vineri, martie 29, 2024

Traian Băsescu și Securitatea. Dar Ion Iliescu? Gesticulație etică până la parodie

Decizia Înaltei Curți de a confirma colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea, implicând pierderea drepturilor de fost președinte a stârnit un adevărat entuziasm. Traian Băsescu a fost de fapt mai mult decât un oarecare informator. Ci un om al vechiului regim, șef al reprezentanței Navrom la Anvers, apoi (anul 1989) director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor. Pentru astfel de poziții, sensibile și privilegiate, era nevoie de autentice dovezi de fidelitate față de „sistem”.

Precum majoritatea oamenilor politici, și Traian Băsescu are lumini și umbre. Între merite, aș aminti pro-atlantismul lui, transferul marii părți a Arhivei Securității la CNSAS și condamnarea comunismului, atâta cât a fost și cum a fost. Nu ai cum să supraestimezi importanța eliminării practice, în timpul mandatului său, a imunității marilor afaceriști și a liderilor politici. Înainte de președinția lui părea de neimaginat ca miniștri, între care George Copos și Adrian Năstase, sau oligarhi precum Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vîntu să ajungă în închisoare. Există și merite mai puțin cunoscute și de impact. În avalul campaniei inițiată de asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință, Traian Băsescu, atunci primar al Bucureștiului, a oprit distrugerea Parcului Carol, destinat să devină curtea Catedralei Neamului.

Lui Traian Băsescu i se pot reproșa folosirea pozițiilor de demnitate în interes personal (un inventar, aici), stabilizarea rolului serviciilor de informații în viața publică și în particular, în sistemul de justiție, forțarea prevederilor constituționale. Cum să nu?, declarațiile dezonorante ale fostului președinte referitoare la Regele Mihai, oprirea camioanelor cu flori olandeze la granița cu Ungaria și refuzul de a primi, luni de zile, scrisoarea de acreditare a viitorului Ambasador al Olandei, țară care a făcut imens pentru democrația românească. L-a dat în judecată pe Mugur Ciuvică pentru a-l fi acuzat de colaborare cu Securitatea, gest care, având în vedere verdictul CNSAS-ÎCCJ, arată dizgrațios.

Să fie aceste vini, deloc originale, sursa satisfacției ieșite din comun a unora produsă de pierderea drepturilor de fost președinte? O parte a entuziasmului vine, gândesc, de la oligarhii trecuți prin închisoare, având și astăzi un cuvânt de spus în presă. O alta este deviată, o revanșă împotriva „intelectualilor lui Băsescu”, personalitățile publice care i-au adus elogii supradimensionate în timpul mandatului, și pe care fostul președinte i-a cultivat cu șiretenie.[i]

Ion Iliescu, și vilă, și SPP

Ce putem gândi însă despre cel care a afectat până la oroare democrația românească, multiplul președinte Ion Iliescu, chiar dacă și el, o piesă, dar cea mai importantă, a amplului grup din Securitate și nomenclatură care a acaparat puterea în anul 1990? Nu sub acest aspect, al rolului în istoria societății postdecembriste îl invoc aici. Mă refer la faptul că Ion Iliescu se bucură liniștit de vilă, îndemnizație, ofițeri de pază, deși era demult „demn” să fie pus în seria colaboratorilor cu Securitatea. În perioada în care a candidat și a avut funcții de demnitar, Colegiul CNSAS a găsit că Ion Iliescu nu a săvârşit acţiuni de poliţie politică. Or, Ion Iliescu era o persoană asimilabilă agenţilor sau colaboratorilor în sensul Legii nr. 187 a accesului la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã adoptată în anul 1999: „Sunt asimilaţi colaboratorilor prevăzuţi la alin. (3) persoanele care au avut competenţe decizionale, juridice ori politice sau care prin abuz de putere politică au luat decizii la nivel central sau local, cu privire la activitatea securităţii sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist” (art. 5 (4)).

Ca fost prim secretar de judeţ – printre alte demnitaţi deţinute în timpul regimului comunist – Ion Iliescu fusese direct responsabil cu conducerea politicii partidului în promovarea dominaţiei absolute a acestuia. Prim-secretarul ordona Securității tratarea eventualelor atitudini politice neconforme. Orice secretar de partid pe judeţ a condus aparatul de represiune teritorial. Legea 187/1999 era fără echivoc, și în conținut, și procedural: liderii de partid județeni erau asimilați colaboratorilor. Pentru decizia CNSAS, „fișa postului” era suficientă.

În anul 2000, CDR solicitase verificarea activităţii lui Ion Iliescu între 1974-1979, când a fost prim secretar al judeţului Iaşi. Primul Colegiu al CNSAS a refuzat să-l asimileze pe candidatul PSD la președinție de atunci cu informatorii. A fost una dintre cele mai grave încălcări ale prevederilor Legii 187/1999, o sfidare istorică de care sunt responsabili membrii Colegiului în totalitate.[ii]

În anul 2006. Legea 187/1999 a fost modificată și completată (O.U.G. nr. 16/2006). Prevederea referitoare la  persoanele care decideau asupra activității Securităţii și asupra activității altor structuri de represiune a rămas. În anul 2008, Curtea Constituționala a declarat legea de deconspirare a Securității neconstituțională. Salvarea a venit prin adoptarea O.U.G. nr. 24/05.03.2008, amendată și modificată în anul 2019. În aceste două variante, referirea la oamenii cheie ai regimului comunist care aveau puterea să decidă asupra Securității a dispărut. Absurdul acestei situații devine limpede când statutul de informator împiedică accesul la anumite funcții, sau la anumite privilegii. Între altele, nu poți fi membru al Colegiului CNCD, respectiv, pierzi drepturile de fost şef al statului. Aceste forme de lustrație dau măsura responsabilității cuiva pentru răul comunist. Ceea ce înseamnă că informatorii au contribuit la siluirea societății românești mai mult decât conducătorii partidului comunist care dădeau sarcini ofițerilor ce-i recutau pe informatori.

Gesticulație etică și parodie

Faptul că Traian Băsescu a fost „degradat” politic pentru colaborarea sa cu Securitatea, instituție centrală de represiune în toată perioada comunistă, pare un act de sănătate a corpului politic. Opiniei publice i s-a dat satisfacția pe care o merita. Dacă pui însă faptele în matca lor, totul arată ca o parodie de care sunt gata să râdă chiar Zeii. Începând cu faptul că Traian Băsescu, multiplu candidat și demnitar, a trecut prin mai multe verificări și evaluări ale legăturii sale cu Securitatea. Cum este posibil ca ani la rând, arhiva Securității să fi spus altceva decât acum?

Și mai ales contextul. În România, gesticulația etică față de trecut a reușit să pună în umbră, dar cu totul în umbră, fondul lucrurilor. Las la o parte primii ani, când foștii lideri comuniști au devenit lideri ai noii puteri de stat, când ofițerilor Direcției de Cercetării Penale ai Securității li s-a repartizat cercetarea dosarului Revoluției, când Filip Teodorescu a ajuns din boxa acuzaților care judeca criminalii de la Timișoara pe scaunul de adjunct al Directorului SRI. „Foștii” urcaseră la pupitrul de comandă al lumii postdecembriste și apăsau pe butoane.

Asemenea fapte care batjocoresc etica vieții publice au tot fost prezente și după 2000, anul deschiderii arhivei Securității: Iulian Vlad chemat să vorbească Academiei de Poliție, șeful său de cabinet, Aurel I. Rogojan pus în Comisia SRI-CNSAS de desecretizare a arhivelor, Rodica Stănoiu numită ministru al Justiției, Filip Teodorescu dând interviuri în revista SRI, Intelligence (aici). Un ultim exemplu: la 10 martie 2021, când împlinea 80 de ani, Teodor Meleșcanu, deconspirat de Mircea Răceanu drept unul dintre diplomații-ofițeri acoperiți ai lui Ceaușescu, responsabil pentru sabotarea tratatului cu Ungaria, implicat în episoade dubioase precum afacerea Costea și Partidul Alianța pentru România, a fost celebrat de către SNSPA pentru „înțelepciunea, profesionalismul, responsabilitatea, curajul, puse în slujba statului român”.

Cât de multă tristețe, cât de puțin umor!


NOTE:

[i] Expresia paroxistică a acestei manifestări este cartea lui Radu Călin Cristea, Împăratul cu șapcă. Regimul Traian Băsescu și elitele sale (2017), care îi face lui Traian Băsescu portretul pericolului dintâi pentru democrația românească.

[ii] În situația lui Ion Iliescu s-a aflat și Gheorghi Prisăcaru, fost şef de Cabinet al lui Constantin Dăscălescu, ultimul prim-ministru între 1982-1989. Ca atare, el a pus în aplicare deciziile luate la nivelul Cabinetului, unele evident împotriva drepturilor şi libertăţilor omului. În anul 2000, Prisăcaru a fost ales senator pe listele PSD.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Autorul foloseste tehnica de comunicare a mutarii atentiei pe alta persoana decat cea prinsa cu matza in sac.
    Vremea lui Basescu in viata publica a trecut de mult. Asa ca stirea cu Petrov nu mi-a starnit nicio emotie. A pierdut cateva drepturi, dar, cred ca a acumulat destula avere. Cati pensionari romani se opereaza la Viena?
    Cand a ajuns presedinte, justitia a inceput sa alerge dupa dusmanii lui; intr-adevar, dupa cativa ani, justitia a inceput sa il urmareasca si pe fratele lui. Probabil ca e bine ca a facut schimbari in justitie; dar, am ramas cu impresia ca justitia e inca politica si e subordonata intereselor presedintelui.
    Cat despre Iliescu, majoritatea romanilor mai asteapta un singur lucru important de la el.

  2. Desigur că fiind colaborator al securitătii merită oprobiul public, dar mi se pare că mai de condamnat sunt chiar securiștii care s-au folosit de colaboratori, i-au racolat, i-au șantajat, le-au cerut informații.
    Ori din 1989 și până acum nu au fost blamați decàt informatorii și colaboratorii și aceia numai dacă erau în opoziția politică.
    În in 1989 Europa Liberă difuza știrea câ în Romania sunt 200 000 de angajați în armatâ și 700 000 în miliție, securitate, informatori și colabotatori. TOȚI aceștia nu au fost deranjați cu nimic și-au luat salariile și pensiile speciale fără probleme. Ba încă și acum numărul lor și a pensiilor speciale e secretizat.

  3. Ma chiar întrebam chiar când va fi publicat pe Contributors un articol despre scandalul Băsescu. Cel de fata este de departe cel mai bun si documentat din cele câteva din presa cotidiana, majoritatea lipsite de echilibru.
    Un singur lucru lipsește din caracterizarea lui Basescu: nesimțirea cu care înfrunta si acum presa, cu care face din negru alb si cu care se adresează românilor ca la niște idioți. Este asemenea prostituatei pe care o scuipi si ea spune ca ploua.
    Secțiunea cheie a acestui articol este ce referitoare la cum a fost posibil ca dosarul lui Băsescu sa fie fost albit la multiple verificări, timp de peste 20 de ani. Mai precis cine l-a protejat si cine si de ce a decis sa i se ridice protecția.
    Întrebarea este valabila si pentru Iliescu. Din păcate după cum arata evoluția vieții politice din România șansa ca Iliescu sa-si caute casa este f mica. PNL s-a sinucis, acum PSD domina copios si la alegerile viitoare vom avea un guvern majoritar PSD (chiar si fără nelipsitul UDMR). In aceste condiții Iliescu poate ajunge la centenar in locuința de protocol.

  4. Exact ce trebuia spus !
    G.A., ca de obicei, minte limpede, cu reperele intacte, de la dizidenta (reala, nu de opereta, a la Dinescu) trecand prin toate perioadele tulburi ale „tranzitiei” si pana in complicatele zile de azi.
    Multumim.

  5. România – o poveste tristă cu securiști analfabeți, care nu se va schimba niciodată și în care locuim ca să asistăm pasiv la acest ridicol.

  6. De apreciat la superlativ cele scrise de Dl. Gabriel Andreescu. Asa am gandit si eu. Lovim strasnic in Tr. Basescu, dar pe alti securisti din pozitii cheie- ministrii, directori in firme private si companii de stat, rectori si prorectori, etc. nu ii mai vede nimeni. Multi au avut grija sa faca disparute ori arse multe dosare. Ceea ce se intampla acum arata ca nu am avut si nici nu vom avea o lege a lustratiei. O alta greseala, acceptarea oamenilor din securitate de a se implica in afaceri.

  7. vai saracii turnatori!!!!!

    Da de unde putea stii securitatea ca cetateanu X ca tovaras nu ii putem spune are o pozitie dusmanorasa, asculta Europa Libera si a spus un banc porcos implicand pe Tovarasa ? Ca cetaneau Y are pozxotii negative, dusmanoase care cica ar fi doar cirtice privind politica agrara a Geniului ?

    De la un toavars informator ……

    Da.. si cand mai ziceti de inginerul Ursu .. nu uitati a fost turnat! TURNAT
    Ma rog inginerul Ursu se pare ca nu stia pe ce lume traieste (normal as zice ptr unu in pozitia lui) si ca la serviciu trebe sa iti tii gura, ca jurnalul personal poate fi proba impotriva ta , ca ca… adica ca poti fi turnat!!

    Ca daca nu il turnau ….. iesea la pensie sanatos .

    • Stimate, o relatare.
      Eram mic, vreo 8-9 ani, se apropia cu pasi repezi Caderea. Un parinte in armata, stiau aproximativ cat va mai tine. In fine. Intr-o zi, primim, noi, menajul, un telefon nou. Din acela cu taste, nu cel cu disc pe care-l vedeam zi de zi minut de minut de cand aveam amintiri solide. Hop telefonul – hop si seful de scara. Veselie in casa nevoie mare, altfel zis el nu pusese vreodata piciorul in apartamentul nostru, fiind el si familionul (batranii la etaj 2, tinerii la 3) din „elita” „clasei muncitoare” – tinarul avea acces in rdg/rfg, de unde aducea ultima aparatura la moda, inclusiv jocul „Pong”, inclusiv filme japoneze, inclusiv Star Wars (mai era in crtier un israelian – acela aducea robotei de jucarte de nu vezi decat azi, prin Transformers). Va sa zica omul avea un oarecare „prestigiu”.
      Si cu toate astea, pentru o banala schimbare de telefon, poftim seful scarii la noi. Nici inainte nici dupa n-a pus piciorul in casa, ba chiar facea destule probleme. Evident, telefonul „nu a mers”, nu se conecta. Asa ca am ramas cu cel cu disc.
      daca le povestesti din astea copiilor si nepotilor, ori se uita la tine ca la manzul ce paste, ori continua sa navigheze
      dar eu intuiesc ca vom primi un update cu softul vechi. cateva zeci de milioane de soldati chinezi si nord coreeni nu au ce face.

  8. „Cum este posibil ca ani la rând, arhiva Securității să fi spus altceva decât acum?”

    Dar varianta ca Băsescu, profitând și de vechimea sa în „structuri” și, de ce nu?, de funcția avută în stat vreme de 10 ani, să-și fi curățat dosarul de „buruienile toxice”, de ce nu ar fi luată în calcul? Cele câteva „mostre” apărute în final nu ar fi altceva decât măsura de siguranță obișnuită pe care și-o rezervă obligatoriu „organili” indiferent despre cine este subiectul dosarului.

  9. Cat de trist si in acelasi timp de ras.Ce popor de trogloditi suntem. Fac parte din el si mi-e rusine.am o varsta care nu mai imida speranta ca se va schimba ceva. Tinerii de azi prea putini sunt preocupati de cea fost. Cu cine sa se schimbe fibra acestui popor si cand? Circula un banc inainte „89 .O tara frumoasa, pacat ca este locuita.

  10. Asa mi se pare si mie. Nu stiu ce a facut exact cu securitatea. Lucrurile bune care le-a facut pt Romania ( proAmerican si pro-European, justitia anti-coruptie) au fost mai mult mai importante decat lucrurile rele ( lipsa de respect fata de rege, lipsa de respect fata alte persoane – incidentul urat cu „tiganca”-, slabiciunea pt Udrea). Iar opozitia lui ( PSD_ul – Ponta, Antonescu, patronii antenelor) era absolut sinistra si ar fi fost o catastrofa pt Romania – vezi ce s-a intamplat cand Dragnea a preluat conducerea.
    Intr-o nota personala, Basescu mi-a fost simpatic pt ca venea de la Marina. Pe mare nu poti sa minti, trebuie sa fii curajos, determinat si competent.

  11. ha, ha, ha.. tare misto a fost base cind i-a tras-o lui Nastase. Oricum Base i-a imbogatit pe o multime de ziaristi si analisti, sau chiar intelectuali care au consumat tone de cerneala pe tema asta. Ghinionul lui Base a fost ca a avut fete, ori fetelor trebuie sa le faci zestre si le faci toate placerile, de la papusele, la europarlamentare. Dara ar fi avut baieti, altfel ar fi fost situatie, Uite la Biden! ha, ha, ha, ce-mi plac glumele mele.

    Se spune ca cel mai mare pacat din lume e sa fii plictisitor, Base a amuzat ani de zile poporul. Danke, Base!

    Despre Iliescu? Ramine cum am vorbit, oare cum ar fi aratat Ro daca primul presedinte ar fi fost altcineva, un Coposu ceva…

    • Chiar ni-a plăcut glumă cu nevoia de a asigura zestrea. Ma gandesc cu groaza cum este sa fii prim ministru al Indiei și să ai vreo 4 fete. Iti trebuie câteva kg de aur.
      Ceea ce nu pot pricepe este de ce staretii și episcopii, care teoretic nu au copii, si care nu vor trai niciodata in afara mănăstirii sau episcipii, tor aduna bani.

  12. Corect, d-le Andreescu !
    Din pacate generatiile mai tinere nu cunosc aceste lucruri…aceasta mistificare a adevarului de dupa Revolutie in care calaii erau tratati drept victime si invers. Lucrurile nu au fost niciodata albe sau negre cum prefera sa creada lumea dar e mai simplu sa crezi asa.
    Ceea ce se intampla acum este doar o ultima razbunare politica a lichelelor.
    Bravo pentru obiectivitate.

  13. “Asemenea fapte care batjocoresc etica vieții publice au tot fost prezente și după 2000:…”

    De treizeci de ani justitia romaneasca functioneaza pentru a-i avantaja pe borfasii de la putere, in special, si pe cei de duzina, in general. Violatori scapati de judecata pentru vicii de procedura, hoti dovediti care sunt iertati de puscarie si sunt condamnati de ochii lumii, si asa mai departe.

    “Nu este moral dar este legal.” O expresie pe care am auzit-o din ce in ce mai mult care nu este altceva decat o reflexie a sistemului justitiar corupt pana in maduva oaselor.

    De aceea mi se pare o ipocrizie sa scrii in anul de gratie 2022 despre “etica vietii publice” din cetate.
    Mai exista si o alta explicatie: incercarea mascata de a sari in ajutorul lui Base.

    Ce sa zic?
    Hai si cu Iliescu!!!!!

    • Fara a aduce un noian de dovezi – secretul lui Polichinelle – ma alatur d-lui Misaila spunand ca justitia este cea mai re-actionara componenta a statului roman!

  14. România a avut doi conducători care au încercat să schimbe relele funciare ale țării: Carol I și Traian Băsescu. Știu, sună deplasat, dar faptic cam așa stau lucrurile într-o țară care nu și-a putu depăși niciodată mioriticismul și condiția ei de pașalâc turcesc, rusesc, austro-unguresc. Ca și în Secolul 19, în Secolul 21 o împrejurare neobișnuit de favorabilă pentru România a făcut să fim totuși parte a celei geopolitici care ne-ar fi putut salva printr-un proces de integrare greoi și încet, dar măcar constant și de neoprit. În acel moment al țării Traian Băsescu va încerca o chirurgiei a relelor organice ale României, demers cu adevărat nemaiîntâlnit în toată istoria noastră. Va fi prima tentativă serioasă de a da fond formei. Ca și în cazul Carol I, scroafa spălată se va întoarce înapoi în nămolul din care fusese luată. Cu toate acestea, desprinderea României de UE și NATO nu s-a reușit, deși astăzi știm foarte bine că s-a încercat la modul serios acest lucru, atunci, imediat după anihilarea independenței justiției. Băsescu ne-a arătat că se poate dacă chiar dorim o Românie demnă și fără rest. E meritul lui.

  15. Diferența importantă e alta: Ion Iliescu a fost tot timpul omul Kremlinului, începând cu studiile de la Moscova și până la Tratatul cu URSS, care n-a mai ajuns ratificat fiindcă s-a desființata URSS, nu de altceva.

    În timp ce Traian Băsescu a fost tot timpul împotriva Moscovei. De asta trebuie pedepsit, de asta trebuie lăsat fără protecție și pază, poate într-o zi se iau de el niște bețivi pe stradă și are soarta Annei Politkovskaya. Vladimir Putin are mâna lungă și se pare că e destul de lungă încât să ajungă până la București.

  16. Faza cu „eliminarea imunității marilor afaceriști și a liderilor politici” este absolut penibilă, Petrov și-a eliminat adversarii, asta e tot. Nu a făcut-o că murea de dragul statului de drept. A eliminat un grup de interese ca să-l înlocuiască tocmai cu propriul grup de interese. L-a înlocuit pe Năstase cu Udrea. Năstase măcar ne-a băgat în UE.
    Ați fost unul dintre intelectualii turnătorului la Securitate Petrov.
    Din păcate pt dumneavoastră, asta nu o puteți spăla…Încercarea de a abate atenția spre Iliescu e penibilă, cel puțin, și dovedește că încă mai sunteți „intelectualul” turnătorului….

    • Da, mai ales prin privatizările cu rușii :) Garantat ”Năstase măcar ne-a băgat în UE”

      În 2000, după ce Adrian Năstase a devenit prim-ministru, eliminarea vizelor pentru UE a fost amânată cu 10 luni, tocmai pentru a vedea în ce ape se scaldă noul guvern PSD.

      Dacă există un prim-ministru care ”ne-a băgat în UE”, Radu Vasile a fost acela. A fost demis în decembrie 1999, abia după încheierea acordului cu UE, tocmai spre a nu periclita aderarea.

      Adrian Năstase a fost dintre oamenii cu telecomanda la Moscova, la fel ca Severin, Geoană și Gușă .

    • @Satyricon

      Cum anume se abate atentia spre Iliescu ? Ce anume nu e clar in cazul lui Iliescu si a fostilor lucratori in securitea lui Ceausescu ? Ce anume e neclar in tratamentul aplicat colaboratorilor vs ofiter securitate si esaloanele superioare ? Puteti da un exemplu de o lege care „pedepseste” fostii secretari de partid sau cadrele fostei securitati ?
      Dv aveti o anume parere despre puterea avuta de Basescu ( si despre ce a facut/nu a facut ) asa ca n-are rost sa polemizam despre pareri, dar faptele ramin ..

  17. Pe mine ma mira ca tot timpul sunt scosi in fata colaboratorii dar sunt omisi cei cu care au colaborat. Securistii raman ascunsi, nu patesc nimic, ba poate raman cu pensia intreaga (nu stiu daca la noi se acorda doar un venit minim pentru fostii securisti, cum e in Germania). Logic ar fi ca fiecare colaborator sa vina la pachet si cu agentul de securitate; sa raspunda impreuna de trecutul comun.

    • Bunul simt elementar : „logic ar fi ca fiecare colaborator sa vina la pachet si cu agentul de securitate; sa raspunda impreuna de trecutul comun.”
      Cum am spus mai sus : de vina e sluga, e usor sa dai cu pietre in ea (mai ales cind e deja cazuta la pamint), nu stapinul care a impins-o sa faca crima.

  18. Modificarea legii in 2019 dupa sentinta de la Curtea de Apel Bucuresti a fost dedicata lui T.B.(lege cu caracter personal intrun stat de drept!)S-a lucrat mult la infundarea lui T.B.si a familiei sale doua suspendari,atacuri nesfarsite in presa si pana la urma a reusit ,daca ar fi sa ne luam numai dupa ‘”revarsarile „de la A3.Procurorul de caz,Camelia Bogdan disparuti di magistratura si acum T.B.
    Ce a recuperat statul de la cei dovediti ,de la D.V.de exemplu?
    Da d-le G.A.aveti dreptate ,dar care este adevarata cauza a acestui razboi intins pe multi ani?
    Lupta cu mogulii,denuntarea comunismului atasamentul la UE si la parteneriatul cu SUA?(cele doua suspendari,dar si amenintarea saptamanala de catre Dragnea cu suspendarea lui Iohannis)
    Acum cu razboiul din Ucraina analizand boicotarea exploatarii gazului din Marea Neagra ,a gazului de sist,a gazului din zacamintele interne ,a trecerii de la exportator net de energie la importator,a falimentarii C.O.S. Targoviste ,a inchiderii Combinatului Fagaras se pune logic intrebarea in ce categorie sunt cei care au facut-o,campania T.B.este o „maskirovka?

  19. Simt nevoia d-le G.A. sa va adresez totusi o intrebare(scuze cateva).Sunteti un observator al scenei politice romanesti de treizeci de ani si in acest articol v-ati referit la aspectul etic al evenimentului creat in jurul lui T.B.Ramane in istorie intamplarea cu toata activitatea lui ,inclusiv cea de informator.
    Totusi ,din nou, prin prisma razboiului din Ucraina si a amenintarilor potentiale(amenintari clare dinspre Rusia) afectarea celor trei piloni principali de existenta ai unui stat viabil;securitatea alimentara(60-70 % import),securitatea energetica(miliarde din imprumuturi UE date la rusi pe gaz in loc de investitii),securitatea teritoriala (afectarea industriei de armament),afectare produsa de ce fel de informatori,din ce categorie;de influenta,sub acoperire ,tradare de-a dreptul?Suntem noi un popor lipsit de morala de etica de am dat nastere in clasa politica la asemenea oameni?Cum au aparut rrromanii?

  20. ,,oprirea camioanelor cu flori olandeze la granița cu Ungaria și refuzul de a primi, luni de zile, scrisoarea de acreditare a viitorului Ambasador al Olandei, țară care a făcut imens pentru democrația românească. ”

    In acea perioada TB incerca sa faca din portul Constanta un hub al comertului europea cu China ; astfel s-ar fi inlocuit portul Rotterdam cu al nostru …din ce se spunea prin presa de atunci , Olanda ne-ar fi blocat toate demersurile in acest sens :
    „Portul Rotterdam dă 10% din PIB-ul Olandei și în general toate economiile se dezvoltă în jurul porturilor”, spune Dan Țivilichi, directorul Administrației Porturilor Maritime.”

    Potrivit analiştilor economici: Dacă România intră în Spaţiul Schengen, ar putea ameninţa supremaţia Portului Rotterdam. Iar fiecare loc de muncă creat în portul Constanța va fi un loc de muncă în minus în portul Rotterdam.

    Acesta este motivul real pentru care olandezii sunt singurii care se opun aderării României la Schengen. Premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat, pe 9 mai la Sibiu, înaintea Summitului UE, că țara noastră va adera la Spațiul Schengen când va respecta toate regulile statului de drept și ale democrației.

    https://www.piatapresei.ro/2019/05/drumul-matasii-de-ce-nu-ne-vor-olandezii-in-spatiul-schengen-un-loc-de-munca-nou-in-portul-constanta-va-fi-un-loc-de-munca-in-minus-in-portul-rotterdam/

      • Portul Pireu se află deja într-o țară Schengen, însă căile ferate și autostrăzile care îl pot lega de Budapesta și Viena trec obligatoriu prin țări din afara UE.

        Portul Constanța se află într-o țară UE, iar căile ferate și autostrăzile care îl leagă de Budapesta și Viena trec numai prin țări care sunt deja membre UE.

        Data viitoare alege portul Trieste când mai vii cu ”șopârle” din astea, dar vezi că Mark Rutte nu are niciun cuvânt de spus despre aderarea Italiei la spațiul Schengen, la fel cum nu are niciun cuvânt de spus nici despre aderarea Greciei la spațiul Schengen.

        Mark Rutte e omul cu mandate ”fără număr” în fruntea guvernului, la fel ca Merkel. De fiecare dată când guvernul lui este demis, negocierile pentru formarea unui nou guvern se blochează inexplicabil. Ele se deblochează ca prin farmec numai după ce Mark Rutte este acceptat și în fruntea noului guvern. Tot de fiecare dată.

    • Motivul real al opozitiei Olandei fata de aderarea la spatiul Shengen a Romaniei este exact cel mentionat: „Romania nu respecta toate regulile statului de drept și ale democrației”.

      Portul Constanta nu va fi niciodata in concurenta cu Portul Rotterdam din multiple motive. Cel mai important este acela ca romanii nu sunt olandezi! In halul in care suntem nu putem concura cu absolut nimeni din lumea civilizata, din niciun punct de vedere.

      Chestia asta cu Rotterdam e aruncata pe piata de cleptocratia mafiot-securisto-comunista care nu doreste ca Romania sa respecte „toate regulile statului de drept și ale democrației”. Nu e deloc greu de inteles! Gogorita asta e in deplina continuitate cu suita de manipulari grosolane inceputa in 1945 si neterminata nici astazi, prin care clicile de origine comunisto-securista ne spun ca Occidentul ne vrea raul! Atata timp cat majoritatea romanilor pun botul la astfel de manipulari, sa nu ne asteptam la schimbari in bine in tara asta!

      • Da, asta în timp ce Grecia e membru Schengen cu drepturi depline de mulți ani, că au cumpărat exact câte submarine germane trebuia :)

        • Intrebarea este: Are dreptate Mark Rutte cand spune ca „Romania nu respecta toate regulile statului de drept și ale democrației”? Cum rasapunsul este DA, nu avem ce comenta.

          Cand Romania va respecta toate regulile statului de drept și ale democrației( si va termina cu maimutareala asta prin care chipurile arata ca totul e in regula cu democratia si statul de drept), daca in continuare Olanda se va opune aderarii Romaniei la Schengen, atunci putem discuta despre interesele Olandei ca nu cumva Constanta sa pericliteze Rotterdam.

          Momentan Romania mimeaza democratia si statul de drept exact la fel cum Putin si gasca sa de criminali si derbedei de provenienta bolsevica mimeaza respectarea principiilor de drept international. Metehnele cu „mimarea” sunt specifice tarilor cu trecut rosu inchis, precum Romania si Rusia, popoarelor carora majoritar le-a placut comunismul si l-ar mai vrea….dar asa, mai in stil capitalist!

          • @LS – ăsta este discurs politic, mascat în atitudine civică. Despre ce democrație și stat de drept poate fi vorba în Olanda, când Mark Rutte este eternizat la guvernare? Dacă România ar avea o conducere politică cu aceeași viziune ca a lui Mark Rutte, ar dispărea brusc orice obiecții.

            În rezumat, problemele României sunt reale, dar niciunul dintre partidele parlamentare nu reprezintă vreo soluție. Se faultează reciproc între ele și faultează și țara cu totul, în lupta lor pentru putere.

            Când o să propuneți vot nominal pentru parlamentari și eliminarea votului secret și a votului cu bile din parlament, o să fiți credibili. Deocamdată sunteți la fel ca PSD și PNL. Inclusiv la fel de anti-români ca și ei.

  21. cum ma asteptam, comentatorii au tendinta de a ignora principiile obiective in favoarea aprecierii subiective la adresa unei anume persoane;
    eu consider ridicola si inconsecventa legislativa privind protectia unui fost presedinte; oricat l-as fi urit pe iliescu, n-as fi fost de acord sa i se retraga protectia impotriva oricarui dement dispus sa-l linseze; in particular, fie-mi scuzata subiectivitatea, i-as fi dorit chiar o protectie mult sporita;

  22. Acest articol este scurta istorie a Romaniei in ultimii 30 de ani. Trista istorie a acestei tari in care activisti de partid reformatori, ofiteri de Securitate, turnatori, tupeisti, mediocrii , hoti deghizati in oameni de afaceri au in comun lacomia de bani si putere. Restul tari nu conteaza prea mult in aceasta batalie, decat ca odata la 4 ani e chemat sa aleaga intre toti astia. Alege ceva si incepe lupta intre diverse grupari mafiote, deliciul televizoarelor cu sase invitati in platou, intrerupti periodic de reclame de vopsea, medicamente minune pentru hemoroizi, vaginuri iritate, ficat, oferte de alimente la supermarket si din cand in cand o bormasina sparge niste pereti. In restul timpului,poporul tace, indura, sufera, si atunci cand il cuprinde disperarea pleaca din tara. Suntem tara care nu merge nicaieri, fiindca lupta intre mafii nu se opreste.
    Si astfel se face ca doua doamne deputate ( Catataniciu si Gavrilescu , foste ALDE) din partidul lui Voiculescu alese in 2020 pe lista PSD schimba legea in 2020 special ca Voiculescu sa se razbune pe Basescu sa ii ia toate drepturile de fost presedinte. Parlamentul voteaza in 2021, ca toata lumea are ceva cu Basescu. Ei stiau cu 2 ani inainte ca Basecu va fi gasit de instante colaborator al Secu!
    Azi Florin Catu a fost fortat sa demisoneze din functia de pres. .PNL de aceiasi “echipa castigatoare” care il alesese cu 6 luni in urma intr-un congres la Romexpo, in plina pandemie, unde costumele Armani , Gucci etc. ,parfumul frantuzesc al doamnelor din PNL se amesteca armonios cu mirosul de mici, carnati si bere servita in pahare de plastic. Asta ne mai trebuia, circul asta cu Basescu, devenit superstar al TV , care se va muta intr-un bloc langa o statie de metrou!. Ar trebui ca CNSAS sa se desfiinteze daca legea nu a putut pedespi pe Iulian Vlad, sau Voiculescu ,ofteri de Secu ,zis si “patrioti”, si in schimb ii pedepseste pe turnatori de obicei constransi de “patrioti” sa toarne. Si CNSAS ar trebui sa se desfiinteze si fiindca membri ei sunt numiti politic, adica mafiile se dau in gat una pe alta cu dosarele de la Secu.
    Avea dreptate Cioran cand zice ca iubeste Romania cu o ura grea….

  23. Basescu nu e un caz special.
    Trebuie să fii compromis pentru a fi la putere. Asa se explica numarul mare de psihopati si degenerati din politica.

  24. Condamnarea lui Basescu nu este altceva decit razbunarea lui Dan Voiculescu si a grupului Grivco (care inca mai „au” justitia), pentru ca Basescu a insista pentru condamnarea lui Voiculescu, si, poate (dar in mai mica masura) pentru ca a condamnat comunismul oficial, de la tribuna parlamentului.

    • Nu numai „grupul GRIVCO” – ci a tuturor banditilor din politichia Romaniei – URMASI DIRECTI A COMUNISTILOR si SECURISTILOR – CARE ACAPARASERA CAM TOT CE ERA DE ACAPARAT IN BIATA rOMANIE ! Mai tineti minte SCENARIUL FURIBUND de la citirea RAPORTULUI COMISIEI PENTRU DECLARAREA COMUNISMULUI DREPT CRIMINAL ? Atunci la Parlament nu era numai haita lui Felix-Voiculescu – Erau toti „baietii cu epoleti – ochisori albastri” ! Si in URLETELE HAITEI si AMENINTARILE CU MOARTEA Presedintele basescu A AVUT CURAJUL si DEMNITATEA de a CITI rAPORTUL FINAL 1 Dar AM FOST CONVINS CA SI-A SEMNAT CONDAMNAREA LA MOARTE ! N-a fost INCA asasinat – dar ceea ce se intampla este TOT O EXECUTIE – PENTRU CURAJUL DE A SPUNE ADEVARUL
      Nu voi fi convins ca Romania se va curata de vechile pacate comunisto-securiste DECAT CAND VOI VEDE DEMASCARE – JUDECAREA SI CONDAMNAREA CADRELOR SECURITATII si a ACTIVISTILOR de Partid = PCR ! Mi-a fost scarba de micii tradatori – turnatori ! Dar multi au fost atrasi cu invocarea unor acte „morale’ GRESIT INTELESE !LTII SUB PRESIUNE – morala si FIZICA = CIOMAGEALA, INFOMETARE – in puscarii ! Dar SECURISTII – CALAII n-au fost OBLIGATI ! Au ales de buna voe si au actionat PLATITI (bine !) impotriva romanilor ! ASTIA SUNT ADEVARATII VINOVATI CARE STAU INCA IN UMBRA si PROFITA DIN PLIN DE AVANTAJELE msiunii lor odioase ! Pe Dl. Presedinte Basescu l-am apreciat si votat ! Nu m-a dezamagit ! si-l voi respecta pentru TOT CE A FACUT PENTRU Romania si romani ! Pentru un BANDIT – ca Ilici Ilescu – KGB – tradator de tara si agent al Moskovei NUMAI SCARBA SI SILA ! Recunosc ca n-am plecat din tara – si nici N-AM INCERCAT – sub Dej sau Pigilica ! Dar cand am vazut ce face din Romania criminalul Ilici Iliescu – in Aug, 1990 am zis GATA si am plecat ! Si vazand cum a evoluat tara si cine este la butoane – si ce se urmareste – in toate planurile si pe ori ce durata in viitor – nu pot spune ca nu am luat o buna hotarire !~ Dar ca roman – ca sata nu se poate schimba – voi muri cu durerea-n sflet pentru soarta tarii si neamului romanesc !

  25. Sa moara și capra vecinului, că să îl mai albim pe Petrov. Acțiunea de victimizare la nivel national nu a prea reușit. Imediat după ce a ieșit din spital Petrov avea vocea pierită și obosea când vorbea. Un fost Secu și a dat cu părerea că nu se preface. După 12 ore, Petrov apare in București, bine merci, cu tescută pe umăr, în care avea acțiuni și titluri de stat pe care sa le vanda să facă rost de bani. Petrov a mințit, minte și va minți in momentul care respira.

    • Dv.vedeti numai minciuna lui Basescu. Dar minciunile celorlalti nu le mai vedeti. Tara a fost mintita si furata de toti. De la privatizarile dubioase, contracte tip Bechtel si firme mafioate, partide balama, toate au avut la baza minciuna. Aruncam totul in capul lui Basescu si pe ceilalti ii votam cu drag.

  26. Ma indoiesc ca in privinta lui Basescu autorul e corect…Cam pe multi i-a „popit”, de unde si ranchiuna. Cat priveste pe Ilici Iliescu treaba asta cu securitatea e „secretul lui Polichinele”…Dar fostii lui tovarasi, si acum „la butoane”, au grija sa-l protejeze

  27. Intregul secol al XXI-lea va fi marcat in continuare de Romania prin astfel de dispute si păreri,lupte politice,lasităti si trădări … Cat de curînd , ele au șansa să se si acutizeze datorita contextului in care se petrec.Rusia imperial- comunistă pîndește de cîteva secole la hotarele dislocate succesiv ale fostelor imperii din jurul nostru ,de malaxorul istoriei. Aflati in epicentrul vîrtejului abia mai prididim cu efortul stopării gata ,gata să cedeze, plătind cu vietile catorva generatii un pret determinativ exagerat. Sisifica treabă va avea, probabil, și un final, totusi. Dar cînd ? Si mai ales cum ?

  28. La nivel declarativ ai zice că democrația de pe la noi se revarsă. Analizând retrospectiv realizăm că, de veacuri, democrație este dar lipsește cu desăvârșire. Democrație și, mai ales, dreptate socială:
    „Spuneți-mi ce-i dreptatea?
    Cei tari se îngrădiră
    Cu-averea și mărirea
    În cercul lor de legi…”
    Eminescu 1850-1889
    Deci de veacuri poporul acesta și nume ilustre s-au luptat cu Dihonia pe care, ca și noi azi, nu au reușit să o învingă.
    Trebuie să fim naivi să mai îndrăznim să credem în justiție.
    Justiția, Poliția, Jandarmeria, SRI și, ca mâine Armata au fost, sunt și vor fi instrumentele cu care „cei tari” își vor apăra averile necurate și funcțiile nemeritate.

  29. Presupun ca majoritatea comentatorilor la acest articol sunt persoane cu un nivel de educatie peste medie si incerc sa deduc motivul pentru care marea majoritate a comentariilor dovedesc ura fara limite relativ la Traian Basescu. De fapt nu e prea greu!

    Cei care au comentat, aici pe contributors, de-a lungul timpului, impotriva anticomunistilor reali sunt cei care apoi au scris comentarii impotriva vaccinului si vaccinarii antiCovid, cei care s-au opus masurilor de limitare a imbolnavirii cu Covid, cei care au sustinut fel si fel de scenarii dubios-manipulatoare cu ocazia epidemiei sau relativ la UE si NATO, cei ce au urlat impotriva USR, cei ce astazi dovedesc atasament fata de Putin si Rusia, cei care in comentariile la acest articol isi exprima ura viscerala relativ la Traian Basescu( sau comenteaza voit manipulator in defavoarea acestuia). Exact aceleasi personaje! Mai e ceva de demonstrat? Doar un idiot nu pricepe cine sunt acesti comentatori! Modulo faptul ca unii dintre ei sunt doar niste bieti imbecili(cu studii), manipulati de televiziunile aflate in slujba cleptocratiei de origine comunisto-securista care a luat un deosebit avant in perioada presedentiei lui Johannis.

    Niciun om politic de la varful ierarhiei(presedinte, prim ministru, presedinti ai camerelor sau de partide) nu a facut atat de multe lucruri bune pentru Romania post 1989, cate a facut Traian Basescu. Datorita lui relatiile cu USA, NATO, UE au fost din ce in ce mai stranse, mai benefice Romaniei, in ciuda atitudinilor publice belicoase din perioda 2004-2014 ale unor tradatori din PSD, ALDE sau asociati acestor grupuri antiromanesti care isi spun partide si care datorita imbecilitatii romanilor au dominat si inca domina viata socio-economica a tarii.

    Cine, in afara de Traian Basescu a facut ceva impotriva justitiei din Romania, aservita clicilor cleptocratice cu origini comunisto-securiste? Din nefericire fenomenul nu a fost ireversibil! Asa cum T.B. credea! Nemernicia slugilor aservite clicilor de sorginte comunista si sistemul de increngaturi de tip bolsevic a fost mai puternic! Evident, clicile au avut si sprijin de la subevoluatul electorat romanesc, care de peste 30 de ani isi faulteaza cu indarjire propriile interese, proproiul nivel de trai !!

    Cine a facut cele mai consistente demersuri in actiunea de condamnare a comunismului? Tot el, tot Traian Basescu!

    Nu mai revin asupra povestii in care au fost emise nu stiu cate avize negative de la CNSAS in privinta colaborarii cu securitatea, pentru ca apoi sa apara aceasta mizerie, comisa cu dedicatie la ordinul adevaratilor criminali comunisto-securisti, inca potentati in viata sociala si economica din Romania!

    A gresit Basescu? Da! A gresit, pentru ca trebuia sa spuna adevarul, inca de la inceput, inainte de a candida in 2004! Si va garantez ca drumul sau ar fi fost acelasi! De ce nu a facut-o? Probabil ca a vrut sa uite acel episod, i-a fost rusine, nu a avut puterea sa o faca, cu tot caracterul lui puternic de comandant de nava. Acest om care a vazut moartea cu ochii de nenumarate ori in mijlocul marilor, care a dovedit ca nu este un fricos, nu a avut puterea sa spuna atunci acest adevar.

    Dar si-a spalat acest pacat cu varf si indesat, prin tot ceea ce a facut in slujba democratiei, in slujba tarii, mai mult decat oricine altcineva. Fara PNT, Coposu, Emil Constantinescu si Traian Basescu, Romania ar fi fost astazi ceva gen Belarus!

    Revin la ura cu care se scrie impotriva lui Basescu( repet, din prostie pura sau la ordin primit de la cleptocratia de sorginte comunisto-securista).

    Daca toti colaboratorii securitatii comuniste ar fi facut ceea ce a facut Traian Basescu, astazi eram mult deasupra acestei plutiri prin mijlocul unor gasti de infractori organizate si ghidate de mafii de origine comunisto-securista. Poate asta a si vrut Basescu, printre altele! Sa se razbune pe raul care i-a fost facut de Securitate, pe cei care au generat sistemul prin care un student de la Institutul de Marina a ajuns sa fie colaborator al unei organizatii represive aflata, culmea, in slujba statului roman! Putem oare sa ne gandim ca a fost amenintat de catre ofiterul de securitate ca in cazul in care refuza sa fie colaborator, va suferi consecinte, vor avea loc actiuni care vor duce la exmatricularea sa? Putem sa ne gandim la asta, evident, dar ordinul primit e sa se loveasca in Basescu, deci mana lunga a securitatii a decis ca nu exista circumstante atenuante pentru el, pentru ca „a tradat interesele” gastilor provenite din mizeria comunista!

    Despre tovarasul Iliescu, nu are rost sa scriu! Acest criminal bolsevic trebuia sa fie demult inchis pe viata. Si multi altii ca el, dintre care unii, mai tineri, isi indeasa fara oprelisti banii din talhariile comise, fara ca nimeni sa le reproseze oribilul trecut comunisto-securist.

    Ca Basescu e buba, e clar! De ce? Tocmai pentru ca prin actiunile sale a dorit sa stopeze influentele mafiei de sorginte comunisto-securista asupra Romaniei.

    De sluga liberalo-securisto-comunista numita Calin Tariceanu, fost prim-ministru, nu spune nimeni nimic! De ce nu cauta nimeni dosarul CNSAS al lui Tariceanu? Ca fapt divers, Tariceanu, dupa ce ramane un an repetent, reuseste sa ajunga la absolvirea unei facultati in cadrul Inst de Constructii Buc cu media in jur de 6,80. Dupa un an este asistent universitar in cadrul Univ de Constructii? Cum oare, cand criteriile de obtinere a unui post universitar erau extrem de selective pentru cetatenii normali? Cu ajutorul partidului comunist si al bratului sau armat numit SECURITATE! Dar cu Tariceanu tovarasii nu au nicio problema, pentru ca si-a dovedit devotamentul in slujba clicii de origine securisto-comunista!

    Rusine tuturor celor care abunda in jigniri la adresa lui Basescu! Inacceptabil! Nu va e rusine, slugi comuniste, slugi ale Rusiei!? Va e frica derbedeilor de brutele din armata rusa, provenite din intunericul de tip bolsevic! Acum va bucurati ca suntem in NATO si in UE! Nu mai suntem marionetele occidentului? Nu mai suntem sclavii UE? Sunteti niste derbedei comunisti si din nefericire in tara asta exista inca destui prosti care sa va creada!

    • Sunt total de acord cu comentariul tău,. Bine documentat și argumentat. Mi-aș fi dorit să văd comentariul la articol și nu comentarii la comentariile celorlalți.

    • Felicitari pentru acest curaj al ideilor dv.. Si eu am gandit la fel. Chiar daca T. Basescu a facut si actiuni discutabile ramane un comandant obiectiv, realist care a spus lucrurile pe fata. Pe mare si pe o nava de mare tonaj nu poti minti tot timpul ca te scufunzi. Nu am uitat cand a spus ca M.Neagra va fi un lac rusesc!

    • NATO este intrdevar extraordinar !
      Dar Romania a intrat in NATO in 2003 când Presedinte era Ion Iliescu și Premier era Năstase.
      În acel an Traian Băsescu era NIMIC.
      Ar fi groaznic ca Marea Neagră ar deveni lac rusesc.
      Dar e groaznic și câtă Româie continuă să fie baltă băsistă.

      • „Datorita lui, relatiile cu USA, NATO, UE au fost din ce in ce mai stranse, mai benefice Romaniei” – asta am scris! Nu ca a fost artizanul intrarii in NATO! Artizanii au fost PNT-CD si Emil Constantinescu. Atunci, in mandatul lui Constantinescu, s-a facut pasul esential. Iliescu si Nastase nu au pus bete-n roate! Pentru ca in perioada 2000-2003 nu se mai putea cersi nimic de la Moscova, pentru doua paiate comuniste, precum Iliescu si Nastase.

        PS In general nu dialoghez cu „echidistanti” care in realitate sunt sustinatori ai clicilor de sorginte comunista, dar acum nu e cazul sa nu dau replica necesara acestui comentariu manipulator, care, de fapt, este scris pentru ca nu cumva sa se ramana cu ideea ca tot ceea ce am spus in comentariul precedent este complet valid. Este scris pentru cititori, care trebuie sa vada „minciuna” celor care spun adevarul si vad realitatea asa cum este ea, nu cum e prezentata de sustinatorii bandelor de provenienta comunisto-securista.

      • A propos, mult mai groaznic e ca Romania astazi este majoritar balta USL-isto-AUR-ista! Cu contributia intensa a maimutoilor de origine comunistoid-securista si a multimii imense de prosti…multi si cu ifose de purtatori ai adevarului absolut!

  30. Nu îmi vine sa cred! Câte detalii despre Călin P. Tăriceanu… Aveți vreo probă? Un document minor …ceva ..? Dar sa revenim … dacă Trump ar fi pus sa se închidă CNN – ul , cred ca va și el soarta lui T.B. … CINSTE Antena 3 pentru curajul avut de a face opoziție unui prededintr despot și dement , așa cum face , sau ar trebuii sa facă massmedia în orice democrație reală bună…Omul ăsta a distrus societatea românească …De la el avem sistemul asta de alocare a pensiilor, unde suntem furați pe față de 2 ori : la stabilirea salariului mediu ( absolut NETRANSPARENT ) și a valorii punctului de pensie ( tot netransparent) … Să mai amintesc de schimbarea a 3 șefi de servicii într-o singură zi ?Pentru cei care au trăit comunismul , știu că NU colaboratori ai Securității, ci lucrători bine verificați ( și para verificați) că sunt FIDELI și de „încredere ” erau promovați în funcții externe…gen delegat Anvers … Mai vorbim de navele de mare tonaj? Doar „premianții ” de la Securității aveau acces… Despre ce vorbim? Trebuia să fii securist 100% ..
    Pentru cei care au uitat : ca să- ți cumperi o pungă de caramele de la Sofia , primei pașaportul de la Poliție ( dacă PCR spunea că meriți asta! :) ) unde lăsai la schimb buletinul … Nu ca astăzi…poți să ai acasă și CI și pașaport… Iar la întoarcere mergeai iar la Miliție, să lași pașaportul și sa- ți iei buletinul înapoi.
    Da” sa- l compari pe Iliescu cu T. B. ? E ca și cum l- ai compara pe dreaq cu taică-său… Alegeți voi cine e cine…în comparația de mai sus … Mie scârbă, însă de cei care se pretind intelectualii zilei ( Patapievici , Liiceanu , G. A. șamd) care încearcă să mai spele rușinea T.B. … NU ve- ți reușii…

  31. Multumesc donmule Andreescu pentru acest articol echilibrat si imparțial. Suntem milioane de români care am decis sa plecăm. Rămânem conectați la actualitatea românească doar prin intermediul articolelor publicate. Din păcate jurnaliști care informează corect opinia publică sunt rari 😔.

  32. Aratati-mi si mie un politician sau director de stat, care sa nu fi fost securist/turnator sau beizadea de ~. Eu nu stiu. Toti au fost, sau provin din familii care au fost.
    Pe linga faptul ca legea noastra „pedepseste” turnatorii (adica instrumentele securistior) dar nu pe securisti. Cei care instrumentau toate cazurile si puneau turnatorii la treaba. Si nici pe activistii de partid, care utilizau informatiile, in ultima instanta. Si ordonau si securistilor.
    O structura de merda.
    Basescu a fost „executat” pentru ca a deranjat capii corupti ai Mafiei securisto-comuniste din Romania. Este ridicol sa-l condamni pe Petrov si sa-l absolvi pe Manole… Mai ginditi si voi, mai baieti si fete.
    Condamnarea asta arata ca am ramas in ghearele Securitatii si a mafiotilor. Corputia isi continua mendrele!
    Si este mai grav, pentru ca acum a venit o noua generatie la butoane. Oficial fara legaturi cu comunisto-securistii. „Curati”.
    Putem spune ca lupta anticoruptie a capotat. Si asta se vede. Veti vedea peste cativa ani, consecintele.

    • Perfect adevarat. Am cunoscut si avut
      doi directori de institutie de stat care a fost elevi de nota 5-7 dar in facultate au devenit subit studenti de 9-10. Au luat cele mai bune repartitii existente si au promovat rapid pe finctii si bani. Au fost informatori simpli si au turnat colegi de facultate care au fost exmatriculati ori colegi de serviciu care au fost maziliti , le au distrus carierele profesionale si familiile. Unul dintre acestia a fost si profesor universitar dupa 1990. Dar ma intreb degeaba de ce nu s-a vrut lustratia la noi, caci au fost prea multi informatori ai securitatii. Asa ca, sa nu ne mai intrebam de ce de 30 de ani stam pe loc, iar coruptia si mediocritatea sunt in frunte.Tr. Basescu a facut la fel, a distrus oameni, sau a facut rapoarte doar ca sa fie scrise?!!

      • Nu este important ce au facut inainte de ’89; au o scuza:”Ne ordona partidul!”.
        Si toata lumea stie ca securistii isi convingeau subiectii sa toarne si prin mijloace mai putin ortodoxe. Adica, in cele mai multe cazuri, ii obligau, recurgind si la santaj.
        Important este ce au facut dupa ’89, cand nu le mai ordona nimeni si nu-i mai obliga nimeni. Cea mai mare parte s-a retransat in Sistemul Ticalosit, pentru a-si proteja avantajele nelegale (nici Constitutia si legile comuniste, nici cele de dupa ’89 nu le prevedeau si nu le prevad).
        Basescu a fost cel care a luptat cu acest sistem. Pina acum, singurul presedinte care a incercat asta. Prin urmare, ST l-a sanctionat. Asa cum si judecatoarea care a indraznit sa-l condamne pe Voiculescu, a fost dur sanctionata. Asa cum si Monica Macovei a fost gonita la UE. Asa cum si LCK a fost destituita.
        Practic, ST a invins, in Ro. De acum ne putem zice Rromanik!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro