vineri, martie 29, 2024

Tot ce trebuie sa stii despre evenimentele din Siria. Rachetele americane au cenzurat ambițiile rusești in Orientul Mijlociu

La ora 4, în dimineața de sâmbătă, 14 aprilie, coaliția formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lovit trei ținte de pe teritoriul Republicii Arabe Siriene. Potrivit generalului american Mckenzie, reprezentantul Statului Major interarme, aliații au tras 76 de rachete asupra Centrului de cercetare și prelucrare a armelor chimice de la Barzeh, din vecinătatea Damascului, din care 57 au fost rachete Tomahawk. Ținta a fost distrusă. Alte 22 de rachete au lovit un depozit de arme chimice de lângă Homs. A treia țintă a fost un bunker, la Shinshar, împotriva căruia s-au tras alte 7 rachete. Practic, toate cele trei ținte au legătură directă cu armele chimice siriene[1]. Deloc întâmplător.

Potrivit unor experți militari, această operațiune a fost un bun prilej pentru a testa în condiții de luptă noile generații de rachete. Americanii au tras 19 rachete JASSM-ER, de pe bombardierele B-1B, franco-britanicii au încercat noua generație de rachete lansate din aer Storm Shadow/SCALP, și de pe mare MdCN/SCALP naval. În total, coaliția a lansat 105 rachete, împotriva a 3 ținte. Anul trecut, în aprilie 2017, împotriva unei singure ținte, americanii au tras 59 de rachete de croazieră. Spre deosebire de raidul de atunci soldat cu 16 morți, din care 7 soldați sirieni, de această dată oficialii de la Damasc au anunțat doar 3 răniți[2].

Ca și cel de anul trecut, atacul de acum a fost rezultatul încălcării “liniei roșii”, anunțată de occidentali încă din 2013, adică a utilizării de către regimul Bashar al-Assad a armelor chimice împotriva civililor. La 7 aprilie, în orașul Douma, din apropierea capitalei Damasc, armata guvernamentală a folosit arme chimice provocând moartea a zeci de oameni, dintre care mulți copii[3]. Regimul Bashar al-Assad și cel mai important aliat al său, Rusia, au respins categoric acuzațiile, spunând că nu există nici o probă care să confirme atacul chimic. În ultimele trei zile dinaintea bombardamentului coaliției condusă de SUA, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a spus că evenimentul de la Douma este o înscenare a serviciilor secrete britanice. Însă, nici un om serios n-a luat de bună declarația sa, între Marea Britanie și Rusia domnind de câteva săptămâni o tensiune diplomatică fără precedent, consecință a cazului Skripal, când un fost colonel GRU, care a spionat pentru britanici, și fiica sa, venită să-l viziteze la Salisbury, un orășel pașnic din sudul Angliei, au fost otrăviți cu “noviciok”, un puternic agent neurotoxic. Evident, Moscova neagă categoric și acest fapt.

Diversiuni pentru ca nimeni să nu mai înțeleagă nimic

În trecutul relativ recent, se pot observa tot mai mari nepotriviri atât între declarațiile Rusiei și acțiunile ei, cât și între declarațiile Rusiei și faptele din realitate așa cum pot fi ele observate empiric. Ceea ce nu pare să-i deranjeze pe liderii ruși, care manifestă o atitudine foarte creatoare când vine vorba de fapte sau adevăr.

De pildă, președintele Putin a retras până acum de vreo trei ori militarii ruși din Siria, ba a organizat chiar și festivități speciale la Kremlin pentru a-i decora. Cu toate acestea, militarii ruși sunt prezenți în număr mare în Siria, în continuare.

Foarte recent, autoritățile rusești au negat moartea mercenarilor din așa-numita “compania Wagner”, la 7 februarie, pentru ca mai apoi să accepte evidența cu jumătate de gură. Și pentru că tot veni vorba de “Wagner”, duminică, a doua zi după raidul aliat împotriva Damascului, s-a anunțat moartea ziaristului care a anchetat cazul și care a scris primul despre moartea mercenilor ruși din Siria. La 13 aprilie, Maksim Borodin, 32 de ani, a căzut de la etajul 4, iar după o comă de două zile a murit în spital[4], deși nici unul dintre cei care l-au cunoscut nu acceptă că s-ar fi putut sinucide. În Rusia, moartea violentă a jurnaliștilor a ajuns să fie normă, nu excepție. Așa ceva în lumea civilizată ar fi de neconceput.

Chiar și acest raid aerian americano-franco-britanic, din dimineața de 14 aprilie, a fost răspunsul Occidentului la atacarea populației civile cu arme chimice. După 7 ani de război civil, al-Assad mai are încă arme chimice, deși în 2013, președintele Vladimir Putin și-a asumat în fața comunității internaționale responsabilitatea pentru colectarea și distrugerea lor. Deși a spus în mod repetat că a făcut acest lucru, armata siriană a folosit în mai multe ocazii substanțe chimice împotriva civililor. Asta, cu toate că, Occidentul a fost foarte clar cu președinții Putin și al-Assad: utilizarea armelor chimice reprezintă “linia roșie” care nu trebuie depășită.

Ce face Ministerul rus de Externe e fără precedent în istoria diplomației. E o inadecvare totală la o conduită bazată pe normele etice, estetice, care guvernează elita lumii civilizate. Comportamentul deviant al diplomației ruse e mult mai grav, nu se rezumă la excentrica purtătoare de cuvânt a diplomației ruse, care-l face prin comparație pe extremistul Jirinovski să pară un personaj echilibrat și decent.

Exemplele de siluire a realității sunt prea multe ca să fie vorba de simple erori, avem aici de-a face cu o politică coerentă. La câteva ore după loviturile aeriene, ministrul Lavrov declara ferm că rachetele trase au împiedicat experții internaționali să ajungă la Douma, pentru a cerceta situl. Aceștia au fost nevoiți să precizeze că autoritățile siriene nu le-au dat voie să ajungă acolo, nu rachetele, care oricum n-au vizat acel obiectiv. Mai mult, există suspiciunea că o delegație de militari ruși care a vizitat Douma la câteva zile după atacul cu arme chimice ar fi falsificat probele[5]. La aceeași conferință ținută sâmbătă seara (14 aprilie), Lavrov a mințit în legătură cu raportul redactat de un laborator elvețian, în cazul Skripal, acesta intervenind duminică cu precizări.

De altfel, prin reacțiile lor, președintele Putin, ministrul de Externe, șefii altor instituții, urmăresc nu crearea unei realități care nu există, deci fictive, pentru că asta ar fi imposibil, cât articularea unui narativ diversionist, care să genereze confuzie și haos.

Astfel, potrivit declarației[6] președintelui Putin, SUA sunt vinovate de agresiune împotriva unui stat aflat în primele rânduri ale războiului împotriva terorismului, adâncind astfel catastrofa umanitară din Siria, aducând suferință populației pașnice, favorizând teroriștii, provocând un nou val de refugiați. Declarația ministerului rus de Externe, întărește tușele groase ale Kremlinului, dezvoltând creativ alte noi idei[7].

În același timp, Moscova are grijă să dea semnale că e interesată în continuarea colaborării cu Washington-ul pe în Orientul Apropiat, însă este împotriva “acțiunilor unilarale” care împiedică adoptarea unor “decizii colective”. În acest sens este reprezentativ interviul[8] acordat de viceministrul de Externe Serghei Riabkov, la câteva ore după raidurile aeriene, ziarulului “Kommersant”.

Ce vrea Trump?

Statele Unite nu au o strategie în privința Siriei. Însă, spre deosebire de Obama, președintele Trump ia în serios “linia roșie”, interzicerea armelor chimice, pe care însuși Occidentul a anunțat-o. Noua administrație de la Washington are probleme mult mai grave pe agendă, Siria fiind departe de a se bucura de atenția pe care o merită. De altfel, uneori înalți responsabili se contrazic, sau îl contrazic pe președinte care a anunțat retragerea trupelor americane în următoarele 6 luni. Totuși, dezangajarea din Orientul Apropiat nu pare să fie o obsesie a actualei administrații Trump[9], spre deosebire de perioada Obama.

Ca și în aprilie 2017, și de această dată obiectivul președintelui Trump a fost limitat: pedepsirea regimului al-Assad pentru utilizarea armelor chimice. Atât și nimic mai mult. Washingtonul nu a intervenit în dinamica războiului, n-a amenințat stabilitatea regimului al-Assad și nici nu a promovat interesele tactice ale opoziției. SUA au folosit această ocazie pentru a-și proiecta forța militară, a face o demonstrație de putere, dislocând în doar câteva zile, în apropierea Siriei forțe navale și aeriene ce-i asigurau supremația militară. SUA au trimis în Mediterana de Est un grup de nave, în frunte cu portavioanul Harry S. Truman, câteva crucișătoare și alte nave de luptă. În total 6500 de militari și nave din flotele 5 și 6 dislocate în zonă. Mai cunoscut publicului românesc este distrugătorul USS Donald Cook, purtător de rachete Tomahawk, din cauza misiunile sale în Marea Neagră[10].

Imposibil de precizat cu certitudine care e dimensiunea prezenței rusești și iraniene din Siria. Din relatările Moscovei, confirmate și de fotografii de la exerciții militare, rezultă că la dispoziția apărării antiaeriene siriene și rusești se află complexele de rachete S-300 și S-400. Cu câteva zile în urmă agenția rusă de știri RIA Novosti a publicat o depeșă conform căreia în ultimii ani, ministerul rus al Apărării a dislocat în Siria până la 40 de lansatoare de rachete “Panțir – S1”, sistem considerat eficient împotriva rachetelor de croazieră. Este un prototip nou, intrat de curând în dotarea armatei ruse. De asemenea, Damascul are sisteme vechi sovietice de rachete S-125, S-200, “Buk” și “Kvadrat”, cu care de altfel Statul Major Rus, care s-a grăbit să organizeze o conferință de presă la câteva ore după raidul aerian din Siria, a afirmat că trupele lui al-Assad au lovit “71 de rachete din cele 103 lansate”[11]. La rândul său, Damascul a pretins că ar fi lovit 2/3 din rachetele trase, fără însă ca să ofere vreo cifră exactă. Nici rușii și nici sirienii nu au prezentat vreo dovadă, cât de mică, că vreo țintă aliată ar fi fost lovită. Pentagonul a comunicat destul de sec faptul că nici o rachetă și nici un avion ale coaliției n-a fost interceptat. Generalul Mckenzie a confirmat faptul că armata siriană a tras peste 40 de rachete din clasa sol-aer, însă majoritatea acestor lansări s-a produs abia după ce loviturile aeriene s-au încheiat. Rachetele nu au urmărit ținte, ci au fost lansate pe traiectorie balistică, fiind o amenințare pentru propria populație civilă siriană[12].

Și totuși, sirienii aveau la dispoziție rachete din noua generație care ar fi putut crea probleme coaliției americano-anglo-franceze. Însă rachetele nu au fost utilizate. Nu există un răspuns satisfăcător la întrebarea de ce. Poate pentru că Rusia nu a dorit să riște vreun conflict deschis cu SUA, poate pentru că instalațiile de rachete se aflau departe și n-ar fi putut fi eficient utilizate. Sau, potrivit unor experți militari, pentru că S-400, cu care Rusia face acum negoț prin întreaga lume, n-au fost niciodată testate în condiții de luptă împotriva rachetelor de croazieră americane Tomahawk. S-400 sunt făcute pentru a lovi ținte la înălțime și nu Tomahawk care zboară jos, la 100 m deasupra solului.

În fața Pentagonului au stat două obiective: o coaliție funcțională cu Marea Britanie și Franța, ale cărei detalii au fost puse la punct în doar câteva zile; evitarea unei ciocniri militare cu forțele rusești dislocate în Siria[13].

În ultimele săptămâni, tensiunea dintre Moscova și Washington pe dosarul sirian a crescut în intensitate. Nu doar reprezentanta SUA la Consiliul de Securitate ONU, Nikki Haley, a acuzat Rusia că are mâinile pătate de “sângele copiilor sirieni”, ci și președintele Trump, care a atacat atât diplomația Kremlinului care sprijină un regim dictatorial cât și capacitatea militară a acesteia de a respinge rachetele “inteligente” americane. De fapt, Trump răspundea în acest fel șefului Marelui Stat Major rus, generalului Gherasimov, care în martie afirmase că va distruge nu doar rachetele ci și avioanele sau navele de luptă de pe care sunt lansate. Declarația lui Gherasimov e însă mai lungă, dar partea a doua, în care spunea că va distruge rachetele și instalațiile americane doar în cazul apariției unor amenințări la adresa militarilor ruși din Siria, n-a mai fost preluată de presă. Ambasadorul Rusiei din Liban, a fost citat de o televiziune din Iran, cu afirmația că Rusia își rezervă dreptul de a lovi rachetele în cazul unei agresiuni americane împotriva sirienilor, ceea ce provocase răspunsul amintit al președintelui Trump. Numai că diplomatul rus neagă categoric afirmația, precizând că el doar a menționat declarația lui Gherasimov, nimic mai mult. Nu s-a putut verifica traducerea făcută de televiziunea de la Teheran, însă interviul a întărit temerea unei ciocniri, chiar și involuntare, între militarii ruși și americani.

Ultima modă în propaganda rusească: amenințarea cu războiul. Al III-lea Mondial

«Лишь бы не было войны» (“numai să nu fie război”!) se auzea pe toate canalele propagandei rusești, de la televiziunile moscovite, la “idioții utili” de pe rețelele sociale din Occident. Sloganul datează în anii ’30, a mai fost măcinat și de mașina de propagandă stalinistă. Poate că și el a contat în planificarea loviturilor. Traiectoria nici unei rachete nu a atins spațiul aerian controlat de ruși, în zonele portului Tartus și aeroportului Khmeimim. La rândul său, Moscova și-a retras navele militare din portul Tartus sub pretextul unor exerciții. Atât comunicatele siriene cât și cele rusești au repetat faptul că nici un obiectiv rusesc sau cetățean rus nu a fost atins.

În ultima săptămână, moara presei moscovite a măcinat altceva. Cu consecințe mult mai grave. Noua serie de sancțiuni americane a luat prin surprindere Kremlinul. A fost o lovitură neașteptată, pe lângă cei 38 de oameni de afaceri, între care nume importante ca Deripaska, Șamalov, Vekselberg, mai sunt alți 17 demnitari importanți, precum ministrul de Interne, Kolokolțev, secretarul Consiliului de Securitate, Patrușcev și președintele Comisiei de politică externă a Consiliului Federației, camera superioară a Parlamentului, Kosaciov. De luni până sâmbătă, când a avut loc atacul aerian aliat în Siria, presa rusă a dezbătut care ar trebui să fie răspunsul Rusiei la noile sancțiuni. Un deputat a strivit cu bocancii un iPad, simbolul supremației americane în tehnică. Numai că și-a filmat operațiunea pentru a o difuza pe rețeaua americană facebook cu un iPhone. Ceea ce nu l-a împiedicat să ceară interzicerea produselor Apple. Care însă sunt fabricate în China. Alți deputați au cerut interzicerea importurilor de medicamente americane. Problema Kremlinului e chiar imposibil de rezolvat: SUA nu au interese economice, comerciale în Rusia, așa că sunt greu de șantajat.

O altă temă care a ținut capul de afiș în media moscovită a fost interzicerea rețelei de mesagerie “Telegram” în Rusia, pentru că refuză să livreze FSB-ului, principalul serviciu de contraspionaj, cheile de descifrare a mesajelor. La câte bombe au explodat în Rusia în ultimii ani și la cât sunt de active rețelele teroriste, cererea FSB multora li se pare absolut rezonabilă.

Adesea, criza ruso-britanică declanșată de cazul Skripal și evoluțiile amenințătoare din Siria au fost împinse în plan secund de alte teme. Până sâmbătă dimineață, în momentul declanșării atacului aliat, când totul s-a schimbat. Ziarele rusești dintr-o dată încep să transmită live pe rețelele sociale imagini din Damasc, din piațe centrale cu sensuri giratorii sau imagini în buclă filmate undeva de sus. Multe ore după ce raidul aliat se încheiase iar americanii făcuseră și bilanțul într-o conferință de presă la Pentagon, posturile rusești se comportau ca și când Siria era bombardată încontinuu de câteva zile. De parcă ar fi fost Cecenia bombardată de armata rusă. Numai că Damasc nu e Groznîi și nici precizia aviației americane nu se compară cu a celei rusești.

Rusia a fost activă pe frontul propagandei și diseminării fake news, care e tot un teatru principal de luptă, conform doctrinei Gherasimov. Pe lângă trollii a cărora activitate a crescut cu 2000 %, potrivit Pentagonului[14], în răspândirea știrilor false, instituțiile rusești, începând cu ministerele Apărării, de Externe, media etc au jucat un rol esențial. Kremlinul vrea să impună o altă realitate, în care atacurile chimice n-au avut loc, în care SUA e stat agresor, iar 2/3 dintre rachete au fost doborâte de apărarea anti-aeriană siriană care ar fi tras cu arme de pe vremea Uniunii Sovietice.

În realitate, în afară de propagandă, Rusia n-a făcut nimic pentru a-l ajuta pe al-Assad, principalul său aliat în Orientul Apropiat, în fața atacului SUA. În ciuda declarațiilor zgomotoase, Moscova și-a trimis oamenii în adăposturi, deși putea să-i dispună pe teren la obiectivele militare de pe întregul teritoriu controlat de al-Assad, pentru a le proteja. Practic, Rusia face jocurile în Orientul Apropiat, atâta vreme cât SUA sunt absente. Și pentru că Washingtonul nu are soluții la o situație extrem de complicată[15].

Demonstrația recentă de forță a SUA a arătat că influența Rusiei în Mediterana Orientală este limitată, că Washington-ul poate forma în doar câteva zile o coaliție care amenință și anihilează prezența rusească. Înainte de toate, pentru că Rusia nu-și permite să țină în Siria un contingent mai mare de militari. Ar fi prea scump. Kremlinul nu vrea să repete greșelile Uniunii Sovietice din Afganistan. Mai ales astăzi când între forțele și resursele de care dispun SUA și Rusia este o mare diferență. Și când Rusia e supusă unor sancțiuni internaționale tot mai dificile. Chiar dacă armata rusă e în cea mai bună stare de după colapsul Uniunii Sovietice, capacitățile ei militare sunt limitate în spațiu, din rațiuni logistice. În ciuda afirmațiilor că Rusia a anulat monopolul SUA în operațiuni militare de amploare departe de granițele sale și că a recâștigat în Orientul Apropiat statutul de mare putere, victoriile militare din Siria au fost posibile în primul rând din cauza dezangajării americane din perioada Obama. Dar e o concesie temporară. Nimic mai mult.

Forța militară a Rusiei e prea mică pentru rolul pe care elita moscovită vrea să-l joace pe scena internațională. Asta s-a văzut limpede acum în Siria, unde Putin n-a putut să împiedice sau să limiteze loviturile aeriene pe care americanii și aliații lor le-au administrat lui Bashar al-Assad. Oricâtă ambiție ar avea, Rusia nu poate deveni o alternativă la SUA, ca centru de putere și garant de securitate în Orientul Apropiat. Cel mai înțelept lucru pe care l-ar putea face acum Kremlinul ar fi să-și recalibreze obiectivele în funcție de capacitățile reale. Inclusiv să pregătească o strategie de ieșire din conflictul din Siria.

Textul de mai sus este o variantă mult extinsă a unui articol publicat în revista 22, nr. 15 (1464), 17-23 aprilie 2018.

NOTE_________________________________


[1] „Остановит ли это Асада?” Военные эксперты об ударах по Сирии, 14 aprilie 2018, https://www.bbc.com/russian/news-43765868

[2] Vladimir Florov, Удар по Сирии: итоги и выводы. «Новый Карибский кризис» не случился

Но России пора переоценить свои возможности и цели на Ближнем Востоке, 16 aprilie, https://republic.ru/posts/90471?utm_source=slon.ru&utm_medium=email&utm_campaign=morning

[3] Daniel Victor, Suspected Chemical Attack in Syria: What We Know and Don’t Know, 11 aprilie 2018, https://www.nytimes.com/2018/04/11/world/middleeast/syria-chemical-attack.html

[4] В Екатеринбурге умер журналист, написавший о ЧВК Вагнера, 15 aprilie 2018, https://www.svoboda.org/a/29168811.html; Russian reporter Borodin dead after mystery fall, 16 aprilie 2018, http://www.bbc.com/news/world-europe-43781351

[5] Syria: chemical weapons inspectors barred from Douma site, 16 aprilie 2018, https://www.theguardian.com/world/2018/apr/16/syria-chemical-attack-inspectors-unable-to-access-douma-site

[6] http://kremlin.ru/events/president/news/57257 Declarație oficială, 14 aprilie 2018. În rezumat, Putin spune că SUA au lovit cu rachete obiective militare și civile din Siria fără aproabarea Consiliului de Securitate al ONU, încălcând Carta ONU, normele și principiile dreptului internațional, ceea ce reprezintă un act de agresiune împotriva unui stat suveran care se află în fruntea luptei împotriva terorismului. Ca și anul trecut, SUA au folosit ca pretext utilizarea de substanțe otrăvitoare împotriva populației civile, de această dată în Douma, în apropierea Damascului. Experții militari ruși care au vizitat locul pretinsului incident nu au găsit urme ale utilizării clorului sau altor substanțe otrăvitoare. Nici un locuitor al regiunii nu confirmă atacul chimic. Organizația privind Interzicerea Armelor Chimice a expediat în Siria specialiști pentru anchetă, dar ei au fost împiedicați de bombardament. Prin acțiunile sale, SUA adâncesc catastrofa umanitară din Siria, aduc suferință populației pașnice, favorizează teroriștii, provoacă un nou val de refugiați din țară și din regiune. Actuala escaladare a situației din Siria pune o presiune distrugătoare asupra întregului sistem de relații internaționale, iar Rusia condamnă agresiunea și cere o sesiune extrordinară a Consiliului de Securitate al ONU.

[7] http://www.mid.ru/ru/press_service/spokesman/official_statement/-/asset_publisher/t2GCdmD8RNIr/content/id/3169476 Declarația oficială a Ministerului de Externe al Federației Ruse, 14 aprilie 2018. SUA, Marea Britanie și Franța au săvârșit o agresiune împotriva Republicii Arabe Siriene. Au fost țintite de rachete ținte civile, nu doar militare care au produs importante pagube materiale infrastructurii civile. Nici un cetățean rus nu a avut de suferit, nici una dintre rachetel trase nu a intrat în zonele controlate de apărarea antiaeriană a militarilor ruși. Operațiunea a fost declanșată în urma unui pretext inventat în mod cinic, o pretinsă utilizare a armelor chimice la Douma. Loviturile aeriene au fost făcute tocmai ca să împiedice experții internaționali să ajungă la Douma. Rusia cere o sesiune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU și solicită tuturor țărilor responsabile să se pronunțe asupra acestor evenimente care pun în pericol securitatea unei regiuni deja destabilizate de aventurile criminale ale SUA și aliaților lor în Irak și Libia.

[8] «США наносят ущерб не только всей системе международных отношений, но и самим себе». Замглавы МИД РФ Сергей Рябков — об ударах западной коалиции по Сирии, 14 aprilie 2018, https://www.kommersant.ru/doc/3604746

[9] Vezi, pe larg, analizele lui Octavian Manea, Pedepsirea lu Assad 2.0, 17 aprilie 2018, https://revista22.ro/70270679/pedepsirea-lui-assad-20.html; Are Trump o strategie pentru Orientul Mijlociu?, 11 aprilie 2018, https://revista22.ro/70270560/are-trump-o-strategie-pentru-orientul-mijlociu.html

[10] Syria strike: French, British and US combat assets. See how the West could launch a military response to the chemical attack in Douma, 12 aprilie 2018, https://www.iiss.org/en/militarybalanceblog/blogsections/2018-f256/april-26b3/syria-assets-9a80

[11] Генштаб РФ: системы ПВО Сирии перехватили 71 ракету из 103, 14 aprilie 2018, https://www.kommersant.ru/doc/3604718

[12] Vezi conferința de presă a generalului Kenneth F. McKenzie, 14 aprilie 2018, https://www.pscp.tv/w/1OyKANdAdwWGb

[13] Vezi comentariile lui Molly Mckew la MSNBC, http://us.wildmoka.com/c/clip/ucB8Vg

[14] Russian trolls increased ‘2,000 percent’ after Syria attack, Pentagon says, 14 aprilie 2018, http://www.newsweek.com/russian-trolls-increased-2000-percent-after-syria-attack-pentagon-says-886248

[15] Pentru interesele actorilor internaționali în criza din Siria, vezi Krishnadev Calamur, The Syrian War is Actually many Wars, 13 aprilie 2018, https://www.theatlantic.com/international/archive/2018/04/the-syrian-war-is-many-wars/557990/

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. războiul adevărat costa bani adevărați nu ruble ! Asa a căzut URSS asa se va prăbuși și imperiul minciunii creat de Putin&co !

  2. Singurul lucru de neinteles este: ce cistig ar fi avut Asad si rusii prin folosirea de arme chimice in Douma , unde , asa cum se spune , au fost ucisi numai civili , stiind , de altfel , consecintele folosirii armelor chimice. Apoi au cucerit militar Douma peste numai 2 zile !

    • Precizeaza: de neinteles pentru tine.
      Ca altfel arme chimice au mai folosit, dar nu ai aflat/inteles tu.
      Ti se pare cumva ca Assad moare de grija civililor?

    • Assad nu este prost, știa la ce se expune dacă folosește armele chimice, dar nu a avut încotro.Rebelii construiseră un oraș subteran care nu era afectat de bombardamentele clasice pe care le efectua armata siriană. Armele chimice sunt mai grele decât aerul (toți s-au refugiat la etajele superioare ale clădirilor încă în picioare). Doar așa au reușit să cucerească orașul.

    • Eu nu cred ca al-Assad este o drona teleghidata de Putin.
      Este un om, probabil cu o inteligenta destul de mare, deci poate actiona si pe cont propriu.
      Se poate sa fi actionat fara sa ii consulte pe rusi.

      Poate ca stia ca asta va provoca o reactie militara a SUA, deci prin asta a vrut sa le forteze mana rusilor pentru mai mult sprijin militar.

    • In primul rind ca nu a fost o utilizare exceptionala a armelor chimice. Assad a mai folosit manevra de citeva ori. De ce? Clorul, folosit in atac, are o proprietate: e greu si intra, printre altele si in subsoluri. Ce sa vezi coincidenta, dusmanii se baricadasera in subsoluri si tuneluri. Acum poate ca ai inteles interesul.

  3. Foarte bun text. Aşa este, SUA şi aliaţii au făcut o demonstraţie de forţă prin care au dat o scatoalcă zdravănă Rusiei. Ca părere, în prezent SUA nu vrea altceva decât „să liniştească” Rusia, scopul SUA în Orientul Mijlociu este neutralizarea militară a Iranului. Să constatăm că şi belicosul Erdogan s-a reorientat, lăudând intervenţia SUA+UK+Franţa. Acţiunea din Siria a fost un avertisment pentru mulţi, îndeosebi Rusia şi Iranul.

    • Probabil că rușii au avut mai multe motive de a nu răspunde – unele țin de statutul tehnicii militare, S-400 sunt rachete antiaeriene care sunt vândute de Rusia și o rată scăzută a eficienței (mai ales în cazul rachetelor de joasă altitudine ca Tomahawk) ar fi fost proastă publicitate, în plus trupele rusești nu au fost amenințate.
      Dacă nu au arătat cazuri clare de doborâre a rachetelor, înseamnă că nu au existat, altfel făceau propagandă multă. În cazul Iugoslaviei, prin spionaj, sârbii au aflat traiectoria și momentul lansării, ceea ce a permis interceptarea rachetelor Tomahawk prin mijloace antiaeriene clasice (viteza este doar de 800km/h, subsonică, doar zborul la joasă înălțime le face greu de detectat).

  4. Am parcurs cu mare placere (ca de obicei) articolul d-lui Armand Gosu. „Outstanding”

    Altfel spus, sunt in asentimentul majoritatii comentariilor. Adica, era nevoie, exact ca si in marketing de un „re-branding”. Parca prea s-a obisnuit tabara post-sovietica cu vechile si clasicele solutii NATO. Era timpul oportun prezentarii credibile a noilor produse mai rapide. Cazul Skripal a echivalat cu o cerere de oferta.

    In alta ordine de idei, nu stiu cum mai poate crede cineva avizat ca pot exista atacuri informatice distructive dinspre Rusia, Coreea de Nord, si altii ca ei, catre SUA. Nu inteleg ce rationament au altii inafara a ce se declara in media. Insa personal fiind ancorat in acest domeniu, consider amuzante toate aceste relatari. Acestea par a fi doar informatii pentru a mentine mass-media in miscare. Un mic argument in sprijinul unui rationament just: Adica, toti oamenii (care isi permit si nu numai) din tarile mai sus mentionate, isi achizitioneaza in proportie de aproape 100% produse proiectate in State, utilizand solutii si inovatii dezvoltate si finantate de americani (socializare, entertainment, business, industrie, administratie, etc.) N.B. – Acestea sunt numai produsele destinate pietei de consum. E ca si cum s-ar afirma ca azi dimineata, in gara, un hot de buzunare purtand papuci de plaja, a „caftit” un echipaj de trupe speciale.

  5. Cred ca nici SUA si nici Rusia nu doresc un conflict in Siria. Totusi, nu inteleg de ce americanii au trimis un ditamai portavionul insotit de alte nave in Mediterana in vederea acestui atac. Fie au luat in calcul o escaladare a conflictului cu Rusia dupa acest scurt atac , fie se pregatesc de un alt posibil conflict in zona Marii Negre. SUA aveau deja in Mediterana nave, submarine, aliati (Franta, UK) cu care sa lanseze atacul asupra depozitelor de arme chimice. Nu aveau nevoie de alte portavioane si nave suplimentare. De fapt, au folosit doar niste bombardiere B-1B si atat.
    Ce este si mai interesant, este ca Trump si echipa sa, inclusiv Nikki Harley, au dorit initial sa atace si bazele rusesti din Siria, insa au fost convinsi de catre Jim Mattissa sa n-o faca.

  6. Chiar tot ce trebuie sa stii? :P
    De acord cu ce spunbeti, e de bun simt, dar chiar tot nu e….n-are cum.
    As nota cateva chestii care ma intereseaza, asa, cum imi vin in minte, fara sa faci nu`s ce analiza…de ex.
    1. cat costa un atac de acest gen si care sunt pagubele porovocate? Propaganda rusa sau afiliata poate sa bata toba ca vai, ce scumope sunt rachetele alea ptr cateva cladiri amarate. Adica se poate induce ideea ca un atac de cateva sute de milioane de dolari a dfistrus cateva cladiri de 1-2 milioane maxim. Fals, avem nevoie de un calcul care sa „contabilizeze si ” efectele indirecte, cumva. Imi aduc aminte de o emisiune prezentat de Trump, ceva de genul „cat valoreaza America” vs cat de indatorata e, ma rog,acolo cifrele erau un pic trase de par (se luau in calcul veniturile salariale pe nu stiu cati ani, or asta inseman ceva munca nerealizata inca) dar ideea e interesanta si utila. Deci cat a costat „valoreaza” si cat se estimeaza a fi pagubele? nu doar in cladiri distruse, cum ziceam..nu e o chichita de contabil, sa nu fiu inteles asa
    2.Lipsa Germaniei din actiune. E ceva de genul participa dar nu se baga…scuzati vorba naroada, dar asa imi da acum :P Franta a luat fata, ca sa zic asa, Germaniei, in plus are si ceva tehnologie buna de tot (apreciata chiar si de Trump), de precizie (racheteke alea au 1m precizie de lovire din cate retin) Ce au nemtii asemanator? Sau mai bun?
    Nu eset ceva de genul a cui e mai mare, Macron vs Merkel, ci este o intrebare legitima in perspectiva unei posibile armate europene. cine are tehnica cea mai „tare” in materie de rachete europene? AL modul practic, nhu pe hartie… Si cine are „sangre” in instalatie sa le si foloseasca? Macron a punctat semnificativ, Mutti a cam dat chix…fofilarea are si ea limitele ei
    3.Citeam de manifestatiile de bucurie ale sirienilor fideli dictatorului…armata lor mandra doborsae 2/3 din rachetele americane, bla, bla. Cum se contracareaza miciunile astea? desigur au aparut fotografii aeriene inainte si dupa atac, se vad distrugerile, dar ele nu par a fi extraordinar de mari, de sperat, mai ales in Barzah..
    http://www.mediafax.ro/externe/atacul-din-siria-cum-arata-tintele-inainte-si-dupa-ofensiva-cu-rachete-a-sua-marii-britanii-si-frantei-imagini-din-satelit-17131125
    OK, vorbim de un atac de precizie, oare este suficient? As spune ca nu…
    4. Ma gandeam la NATO. Pare sa nu aiba niciun rol. Vorbim de SUA, UK si Franta. Punct. Cat de rapida si eficienta ar fi fost reactia NATO..asta daca ne gandim la un scenariu in care NATO ar trebui sa reactioneze conf pct 5 etc. Oare nu ar trebui ca NATO, daca chiar e garantul a nustiu ce , sa-si dovedeasca operatinabilitatea, rapiditatea si eficienta?
    De ce nu este un instrument de reactie in astfel de cazuri? Ar arat cat de eficiace este si ar mai tempera Rusia…care are un avantaj in faptul ca decizia este in mana unui singur om, asta inseamna rapiditate in reactie…e de discutat chestia asta.
    Poti spune ca, la o adica, tot pe SUA ,UK si Franta te poti bizui…mai ales pe SUA. Si atunci cum ramane cu NATO, Armata europeana si alte chestii care s-ar putea sa fie functionale doar pe hartie?
    Departe, departe de a epuiza intrabarile si necunoscutele oe care ar trebui sa le lamurim

    • Dacă îmi permiteţi, voi încerca să răspund pe scurt la întrebările dumneavoastră cu ajutorul unor informaţii din mass-media:
      1. Fiecare tip de muniţie are o durată limitată de utilizare. În cazul de faţă, putem bănui că majoritatea rachetelor lansate de coaliţia americano-franco-britanică se apropiau de termenul maxim de garanţie. Nu sunt cinic. Pur şi simplu este, probabil, mai ieftin să le lansezi decât să faci o operaţiune complicată şi periculoasă de delaborare a muniţiei respective.
      S-au folosit şi modele noi de rachete, din câte am înţeles. Testele în condiţii de luptă sunt normale pentru militari. Dozarea loviturilor se face în funcţie de caracteristicile obiectivelor (suprafaţa acestora, tipul de protecţie pasivă şi activă a lor, teoria probabilităţilor în calcularea numărului de lovituri care pot distruge o ţintă etc.).
      2. După 4 luni de incertitudine politică, la Berlin a fost instalat oficial un nou guvern, condus tot de Angela Merkel. Alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut au complicat viaţa politică din Germania şi presupun că doamna cancelar nu este adepta deteriorării rapide a relaţiilor cu Partidul Social Democrat, partener de coaliţie cu creştin-democraţii din cauza războiului civil din Siria. Acum este o lună de miere în Germania şi nimeni nu ştie cât va mai dura aceasta.
      3. Propagandă vs. realitatea militară. Gura lumii este slobodă şi nu poate fi închisă! Ar fi pierdere de timp pentru militarii angajaţi să îşi facă treaba în regiunea respectivă, indiferent de cetăţenia lor. În plus, în Siria este un război şi ar fi contraindicat să se difuzeze în mass-media toate fotografiile şi imaginile pe care le văd cei care au ordonat atacul.
      Nota bene! Din calculul domnului Armand Goşu rezultă 105 rachete lansate de coaliţie, iar sirienii spun de 103. Cineva a pierdut două „steaguri” pe drumul spre Primărie sau la liceul de fete? Posibil, sirienii, dar nu sunt sigur.
      4. Implicarea NATO în conflictul civil din Siria ar da apă la moară celor care susţin că Rusia este înconjurată treptat de state inamice, sub conducerea SUA. S-ar deschide un nou front propagandistic pentru cei care aşteaptă cu sufletul la gură să primească un alt os de ros.
      O noapte liniştită vă doresc sau „Bună dimineaţa” – dacă mesajul meu va fi postat mâine. :)

      • Multumesc pentru raspuns (mai ales ca vine de la un rachetist)
        Acuma, chestia aia cu trasul ptr ca expira garantia ( imi suna cam ciudat… chiar poate fi asa ceva un zvac ptr un mic razboiut, pe bune?) imi aduce aminte de casarea tractoarelor pe vremea CAP-urilor…povesteau ai batrani ca se casau tractoare functionale, bune, ptr ca expira nu`s ce perioada, si veneau altele noi, uneori mai proaste. Era bataie pe tractoarle mai vechi utilizate de tractoristi buni, astia le puneau la punct, mici trucuri pe care uzina nu le baga niciodata in seama
        Pe de alta aparte am si eu juma de garaj si paispe sertare pline cu tot felul de chestii care functioneaza dar sunt depasite.sau neimperecheate (cred ca toti avem, mai ales zgarcitii, nu le arunci ca poate odata cine stie, si pana vine data aia le muti de te miri cat esti de dus cu pluta ) jde incarcatoare, compuri, telefoane , casetofoane si pickupuri. Ba si un oatefon…dar asta cred ca acum valoreaza bani buni Basca ceva discuri Columbia, sunt mortale, Hora de la Chicago cu orchestra Ion Hategan, alta din Indiana, Jean Moscopol…na, daca tin rachetoaeile alea fo suta de ani pitite pe undeva …poate fac un ban gramada :P

        • Mi-aţi adus aminte de SR-urile armatei, care se casau. Procedeul era acelaşi ca la tractoarele descrise de dumneavoastră. La un moment dat, am întrebat pe cineva de ce doreşte să cumpere un SR şi mi-a răspuns că îi va demonta motorul care consuma benzină şi va pune în locul lui unul de 45 CP, cu trei cilindri, luat de la un tractor fabricat la Braşov. Parcă avea porecla „Leuţ”, motorul respectiv.

  7. Dezangajarea SUA din Siria? Evident!

    Cu ce alrceva, afară de înjurături ne alegem dacă ne angajăm acolo?!
    OK. Să zicem ca-l terminăm pe Assad jr. Pe cine să pui in loc? Se repetă figura din Irak: Îl spânzuri pe Saddam și după aia trebuie să ai grijă de taraba lui pentru decenii.

    La chestia cu utilizarea armelor chimice trebuia reacționat. Ele sunt interzise printr-un tratat de aproape 100 de ani. Dacă cei ce-l încalcă nu o încasează peste bot și alți dictatori sordizi vor fi tentați să le utilizeze.

  8. „Tot ce trebuie sa stii despre evenimentele din Siria”… adica, ce inseamna asta, ca altceva nu avem voie sa stim?
    Parerea mea e ca si Israelul se opune prezentei ruse in Siria, si daca Israelul se opune, SUA executa. Doar parerea mea, in plus fata de ceea ce „trebuia sa stiu”.

  9. E interesant ca tactica asta (de a spune azi ceva, iar maine, cu seninatate, exact contrariul) este folosita frecvent si de onor-coalitia noastra de guvernare. In politica externa, ca si in Romania, tactica asta poate prinde doar la „pelicani” – cei ce inghit pe nemestecate ceea ce li se arunca, doar fiindca agreaza sursa. Daca „mesteci” putin, iti dai seama ca-i nasol gustul si scuipi, dar pelicanul nu mesteca, ci inghite direct. In apararea pelicanului din natura, trebuie spus ca inghite doar peste care misca (proaspat, adica), pe cand „pelicanul” consumator de stiri si declaratii inghite cam orice.
    Un antidot impotriva acestui gen de discurs ireal-diversionist este embargoul total – eliminarea totala din peisajul mass-media a tuturor stirilor si declaratiilor goaale, care nu-si gasesc fundament in fapte si/sau nu vin (si) din surse dovedit-independente. Din pacate, embargoul e greu de pus in practica, fiindca tactica asta exploateaza doua slabiciuni majore ale presei zilelor noastre: goana dupa senzational si obsesia vitezei mari de reactie (in detrimentul acuratetii si calitatii).
    In timp, tactica asta nu poate duce decat la decredibilizarea totala si ireversibila a celor ce-o folosesc asiduu. Fiecare pasare pe limba ei piere…

    Referitor la recentul bombardament din Siria, ar fi interesant de stiut numarul exact al rachetelor lansate si al celor care si-au atins tinta (implicit si numarul celor doborate de sistemele antiracheta). Bineinteles, asta nu e o informatie pentru publicul larg, dar, din dinamica declaratiilor politice ale actorilor implicati, putem deduce cat de eficace a fost bombardamentul. Rusia s-a grabit sa spuna ca SUA „trebuie” sa initieze discutii pentru situatia strategica din regiunea Siriei; in functie de modul in care si de viteza cu care SUA „se conformeaza”, putem deduce daca Rusia implora sau dispune…

    Un razboi nuclear ar face Pamantul de nelocuit si, de fapt, n-ar exista invingatori. „Argumentul” fortei nucleare nu mai e ce era odata. Hidrocarburile de sist si terminalele de gaz lichefiat vor reduce, in timp, dependenta unor tari de gazul si petrolul rusesti. Cred ca, pe masura ce trece timpul, Rusia va pierde din importanta, in lume. Si doar prin propaganda goala, cat timp poti imbraca o putere regionala in haine de putere mondiala, fara ca lumea sa-si dea seama?!…

    Participarea Marii Britanii la loviturile din Siria are, as zice, chiar si o valoare de simbol: in ciuda „furtunii” Brexit -ului, Marea Britanie ramane clar solidara cu Occidentul, atunci cand e vorba de lucruri importante.

    Ani buni, Rusia a fost in ofensiva, pe campul confruntarilor neconventionale / hibride / asimetrice. Sa vedem daca are stomac pentru cotraofensiva… si sa vedem si ecoul din politica romaneasca, fiindca sigur va fi unul, la un moment dat… sa ciulim urechile, deci!… :)

    • Ecoul din politica romaneasca s-ar putea sa atraga spiritele rele de la rasarit. Eram la munte odata si testam ecoul vocii mele, iar in 10 minute m-au inconjurat vreo 10 caini ciobanesti. Asadar, ar trebui sa avem grija la vorbele care se propaga prin lume. Romania este undeva intre scaune, ca intotdeauna, si nu are o voce prea importanta. Traim in umbra americanilor iar pentru ei nu suntem decat un camp tactic pe care-l folosesc pentru propriile interese, ceea ce nu este rau evident, insa mai trebuie sa le aratam ca nu acceptam actuala clasa politica si ideile lor anti -occidentale (Dragnea and Co.). Numai atunci cand ne vom fi curatat de catastrofele noastre din politica, vom putea avea o voce in zona.

      • @ mike

        Sunt, de mult timp, in Romania, destui care se uita, cu insistenta, catre rasarit si care le baga „bete-n roate” celor care privesc catre occident. Daca „soarele” lor are probleme si pierde teren, nu cred ca le pica bine. :)
        Romania trebuie sa se hotarasca ce „model” adopta. Nu exista model perfect, dar exista unele proaste rau si am fi chiar fraieri sa alunecam catre ele. Intr-o lume in care informatia circula rapid, orice schimbari in balanta puterii mondiale se transmit cvasi-instantaneu si catre „sateliti”. Eu nu cred ca Rusia are resurse sa creeze, organic, un mediu si un model dezirabil, catre care anumite state sa se indrepte firesc, de bunavoie. Dincolo de propaganda, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa „livrezi” ceva concret, daca vrei sa-ti impui „modelul”. Va veni vremea in care cartea nationalismului si cartea religiei vor aluneca in desuetudine. Si atunci, cu ce „carti castigatoare” mai raman adversarii euro-atlantismului?…

        • „Va veni vremea in care cartea nationalismului si cartea religiei vor aluneca in desuetudine. Si atunci, cu ce “carti castigatoare” mai raman adversarii euro-atlantismului?…” –> Wow, daca cineva i-ar spune aceste vorbe si lui Putin…poate l-ar strafulgera gandul cel intelept :)
          Da, insa pana vor disparea cele doua, nationalismul si propaganda religioasa, va mai trece multa apa pe Volga. Practic, tabara estica are la baza niste ideologii care nu mai sunt demult compatibile cu lumea occidentala moderna. Din pacate, Europa nu reprezinta decat un spatiu in care se intalnesc cele doua tabere, iar acest lucru nu creeaza decat confuzie in mintile oamenilor. „Tabara” estica nu a putut fi indepartata complet din Europa dupa 1990, iar izul sau greu s-a simtit intotdeauna deasupra noastra. Practic, dupa ’90 am intrat intr-o era a unui „neo razboi rece”, daca pot sa ma exprim astfel.

  10. Da, asa-i, transformarile „organice” se fac in timp. Pe de alta parte, cele fortate se pot intampla repede, dar nu dureaza. Asa ca nu pot sa nu-l citez pe domnul presedinte: „Pas cu pas.” :)
    Nu ma astept ca schimbarile de mentalitate sa se manifeste, in Romania, mai devreme de 15-20 de ani de-acum incolo.Si asta, doar in conditiile in care ne bagam mintile-n cap si facem tot ce putem ca sa avem un popor educat si destupat la minte si ca sa traim intr-o societate cu legi corecte si cu respect pentru lege… Sigur, schimbarea generatiilor va avea un cuvant de spus in schimbarea mentalitatii, dar nu ne putem baza doar pe asta. :)
    Societatea civila, opozitia, presa pro-europeana, prin toate mijloacele legale care le stau la dispozitie, trebuie sa-i monitorizeze si sa puna permanent presiune pe guvernanti, mai ales atunci cand sunt semne ca acestia o iau pe aratura.

    Aud ca ca Biserica Ortodoxa a Ucrainei se va rupe de cea rusa… Pas cu pas… :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Armand Gosu
Armand Gosu
Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center for Central and Eastern Europe, Russia, and Central Asia. Armand Goșu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998). A lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă, înființat de Fundația olandeză MATRA la București, și conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. A lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975). A scris peste o mie de articole din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro