joi, martie 28, 2024

Toma Pătrașcu: Mitropolitul care a lansat acel atac, de acum zece ani, împotriva vaccinării HPV, omul acela a devenit automat un criminal, hai s-o spunem pe față.”

În secolul al XIX-lea, în Țările Române, pentru că erau puțini medici, la țară, preoții erau cei ce făceau vaccinuri, invățau la seminar cum se face. Regulamentele explicau cât se poate de clar că nu poți să te hirotonisești dacă nu știi să vaccinezi, explică Alexandru Toma Pătrașcu intr-un interviu Contributors.ro.

Aflați în interviul de mai jos și ce sunt aceia prioni și legătura lor cu bolile de care suferă canibalii. Și mai aflați despre o epidemie ciudată, care a avut loc în Singapore, și care cică ar face să îți dispară penisul si testicolele, ele fiind absorbite în corp.

Constatând o lipsă a literaturii despre vaccinuri în librării, te-ai apucat să scrii acest volum. Ai vrut să fie un volum pentru toată lumea, oricine să poată să-l citească, să fie atractiv și incitant. De fapt, e o colecție de povești reale și spectaculoase. Când te-ai gândit să scrii acest volum? Când te-ai apucat sa-l scrii?

Toma Pătrașcu: Am început să-l scriu acum trei ani. Și cum zic și-n carte, nu m-aș fi așteptat niciodată să-l termin într-o astfel de situație, ca aceasta din prezent, o epidemie cum omenirea n-a mai văzut de o sută de ani. Cred că imboldul de a scrie cartea a venit din același imbold pentru care am pornit Bucharest Science Festival. Am sesizat o lipsă uriașă în posibilitățile de informare. Dacă chiar vrei să afli cum funcționează vaccinurile, cum au fost descoperiți microbii, cum s-a demonstrat rolul patogen al anumitor virusuri, n-ai de unde. Evident, trăim în epoca Internetului, poți să dai căutare pe Amazon și vei găsi foarte multe cărți. Dar nu dispui de cărți serioase în limba română. Se găsesc, bineînțeles, tot soiul de materiale de propagandă anti-vaccinistă, dar pe alea nu le poți considera sub nicio formă literatură serioasă. Și atunci am încercat să acopăr această lipsă pentru că mi se pare că suntem cu toții responsabili să punem mâna să rezolvăm lucrurile atunci cand ne lovim de ele, nu doar să ne plângem. Și la fel cum am demarat Bucharest Science Festival sesizând că suntem singura țară din zonă care nu are un festival de știință și sesizând lipsa unui efort coerent, în primul rând al autorităților, de a promova cunoașterea științifică, la fel am sesizat această lipsă în bibliografia, în sursele de informare legate de epidemii și de vaccinuri.

Tu sesizezi mereu ce lipsește… Ai sesizat și acea posibilitate a inoculării plasmei pentru bolnavii de Covid-19. Cred că ai fost primul în România care a pus problema public și te-ai și zbătut ca să fie adoptată această procedură a inoculării plasmei de la bolnavii de Covid. Funcționează acum?

Toma Pătrașcu: Da, funcționează. Doamne ferește, nu trebuie să crezi că aceea a fost ideea mea și așa dintr-o dată mi-a apărut o idee mirobolantă. Infuzia de plasma hiperimună este un tratament folosit de cel puțin o sută de ani, dacă nu și de mai mult. A fost folosit din plin în timpul epidemiei de gripă spaniolă, cu rezultate suficient de bune. E cumva paradoxal că un astfel de tratament nu a răsărit imediat în mintea autorităților, pentru că discutăm de fapt de cei care sunt responsabili de politicile sanitare, discutăm de cei care sunt responsabili de politicile de educație, pentru că lucrurile astea sunt legate unele cu altele. Și da, când sesizez o astfel de problemă nu sunt omul care doar să mă plâng de ea, ci încerc, atât cât pot, să o rezolv.

Spuneai că și acum o sută de ani se făceau astfel de proceduri. Dar și vaccinurile au o istorie destul de îndelungată. Cănd au apărut primele vaccinuri?

Depinde ce înțelegem prin vaccinuri.

S-o luăm altfel. A fost prin secolul XVIII un procedeu ce se numea variolare…

Toma Pătrașcu: …sau variolizare. Presupun că majoritatea oamenilor nu sunt familiarizați cu acest termen. Variolarea presupune inocularea intenționată de materie infectantă de la un bolnav de variolă la un om sănătos cu scopul de a-i provoca o boală cât mai blândă. Pentru noi pare ceva îngrozitor și dintr-un punct de vedere chiar și este pentru că tu-i produci omului o variolă adevărată, cu riscurile aferente. Într-adevăr, la primele variolări procentul celor care mureau ar fi semnificativ și oricum inacceptabil pentru noi acum. La primele variolări, cam 2% dintre cei care se supuneau procedeului mureau. Erau nebuni de-și asumau astfel de riscuri? Nu. Știau că dacă fac variolă – și-n mod sigur făceai variolă, n-aveai cum să scapi, variola e o boală extraordinar de contagioasă, și-n mod sigur, mai devreme sau mai târziu o făceai – riscul de a muri era undeva la 10%-15%, chiar 30%! Și atunci 2% este mult mai puțin decât 10%, 15%, 20%. Acesta era raționamentul din spate. Variolarea a plecat de la o observație empirică, probabil pe un fond magic, …

Venea din Imperiul Otoman…

Toma Pătrașcu: Variolarea, sub o formă sau alta, era întâlnită în multe zone culturale, inclusiv în China. De fapt, primele informații provin din zona chineză, în care li se administra oamenilor sănătoși praf obținut din pustulele bolnavilor de variolă. Chinezii nu urmăreau imunizarea preventivă. Ce voiau ei era să provoace boala la un moment potrivit. Cu alte cuvinte, dacă tot nu poți să previi boala, mai bine o faci când stelele se aliniază cum trebuie. Încă ceva, chiar și în Europa se pare – cel puțin în Anglia – că exista obiceiul, în special în clasele sărace, de a-și expune intenționat copiii foarte mici infectării cu variolă. Pentru noi pare un calcul cât se poate de cinic și îngrozitor, dar realitatea era că cine scăpa, scăpa, cine nu scăpa, nu scăpa, de variolă nu scapi și cumva încercau să-și trieze copiii din start. Este înfiorător pentru noi astăzi, dar condițiile în care trăiau oamenii de acum 300, 400, o mie de ani, erau într-adevăr înfiorătoare. Și nu trebuie să judecăm cu standardele noastre actuale deciziile lor de atunci. Mai este încă ceva. Variola, mai precis virusul care produce boala, are două sușe majore.

Amândouă sunt periculoase, dar mortalitatea este foarte diferită între alastrim, așa numită variolă minor, și variola major. La variola minor mureau cam 1% dintre cei infectați. La cealaltă mortalitatea putea să ajungă și la 30%. Procedeul variolării presupunea alegerea unei variole bune – se și specifică în texte, ”o variolă bună”. Una din presupuneri este că se identificau bolnavi care nu aveau manifestări foarte grave prin comparație cu majoritatea celorlalți bolnavi, ei atunci nu știau de această dihotomie între alastrim și variola obișnuită, dar empiric probabil apelau la bolnavi cu forme mai ușoare pentru a transmite boala celorlalți, scopul final fiind imunizarea. Este interesant că în Europa occidentală, variolarea a venit dinspre Imperiul Otoman. De ce spun că este interesant, pentru că noi eram în sfera culturală a Imperiului Otoman. Ne este jenă să recunoaștem că noi am fost sute de ani parte din Imperiul Otoman, încercăm să băgăm sub preș această perioadă, insistând pe dorința noastră de independență, dar lucrurile astea țin mai multe de mitologie, decât de realitate. Cert este că medicii – nu români, bineînțeles – care au semnalat Societății Regale, Royal Society din Londra fenomenul variolării, au lucrat ani de zile ca medici pentru principii români. Și Pilarino și Timony ani de zile au fost aici, fie în Moldova, fie în Țara Românească. Soția unuia din domnitorii fanarioți și-a variolat copii, nu la noi, ci la Constantinopol. E foarte posibil ca această metodă să fi fost cunoscută sau chiar practicată pe teritoriul nostru. Și aici s-a încercat citirea acestor informații în cheie mitologico-naționalistă, încercându-se să se impună ideea că noi am stat la originea vaccinării. Nu avem dovezi în acest sens, dar este posibil ca această metodă să fi fost cunoscută totuși în zona noastră, ținând cont că era foarte răspândită în Imperiul otoman.

Povestești despre Constanin Caracaș, unul dintre românii care imediat au înțeles importanța vaccinării. El e și creatorul Spitalului Filantropia și este cel care a deschis în Tările Române, destul de devreme, porțile pentru vaccinare. Și-l pui cumva în contrast cu un ierarh al bisericii care, în zilele noastre se opune vaccinării…

Toma Pătrașcu: Mai mult de atât. Am avut surpriza să descopăr niște lucruri într-o biografie a lui Edward Jenner, inventatorul vaccinării. Noi am discutat până acum de variolare, strămoșul vaccinării propriu-zise. Spre sfârșitul sec XVIII Edward Jenner descoperă o metodă mult, mult mai sigură de imunizare. Mecanismul fiind același doar că, în loc de virusul propriu-zis al variolei, chiar dacă ar fi fost o variolă bună, se folosea – și se folosește în esență și acum – virusul variolei vacilor. Tocmai de aceea se numește vaccinare, de la vacă, de la cuvântul latinesc pentru vacă. Jenner descoperă cum poate fi folosit virusul variolei bovine pentru a produce o reacție imunitară corespunzătoare împotriva variolei umane. Din acel moment putem vorbi de vaccinare propriu-zisă și de-abia de atunci începe să se răspândească pe scară largă această procedură. Am avut surpriza să descopăr într-o biografie a lui Jenner, de la 1838 cred, scrisă la puțin timp după ce Jenner a murit, menționat explicit hospodarul Moldovei în lista șefilor de stat, a regilor, a împăraților care au susținut vaccinarea. Împreună cu împăratul Franței și împăratul Austriei, să zicem, era listat hospodarul Moldovei. Mai mult de atât, în secolul XIX vaccinarea evident o făceau medicii, doar că medicii erau foarte puțini și atunci grosul vaccinărilor era administrat de cine? De preoți. Regulamentele explicau cât se poate de clar că nu poți să te hirotonisești dacă nu știi să vaccinezi. Preotul satului era cel care vaccina. Dacă erai seminarist și urmai să te hirotonisești, erai obligat să urmezi un curs de vaccinare și să faci ucenicie pe lângă medicul districtual ca să înveți efectiv cum se practică operația. Și de abia atunci puteai să devii preot. Și este paradoxal că astăzi, în secolul nostru, să vezi înalți responsabili ai Bisericii torpilând efectiv eforturile guvernamentale de vaccinare. Când acel mitropolit a lansat acel atac, de acum zece ani, dacă nu mă înșel, împotriva vaccinării HPV, omul acela a devenit automat un criminal, hai s-o spunem pe față. (nota: vezi aici ) Torpilarea campaniei de vaccinare anti-HPV duce și a dus la îmbolnăviri care vor duce la moarte prin cancer. Se poate calcula câte femei nu s-au vaccinat din cauza faptului că s-a oprit vaccinarea în acei ani, se știu procentajele de îmbolnăviri, se știu procentajele de decese în urma îmbolnăvirilor, putem să calcuăm. Omul acela e un criminal. Aceste campanii împotriva vaccinării au consecințe dramatice asupra oamenilor. Este un lucru care trebuie spus pe față.

Revenim un pic mai târziu la această problemă. Acum te-aș întreba ce sunt aceia prioni?

Toma Pătrașcu: Cred că în anii ’90, dacă nu mă-nșel, lumea era foarte preocupată, dacă să mănânce sau nu carne de vacă. Mai știi marea panică? Prionii sunt niște replicatori, un termen foarte tehnic, în esență o structură care poate să creeze alte structuri asemănătoare. Prionii sunt niște proteine. Corpul nostru, printre multele componente, conține din plin, proteine, toate felurile, mărimile și tipurile. În mod normal, corpul nostru conține o anumită categorie de proteine care se numesc prioni. Toată problema e că atunci când discuți de molecule organice foarte mari, de obicei moleculele organice cunt compuse din sute de atomi, din mii de atomi, din zeci de mii de atomi. Aceste molecule sunt flexibile. De obicei ne întâlnim la chimie cu conceptul de moleculă. În primii ani de chimie învățăm despre molecule foarte simple cum ar fi molecula de oxygen, compusă din doi atomi. Sau molecula de dioxid de carbon, un atom de carbon și doi atomi de oxigen, sau bienunoscuta moleculă de apă, H2O, compusă dintr-un atom de oxigen și doi atomi de hidrogen. Acestea sunt molecule mici și rigide. Spre deosebire de aceste molecule, moleculele organice, de obicei, sunt foarte mari și fiind foarte mari, sunt flexibile. Pot să capete diferite structuri tridimensionale în funcție de diferiți parametri, de diferite condiții și, în cazul organismelor vii, funcția biologică a acestor molecule începe să țină mai degrabă de structura lor tridimensională, de modul în care ele se pot îmbuca unele cu altele. Gândește-te, să zicem, la niște piese de puzzle, care dacă sunt de forma potrivită se îmbucă perfect, dacă nu, nu. În cazul organismelor noastre și, bineînțeles al tuturor celorlalte organisme vii, modul de funcționare depinde de structura tridimensională a acestor molecule. Acești prioni pot să vină în mai multe forme și, din când în când, spontan, se poate întâmpla ca o astfel de moleculă să devină degradată, să capete o formă neprielnică vieții. Și întâmplarea face ca aceste molecule deformate să aibă o proprietate interesantă. Când se întânlnesc cu o moleculă de forma corectă o defirmează și pe ea. Procesul este foarte lent în mod normal. Dar în timp proporția moleculelor deformate tot crește. Și aceste molecue deformate mai au o proprietate nefericită: sunt foarte, foarte, foarte greu de degradat prin procesele biologice uzuale din organism. Drept urmare, moleculele deformate se acumulează și încep să apară diferite probleme, probleme neurologice, în particular. Și această boală a vacii nebune la care mă refeream ceva mai devreme este produsă prin acest mecanism de niște proteine degradate care, la rândul lor, în momentul în care sunt mâncate, ajung în țesuturi și încep să deformeze proteinele normale. Prionii sunt o structură foarte ciudată și nu prea ai ocazia să te întâlnești uzual cu ei sau să afli multe lucruri despre ei. Dar par să intervină în foarte multe boli degenerative…

Povestești despre ce s-a întâmplat cu niște triburi de canibali…

Toma Pătrașcu: Exact, este un caz clasic din Papua Noua Guinee. De fapt de la acest caz a plecat descifrarea tainei prionilor. În esență au fost două linii de investigație și de abia târziu s-a descoperit că cele două linii se unesc și pot să contribuie la deslușirea enigmei, aceste descoperiri făcându-se înainte de a apărea boala vacii nebune, în anii ’80-’90. Papua Noua Guinee este o insulă foarte mare, tropical, structurată pe văi adânci care separă lanțurile muntoase unele de altele. Și-n văile acelea trăiesc triburi cvasi izolate unele de altele pentru că este foarte greu să treci dintr-o vale în cea de-alături. Drept urmare Papua este cunoscută pentru diversitatea lingvistică uriașă, pentru că fiecare vale își vorbește limba ei, pentru varietatea obiceiurilor. Pe la mijlocul secolului trecut, autoritățile coloniale australiene, pe atunci Papua ținea de Australia, au fost alertate cu privire la o ciudată epidemie într-unul dintre nenumăratele triburi din zonă. Oamenii sufereau de aparente probleme neurologice și mureau, situația lor fiziologică se degrada foarte rău și mureau. Doctorii trimiși să investigheze, la început, n-au descoperit nicio cauză evidentă a acestei boli. Descifrarea enigmei a venit de la studii de antropologie. Niște antropologi au descoperit că îmbolnăvirile sunt corelate cu o practică funerară care pentru noi poate părea ciudată. În tradiția acelui trib, Fore se numește, mortul nu se îngroapă, ci se mănâncă. Acest canibalism ritual este o formă de respect. Nimic nu se aruncă – în afară de chestii verzi stârcoșite, cum ar fi zis Terry Prachett – cu excepția bilei, totul se mănâncă, chiar și oasele se coceau și se pisau și se mâncau. Atât de importantă era această tradiție, încât creierul mortului era apreciat în mod special și nu era dat copiilor ca nu cumva să scape o bucățică pe jos. Cei din tribul Fore nu au aveau de unde să știe că dacă mănânci creier provenind de la un om bolnav de această boală, Kuru era denumită, te îmbolnăvești și tu. Probabil că în jur de 1900, în cadrul tribului a apărut un caz spontan de maladie CreutzfeldtJakob. Este o degenerescență neuronală provocată de acumularea prionilor. De unde apar prionii? Pot să apară spontan. În cazuri rare poate să apară spontan această tranziție între forma normală, fiziologică și forma degradată. Odată apărută forma degradată, pe parcursul anilor, prionii degradați îi convertesc pe cei fiziologici la varianta degradată, se acumulează și, până la urmă, omul îmcepe să sufere de probleme neuorologice și moare. Cei din tribul Fore având acest obicei al canibalismului ritual, au mâncat acel cadavru, au mâncat și creierul plin de prioni infectanți. Tot mai mulți oameni au murit, și ei la rândul lor au fost mâncați. A apărut o explozie de cazuri. Până la urmă cercetătorii au descoperit cauza acestor îmbolnăviri și australienii au interzis canibalismul ritual și astfel s-a stins epidemia de Kuru. Mai sunt totuși și astăzi decese pentru că durează foarte mult între momentul infectării și momentul decesului și mai există încă oameni foarte în vârstă care acum niște zeci de ani, fiind copii mici, au mâncat creier de la persoane infectate. Aceasta a fost una din liniile de cercetare. În paralel, era cunoscută de sute ani o boală denumită scrapie, este o boală a oilor, de obicei. De fapt de la această scrapie a apărut boala vacii nebune, o să povestesc imediat. Este o manifestare similară, produsă de o manieră similară, dar la oi. Printr-un întreg concurs de împrejurări, medici veterinari, cu medicii umani, cu antropologii au reușit să pună cap la cap informațiile disponibile și au descoperit că toate aceste boli au o cauză comună… eu acum comprim în câteva minute un proces care a durat niște decenii, și s-au descoperit prionii și rolul lor în provocarea bolilor. În Anglia spre sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, deși nu ar fi trebuit să se facă acest lucru, cadavre de oi moarte de scrapie au fost prelucrate și transformate în hrană proteică pentru vaci. Acești prioni sunt suficient de specifici fiecărei specii, dr pot să transmită boala la specii relativ mai înrudite. În particular, noi dacă mâncăm oaie bolnavă de scrapie, nu ne îmbolnăvim. Dar vacile care au mâncat furaje îmbogățite proteic cu carne de la oi bolnave de scrapie, au dezvoltat o variantă bovină a scrapiei. Și, culmea, deși noi nu ne putem infecta de la prionii oilor, de la prionii vacilor ne putem infecta. Oamenii au mâncat țesut nervos de la vaci, creier de vacă pane, și s-au infectat. Și această epidemie a fost oprită suficient de repede că deja se cunoștea existența prionilor, se știa cum se transmite boala, s-au dezvoltat teste pentru a se putea identifica animalele bolnave, au fost sacrificate cirezile cu animale bolnave și până la urmă boala s-a rezolvat.

Aceasta este o care explicit scrisă și împotriva celor care se opun vaccinării. Așa și începe prima frază a cărții “În spatele atitudinii circumspecte față de vaccinuri, dincolo de justificările punctuale, stă frica.” De ce le-ar frică oamenilor să se vaccineze? Cei anti-vaxxing au practic două argumente care s-ar putea rezuma așa: unu, știința e rea, natura e bună, și al doilea, vaccinurile au efecte secundare destul de puternice și nu merită să riști. Totuși de unde a apărut extinderea aceasta a ideilor anti-vaxx?

Toma Pătrașcu: Sunt mai multe linii care conduc la această mișcare. În primul rând, orice acțiune pe care o îndeplinim comportă un risc. Am venit acum la interviu cu o trotinetă electrică, ar fi putut să dea o mașină peste mine. Sau aș fi putut să dau peste o piatră, să cad și să mă lovesc cu capul de bordură. E un risc real. În același timp, este un risc foarte mic. Nu putem să renunțăm la orice acțiune pe care am face-o speriați de absolut toate riscurile pentru că riscul să mori de foame sau să înnebunești închis la tine în casă este mult mai mare decât riscul de a merge cu trotineta electrică. Unul din filoanele care alimentează atitudinea antivaxxerilor este legat de teamă. Îmi este teamă să-i fac copilului vaccinul, să nu-i fac un rău. Teama asta este justificată. Orice tratament, că discutăm de aspirină, că discutăm de faringosept, că discutăm de tableta cu propolis naturistă, orice faci implică un risc. Problema este să reușești să evaluezi corect riscul. Dintr-un punct de vedere, riscul de a te îneca cu tableta naturistă de propolis nu este insignificant, doar că este foarte mic. Așa este și cu vaccinurile. Într-adevăr, realitatea e că vaccinurile nu trebuie băgate toate în aceeași oală, pentru că există diferențe enorme între vaccinul A și vaccinul B și vaccinul C, legate de modul în care sunt produse, de modul în care sunt administrate, de o muțime de parametri. Dar deocamdată să ne referim global la ele.

Ca orice tratament vaccinarea presupune un risc. Doar că, repet, acest risc trebuie evaluat corect. Iar riscurile legate de vaccinare sunt absolut infime în raport cu riscurile legate de nevaccinare. Unul dintre cele mai atacate vaccinuri este vaccinul împotriva rujeolei, împotriva pojarului. Sunt foarte multe mămici, foarte mulți părinți care se tem de acest vaccin. Trebuie să luăm în calcul că boala în sine comportă foarte multe riscuri. În Statele Unite, o țară cu un sistem medical ceva mai bine pus la punct decât al nostru, chiar și în ziua de astăzi mor doi copii la fiecare mie de copii infectați. La noi, dacă ne uităm la epidemia pornită în 2016-2017, dacă nu mă înșel, mortalitatea este de cam 3 spre 4 la mie. Cu alte cuvinte, ai luat o mie de copii, toți se vor infecta mai devreme sau mai târziu, pojarul este o boală extraordinar de contagioasă. Mai devreme sau mai târziu, din mia aceasta de copii, pentru că toți vor face pojar, dintre ei, doi sau trei, statistic vorbind, vor muri. Mai mult, un procentaj va rămâne cu niște sechele grave, pe toată viața. Care este riscul de mortalitate la vaccinul împotriva pojarului? Zero. Despre asta discutăm. Da, poate avea efecte neplăcute. O să te doară injecția, o să faci un pic de febră. Dar dacă tu te temi de febra pe care poți s-o faci ca urmare a vaccinării e paradoxal să nu te temi de boala propriu-zisă. Istoric vorbind această teamă era mult mai justificată. Am discutat de variolare. La primele variolări mureau cam 2% dintre pacienți.In momentul actual nici mortalitatea la boala actuală nu este de 2%. Dacă ții cont nu de cazurile detectate, ci de ansamblul cazurilor, mortalitatea este undeva de 7 la mie.

Atenție, la pojar – și pojarul e o boală gravă pentru standardele noastre – la pojar e doi la mie, la asta e 7 la mie, ca să pune lucrurile în perspectivă. În același timp, să le punem și-n perspectivă istorică, cu cei 10 sau 15 % care mureau de variolă. La variolare mureau 2%. La primele variolări. Nu e o hotărâre ușor de luat să ți se propună variolarea, și să zici mă variolez, când doi oameni dintr-o sută vor muri în urma procedeului. De aici vine această teamă de vaccinare. Este adevărat, totuși, că nu discutăm de vaccinurile moderne, discutăm de sec. XVIII, de perioada de dinainte de descoperirea vaccinării propriu-zise – descoperite de către Jenner. Îmbunătățirea tehnicilor de variolare a făcut să scadă fantastic riscurile. A existat o familie de medici britanici, mai corect spus de variolatori britanici, familia Sutton, care a pus la punct așa zisă metodă suttoniană de variolare și au reușit să scadă fantastic numărul deceselor. Statisticile lor au înregistrat doar 3 decese la vreo 22000 de persoane variolate. Cu alte cuvinte, deja în ultima parte a secolului XVIII, variolarea devenise extraordinar de sigură. Mult mai puțin sigură decât standardele noastre actuale, dar riscurile erau nesemnificative față de riscul de a muri în urma contractării variolei.

Vaccinurile devin de la an la an, de la deceniu la deceniu, din ce în ce mai sigure. Probabil că unul dintre cele mai periculoase vaccinuri în momentul de față este vaccinul împotriva variolei care nu se mai face. L-au mai făcut americanii trupelor înaintea războiului din Irak, că le era frică să nu fie atacați cu arme bacteriologice de către irakieni. În mod normal nu se mai face acest vaccin și practic s-au cam oprit cercetările privind îmbunătățirea acestui vaccin. Dar datele din anii ’60, când încă se practica vaccinarea antivariolică arată că la acest vaccin – și, atenție! repet este unul dintre cele mai periculoase vaccinuri – se înregistra un deces la milionul de doze. În cazul vaccinului antirujeolic, riscul de deces este zero. Care este riscul de moarte în urma contractării pojarului? Doi la mie. Hai să punem lucrurile astea în balanță. Frica este reală, dar este exagerată. Ăsta e unul din filoane. Filonul celălalt vine mai degrabă pe reacția instinctivă a omului la impunerea autorității. Nu-ți place să faci ceva când ești obligat să faci ceva.

Tocmai am citit un articol care vorbea de ”resentimentul antivaxxist”. Faptul că anti-vaxxismul este manifestarea unui resentiment mai larg, neîmplinirile lor în viață, distanța de autoritate, sunt o mulțime de lucruri băgate acolo și se manifestă prin refuzul vaccinării…

Toma Pătrașcu: Așa este. Sunt foarte mulți factori care țin atât de educație, cât și factori psihologici care se combina pentru a genera această atitudine antivaccinistă. Ăsta este și unul din motivele pentru care am scris cartea. De ce? Oamenii au nevoie de informație, de infomație corectă. Din păcate nu au de unde s-o ia, nici măcar la școală. Începând din 2016 s-a introdus în programa școlară tema vaccinării, ceea ce este un luru foarte bun, că până atunci nu exista nimic. Dar modul în care s-a pus în practică chestia asta este absolut lamentabil. În cel mai fericit caz găsești undeva o casetuță, prin cele 60, 70, 100 de pagini ale unei cărți de științele naturii, dacă discutăm de I-IV, în care ți se spune vaccinurile fac bine, hai, vaccinează-te. Cam la asta se rezumă. Și la ce te poți aștepta atunci? Dacă oamenii nu au informațiile necesare, dacă cineva nu înțelege teoria microbiană a bolilor. La tine, la școala generală, la liceu, ți-a povestit cineva de teoria microbiană a bolilor? De curiozitate.

Teoria microbiană a bolilor

Toma Pătrașcu: Eu nu țin minte să-mi fi spus cineva. Ți se spune că bacteriile provoacă boli, de acord, dar asta este cu totul altceva decât teoria microbiană a bolilor. Medicina modernă a demarat la jumătatea sec. XIX, sau în a doua jumătate a sec. XIX, odată cu demonstrarea teoriei microbiene a bolilor. Cu alte cuvinte că bolile transmisibile sunt produse de microorganisme care ne parazitează. de abia din acest moment putem să vorbim de medicină modernă. De ce? Pentru că de-abia din acest moment am descoperit ce putem să facem ca să nu ne mai îmbolnăvim, dincolo de niște măsuri empirice. Doar această teorie ne-a permis descoperirea antimicrobienelor, antibioticelor, a vaccinurilor. Acest fundament teoretic despre care nu-ți povestește nimeni în școală. Vorbesc despre el în carte. Vorbesc despre cum s-au descoperit virusurile, despre cum s-a descoperit rolul lor patogen, despre cum s-au descoperit bacteriile, despre cum s-a descoperit funcționarea sistemului imunitar pentru că discutăm de avansuri care s-au făcut pe durata multor decenii. Astea sunt lucruri care țin de o cultură generală elementară științifică. Nu este rocket science, nu sunt subiecte de neînțeles și nu sunt subiecte care să țină doar de specialiști. Sunt subiecte care țin de viața noastră de zi cu zi. Până la urmă, societatea actuală este bazată pe știință, poate părea în același timp plictisitor, banal, dar asta-i realitatea. Dacă am face click și ar dispărea decoperirile din ultimii 150-200 de ani, practic n-am mai avea nimic, ar rămâne niște pereți goi. Nici ăștia n-ar mai fi, că betonul armat e o descoperire relativ recentă. Mulți dintre noi n-am mai fi aici. Pentru că oamenii, în trecut, și-n trecutul foarte apropiat mureau pe capete, de boli, de foamete. Străbunica-mea cred c-a murit în ’62, deci într-un timp relativ apropiat, a avut 11 copii. Patru au murit de mici de niște boli care acum, odată că nu mai sunt practic întâlnite în țările dezvoltate și, doi la mână, sunt tratabile. Lucrurile astea trebuie realizate. dar ca să realizezi lucrurile astea trebuie să știi fundamentele. Alfabetizarea științifică este pe același plan cu alfabetizarea propriu-zisă, cu a ști să aduni, să înmulțești, să împarți, ține de acel minim de cunoștințe necesar pentru a te descurca in societatea de azi. Pentru că dacă tu nu înțelegi toate aceste elemente ești ca un sălbatic luat din junglă și mutat în mijlocul orașului, nu înțelegi nimic. Și, din păcate, această incultura științifică alimentează mișcarea antivaccinistă.

Există acum, să spunem în încheiere, și un fel de epidemie de prostie. Și prostia se transmite foarte ușor. Și dai în carte exemplul unei astfel de epidemii boala koro, în Singapore, în ’67, când foarte mulți oameni s-au pomenit că le dispar penisul și testiculele, aproape cinci sute de oameni au ajuns la medic cu această boală. Cum s-a întâmplat acest fenomen?

Toma Pătrașcu: În ’67, medicii din Sinagpore au fost luați prins surprindere de o avalanșă de bărbați care veneau disperați la camerele de primiri urgențe, cu mâna strâns încleștată pe organul bărbătesc, terifiați că-l vor pierde. Povestea a plecat de la două articole publicate în presa locală. Unul dintre ele povestea că cineva ar fi mâncat carne de porc vaccinat împotriva pestei porcine și i-ar fi dispărut penisul. Ziariștii au revenit după câteva zile cu un nou articol în care povesteau chiar și despre un porc care a murit în urma acestei vaccinări și, ce să vezi? Nu mai avea penis. Care a fost ideea din spatele acestor articole nu mai știm astăzi. Ar fi putut să fie o glumă, un fel de păcăleală de 1 aprilie sau poate o manieră mascată de a-i insulta pe chinezi. De ce? Singapore tocmai își căpătase independența, erau foarte multe tensiuni interetnice între principalele două comunități din Singapore, între malaezieni – malaezienii fiind musulmani nu mănâncă carne de porc – și chinezii majoritari și care mănâncă din plin porc. Ar putea să fi fost o manieră mascată de a-i insulta pe chinezi. Cert este că niște sute de oameni s-au lăsat convinși de aceste articole și au năvălit disperați la spital că le dispare penisul. Unii chiar și-l prindeau cu niște cleme. În articolul pe care-l citez în carte, apărut într-o revistă medicală din Singapore, din ’67-’68, după ce s-a petrecut ”epidemia”, chiar este reprodusă imaginea unui bărbat venit la spital cu penisul prins între două cleme uriașe de lemn și legat bine ca nu cumva să-i fie absorbit în interiorul corpului. Această păcăleală, această farsă a venit pe fondul unor credințe pre-existente. Această “boală”, această afecțiune mai degrabă, este cunoscută în medicina tradițională chineză. În medicina tradițională chineză găsești foarte multe lucruri interesante. Și au credința că poți să te întâlnești cu un spirit vulpiță care îți convinge penisul să se retragă în corp. Există documentate diferite ritualuri de exorcizare a acestor spirite-vulpițe, ritualuri la care participă tot satul, și durează ore-n șir tot ritualul și în timp ce o gardă a pensiului se schimbă, nelăsând niciodată din mână bietul organ, păzindu-l, ceilalți săteni bat din oale, aruncă cu petarde ca să sperie spiritele-vulpițe. Într-un final, după ore-n șir de luptă, vine marele șaman care, cu niște bețișoare de mâncat, reușește să-ți extragă spiritul dintr-unul dintre degetele de la mână. Lumea e ciudată. Existând această idee răspândită în populația de origine și de cultură chineză, articolele respective au căzut pe un teren fertil. Și a apărut această epidemie care pentru noi pare complet absurdă, putem să-i spunem chiar și tristă. Culmea, malaezienii n-au suferit de dispariția penisului.

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. sunt curios ce parere are laurentiu streza despre vaccinare astazi. probabil este unul dintre cei care nu cred in existenta covid-19 si il acuza pe gates ca vrea sa ne microcipeze ca sa ne controleze guvernul prin intermediul retelelor 5g…

  2. Mi-e greu să cred că în Principatele Dunărene – un spațiu rupt de oricare centru de civilizație și în care viața oamenilor de la țară nu valora aproape nimic (după ce Ungaria a abolit sclavia în Transilvania, ea a fost abolită abia pe la mijlocul aceluiași secol și în Principate) – știa cineva ceva despre „vaccine” (practici care nici măcar nu puteau fi numite vaccin) sau o practica pe scală mare încât preoții să fie nevoiți să învețe despre inocularea lor…
    Admit posibilitatea ca hospodarul să fi gândit că preoții pot promova mai ușor practica, însă cel mai probabil nici măcar nu învățau să facă inoculare și nici oamenii simpli – știm nivelul redus de educație al populațiilor în perioada respectivă – nu erau dispuși să fie supuși procedurii.
    Sigur că pot să greșesc și sper ca în cartea dv. să găsesc inclusiv dovezi nu doar povești.

    • John Baron, The Life of Edward Jenner with illustrations of his doctrines and selections from his correspondence, Two volumes, London, 1838; vol. II, p. 98: … the Hospodar of Moldavia …

      • Am găsit cartea, însă este într-un singur volum și căutarea nu găsește niciunul din termenii hospodar, Moldova, Moldavia, vla(c)h, roman, iasi; îmi poți da un citat scurt care să mă ghideze? Mulțumesc!

        • We are now arrived at a period when it may be judicious to take a very brief survey of the state of vaccination throughout the world. Had I been
          writing the history of the practice, it would have been necessary to have traced its progress with greater minuteness. It had been eagerly espoused by the King of Prussia, the Emperor of Germany, Napoleon, the Emperor of Russia, the King of Spain, the King of Naples, the King of Denmark, the King of Sweden, the Elector of Swabia, the Queen of Etruria. It had gained the sanction of
          the Grand Seignior, the Dey of Algiers, the Hospodar of Moldavia, the heads of our government in India, many of the native chiefs, and, under the authority of the governments, had been diffused through all the states both in North and South America. It had taken firm root in Siberia and China; and had been carried to many of the islands in the Pacific and Indian oceans, and to
          most of our possessions in the West Indies.

        • Volumul doi il puteti gasi pe amazon.com

          The Life of Edward Jenner M.D.: With Illustrations Of His Doctrines, And Selections From His Correspondence (Cambridge Library Collection – History of Medicine) (Volume 2) 1st Edition
          by John Baron (Author)
          Mai este o a doua editie, aparuta in 2018.

    • Leo, sigur gresesti. Pacat de istoria invatata in scoala dupa metode comuniste (sau comunistoide), unde au uitat sa ne invete ca de fapt multi fanarioti au fost umblati in lume si au fost oameni scoliti, mult peste media boierilor paminteni. Iar unii chiar au incercat unele reforme sanitare, de sanatate publica, legale sau administrative (de exemplu, un control minim al populatiilor, in special cind erau atitea valuri de ciuma).
      Sau ca doctorii din Tarile Romane / Moldova (putini citi au fost) erau scoliti la universitati straine, vezi inclusiv exemplele din acest articol.
      Sigur ca populatia saraca (calicimea) era inapoiata, insa multe masuri le-au fost bagate pe git, ordonate de administratii mai luminate. Sa-ti dau un exemplu non-medical, ci de alimentatie (care era si ea foarte deficitara): raspindirea consumului de cartofi (atit de raspinditi azi) a fost tot o chestie impusa claselor de jos.
      Au uitat sa ne invete la istorie rolul real al tarilor romanesti in context mai larg, regional sau european, multe s-au redus la parerea noastra despre noi, nationalist-narcisist. S-ar fi putut invata multe, lucruri puse corect in context. care se pierd intre atitea falsitati inutile.

      Excelent interviu, am fost un pic mirat doar de acel „doamne ferește”. :)

    • Pai nu faceau „injectii”!
      Practic, faceau un fel de „julitura” pe piele si pe ea aplicat chestia aia care producea infectia. Uneori, chiar o fixau cu ceva, ca sa stea pe „julitura” mai mult… sa aiba timp sa se transmita infectia

  3. Da, este nevoie de alfabetizare stiintifica, de popularizare in forma accesibila a unor adevaruri simple, dar fundamentale. Initiative ca aceasta ocupa o nisa foarte importanta, mai ales intr-o tara ca a noastra in care nu exista cultura cooperarii si a conversatiei.

    Sa speram ca aceste explicatii vor ajunge la cine trebuie, adica la cei care in mod normal nu deschid carti.

  4. In germana se spune Impfung, vine din latina, imputare. Cica e inspirat de la altoire, injectare de lichide in pomi fructiferi, operatie practicata de romani

    • Altoirea nu e injectare cu lichide.
      Vakzination (älter Vaccination) oder Vakzinierung (ursprünglich die Infektion mit Kuhpockenmaterial; von lateinisch vacca, ‚Kuh‘) genannt, mi se pare mai pe inteles.

    • Impfung și Vakzination sînt folosite interșanjabil astăzi, dar au rădăcini istorice diferite. Strict vorbind, Impfung este variolarea (altoirea în română, grafting în engleză), adică inocularea cu materie infectantă de la un bolnav de variolă. Variolarea este strămoșul vaccinării.

      Vaccinarea (Vakzination), în sensul strict, este inocularea cu materie infectantă de la o vacă (vacca în latină) bolnavă de variolă bovină. Variola umană și cea bovină sînt produse de virusuri foarte înrudite, dar la oameni, virusul bovin produce simptome benigne și oferă imunitate pe termen lung împotriva celuilalt virus.

      Ulterior, după inventarea primelor vaccinuri ale lui Pasteur, termenul de vaccinare s-a generalizat.

  5. Din pacate in scoli nu se mai invata cunostiintele de baza raportate la fiecare materie in parte.
    In ultimii zeci de ani datorita aparitiei sufocante, cu pregatiri academice de tot felul de la inutile pana la cel putin indoielnice, a multor „specialisti” care au reusit sa penetreze invatamantul si sa participe al redactarea unor programe si manuale cu multe lacune.
    Spre exemplificare sunt convins ca in urma unui test mai putin de jumate din cei intrebati nu cunosc capitale europene, nu cunosc tari, nu cunosc ape si munti importante din Europa.
    Este un caz banal insa arata esenta problemei, cunosterea notiunilor de baza inainte de a intra in amanunte stiintifice.
    Alfabetizarea stiintifica este un vis care nu va putea fi indeplinit datorita acestor oameni de regula bine platiti care nu vor renunta atat de usor la functii, posturi in ministere, edituri, etc. etc.
    Pentru alfabetizarea stiintifica cum am dori, este nevoie de gandire lucida, clara si simpla, interconectarea unde este necesara a mai multor materii la nivelul claselor
    1 – 12 fara excursiuni stiintifice de specialitate, un studiu aprofundat putand fi urmat in cadrul unei facultati de specialitate.
    Ce definim ca notiuni de baza fara a intra prea mult in amanunte care oricum nu intereseaza majoritatea elevilor si cum reusim sa-i entuziasmam sa invete si studieze, cine doreste.
    Cine nu are asemnea ambitii poate urma invatarea dupa 10 clase a unei meserii la fel de onorabile precum celui care a terminat o facultate.

    • Alin, situatia este mult mai tragica. A propos de exemplul dat, parerea mea este ca cel mult 10% dintre romani pot enunta corect numele a 5 capitale europene si tarile ale caror capitale sunt. Munti, alte cunostinte geografice….hai sa fim seriosi! Zero. Nu si le cunosc nici macar pe cele din tara!

      Am intalnit multi romani prin tari europene care habar nu aveau unde se afla(localitate, regiune, cel mai apropiat oras important), unii nu stiau nici macar in ce tara se afla. Printre ei si unii cu pretentii, aflati in excursii ce costa cateva mii de euro. Lasand la o parte deficientele sistemului de educatie, foarte multi romani sufera de boala ingamfarii si a infatuarii, fiind foarte mandri in legatura cu ceea ce fac, chiar daca produc marlanii, snobisme si dovedesc o totala lipsa de bun simt. Evident si aceste chestiuni sunt tot in legatura cu nivelul de educatie.

      Alfabetizarea stiintifica nu va fi posibila pe termen scurt sau mediu in Romania. Calitatea corpului profesoral este in continua descrestere. Nivelul de performanta al elevilor si studentilor, de asemenea. Exista dovezi clare in acest sens(a se vedea, de exemplu, rezultatele Romaniei la olimpiadele internationale de matematica in ultimii 20 de ani, raportat la cele din perioada 1980-2000 – se pot consulta informatiile aici: https://www.imo-official.org/).

      Este foarte complicata o revigorare a situatiei. Impostura este din ce in ce mai dominanta in toate sistemele tarii, datorita unei clase politice sub orice nivel. Problema delicata este ca o buna parte a populatiei, o majoritate a acesteia, tolereaza fara probleme impostura. Ba chiar o sprijina si o promoveaza prin vot. Sute de mii de mocofani(poate mult mai multi, nu pot estima) isi viseaza odraslele inepte la varful treburilor. Scuze pentru exprimare, dar asta e realitatea.

  6. Înainte de fanarioți doctorii domnitorilor din Moldova si Valahia veneau de la Stambul sau din Polonia. Cei mai multi erau evrei (atat sefarzi, cei in Stambul cat si ashkenarzi, cei venind din nord).

  7. Titlul articolului este malițios ales, dintr-un paragraf din ultimul sfert al articolului, care paragraf nu constituie esența articolului.

    Apropos de vaccinarea anti-hpv, vă mai aduceți aminte care a fost povestea acum 10 ani ?
    Cine a venit să promoveze acel vaccin, nu cumva Madeleine Albright, imediat după ce la ea acasă terminase mandatul de Secretar de Stat (ministru de externe) al SUA. Domeniu care nu are nici o legătură cu medicina.
    La momentul respectiv vaccinul respectiv era abia aprobat acasă la producător – în SUA.
    Dacă în loc de doamna fost ministru de externe ar fi venit să facă lobby 1-2-3 epidemiologi, medici specialiști care au legătură cu subiectul, dacă pe lângă asta vaccinul respectiv ar fi avut o anumită istorie pozitivă în spate, poate vorbeam altfel.
    De altfel, situația la momentul respectiv seamănă cu cea a vaccinului anti-covid rusesc, la care nu se înghesuie mulți, tocmai pentru că nu este suficient testat, nu are o istorie pozitivă în spate, etc.

    De aici, până a arunca vina în spatele celor care nu au dorit să fim prima generație de cobai a unui vaccin abia ieșit pe piață, este ceva distanță.

    • Si cine pot fi acei „cobai” ? prima generatie de vaccinati, cineva trebuie sa faca inceputul, este valabil pt toate medicamentele care apar pe piata sau le refuzam din start ? ne invartim precum pisica in jurul cozi.

  8. @Alexandru Toma Pătrașcu
    „În această vreme copiii [din Banat] sunt vaccinaţi împotriva vărsatului de vânt, pentru a evita incidente care stau nu arareori în legătură cu fenomenele naturale. Vaccinarea se face de obicei în felul următor: acolo unde se ştie că în sat ori în vecinătate un copil ar avea vărsatul cel bun, numit de români „bubat al mare” sau erupţia cea mare, se cumpără de la mamă, potrivit vechiului obicei, substanţa secretată — de un creiţar pentru un singur copil, de doi sau trei creiţari dacă trebuie inoculaţi mai mulţi copii. Mai întâi se cercetează dacă bubele sunt de natură bună ori rea, numite de români „bubat al mica”, adică erupţia cea mică. Dacă se constată că sunt de natură bună, o astfel de pustulă este spartă cu un ac, iar substanţa se stoarce într-o cutiuţă de lemn tare, anume confecţionată în acest scop. Grăbind acasă cu această secreţie, ea este administrată în mai multe feluri: fie că se toarnă pe partea cea mai cărnoasă a braţului copilului care urmează a fi inoculat, frecându-se cu o bucată de pânză aspră, atâta vreme până ce porţiunea se înroşeşte şi se inflamează, fie că se produce o mică rană în acelaşi loc şi se varsă o picătură din otrava de bubat, legându-se apoi rana cu o bucată de pânză veche.
    Cu asta totul s-a terminat. După aceea copiii continuă să-şi vadă de ale lor, urmând, în ceea ce priveşte alimentaţia, rânduiala lor obişnuită. Chiar dacă se iveşte febra, numită în limba lor frigo, ei dorm mai departe în aer liber. Cu toate acestea, vărsatul de vânt izbucneşte de timpuriu, iar pacienţii se restabilesc fără vreun remediu artificial. Boala nu este niciodată mortală. De asemenea, nu se manifestă vreo grijă prea mare dacă — după cum se întâmplă adesea — bubele naturale se ivesc înainte de vaccinare.”
    (Francesco Griselini, Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, Ed. Facla, Timișoara, 1984, p. 175)

  9. Cam prin clasele 6 ,7 nu mai știu exact, la ora de(atenție!) engleză am avut o lecție în care erau descrise primele variolări din UK făcute primitiv exact cum povestește d-ul Pătrașcu, e adevărat povestit pe scurt. Apoi mai târziu am învățat și la istorie, asta se întâmpla prin 78-79. Am ținut minte fiindcă m-a frapat ideea, eu ne cunoscând nimic despre vaccinuri la acea vreme și i- am povestit cu patos mamei mele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro