joi, martie 28, 2024

Traian Băsescu – Klaus Iohannis și noua paradigmă instituțională (Updated)

Spre sfârșitul anului trecut, Sebastian Lăzăroiu a făcut aici, pe Contributors, o foarte bună analiză a ”regimului” Băsescu, mai exact a etapelor majore prin care a trecut Traian Băsescu în cele două mandate. A identificat extrem de bine starea latentă, de inerție, în care funcționau instituțiile până în 2004 și procesul lent și greu de reformare a administrației și instituțiilor cheie care a început ulterior. Oricât de puțin ne-am pricepe la politică nu putem să nu ne dăm seama că o astfel de restructurare masivă, de la ministri de justiție care raportau dosarele politicienilor, cum se întâmpla în timpul lui Adrian Năstase la desantul de astăzi al DNA care nu cruță pe nimeni este o cale extrem de lungă, care, iată, a durat 10 ani. Mă îndoiesc profund că această revoluție internă de sistem ar fi fost posibilă sub PSD.  Oricâte am avea să-i reproșăm astăzi lui Traian Băsescu nu cred că putem să ignorăm deloc determinarea cu care s-a angajat în această luptă, chiar dacă pe parcursul ei or fi apărut compromisuri și scăderi despre care vom afla la un moment dat. În momentele cheie pentru România, toate deciziile strategice importante pentru țară pe care le-a luat Traian Băsescu au fost corecte:  reforma instituțiilor, integrarea în UE, NATO, parteneriat cu SUA, anticorupție și stat de drept.

De asemenea, Traian Băsescu a reușit să depășească cu succes momente critice din mandatul său prezidențial, două suspendări și nenumărate lupte politice cu un guvern ostil pe parcursul a șase ani. Nu este deloc puțin și nici ușor, iar performanța aceasta i-a reușit și datorită credibilității extraordinare de care s-a bucurat în rândul susținătorilor, dar și a partenerilor externi. Dincolo de asta, așa cum remarca Sebastian Lăzăroiu în articolul citat, Traian Băsescu s-a remarcat printr-un stil de confruntare directă cu restul adversarilor politici și instituționali, un stil abraziv, agresiv, dur, care i-a atras ostilități consistente și datorită căruia a gafat de mai multe ori. Inevitabil, aș spune. Nu există politician perfect, așa cum nu există om perfect; ceea ce contează la un lider este un singur lucru: capacitatea de a lua decizii strategice, în momente cheie, pentru binele țării și al cetățenilor.

Așadar, pus în context istoric, eșecul Elena Udrea rămâne unul minor: o femeie care s-a dovedit toxică pentru mandatul său, care a compromis un partid nou, PMP, și care a îndepărtat o mulțime de susținători și consilieri ai președintelui, iar în final a aruncat o umbră peste realizările lui Traian Băsescu. În context istoric românesc nu este prima Elenă care distruge un lider, putem să ne gândim că face parte dintr-un arhetip al locului, alături de Elena Lupescu și Elena Ceaușescu. Tot ce putem spera de acum înainte este ca nicio astfel de Elenă să nu mai acceseze atât de multă putere în stat, să nu mai devină o vulnerabilitate catastrofală.

Alegerea noului președinte, care se bucură de o popularitate fără precedent, îmi amintește foarte bine de entuziasmul și sprijinul similar pe care l-a avut Traian Băsescu la începutul primului mandat. În ciuda criticilor dintr-o anumită facțiune politică și a societății civile/opiniei publice implicate politic, Klaus Iohannis nu a erodat acest entuziasm, deocamdată. La fel ca și Traian Băsescu înaintea sa, Klaus Iohannis a impus încă din primele zile ale mandatului său o nouă paradigmă instituțională, pe care aș defini-o, în contrast cu cea băsesciană, ca fiind non-conflictuală. Klaus Iohannis evită cu obstinație orice fel de conflict institutional sau politic, la fel de mult cum Traian Băsescu căuta aceste conflicte și ieșea în conferințe sau declarații de presă care țineau agenda publică două săptămâni la rând. Klaus Iohannis se poziționează la polul opus: tăcerea este de aur, pare să spună noul președinte, cel puțin pe plan intern (extern a avut o declarație fermă la adresa Rusiei lui Putin). Ideea de colaborare instituțională, respect reciproc și civilitate pare să domine acțiunile noului președinte. Cred că este o schimbare de paradigmă bine venită în societatea românească, agresivă, tensionată și conflictuală, în care dezbaterile de idei implică deseori atacuri la persoană sau dușmănii pe termen lung. Klaus Iohannis pare, până acum, ferm angajat în a respecta separația puterilor în stat, delimitarea clară, constitutională, a prerogativelor constituționale ale președintelui de guvern, justiție și parlament. Klaus Iohannis nu intervine și nu îl admonestează pe prim-ministru în public, la fiecare declarație, astfel cum o făcea Traian Băsescu, însă are întâlniri private cu acesta, fără presă. Important este ca rezultatul acestor întâlniri să fie benefic pentru cetățeni. Observ doar că belicosul domn Ponta este și el mai reținut în ultima vreme. Totodată, Klaus Iohannis este ferm angajat în continuarea luptei anticorupție, întărirea statului de drept, un rol mai ferm în Uniunea Europeană și consolidarea participării României în NATO și parteneriatul american. Până acum, deciziile sale strategice denotă că respectă acest angajament: mărirea bugetului alocat armatei în contextul conflictului ucraineano-rus și a prezenței bazelor NATO în România este salutar. Important este și respectul și preocuparea pentru conservarea memoriei anticomuniste prin finalizarea unui proiect de muzeu despre care se vorbește de câțiva ani și pe care România încă nu îl are. Nu în ultimul rând, discursul său de astăzi din parlament a adus o nuanță suplimentară necesară: evitarea unor măsuri populiste, electoraliste fără substanță și impact pe termen lung la nivelul societății, referindu-se explicit la reforma electorală, prin schimbarea sistemului de vot și reducerea numărului de parlamentari, dar și la predictibilitatea legislației și acordarea rolului firesc de legiuitor parlamentului, nu guvernului, printr-un șir de ordonanțe de urgență adesea lamentabile.
Totuși, ce i se reproșează, uneori întemeiat, lui Klaus Iohannis? 1. decorarea fără precizarea unor nuanțe necesare a unor oameni despre care există dovezi că nu corespund întru totul condițiilor de onorabilitate necesare pentru a fi decorați; 2. menținerea unor consilieri care au un trecut politic extrem de problematic, pe care îi vedem în în fotografii care confirmă că sunt oameni ai unui sistem transpartinic, foarte similari Elenei Udrea și altora, de care clasa politică trebuie să scape urgent; 3. preocupări oarecum superficiale și călduțe care dau impresia unui lider lipsit de fermitate. I se mai reproșează și lucruri lipsite de sens cum ar fi felul în care vorbește, felul în care tace, alergia la conflict și trăncăneală dâmbovițeană pe care pare să o transmită comportamentul său. Ghinion, nu îi plac aceste lucruri; ar trebui să ne obișnuim cu asta, la fel cum trebuie să ne obișnuim cu temperamentul său calm, pe care nu trebuie să îl schimbe pentru a mima agresivitatea confundată adeseori cu fermitatea cu care ne-am obișnuit în viața politică românească.

Dincolo de toate aceste aspecte, Klaus Iohannis are câteva provocări majore în acest mandat al său: 1. curățarea clasei politice, cu ajutorul justiției; 2. să încurajeze reforma PNL, partid din care provine și care l-a propulsat în lupta prezidențialelor, pentru a putea opune o alternative viabilă PSD în 2016, dar și reforma întregii clase politice prin sprijinirea criteriilor de integritate, a transparenței și legalității; 3. obținerea unui guvern reformist, cu care să continue democratizarea României, și anume o nouă Constituție, o nouă lege a partidelor și a finanțării transparente a acestora, un nou cod electoral; 4. investiții strategice mai ales în teritoriu și descentralizarea prin guvernare locală și fonduri locale care să nu fie preluate privat de către baroni locali; 5. reformarea serviciilor secrete și a rolului lor în politică, prin transparentizarea atribuțiilor acestora și a implicării serviciilor în lupta politică, precum și prin încurajarea unui control civil asupra acestora; 6. întărirea instituțiilor anticorupție (de exemplu prin alocarea unui buget mai mare către DNA și DIICOT, care să le permită folosirea de interceptări cu mandat în interiorul instituțiilor, nu doar prin intermediul SRI), care să permită în final ridicarea MCV și consolidarea internă a sistemului judiciar, fără monitorizarea externă.

Dacă va reuși Klaus Iohannis toate acestea în următorii 5 ani rămâne de văzut, suntem abia la început, însă cred că are deja suficiente lecții de asimilat de la precedesorul său, iar una dintre cele mai importante este aceea a consilierilor săi, care pot ridica sau pot distruge un președinte, chiar și după încheierea mandatelor sale, așa cum am văzut pe deplin în aceste zile. În ceea ce privește societatea civilă și opinia publică, e nevoie de mai mult scepticism, mai mult spirit critic constructiv și mai multă bună credință, fără excesele de până acum, adulație sau exaltare, respectiv negare și atacuri permanente, ambele ipostaze fiind un fel de orbire. Undeva trebuie găsită o bună măsură și dacă nici acum nu vedem că avem un președinte care încearcă să impună un model al bunei măsuri, atunci vom continua cu erorile.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Să lăsăm de o parte cine este președinte sau cine a fost președinte pentru o secundă. Stau să mă întreb cum poți aștepta că ar fi responsabilitatea președintelui să curețe clasa politică cu ajutorul justiției? NU se presupune că operăm în cazul unui stat de drept? Nu se presupune că justiția ar fi independentă, că nu ar trebui să fie influențată de politic în niciun fel?

    Reforma PNL – este treaba conducerii PNL și nu a președintelui. Foarte simplu… ține de capacitatea noiii conduceri să înțeleagă că un partid modern, de factură liberală nu poate tolera ce a tolerat în trecut și încă mai tolerează.

    Stupefiant, autoarea acordă un cec în alb stilului in care Traian Băsescu a condus o țară întreagă: politica „podurilor arse”, a „pământului pârjolit”. Nu cred că există stil mai păgubos de leadership cu putință și domnia sa ar trebui să cunoască astfel de lucruri, judecând după ce studii are. Da, poți obține rezultate și când ieși la bătaie pentru orice nimic, când beștelești colaboratori, când te bălăcărești ca la ușa cortului cu primul-ministru în fiecare zi la ora 5:00 pm… dar, dacă lași în urmă o vraiște instituțională de nedescris, un wasteland generalizat si catastrofe politice gen Elena Udrea și PMP nu mai este în regulă să pozezi în Harap Alb.

    • Corect.

      Citesc zilnic analisti americani in care, dupa vreo 20 de ani de cautari, am deplina incredere (nu ii numesc pentru ca nu sint celebritati din MSM – acolo nu e loc pentru adevar, seriozitate si profesionalism) si cind ii compar cu autorii de pe contributors si alte locuri romanesti asemenea imi reamintesc de ce-am plecat de-acasa…

      In Romania prea multa lume scrie in loc sa citeasca.

    • Unde/cum ati citit dvs. ca ii acord un „cec in alb” lui Traian Basescu? Nu se intelege destul de clar ca le numesc gafe si ca stilul dur, abraziv, agresiv nu este util unei societati echilibrate si salut acest nou stil la Klaus Iohannis. Asta nu inseamna deloc ca il adulez, tocmai spun in finalul articolului, ca opinia publica si societatea civila trebuie sa aiba un spirit critic, ideal constructiv, sceptic fata de politicieni si inalti functionari, sa nu mai cadem in extreme de admiratie, dar nici de atac permanent. Asta spun si asta cred; dealtfel cand ai spirit critic este imposibil sa iti pierzi luciditatea.

      • Doamna Postelnicescu – vă rog să recitiți ce ați scris despre mandatul președintelui Băsescu. Se înțelege -chiar foarte clar- cum îl mângâiați pe cap pe fostul locatar de la Cotroceni. Sunt de acord că nu puteți să mulțumiți pe toată lumea. De altminteri nimeni nu poate. Ce se deduce din ceea ce spuneți este că un astfel de mod de a face politică, cu toate că a avut „momentele lui”, e OK.

        Trageți și concluzii: Așadar, pus în context istoric, eșecul Elena Udrea rămâne unul minor
        Nu e minor de fel. Este foarte grav ce a patronat președintele Băsescu și coteria sa. Elena Udrea nu este oricine, ci persoana împinsă în față de președinte. „Patronul” reformei justiției -care de ieri „își apară mandatul”- a pompat în funcții oameni de moralitate cel puțin chestionabilă. Peste tot. Poate ați remarcat ieri cum reținerea frățiorului Mircea a devenit între timp „o înscenare”. Așadar, când justiția își face treaba și evenimentele sunt favorabile coteriei Băsescu lucrurile sunt de pus în vitrină. MCV, se vede? Când justiția își face din nou treaba dar lovește în „ai noștri”, lucrurile nu mai stau la fel de bine. Deh, justiție „selectivă”, liberalism dâmbovițean.

        Și Elenei Udrea i se face o mare nedreptate… care aparent este comparabilă cu suferinta victimelor Holocaustului. INCREDIBIL. De cât tupeu și ignoranță poți să dai dovadă să spui acest lucru? Locul acestei individe este la închisoare, unde de altminteri va ajunge pe drept împreună cu toate mustelidele, felinele și galinaceele aferente.

        Apreciez că doriți moderație, la critică și aprecieri deopotrivă. În cazul celor care au făcut praf instituțiile, care au promovat nulități cu legături strânse cu lumea interlopă, ar trebui să fiți mai tranșantă în opinii. Indiferent din ce zonă a politicului provin.

        Comentariul inițial nu s-a vrut un atac la persoana dvs. Daca așa s-a perceput îmi cer scuze. Cu bine.

        • Domnule Brebenel – eu am mai scris despre doamna Udrea, intotdeauna extrem de critic. Reiau argumentul: meritul lui Basescu ramane acela ca a avut vointa politica de a se orienta spre Vest, stat de drept si anticoruptie si a sprijinit DNA si oamenii care au lucrat pentru asta – Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Kovesi. Daca nu ar fi facut acest lucru, nu o vedeam astazi pe Elena Udrea sub urmarire penala si acuzata de coruptie. Acesta este firul logic. Asadar, pus in context, faptul ca a contribuit la constructia unei institutii ca DNA ramane o decizie strategica importanta; faptul ca a sprijinit o femeie care nu avea de ce sa acceseze atata putere politica si care, in ultima instanta, i-a distrus reputatia, ramane minor si asta este pretul pe care Traian Basescu il plateste pentru ca a promovat-o si impus-o in ciuda oricaror opozitii venite din mai multe directii. Nu mi se pare ca a distrus justitia, ce se intampla in aceste zile denota ca justitia este, in mare masura, independenta. Ce se intampla ne arata ca cei care au criticat-o intotdeauna pe Elena Udrea au avut dreptate.

          Referitor la citatul de ieri din Parlament: da, si pe mine m-a uimit, denota exact ce spuneti dvs.

        • Reiau argumentul: meritul lui Basescu ramane acela ca a avut vointa politica de a se orienta spre Vest, stat de drept si anticoruptie si a sprijinit DNA si oamenii care au lucrat pentru asta – Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Kovesi.

          Doamna Postlenicescu – nu s-a orientat de la sine. A mirosit cum bate vântul și a jucat în acea direcție. Impulsul schimbării a venit din exterior, mă refer la Bruxelles și Washington, ceea ce este foarte bine. Dar pentru a nu fi considerat și mai „cusurgiu” vâ dau parțial dreptate, se putea întâmpla mai rău, în esență să se fi pus de-a curmezișul schimbărilor. Din păcate, grosso-modo, inițiativele administrației Băsescu în domeniul reformei sunt mai degrabă modeste. Se rezumă la demararea unui număr impresionant de proiecte (de ochii lumii), cele mai multe dintre ele neavând finalizare. Trebuie să recunosc că individul este un artist al diversiunilor politice și nu numai.

          Mai importantă decât reputația pătată a președintelui Băsescu de incidentul „minor” Elena Udrea este binele comun, al tuturor.

          Celor care împărtășesc opinia dvs. vă mai dau un an – doi până vă veți lămuri cine a fost / este Traian Băsescu în realitatea și cum vede domnia sa statul de drept, în al cărui patron a pozat. Când justiția își face treaba și lucrurile sunt favorabile cercului său atunci e de bine. Când justiția continuă pe aceeași linie dar „ai noștri” sunt întrebați de sănătate atunci nu mai e bine.

          • Unde lucrezi ? La gunoieri ? Se vede ca nu prea ti-ai folosit discernamantul si nu numai…dar nu prea ai auzit de conceptul de Lider sau Manager.

    • Pentru domnii Brebenei:

      Mie, ce spune d-na Postelnicescu mi se pare logic si de bun simt. Dar daca esti cusurgiu, poti gasi oricand pete.

      D-nul Iohannis poate influenta justitia in mod pozitiv, numind oameni potriviti la conducerea serviciilor secrete si a parchetelor, de exemplu.

      De un partid liberal reformat are nevoie daca vrea sa aiba si o guvernare competenta. sau macar o opzitie decenta. Nu e nevoie sa fie membru de partid pentru a il influenta in bine. In fond, acelasi lucru il poate face si pentru PSD, in mod teoretic.

      Alta discutie e daca d-l Iohannis poate face aceste lucruri. Autoarea pare sa il crediteze. Eu, mai putin.

      Despre Basescu ma abtin sa comentez, sunteti deja edificati si nu prea cooperanti. Mai vedem peste zece ani. De-o fi una, de-o fi alta…

      Gabriel Deliu, Rm. Valcea

    • nu va grozaviti: este vorba de rolul malefic al unor femei din preajma liderilor puternici.
      Nu de distrugerea liderului.
      Caci nici Lupeasca nu l-a distrus pe Carol II, ci doar l-a influentat uneori in rau.

      • Io nu mă grozăvesc, doar citesc și mă crucesc:
        „În context istoric românesc nu este prima Elenă care distruge un lider, putem să ne gândim că face parte dintr-un arhetip al locului, alături de Elena Lupescu și Elena Ceaușescu.”

    • Cum pe cine? Pe Nicolae Ceaușescu, cel care ar fi fost un „mare președinte” dacă ar fi rămas la conducerea țării numai zece ani. Daca așa spune președintele Băsescu, așa e!

    • Domnule Popescu,

      Probabil ca nu ati trait in vremea comunismului.

      Am trait destul de mult in vremea respectiva sa stiu cat de nociva era Ceauseasca.

      Avand urechea lui Ceausescu, incepuse sa ia decizii peste capul lui (nu degeaba se spunea de Cabinetul II), si unele extrem de nocive. Unele dintre cele mai nevinovate sunt cenzura culturala. Toate filmele romanesti de dragoste trebuia sa se termine cu casatorie si sa reflecte morala comunista. Nu mai erau importate filme americane fiind considerate simboluri ale „decadentei” vestice. Plus ca isi baga nasul la tot felul de numiri in functie.

      Multa lumea la vremea respectiva stia ca daca Elena Ceausescu nu s-ar fi amestecat in ciorba publica, probabil Ceausescu ar fi rezistat ceva mai mult la putere si nu ar fi fost executat.

      • Vă asigur că am trăit suficienți de mulți ani sub ceaușescu ca să îmi dau seamă cam cum au mers lucrurile.
        Spunând că ceaușescu a fost distrus de ceauseasca spui de fapt, că el era un lider capabil și drept și că toate grozăviile comunismului românesc de sfârșit de epocă au plecat de la ea, ceea ce e un fals istoric.
        Ceaușescu a fost la fel de diabolic ca și elena, sacul și petecul, tusea și junghiul etc. și nici n-a fost vreun mare lider ci doar un analfabet ajuns acolo sus printr-un concurs de împrejurări.
        Ca să nu mai vorbesc de conotația misogina a afirmației…
        Dar așa ne place nouă, să asimilăm situațiile până la suprapunere cu cele istorice și să le înscriem în stereotipuri. E mult mai ușor de gândit în scheme, și dă bine și la cititor.

        • Elena Ceausescu, cum spune domnul Gafencu, a avut un rol nefast in ceausism, asta nu se poate ignora. In contextul articolului, s-a dorit o asociere exact in sensul acesta, de rol nefast, al femeii din umbra care se implica la cel mai inalt nivel al puterii si nu este o insinuare misogina, este o concluzie extrasa chiar din declaratiile doamnei Udrea.

  2. Va fi nevoie de cel putin un mandat, 5 ani, pentru a repara tot ce a stricat Basescu, tot stilul de politica bazat pe cafteala de mahala…Iohannis a zis clar ca dupa 25 de ani suntem in situatia de „Punct si de la capat”, e nevoie sa punem tara pe alte baza daca e sa evitam colapsul economic, demografic si institutional.

  3. la niste intrebari nu vom avea vreodata un raspuns [cum s-ar fi comportat si ce rezultate ar fi avut Johannis in 2004].
    La altele vom avea prea tarziu raspuns [obtine oare Johannis ce doreste printr-o intalnire de taina cu Ponta].
    Dar autoarea e ferma in adularea lui KlaUSL…..
    De gustibus…

    • Da, e usor să faci pe cavalerul liniștii intr-o arena curatită de maracini și rahați de precedesorul tau!
      Der große klaus este mare într-adevăr – cât ușa!!!
      …om vedea cât mai rămâne după…

  4. Se vede de la o posta ca in afara de „cinic” ceilalti comentatori sunt emigrati pafaristi de Romania reala.
    Pana acum trebuie sa recunosc ca se confirma din plin cruda caracterizare a el-crin-ului; iohannis vorbeste putin si gandeste cat vorbeste; noroc cu cameleonul mihalache si cu prompterul.
    Amarata tzara….

  5. Un nou stil de comunicare publica

    Avem in fata un articol analitic, concis, argumentat , non-emotional si reprezentativ pentru noul val al publicistilor romani cu mentalitate democrata , educatie europeana si preocupati sincer de evolutia societatii romanesti.
    Prin argumentarea clara si eleganta , articolul trece dincolo de articolele clasice de opinie de la noi care se bazeaza de multe ori pe partizanat (declarat sau nu ) sugestii , emotii , si manipularea perceptiilor cititorilor.

    In acest caz , diagnosticul institutional al unei perioade cheie din evolutia societatii romanesti este realizat in maniera neutra specifica abordarilor non-partizane. Profilele celor doi presedinti atat de diferiti dar in acelasi timp atat de complementari si atat de necesari pentru societatea romaneasca actuala, sunt facute cu mana sigura si in tuse profesioniste . Autoarea a judecat faptele, nu persoanele si nu a acordat un cec in alb nici lui Traian Basescu , nici lui Klaus Johannis . Si bine a facut.

    Pe de alta parte, daca reusim sa ne gandim o clipa la viitorul contrafactual , nu cred ca in afara lui Traian Basescu ar mai fi existat la noi o personalitate politica in stare sa duca o asemenea lupta timp de 10 ani si cu asemenea rezultate incontestabile vizibile in plan intern si in plan extern ( una din explicatiile posibile este aceea ca dincolo de personalitatea sa aparte, a cunoscut foarte bine si sistemul si oamenii lui , deci si vulnerabilitatile lor , pentru ca nu poti lupta eficient cu un adversar daca nu il cunosti ). Cei care il acuza cu ipocrizie pe Traian Basescu ca lasa in urma ” o vraiște instituțională de nedescris, un wasteland generalizat ” , uita cu aceeasi ipocrizie de uluitorul asalt institutional din 2012 care a luat prin surprindere in aceeasi masura si romanii, dar si UE si USA.

    In acelasi sens, cred ca orice persoana onesta si de buna credinta intelege situatia-limita in care se afla Klaus Johannis , un om atasat sincer valorilor democratice, care crede in virtutile educatiei si in valorile civilizatiei romanesti si europene avand si ceea ce se numeste constiinta morala ( pana la proba contrarie, buna-credinta se prezuma intotdeauna ) , dar care ajunge brusc in groapa cu lei si in cuibul de vipere al politicii dambovitene…

    Opinia mea este ca in cazul de fata articolul propune un nou stil de comunicare publica bazat pe sinceritate, onestitate , competenta si fair-play care exclud stilul primitiv atat de extins in publicistica romaneasca, dovada fiind chiar reactiile ( uneori nemotivate , gratuite sau chiar viscerale ) la acest articol care uneori degenereaza in atac la persoana ( pentru unii cititori aflati sub pseudonim este probabil enervant ca tanarul autor are o gandire clara de jurist , studii in Occident , iar pe deasupra mai indrazneste sa fie si femeie , deci inca un motiv subliminal sa fie atacata de cei aflati in timpul serviciului si in ture ).

    N.B. Pentru criticii viscerali ai presedintelui Johannis ( o axioma a atacului la persoana : „cu cat este mai educat si civilizat atacatul , cu atat este mai grobian si mai jignitor atacul” ) , propun un experiment ideal :

    Incercati pentru o secunda sa va imaginati ca sunteti (fost) profesor de fizica cu definitivat , (fost) inspector general de invatamant , ( fost) primar al unui oras celebru , si in toate aceste ipostaze cu rezultate remarcabile , dar fara ca acestea sa implice relatiile, pilele, interlopii, coruptia , serviciile sau fosta Securitate ( este foarte greu, dar nu imposibil ) . Daca ati reusit sa internalizati imaginea, teleportati-va in gand cu pseudonim cu tot la Cotroceni ( sub acoperire constiinta morala nu este obligatorie… ) si spuneti-ne tuturor ce ati face in locul presedintelui ales. Asteptam cu interes.

  6. Ce-i reprosez lui Johannis ? Ceva fundamental ceva ce Basescu nu ar fi comis nicodata dar ceva ce mai toti romanii nostrii toti cazuti direct din Caragiale pe masa de joc il aproba sau il fac, adica:

    Oricate opinii personale si oricat de larg impartasite ar fi ele si de oricat de titrate si competente personaje ar fi emise, nu pot anula un referendum si un precedent de acest fel arunca in gunoi minimul volum de democratie participativa cat exista el si asta este foarte grav. Doar un alt referendum pe aceasta tema poate schimba ceva din punct de vedere constitutional . Si regret daca Johannis spune ca e bine ce vrea el si nu ce a spus poporul oricat de manipulabil ar fi acesta, atunci nu are ce cauta la Cotroceni.
    Pe de alta parte stupida chestie desigur spun ca si maine l-as vota din nou, cat timp optinuea mea alternativa ar putea fi doar pentru lighioane si mai periculoase si in plus si ele tot cu basca(apropo la boii cu basca :) )

    • Update: Basescu in situatia data nu ar fi dat cu paltonul de pamant. Gasea o gluma ca sa salveze aparentele si poate ca ar fi hahait. :)

  7. „Alegerea noului președinte, care se bucură de o popularitate fără precedent, îmi amintește foarte bine de entuziasmul și sprijinul similar pe care l-a avut Traian Băsescu la începutul primului mandat.” (citat din articol) Dati-mi voie sa nu fiu de acord. Eu, personal, l-am votat pe Traian Basescu din convingere, iar pe Klaus Iohannis din teama. Teama de alternativa.

    Domnul Iohannis a spus ca „tace si face” asa ca cei ce l-au votat din teama de alternativa ii vor acorda o „perioada de gratie”, in care vor gandi ca, desi tace, face el ceva pe-acolo. Ramane de vazut. Sper din inima sa nu descoperim, dupa un timp, ca a tacut fiindca a dormit. Sau ca, Doamne-fereste!, USL traieste bine-merci. Oricum, imi doresc ca perioada de gratie despre care vorbeam sa nu fie de cinci ani. Din punctul meu de vedere, un an e suficient. (Pentru un om obisnuit, proaspat angaajat, perioada de proba este de trei luni.) Nu pot ca, in 2016, sa votez cu PNL, daca domnul Iohannis doarme si atunci. Mai bine votez un partid de buzunar, chiar daca nu are sanse sa treaca de pragul de 5% – pe care domnul Voicu si domnul Zgonea par ca il agreeaza ( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/atentie-la-neatentie-se-petrece-o-noua-%e2%80%9dreforma%e2%80%9d-electorala/ )

  8. E bine că domnul preşedinte a schimbat paradigma. Era şi cazul. Mai trebuie, însă, ca şi ceilalţi „jucători” să se conformeze, iar noi să-l ajutăm.
    Acelaşi lucru ar trebui făcut şi în politica planetară. Vine o vreme, şi cred că e cea de acum, când paradigma confruntării devine falimentară sau, chiar mai rău, poate duce la o catastrofă planetară. S-au adunat prea multe arme pe „Titanic”, arme care pot să-l distrugă nu o dată, ci de sute de ori. A spera că nu vor fi folosite este o mare amăgire. Şi asta nu pentru că am fi iraţionali, nu, nu din cauza asta. Ci pentru că odată prinşi în logica confruntării, spirala violenţei face ca „temperatura” psihică să crească, apoi să dea în febră, exact ca la o gripă virulentă, iar la sfârşit vine şi .. „delirul”. Atomic, desigur. Întâi la unul, apoi la toţi ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro