marți, august 9, 2022

Tot despre educaţie

            Se afirmă că şcoala românească nu a pregătit, nu pregăteşte excelență, iar acesta ar fi unul dintre marile neajunsuri ale sistemului. Problematica poate fi abordată și dintr-o altă perspectivă. Niciun sistem de învățământ nu produce elite pe bandă rulantă. Nu acesta este scopul învățământului de masă. Însă, spre deosebire de sistemul de învățământ românesc, alte sisteme (politice, nu neapărat educaționale) reușesc să atragă o parte a elitelor la catedre. În schimb, opțiunea profesoratului nu există pentru elevii români.

            Mulți dintre colegii mei din școala generală și liceu erau competenți. Niciunul nu a ales cariera didactică. Nici la facultate lucrurile nu s-au schimbat simțitor: dintre studenții considerați promițători, cei mai mulți nu au luat în calcul varianta profesoratului. Într-adevăr, aceste aspecte se întâmplau cu ani în urmă. Oare perspectiva s-a modificat acum, în perioada reformelor?

            Sunt profesor pentru aproximativ 400 de elevi și, în contextul discuțiilor purtate despre viitoarele profesii, am avut curiozitatea de a-i întreba dacă își dorește cineva să fie profesor. Nu îmi amintesc să fi existat vreun colectiv care să nu zâmbească când a auzit această întrebare. Elevii credeau, probabil, că glumesc. Cum să îmi imaginez că ar putea lua în calcul această variantă? Când, totuși, au observat că nu glumesc, unii și-au nuanțat răspunsul: ar fi o variantă și aceea a profesoratului, dacă nu ar reuși în alte domenii. Iar dintre cei 3-4 elevi care au susținut că ar lua în calcul, ca o variantă de avarie, cariera didactică, toți au afirmat că ar opta pentru învățământul particular, în niciun caz pentru cel de stat. „La stat salariile sunt mici”.

            Printre elevii mei se află minți sclipitoare. Cu siguranță, vor excela în orice domeniu vor profesa.  Doar că ei nu vor veni la catedre. Nu vor să fie profesori.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Românii nu vor Educație de calitate, de aceea votează PSDNL peste 50%. Românii vor sinecuri și pomeni de la partid. Ăștia sunteți, vă meritați țara.

    • Așa este, se poate vedea în UK ”educația de calitate” pe care o propuneți voi, așa că românii cam au o idee despre ce se întâmplă în realitate. No offence, PSD-ul reprezintă un rău mult mai mic decât alternativa modernă de orientare bruxelleză :)

      Chiar așa este, ne merităm țara. După ce scăpăm de calamitatea lăsată moștenire de Merkel la Bruxelles, ne-om descurca noi și cu resturile PSD-ului. Dacă am fi ca spaniolii în 1936, să trebuiască alegem între o tabără gen Franco și una gen Manuel Azaña, atunci mai bine alegem tabăra lui Franco.

  2. Statutul „prestigios” de preparator universitar m-a scapat odata de o amenda, politistul zicand literalmente colegului „lasa-l ba, nu stii ce salarii au astia?” dupa obligatoria intrebare „ce profesie aveti?”
    Dupa cativa ani am realizat ca meseria de profesor in Romania presupune sacrificii pe care nu mai eram dispus sa le fac si am trecut direct in privat peste mari si tari. Privesc totusi anii profesoratului cu o oarecare nostalgie (eram tanar, studentii erau „scharf”) dar daca as putea da timpul inapoi probabil nu as mai face sacrificiul respectiv. Am intrat in invatamant din curiozitate, la propunerea cuiva. Erau sinistrii ani ’90.
    Acum si eu si dvs sunt convins ca am fi exceptiile :) dar stiti zicala, „if you pay peanuts, you get monkeys”. La privat lucram pe un salariu de 10 ori mai mare si, culmea, cu mai putin stres. Cu asta e greu sa concurezi, totusi. Asa ca in multe cazuri scolile devin refugii pentru incompetenti si diversi speriati de viata.

  3. Mă bucur că mai există și oameni lucizi în Romania. Obsesia excelenței este cea mai gravă boală a sistemului de învățământ românesc. Paradoxal, este o chestiune moștenită din comunism: olimpiadele școlare (o ciumă a sistemului) sunt o creație comunistă menită să arate superioritatea față de occident. După 1989 problemele s-au acumulat, s-au adâncit și sistemul a devenit un fel de apartheid unde elevii din rural sunt blocați în sec XIX, iar cei din câteva licee din câteva mari centre urbane excelează. Un dezastru, având în vedere că „elitele” sunt oricum irosite pentru că nu există universități de elită în Romania și deci tinerii aceia sunt fie destinați expatrierii fie unor cariere fară legătură cu „performața”.

  4. Și eu mi-am întrebat elevii dacă și-ar dori să fie profesori. Am obținut același răspuns. Nu doar salariile îi demotivează, ci și statutul. Surprinzător, ei, copiii, afirmau că nu vor să ” își bată capul” cu toți…..
    O prietenă era uimită să constate că o fostă colegă de facultate (informatică) este profesoară. „Îți dai seama, să faci info și să fii profesor!”. Abia când a realuzat că și eu sunt profesor a părăsit tonul disprețuitor și a încercat să explice ceva. Nu i-a reușit.
    Sunt foarte mulți profesori prost pregătiți, care nu își merită nici actualele salarii. Dar în condițiile actuale nici nu avem șanse să intre alții mai buni în sistem. Nu cu salariile astea, nu cu statutul de bugetar parazit.

  5. Mereu aceeasi scuza, salariile sunt mici. Adevarul este ca pentru cei mai multi profesori salariile sunt chiar prea mari pentru ce fac.
    La fel ca la ceilalti bugetari, prea multi bani pentru munca facuta.

    Scoala romaneasca o sa continue procesul de degradare similar restului societatii romane pe masura ce populatia continua sa imbatraneasca.
    Participanti la sarada vor continua sa discute despre evaluari, numarul de examene dintr-un an, cursuri de formare, statutul social si multe alte chestii irelevante cand de fapt ar trebui sa se intrebe daca baile din scolile in care lucreaza au apa si sapun, daca sunt curate si nu miros urat. Baile ar trebui sa fie etalonul pentru scolile din Romania.

    La fel ca sistemul sanitar, sistemul educational din Romania incearca sa deserveasca pe toata lumea din contributiile catorva. Evident ca nu merge si nici nu va merge vreodata. Sansa unei reforme reale a fost pierduta in anii ’90 cand demografia inca permitea transformari de substanta, ultima incercare facuta de Funeriu prin 2010 a aratat ca Rubiconul fusese trecut de mult si majoritatea nu vrea sa se uite in oglinda.

  6. Nu cumva idealizam invatamintul pe care l-am prins inainte de ’89? Ba ca Pisa, ba ca analfabeti functional, ba ca „pe vremea noastra …”. Nu de alta dar am avut coleg de camera care „avea stupori gramaticale” (am citat iarasi din dl. Plesu) ori de cite ori dadea de-o biata cratima. Si-a dat Statul si a luat post.
    Clasa mea de liceu (Mate Fizica) am facut toti cite-o facultate, unii doua, fabrica de studenti a functionat la turatia maxima. Ce sint azi fostii mei colegi? 6 sint medici, unul a facut paduri la Brasov, unul Autovehicule Rutiere si s-a facut politist la circulatie(!), citiva sint contabili, unul e ofiter(!), unul jurist, o fata a facut Litere, restul ingineri, majoritatea Politehnica, doi, cei mai destepti dintre noi – poate ca una dintre mediciniste sa-i bata la desteptaciune – Aeronave convertit la IT prin ’94, azi mare si tare pe retelistica si de-astea (si independent) iar celalalt fugit in Canada* inainte de ’89. A, da, si unul Mecanica agricola dar n-a prea fost de mirare, cumva ierarhia din catalogul de note s-a pastrat si in viata.
    Adica in afara de cei mai buni, medicii si aeronavistii, nimic remarcabil, nu lucreaza vreunul la vreun institut de cercetare, nici la Nasa, nu e vreunul Conferentiar sau Profesor Universitar, n-a facut nici unul vreun doctorat. Am plecat dintr-o clasa considerata foarte buna (cum, pe ce criterii?) si si-a vazut fiecare de treaba, care dupa mediocritatea lui. Nu cumva asa este si acum la liceu doar ca sintem bombardati cu intimplari si analize care ne spun ca prin comparatie cu cine se nimereste sintem codasii lumii? Om fi, dar ce altceva am fost noi atunci?
    Am avut in liceu putini profesori „cu har”. Restul asa si asa. Unii, putini ce-i drept, cu totul plati de nu falsi: istorie, filozofie, economie, chimie(!), biologie (alta!), ba un an si la Romana! Asta intr-unul dintre, cica, cele mai bune licee din Transilvania, azi, evident Colegiu National.
    Nu e in intentia mea de a reprosa cuiva ceva altora decit unor profesori care m-au indepartat complet de materia pe care au predat-o. Ce e diferit azi?

    Primul manager general cu care am lucrat cit am avut contract la o multinationala (nu in Romania), danez, foarte bun tipul, n-a citit Dostoievski. Asa, si? Nici directoarea economica de-acum n-a citit Kant. Si ce-i cu asta? Ba a si facut misto de mine cind m-a vazut cu o carte de Ortega y Gasset :)))

    * neaparat trebuie sa adaug ceva: stiti ce facea in stagiatura aeronavistul acum canadian? I se daduse sa proiecteze stilpi de inalta tensiune atipici, cind linia trebuie sa treaca peste un deal sau asa. Adica, stat roman, ai pregatit o minte stralucitoare la cea mai buna scoala de Politehnica din Romania si dupa aia-i ceri sa faca o munca de student in anul 2 la o Politehnica oarecare?

  7. Invatamantul nu este calat pe talentele, inclinatiile naturale, dorintele si inteligenta nativa ale copiilor. Aceasta reiese din comentariile anterioare. In paralel, nici selectia personalului didactic, de la educatoare, la profesor univ.nu este selectiva dupa pregatire si har pedagogic. Prin urmare, si de o parte si de alta a balantei avem bile negre. Coruptie, conflicte de interese, trafic de influenta se afla in invatamant la orice nivel. Pana nu se va curata sistemul de balast nu vom avea rezultate, iar oazele de exceptii sunt prea putine si nepromovate.

  8. Nu mai vor sa fie profesori pentru ca tocmai ei simt cel mai bine prăpastia dintre elev și profesor, dar si inutilitatea meseriei de dascăl (de rând). Înțeleg tot mai bine ca profesorii nu mai pot face mare lucru pentru ei si educația lor, iar în ce privește sănătatea emoțională, chiar fac mai mult rău. Copiii cel mai bine văzuți sunt cei super docili și „ambitiosi” în detrimentul abilităților sociale. Adică tocmai ca ei, oameni care si-a sacrificat emotionalul ca să „ajungă cineva”, dar care acum sunt „pe pilot automat”, care au avut de multe ori toată viata un singur job, aceiași colegi, nu au avut resursele materiale sa călătorească, sa vadă cum gândesc oamenii în alte tari, nu au avut provocări care să ii faca sa se schimbe, nu știe ce se întâmplă cu adevarat în lumea asta, care vor fi provocatile peste 20..30 ani, care nu au îndoieli, revelații, slabiciuni, nu vor sa se conecteze cu copiii, nu por sa transmită mare lucru unor copii care își construiesc singuri propria lume sub ochii noștri. E drama lor de dascăli, dar ei nu vor sa o vadă, dau vina ca tineretul asta care nu mai vrea sa invete. Copiii vor sa învețe, dar nu ce se preda acum si pe buna drepatate. Cine vrea sa învețe și sa facă mai mult decât să ocupe un job calduț la stat, o va face pe cont propriu, dar nu așa a fost dintotdeauna?

  9. În general, motivarea elevului pentru excelență se întemeiază pe o perspectivă de a emigra, dacă se poate chiar după bac, evitând astfel fabricile de diplome și falsele doctorate.
    Nu salarizarea e problema cheie în sistem, în „oligopedagogia” noastră, ci idealul educațional impus, voința politică de a forma în școală un anumit tip de alegător, care să gândească doar cu televizorul, nu cu mintea sa.
    O catastrofă pentru cadrul didactic este însăși apariția rețelelor de socializare: ele permit mediocrului să-și manifeste ura nelimitat, mai ales în cazurile în care a avut profesori demni, care n-au înțeles de la ARACIP că trebuie date note în ordine strict crescătoare indiferent cât de leneș și tupeist e subiectul autoînvățării.
    Fotbalul românesc își va mai reveni, dar pentru educație e nevoie de o revoluție care să o desăvârșească pe cea ratată în 1989.

  10. „pe vremea mea” era la moda ASE-ul.
    „pe vremea parintilor mei”, era la moda Politehnica,
    „pe vremea bunicilor mei” era la moda Avocatura.
    „pe vremea copilului meu” e la moda Informatica si revin tare profesiile cu pregatire in stiinte exacte.
    Se pare ca „moda” dicteaza parcursul profesional.
    Meseria de Profesor va reveni si ea, pe masura ce bugetarul-profesor va castiga tot mai bine si va fi tot mai greu de disponibilizat.
    La urma-urmei, moda este influientata de piramida nevoilor lui Maslow. La baza piramidei, dupa nevoile strict fiziologice, e nevoia de siguranta. Siguranta locului de munca, siguranta unui venit asigurat, siguranta unui camin calduros, frumos si protectia fata de vreme, fata de hoti, fata de razboi, etc.
    Profesorii au asigurata existenta si se pot bucura de o pensie publica decenta, deci vor reveni cu certitudine, in topul meseriilor cautate. Nu are legatura nici cu „programa scolara”, nici cu „vocatia”, nici cu „capacitatea intelectuala nevalorificata” ci cu nevoia de siguranta. Pe masura ce va creste concurenta pentru ocuparea unui loc de profesor, vor interveni si criteriile ce tin de pregatire profesionala, vocatie, recunoastere, adica nevoile semnalate de Maslow in partea superioara.

    • Tocmai în asta constă problema: oamenii care ”au asigurată existența” nu mai fac eforturi pentru nimic și nu-și mai asumă niciun fel de riscuri. Contra-selecția din sistemul de învățământ își spune cuvântul și în prezent și o va face și pe viitor. Obediența e principalul criteriu de selecție, nu competența.

      ”pe masura ce bugetarul-profesor va castiga tot mai bine si va fi tot mai greu de disponibilizat” , elevii vor avea tot mai puțină nevoie de el. Mai devreme s-au mai târziu, se prăbușește sistemul cu totul. Internetul a adus democratizarea informației și oricine poate găsi cunoștințele de specialitate de care are nevoie, explicate la un nivel mult mai ușor de înțeles decât o face profesorul român la clasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Andrei Avram
Profesor de Istorie, doctor în Istorie, autor al lucrării „Emil Cioran - de la radicalismul politic la refuzul Istoriei”

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro