranzi (numai din universitatile acceptate, nu de la toate universitatile), sa nu aiba dreptul, prin lege, sa ia mai mult de 3 doctoranzi pe serie. O serie fiind de 3-5 ani.
    Pina cand nu recunoastem caracterul infractional al vinzarii de doctorate si coruptia mediului universitar, nu vom putea face nimic.
    Si va trebui ca organele de ancheta penala, sa caute modalitatea de spalare a banilor, pe care domnii profesori o utilizeaza. In plus, trebuie sa se cerceteze si sursa de finantare a „doctoranzilor”.
    A’ta e’te!
    Coruptie generalizata, care afecteaza tot mediul universitar si care influenteaza „serviciile” si administratia publica. (Plus Justitia.)
    Sa lasam vorbele frumoase, elegante.
    Furt! Coruptie! Mita! Impostura!

  38. Solutii miraculoase nu exista . Tema in dezbatere ne este foarte corect prezentata chiar daca partial . Singura solutie este aparitia unui moment Zero ca parte a unui nou inceput . Semnalele politice trebuie sa contina aceasta cutuma . A incerca sa pedepsesti modalitatile trecute ce tin de nerespectarea unor cutume din invatamintul de tot felul nu se mai poate face .Nu poti pedepsi doar detinatorul diplomei in cauza . Daca faci asta implicatiile sunt enorme si procesele ce vor aparea vor fi nesfirsite. Colegi de facultate , colegi de doctorate , profesori implicati sau nu in emiterea unui titlu , secretare si secretariate , famiiile celor ce au capatat o diploma ,cei care s-au folosit de detinatorii de diplome pe paliere disctinte de competenta , profesori asociati , conduceri si proprietari de Facultati de tot felul , colegi de serviciu la locul de munca , un intreg ,ce daca au fost implicati fie ca si cunoscatori ai subiectului devin parte in reclamatiile ce vor fi facute la nesfirsit .Zicem Stop si o luam de la capat , prin aparitia unei noi legislatii unde pedepsele trebuiesc si ele aduse la zi . Faci asa – platesti din greu . Trecutele nonclaritati sau eludari ale legii, pe acest subiect , trebuiesc lasate in urma(oricum nu pot fi pedepsiti ) . Este datoria politicului si poate chiar a presedintelui de a cere transpunerea in fapte , ca si aparitie a legilor, in domeniu . Asteptam sa vedem . Chestiunea politicianista cum ca vom face , vom drege mnu se mai sustine . Punct si de la capat . Pina la urma , vreme trece , vreme vine si o data cu ea vor disparea incet ,incet si cei care au beneficiat sau au sustinut frauda intelectuala .

    • evrika ! cogito, ergo sum ! ce sa i mai pedepsim pe criminali, nu mai intoarcem mortul de la groapa. ce sa i mai pedepsim pe hotii si borfasii ce v au lasat fara izmene, sa ncepem de la zero, napircile cu vilele si casele furate, iar dvs (mafalda) incet, incet sa va cirpiti bracinarii (asta daca nu si dvs (mafalda) sinteti o napirca mai veche sau mai noua)

    • Pesemne n-ati muncit pe brinci la un doctorat serios in strainatate daca faceti asemenea propuneri. Asta este complicitate la frauda si impostura, promovarea incompetentei unor nulitati absolute care au ajuns sa creada ca merita titlurile obtinute ca prin minune in detrimentul oamenilor cinstiti, harnici si cu ceva talent. Exista detinatori de “doctorat” incapabili sa scrie o pagina, un paragraf cu sens in domeniul in care au obtinut acest titlu! Loaze gaunoase ajung sa se creada genii in lipsa unei comunitati profesionale normale care sa-i ajute sa constientizeze cam pe unde se afla de fapt.

    • „Colegi de facultate , colegi de doctorate , profesori implicati sau nu in emiterea unui titlu , secretare si secretariate , famiiile celor ce au capatat o diploma ,cei care s-au folosit de detinatorii de diplome pe paliere disctinte de competenta , profesori asociati , conduceri si proprietari de Facultati de tot felul , colegi de serviciu la locul de munca , un intreg ,ce daca au fost implicati fie ca si cunoscatori ai subiectului devin parte in reclamatiile ce vor fi facute la nesfirsit ”
      Superb spus, banuiesc ca in 1990 apreciati in acelasi mod de gandire ca nomenclatura nu poate fi data la o parte deoarece nu pot fi pedepsiti 4 milioane de comunisti. Atunci a urmat o bata in cap studentilor, taranistilor si celor care poarta ochelari. Acum banui ca e mai simplu, deh, numere mult mai mici….

    • Va inteleg nemultumirea , dar pedepsirea este practic imposibila . Sunt de acord ca nu este cusera treaba , dar nu avem cum proceda in alt fel .Trebuie sa asteptam trecerea timpului sau oferirea pentru un singur ciclu electoral , intregii puteri partidelor USR si PNL si alegerea unui presedinte din rindul celor doua ,nici nu are importanta numele .Daca cetatenii tarii ofereau partidelor de dreapta USR si PNL intreaga putere ,la nivelul unui procent de peste 60 de unitati ca si vot in Parlament , atunci ar fi putut fi schimba Constitutia tarii si puteau fi schimbate si toate legile organice .Lucrurile puteau lua o alta turnura . Constitutia si modelul de functoionare al CCR trebuie si ele schimbate .CCR deja a facut imposibila declansarea de alegeri anticipate , a facut imposibla reducerea pensiilor speciale ale magistratilor si asta doar la nivelul deciziilor cu mare vizibilitate la electorat . Nu a fost posibila aceasta schimbare si vinovatii se cunosc . Pentru un singur ciclu electoral merita facut asta , daca nu cumva vom avea o surpriza venita de dincolo de Prut .Orisicare incercare de condamnare a unor presupuse Teze Doctorale ilegal obtinute nu numai plagiate (este o diferenta )declanseaza procese cu implicatiile pe care le-am aratat deja .

  39. Oare, numai miniştrii sunt vinovaţi în domeniul doctoratelor false? Mediul academic, în speţă conducătorii de doctorat, nu sunt vinovaţi cu nimic? Sau ei doar iau banii, dar vinovaţi sunt alţii? Câtă ipocrizie!

    • Ei da, ați pus punctul pe „i”. Ipocrizie este să vorbești (numai) despre doctorate, fără nicio discuție despre licențe. Atât în România socialistă cât și în cea de-a doua republică, lucrările de licență erau copiate de sute de ori, de către promoții succesive sub atenta oblăduire a profesorilor îndrumători care mai recomandau pe alocuri schimbarea titlului vreunui capitol, inversarea acestora și alte asemenea tertipuri. Cunosc îndeaproape cazul unei instituții tehnice de învățământ superior (militar), unde prin anul III îndrumătorul îți oferea două-trei lucrări de licență mai vechi din care să-ți alegi una: trebuia copiată, adnotată, fardată pe alocuri și susținută. Astfel deveneai inginer, activ în bravele forțe armate.

      Ipocrizie este reglementarea care cere unei lucrări de licență elementul de noutate (originalitate) științifică, cu alte cuvinte, niște cerințe care presupun cercetare îndelungată, nicidecum frecventarea unui modul de licență. Ce noutate științifică poate elabora un student la fizică nucleară, la TCM sau la contabilitate-bănci?

      Ipocrizie este să ceri verificarea a mii de teze doctorale în condițiile în care și acelea dovedite deja plagiate, nu se mișcă (aproape) nimic împotriva impostorilor. Ipocrizie este și să fii absolventul fraudulos al unui examen de licență obținut în condițiile descrise mai sus, pentru ca apoi să vituperezi inocent împotriva „doctorilor” ieșiți pe bandă rulantă.

      Probabil că majoritatea covârșitoare a universitarilor din cele două republici și-au plagiat teza de doctorat. Involuntar sau nu. La urma urmei, cultul plagiatului a fost profesat cu înduioșătoare nonșalanță. Dacă prin aceasta, rangul lor universitar este lovit de dol și, ce ar trebui să se întâmple cu titlul de licență/master al foștilor lor studenți?

      • de acord, este absurd sa pretinzi de la TOTI absolventii sa vina cu contributii stiintifice originale la diploma de licenta, insa poate fi cerut un capitol in care sa descrie noutatile (discutarea unor articole publicate de altii in propriile cuvinte) din ultimii 5 ani si implicatiile posibile. Important este ca atat partea generala cat si prezentarea noutatilor din domeniu sa fie scrise cu cuvintele autorului, sa treaca prin filtrul gandirii lor, altffel invatamantul superior nu are rost.

  40. Cu mulți ani în urmă pe când locuim în Illinois, am fost într-un week-end în excursie la Saint Louis. Pe drum am oprit undeva la marginea orășelului Bloomington-Normal să luăpm cina la o terasă. La radio era o reclamă foarte haioasă a „universității” locale. Am râs împreună cu soția mea cu lacrimi. Ea era pe atunci în procseul de echivalare a diplomei ei românești – o scamartorie birocratică relativ stufoasă, de care nu fisesem conlștient pentru că de acreditarea diplomei mele se ocupase compania la care lucram atunci. Un domn cu o voce profundă spunea ceva de genul:

    „Noi suntem singurii care avem cu adevărat încredere în tine. Spre deosebire de toți ceilalți noi nu-ți cerem să dai examene, să prezinți lucrări scrise sau alte asemenea meschinării. Noi știm de la bun început că tu ești cel mai bun și că meriți pe deplin o recunoașterea experienței tale de viață și a abilităților tale unice & excepționale.” După care o voce feminină mitralia profesionist: ” Titlul de BA sau BS $1999.99, titlul de MA sau MS 3999.99 și cel de PhD 9999.99 – plătibile în cash sau rate cu 0% dobândă pe 12 ,iuni. Diploma, cipilica și pelerina de absolvent sunt incluse în preț înpreună cu o fotografie cu decanul facultății la înmânarea diplomei. pentru contact , telefon ###-###-####, de Luni până Vineri între 10 AM și 10 PM CDT” Ceva de genul ăsta mi se pare o soluție cât se poate de rezonabilă penrtu cei ahtiați de o patalama de pus în ramă desupra biroului :)

    Partea și mai amuznată e că în Indiana vecină, există un oraș cu același nume (Bloomington) care are o universitate pe bune și destul de bine cotată… Am cunoscut mai târziu pe cineva absolvent de Bloomington IN și nu m-am aputut abține să nu-l întreb râzând la care Bloomington a terminat :) ? A râs și el, nu s-a supărat.

  41. Revelator, în chestiune: „Acum câțiva ani, când excedat de timpul pierdut pe la cozile unei instituții publice am apelat la o… scurtcircuitare a birocrației (sau, în limbajul actual, am recurs la un banal „trafic de influență”), am fost primit vreme de vreo zece minute (cât dura operațiunea birocratică) în biroul șefului – unde se mai aflau și alți solicitanți de „favoruri” (înțelegând astfel de ce ne petrecem atâta timp pe la cozi!) – care avea – îmi dau cuvântul că nu exagerez – doi pereți acoperiți de diplome, frumos înrămate, așezate nu pe criteriul rangului de studii, ci pe cel al „penetrației vizuale”. Știind cu ce mă ocup, „șeful” și‑a dat frâu liber discursului (avându‑mă la mână), prezentându‑mă celorlalți de față ca pe un confrate, invocând mereu expresia „noi, intelectualii”, explicând cu mândrie sorgintea fiecărei diplome, semnificația ei etc.
    M‑am făcut tot mai mic, nu datorită sentimentului firesc ce îl simțim în fața funcționarilor cu cotiere ori a parveniților, ci pentru că s‑a încins o discuție gen „fudulie” cu ceilalți prezenți, și ei etalându‑și verbal… competențele „diplomatice”, din care a rezultat că eu eram cel mai slab pregătit, nu aveam acasă prea multe atestate, cu excepția unei banale diplome de licență după doar patru ani de studii universitare și un doctorat ce nu avea înscris nici un calificativ (gen „magna cum laude” ori „summa cum laude”), atât de râvnit astăzi. Iar în această situație eram singurul din acel birou, pentru că ceilalți aveau cel puțin două licențe (obligatoriu una în drept!) și mai multe masterate (în te miri ce, de la comunicare publică până la… turism cultural), jumătate din ei absolvind și Colegiul Național de Apărare.
    Ieșind însă de acolo m‑am liniștit, mi‑a revenit seninătatea, pentru că mi‑a trecut prin fața ochilor o întreagă panoplie de „oameni ai zilei” intrați în politica țării, ale căror CV‑uri musteau de diplome și certificate de „competență” în varii domenii, dar care – după cum au dovedit – nu valorau nici cât o ceapă degerată, mulți dispărând din memoria colectivă, alții supra‑aglomerând penitenciarele, alții fiind în curs de… a împărtăși una din cele două destine.
    Paradoxul face însă ca în ultima vreme închisorile să fi devenit (asemenea anilor interbelici de prigoană anticomunistă) veritabile „Universități”, de vreme ce producția de carte concepută acolo o depășește cu mult pe cea a altor spații concentraționare din lume, ceea ce nu‑i tocmai rău, pentru că astfel Copoșii ori Becalii noștri au învățat măcar să copieze!
    Așadar, cugetând astfel, am devenit ceva mai sigur pe mine când am realizat totuși că nu voi avea vreo atingere nici cu un Alexandru Mischie ori Traian Igaș, și nici măcar cu Claudia Boghicevici. Singurul compromis ce va mai trebui să‑l fac este de a mă mai intersecta din când în când cu un academician născut îndeosebi din prefețe, în fond nevinovat de titlul pe care îl poartă, un agramat care pocește înfiorător limba română, mereu conșient că pentru el nu există și posteritate, motiv pentru care își face simțită prezența acum, încercând să mai tragă sfori, să măsluiască concursuri, fudul nevoie mare de un titlu ce nu i se cuvine, pentru că nu are nici măcar complexul lui Agamiță Dandanache.
    De aceea, mărturisesc o anumită certitudine când affirm faptul că toți cei din această tipologie nu sunt intelectuali, oricâte diplome și titluri academice ar avea! La fel cum nici marea cohortă de universitari semidocți ce ilustrează actualele instituții româneşti de învățământ superior nu‑şi pot aroga calitatea de intelectuali, pentru că pur şi simplu nu pot fi intelectuali. A improviza la repezeală câteva broşurele ce devin volume doar prin grija editorului şi a tipografului (mă gândesc la „umflarea” textului prin corpul de literă, publicat lăbărțat, ca să iasă cât mai multe pagini), în tiraje insignifiante numai pentru a umple un dosar de promovare universitară (sunt personaje de acest tip care n‑au scos – pe speze proprii – mai mult de 15–20 exemplare: doar pentru comisie, eventual pentru şeful de catedră şi alți câțiva prieteni, la rigoare pentru părinți şi rude, iar în mod obligatoriu una‑două bucăți pentru vitrina de acasă, alături de diplomele arătos înrămate) etc., nu înseamnă că personajul a devenit intelectual.” (Lucian Nastasă, Cuvânt înainte, în Intelectualii din România. Configurații culturale, 2014, p. 8-10.)

  42. Ma uimeste totusi ca domnul Liiceanu nu stie cati impostori sint in CNTADCU… In cel de acum, sint mai multi decat in cel dinainte!

  43. Dumneavoastra, in acest articol, atacati numai o mica parte a banditismului din Romania, aceea din invatamintul de virf, aceea a plagiatelor la nivelul diplomelor doctorale si al titlurilor de profesori universitari.
    Din pacate, situatia este mult, mult mai complexa, fenomenul banditismului de toate felurile manifestindu-se in toate aspectele vietii din Romania.
    Romania este un stat bandit, condus de banditi, organizati cu prepondetrenta intr-o institutie bandit, numita SRI (sau Noua Securitate). Si nu poate fi altfel, pentru ca aceasta institutie a statului are ca angajati numai persoane selectate pe criterii de banditism. A fi bandit face parte din descrierea postului la SRI, si banditismul este modul oficial de actiune al acestei institutii. Si este cam la fel in toate celelalte tari din lume, numai ca aceste institutii nu au putri de pline asupra statului, cum au in Romania.
    Pentru a iesi din aceasta situatie este nevoie ca Noua Securitate sa se auto-elimine, pentru ca alta modalitate nu exista, sau sa fie eliminata ca atare de influenta factorilor externi.

  44. Trebuie sa o spun din capul locului: va admir. Ati scris „Apel catre lichele” in 30 decembrie 1989 si iata ca am pierdut razboiul cu lichelele. Ei sunt mai bine organizati, nu au constiinta si morala, au devalizat tara si cel mai rau au depopulat-o. Atunci mai aveati aliati, inca nu plecase nimeni. Acum floarea Romaniei este raspindita. Va adresati retoric in speranta la o minune? Se inghesuie cineva sa demisioneze? Ii pasa ca ii numiti lichele? Renunta cineva la banii pe care ii fura din visteria tarii? Nici daca intra la puscarie. Puteti sa-i numiti criminali, dusmanii poporului dar ei conduc acuma si nu-i deranjeaza nimic pentru simplu motiv ca nu sunteti auzit. Atunci puteati sa faceti un partid, o asociatie cu larga implicare in care sa se regaseasca cei cu aceste idealuri. Uite ca nu sunt si nu vor fi. De ce? Ati pierdut startul, nu ati avut suficient curaj, nu ati avut aliati care sa va sprijine si poate o viziune clara a viitorului acestui popor sufocat de ciuma comunista. El , poporul a plecat, si-a gasit un rost si se mai intoarce din cind in cind pentru cimitir, pentru ca vorbeste mai bine romineste decit engleza, franceza, italiana, spaniola, germana. Temporar mai vine. S-a lamurit ca aceasta corabie nu are capitan, nu are echipaj, nu are o destinatie si are multa putreziciune. Pentru copiii lor, ai acestor romani plecati, romana este o limba secundara, fara sentimente de apartenenta. Nu au facut turcii in sute de ani ce a facut acesti banditi in acesti 31 de ani. Milioane de romani au plecat in bejenie. Ei nu au doctorate, o bagatela fara importanta la emigrare. Nu-i intereseaza doctorii din Romania, si nici mizeria procesului de a obtine un titlu cu rezonanta de lichea, jigodie, puscarias. Ei cauta un loc de munca pe care Romania refuza sa il asigure (sau guvernele trecatoare au distrus ce se putea sustine, ce se putea salva). Italienii plecati in anii 50 in America si nu s-au mai intors in Italia. In ce intelectuali aveti incredere in ziua de azi? Cind scrieti ce scrieti, pentru cine scrieti? Romania pe care am parasit-o arata mai rau, mai needucata, mai nepoliticoasa, mai nelocuibila. Sigur nu asta v-ati dorit. Este rezultatul acestei lupte cu lichelele. Si va rog sa nu mai creati iluzii. In visele mele cindva ma vedeam in Romania. Acum , pentru ce?

    • @smaranda
      foarte bun comentariul. dejectiile umane au iesit la suprafata precum gunoaiele dupa inundatii, sau au sarit ca paduchii in frunte. orice om normal este dezgustat de aceste lighioane si aceasta mascarada. de ce s a intimplat asta, de ce au invins patibularii ? simplu : intr o democratie primeaza libertatea, legea dreapta si valoarea / initiativa individuala. intr un stat dominat de militieni, securisti si justitiari comunisti (aceste scursuri trebuiau rase de pe suprafata Romaniei in 89) jmekeria, lichelismul si neam prostia sint cele ce conteaza.

    • Stimată „Smaranda”,
      M-a impresionat comentariul dumneavoastră prin franchețea și „amăreala” lui răscolitoare. Orice român lucid, emigrat sau nu, își poartă în el țara precum „așchia din carne”. Simt de aceea prieteneasca nevoie de a vă răspunde. Și există oare ceva mai frumos decât o autentică intrare în dialog?
      „Cum puteți fi atât de naiv? Cum puteți crede că lichelele, rușinate în urma unui «apel», se vor retrage de la rampă? Cum credeți că, prin cuvinte doar, mai poate fi desfăcută plasa pe care clasa politică de la noi, stricată până în măduva oaselor, a țesut-o trainic peste noi de la o guvernare la alta vreme de peste trei decenii?”
      Acest reproș, pe care îl formulez cu cuvintele mele, îl aud an de an începând cu Apelul către lichele scris în urmă cu 31 de ani și până la textul acesta publicat acum două zile. Naivitatea teoretică, incapacitatea de a vedea lucrurile în adevărata lor lumină sunt scuzabile până la o anumită vârstă. După care, „inocența” ar trebui numită pe șleau „prostie”. Și mi-aș asuma-o, credeți-mă, dacă nu ar fi vorba de altceva. În cazul meu aș vorbi de o mască retorică.
      Voi începe prin a vă aminti că aproape orice text, cu excepția discursului științific, poartă o „mască retorică”. Și al dumneavoastră îl poartă de la bun început, când alegeți pseudonimul sub care scrieți. „Smaranda” poate fi în egală măsură numele unei doamne sau, ca „mască retorică”, al unui domn, poate fi numele dumneavoastră real sau numele pisicii pe care o aveți, poate fi al unei prietene sau al nimănui etc. Pe Contributors, mai toate numele comentatorilor se supun creativității unui cod onomastic. Fiecare și-l alege după ce criterii vrea. E ludic, e literar, e retoric.
      Mi-ar fi plăcut să vă gândiți că nu puține dintre textele mele publicate pe această platformă poartă, și ele, o mască retorică. De fapt cred că ați simțit asta atunci când mă întrebați (retoric!), având sub ochi textul „Toleranță zero”: „Vă adresați retoric în speranța la o minune?”
      Stimată „Smaranda”, masca retorică, pe care am folosit-o atât în Apel către lichele cât și în acest ultim „text civic”, reprezintă o adresare prin ricoșeu: adevăratul destinatar nu era pe-atunci licheaua pe care o „apelam”, ci cel căruia i se amintea tot ce pătimise din cauza ei; pe scurt, textul era adresat, prin ricoșeu, victimei istoriei, și nu „lichelei comuniste”. Era adresat „poporului român”, celui ce trebuia să audă, să-și amintească și să știe de cine are să se păzească în viitor. Era un gest de prevenire.
      Nu am fost niciodată după 1990 atât de naiv încât să cred că marile noastre lichele, care făcuseră cu putință peste 40 de ani de comunism (de la activiștii „cu mâinile curate” și până la criminalii cu soldă ai Securității), pot fi rugate frumos, cu palmele împreunate, să facă, cum ziceam pe-atunci, „un simplu pas înapoi”. Discursul de tipul Apelului – „Nu mai strângeţi o vreme, bărbăteşte, mâna colegilor voştri şi nu-i mai priviţi senini în ochi. Lăsaţi să se în¬trevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiţi o vreme stingheri. Nu mai apăreţi la televiziune. Nu mai scrieţi în ziare. Lăsaţi cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folo¬siţi o vreme vorbele „demnitate“, „libertate“, „conştiinţă“, „dreptate“, „popor“. Nu asasinaţi aceste cuvinte.” – reprezenta, așadar, o mască retorică. Nu mi-am făcut niciodată iluzia că „lichelele noastre” super-versate se vor lăsa sermonate și vor face precum personajele din romanele dostoievskiene care, sub biciul lui Dumnezeu și al cutremurului conștiinței morale, sunt atinse într-un târziu de remușcare și căință.
      Nici din textul de mai sus, pe care-l comentați cu atâta inteligență, amărăciune și luciditate, nu lipsește masca retorică. Pe care nu puțini dintre comentatori o ignoră și mă căinează (iarăși!) pentru inocență și naivitate. Textul meu spune în multe cuvinte, prin acolade retorice, ceea ce comentatorul Cristian Siwiek spune într-o singură propoziție: „Să vorbești despre «România educată», eradicarea, gravitatea plagiatului etc., iar ministru la educație să fie Cîmpeanu, mi se pare absolut sinistru”. Dar dacă procedam așa, luând-o pe scurtătură și încheind cu acel adorabil „Noapte bună!” (adică „hai, dom’le, să nu mai lugim vorba că e totul clar!”), creatorul platformei, dl Lucian Popescu, nu ar fi avut ce să publice, iar dumneavoastră, ce să comentați.
      Și mie mi se pare, ca lui Cristian Siwiek, că e „absolut sinistru” ce se întâmplă! Știu și eu, ca și dumneavoastră toți, că Sorin Cîmpeanu a fost numit acolo cu acordul lui Klaus Iohannis și uns ca ministru al Educației, la aceeași comandă din culise, de prim-ministrul Ludovic Orban. Cu declarația – „absolut sinistră” și ea – că acesta e omul care va implementa exemplar în viața românilor programul „România educată”! O vorbă din care cel care-a rostit-o nu credea o iotă și nici vreunul dintre noi, în măsura în care nu era idiot.
      Dar masca retorică mă face ca, scriind cum am scris, să par că împărtășesc perplexitatea și indignarea mea cu cele (inexistente) ale Președintelui. Cum să cred că plămada din care e făcut ca om politic e alta decât a anturajului căruia i se adresează cu cuvinte ultimative, mărețe și goale? De adresat, mă adresam, nu Președintelui, ci, prin ricoșeu (ca și în Apel către lichele), nouă, oamenilor care asistăm la această comedie sinistră care se joacă de trei decenii pe pielea noastră.

      Trec acum la punctul fierbinte al comentariului dumneavoastră. Spuneți:

      „Nu au facut turcii în sute de ani ce au făcut acești bandiți în acești 31 de ani. Milioane de romani au plecat în bejenie. (…) Când scrieți ce scrieți, pentru cine scrieți? România pe care am părăsit-o arată mai rău, mai needucată, mai nepoliticoasă, mai nelocuibilă. Sigur nu asta v-ați dorit. Este rezultatul acestei lupte cu lichelele. Și vă rog să nu mai creați iluzii. În visele mele cândva mă vedeam în Romania. Acum, pentru ce?”

      Vorbele dumneavoastră sunt teribile și adevărate. Atunci de ce și pentru cine scriu, dacă știu că jocurile sunt făcute și că bandiții se reproduc cu forța unei specii perfect adaptate („cu gheare și dinți de oțel”) la prostit și jefuit un popor? Dacă, așadar, partida pare pierdută?
      Stimată „Smaranda”, sunt unii care replică la calamitatea istorică sinucigându-se (cehul Jan Palach în 1968, la 20 de ani, dându-și foc; Liviu Cornel Babeș la noi, în 1989, dându-și foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov; Călin Nemeș în 1993 la Cluj, spânzurându-se în podul casei). Alții replică luându-și lumea în cap. Nimeni nu ne-a bătut în cuie pe locul în care ne-am născut. Fiecare, câtă vreme e liber, poate să-și facă socotelile și să se așeze, nu-i așa?, oriunde pe planetă. Alții replică rămânând locului și făcându-și un sens al vieții din a se lua de piept cu bandiții. Așa au ales să facă Soljenițîn, Zinoviev, Saharov, Bukovski. „Abia așteptam să vină dimineața anchetei, a spus Bukovski. Ardeam de nerăbdare să intru ca tancul în ei”. Așa a ales și Doina Cornea la noi. Nici o categorie nu poate fi judecată: nici cei care pleacă, nici cei care, dintr-un motiv sau altul, rămân.
      Cândva, unul dintre „bătrânii mei”, Alexandru Dragomir, mi-a spus o vorbă care mi s-a înfipt în ceier. Prin anii ’80, simțind nevoia să plâng pe umărul unui înțelept, i-am spus: „Nu mai avem țară, domnule Dragomir!”. Și mi-a răspuns: „E și țara mea, nu numai a lor!” Spunea asta neamaivând nimic din „țară” în afara amintirilor pe care le purta în suflet despre țara copilăriei și a tinereții lui. Pentru noi, în comunism, patriotismul devenise o vorbă goală, o ordinară manipulare afectivă. „Bandiții” se autointitulau „conducători iubiți”, și România îngenunchiată de ei, „patria mult iubită”. Orice regim totalitar (sau de lichele) se agață de putere făcând prostituție cu „patria”.
      Așadar, răspunsul la întrebarea dumneavoastră este acesta: „Dar e și țara mea!”. Iar tot binele pe care-l pot face eu pe lume (chiar dacă de-atâtea ori sunt zădărât, calomniat și scuipat) este legat de țara în care m-am născut. Ce să fac dacă îmi pasă de ea? Dacă viața mea capătă un sens aici și doar aici? Cum să accept că această țară, care-i dă ființei mele un temei, poate fi făcută praf de unii care, față de noi, sunt „silabe imprimate pe dos” în cartea omenirii? Tocmai ei să ne pună cu fața la zid?
      România e și țara mea. Una în care, iată, am ajuns să trăiesc extazul de a le spune în față, așa cum nu putusem s-o fac înainte de 1990, tot ce cred despre ei. Destinul meu a fost toată viața legat de cuvinte. Am intrat în istoria de după ’89 frustrat la culme de faptul că nu putusem atâta amar de vreme să spun cu glas tare ce gândeam. De aceea „mi-am dat drumul la gură” de îndată ce am putut. M-am bucurat enorm să le spun lichelelor noastre istorice, pe 31 ianuarie 1989, că sunt lichele, așa cum acum mă bucur să-i spun peședintelui nostru ales (inclusiv de mine) că, aburindu-ne cu „România educată” pentru care vreme de șapte ani n-a făcut NIMIC, se înșală crezându-ne idioți.
      Am scris cândva o carte despre „morcovul existențial” (cel care se leagănă în fața măgarului care merge după el fără să-l ajungă vreodată), în care susțineam că un om, dacă nu mai poate secreta sistemul de iluzii care face parte din metabolismul vieții, riscă să moară de luciditate. De ce-mi cereți să „nu mai creez iluzii”? Dar ele sunt sarea vieții, splendida minciună necesară a fiecărei vieți. Și cel mai lucid om din lume, câtă vreme hotărăște să trăiască, are nevoie de porția lui zilnică de iluzii. Altminteri, totul e vanitate și, știind asta, ne putem oricând sinucide în grup.
      Dar până una-alta, mai avem câte ceva de făcut. Oricât ar fi „ei” de bandiți, de organizați și de putenici, nu cred să existe plăcere mai mare decât s-o vezi pe gracila doamnă Emilia Șercan „intrând ca tancul” în cei de la Academia de Poliție care au amenințat-o cu moartea și, recent, facându-l knock out pe contorsionistul Cîmpeanu.
      Pe scurt, iertați-mi momentele de rătăcire în care ajung să cred că se mai poate face ceva în România și cu România de azi. Și lăsați-mă să închei spunându-vă o formidabilă vorbă rostită de un prieten din anturajul lui Stefan Zweig, cel care, spre sfârșitul celui de Al doilea Război Mondial, din disperare și scârbă, s-a sinucis, în 1942, într-un orășel brazilian prăpădit în care-și căutase exil: „Patriotismul lui austriac a crescut pe măsură ce Austria s-a tot micșorat, ajungând la apogeu atunci când patria lui a încetat să existe”.

      • Desi a trai azi in Romania poate fi echivalat cu a avea un handicap la nivel de individ atitudinea celor care traim in ea trebuie sa fie cea de lupta indiferent de conditia noastra cea pe care o au atletii de la jocurile paralimpice nu cea de resemnare.
        Comentariul Smarandei este subiectiv deoarece e influentat de marea decizie luata de ea de a emigra din Ro, exista o mare incitatie psihica de a selecta acele informatii rele despre Ro de azi care sa-i formeze o imagine ca e rau in Ro si ca decizia de a pleca cu greutatile sale de la locul unde s-a stabilit e buna. Practic e o selectare a perceptiei pentru a creea o imagine cat mai rea si a justifica emigrarea. Cei plecati au interes sa creada ca in Ro e cat mai rau astfel ca decizia lor de a pleca sa fie cat mai buna.

  45. De ce să-i trimiți scrisori președintelui României știind bine că, indiferent cine ar fi ocupantul postului, nu are decît foarte puține atribuții, și acestea limitate constituțional, în domeniile executiv și legislativ? Chiar dacă e de aceeași părere cu petenții, nu poate să producă mai mult decît o declarație de susținere, mai ales cînd e vorba de un președinte-domnitor indolent, nu de un președinte-jucător, vanitos și dispus la trafic de influență și abuz de putere doar pentru a arăta că poate.

    Tentația de a te adresa direct șefului statului pare a fi, la noi, un ”atavism” social amintind de vremurile cînd, cu un simplu ”SE APROBĂ” scris pe o petiție, Ceaușescu ”rezolva” în manieră voievodal-balcanică orice problemă dacă binevoia, hotărîrile lui fiind mai presus de legi și de Constituție. Se executau, nu se discutau.

    Așa funcționa democrația socialistă.

    Într-o democrație occidentală, implementată și la noi după 1990, dacă vrei să schimbi ceva în bine sau în rău, scrii legi, le introduci în parlament și te asiguri că vor fi votate.

    Pentru a reuși să le impui, ai nevoie de voturi în parlament (astea se cumpără), de parlamentari și/sau înalți funcționari guvernamentali – care să le redacteze și să le introducă pe agenda de lucru a parlamentului (și asta costă), de o mare parte a presei – care să le susțină zgomotos (și asta costă), de lobby-iști, atunci cînd e nevoie – care să facă rost prin mită, șantaj și trafic de influență de minimul de voturi absolut necesare de la opoziție sau independenți (și asta costă), de ONG-uri, care să facă scandal pe internet și pe străzi (alți bani).

    În general, e bine să ai în tolbă un număr cît mai mare de parlamentari din mai multe partide (ale căror campanii electorale le-ai finanțat generos, dar discret) pe al căror vot sau pe a căror semnătură să poți conta oricînd ai nevoie de o lege nouă care să-ți servească interesele.

    Știind că o mare parte din parlamentari sînt telecomandați de servicii interne și externe, pentru sincronizare și evitarea blocajelor (deadlocks) e de dorit să ai oamenii tăi și în vîrful serviciilor cheie. Măcar în cele din țară. Tot cu bani se rezolvă și asta.

    Așa funcționează democrația oocidentală, acum și la noi. Poporul votează, alegînd dintr-o listă scurtă care i se oferă, legitimînd astfel întregul proces democratic, iar cei care au bani, foarte multi bani, își trimit oamenii în parlament și modifică regulile jocului după bunul lor plac.

    • Sau mai simplu si direct spus: dl profesor Liiceanu doreste ca presedintele tarii sa intre la o sedinta a guvernului sa-l destituie pe ministrul invatamintului in direct la TV si sa trimeata corpul de control condus de sosoia lui Dinca teleaga sa aresteaze rectorii si indrumatorii de doctorate de la faimoasele Universitati Glimpocata , Rascaieti si Ciorogarla ….. infiintate dupa anul 1990…..

  46. O întrebare: Ce credeți că i-ar face oricare din cei 71990 de dottore ai României unuia care ar dori cu adevărat să aprofundeze o tematică științifică, având:
    1. …un parcurs strălucit în facultate.
    2. … o temă de cercetare de interes științific real și care, odată realizată, ar crește prestigiul Universității.
    3. …posibilitatea de a se dedica exclusiv, vreme de cel puțin trei ani, elaborării lucrării de doctorat, timpul pentru cercetare nefiindu-i blocat de norme de lucru în alte activități sau în funcțiile pe care le deține?

    • Poate știți, poate nu, întrebarea dumneavoastră este o adaptare a uneia din mitul peșterii din „Republica” lui Platon. Nu vă permit să mă numărați între „oricare din cei 71990” ai dumneavoastră!

    • Pentru a nu-l lasa pe Dr. Costea intr-o pozitie singulara necuvenita, raspund si eu intrebarii pe care n-am inteles-o in intregime nici initial nici acum. In afara de a subscrie integral protestului de a fi inclus printre ‘cei 71990’, mentionez si urmatoarele cu subiect, predicat si fara protectia anonimatului (incercand sa raspund si indemnului la pozitii fara echivoc, al Roninei).

      In primul rand, de cel putin 10-12 ani nu mai exista un absolvent in Romania, cel putin in domeniul fizicii nucleare, avand cele trei calitati enumerate si care sa nu fi plecat de pe aici cel putin la terminarea facultatii, daca nu a liceului. Afirmatia se bazeaza si pe aplicatiile avansate la oferte de pozitii in contracte PCE, fara o seriozitate acceptabila. De asemenea, in afara a cel putin doua oferte concrete de tematica PhD/postdoc de pe pagina scolii doctorale de fizica a Univ. Buc. (cu exemplificarea prin referinte DOI a faptului ca si in ultimii trei ani ar fi fost posibila finalizarea a cate unei teze PhD la nivel US Nat. Lab., fara a exista insa doctoranzi care sa fi dorit sa fie implicati in lucrarile respective) fara vreun raspuns, exista si multe alte situatii similare cel putin in sistemul fostei IFA.

      In al doilea rand, tot de acelasi numar de ani nu mai gasim doctoranzi care sa-si realizeze tezele asa cum am facut-o si noi: lucrand efectiv si umar-la-umar cu indrumatoul respectiv, timp de 3-5 ani. Explicatia e simpla si direct legata de momentul 2006 in care s-a introdus si la noi doctoratul in norma cadrelor universitare, ajungandu-se initial ca unii (unul?) prof. ai Fac.Fizica/UB sa indrume simultan 27 de doctoranzi. E adevarat ca actualul regulament al SD/UB prevede un numar maxim de 12 doctoranzi coordonati simultan, alaturi de alti si 4 postdoc. Si atunci cum sa ‘scape’ vreun doctorand si in afara cadrului care l-a inregimentat timp de 3-5 ani?!

      Si in al treilea rand, avem astazi sefi de organisme universitare (scoli doctorale) de certa valoare validata international, in locul politrucilor cu care eram obisnuiti in anii ’70-’80. Dar nici ei nu fac prostia de a se manifesta ‘impotriva vantului’ … Posibil si pentru ca majoritatea la nivelul comisiilor CNATDCU, si a altor organisme similare, NU este la acelasi nivel, iar DEMOCRATIA (n-o fi tot aia socialista, doar cu o pojghita de vopsea occidentala?) isi face datoria …

      Deci intrebarea initiala nu-si prea avea rostul, aici si acum.

  47. Domnul Liiceanu luptă pentru cauza bunului-simţ, adică pentru o cauză pierdută definitiv, cu atât mai mult merită admiraţia noastră. Dealtfel, ii datoram deja atat de multe, de la conceptul „ura de pornire”, care explica atatea reactii … umane, pana la celebrul „morcov existential”, care „declinicizeaza” cumva depresia.

    Iar cauza este pierdută nu doar pentru că noi, oamenii cu bun-simţ, ne aflăm în minoritate, ci pentru că adesea am fost laşi, mulţumiţi că nedeptatea i s-a întâmplat altuia, noi suntem la adăpost. In diferite momente ale existenţei noastre, nu ni s-a cerut, să fim eroi şi să ne sinucidem în semn de protest, suntem foarte departe de Japonia, nu numai geografic. Dar puteam să fim micii eroi, să protestăm prin faptă sau prin vorbă în faţa atâtor nedreptăţi din jurul nostru; şi poate că n-am făcut-o, sau nu destul. Iar masele şi reprezentanţii lor au preluat conducerea (Ortega y Gasset o ştia acum un secol) şi totul este posibil.

    Da, se poate orice în România de azi; se poate să te specializezi în două domenii, să faci un doctorat pe bune şi să te apuci şi de al doilea, sa munceşti fără încetare şi să plăteşti taxe şi impozite (ca să întreţii bugetoşii de lux şi masele votante) şi să trăieşti sub „minim pe economie”, fără siguranţa zilei de mâine.

    Dar măcar să nu mai tăcem ceea ce trebuie spus!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro