vineri, martie 29, 2024

Transformarea pe care ne-o dorim cu toții în învățământul românesc

L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani pe profesorul de fizică Ion Băraru din Constanța, acum în vârstă de 64 de ani. Nu știam pe vremea aceea ce reputație extraordinară are, atât în România, cât și pe plan internațional. Vorbea puțin, calm, în limbaj simplu, cu multă auto-ironie și umor fin. Într-un moment al unei conversații cu mai mulți profesori de față, discuție la care eram și eu prezent, ne descria tuturor ce înseamnă pentru el a fi profesor, ce înseamnă pentru el arta de a preda. Atunci când vorbea despre aceste lucruri o făcea firesc și natural, lăsând în același timp interlocutorului spațiu de reflecție, dar și pentru a-i completa afirmațiile. El spunea atunci că rolul esențial al unui profesor este să faciliteze procesul de descoperire și învățare al elevilor.

De la sine inteles, dar în mod tradițional, atât societatea noastră, sistemul educațional formal, cât și părinții, deși par să-și dorească drumuri noi, așteaptă de la profesori o atitudine mai degrabă milităroasă și fermă, o comunicare instituțională, într-un singur sens – de la profesor la elev, interacțiuni care să fie bine formalizate și ancorate în realitatea profesorului, care să nu lase loc de dubii, posibilități noi și ezitări, care să nu lase liberă imaginația elevilor.

Pentru mine, scopul oricărei școli este de a-i pregăti pe copii pentru viață, stimulând creativitatea elevilor și încurajându-i să învețe continuu. Profesorii buni sunt cei care investesc energie să acumuleze cunostințe și să deprindă abilități prin care să faciliteze experiențele de învățare ale elevilor. Profesorii au dialoguri și conversații deschise, construiesc procese care să structureze apetitul natural al elevilor pentru învățare.

Predarea dinspre profesor către elev epuizează rapid disponibilitatea și deschiderea celui din urmă, îi lenevește imaginația și creativitatea, pregătește resursele elevului atât cât acesta să supraviețuiască în viață, nu să crească. Predarea dinspre realitatea și resursele profesorului îi face pe elevi mai degrabă pasivi și mai puțin încrezători că pot face față singuri provocărilor vieții din afara școlii și după școală.

Dar orice sistem cu un singur centru – elevul în cazul nostru – duce la epuizarea celor care gravitează în jurul lui: managerii se epuizează când își pun doar echipa lor în centru și-și neglijează propriile nevoi, părinții și cuplul soț-soție se epuizează de multe ori când doar copiii devin “centrul universului” și-și neglijează propriile nevoi, organizațiile își epuizează energia când pun doar clientul în centru, școala se secătuieste de vlagă când toată atenția o pune doar pe elev, și neglijează propriile nevoi. Întreg sistemul are de suferit atunci când cineva devine “centrul universului”. Iar metodele directive de predare atunci când sunt excesiv practicate asta fac: creaza sisteme în care în centru este ori profesorul, ori elevul. Soluția nu constă în a pune în centru partea care a fost neglijată. Metodele colaborative de facilitare sunt incluzive și creează sisteme în care toata lumea este inclusă: și elevul și profesorul. Și partea și întregul! Metodele colaborative de facilitare construiesc comunități și eco-sisteme sănătoase, pline cu viață, cu viitor! Metodele de facilitare pe care le folosesc profesorii maturi sunt colaborative în relația elev-profesor și între elevi, aduc energie pozitivă și profesorilor și elevilor, valorizează calitățile naturale și ale elevilor și ale profesorilor, le oferă șansa și elevilor și profesorilor să știe să facă apel la resursele lor colective, la experiențele lor anterioare și la universul care le este familiar.

Transformarea pe care ne-o dorim cu toții în învățământul românesc este un proces de durată. Fără urmă de îndoială acest lucru. Se produce atunci când profesorii, părinții, oficialii sistemului, își alocă suficient de mult timp pentru a-și imagina și a crede într-un sistem în care toată lumea este inclusă, într-o nouă experiență de învățare, mai stimulativă și pentru elevi și pentru profesori, una în care profesorii să se bucure și să-și redescopere menirea așezându-se într-o postură pentru a facilita și mai bine procesul de explorare și descoperire al elevului. Și chiar dacă unii sunt înca foarte sceptici și nu vor crede până când nu vor vedea, eu cred că acest lucru va contribui la o calitate mai bună a vieții pentru un număr foarte mare de oameni din jurul nostru!

Din 2013, echipa Human Invest s-a alăturat unui proiect în care credem cu tărie, unul care și-a propus să transforme felul în care se predă la clasă. Felul în care profesorul – un adevărat lider în ochii copiilor – își prezintă lecțiile în fiecare zi.

Aproape 1.500 de profesori de fizică fac parte acum din proiectul “Învățarea fizicii prin investigație”, proiect al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE, organizație condusă de Cristian Hatu), construit în parteneriat cu Ministerul Educatiei Naționale și Cercetării Stiințifice și Societatea Română de Fizică, finanțat de „The Romanian – American Foundation” și BRD. Profesorii utilizează cu elevii metoda Inquiry Based Learning (IBL), metodă consacrată de facilitare a învățarii prin descoperire și investigație. Interacțiunile între elevi și profesori sunt mai vii, mai personale și – ce este poate cel mai important – acolo unde se predă în acest fel, fizica ajunge în topul preferințelor elevilor pentru că le stimulează creativitatea și imaginația.

Impactul și ecourile proiectului au făcut ca acesta să fie frecvent numit și prezentat de către oficialii de la Ministerul Educatiei ca fiind un exemplu de reformă de calitate a sistemului educațional din România.

Iar profesorii care folosesc metode colaborative de facilitare și care se așaza într-o postură creativă în raport cu elevii lor știu că au multe de câștigat.

Au șansa de a simți efectul unor relații de calitate superioară cu elevii lor. E o ocazie pentru profesori de a fi umani, de a recunoaște că s-ar putea înșela, că nu sunt singurii deținători ai adevarului și de a se elibera cu înțelepciune de povara poziției de putere în care au stat atât de mulți ani. E o ocazie să-și hrănească cu adevărat sănătos o nevoie psihologică de bază, înnăscută, și anume sentimentul de apartenență și conectare la universul în care sunt parte, universul elevilor și al aspirațiilor lor, lucru care le va reîncărca rezervoarele, uneori aproape goale, de energie pozitivă și de optimism.

Învață mereu de la elevii lor și despre aceștia. Așezându-se într-o postură de facilitare și de folosire cu intenție constructivă a întrebărilor, profesorii se distanțează de propriile judecăți, își suspendă judecata pentru a lăsa cu adevărat spațiu creator pentru propriile întrebări ale elevilor lor. Stimulând curiozitatea elevilor, își țin astfel vie propria curiozitate și propriul apetit pentru învățare.

Își dezvoltă atitudini și abilități care susțin maturizarea individuală a elevilor lor. Scopul final al școlii, menirea intrinsecă a rolului de profesor, este să-i pregătească pe elevi pentru viață. Orice om se simte împlinit atunci când are sentimentul că își îndeplinește menirea în fiecare zi, moment cu moment. Metodele de facilitare le oferă profesorilor șansa să-și redescopere misiunea, pentru ca astfel îi sprijină pe elevi să se pregătească pentru propriul lor vis, să se maturizeze și să-și contureze valorile individuale – crescând într-un spațiu liber de frici, fără abuzuri ale autorității profesorului, și în care au încredere că își valorifică calitățile naturale pe care le au.

Devin o sursă de energie pozitivă. Un spațiu care facilitează dialogul, descoperirea, curiozitatea este mereu unul proaspăt, unul în care profesorii au ocazia de a se încărca cu energie pozitivă. Când și profesorii și elevii urmăresc același lucru, beneficiile sunt ale tuturor – nu doar ale profesorilor, nu doar ale elevilor. O lume incluzivă în care și profesorul este inclus este o lume care oferă energie proaspătă pentru toti cei care fac parte din ea. Atunci când profesorii folosesc metode colaborative de facilitare, sunt mai odihniți la final de zi, pentru că spațiul pe care l-au creat le-a oferit energie, nu i-a stors de energie.

Au o calitate superioară a dialogurilor lor și în viața personală, se bucură mai mult de conversațiile cu cei din jur și în afara sălii de clasă. Înțelegem tot mai mult că suntem aceiași și la muncă și în viața privată. Avem aceleași atitudini oriunde am fi. Pe termen scurt, putem mima sau pretinde că suntem alții – persoane importante care dețin adevărul absolut, de exemplu, dar într-un final nu ne putem ascunde de nevoia de a fi oameni, de a fi egali cu cei din jur și cu adevărat încrezători în potențialul lor. De ce nu m-aș bucura în familie și în alte spații în care activez de eleganța, suplețea și scânteia aducătoare de viață, curiozitate și imaginație oferită de o calitate superioară a dialogului?

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Invatarea prin problematizare si prin intrebari sunt cunoscute (si aplicate in unele locuri) de cel putin 50 de ani in Romania.

    Dificultatea mare consta in energia foarte mare ce trebui utilizata de profesor pentru aplicare. Desi la modul ideal aplicarea in 100% din timp este posibila, mai curand se amesteca cu altceva, sau se aplica doar la unele ore.

    Prin urmare, cele expuse sunt minunate in plan teoretic, dar as fi curios sa stiu cum decurg practic aceste ore si, mai ales, la cate lectii sunt aplicate pe parcursul unui semestru la o scoala.

    • Un material clar, limpede ca un izvor. Placut auzului, dar… Va salut, domnule Viorel Panaite, va salut din nou, domnule Dedalus; imi aminteam deunazi (fiind in mijlocul unor evenimente penibile) de faptul ca eu am pornit ca profesor necalificat; aveam doar 12 clase si, pentru ca era nevoie de suplinitori, am gasit locul in care sa muncesc cu placere si unde sa pot intra pe fortele proprii; m-am incumetat sa ma duc la concurs (imi amintesc ca a fost un concurs serios, in urma unor cursuri pe timpul carora am fost serios testati); dupa un an m-am dus la scoala, la Universitate, chit ca nu eram proaspat absolvent de liceu; deunazi imi aminteam intrebandu-ma in fata unui interlocutor: „cum stiam eu atatea lucruri, inainte sa fi facut pedagogie si alte alea? si am (re)descoperit ca in anii ‘8o avusesem profesori foarte buni, de la care furasem „meserie” – asta legat de intrebari, problematizare sau „invatarea prin descoperire” si altele, pentru care au curs tone de cerneala si sute de topuri de hartie pe la cursurile de perfectionare la care am fost; ceea ce se intampla in zilele noastre este trist si penibil si ma uit cu tristete ca s-a ajuns la alte forme fara fond, generate de o competitie a bomboanelor pe coliva prin intermediul hartiilor; in fiecare an am cate o clasa de tip Skinner si din ce in ce mai slabe sanse de a avea clase de tip Rogers. (clasificarea imi apartine; nu am identificat si un al treilea tip, insa ma voi ocupa cu asta cat de curand) Intr-un an am experimentat la mine in scoala un tip de clasa deschisa; am adunat observatii si materiale, dar nu a interesat pe nimeni, nici macar nu mi-au oferit posibillitatea sa le comunic, macar din bun-simt si in beneficiul copiilor din scoala care participau la aceste activitati de remediere – observatiile adunate si progresul inregistrat atunci au trecut nevazute si nici macar eu nu am stiut sa ma „impaunez” cu ele cand am avut o inspectie pt.grad; asa emotii ce aveam, ca am si uitat. O clasa de tip Rogers, cum o numesc eu, poti avea de la un invatator care a inteles si a jucat un rol de facilitator al invatarii; dar ce te faci daca ai vreo patru, cinci sau mai multi colegi care nu adera la rolul acesta; acum aproape treizeci de ani aveam niste „lacramatii” din cauza ca nu le dictez copiilor lor comentariile si compunerile; povestea se repeta la trei, patru ani odata, daca bine ma gandesc eu acum; din ce cauza? din cauza ca sunt si copii carora li se pare o rautate sa le ceri sa gandeasca si sa-i determini sa fomuleze un raspuns la intrebarea pe care au auzit-o. Pana si copiii s-au molipsit de „las’ ca merge si asa”. Chiar azi, la o clasa a vI-a, le-a fost foarte greu sa identifice situatii de viata unde sunt folosite anumite notiuni pe care le scrisesem pe tabla. Din ce cauza? presupun ca este mai bun profesorul care le da informatii gata gandite si pe care sa le reproduca; acela este mai credibil, acela este stiintific verificat; e cu acte in regula. [mi-s tare dragi copiii care vin se prin Spania si Italia cand se intorc cu parintii pe la casele parintilor lor; le vad scanteia din privire, le vad gandirea neingradita, curajul de a-si exprima opinia; am deja cate un exemplu in fiecare an; pana acum, in ultimii patru sau cinci ani, unu’ dintre ei s-a pierdut pana in clasa a VIII-a, un altul nu a rezistat „in sistem” si a preferat sa plece inapoi; mi-e teama ca urmatorii se vor amesteca si ei cu majoritatea. Va dau cuvantul meu, abia acum inteleg sintagma „astept invierea mortilor” – nu am luat-o razna – in intelesurile mele, acesti morti sunt cei la care se face referire intr-un dintre evanghelii: „lasati mortii sa-si ingroape mortii lor si voi veniti cu mine pe corabie”. Exista, in invatamant, ca si in alte domenii, morti de frica, morti dupa functie, morti pentru un scaun, morti dupa bani, morti dupa avere, morti dupa faima, morti dupa gradatii de merit, morti de invidie, morti de ciuda, morti dupa credite obtinute repede si cu eforturi minime si altii. Si cum vreti sa fie „educabilii” pe care-i testeaza, stiind ca si ei, copiii, dar mai ales parintii, sunt morti dupa note (mari si cat mai mari?).

      • Exact. Skinner a avut rostul lui, in SUA anilor 70′. Da rezultate bune intr-un mediu stabil. Merge si la unele cunostinte (poate 1-5% din total – dupa mine).

        Astazi, din pacate parintii au ajuns sa fie o frana, din cauza ca:
        – cei mai multi – cei tineri – sunt chiar ei produsul unui invatamant bolnav si il iau drept model
        – abordarea individualista se grefeaza pe o societate incapabila sa o primeasca si sa o fructifice
        – evaluarea a ajuns un scop in sine, care a surclasat cunostintele ca atare, prin urmare apare ca justificata dorinta parintilor pentru note mari – pe de alta parte e greu sa crezi ca vei avea un copil fericit daca nota mica la evaluarea nationala il trimite intr-un liceu dubios.

        si ar mai fi.

        Parintii mai au o problema majora: nu sunt pregatiti sa exercite rolul lor de co-educatori, co-profeosri daca doriti; asta pentru ca partea subiectiva a invatarii este din ce in ce mai pronuntatta si inevitabil ssoala nu poate lucre atat de individual – ramane in sarcina parintilor

        Colaborarea scoala- parinte, atat de fluturata, astazi are un rol cu totul diferit de ce insemna asta in urma cu 20 de ani. Acum, comunicarea scoala parinte are ca scop inarmarea parinteului cu o forta educativa, mult dincolo si super-diferit de simplul ajutor la teme.

        Ei, pe scurt o reforma scolara reala ar trebui sa adreseze aceasta noua functie a familiei, dar cine sa intleaga lucrurile astea?

        In mod cu totul automat, dar nefundamentat, toti asteapta de la minister reforma. Ori, ministerul nu paote reforma nimic, el doar administreaza e este si amelioreaza pe unde poate.

        Reforma trebuie sa plece din afara ministerului, dar nu din afara organizarii de stat, pentru ca altfel e dooar club de discutii – ceea ce s-a si dovedit de nenumarate ori pana acum.

        Reforma va fi posibila cand o agentie guvernamentala speciala se va ocpa de asta, cu un personal de maxim 20 de personae, dar avand la dispozitie un timp de 3-4 ani si pe baza unei doctrine pedagogice clare, coerente, elaborate de un sigur om, nu de o comisie (orice comisie se va dilua si se va diviza in timp – s-a si vazut asta, eu avertizasem ca nu merge dar…).

        ====
        Pana atunci – pana la „invierea mortilor” – rezistenta individuala e cheia. Parintii trebuie si ei convinsi de toate astea, dar munca e titanic – recunosc.

        Sunt din fericire destui din „specia” Dvs (:-)), dar scot capul greu, sunt obositi, ocupati, le e frica, lupta cu „cosul zilnic”, cu luatul in ras samd. Dar .. pe timp frumos zboara si ciorile, nu?

  2. Salut Dedalus, salut Profesor,
    Merci mult de sustinere si gandurile bune!! Asa e, metoda nu e noua pe lume, nici spiritul ei. O dovada simpla este raspunsul mamei mele, fosta profesoara de limba romana, foarte pasionata de gramatica, de multi ani la pensie. Dupa ce a citit articolul, mi-a scris pe chat-ul FB (dupa ce imi sugera modalitati de exprimare mai corecte:-) pe viitor):

    „Pe vremea mea se spunea ”învățare prin descoperire”, asta trebuia sa facem si atunci!”. Asa spunea si Profesorul, mai sus. Si mama mea a iesit la pensie in urma cu peste 10 ani….!! Cred ca avem deja in jurul nostru toate metodele de care avem nevoie…

    Acest proiect are scopul, printre altele, sa-i sustina pe profesori sa se incarce cu credinte, convingeri si forta prin care sa-si revitalizeze / sa exploreze o paradigma sanatoasa si matura. O credinta vie are forta de a propune celor din jur (inclusiv parinti, inclusiv comunitatii din care face parte scoala) o paradigma vie, de tipul Rogers sau – cum o numim si o folosim noi, SDT(http://selfdeterminationtheory.org/ ). Asta e cu adevarat misiunea acestui proiect si scopul inalt, nobil din care se incarca proiectul…

    Multumesc amandurora pentru interes! Detalii tehnice despre ce se intampla acum la ora de fizica atunci cand profesorii folosesc metoda proiectului, dificultatile si reusitele lor, lectiile si esecurile lor, frustrarile si satisfactiile acestora, puteti afla daca scrieti pe site-ul http://ceae.ro/, organizatia care conduce proiectul. Personal am asculatt zeci de astfel de povesti de la profesorii din proiect cu care am interactionat, dar as dori sa las CEAE onoarea de a intra in contact cu voi, daca veti fi interesati.

    O seara placuta,
    Viorel

    • Am trecut pe aici ca sa-mi mai incarc bateriile [vorba poetului „am vazut lumina pe pamant si am venit si eu sa vad ce mai faceti”] si am gasit mesajul dv. – ar fi fain sa sa am ocazia de a mai invata si eu, dar si pentru a ma convinge ca am si eu dreptate in felul in care merg pe caile nebatatorite (sau nu foarte batatorite) la locul meu de munca; asa le spun si copiilor de la clasa: „si tu ai dreptate” sau „ei, vezi ca stii, dar nici macar nu stiai ca stii? te bucuri ca stii?” intreb eu si ala mic da din cap afirmativ, ca de bucurie i s-a pus un nod in gat. Cum nu? sigur ca voi fi interesat de o legatura cu CEAE si sa pun si eu umarul unde este nevoie de cineva ca mine.
      Va multumesc

    • Domnule Viorel Panaite,
      daca ne-o dorim – schimbarea – sa o pornim! chiar in seara asta am avut o surpriza placuta, la clasa, cand revelatia a sosit si dinspre clasa spre mine; vorbeam despre un „eu” emitator al operei si despre mai multi „eu”, ca receptori; aia e, ca i-am invatat de mici sa-si aminteasca ori de cate ori este nevoie de schema simpla a comunicarii; acu’ daca sunt mai mari, au mai invatat si ceva fizica, astfel incat atunci cand au vazut desenul meu au avut revelatia ca o opera literara are ceva asemanator cu propagarea luminii si…au inceput descoperirile si punerile in …lumina a sensurilor si semnificatiilor! Stiti cum se numeste asta? „mirarea copilului in fata lumii”, asa scrie undeva Domnul Profesor Solomon Marcus.
      E drept ca mi-a luat ceva timp anul acesta sa-i aduc intr-un asemenea moment; e nevoie de mmuuuuulta practica a dialogului, dar se poate. Ai mai mici, de clasa a V-a, au priceput mai repede cum de zic eu ca fiecare are dreptate „dv.ii ziceti fiecaruia ca a raspuns bine”; „da, buna observatie” „pai si cine are dreptate?” „ia gandeste-te si tu, cum vine asta? cum ne putem da seama cine are dreptate si cine nu?” „pai eu cred ca pentru ca fiecare este diferit, fiecare are parerea lui”; „ei, ai vazut ca stii?” „adica fiecare are adevarul lui?” „exact,pentru ca nu suntem identici; esti de acord cu asta?” „da”, vine raspunsul copilului. Sunt secvente autentice, fapte autentice, recente.
      Dar dumneavoastra, Viorel Panaite, ce parere aveti? sa mai asteptam ce?

  3. Pe scurt am sistetiza așa: Un profesor „slab pregatit” spune,
    Un profesor mediocru învață,
    Un profesor bun INSPIRA! (stimulează creativitatea, gândirea critică, spiritul de inițiativă).
    Am fost în cei peste 40 de ani prin toate aceste stări pentru că n-ai cum să fii de la început AS în predare. Profesoratul este o artă ce se învață dacă ai o cultură generală, una de specialitate, plăcere și bunăvoința de a învăța și un dram de talent/noroc sau sprijinul Providenței . (pot detalia)
    Voi încheia repede prin a reda o povestioară de acum 6 ani când predam matematica la o clasă de filologie. M-a obligat să aplic metoda învățării prin descoperire, eu luându-mi rolul de a crea mediul propice înțelegerii problemei, stabilirii variantelor de lucru încercând prin întrebări ajutătoare să văd ce știu-ce e nevoie să adaug, cum gândesc – să știu ce am de corectat și punctat la timp și să las lor sarcina rezolvării chiar dacă greșeau pentru că numai greșind poți învăța și mai ales ții minte toată viața ce greu ți-a fost să duci la capăt rezolvarea pentru că greșind s-a complicat… Punând probabil prea multe întrebări, rezolvarea fiind ezitantă, una din eleve mai vorbăreață dar dintre cele mai bune din clasă mă întreabă foarte serios:”Domnu’ diriginte, dar dv. știți rezolvarea ? „. Am rămas descumpănit pe moment neștiind ce a determinat-o să mă întrebe așa ceva, am realizat că discuțiile au fost prea lungi, am expediat la loc elevul ce lucra la tablă, m-am iritat puțin și am terminat eu toată rezolvarea exact când și sunase de ieșire. Concluzia ce am tras-o a fost „metoda învățării prin descoperire nu merge cu oricine și are limite de aplicare…” :)

    • Eh….cu filologii nu o scoti la capat in felul acesta, ci cu o poveste, ceva, cu farmecul si semnificatia numerelor, cu ideea ca o insiruire de cifre si litere care stau intre paranteze mai patrate, rotunde, ori acolade, pot fi privite precum o fraza; adica tot dv.sa fi cunoscut expansiunea si contragerea, de exemplu, pe care ei o invata la sintaxa, apoi sa „traduceti” in limba matematicii. In mare, ca asa s-ar putea rezolva situatia cu filologii. Pentru ei ar trebui regasita matematica fascinanta.

  4. Învățământul românesc tocmai a făcut un pact cu BOR pentru predarea religiei în școli. Vă rog să încercați să transpuneți metoda descrisă de Dvs. în cazul orelor de religie.

    Nu știu ce conține pactul respectiv dar sunt destul de sigur că nu se pornește de la premisa că evangheliile sunt produse literare mimetice, ci mai degrabă este vorba de îndoctrinare și despre făpturi divino-umane care au forța de a lega și de a dezlega.

    „The Homeric Epics and the Gospel of Mark”, Dennis R. MacDonald
    „Luke and Vergil: Imitations of Classical Greek Literature (The New Testament and Greek Literature)”, Dennis R. MacDonald

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Viorel Panaite
Viorel Panaitehttp://contributors
Viorel Panaite conduce Human Invest din 1999, una din cele mai cunoscute companii din România care oferă programe de „leadership development” și dezvoltare organizațională. Human Invest reprezintă în România companii cu o reputație internațională înaltă, precum “Ken Blanchard Companies” și “Everything DiSC”. Viorel susține și a sustinut pro-bono dezvoltarea unor ONG-uri non-profit: Centrul de Evaluare si Analize Educationale, Teach for Romania, AIESEC Romania, Universitatea Alternativă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro