În celebra piesă Lecția a lui Eugène Ionesco este strecurată o scurtă, aparent insignifiantă replică. “C’est politique”. E politic. De fapt, e vorba despre o replică-cheie. Cu ea marele dramaturg definește însăși esența contemporaneității.
În zilele noastre, fie că suntem în stare de urgență, fie în stare de alertă, toate sunt politică. De la purtatul obligatoriu al măștii, pentru care stafidita avocată a Poporului (a mea, în orice caz, oportunista cu pricina nu e!) pretinde că ar primi noian de sesizări, plângeri și reclamații din partea populației obidite și ofensate (nu știu dacă nu cumva respectiva populație nu se rezumă la dl. Călin Popescu-Tăriceanu și la ce a mai rămas din ALDE), la faptul, sesizat de Ion Cristoiu, că PNL nu prea se afișează cu dl. Nicușor Dan, despre care ne spusese acum vreo trei lunu că ar fi candidatul său bătut în cuie pentru obținerea șefiei Primăriei Capitalei. De la mascarada cu termoscanarea, ai cărei protagoniști au fost dl. Doru și d-na Sorina, mai mult ca sigur odinioară “Tineri în Festivalul Național Cântarea României), la afacerea Sparanghelul, la muncitorii români din Germania soluționată de d-na ministru Violeta Alexandru, la protecția specială de care se bucură iresponsabilul sucevean Gheorghe Flutur, la redeschiderea Teatrelor. A căror apologet și avocat a ajuns să fie dl. Marius Tucă. Un incult sadea, un (a)mestecător de vorbe care a făcut în România post-decembristă o miraculoasă carieră în media, dar care nu știe nici măcar titlul corect al piesei Tache, Ianke și Cadîr ( pe care îl pronunță IaNke, TaNke și Cadîr), însă, cu toate acestea, i se aduc omagii diurne sau nocturne de importanți oameni de teatru români.
În acest context, nu putea să nu fie abordată eterna problemă a pensiilor speciale. Pe care toate partidele mimează că ar vrea să o vadă, în fine, rezolvată, dar care sunt gata să pariez că va rămâne tot nereglată și înaintea alegerilor din anul 2028, ca și înaintea celor din 2032. Că vorba aceea, cu o pensie specială, deși nu din zei coborâtor, orice parlamentar visează să se căpătuiască.
Se vorbește iar zilele acestea despre impozitarea drastică a acestora, o impozitare de care ar urma să scape apeviștii (ca nu cumva să se pună de o rebeliune militară) și polițiștii (ca să nu se supere etern supăratul sindicalist Dumitru Coarnă). Se spune chiar că ar trebuie ori că s-ar putea să se ajungă la un cuantum de impozitare de 90-95%. De ce nu chiar de 120%, ca să fie și mai mare bătaia de joc la adresa naivității ori a bunei credințe a electoratului?
Dacă PNL, partid aflat la guvernare, vrea sa îi excepteze, cum spuneam, de la preconizata impozitare pe militari fiindcă știe că revolta acestora i-ar fi fatală, PSD doboară record după record la capitolul ipocrizie și lansare de petarde. Tocmai el care, profitând de majoritatea de care dispune în Parlamentul României, a lungit ori de câte ori a avut ocazia lista „specialilor”. Fiindcă senatorul Șerban Nicolae veghează încă din vremea în care era pupilul nemuritorul criminal Ion Iliescu.
Numai că nu dl. Marcel Ciolacu este cel care conduce la capitolul soluții irealizabile. Mai pe românește spus la scoaterea pe gură de minciuni care mai de care maigogonate. Ci juristul plagiator Victor Viorel Ponta, șeful unei grămezi tot mai indistincte politic numite Partidul Pro România. Ce i-a trecut prin tărtăcuță personajului cu pricina? Spre a fi evitat reproșul de neconstituționaliate pe care mai mult ca sigur că îl va formula CCR, să se adopte cea mai drastică măsură. Să se impoziteze toate pensiile. Și ale nespecialilor din popor. Și uite așa afacerea e deja moartă. Căci numai la gândul că celor ce au muncit cinstit o viață întreagă și care au o biată pensie calculată pe principiul contributivității li s-ar putea dijmui puținii bani ce le intră lunar pe card, e mai mult ca sigur că organizațiile de pensionari vor sări ca arse. Pe bună dreptate. Problema va fi întoarsă pe toate fețele pe la România tv, postul amicului domnului Ponta, fugarul cu binecuvântare Sebastian Ghiță, și se va ajunge la concluzia că s-a rezolvat. Adică nu se poate!
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Nu e o noutate.
In comunism se spunea ca faci politica ori esti aliatul partidului ori esti impotriva; e politica si una si alta.
Chiar si cel ce zice ca e „pentru contra”, tot politica face :D
Bravadele cu „ii bag in mă-sa pe toti, nu ma intereseaza” dureaza pina ai o neplacere la o institutie cu birocrati, ori la spital, ori… atunci sa te tii la injuraturi si la „nu mai e de trait in Romania corupta”. De a auzit si verisorul de piste Prut, nea prim ministru, de ne facu cei mai corupti din Ioropa si care am gestionat coronavirusul dezastrusos.
Normal, cind murdaresti, murdaresti, tot ramine ceva.
Se zice ca „politica e murdara”. Gresit: unii oameni din politica sint murdari.
Politica e arta compromisului – care nu e ceva murdar, ci e o negociere, ca sa nu fie dictatura – , e arta de a convinge cit mai multi alegatori ca tu esti cel ce va putea face mai binele.
E drept, cind te vezi cu „sacii in caruta”, mai uiti din promisiunile cu „iubito, iti aduc Luna de pe cer”.
Asadar , totul in jurul nostru este politica , asa- cum bine zis-a Caragiale…- ca sa extrapolam notiunea de politica atit de prezenta si in dramaturgia autorului celebrei -O scrisoare pierduta -Politica de supravietuire a unui stat , de supravituire a unei familii sau al unui neam , politica religioasa , politica de partid , politica ce se revarsa zi de zi asupra noastra , un intreg numit politica . . Cu totii facem fel de fel de politici . Supravietuim cu totii – la limita imposibilului – si ne amagim cu speranta (politica si ea )de mai bine . O multitudine de imagini ,de ziceri , uneori false alteori reale , uneori mincinoase alteori adevarate , ne sunt trecute cu repeziciune prin fata ochilor . Ce situatie politica ingrata avem de vizualizat in aceste zile . O pandemie si ea politic rezolvata , un guvern minoritar , ce nu isi poate pune in aplicare promisiunile , o majoritate parlamentara ce a votat acest guvern ,dar care pune piedici evidente in calea deciziilor guvernamentale , un presedinte din ce in ce mai izolat ,ale carui competente sunt eliminate una cite una , un CCR omniprezent si datator de directii politice de urmat , o institutie numita biserica , ce nu respecta in anumite situatii legile la zi (doar initiative personale ), din ce in ce mai multe fake-uri aparute in mass-media , o incrincenare si ea politica , ce separa cetatenii in societate si care creaza grupuri si iar grupuri , fie ele etnice , economice , politice , culturale , ce se lupta fara menajamente .Totusi , sunt citeva promisiuni electorale ce inainte de alegerile parlamentare vor fi prezentate sub forma de program de guvernare (sau poate cine stie ele vor fi infaptuite inainte de lupta electorala ) si care nu pot fi eliminate . Marirea pensiilor mici in cuantumul deja aprobat prin lege , eliminarea pensiilor speciale (guvernul este obligat sa gaseasca o metoda de rezolvare ), modificarea modului de functionare al CCR , o noua lege a pensiilor bazata pe contributivitate , digitalizarea a mai tuturor institutiilor de conducere statala , o noua interpretare a modului de functionare a invatamintului si sanatatii si aici cu punerea accentului pe digitalizare, fara toate acestea prezentate public si clar exprimate Romania nu poate trece mai departe . In acest context rolul presedintelui este esential .
„Totul e politică”
Da, tot ceea ce ține de Polis este politică.
Da, tot ceea ce ține de Polis este politică.
Nu… nu mă bâlbâi. Și pentru a argumenta acest lucru, mai scriu o dată.
Da, tot ceea ce ține de Polis este politică.