Îmi amintesc și azi întâlnirea de acum peste zece ani cu autorul unei cărți care făcuse o imensă vâlvă la Paris, tradusă în românește cu titlul Noii câini de pază. Serge Halimi era pe atunci un tânăr cu studii de politologie, jurnalist la Monde diplomatique, care îndrăznea să denunțe ”jurnalismul de reverență” și complicitatea așa-numiților formatori de opinie din presa franceză deveniți ștafete mediatice pentru puterea politică și/sau economică. Numele mari ale televiziunii și publicațiilor franceze, ca Alain Duhamel, Christine Ockrent, Hubert Beuve-Méry, Michel Garibal ș.a. erau puse la zid pentru compromisul zilnic făcut cu demnitarii, cu puternicii timpului, în schimbul unor avantaje sau, pur și simplu gudurându-se pentru a-și prezerva notorietatea și iluzia importanței lor:”Ziariștii politici doresc să se pună în valoare în fața oamenilor puterii, să aibă relații de prietenie cu ei, sub pretextul de a obține informații. Dar acest lucru face din ei niște curtezani; ei nu-și mai fac meseria. Se apropie de putere și sunt fericiți de aceasta pentru că se simt importanți”, iată o descriere care se mulează perfect pe cazul lui Rareș Bogdan de la realitatea TV furnizându-i primarului Sorin Oprescu informații DNA ”pe surse” despre iminenta sa arestare. Cătălin Tolontan apără pe blogul său principiul confidențialității sursei, spunând că discuțiile dintre jurnalist și oamenii (eventual politici) cu care vorbește trebuie să rămână confidențiale.”Pentru că interesul public consimte ca să existe o profesie care să poarte informația între cetățeni și autorități și care să pună sub semnul îndoielii varianta oficială. Această meserie e cea de jurnalist”, argumentează Tolontan. Așadar, comunicarea dintre Oprescu și Bogdan nu trebuia făcută publică: pe bec ar fi călcat jurnalistul de la Agerpres care a publicat din fragmente ale depoziției primarului din rechizitoriu. În principiu, codurile etice acceptate inclusiv la noi, cer respectarea secretului identității când sursele doresc să se protejeze. Dar aici cu altfel de situație avem de-a face.
Aș fi de acord cu Tolontan dacă: a)Rareș Bogdan ar putea fi considerat jurnalist b)dacă sursa de informație ar fi fost primarul și nu invers, jurnalistul a devenit sursa care îl avertizează pe primarul capitalei. Hotnews a difuzat un interviu pe această temă, cu addenda survenită între timp, în care același Rareș Bogdan intervine la vicepremierul Gabriel Oprea pentru a-i face o legătură telefonică președintelui TVR, Stelian Tănase, aflat pe făraș. Cum răspunde dl.Bogdan, negând acuzele? Cam așa:”Pentru că sunt un jurnalist important, pentru că sunt un om cunoscut, pentru că sunt un om care are credibilitate… Când ești în vârful piramidei, bate vântul tare. Ce să fac? Spuneți-mi dumneavoastră! Să nu mai vorbesc cu oamenii, să nu mă mai întâlnesc cu ei? Să stau acasă și de acolo să mă duc la redacție?…Care e problema? Dacă mâine mă întâlnesc cu oricine și mă roagă să dea un telefon nu știu cui și îl cunosc pe omul ăla, nu am nici o problemă să-i dau telefonul meu să sune…”. Numeroasele mixturi dintre acest personaj umflat în pene cu oameni politici, aniversările împreună cu ei, propaganda în favoarea liberalilor care l-au pus pe lista de parlamentari în 2012 și l-au susținut pentru președinția TVR, intimitatea cu mediul politic vicios unde se permit apelative ca ”bou” (Oprescu), ”marțafoi” (Ponta) ș.a., amiciția cu Vanghelie și alte combinații suspecte îl scot pe Rareș Bogdan din categorie. O fotografie din noiembrie 2014 îl surprinde șoptindu-i ceva Dacianei Sîrbu la ureche, iar explicația pe Facebook e de tot hazul:”I-am spus să nu îl mai lase pe soțul ei, care e Premier al României totuși, să poarte vestuță la costum, pentru că e … ușor desuet”.Nu e singurul consilier de imagine, propagandist sau rezervă de cadre la partid deghizat în jurnalist, la noi se practică pe scară largă. Criza presei românești e înainte de toate morală și abia apoi economică. Dealtfel, singurul argument al lui Rareș Bogdan în descrierea statutului său este ”atâta timp cât am cea mai mare audiență de la Realitatea și sunt în primele trei talk-show-uri din România înseamnă că oamenii apreciază că fac jurnalism”. Pentru definiția profesiei simpla percepție nu e suficientă. Apariția pe ecran nu ține locul normelor profesionale și deontologice. Halimi ar spune că”jurnalismul însemnă contact și distanță” și ar constata că aici”n-a rămas decât contactul”; mai mult, ar nota că și în România”contra-puterea a făcut figură tristă, prea încadrată de miniștri, generali, bancheri… Acești aprozi ai ordinului sunt noii câini de pază ai sistemului…”.
Cam dura si directa afirmatia „Tolontane, nu ai dreptate!”
Si greu sa gasiti gurajosi care sa fie de acord.
Prin mass media mioritica unii ziaristi dupa ce si-au facut o statuie (cel mai bun blogger,etc) procedeaza la fel ca VW german. Si e greu sa-i contrazici chiar cind dezinformeaza evident.
„”Pentru că interesul public consimte ca să existe o profesie care să poarte informația între cetățeni și autorități și care să pună sub semnul îndoielii varianta oficială. Această meserie e cea de jurnalist” spune destul de explicit ce intele dl Tolontan a fi un ziarist.
E bine ca nu spune „interesul national”; ” interesul public” il are ca „interes” si Haznaua 3.
Probabil ca pe principiul asta se bazeaza dl Tolontan.
Cit despre Rares Bogdan, eu nu il consider jurnalist.
Eventual gurnalist.
pardon, scuzati,
„curajosi” :P
Respect , intre gurajosi si gurnalisti raman noxele informatiei intre cetateni si autoritatile ,,oficiale” .
Din nefericire, pentru noi ca „”simpli telespectatori”, urmarirea talk show urilor de la posturile TV nu mai este suportabila: stim dinainte ce vor spune moderatorii, ce vor spune invitatii si ce teme vor aborda in functie de ce canal de stiri vizionam. Autorul are dreptate: asa zisii ziaristi moderatori sunt plini de ei, au tot felul de relatii si interese cu politicienii de la diverse partide, aranjeaza la telefon tot felul de chestii, se cred mari oameni de presa care pot pune sau schimba guverne sau presedinti. Asta nu este de acum , ci de pe vremea laui Marius Tuca show , care a admis la timpul respectiv ca pe el il suna tot felul de insi care vor sa rezolve ceva cu politicienii. Dar astazi situatia a devenit imposibila, se vad cu ochiul liber tot felul de manarii si bisnitarii care se coc in spatele ecranelor! La revedere talk showuri din Romania, cred ca in scurta vreme vor inchide pravaliile, pur si simplu ne-am saturat de ei!
„mi amintesc și azi întâlnirea de acum peste zece ani cu autorul unei cărți…”
Poate „întâlnirea de acum mai bine de zece ani cu autorul …”
Da’ cine sunt eu sa dau lectii de Limba Romana?!
In rest super si la obiect…
Variante:
1. Autoarea isi va aminti intalnirea si peste zece ani (multi inainte!).
2. Intalnirea a durat peste zece ani – problema autoarei, noi inca verificam „pe surse”.
Oricum, aberatia ca jurnalistii – reali sau autoasumati – ar avea dreptul sa faca publice documente clasate in categoria „strict secret” sau „confidential” este stupefianta! Si asta din doua motive:
– in primul rand am lucrat cu astfel de documente si pot garanta ca nu cotin informatii de interes public;
– in cel de-al doilea rand pentru ca povestea surselor protejate poate permite sa afirmi orice, „pe surse”. Hai sa te vad cu probele la tribunal, ‘nea jurnalistu… sau daca te-ai autointitulat ai parte si de imunitate?
SH a fost chiar blând. Vă invit să reascultați câteva „prestații” ale CO și chiar pentru un vorbitor de franceză care nu e nativ, dezacordurile sunt evidente.