sâmbătă, iulie 11, 2020

Tragediile din spitalele României

Am ascultat în ultimele zile noian de mărturii cutremurătoare despre ceea ce se întâmplă în spitalele din orașele și județele țării. Acolo unde infecția cu COVID-19 a făcut deja ravagii. Uneori mărturiile au fost însoțite de imagini filmate, alteori de fotografii făcute pe ascuns, cu ajutorul telefonului mobil.
Mărturiile unor cadre medicale, doctori sau asistente, confesiunile unor pacienți care și unii, și alții se confruntă cu o situație excepțională sunt câteodată difuzate de felurite posturi de radio sau televiziune ascunzându-se identitatea celor care vorbesc sau distorsionându-li-se vocile. De parcă ar vorbi lucrători ai serviciilor secrete, agenți sau martori sub acoperire. Mărturisitorii cer să se ia toate aceste precauții de teama unor eventuale represiuni. Ce e de ascuns? Sau, mai exact, ce ni se ascunde? Ce tragedii se petrec în spitale și se vrea ca ele să rămână neștiute?
Doctorii și asistentele se tem că ar putea fi persecutați de managerii numiți politic care vor ca totul să pară bine și frumos și să-și ascundă astfel incompetența și neomenia, dar și de baronii locali care au ajuns să taie și să se spânzure până și în spitale. Cazul cel mai flagrant este acela al numitului Flutur Gheorghe, politruc de-o viață, nemernic de când îl știu, încă președintele Consiliului județean Suceava. Care e și acum, în cel mai iresponsabil și sfidător chip, apărat de conducerea PNL. Pacienților le e frică că, dacă vor supraviețui infecției cu noul coronavirus, atunci când vor mai avea nevoie de servicii medicale, acestea le vor fi refuzate fiindcă au dezvăluit ceea ce era și este de domeniul evidenței.
În acest timp, premierul Ludovic Orban se scuză, o face însă doar cu o jumătate de gură, că nu le poate da medicilor, personalului mediu sanitar tot ceea ce au nevoie. Alteori, devine din cale de afară epic, emite fraze lungi, proustiene, cărora pe parcurs le pierde orice urmă de idee. Are totuși bunul simț de a fi rezervat în privința măsurilor coercitive ce ar urma să fie luate împotriva acelor doctori care au demisionat. Măsuri pe care le cer cu glasuri încărcate de mânie proletară d-alde Cristian Tudor Popescu, care în zilele acestea pozează în Saint-Just, sau eșuatul politic Moise Guran.
Și cum am spus, nu îl aud pe dl. Orban scoțând o vorbă în cazul mișeliei criminale ce s-a comis, sub auspiciile PNL, la Spitalul județean Suceava. A cărui reabilitare a fost confiscată politic de partidul pe care îl conduce. Totul s-a dovedit o cacealma, o crimă cu autori cunoscuți. În primul rând, fostul manager Vasile Rîmbu, pudelul aceluiași Flutur. Tot ceea ce s-a petrecut la Suceava l-a pus în cea mai proastă lumină pe președintele Klaus Iohannis care s-a aflat în situația penibilă mai întâi de a decora cu mare tam-tam „eroica” instituție spitalicească și apoi de a-i retrage pe șoptite decorația. În paranteză fie spus, nu pot să nu mă întreb încă o dată ce consilieri are președintele și ce au făcut serviciile secrete despre care ni s-a tot spus că ar fi controlate, perfect supuse d-lui Iohannis. De ce nu l-au avertizat pe președinte, înainte ca acesta să semneze Decretul de conferire a decorației, că la acel spital, devenit acum simbol al morții, afară e vopsit gardul și înăuntru leopardul?
Pentru infectarea în masă, pentru tot ce s-a întâmplat cineva trebuie să plătească. Mai mult ca sigur PNL va plăti electoral fiindcă cu prea multă nerușinare a vrut să se urce pe un nemeritat piedestal. Nu, sucevenii nu trebuie să uite, de pildă, cum mai răcnea, cum se mai bătea cu pumnul în piept Rareș Bogdan, Cațavencul PNL. Nici dacă de acum încolo conducerea PNL, dl. Orban, d-na Turcan, dl. Bogdan, ar lucra în calitate de brancardieri la Spitalul județean Suceava nu trebuie să li se treacă cu vederea acestor politruci nimicnicia și cinismul nu doar ridicol, ci și criminal.
Lucruri dramatice se petrec și în alte zone din țară. La Arad, la Timișoara, la Spitalul Gerota din București, la Universitar. Vinovați pentru ele nu sunt medicii, puși acum iresponsabil la zid fiindcă ar avea salarii mari, ar lua șpagă ori pentru că „dezertează’’. Spun asta, cu toate că știu foarte bine că mulți dintre ei nu sunt perfecți. Vinovați sunt toți cei care au guvernat această țară de 30 de ani încoace.
Să ne gândim doar la ultimii 15. Și să nu-i uităm pe pesediștii care ne-au tras în piept cu cele 8 spitale regionale (nu au făcut nici unul), pe numitul Băsescu Traian și regimul lui (erau pe acolo și Flutur, și serafic-ofilita Raluca Turcan, și alții de aceeași teapă care acum pozează în eroi și salvatori) care au privit cu indiferență hăhăindă plecarea medicilor din țară, pe Orban și Iohannis care nu au luat în serios, așa cum ar fi trebuit, avertismentele că vine urgia, pe Ponta și pe Bănicioiu care uită cum au mințit când a intervenit tragedia de la #colectiv.


Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Functia principala a statului asa cum s-a prezentat pana acum, era ca ne apara in caz de razboi, epidemii, si alte pericole.

    Din ce vad eu, la un virus din asta slab, statele au esuat. Ce ar fi facut cu un virus adevarat puternic, sau in cazul unui razboi efectiv?

    Nu e vorba ca nu au ceva, e vorba ca habar nu au ce sa faca, dar cum o fac, de fapt noi vedem ca ei prin actiunile lor amplifica dezastrul.

  2. Apreciez,domnule Morariu cele gandite de dv. Pe mine ce m-a orpilat a fost ura contra medicilor si intreg corpul medical. Nu s-au facut multe lucruri in sanatate in 30 de ani si subfintarea a existat mereu. Problema profunda este aceea ca in sanatate si educatie, cercetare, meritocratia a fost data la cos, mafia si coruptia au fost si sunt in linia intai. De aceea au plecat mii de medici si asistente. Nu acordarea de 500 de euro erau necesare, un fel de mita, ci dotari pe masura. Apoi acordarea de facilitati pentru familiile medicilor morti la datorie in aceasta pandemie. Ei sunt soldatii nostrii acum, nu cei care defileaza pe strazi cu arma la vedere, ca nu omoara nici un virus.

    • Cei de pe strazi ( cu arma sau fara ) nu incearca sa omoare virusul ci inconstienta , iresponsabilitatea , dobitocia si cretinismul celor care defileaza fara rost . Cite astfel de specimene inteleg ca de modul in care inteleg izolarea depinde viata lor ? Sau daca nu se gindesc la viata lor de ce nu se gindesc la faptul ca pun in pericol viata celorlalti ? Un raspuns posibil la ultima intrebare ; pentru ca sint cretini si imbecili .

  3. Iar inca o confirmare a faptului ca se incearca minimalizarea tragediei de la Suceava si scoatere basma curata a tridentului mortii Flutur-Lungu-Rimbu, o reprezinta declaratiile ministrului Tatar, care incearca sa plaseze vina exclussiv pe cetateni si pe cativa functionari de la DSP.

  4. „Am ascultat în ultimele zile noian de mărturii cutremurătoare despre ceea ce se întâmplă în spitalele din orașele și județele țării. ”

    Este tragic să constatăm periodic, în mod tragic, cât de adevărat este sloganul „corupția ucide”.

    Trăim – și regret cumplit să mi se confirme zicerile – efectele politizării execsive a Sănătății, Educației, Adinistrației publice șamd. Vedem astfel zilele acestea că DSP-urile practic nu există, iar acolo unde există, mai degrabă încurcă… Este de neimaginat pentru oamenii întregi la minte!
    …Reprezintă efectul previzibil al populării acestor instituții cu rude, amante, prietei de partid, ori organizații mai mult sau mai puțin secrete, pensionari dein servicii sau finii lor.

    Părem a uita că România este un stat captiv de 30 de ani. Acestea sunt efectele! Și ele erau cât se poate de previzibile încă de la intsaurarea cleptocrației securisto-comuniste în anii 1990.

    Dar, știți care este tragedia?! Ne prefacem că nu observăm…
    Tragedia este că într-un fel sau altul vorm trece peste epidemie, dar România nu folosește experiența tragică prin care trece pentru a se scutura de povara ticăloșilor cleptocrați. Nu se schimbă nimic fundamental, ci ne prefacem că, formal, ne străduim.

    Asta mă face să cred că foarte probabil nici viitoarele alegeri, locale și parlamentare, nu vor reuși să clintească oligarhii securisto-comuniști. Și, dincolo de morți, ori supraviețuitori, aceasta este cu adevăra cutremurător. România rămâne un stat captiv.

    Dacă astfel de tragedii nu determină o reacție civică în măsură să elibereze statul (a se vedea achizițiile publice coordonate exclusiv prin firmele aporpiaților de „servicii” și oligarhi, cu refuzul statului de a cumpăra materiale și echipament sanitar prin propriile organisme specializate, spre exemplu), atunci șansele României de a se reforma sunt practic inexistente.

    Și cunosc părinți care le-au cerut copiilor aflați în Spania, Italia, Belgia etc. să rămână acolo, nu pentru a se proteja vreunii de coronavirus, ci pentru că, în orice condiții, speranța de viață este mai bună în acele locuri. …Și să nu se mai întoarcă niciodată.

    • Un spital inseamna cadre medicale, nu cladirea.

      Romanii evita spitalele, deoarece intuiesc acest lucru. Nu avem medici. Sau, mai bine spus avem doar 5-10 % medici din totalul celor car practica medicina.

      Diagnostice puse aiurea. Fiecare stim cel putin un caz. Tratamente date aiurea. Iarasi stim cu totii cazuri.

      Singura, corupta nu poate explica acest marasm.

      Orice societate functioneaza dupa principiul „morcov si ciomag”. Adica, daca nu depui efort iei un ciomag pe spate. Daca depui, primesti morcovelul. Romania nu respecta aceasta lege simpla. MAi mult, reuseste sa o intoarca pe dos> cu cat te doare mai tare la basca, cu atat o duci mai bine. Cu cat muncesti mai mult, cua atat o duci mai prost.

      Ne numeam Republica Socialista Romania. Ar trebiu sa neumim acum Republica Comunista Romania.

      • „Singura, corupta nu poate explica acest marasm.”

        Într-adevăr. Dar…

        Corupția este cea care face posibilă ajungerea la conducerea instituțiilor a unor impostori. Ea este cea care generează managementul defectuos, nu invers.

        Iar, lipsa speranței, cea care face cadrele medicale din România să plece mai abitir decât nivelul salarial, tot corupției se datorează.

  5. Problema e ceva mai ampla: la ce foloseste amendarea a zeci de mii de oameni pentru nerespectarea unui arest la domiciliu impus de autoritati intr-o maniera anticonstitutionala, cand medicii si pacientii sunt infectati chiar in spitale?

    Exact pentru ca statul, controlat de serviciile secrete la fel ca in Rusia, sa-si arate muschii in fata oamenilor decenti. La asta foloseste.

    • Gresesti , aici.

      Tocmai pentru ca toti (care vrem) stim de mult care e capacitatea si profesionalismul din spitalele romnesti trebuie sa stea lumea in casa.
      In farmacii nu exista de saptamani/luni masti de protectie, manusi. Oamenii nu respecta reguli, proceduri, avertismente.
      Daca oamenii umbla aiurea pe strada, vor fi milioane infectati si D-zeu stie cati morti.

      Spitalele din Romania nu vor avea niciodata echipamente, proceduri si profesionalism pana nu va plati toata lumea asigurarea medicala sau serviciul oferit. Nu poti avea servicii decente cand doar 5-6 milioane de oameni (majoritatea pe salariu minim) palteste asigurare si beneficiaza 17-19 milioane sau cati mai suntem in tara.

    • Nu in fata oamenilor decenti ci in fata inconstientilor , iresponsabililor , dobitocilor si cretinilor . Mai ales ca in granitele Romaniei acestia de pe urma sint tare multi .

    • „Follow the money: >:)
      S-au marit amenzile INSUPORTABIL si in NICI UN FEL celebrele „ordonante” nu au macar o vaga referire la aparerea cetatenilor impotriva ABUZURILOR din partea „organilor” >:
      Orice individ caruia nu i-a placut scoala (si care acum face pe „organu”) poate sa-ti dea orice amenda vrea, pe motiv ca fie n-ai scris declaratia ca in model, fie nu se justifica faptul ca mergi la un magazin, fie ca declaratia e pe o bucatica de hartie A5 in loc de coala A4 samd…! Iar tu n-ai NICI dovezi ca n-ar avea dreptate si NICI macar posibilitatea de a contesta – ca Judecatoriile nu lucreaza decat pentru „cazuri grave” si nu te lasa la Registratura!
      Unde merg banii? Pai… la buget – ca trebuie sa se plateasca cumva si salariile bugetarilor (nici UNUL nu e in „somaj tehnic”) si penziile alea spetziale :P

  6. Orban trebuie să-i țină spatele lui Flutur pentru că de-acolo vin banii. Cît de imbecilă ar fi o slugă, atît timp cît își face treaba și livrează bani la partid, ea trebuie sprijinită politic și pusă să mulgă cît mai multi bani fiindcă avem de susținut campanii electorale, sînt cheltuieli cu întreținerea unor șefi de partid care trăiesc din 3000 de lei pe lună ca Șică, trebuie astupată gura presei care te dă în gît dacă nu cotizezi, adică e foame de bani și băieții care asigură un cash flow bun trebuie protejați. Așa e treaba în politica românească și ”toți fac așa” după cum declara experta Udrea. Drept dovadă că nu s-a schimbat nimic, ieri Mutu a apărut și ”le-a mai dat o sută” medicilor ca să stea la locurili lor, să nu mai cîrîie și să puie osu’ la treabă. Dacă avea și căciula de la socru-său în cap, ziceai că-i un remake cu scena balconului.

      • Bani, da. Dar e vorba despre incredere. Nu dai si nu iei bani daca nu exista incredere.

        De ce e nevoie de incredere?

        Pentru ca banii nu sunt dati „la partid” ci la unii din partid. Iar chestia asta e valabila la toate partidele din Romania. Toate sunt doar fabrici de bani pebtru cadrele lor. Contracte si parandaraturi, suveici, capusari, bani mullsi de la buget.

        Astea sunt peste tot in lume. In Romania ele chiar reprezinta poitica, nu sunt atasate politici. Corupta Romaniei nu este un fenomen adiacent si penal, ci unul structural sustinut prin capturarea statului.

        Este unul din motivele pentru care multi nu vin la vot. Masele intuiesc masiv (!) ceea ce analistii de abia intrezaresc: Romania este un stat captiv, asemenea unor state africane. Acest lucru este posibil pentru ca exista suficiente fonduri de furat si impartit.

        Este posibil ca saracia ce va urma pandemiei sa trezeasca populatia sa inteleaga ca este nevoie de o politica reala. Mai ramane si se prinda si un partid de treaba asta/

        In timp istoric suntem la intersectia dintre drumul care duce la statul liberal si cel care duce la statul fascist.

  7. Inspectia Sanitara?

    Nimeni nu vorbeste niciodata de inspectiile semnate de autoritatile statului. Nici macar presa.

    Inspectia Sanitara ce a inspectat, ce a semnalat, ce a semnat? Baga inspectorii le puscarie pentru fals si nici un politruc nu va mai fi sigur de functia sa. Inspectorii chiar daca se schimba puterea stiu ca vor fi trasi la raspundere pentru ce au facut cand o alta putere i-a pus sa semneze auirea.

    Nu am incredere in PNL. Nu numai din istoria comuna cu PSD (USL = PSD + PNL), dar si dupa cum se comporta azi, gandire la fel de politruca precum PSD.

    PNL nu vrea sa umble la schimbarea in profunzime a sistemului, pleaca ai lor, vin ai nostri. Aceeasi Marie.

    Dar sa lasam PNL-ul, intreb autorul articolului – de ce nu vorbeste nimeni nimic despre Inspectai Sanitara? Cautati rapoartele din spitale si faceti articole despre ele. restul e gargara anti politic-establishment de care oamenii s-au saturat si pe care au ajuns sa le ignore, ce altceva sa faca?

  8. Absolut nici un sistem medical din lume nu este pregatit pentru pandemia catastrofala pe care o traim. Vedeti ce se intampla in Italia, Spania, Franta, UK , SUA. Toate tarile din lume au nevoie in acelasi timp de aceleasi medicamente, produse si ultilitati medicale in cantitati enorme. Este o cautare disperata. Germania se pare ca sta bine la terapie intensiva- multe paturi si resurse si totusi un politician german s-a sinucis. Nu este o nereusita a vreunui guvern dar m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca era Dancila la putere in aceste zile.

    • ” Vedeti ce se intampla in Italia, Spania, Franta, UK , SUA”

      Nu’ș ce să zic… Eu unul nu văd, că n-am fost acolo… cel puțin, de curând. Vedem doar ce ni se arată.

      Aș spune, în aceste condiții, că cel mai eficient sistem social/medical este cel din Coreea de Nord, Nu are nicio îmbolnăvire de COVID19.

      Însă, sunt tare curios să știu care ar fi rata îmbolnăvirilor și evoluția ei dacă România ar testa în masă… să zicem, măcar vreo 10.000 de teste zilnic. Este greu de imaginat, sunt convins…

      • Scuzati-ma, vorbiti prostii. Poate pur si simplu nu cunoasteti realitatea. Nu exista de cumparat niciunde tot ce trebuie pentru facut teste.

  9. Domnul Morariu ar fi trebuit sa-si puna cenusa in cap inainte de a scrie acest articol. Nu mai departe de acum vreo 2 luni domnia sa il lauda pe marele specialist Costache si, alaturi de Ludovic Orban, ii apostrofa pe cei care criticau naveta ministrului sanatatii la Sibiu unde opera in week end pacienti la o clinica privata. Un alt geniu dambovitean, secretar de stat la acelasi minister, isi impartea ziua intre slujba la guvern si munca de dupa amiaza la alt spital privat. Si cand tara intra intr-o criza fara precedent, doi oamenii cheie ai Ministreului Sanatatii isi dedicau o parte buna din energie sa faca niste banuti in plus.
    Acum trebuie sa vina un doctor de la tara (Husi e un sat ceva mai mare) ca sa repare neglijenta unui prim-ministru incompetent, a unui ministru si a unui secretar de stat hrapareti. Pentru presedintele Iohanis, pe care l-am votat de doua ori, nu gasesc nici o vorba suficient de aspra, si-a dovedit si el sub-mediocritatea.

  10. Ma tot mir cand vad atata mirare fata de situatia de la Suceava. Eu zic ca e de mirare ca deocamdata s-a intamplat doar intr-un singur loc. Lipsa de proceduri, definitii de caz aiuristice, indolenta si neglijenta la personal si management prost ar trebui sa fie in majoritatea spitalelor din tara, daca luam in considerare plangerile si tanguielile publice de prin media de anul trecut. E absurd sa-ti inchipui ca un sistem incremenit in toate cele de mai sus ar putea sa lupte cu o criza serioasa. In romania sunt inca sub 100 cazuri critice (evident din moment ce marea majoritate a dignosticarilor vin post-mortem sau in faza terminala a bolii). Ce se intampla daca ajungem la 1000 de cazuri critice? As fi tentat sa cred ca „spaima” si poate chiar masurile luate de autoritati au facut un miracol si tragediile sunt inca localizate si, oricat ar parea de nesimtit, as zice ca nici macar prea deosebite de viata de dinainte de corona.

  11. Tragedii sunt peste tot, cu ce este cea romanesca mai mare decat cele din Italia, Spania sau SUA ? sau ne place sa ne vaitam mai mult de cat altii.

    • În Italia au murit 120 cadre medicale și 10.000 sau infectat. În RFG s-au infectat 2.300 persoane din personalul medical. La New York e o tragedie greu de imaginat.
      E vorba de viață și moarte. Virusul sars-cov-2 nu ște granițe, state „naționale”, continente.

    • La noi sistemul crapa inainte de criza reala.
      Asta e marea diferenta.
      Criza adevarata cu sute/mii de solicitari pe ATI inca n-a venit si sistemul se clatina din temelii.

    • Nu ne place sa ne vaitam mai mult de cat altii.dar tu ai vrea sa asteptam si sa nu facem nimic. pana cand tragedia din Romania va fi mai mare decat cea din Italia, Spania sau SUA ?

  12. Ca proiectant din 1992 am inceput urmarirea executiei la Spitalul Municipal Falticeni, care a fost acreditat pe 14.02.2017. Falticeni-ul fiind fieful PSD-ului, cand veneau la guvernare PNL-ul (Tariceanu) sau PD-ul nu dadeau fonduri unui municipiu PSD-ist, cand veneau la guvernare PSD-istii (A. Nastase, V. Ponta) nu dadeau fonduri spitalului pentru a avea subiecte de propaganda desantata.
    Nici cu Covit-19 pe cruci nu se doreste taierea nodului gordian din sanatate in Romania.
    Chiar daca s-au facut Ambulatorii la spitalele din Romania medicii care lucreaza la stat prefera sa culeaga venituri din activitatea in sectiile si ambulatoriile spitalelor de stat, din garzi bine platite, din cabinete si clinici particulare si din activitati in calitate de cadre didactice universitare sau scoli particulare pentru asistenti medicali. Cumulate aceste activitati depasesc 24 de ore pe zi pe parcursul multor ani. In calitate de contribuabili la Casa de sanatate ar trebui sa solicitam respectarea legislatiei muncii in vigoare pentru a nu avea medici si asistenti medicali supra epuizati in spitalele de stat.
    Acesta este secretul aparitiei varfului de aisberg de la Suceava, dar care se poate repeta in toate spitalele de stat din Romania.
    Aceasta fuga dupa bani a transformat Covitul-19 in Sodoma si Gomora zilelor noastre. Mirosul banilor au atras si politicienii din toate partidele care au facut legislatii favorabile medicilor din spitalele de stat si din facultatile de medicina. Dar acesta legislatie antinationala a dus la exodul medicilor fara PCR (copii, soti, amanti ai celor cu functii de decizie din sistemul de sanatate de stat, politicini si ofiteri din toate institutiile de forta din Romania) in strainatate.
    Pana nu se vor separa apele in sistemul de sanatate de stat din Romania acesta va fi finalul crimelor impotriva celor care sunt contribuabili in Romania si nu fac parte din nomenclatura noua creata securisto-activistilor comunisti.

    • Aveti dreptate cand vorbiti despre coruptia din sistemul de sanatate de stat. Am certitudinea ca lucrurile nu stau bine nici in cel privat. Sunt foarte putini doctori care lucreaza numai in domeniul privat. Majoritatea lucreaza dimineata la stat si dupa ora 16 la cabinetul propriu sau intr-o policlinica privata. Asta este valabil chiar si in marile retele precum Regina Maria, Arcadia, etc.
      Coruptii de la stat sunt doctorii curati din sectorul privat?
      Policlinicile si spitalele private s-au concentrat pe sectoarele foarte profitabile: interventii chirurgicale pe cord, chirurgie cosmetica, dar nu se prea inghesuiesc la boli care necesita tratamente de lunga durata.

Lasă un răspuns la Ursul Bruno Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Tăcerea manualului nu înseamnă și tăcerea profesorului. Un răspuns lui Selly

Nu manualul sau catalogul te fac profesor, ci faptul că vezi în cei din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)