Primăvara și vara anului 1968 au fost de un dinamism politic absolut spectaculos. Revolte studențești la Paris, Varșovia, Zagreb, Mexico City, Berkeley, etc. În Vietnam continuă războiul, în China „Marea Revoluție Culturală Proletară” atinge cote paroxistice. La Praga se juca o carte de o imensă importanță pentru viitorul socialismului ca doctrină și ca sistem politic. Tentația comunismului care nu uită omul, spre a relua o sintagmă a lui Imre Nagy, a strălucit prin absență în rândul comuniștilor români. Nu propun aici o reabilitare a revizionismului marxist, ci pur și simplu o luare în considerație a naturii impenitent stalinistă a dictaturii comuniste din România. Nu a existat vreo ispită revizionistă nici în 1956, nici mai târziu. Au existat în schimb izolaționism, autarhie, falsă modernizare. În anii ’70, Ceaușescu a pretins că simpatizează cu eurocomuniștii, în realitate era vorba, ca de atâtea alte ori, de un travesti.
Este cumva facil și nu foarte constructiv să surâzi ironic astăzi în raport cu iluziile reformatorilor din 1956 sau din 1968. Cred că ar fi mult mai interesant să oferim o perspectivă istorico-genetică asupra a ceea ce a semnificat momentul Praga 1968, cu ale sale iluzii, dezamăgiri, așteptări mai mult sau mai puțin motivate, etc. Aplicând un principiu anti-prezenteist, în datele epocii, proiectul abandonării modelului totalitar-leninist părea să aibă un viitor. Astăzi știm, desigur, că nu există soluție reformistă în cadrul sistemului, însă acest lucru nu putea fi la fel de clar pentru actorii implicați în efortul de de-stalinizare din Cehoslovacia. În ce-i privește pe comuniștii români, în pofida profesiunilor de credință pretins anti-hegemoniste, nu au manifestat niciun fel de simpatie pentru eforturile reformatorilor cehi de a desființa cenzura și de a permite resurecția societății civile. Ba chiar dimpotrivă, aș spune. Oricât s-ar afișa Ion Iliescu drept un fel de Alexander Dubček à la roumaine, rămâne faptul că în acel an crucial 1968, ca ministru al tineretului și ca prim-secretar al CC al UTC, a susținut toate campaniile represive îndreptate împotriva studenților.
Primăvara de la Praga a fost anticipată de o serie de evenimente și desfășurări de mare semnificație: înlăturarea lui Hrușciov în octombrie 1964; persecutarea disidențelor intelectuale (procesul Siniavski-Daniel); polemica sino-sovietică și războiul din Vietnam. În România, trebuie reamintită “Declarația din aprilie 1964”, document esențial pentru interpretarea potențialului de dezvoltare și experiment politic la sfârșitul epocii Gheorghiu-Dej. Congresul al IX-lea (iulie 1965) consacra această ambivalență a perioadei: pe de o parte deschidere și autonomie exterioară (relaxare de tip titoist); pe de alta, concentrarea puterii în mâinile lui Ceaușescu și ale fidelilor săi necondiționați. Dialectica de-stalinizării și de-sovietizării se afla deci în plină derulare și abia după august ’68 s-a văzut care direcție a avut câștig de cauză.
Ce se petrecea în Cehoslovacia în acea perioadă? După o vagă destalinizare, se accentuează fenomenele de criză (politică, socială, culturală). Conferința Uniunii Scriitorilor din primăvara lui 1967 marchează divorțul dintre intelectualitate și conducerea partidului. Sfidările se succed într-un ritm galopant. Conflictul dinte comuniștii cehi și cei slovaci duce la destrămarea unității la vârf. În ianuarie 1968, Dubček devine prim-secretar și, în doar câteva luni, un modest program de raționalizare a socialismului de stat se transformă într-o strategie de modificare instituțională radicală. Liderii polonezi și est-germani sunt panicați și exercită presiuni continue asupra Moscovei pentru a acționa preventiv. Toate documentele de arhivă susțin ideea că intervenția a urmărit întreruperea acestui experiment de regândire a posibilității socialismului democratic, deci a fost dictată de teama osificatelor birocrații leniniste că modelul cehoslovac ar putea deveni contagios și ar putea duce la destrămarea imperiului comunist în ansamblul său.
În România, în pofida declarațiilor amicale la adresa noii conduceri de la Praga, Ceaușescu continuă să exercite controlul absolut. Mitul “rolului conducător” al partidului comunist este în continuare susținut drept dogmă sacrosanctă. Nu se publică decât fragmentar „Programul de acțiune al PC din Cehoslovacia” adoptat în aprilie 1968. Se evită informarea opiniei publice în privința abolirii cenzurii și a formării asociațiilor politice și culturale independente. Reabilitarea lui Pătrășcanu a fost utilizată de Ceaușescu pentru consolidarea propriului statut dominant în partid, iar nu pentru dezavuarea practicilor teroriste ale Securității. Speranța de schimbare a fost manipulată în chip insidios de către aparatul ideologic al PCR. Atunci când la Praga un grup de intelectuali publica în iunie 1968 faimosul “Manifest al celor două mii de cuvinte”, Bucureștiul ignora apelul către o pluralizare profundă a sistemului. Ruptura cu leninismul ca ideologie a rolului predestinat al partidului unic nu a fost niciodată la ordinea zilei la București.
Sfidarea imperialismului sovietic i-a servit lui Ceaușescu pentru construirea unei imagini internaționale pe care a exploatat-o cu perversă tenacitate. În fapt, condamnarea intervenției simboliza doar respingerea ambițiilor monopoliste ale Kremlinului. Pentru Ceaușescu, cum avea să se vadă în cazul „Solidarității”, reformele reprezentau o „deviere de dreapta”. Eșecul Primăverii de la Praga a devenit alibiul utilizat pentru justificarea mitului unității indestructibile dintre partid, lider și națiune (Partidul, Ceaușescu, România).
Recomandare:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ceausescu s-a opus vehement invadarii Cehoslovaciei. Au fost organizate mitinguri la Bucuresti, iar pericolul invadarii Romaniei a fost cat se poate de real. Am scapat de invazia trupelor comuniste, pentru ca am convins ca nu ne vom preda fara lupta. Cateva luni a stat atunci armata in alerta maxima. Ne-a trecut glontul pe la ureche.
Ar fi interesant de aflat detalii din culisele politice si militare ale Tratatului de la Varsovia din 1968.
Cam multa legenda din ciclul „asa va place Istoria?” in ceea ce spuneti.
A fost o singura zi de „opus vehement”; de a doua zi, dupa cum se spunea la radio Erevan, „am semnalizat la dreapta, dar am cotit-o spre stinga”.
Sovieticii stiau cine e Ceausescu: pur si simplu nu il luau in seama ori il chema ambasadorul sovietic la „discutii tovarasesti”.
– Ai auzit? tancurile rusesti au fost topite de laserul nostru cind au vrut sa treaca granita! Avem o arma pe care nu o au nici rusii.
– Ai auzit? Ceausescu a refuzat sa participe cu trupe la invadarea Cehoslovaciei; turbeaza rusii!
– Ai auzit? americanii au promis ca ne ajuta daca rusii incearca sa intre si la noi.
A dreaqului Ceausescu, patriot.
:P
Nu e nici o legenda in ce spune DanielS. In schimb, matale le cam denaturezi si ametesti.
Pur si simplu nu e adevarat ca „fost o singura zi de “opus vehement”; de a doua zi, dupa cum se spunea la radio Erevan, “am semnalizat la dreapta, dar am cotit-o spre stinga”.” Am cotit-o spre stinga dupa citeva luni, nu dupa o zi. Nu e chiar acelasi lucru.
Povestea cu tancurile topite e o poveste si cam atit. A scris DanielS ceva despre asta?
Se stie ca propaganda ceausista a sustinut tot timpul ca Romania a refuzat sa participe cu trupe la invadarea Cehoslovaciei, dar adevarul e ca in Romania nici macar nu s-a stiut de complot. Dar, a scris DanielS ceva despre asta?
„Americanii au promis ca ne ajuta daca rusii incearca sa intre si la noi” e un adevar confirmat de Corneliu Manescu, trimis de Ceausescu la ONU imediat dupa 22 august. Acestia savurau pur si simplu momentul si l-au intrebat pe Manescu: „Spune, ce vreti? Bani? Arme? Aveti tot ce vreti imediat.” Spre dezamagirea lor, Manescu a zis ca tot ce doreste e o declaratie de sprijin din partea USA. Ceea ce, am inteles, s-a materializat imediat.
Ceausescu a reactionat cum a reactionat fiindca el a fost luat total prin surprindere de invazia Cehoslovaciei (a fost trezit la 3 dimineata de Niculescu-Mizil, parca, fiindca ceilalti stabi, sunati de Popisteanu de la Praga, nu au indraznit sa-l deranjeze) si doar cu gindul disperat sa-si apere propria pozitie de dictator in Romania (Corneliu Manescu zicea ca era dezorientat si galben la fata de frica in zilele respective). E drept ca a contat si ura generala a populatiei fata de URSS si panica membrilor CC-PCR de a nu ajunge pe drumuri sau chiar in puscarii. Sa fii stat membru al Pactului de la Varsovia si sa afli ca un alt stat membru al pactului a fost invadat hoțește de ceilalti membri, cu exceptia ta, te gindesti imediat ca, mai mult ca sigur, urmezi tu la rind.
In ziua mitingului s-a anuntat infiintarea Garzilor Patriotice, care s-a materializat rapid prin distribuirea de armament si munitie populatiei. Practic, in citeva zile, fiecare barbat din Romania cu stagiul militar satisfacut avea uniforma, arma, munitie in satul sau in cartierul lui, la citeva minute distanta de mers pe jos si facea parte dintr-un pluton organizat. Exemplul vietnamezilor (razboi al intregului popor), care nu au putut fi invinsi de americani, a contat in decizia asta. Atmosfera generala era de unitate si hotarirea de a lupta pe viata si pe moarte daca intra rusul in tara – vizibila cu ochiul liber. E bine sa se stie ca Romania, cu Ceausescu cu tot, o luase rapid pe urmele Cehoslovaciei (Primavara de la Praga) in lunile premergatoare invaziei si senzatia de eliberare si iesire din comunism plutea in aer. Pentru speranta asta de libertate erau oamenii gata sa se bata cu invadatorii.
Tin minte ce ii spunea la citeva zile dupa 21 august 1968, bombindu-si pieptul si zimbind enigmatic, un colonel, mare sef pe la Garzile Patriotice, tatalui meu: „in Romania se mai poate patrunde in acest moment doar pe calea aerului”. Parea foarte sigur de ce spunea, dar eu l-am suspectat, chiar atunci, de tembelism sau ca e si el doar o amarita victima a dezinformarii si propagandei de razboi. Ori ca isi facuse foarte rapid efectul tuica de 60% alc./vol.
Pe de alta parte, citiva ani mai tirziu, in timpul stagiului militar, am ascultat povestile citorva ofiteri despre cum a fost imediat dupa 21 august 1968. Imi amintesc detaliul urmator din povestile lor: „trei saptamini nu ne-am scos cizmele din picioare”. Si, printre multe altele aflate atunci, mai adaug doar una: militarilor in termen, care se si vedeau acasa in citeva saptamini, li s-a prelungit cu citeva luni stagiul militar.
Ar fi iesit razboi daca intrau rusii.
Deci tu nu ai nume, dar esti un ecou al propagandei ceausiste.
Nu se face sa nu ai curajul macar al unui nume de imprumut.
– ” adevar confirmat de Corneliu Manescu”. Ce sa confirme? nu i-au ajutat americanii pe cehoslovaci, care au fost ocupati, dar sigur ne-ar fi ajutat pe noi ;) reminiscente de dupa al doilea mondial cind unii stateau cu ochii pe cer sa vada valurile de avioane americane.
Legende, despre asta scriam, nu despre ce a scris @ DanielS
Alta gogorita:
„Practic, in citeva zile, fiecare barbat din Romania cu stagiul militar satisfacut avea uniforma, arma, munitie in satul sau in cartierul lui, la citeva minute distanta de mers pe jos si facea parte dintr-un pluton organizat.”
De unde ai adunat folclorul asta? A fost cite ceva in marile orase (chiar si scriitorii au fost „mobilizati”), dar departe de nivelul pe care-l prezinti.
Parca aud un ecou al activistilor pecere in textul tau.
Interesant, am scapat de invazia trupelor comuniste(trupele romanesti ce-or fi fost, capitaliste?), pentru ca rusii s-au lasat impresionati de capacitatea de rezistenta a armatei romane. Care rezistenta, avand in vedere echiparea, instruirea si conducerea, avea toate sansele sa tot tina vreme de cateva ore bune. Oricat de amuzanta e aceasta teorie, sa ramanem rezonabili, armata rosie nu s-a miscat incoace pentru ca papagalii nostri nu reprezentau nici un pericol pentru Moscova. Pentru toata lumea, cu exceptia papagalilor, conteaza faptele nu vorbele. Iar Ceausescu nu a produs nimic in afara de vorbe, pana si alea spuse cu grija, ca sa nu sara calul. Adevarul este ca fara protectia Moscovei comunistii nostri nu insemnau nimic, dupa cum s-a vazut in ’89. Nici nu e de mirare ca primul reflex al lui Iliescu dupa ce a pus mana pe putere a fost sa ceara intrarea armatei rosii in tara.
ezact ! glorioasa armata romina topea atunci tancurili care incercau sa intre dinspre Bulgaria
patria avea atunci o arma laser ultra secreta si ultra performanta,dezvoltata bineinteles de romini
imi amintesc ca in orasul meu din Ardeal circula atunci zvonul ca ungurii vor sa ia Transilvania, subiect repetat la rivolutia intregului popor.subiectul Cehoslovacia a fost folosit aici ptr a creste ura rominilor noi impotriva ungurilor veniti prea tirziu pe aceste locuri
Amu’ io zic că ungurii or venit prea devreme. Pre târziu or venit sașii, iaca nime’ nu-i urăște. No, chiar mi-or ales concitadinul să le fie președinte. Nu-i bai!
ioi domne ma domnutzule,ashe i ca amu ii iubiti pe sasi ? de aia ca s or dus! sau or parasit ?
v o ramas si voua cite ceva si ati luat si un ban pe iei sa va faceti ctitorii ! ca dora ei or profitat dupa pamintul vostru stramosesc
Io-i iubesc și pe rumânii ca ‘mneatale. Când plecat-am și io nu mi-or luatără niciun finic, deși fair ar fi fo’ să dau îndărăt măcar bursa de la studii.
Rămâi în pace!
Chiar dacă facem un rewind cu 10 ani înaintea lui 1968 și afirmăm că e „meritul lui Dej de a-I fi convins pe sovietici să plece din țară” (și e chiar un merit după 14 ani de ocupație), cred că ar fi naiv să crezi că Hrușciov și conducerea superioară a aparatului militar sovietic au făcut-o pentru că Dej era simpatic și părea de încredere. Ipoteza mea este că dacii liberi :) au incomodat mai puțin URSS decât ni s-a trâmbițat la megafoane. Țări „critice” erau cele de prima linie ca RDG, Cehoslovacia sau datorită populației și liniilor de comunicație ca Polonia.
Cred că această imagine a unui fel de Festung Romania cu urmașul agramat al lui Dracula dirijând defensiva este încă un afiș de propagandă. Dacă cineva a deranjat cu adevărat capitalele super-puterilor, s-au făcut tentative de neutralizare. Ceaușescu nu făcea excepție.
Eu sînt „imperialist” și spun că această independență față de Moscova nu a adus nimic bun populației. Poate singurii care au profitat într-o măsură, au fost evreii și etnicii germani, cărora așa le-a fost mai ușor să emigreze decât în ultra-catolicul imperiu sovietic. Altfel însă nu văd avantajele- nu mai eram în era Roller și cultura sau identitatea română nu erau amenințate cu dispariția. Sub 10 grade Celsius în apartament, asta da amenințare ! :) Sau lichidarea națională prin statul la coadă :).
Ce este ironic și trist în același timp, este că din punct de vedere economic ne-am întors cumva la ceea ce cu cerbicie am refuzat față de CAER în urmă cu 50 de ani și mai bine. Ar fi chiar o ipoteză interesantă de explorat și anume care ar fi fost evoluția României comuniste (indiferent de deznodământul final, care nu s-ar fi schimbat) și mai ales impactul asupra populației dacă s-ar fi stimulat preponderența agrară și a industriei ușoare.
Nicolae Ceauşescu nu s-a opus invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, poloneze, est-germane, ungare şi bulgare pentru simplul motiv că nu a fost întrebat ce părere are despre acel subiect de către omologii săi din URSS, Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria. Pur şi simplu, liderul comunist de la Bucureşti nu a fost invitat la Dresda (unde s-a discutat despre situaţia din Cehoslovacia) şi nici la alte reuniuni ale conducătorilor respectivi, care au avut loc în vara anului 1968. Din când în când, Ceauşescu a amintit despre situaţia tensionată de la Praga, însă opiniile sale au fost ignorate sau minimalizate de către omologii săi din statele care se pregăteau să invadeze Cehoslovacia.
„Din când în când, Ceauşescu a amintit despre situaţia tensionată de la Praga, însă opiniile sale au fost ignorate sau minimalizate de către omologii săi din statele care se pregăteau să invadeze Cehoslovacia.”
Domnule Opris, nu stiu cine v-a spus asta sau unde ati citit asa ceva, insa eu am trait vremurile respective si – garantez – Ceauşescu NU a amintit despre situaţia tensionată de la Praga in nici un discurs public. Mai mult decit atit, Ceausescu a fost intr-o vizita curajoasa, spectaculoasa si de-a dreptul triumfala (pentru noi) la Praga cu doar citeva zile (cred ca zile, nici macar saptamini) inainte de invazie.
Cu putin timp inaintea lui fusese la Praga Tito ca sa ii laude public si sa ii incurajeze pe cehoslovacii dornici de libertate. Vizita incheiata in aplauze si in fulgere interminabile de blitz-uri cu o conferinta spectaculoasa de presa data si la noi la tv. Dar nu numai Tito… Devenise Praga loc de pelerinaj pentru sefi de state si puzderie de politicieni occidentali curiosi sa vada minunea. Ce se petrecea in Cehoslovacia era un fenomen incredibil care capta atentia intregii lumi. Iar presa romaneasca relata pe larg si corect ce se intimpla acolo. De altfel, se vedea de citeva luni prin presa romaneasca (tv, radio, publicatii) ca limba de lemn era pe cale sa fie abandonata si diversi jurnalisti mai curajosi faceau pasi timizi pe teritorii pina atunci interzise fara ca cineva sa ii ia de guler. Senzatia noastra era ca am putea sa urmam exemplul cehoslovac, mai ales ca, de la venirea la putere a lui Ceausescu si pina in august 1968, situatia in Romania s-a detensionat in mod constant, atmosfera devenise ceva mai respirabila si speram sa iesim cumva de sub cizma ruseasca.
Asa a ajuns si Ceausescu la Praga cu citeva zile inainte de „spartul tirgului” de catre tancurile sovietice. Multe transmisii directe sau inregistrari video la tv din timpul vizitei. Atmosfera occidentala, relaxata, risete si bancuri cu omologii cehoslovaci in fata presei, conferinta de presa tinuta de Ceausescu in ultima zi (ca sa nu fie mai prejos de Tito) cu intrebari adevarate (de la cehi si occidentali) si, bineinteles, speriate si constipate de la tovul prudent de la Scinteia (gen „Cum apreciati relatiile actuale cu Cehoslovacia?”). Ceausescu insusi parea sa se simta destul de confortabil in atmosfera asta de libertate de exprimare si amanuntul era incurajant pentru noi, care speram sa o luam dupa cehi si slovaci inspre libertate. Am urmarit cu enorm de multa atentie vizita lui Ceausescu la Praga si concluzia mea (si a tuturor celor cu care am discutat) a fost ca lui Ceausescu i-a placut curajul cehoslovacilor si ca, in urma discutiilor, s-a simtit tentat sa le calce pe urme si sa slabeasca surubul pentru ca, uite, nu e nici un pericol sa ramina fara job. Relatarea vizitei la tv, mai ales, a beneficiat de note clar si sincer triumfaliste. Ma refer la speranta in triumful eliberarii de bolsevism.
Un motiv suplimentar de speranta si de creditare a lui Ceausescu erau relatiile lui foarte bune cu Tito.
Pe de alta parte, situatia din Cehoslovacia era teribil de contagioasa si nu ma mira panica de care au fost cuprinsi dictatorii bolsevici din zona.
As vrea sa mai adaug niste amanunte. Pina in august 1968 pozele lui Ceausescu in ziarele centrale erau de dimensiunea unui timbru postal, de multe ori pe pagina a doua sau a treia. Uneori lipseau de tot, chiar daca era un articol in care eroul principal era Ceausescu. Daca nu ma insel, poza lui in Scinteia a fost la fel mica chiar si in articolul care prezenta raportul la cel de-al IX-lea congres. Nu il vedeai la televizor si nu auzeai de el la radio saptamini in sir. Nu se faceau mitinguri cu mari mase de „oameni ai muncii” veniti spontan cu lozinci si nu se scanda „Ceausescu – nu stiu ce…”.
Toate astea au inceput odata cu mitingul de condamnare a invaziei Cehoslovaciei din august 1968. Asta a fost punctul de inflexiune.
Eram tentat sa va intreb cind ati terminat Fane Gheorghiu, cind pozele lui Ceausescu erau cit un timbru postal ori cind erau cit prima pagina a ziarelor/revistelor, peluza unui stadion sau cit Carpatii?
Dar nu mai este necesar: „Am urmarit cu enorm de multa atentie vizita lui Ceausescu la …”
Un cliseu din presa vremii. A intrat in singele unora :P
Aici sinteti memorabil si meritati aplauze prelungite, cu toata asistenta in picioare:
– ” concluzia mea (si a tuturor celor cu care am discutat) a fost ca lui Ceausescu i-a placut curajul cehoslovacilor si ca, in urma discutiilor, s-a simtit tentat sa le calce pe urme si sa slabeasca surubul pentru ca, uite, nu e nici un pericol sa ramina fara job. Relatarea vizitei la tv, mai ales, a beneficiat de note clar si sincer triumfaliste. Ma refer la speranta in triumful eliberarii de bolsevism.”
Ceausescu voia „eliberarea de bolsevism?”
Cine l-a oprit? :P ;)
Într-adevăr, domnule VictorL, în mesajul precedent se repetă clişeele utilizate în epocă atât de propagandiştii PCR (plătiţi pentru a le repeta la nesfârşit), cât şi, din păcate, de oamenii de bună credinţă (care au crezut în principiile enunţate de Nicolae Ceauşescu şi l-au susţinut, fără să cunoască faţa ascunsă a acestuia).
Aţi pus, în mod ironic, întrebarea dacă Ceauşescu dorea „eliberarea de bolşevism”. Îndrăznesc un răspuns logic: Ceauşescu nu a dorit aşa ceva. Motivul: Ceauşescu nu putea să se „elibereze de bolşevism” din moment ce el a fost bolşevic până la moarte, din punct de vedere ideologic. Sunt multe de spus aici, însă este bine să ne întoarcem la eseul domnului Vladimir Tismăneanu şi, eventual, să îl comentăm, dacă avem ceva de spus.
P.S. Un document interesant există în fosta arhivă a PCR. Redau, pe scurt, comentariile mele şi pasajele principale din acel document:
În zilele imediat următoare ocupării Cehoslovaciei de către unităţile sovietice, polone, ungare, est-germane şi bulgare, Nicolae Ceauşescu a propus o serie de măsuri menite să întărească forţele militare româneşti. În acelaşi timp, pentru a evita escaladarea tensiunilor dintre România şi URSS, liderul român a amânat adoptarea unor hotărâri care puteau fi interpretate, în contextul internaţional din acel moment, drept afronturi la adresa Moscovei. De exemplu, în cadrul şedinţei Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. desfăşurate la 2 septembrie 1968, membrii acelui for de conducere comunist au acceptat „să se amâne discutarea propunerilor referitoare la condiţiile unei eventuale aderări a R. S. România la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”, iar „Comitetul pentru Energia Nucleară să nu iniţieze discuţii cu directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică în legătură cu organizarea în R. S. România, peste 2-3 ani, a Conferinţei generale a Agenţiei, decât numai după ce se va analiza cu atenţie cine va participa la o asemenea conferinţă, ce implicaţii politice şi economice va avea”. Totodată, s-a hotărât ca „delegaţiile R. S. România care participă în această perioadă la lucrările unor reuniuni internaţionale vor expune şi susţine poziţia partidului şi statului nostru de respectare a principiilor independenţei şi suveranităţii naţionale, neamestecul în treburile interne, egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc, vor sprijini moţiunile, proiectele de rezoluţii, apelurile, declaraţiile şi alte iniţiative care promovează sau reafirmă aceste principii, fără condamnări la adresa altor partide sau ţări şi fără referiri speciale la situaţia din Cehoslovacia”.
Aşa s-a pus batista pe ţambal!
„… oamenii de bună credinţă (care au crezut în principiile enunţate de Nicolae Ceauşescu şi l-au susţinut, fără să cunoască faţa ascunsă a acestuia)”
Cine poate sa cunoasca fata ascunsa a oricui inainte ca aceasta sa fie vizibila, domnule Opris? Dumneavoastra puteti? Explicati-ne si noua cum faceti.
Acum e simplu sa vorbesti de fata ascunsa a lui Ceausescu. Dar cine putea sa-i cunoasca fata ascunsa in 1965-1968? Poate unii dintre cei care il cunosteau de ani de zile. Dumneavoastra ati fi putut daca ati fi fost un oarecare „om al muncii” din Cluj sau din Iasi? Putea vreun editorialist informat si destept sa-l demaste intr-un ziar din presa romaneasca ca sa afle tot poporul naiv si de buna credinta cum sta treaba cu fețele lui Ceausescu? Pai, Ceausescu era uneori, in primii vreo zece ani, laudat si la Europa Libera pentru independenta lui fata de rusi si apropierea de Occident. Nixon a venit la Bucuresti dupa 1968 ca sa arate ca il gireaza. Carter l-a invitat in America la vreo zece ani dupa 1968 si l-a laudat public in niste termeni de sta mintea in loc daca ii citesti azi. Cum naiba nu si-or fi dat seama presedintii USA ca gireaza un tiran cu o fata ascunsa?!
Goma, si multi alti exaltati ca el, au facut chiar cereri de inscriere in PCR imediat dupa mitingul din august 1968 increzindu-se in Ceausescu si in ceilalti psihopati din jurul lui. Asta fiindca, in comparatie cu Dej, Ceausescu parea (si chiar a fost, inainte de 1968) mai putin tiranic si mai putin singeros, iar in august 1968 a jucat foarte bine cartea nationalista. Avind in vedere ca nimeni nu isi inchipuia ca e posibil sa scapam de comunism cit timp exista URSS-ul, o politica a pasilor mici de indepartare pe tacute de dictatura proletariatului parea maximul la care puteam spera, iar Ceausescu nu lasa sa se inteleaga ca s-ar opune unei apropieri de Vest. Care insemna, implicit, o indepartare de URSS. Cam astea au fost motivele pentru care Ceausescu a avut suport popular in primii ani ai dictaturii sale.
Vă mulţumesc pentru detaliile interesante. Cunosc opiniile martorilor oculari şi ţin cont de acestea în studiile pe care le realizez.
În privinţa afirmaţiei dvs. („Ceauşescu NU a amintit despre situaţia tensionată de la Praga in nici un discurs public”), este bine să vedem lucrurile în ansamblul lor. Nu am afirmat despre discursurile publice ale lui Nicolae Ceauşescu, ci despre „bucătătia internă” a liderilor comunişti din Europa de Est. M-aţi întrebat unde am citit şi eu vă pot oferi, ca exemplu, informarea transmisă la 12 iulie 1968 de ambasadorul URSS la Bucureşti, aflat în audienţă la Nicolae Ceauşescu, privind situaţia din Cehoslovacia. Documentul respectiv a fost publicat în urmă cu 15 ani (Alexandru Oşca, Teofil Oroian, Gheorghe Nicolescu, Vasile Popa, Tentaţia libertăţii. Operaţia „Sumava” – un simplu pretext, Editura Militară, Bucureşti, 1999, p. 64-72).
A existat şi un răspuns al lui Nicolae Ceauşescu la informarea respectivă, care nu a fost făcut public atunci din motive lesne de înţeles.
Vechea poveste de tîrlă securisto-ceaușistă !
În acea zi DE GROAZĂ am fost în București ȘI AM VĂZUT CU OCHII MEI cozile panicate la ulei și zahăr. Din fericire, pe vremea aia, încă existau stocuri (spre deosebire de anii 1980).
O bună parte din neîncrederea mea în luciditatea lui Paul Goma derivă din incredibila lui naivitate la momentul respectiv versus TOATĂ familia mea care a intrat în alertă de gradul 0 DUPĂ discursul PSEUDO-anti-sovietic al bîlbîitului scorniceștean. AGRAMATISMUL CRETIN al țărănoiului asasin de mame (forțate să nască pentru gloria alcoolicului Andruța), s-a cuplat perfect cu semi-intelectualismul ”intelectualilor de frunte ai Patriei” care, și astăzi, bîjbîie ”dilematic” printre ”meandrele concretului”.
Concret e uleiul, zahărul și avortul (plus moartea prin septicemie sau/și pușcăria atașată).
Departe de mine intentia de a-i ameliora memoria lui Ceausescu. Nu merita asa ceva. Desi observ ca multi comentatori se grabesc sa-mi atribuie intentii dubioase.
N-am trait vremurile alea si nu pot sa le asez decat intr-un context oarecare istoric, intr-o perceptie fara patimi. Dar pozitia Romaniei fata de invazia Cehoslovaciei are valoare istorica. Si bineinteles primavara de la Praga are valoare istorica. Ceausescu a riscat imens atunci, si a castigat un oarecare prestigiu international si national. O invazie a Romaniei de catre celelalte tari comuniste, ar fi scris altfel istoria noastra comunista. Ceausescu disparea sigur. Ar fi fost mai bine? Ar fi fost mai rau? Nu stiu. Dar 1968 a fost o borna semnificativa din istoria comunista.
Foarte interesant acest tablou global al unei perioade frământate. Este o privire de istoric având ca susă documente publice. Vom ști vreodată care era situația concretă în țară, în diverse medii sociale. În rândul intelectualității, al muncitorilor, al studenților, al activiștilor de partid.
Chiar să fi fost complet exclusă societatea românească din vâltoarea evenimentelor din 1968? Niciun semn de racordare la ele? Era așa puternic statul totalitar încât orice încercare de manifestare a fost anihilată din start? Au fost permise totuși manifestări de simpatie cu poporul ceh. Atât a permis statul totalitar ori atât a vrut să producă. Ceaușescu chiar controla atât de complet orice mișca în țară? Toți activiștii partidului au reacționat în mod absolut unitar? Nu s-a încercat vreo dizidență? Ceaușescu a ieșit foarte popular, inclusiv în străinătate, din aceste evenimente. Nu a crâcnit chiar nimeni din demnitari, intelectuali? Imposibil ca la un popor așa mare să nu fi fost voci care să nu fi remarcat anacronismul poziției lui Ceaușescu în raport cu evoluția vremurilor, în ciuda hainei naționalist-ideologice pe care a purtată ostentativ în acele zile. Cu alte cuvinte, chiar a prostit pe toată lumea? Pare puțin probabil. Atunci de ce la aproape o jumătate de veac nu aflăm măcar o mică faptă de demnitate umană care să ne încurajeze în speranța că nu suntem mereu defazați în istorie și că soarta ne-o putem face și singuri … nu doar vremile, așa cum sunt ele făcute de alții?
„Sfidarea imperialismului sovietic i-a servit lui Ceaușescu pentru construirea unei imagini internaționale pe care a exploatat-o cu perversă tenacitate.” – A fost, deci, SFIDARE!
C’est déjà ça, multumesc (ouff !) ;)
Apoi, interpretarea motivatiilor pe care le avea (!) N.Ceausescu in 1968, prin prisma celui care cunoaste derularea ulterioara a evenimentelor, respectiv sfarsitul filmului (…), si formularea lor categorica (!), imi jignesc inteligenta…dar ma acomodez si cu asta ;)
Nu va invidiez, insa, pentru lipsa de indoieli, abundent, afisata!
Evident, va inteleg demersul, dar nu sunt de acord sa puneti paie pe foc, numai pentru a va satisface vocatia de pompier !
@în acel an crucial 1968, ca ministru al tineretului și ca prim-secretar al CC al UTC, a susținut toate campaniile represive îndreptate împotriva studenților.
Ce represiuni împotriva studenţilor au fost în anul 1968? Campanii represive!
Ca student al perioadei nu-mi aduc aminte ca Iliescu să se fi implicat în afacerea Crăciunului din 68, un fel de minirevoltă studenţească.
Pacoste (ce nume!) s-a implicat şi a luat nişte bastoane în cap. Anca Şincai ştie cel mai bine!
A doua zi sau organizat şedinţe de blam, eu am încercat să iau partea noastră şi mă urau cei de la secretariat, dar noroc că am învăţat bine!
Nu vreau să-l scuz pe Iliescu, dar atunci făcea figură aparte, pozitivă între patibularii cu figuri de gangsteri ai Biroului Politic PCR.
Una-i 1968, 1971, alta-i Decembrie 1989!
Ana Şincai , cu care am fost prieten si am vorbit despre acele evenimente, a trecut cu doi ani in urma in lumea dreptilor:
https://tismaneanu.wordpress.com/2013/06/12/in-memoriam-ana-sincai-o-luptatoare-anti-totalitara/
Ion Iliescu şi ,,golănia studenţească“ din 1968 | adevarul.ro
https://www.google.de/url?sa=t&source=web&rct=j&url=http://adevarul.ro/cultura/istorie/ion-iliescu-golaniastudenteasca-1968-1_5159ca6b00f5182b8573b8d2/&ved=0CC4QFjADahUKEwiwpNy697vHAhXHvnIKHTqaBLY&usg=AFQjCNH8M-LigXCl8BopR3M3yXrci07Bhg&sig2=eeZfpQ5VKwFpTSuOCfbh-g
După cum spuneți, domnule profesor, s-a simulat o Iugoslavie pentru a clădi o Albanie rediviva. Repercusiunile pe care le vedem de exemplu în Insuportabila Ușurătate a Ființei a lui Kundera, au existat pe scară largă și au continuat la începutul anilor ’70- e vorba în special de demiteri, retrogradări și deportări interne. Tatăl meu a lucrat în cercetare și între „Institutele Frățești” era unul în Bratislava cu care colaborarea a fost foarte strânsă începând cu sfârșitul anilo ’50 și sfârșind nu atât cu reprimarea primăverii de la Praga cât moartea cercetării românești prin ablațiunea constantă a tuturor mijloacelor de comunicare cu Occidentul (cărți, reviste, aparatură, substanțe, etc.). Câțiva din acești colegi de cercetare cehoslovaci au fost mutați ca medici de țară în părțile ultra-rurale ale Slovaciei și cu asta cercetarea pentru ei s-a terminat.
Aș postula cred fără să greșesc, că cea mai occidentală capitală comunistă europeană a fost Praga prin tradiție și nu Berlinul de Est prin geografie. În fond, în ciuda unor greutăți aparent insurmontabile, statul cehoslovac a păstrat în anii ’30 un sistem parlamentar în vreme ce în jurul lui dictaturile răsăreau ca ciupercile după ploaie. Să nu uităm că Războiul de 30 de ani a început la Praga :).
Paradoxal, știind ce știm astăzi, cea mai estică capitală europeană a anului 1968 pe care îl menționați, a fost Varșovia. E vorba de o campanie antisemită și nationalistă pe care nici măcar nazional-kommunismus ceaușist n-a îndrăznit-o, cu toate mișcările de sniper și comando ale facțiunii Barbu-Vadim- „Secoritatea” fidelă mareșalului :). Dacă nu mă înșel, este prima oară când asistăm la un fel de mineriadă, îndreptată mai cu seamă împotriva studenților. Varșovia anului 1968 este interesantă și pentru că, spre deosebire de Praga, avem chiar în sânul intelectualității și studenților curente stânga-dreapta (ambele sfârșind prin a fi dezamăgite de baletul stângaci al lui Gomulka). De altfel, unii din intelectualii de marcă care au făcut parte din nucleul de sfătuitori ai Solidarității, veneau din să-i zicem extrema stângă, sau într-o definiție mai exactă, renunțaseră într-un crez pur în leninism.
Anul 1968 a fost fatidic pentru istoria civilizatiei de tip occidental, de inspiratie crestina., dela Praga si pina la Washington. Sterilele si inutilele revolte studentesti dela Paris, demonstratiile pentru drepturi civile si libertati de tot felul in Statele Unite si aiurea, initiate si sprijinite de stinga intelectuala neo-marxista si existentialista, au marcat inceputul disolutiei sistemului de valori pe care s-a cladit OCCIDENTUL. Ce a urmat, vedem astazi. O neputinta generalizata, dela distrugerea familiei pina la fanatism religios si, mai rau, terorismul aberant, fara niciun motiv.
Pentru Romania, 1968 nu a fost anul afirmarii unei pozitii anti sovietice, ci dimpotriva, a fost anul in care regimul ceausist a dat definitv jos masca de aparenta dizidenta fata de lenisism si Stalinism.
Intre atitea argumentari teoretice si super intelectualizante, as interveni cu citeva amanunte legate de conducerea economiei. Aici, in economie, se vede clar daca o societate tinde catre libertate si democratie, sau nu.
In 1967, Romania promova . printre altele, doua legi care puteau sa marcheze o desprindere de despotismul economic al economiei socialiste de tip Stalinist, si ma refer la ” Legea centralelor economice: si . mai ales, la ” Legea contractelor economice „. Aceasta din urma, debuta cu un articol uluitor pentru o economie comunista planificata: ” Contractul este instrument de planificare „. Adica, produci, numai ce se cere, adio productie pe stoc, nevandabila, de dragul productiei sau al exportului nerentabil care ne pauperiza.. Adio deci, planificarii centralizate, dela partid. A doua lege, desfiinta practic ministerele economice si transfera decizia si puterea economica unor mari unitati, denumite ” centrale industriale , carora li se acorda o independenta aproape totala. Mai erau si legi secundare, care schimbau modul de conducere al intreprinderilor socialiste, apropiindu=l de cerintele managementului modern de la acea data. si impunind rentabilitatea acestora. Disparea si celebra ” pierdere planificata ” o notiune aberanta, anti-economica si anti-progres. Se spunea ca in spatele acestor legi statea o minte luminata a acelor vremuri, Costin Murgescu, un om despre care se vorbea mult in acei ani si a carui carte ” Echipa de conducere in intreprinderile economice socialiste ” a facut valuri intre specialisti.
Tot atunci s-a incercat si scaderea rolului conducator al partidului in unitatile economice. Adunarile de partid s-au rarit temporar odata la trei luni, in loc de in fiecare luna si in cercurile de pe la cabinetele de partid ( isi mai aduce aminte cineva de aceste structuri aberante, ale PCR, menite sa promoveze ideologia la zi si politica partidului ? ) se vorbea despre faptul ca directorii intreprinderilor ar trebui sa fie si secretari de partid.
Dar n-a fost sa fie, fiindca de fapt PCR era de fapt un partid stalinist, departe de tot de ” euro-comunism „, iar incultul Ceusescu, a simtit repede ca orice libertate economica este fatala sistemului communist de tip Stalinist si conduce imediat la libertati individuale si collective, in special la disparitia fricii si la libertatea cuvintului. De aceea, incepind cu toamna lui 1968, s-a pus surdina pe aplicarea acestor legi, care au devenit litera moarta prin fel de fel de ” directive ” si ” Instructiuni”.
In 1972, s-a dat lovitura de gratie, prin alte legi. Venise vremea cultului aberrant al personalitatii, a cresterii permanente a rolului conducator al partidului si la pregatirea marsului spre dezastrul total al economiei romanesti din anii „80.
apreciez comentariul si cred la fel ca a fost momentul inflexiunii; inca mai existau ultimii oameni inteligenti care atunci au inceput sa piarda total influenta decizionala
n a fost sa fie ; secretarul de partid avea mai multa putere sau cel putin egala cu directorul,care ptr a nu mai exista dispute, a devenit si el tot un fel de secretar de partid
asa ca azi partidul e n toate ,e n cele ce sint si n cele ce miine vor ride la soare
@DanielS, @Pentru Victor L
Va rog nu fiti ireverentiosi cu Victor L: comentariile lui sunt cele mai obiective la orice subiect in discutie.
A zis ceva si @ Ion, ca e si el om :P
Stimate Domnule Tismaneanu,
Unchiul meu, odihneasca-sa in pace, fost ofiter de blindate (dat afara in 1956, impreuna cu toti ofiterii evrei), a fost chemat, imediat dupa invazia Cehoslovaciei, sub drapel (ceea ce nu se mai intamplase niciodata pana atunci) si i s-a trasat sarcina sa „instruiasca” batalioanele „garzilor patriotice”; instructie militara, dar FARA ARME.
Cum era Ceausescu sa dea arme poporului!…
@Doar o vorba sa-ti mai spun
Începutul comentariului dumneavoastră este acesta:
“… oamenii de bună credinţă (care au crezut în principiile enunţate de Nicolae Ceauşescu şi l-au susţinut, fără să cunoască faţa ascunsă a acestuia)”
Cine poate sa cunoasca fata ascunsa a oricui inainte ca aceasta sa fie vizibila, domnule Opris? Dumneavoastra puteti? Explicati-ne si noua cum faceti.
Răspunsul meu este foarte simplu. Când încerc să analizez un caz din istorie, mă gândesc la toate aspectele problemei, fără ură şi părtinire (Sine ira et studio!).
Dumneavoastră consideraţi probabil că fac reproşuri celor care l-au susţinut pe Nicolae Ceauşescu. Vă înşelaţi! Nu este o vendetă, ci doar o analiză, care se încheie cu o concluzie: Ceauşescu a fost bolşevic până la moarte. Nu este un reproş împotriva lui sau împotriva celor care au avut încredere la un moment dat în el, ci doar o constatare, o concluzie.